Prima pagină > Blogosfera, Justiţie - Lege - Legislație > Judecătorul Cristi Danilet, membru al CSM, aduce lămuriri și atrage atenția

Judecătorul Cristi Danilet, membru al CSM, aduce lămuriri și atrage atenția

Am descoperit pe blogul domnului Cristi Danilet , membru al Consiliului Suprem al Magistraturii câteva articole care zic eu sunt bine scrise și deosebit de interesante și chiar educative  și lămuritoare,  aș spune, mai ales în contextul a ceea ce se petrece zilele acestea în România.

Poate Parlamentul să audieze un magistrat?

Un fost preşedinte al României a cerut ieri ca procurorul general al României să fie audiat în Parlament cu privire la desfăşurarea unor anchete de procurori cu privire la anchetarea unor aspecte ale referendumului pentru demiterea preşedintelui ţării şi pentru anchetarea unor foşti miniştri şi actuali funcţionari din MAI. Eu susţin că, în virtutea principiului independenţei justiţiei, o asemenea audiere este imposibilă

Într-o lucrare relativ recentă publicată în revista INM am tratat problema independenţei magistraţilor din perspective standardelor internaţionale. Notam acolo următoarele: “Prezenţa puterii legislative în spectrul juridic se manifestă în mod necesar prin legile care statuează organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, pe de o parte, şi în elaborarea actelor normative ce urmează a fi astfel aplicate pentru restabilirea şi păstrarea ordinii de drept, pe de altă parte. Astfel se explică că judecătorii se supun legii, ceea ce nu afectează principiul independenţei judecătorului: instanţele nu pot funcţiona în vid, astfel că prin lege se creează doar cadrul normativ în care judecătorul să funcţioneze. Însă dincolo de atribuţiile sale legislative, legislativul nu poate cenzura judecătorul, nu poate să îi adreseze ordine, nici să se substituie lui. Parlamentul nu trebuie să intervină în actul de justiţie decât cel mult pentru acordarea amnistiei sau graţierii. Emiterea unor acte normative pentru a bloca procedurile jurisdicţionale sau execuţionale oriaudierea judecătorilor în legătură cu soluţiile lor sunt inadmisibile”. În lucrarea mea fac referire la judecători, dar potrivit standardelor internaţionale aceste afirmaţii sunt valabile şi pentru procurori atât timp cât statutul lor este asemănător cu cel al judecătorilor, aşa cum este şi în România.

Precizez că CSM s-a mai pronunţat odată pe această situaţie. Astfel, în data de 24 mai 2007, Plenul CSM a decis în unanimitate că “procurorii nu pot fi citaţi şi obligaţi să se prezinte în calitate de martori în faţa Comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor  constituţionale,  fac parte din autoritatea judecătorească. De asemenea, s-a hotărât că, în mod excepţional, pot participa în calitate de invitaţi la Comisiile parlamentare atunci când este necesară clarificarea unor aspecte de natură tehnică sau a unor informaţii de interes public.”

Singura cale legală de discutare în Parlament a activităţii parchetului este conform art 79 şi 88 din Legea 304/2004: PICCJ, respectiv DNA elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă CSM şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a PICCJ, respectiv DNA.

Mai jos, argumentele naţionale şi internaţionale aplicabile:

Decizia nr.45/1994 a CCR: Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii [art.123 alin.(2) din Constituţie], iar rolul de consiliu de disciplină pentru ei îl are numai CSM [art.133 alin.(2) coroborat cu art.124 alin.(1) din Constituţie]. Orice dispoziţie regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în faţa unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispoziţiile constituţionale care stabilesc, chiar dacă implicit, separaţia puterilor în stat şi, desigur, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii. De asemenea, citarea unui cetăţean în faţa unei comisii parlamentare, ca martor sau în orice altă calitatea, contravine dispoziţiilor constituţionale privind libertăţile cetăţeneşti şi justiţia. Desigur, nimic nu împiedică comisiile parlamentare să invite anumite persoane pentru a da relaţii în legătură cu obiectul anchetei.

Regulamentul Camerei Deputaţilor: Art. 71. – (1) Orice comisie permanentă poate porni, la solicitarea unuia sau a mai multor membri ai săi, o anchetă, în cadrul competenţei sale, cu încuviinţarea plenului Camerei Deputaţilor, privitoare la activitatea desfăşurată de Guvern sau de administraţia publică. Art. 74. – (1)Anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se află pe rolul unor instanţe de judecată. (2) O anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la faptele sau activităţile care constituie obiectul ei, situaţie în care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor anunţă organele de urmărire penală că pot avea acces la toate documentele referitoare la cazul în speţă, aflate în arhiva Camerei Deputaţilor

Regulamentul Senatului: Art.76.- (1) Orice comisie permanentă poate iniţia o anchetă parlamentară, în limitele competenţelor sale materiale, privitoare la activitatea desfăşurată de un minister sau de altă autoritate publică centrală ori a unei instituţii de sub autoritatea acestora. Art.159.-În plenul Senatului nu pot fi formulate întrebări care privesc probleme de interes personal sau particular, întrebări care se referă la procese aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau care pot afecta soluţionarea unor cauze aflate în curs de judecată, care urmăresc în exclusivitate obţinerea unei consultaţii juridice sau tehnice ori care privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţii publice.

Recomandarea (2012) 12 cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile: 14. Legea trebuie să prevadă sancţiuni împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze judecătorii într-un mod nepotrivit. 15. Hotărârile trebuie să fie motivate şi pronunţate în mod public. Nu ar trebui să existe vreun alt mod în care judecătorii să fie obligaţi să îşi justifice hotărârile. 16. Deciziile judecătorilor nu pot face obiectul vreunei reanalizări, în afara procedurilor de atac sau de redeschidere a cauzei, aşa cum sunt ele prevăzute de lege. 17. Cu excepţia deciziilor privind amnistia, graţierea sau altor măsuri similare, puterile executivă şi legislativă nu pot lua decizii care să invalideze hotărâri judecătoreşti. 18. Dacă comentează deciziile judecătoreşti, executivul şi legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie. De asemenea, acestea ar trebui să evite acţiuni ce pot pune sub semnul întrebării intenţia lor de a respecta deciziile judecătorilor, altele decât cele prin care îşi manifestă intenţia lor de a formula o cale de atac.

Linii directoare ale ONU privind rolul procurorilor: 4. Statele membre trebuie să se asigure că procurorii sunt capabili să îşi exercite atribuţiile profesionale, fără nicio intimidare, impediment, hărţuire, ingerinţe necorespunzătoare sau expunerea nejustificată la răspundere civilă, penală sau de altă natură.

Raport al Comisiei de la Venetia privind standardele europene al organelor de urmarire penala: 42. Trebuie luat în considerare faptul că există un risc de presiune  populistă în anumite cauze ce pot apărea în faţa Parlamentului, dar şi faptul că responsabilitatea în faţa acestuia poate pune presiune indirectă asupra unui procuror care să evite să ia decizii nepopulare sau care să ia decizii care vor fi populare pentru  legislativ. Prin urmarear trebui exclusă responsabilitatea în faţa Parlamentului în cauze individuale cu privire la decizii de urmărire sau neurmărire penală.

Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară: 1.4. În exercitarea atribuţiilor sale judiciare, judecătorul trebuie să fie independent faţă de colegii săi magistraţi în legătură cu deciziile sale, pe care el este obligat să le ia independent.

Comentariu la Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară: Judecătorul nu este obligat să raporteze motivele cauzelor: 41. Obligaţia de a răspunde în faţa oricui, şi în special în faţa unei persoane care ar putea fi prejudiciată de acţiunea judecătorului, este contrară independenţei justiţiei. Cu excepţia motivărilor judecătoreşti sau a altor proceduri prevăzute de lege, judecătorul nu este obligat să îşi justifice soluţia, nici chiar faţă de alţi membri ai sistemului judecătoresc. Dacă o decizie judecătorească dă dovadă de atâta incompetenţă încât să justifice iniţierea acţiunii disciplinare, în acest caz foarte rar judecătorul nu este obligat să „raporteze”, ci să răspundă unei acuzaţii sau unei anchete formale desfăşurate conform legii.

Sursa: cristidanilet.wordpress.com

Cine ataca procurorii risca inchisoarea

Constat ca in ultimele zile se fac diverse afirmaţii cu privire la procurori şi la anchetele lor. Desigur, vorbesc de referendumul recent desfăşurat. Mai constat că unii aşa zişi analişti/comentatori instigă la revolte publice împotriva magistraţilor. Şi mai constat că unii oameni, cercetaţi sau nu, se opun cu violenţă verbală sau fizică la desfăşurarea activităţilor ce ţin de ancheta penală.

Tuturor acestora le spun să citească cu atenţie următorul articol din Codul Penal introdus în legislaţia noastră în anul 2008:

ART. 272 ind.1 – Sfidarea organelor judiciare Întrebuinţarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, de către o persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei sau a organului de urmărire penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează întrebuinţarea de cuvinte insultătoare ori gesturi obscene sau ameninţătoare în mod nemijlocit la adresa integrităţii fizice a unui judecător, a unui procuror sau a unui organ de cercetare penală, poliţist sau jandarm, pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiei.

ART. 25 – Instigatorul Instigator este persoana care, cu intenţie, determină pe o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

ART. 26 – Complicele Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. 

ART. 27 – Pedeapsa în caz de participaţie Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. 

Sursa: cristidanilet.wordpress.com

Martorul care minte organele judiciare riscă închisoarea

Am văzut în aceste zile suficiente speculaţii în legătură cu modul de desfăşurare a anchetei în cazul referendumului, în special de cele legate de audierea persoanelor „cu mâna pe Biblie”. Prin această postare vreau să lămuresc unde şi cum se desfăşoară o audiere în timpul urmăririi penale şi ce riscă cel care nu se supune autorităţii organelor judiciare. 

Organele judiciare, în cursul desfăşurării urmăririi penale, administrează mijloacele de probă acolo unde consideră necesar. Prin urmare,sunt posibile audierile şi în alte locuri decât cel al locului unde îşi are sediul parchetul sau organul de poliţie. Legitimarea organului judiciar în acest caz este firească, pentru a evita persoane care uzurpează calitatea oficială (art. 240 Cpen incriminează această infracţiune).

Atunci când încă nu este începută urmărirea penală, părţile cu care se discută nu au nicio calitate procesuală şi nu pot fi obligate să dea declaraţii – este aşa numită fază a actelor premergătoare, când se adună informaţii pentru a se vedea dacă este cazul să se înceapă urmărirea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni. Dacă urmărirea penală este începută, atunci a demarat procesul penal cu toate drepturile şi obligaţiile derivând de aici: cei care sunt bănuiţi că au comis o infracţiune sunt audiaţi ca învinuiţi (dacă nu s-a formulat încă acuzaţia) sau ca inculpaţi (dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală), au dreptul să cunoască învinuirea, să nu declare nimic şi pot fi asistate de avocaţi; cei care au cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni sunt audiaţi ca martori, după ce sunt puşi să jure cu mâna pe Biblie/cruce că vor spune adevărul (dacă credinţa nu le permite să jure, se obligă pe onoare şi conştiinţă) şi fiind avertizaţi asupra sancţiunii de la 1 la 5 ani dacă comit infracţiunea de mărturie mincinoasă – art. 85 Cpp. Incă ceva: legea nu reglementează posibilitatea martorului de a fi asistat de avocat.

Învinuitul/inculpatul este obligat să se prezinte la audiere, când este citat. Dacă nu se prezintă de bună-voie, poate fi adus cu mandat de aducere; în anumite situaţii, poate fi adus direct cu mandat. La fel, martorul este obligat să se prezinte la audiere (art. 83 Cpp); dacă nu se prezintă de bună voie, poate fi amendat administrativ cu amendă de la 250 la 3.000 lei şi va fi adus cu mandat de aducere. Pentru manifestări ireverenţioase ale părţilor, apărătorilor acestora, martorilor, sau ale oricăror alte persoane, faţă de judecător sau procuror se poate aplica o amendă judiciară de la 500 la 5.000 lei.

Învinuitului i se cere mai întâi să ea o declaraţie scrisă personal (unde scrie tot ce ştie cu privire la învinuire), după care este audiat de organul judiciar (poliţist, procuror) şi ce declară se consemnează într-un formular. Martorul este audiat şi se consemnează în formular declaraţia sa. Este posibil ca declaraţia să fie scrisă de grefier sau de organul judiciar sau dactilografiată la computer – important este ca ea să fie semnată de cel audiat dacă este de acord cu ce s-a consemnat.

Dacă martorul face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, comite infracţiunea de mărturie mincinoasă care se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani (art. 260 Cpen). Încercarea de a determina o persoană prin constrângere ori corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (art. 261 Cpen). Împiedicarea participării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză, a unui martor, expert, interpret sau apărător, săvârşită prin violenţă, ameninţare sau prin orice alt mijloc de constrângere îndreptat împotriva sa ori a soţului sau a unei rude apropiate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 7 ani (art. 261 ind.1 Cpen).

Sursa: cristidanilet.wordpress.com

  1. 19 august 2012 la 21:46

    E DANILET, nu DANIELET. Multumesc!

    • 19 august 2012 la 21:52

      Corectat… mulțumesc pentru atenționare și scuze pentru neatenție. 🙂

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: