Arhiva

Archive for 20 august 2012

Curtea Constituțională are ocazia să demonstreze dacă e formată din judecători adevărați sau doar niște indivizi care le ridică la plasă escrocilor politici

20 august 2012 2 comentarii

Afirmație:

Liderii USL nu sunt  decât o turmă e escroci politici.

Poate unii o să se oripileze de această afirmație, dar este adevărat deoarece doar niște escroci pot să își considere susținătorii destul de imbeculi ca să pună botul la șmecherii în modul de interpretare a legilor și regulamentelor.

L-am auzit pe escrocul Victor Ponta, dar nu numai pe el, spund:

”Vom accepta decizia Curții Constituționale dacă este una luată cu 6 la 3 voturi.”

 Pentru a se vedea că acesta nu este un fapt unic, am să aminteasc și alte porcării comise de cei de la USL.

La ultimele alegeri parlamentare, cei de la USL și șefii lor de la Antena3 afirmau că Geoană a câștigat în țară, dar a pierdut în străinătate…

Păi de ce să nu socotom doar județele controlate la sânge de PSD unde niște indivizi de teapa lui Dranea sau Fenechiu sunt adevărați zei.

Doar într-o țară ca România este posibil ca adevărurile spuse pe jumătate sunt considerate adevăruri. În orice țară normală jumătățile de adevăr sunt considerate minciuni.

Este inadmisibil să consideri că cetățenii români sunt cetățeni cu drepturi depline doar dacă sunt de-ai tăi, ceilalți sunt doar un fel de cetățeni second hand de care ții cont doar în mămentul în care îți convine.

Un alt moment în care escrocheria USL s-a făcut vizibilă a fost momentul în care au declarat acea grevă parlamentară pentru legitimitatea căruia nu exista nici un articol de lege.

”Majoritatea trebuie să asigure cvorumul” – s-a spus atunci. Evident că asta s-a uitat în momentul în care cei de la USL acuzau pur și simplu că Băsescu nu a vrut să contribuie la realizarea cvoirumului necesar pentru validarea referendumului.

Legat de ecrocerie, aceasta atinge niște culmi greu de imaginat în momentul în care escrocii de la USL își permit să considere ca singuri cetățeni români de care ții cont sunt cei care s-au dus la vot la referendum.

Dar, mărog, de când mama draculu în țara aceasta prezența la vot e obligatorie? Omul poate considera că referendumul nu era necesar…

Alt moment al afirmării escrocheriei este tocmai suspendarea de parlamentul uzurpat prin coruperea unor parlementari ai puterii  din acel moment.

Nimeni nu a răspuns  cu subiect și predicat la întrebarea: CE ARTICOL A ÎNCĂLAT BĂSESCU? Nu a răspuns nimeni pentru că pasul logic următor ar fi fost să li se ceară să argumenteze cu faptele săvârșite….

Si sunt foarte multe momente de același fel.

USL a ajuns chiar la un comportament paranoic. După ce a eliminat din liste desconsiderând cetățenii români din străinătate și-a permis să considere că cetățeni de mâna a dpua sunt și cei care au buletinl anulat. Deci dacă uiți să îți înboiești buletinul nu mai ești cetățewan român cu drepturi depline.

În schimb, cei care acum sunt scoși, sunt cei care au făst luați în considerare atunci când s-a stabilit numărul de consilieri locali sau gradul localității în funcție de care se vor primi, de la Buget, bani.

Cetățenii second-hand vor fi reconsiderați peste câteva zile și se va spune că sunt indispesabili, că sunt sânge din sâgele nostru sau deacu știe ce se va mai spune, când va fi nevoie să se stabilească numărul de parlamentari.

De fapt cam toată istoria USL, toată prestația membrilor acesteia este doar o sumă de escrocherii… să nu uităm de promosiunile, azi uitate, ale celor de la USL pe când erau în opoziție…

Poate acum cineva se întreabă ce mi-a venit să spun că Ponta este un escroc pentru afirmația: ”Vom accepta decizia Curții Constituționale dacă este una luată cu 6 la 3 voturi.”

La ce se referă Ponta, de fapt? La un aliniat din Legea 47 (r. 2) din 18 mai 1992 (Legea 47/1992) – privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Publicată in Monitorul Oficial 643 din 16 iulie 2004 (M. Of. 643/2004) și care poate fi văzut aici: http://legestart.ro/Legea-47-1992-organizarea-functionarea-Curtii-Constitutionale-(ODc0Nzk-).htm

Mai precis    Art. 47. – (1) Plenul Curtii Constitutionale decide cu o majoritate de doua treimi asupra valabilitatii referendumului.

În ce constă escrocheria lui Ponta? Într-o mică forțare logică…

Atunci când citești acest text de un rând, cumva, prin extensie logică, unii împinși să creadă că  de această chestiune induce regula că în același fel, în oglindă, se consideră că aliniatul se referă și la NEVALABILITATEA  referendumului.

Astfel se merge mai departe și se consideră că dacă nu e nici cal, nici măgar, arunci avem un catâr, în cazul nostru chetiunea se duce iar la Parlament care POATE HOTĂRÂ CE VREA MUȘCHIUL LUI…

 Ar fi așa, dacă nu ar fi un act care presupune EXACTIATE.

Cum formularea nu este ”Plenul Curtii Constitutionale decide cu o majoritate de doua treimi asupra valabilitatii SAU A NEVALABILITĂȚII referendumului”.

 Astfel, singura chestiune asupra căreia se exprimă Curtea este VALIDAREA  și punct.

Dacă 6 din nouă judecători spun că referendumul este valid, atunci referendumul este valid. În orice altă situație, automat   orice altă situație în afară de pronunțarea în favoarea valabilității face ca referendumul să fie nevalid

Culmea este că cei de la USL, în frunte cu cei doi escroci, cel de la Cotroceni, Crin Antonescu, și cel de la Palatul Victoria, Victor Ponta, știu foarte bine că așa este cum zic eu, dar ei merg pe principiul ”Scopul scuză mijloacele”.

De fapt, obiectivele loviturii de stat care se desfășoară sunt clare.

  1. Să pună mâna pe Justiție, astfel că madam Pivniceru care visează să devină membru al Curții Constituționale, este forțat numită la Justiție pentru a schimba șefii Procuraturii și pe cel al DNA.
  2. La data alegerilor parlamentare, indiferent sub ce motiv, Traian Băsescu nu mai trebuie să fie la Cotroceni, altfel funcția de premier nu va fi acordată USL deoarece este mai mult decât probabil că la acele alegeri USL nu doar că nu va atinge 50%, dar nu ga reuși probabil să treacă nici de 40% … Am mai explicat cum am ajuns la această concluzie.

O spun iar.  Deja Curtea Constituțională cu fandoselile ei de fată marea depășit măsura cu aceste amânări absolut ilogice și cu oferirea de șanse celor de la USL ca să își bată joc de un popor spunând că părerea a 7 milioane de imbecili contează mai mult decât părerea a peste 10 milioane de oameni, aruncând țara înr-o criză înacceptabilă ale cărei costuri vor fi suportate de turma amewțită de aburelile escrocilor politici.

Șansa ca să mai dreagă puțin busuiocul este aceea de a declara imediat referendumul nevalid și că trebuie ca Băsescu să revină la Cotroceni.

Fac apel la resursele lor de rațiune și la sentimentul de omoare pe care trebuie să îl aibă un judecător atunci când face dreptate, și îi rog dă se gândească la următoarea afirmație:

Referendumul este, în fond, o întrebare pusă ÎNTREGULUI ELECTORAT și nu doar amețiților care s-au dus la vot imbecilizați de prestatorii orali de la Antena3. Aceasta este: ”Doriți ca Președintele Băsescu să fie demis?”.

Răspunsul DA a fost dat de vreo 7 milioane de oameni.

Deci ceilalți ori au considerat că Băsescu nu trebuie să plece, ori au considerat, mai mult de atât, că întrebarea nici măcar nu trebuie pusă, deci nici nu se poate pune problema că ar vrea ca acesta să plece… Ce dracu, nu suntem într-o țară de maimuțoi unde orce escroc poate să desconsidere poporul…

Cred că onorabilii Judecători de la Curtea Constituțională  ar trebui să își amintească și faptul că au fost pur și simplu desconsiderați de cei de la USL când au spus că Președintele nu a încălcat Constituția, dar și fapătul că acum se petrece un atac extrem de violent asupra Parchetului, procurorii viind pur și simplu acuzați de tot felul de porcării deoarece face ce le cere menirea lor: Dau curs plângerilor penale făcute pentru furtul de voturi, pentru votul multiplu etc. Chestiunea e cu atât mai gravă cu cât la USL, în vederea viitoarelor alegri parlamentare se soune că oamenii vor fi intimidați și nu se vor mai duce la vot.

Da, vor fi intimidați, dar numai cei care vor dori să voteze iar de mai multe ori.

De fapt acei indivizi nici nu ar mai trebui să voteze deloc deoarece  locul lor este în altă parte. La închisoare lângă escrocul Năstase…

Infractorii stau la pușcărie nu în cabinele de vot… 

Dan Tapalagă: ” Aspecte din revolutia borfasilor”

20 august 2012 12 comentarii

Deplasarea Monei Pivniceru, sustinuta de PNL la functia de ministru al justitiei, in masina detinutului Adrian Nastase pentru o discutie cu Mariana Alexandrescu, fosta consiliera juridica a celui aflat azi la Jilava este inca un eveniment care-i pune pe liberali intr-o lumina tot mai proasta in relatia cu justitia. Aflam, in parlalel, ca alti liberali au intrat pe mana procurorilor DNA, suspectati de infractiuni comise la referendum. Fostul ministru al apararii, Theodor Athanasiu si Samson Dobritoiu, fiul ministrului actual al apararii, Corneliu Dobritoiu sunt urmariti penal de procurorii DNA Cluj deoarece ar fi platit interlopi sa mobilizeze cetatenii la vot. 

  • Asadar, Mona Pivniceru se plimba prin Bucuresti cu limuzina unui puscarias si mai vrea sa ajunga ministrul justitiei? Daca va ajunge ministru la justitie, va avea in subordine administratia penitenciarelor, care-l are pe Nastase in custodie la Jilava. Si atunci ce cauti in masina detinutului si mergi fix la blocul in care locuieste, tot intamplator, consilierul lui Nastase pe probleme juridice? Mona Pivniceru are si calitatea de judecator la Inalta Curte, unde Adrian Nastase are inca doua dosare pe rol. Avem cazurile Barsan, Costiniu, judecatori la Inalta Curte acuzati ca au intervenit in dosare. Avem, deci, motive sa suspectam un posibil aranjament? Neclar de ce Pivniceru s-a expus in halul asta, de nu i-a mai pasat de nimic si s-a aruncat in masina detinutului Nastase pentru a se intalni cu consilierul sau pe probleme juridice? Ce i s-a promis? O nominalizare pe noua ani la Curtea Constitutionala? Anul viitor expira trei mandate acolo. Altceva? Ce?
  • Fiul lui Dobritoiu a primit citatia ieri, 15 august. Tot in cursul zilei de ieri, tatal sau, ministrul Apararii, Corneliu Dobritoiu, s-a deplasat la Palatul Cotroceni, unde a discutat cu Crin Antonescu. In cursul serii de ieri, Antonescu s-a lansat in acuzatii grave impotriva procurorilor, comparind anchetele acestora cele din timpul anilor 50 de pe vremea colectivizarilor. Prin urmare: murea presedintele interimar de grija cetatenilor anchetati sau a intimidat justitia in tentativa de a-si apara colegii de partid, suspectati de participare la furtul masiv de la referendum care se vede de la Washington? 
  • Ajunsi in acest punct, nu putem sa nu ne amintim ce-i spune un anume Vlad fostului ministru al administratiei, Victor Paul Dobre, asa cum rezulta din interceptarile realizate de procurori in dosarul in Referendumul: „Daca nu cumva e bine sa fugim din acest grup infractional organizat! Pe bune!”. Procurorii au cerut Parlamentului aviz pentru a putea incepe urmarirea penala in cazul fostului ministru, insa USL a anuntat ca va obstructiona votul, considerand ca ancheta este politica. Spectrul acestui „grup infractional organizat” l-a speriat pana si Ioan Rus, fostul ministru de interne, care a demisionat pe motiv ca „nu doreste sa-si petreaca batrantetile la puscarie”, constantand ulterior ca „eram oricum pe o strada cu sens unic care ducea la Parchet”. 
  • Parchetul General si procurorii DNA sunt, mai nou, marea obsesie a liberalilor. Un set de stenograme dintr-o sedinta PNL datata vineri, 3 august, arata inca o data ca procuparea majora a liderilor liberali este schimbarea procurorului general, Laura Codruta Kovesi de la Parchetul General si a lui Daniel Morar de la DNA. Cei mai interesati de schimbarea lui Kovesi si Morar se arata Varujan Vosganian si Sorin Rosca Stantescu (trimis in judecata de Parchetul General in dosarul Rompetrol, Tribunalul Bucuresti a amanat o decizie pentru 20 august).
  • Si Relu Fenechiu, al carui dosar de coruptie a fost trimis de DNA in instanta la 28 iunie, s-a aratat enervat de prelungirea mandatului lui Daniel Morar 
  • Din pacate, opinia publica uita prea repede cine tragea sfori sa ajunga sefi la parchete cu sprijinul liberalilor. La inceputul lunii iulie, DNA a anuntat inceperea urmaririi penale impotriva procurorilor Marcel Sampetru si George Balan pentru trafic de influenta. In aceasta afacere judiciare gasim tot un liberal implicat, pe seful CJ Ilfov, Marian Petrache, care discuta cu cei doi posibila impartire a functiilor. Politicianul liberal ii explica simplu unui procuror ca, daca nu au control pe curent (informatii) motorul (DNA, parchet) nu merge. Concluzia liberalului era ca trebuie sa puna mana pe amandoua.
  • Toate aceste zbateri, mai ales ultimele evenimente care fie lovesc in plin PNL (anchetarea lui Athanasiu&Dobritoiu jr), fie le strica planurile (cazul Pivniceru fotografiata in masina detinutului Nastase), vor determina o actiune in forta impotriva procurorilor. E posibil ca Victor Ponta, la presiuinile lui Crin Antonescu si Dan Voiculescu, sa forteze inlocuirea de la parchetul General a Laurei Codruta Kovesi, toate acestea in numele poporului anchetat, nicidecum in numele revolutiei borfasilor. Puciul penalilor a intrat in faza delirului anarhic total. Ion Iliescu si CTP si-au dat mana in sfarsit in lupta cetateaneasca impotriva „haitelor de procurori”, autoritatea justitiei fiind astfel subminata grav tocmai de catre cei care denuntau pana mai ieri „disolutia autoritatii statului”. 
  • Or, ce disolutie a autoritatii statului mai grava se poate imagina decat cea sugerata de aceasta scena in care, atentie mare, un cetatean implora un ministru din guvernul unei tari „sa fugim din acest grup infractional organizat”? In revolutia borfasilor, ministrii sunt chemati sa fuga de infractori iar cetatenii cu probleme penale sunt aparati de guvern impotriva procurorilor

Autor: Dan Tapalaga

Sursa: hotnews.ro

%d blogeri au apreciat: