Arhiva

Archive for 28 octombrie 2012

Alianța Romania Dreaptă și-a desemnat candidații

28 octombrie 2012 Lasă un comentariu

Pe siteul personal, doamna deputat Claudia Boghicevici anunță că Aliantei Romania Dreapta a desemnat-o drept candidată la un nou mandat de deputat la Arad

ARD și-a depus listele cu candidați la Biroul Electoral Judetean

Mă bucură nominalizarea mea pentru un nou mandat de deputat si astazi, prin depunerea oficiala a candidaturilor, demonstram ca suntem o echipa care va lupta pentru interesele aradenilor.
Echipa Aliantei Romania Dreapta este o echipa de oameni inimiosi, competetenti si sunt convinsă că împreună cu Mihai Razvan Ungureanu, împreună cu primarul Gheorghe Falcă, cu ceilalți colegi, vom duce Aradul în față si vom continua dezvoltarea municipiului.

Cred ca cetatenii Aradului, în special ai Colegiului 2 pe care-l reprezint în Camera Deputaților, mă cunosc. Am reprezentat și reprezint cu cinste Aradul și sunt convinsă că, cu sprijinul aradenilor, voi fi și pentru următorii patru ani reprezentanta Colegiului doi în Camera Deputaților.Rămân fidelă continuității, a proiectelor pe termen lung. În activitatea mea am căutat să promovez proiecte cu aplicare imediată dar cu efecte pe termen lung.
Tot despre depunerea candidaturilor la Arad din partea A.R.D. vorbește și Arad online
La câteva minute distanţă, a venit şi Mihai Răzvan Ungureanu, însoţit de Gheorghe Falcă, întâmpinaţi de o trupă de tineri purtând însemnele „Forţei Civice”.La ieşirea din sediul BEJ, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că luni liderii partidelor componente ale ARD vor clarifica ultimele amănunte legate de candidaturi. La rândul său, Gheorghe Seculici şi-a exprimat încrederea în forţa echipei ARD, care poate câştiga alegerile în judeţ şi municipiu.

România începe să achite nota de plată pentru prostiile USL

28 octombrie 2012 Un comentariu

Guvernarea USL tinde spre 0 ( Zero)

România începe să achite nota de plată a dezastruoasei guvernări USL. După ce Puterea a fost prea ocupată cu suspendarea Presedintelui, cu retorica anti-europeană şi cu discursuri naţionaliste ce au băgat în sperieţi Vestul, în loc să se ocupe de guvernare, iată că românii sunt cei care plătesc greşelile USL.

Astăzi,Uniunea Europeană a presuspendat trei programe operaţionale pentru România: Transporturi, Creşterea Competivităţii Economice şi Programul Operaţional Regional. Cumulat, pierderile pentru ţara noastră pot depăşi 10 miliarde de euro. La acestea se mai adaugă şi POSDRU, care a fost presuspendat din august. Aşa cum au punctat ieri şi beneficiari ai proiectului POSDRU, la marşul de protest din Capitală, acest lucru înseamnă falimentarea a sute de organizaţii şi pierderea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă. Tot ce aveau de facut era sa duca la bun sfarsit implementarea solutiilor stabilite de Guvernul Boc si Comisia Europeana in toamna anului trecut pentru corectarea sistemului de management al fondurilor europene. Dar ei, nici aici nu au facut nimic. In plus, dacă vă amintiţi, rata de absorbţie a fondurilor UE a fost de doar 0, 01% în septembrie, iar în august a fost de 0, 02%.

Dar veştile proaste nu se termină asa. Consiliul Uniunii Europene a anunţat că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen nu va fi discutată în aceste zile la Consiliul JAI (justiţie şi afaceri interne), ci în decembrie. Nu există însă semne că UE va fi de acord cu aderarea României la Schengen nici măcar la Consiliul din decembrie, ci dimpotrivă. Având în vedere preocupările şi abuzurile guvernării USL din această vară, numărul statelor care se întreabă: „Cum să primim România în Schengen?!” a crescut simţitor.

Proiectele de investiţii au fost uitate complet de actuala guvernare. Absorbţia fondurilor europene tinde spre zero. Membrii guvernului nu sunt primiţi în cancelariile din Vest. Aşa că, pentru că nu au cum să câştige cu un mesaj pozitiv pentru că nu au făcut nimic pentru România în lunile de guvernare, USL critică guvernele precedente. Ceea ce refuză să înţeleagă USL este faptul că un ministru cu viziune ar trebui să ştie că pentru a avea un nivel de trai decent, pensii şi salarii decente este nevoie de investiţii. Investiţiile în infrastructură, în agricultură, în turism nu sunt un moft al guvernelor de dreapta ci creează nu doar locuri de muncă, dar şi colectări la bugetul de stat.

De exemplu, România este o ţară care si-ar permite să scoată bani frumoşi de pe seama turismului montan pentru ca avem Carpatii. Dacă vrem să ne folosim potenţialul, daca vrem ca romanii si nu numai, sa isi petreaca vacantele de iarna facand ski in Romania si nu in Austria sau mai nou la vecinii bulgari, atunci trebuie să investim în pârtii, telegondole, modernizarea şi extinderea staţiunilor montane. Sunt dispusă oricând să dau sfaturi actualului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Am fost ministrul care a înregistrat cea mai mare absorbţie a fondurilor europene şi, dacă e să vorbim strict despre turism, în 2011, încasările din acest domeniu au crescut cu peste 17%. Nici nu vreau să văd care este bilanţul USL din acest punct de vedere, după lunile petrecute la guvernare! Si aici realizarile lor tind spre zero, ca şi absorbţia fondurilor europene.

În schimb, trustul lui Voiculescu nu se dezice şi îşi continuă campania mediatica prin care incearca sa distruga tot ce altii au construit in Romania, eu fiind tinta principala la fel ca in ultimii ani. Cu cat am facut mai multe, cu atat televiziunea lui spumega mai mult. Mă întreb: ce a făcut turnătorul Dan Voiculescu pentru turism si pentru Romania în afară de faptul că se îmbogăţeşte de pe seama românilor ce îşi plătesc dările la bugetul de stat?

Nu vreau să fiu critică la adresa actualei guvernări USL şi atât. Mi-ar plăcea doar ca actualii guvernanţi să înţeleagă odata că interesul românilor trebuie să treacă înaintea intereselor politice. Mai ales acum, în timpul campaniei electorale, când tentaţiile sunt mari. Pentru neregulile din cadrul programelor pe fonduri europene ale UE şi amânarea la infinit a aderării României la Schengen nu plătim doar noi, dar impactul negativ se va resimţi şi asupra generaţiilor viitoare.

Autor: Elena Udrea

Sursa: elenaudrea.ro

 

%d blogeri au apreciat: