Arhiva

Archive for 5 noiembrie 2012

Sandra Pralong, o Doamnă (observați majuscula) care candidează la Senatul României

5 noiembrie 2012 19 comentarii

În loc de motto:

„Sandra Pralong este o româncă de tip occidental – o rara avis în România – şi o potenţială candidată la preşedinţie” sursa sandrapralong.eu

Sandra Pralong

Prima parte

Indiscutabil, Sandra Pralong este o doamnă în adevărtatul sens al cuvântului… este o femeie educată și drăguță, cu o noblețe a exprimării și a gestului  care nu poate fi mascată și cu niște ochii extrem de frumoși.

Siteul România TV  scria pe 26 oct 2012 că  ”Surse din ARD menţionau că Sandra Pralong este o variantă de candidat luată în calcul pentru colegiul 5 Senat, unde ar urma să candideze Crin Antonescu.” (Între timp am aflat că Antonescu nu are curajul să candideze la București, preferând siguranța pe care i-o oferă cârdășia cu Liviu Dragnea care stăpânește cu mână forte electoratul din Teleorman).

Adevărul.ro  spune că doamna Pralong,  conform dosarului de candidatură depus la BEM, este Sandra-Marilyn-Andreea Budiş.

De fapt, cine este doamna Pralong?

A  fost consilieră a președintelui Emil Constantinescu pe Relația cu Românii de Pretutindeni, în prezent fiind presedintele Fundatiei Synerg Etica; membru în conducerea a numeroase fundații și asociații internaționale. Doctor în Științe Politice (Paris), studii comerciale (Elvetia), de relații internationale și diplomație (SUA). A fost director de comunicare al săptămânalului American Newsweek. In 1990 a pus bazele Open Society Fundation (Bucuresti), iar între 2002 și 2005 a fost cel mai înalt responsabil de comunicare pentru Europa si CSI în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Dar, cred că pentru corectitudine, cel mai bine ste să îi dăm cuvântul chiar dânsei:

Pe sandrapralong.eu  doamna Pralong a postat pe 14 Septembrie, 2010   o scurtă biografie

Prima parte fiind în românește, am să folosesc sfântul copy-paste pentru a o aduce în atenția cititorului, cea de a doua, fiind în engleză, am să o postez atât în limba lui Shakespeare cât dar am să încerc și o traducere atât de fidea ( 😀 )  pe cât permite engleza mea de baltă… 

SCURTA BIOGRAFIE—Sandra Pralong

Dupa o adolescenta petrecuta in Romania, studii in Elvetia, Franta si Statele Unite, si o viata profesionala care o poarta de la Paris la New York, Sandra Pralong se intoarce la Bucuresti in 1990 pentru a pune bazele Fundatiei Soros si a permite astfel romanilor sa beneficieze de bursele si programele fundatiei. Urmeaza apoi 2 ani ca si Consilier la Cotroceni sub mandatul Presedintelui Constantinescu, o cariera in sistemul Natiunilor Unite si lansarea unei fundatii care calauzeste tinerii romani spre etica si civilitate. La 20 de ani de la intoarcere, Sandra Pralong coordonaza volumul “De ce m-am intors in Romania” pentru a permite unor personalitati sa-si astearna in scris motivele revenirii si impresiile despre “acasa”.

SHORT ENGLISH BIO–Sandra Pralong

Sandra PRALONG is a civil society activist and communications specialist. A founder of the SynergEtica Foundation, which empowers youth to explore ethics and civility, Sandra is also the founder of Synergy Communications, an agency specialized in strategic advice for clients such as Renault Automotive, Erste Bank, Google, Berlitz as well as the UN, OECD, the World Bank, the EU Delegation, etc.

A former director of Newsweek magazine in New York, Ms Pralong returned to her native Romania in 1990 to set up and manage the Soros Foundation.

Between 1998 and 2000, Ms Pralong was an advisor to the President of Romania, and after 2002, she joined the United Nations Development Programme (UNDP) as the regional communications advisor for the 27 former communist countries.

Sandra Pralong holds a Ph.D. in Political Science, with distinction, from Sciences Po in Paris, a Master of Arts in International Law and Diplomacy from the Fletcher School in Boston, a Master of Philosophy degree from Columbia University in New York, and a “Diplome d’Etudes Supperieures” in Business Administration, from the University of Lausanne, Switzerland.

Sandra Pralong writes extensively on ethics, civil society and culture. This Spring she published a collective volume “De ce m-am intors in Romania?” (Polirom) with the stories of 39 successful returnees, such as Neagu Djuvara, Radu Florescu, Gheorghe Zamfir, Mihaela Mihai, Mariana Nicolesco, Dan Chisu, Leonard Doroftei, etc.

Traducerea:

Sandra Pralong este o activistă al societății civile și specialistă în comunicare, fondatoare a Fundatiei Synerg Etica, fundație care încurajează tinerii să exploreze etica și civilitatea, Sandra este de asemenea fontator a  Synergy Communications, o agentie specializata în consultanta strategica pentru clienți, cum ar fi Renault Automotive, Erste Bank, Google, Berlitz precum ONU, OCDE, Banca Mondială, Delegația UE, etc.

Fost director al revistei Newsweek din New York, doamna Pralong sa întors în România natală în 1990 pentru a configura și gestiona Fundația Soros.

Între 1998 și 2000, doamna Pralong a fost consilier al Președintelui România, și după 2002, ea sa alăturat Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în calitate de consilier regional de comunicații pentru cele 27 de țări foste comuniste.

Sandra Pralong are  un doctorat în științe politice, cu distincție, de la Sciences Po din Paris, un Master of Arts în Drept Internațional și Diplomație de la Scoala de Fletcher din Boston, o diplomă de Master Filosofie de la Universitatea Columbia din New York, și o „diplôme d’Etudes Supperieures” în Administrarea Afacerilor, de la Universitatea din Lausanne, Elveția.

Sandra Pralong scrie mult  legat de etica, societatea civilă și cultură. În această ceastă primăvară a publicat un volum colectiv „De ce m-am intors in România?” (Polirom), cu poveștile de succes a 39 de repatriați, cum ar fi Neagu Djuvara, Radu Florescu, Gheorghe Zamfir, Mihaela Mihai, Mariana Nicolesco, Dan Chisu, Leonard Doroftei, etc

 

Sursa biografiei

Motivație…

Există posibilitatea ca unii să se întrebe ce m-a apucat să vorbesc despre Doamna Pralong…

În primul rând este problema mea despre ce vorbesc aici, în cel de-al doilea, de fapt cel important, motivul este că, am văzut în doamna Pralong o doamnă care îmi pare a fi capabilă să facă un altfel de politică decât cea a veșnicei bălăcăreli mioritice.

Sincer, chiar cred că doamna Pralong ar putea fi un mare câștig pentru politica românească…

Dacă cei ca doamna în discuție ar fi măcar jumătate cât cei cu bunul simț de budă publică a lui Antonescu, ori cei cu educație de stână ca Becali, România ar putea spune că are o politică de mare clasă… 

Mult succes Doamnă Sandra Pralong (eu și nu numai așa vă știam) sau, ca să fim în conformitate cu dosarul de la BEM, mult succes Doamnă  Sandra-Marilyn-Andreea Budiş (rog să se rețină majuscula din fața cuvântului ”Doamnă”… chiar cred că o merită pe deplin…)…

Sper să pot să spun și ”Vă felicit Doamnă Senator !!!” 

Partea a doua

Cred că este importan să ascultăm ce spune omul despre el însiși, dar cred că, pentru a ne face o părere cât mai corectă despre cineva, trebuie să vedem ce spun oamenii care îl cunosc.

Deci, iată câteva exprimări a unor personalități legate de doamna în discuție:

Sandra Pralong vs Crin Antonescu – România ideal? vs România real?

Am fost deranjat de un recent articol publicat în Evenimentul Zilei, în care se scria:

Pentru a fi sigur că nu se va întâmpla ca la alegerile din 2008, când a câştigat mandatul la redistribuire, Crin Antonescu a ales un colegiu sigur de senator din sectorul 3, contracandidatul ARD fiind, cel mai probabil, Sandra Pralong(PNŢCD)
 evz.ro

Un comentariu pe blogul europarlamentarului PDL Cristian Preda mergea şi mai departe:

Avem prima dovada clară a blatului pe care ARD îl face cu USL: înlocuirea pe colegiul 5, Senat, Bucureşti, a lui Viorel Cataramă, care avea şanse mari să îl ‘bată’ pe Antonescu, cu un noname – Sandra Pralong, pusă doar ca să piardă şi să îl lase pe Antonescu să intre în Senat.

Cristian Preda

Am să comentez mai întâi ignoranţa profundă ce transpare din ambele texte. În primul rând, modul de scrutin – vot în colegii uninominale, reprezentare proporţională pe ansamblu – face ca doar candidaţii care obţin majoritatea voturilor în colegiul lor să fie siguri de alegere.

Candidaţii USL, alianţă care este creditată cu circa 50% dintre intenţiile de vot, se vor clasa probabil pe primul loc în majoritatea colegiilor, dar unii dintre cei care nu depăşesc 50% +1 vot din sufragiile exprimate nu vor deveni parlamentari, în locul lor fiind aleşi candidaţi clasaţi pe locul 2 (în majoritatea cazurilor ARD) sau locul 3 (în majoritatea cazurilor PPDD), partide creditate de sondaje, alături de UDMR, cu peste 5% din intenţiile de vot, ceea ce le asigură reprezentare parlamentară .

Apoi, compararea situaţiei lui Crin Antonescu din 2008, când era candidatul unui partid (PNL) situat pe locul al treilea cu 18% din voturi, cu cea actuală, când e candidatul unei alianţe care conduce detaşat în sondaje este absurdă.

În fine, nu văd nimic nelegitim în asigurarea sau maximizarea şanselor alegerii unor lideri ai partidelor ce intră în competiţie, asta nu se întâmplă doar în România.

Mai deranjantă însă mi se pare minimalizarea unei candidate ca Sandra Pralong. Din punctul meu de vedere, ea reprezintă tipul de român care ar trebui să fie prezent în viaţa publică: inteligentă, competentă, eficace, expresivă, aflată la antipodul marii majorităţi a politicienilor din România.

Crescută şi educată în Occident, Sandra Pralong a fost una dintre puţinele persoane din Diasporă care s-au întors în România şi au rămas pentru a-şi aduce contribuţia la propăşirea ţării lor de baştină.

N-am să parcurg prestigiosul CV al Sandrei, cine doreşte îl poate găsi aici, am să spun doar că am cunoscut-o în 1990 când a revenit în ţară şi a pus pe picioare filiala din România a Fundaţiei Soros.

Am fost impresionat de prezenţa ei, total neobişnuită, cel puţin la acea vreme, a unui român de tip occidental.

Aveam s-o revăd în 1999, pe când era consilieră a preşedintelui Emil Constantinescu.

În pofida tuturor vicisitudinilor, Sandra nu s-a descurajat şi a continuat să lupte pentru ca România să devină o reală democraţie.

A editat volumul “De ce m-am întors în România”, o culegere de texte scrise de oameni reveniţi din Diasporă, pe care l-am recenzat acum doi ani aici.

Acum, se vede pusă în situaţia de a intra în competiţia electorală împotriva unui personaj celebru al politicii din România, care pentru două luni a fost preşedinte interimar al ţării.

Este o confruntare simbolică: de o parte Crin Antonescu, o imagine perfectă a României reale – grandomanie, vulgaritate, spirit gregar, naţionalism pernicios, incompetenţă, demagogie, de cealaltă parte, Sandra Pralong, modestie, integritate, decenţă, patriotism firesc, naturaleţe, competenţă. Din punctul meu de vedere, o potenţială candidată la preşedinţia României.

Fireşte că e o confruntare inegală, primul candidat având în spatele său maşina de propagandă a USL şi o notorietate câştigată mai ales pe timpul crizei politice legate de tentativa de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

În fond, românii, în marea lor majoritate nici n-o merită pe Sandra Pralong, ei au nevoie de Crin Antonescu sau de Viorel Cataramă, azi în PNL, mâine dorind să candideze împotriva fostului său partid, Gigi Becali, Dan Diaconescu, Sorin Roşca Stănescu, Gabriela Vrânceanu Firea, Hunor Kelemen, Dan Voiculescu, Roberta Anastase, Elena Udrea, Iulian Urban şi alţii ca ei care ş-au adus contribuţia în ultimii 23 de ani la plămădirea unei vieţi politice şi publice de nivelul ligii a patra europene.

Politicienii români sunt aşa cum sunt, dar nici cei care-i aleg cu regularitate (şi aici se includ şi jurnaliştii) nu sunt diferiţi. N-am niciun dubiu că Crin Antonescu va câştiga fără probleme mandatul de senator în confruntarea cu Sandra Pralong, dacă cumva cei doi vor fi contracandidaţi în acelaşi colegiu electoral (pentru că, potrivit ultimelor ştiri, Crin Antonescu ar fi decis să nu mai candideze în Bucureşti ci în judeţul Teleorman). Şi din această cauză alegătorii din România nu au niciun drept să se lamenteze. Le place să se complacă în situaţia actuală.

Sursa  citatelor

Mai cred că este destul de important și  ce urmează

Sursa 

Democrația ne doare, de fapt lipsa ei …

5 noiembrie 2012 2 comentarii

Pentru a avea o țară democratică, este nevoie de câteva condiții minimale:

– Existența și respectarea unui Statului de Drept puternic și funcțional și a instituțiilor aferente.

– Existența unui sistem electoral uninominal, în două (sau mai multe) tururi de scrutin fără nici un fel de liste de candidați și fără un prag electoral.

– Existența și restectarea până la virgulă a unui sistem legislativ bazat pe principii simple și neinterpretabile.

– Un control eficient și la vedere asupra aleșilor.

– Dispariția imnunităților de care se bucvură politicienii în fața legii, cu excepția cazurilor prevăzute în Constituție. Este nevoie de aceasta pentru a se respecta principiul egalității cetățenilor.

– Asigurarea unei existențe decente a populației pentru ca mituirea lor din partea politicianilor să fie cât mai grea

 

Democrație …

Pe unde vrei și unde nu vrei auzi cum se vorbește despre democrație … În numele democrației se fac o mulțime de lucruri, toți politicianii se rup în figuri încercând să ne arate cât de democrați sunt ei și cât de ticăloși și nedemocrați sunt adversarii lor…

De fapt, ce e și democrația aceasta? Pe scurt, democrația este un sistem politic. Nu este un sistem politic perfect, dar se pare că la ora aceasta este cel mai evoluat. Ce urmează după? Poate va urma ca frâiele sucității umane să ajungă în ”mâinile” computerelor… se crează un sistem de legi și de reguli după care se va conduce societatea umană, se crează softurile necesare și nu ne mai batem capul… sau poate vine meteoritul ăla ciudat, îi trage una Pământului și dispărem pentru o lungă perioadă ca societate umană…

Totuși, până că vine meteoritul sau lăsăm computerele să ne conducă, să vedem cum e cu democrația…

Democrația (în traducere directă „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.

De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului (egalitatea în fața legii, dreptul la opinie etc.), pluripartidismul, limitarea și separația puterilor în stat.

În ziua de astăzi termenul este de cele mai multe ori folosit cu sensul de democrație liberală, dar există multe alte varietăți iar metodele de a guverna pot diferi. Cu toate că termenul democrație este utilizat de obicei în contextul unui stat politic, principiile sale sunt aplicabile și altor organisme sau entități, cum ar fi universitățile, sindicatele, companiile publice sau organizațiile civice. Pe plan politic, democrația se definește ca regimul politic fundamentat pe principiul suveranității naționale (națiunea conduce statul prin reprezentanții săi aleși, pe principiul separării puterilor în stat, pe principiul egalității tuturor în fața legii. Democrația este inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului. Democrația modernă are la bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII (englez, american, francez)

Un element important al democrației este constituția. Acest document, votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și definește limitele puterii a conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului.

Având în vedere astea, cred că ar trebui să ne uităm în jur și să ne întrebăm dacă avem sau nu democrație pe plaiul mioritic…

Cred că la noi, democrația e cam ca virginitatea blondelor, uneori da, alteori ba … după caz…

Dacă ar fi democrație 100% am constata că politicienii sunt aleși de popor și prima lor ocupație ar fi să reprezinte interesele celor care i-au trimis în funcțiile pe care le ocupă…

Definiția „conducere de către popor” de fapt este oarecum aproximativă deoarece, din motive obiective, poporul nu are cum să exercite direct actul de conducere, astfel că se aleg un număr de reprezentanți.

În ceea ce privește alegerea reprezentanților se întămplă, cred, primul pas în încălcarea democrației, pas care face posibil tot resul de încălcări mai mari sau mai mici, mai flagrante sau mai ascunse.

Problema apare din cauza sistemelor de vot.

Există sisteme de vot care duc mai spre elector decizia finală în ceea ce privește alegerea reprezentantului și siteme de vot care introduc între alegător și ales voința altor persoane.

Sistemele electorale sau sistemele de vot întâlnite în întreaga lume sunt strâns legate sistemele de partide din țara luată in considerare. Sistemele de vot reprezintă mecanismul prin care se selectează reprezentanții unei grupări cărora li se deleagă autoritatea de a-și reprezenta alegătorii și de a lua decizii în numele și pentru aceștia din urmă.

În cadrul democratic de analiză a procesului electoral se întâlnesc două mari tipuri de sisteme de vot: sistemul electoral majoritar și sistemul electoral cu reprezentare proporțională. În genere, sistemul electoral majoritar este întălnit în acele țări care prezintă democrații majoritariste (de exemplu Marea Britanie, SUA), iar sistemul electoral cu reprezentare proporțională este caracteristic țărilor care și-au organizat regimul politic conform unei democrații consensualiste (de exemplu Germania, Italia, Belgia).

Diferențele dintre cele două tipuri de sisteme electorale pot fi corelate așadar cu două interpretări majore ale procesului democratic. Una dintre ele, bazată pe logica deciziei eficiente, privilegiază ideea potrivit căreia, într-un sistem politic democratic, guvernarea se fundamentează pe exprimarea voinței majorității. Cealaltă, pornește de la o cu totul altă viziune în privința reprezentării politice. Conform principiului proporționalității, nu este suficient ca rezultatul alegerilor să reflecte prezența unei majorității, ci este necesară o inventariere cât mai fidelă a opțiunilor electorale, astfel încât minoritățile semnificative să nu fie dezavantajate.

Sistemul electoral majoritar

Se organizează în circumscripții uninominale și prezintă următoarele caracteristici.

Sistemul electoral majoritar se numește și the winner takes it all sau first past the post, în sensul că acel candidat care obține cel mai mare număr de voturi, fie printr-o majoritate relativă fie printr-o majoritate absolută, câștigă cursa electorală, obținând toate mandatele puse în joc în circumscripția respectivă. Cei care pierd, deci, nu vor fi reprezentați, chiar dacă numărul lor depășește 50%. Acest lucru se poate întâmpla când regula câștigării este majoritatea relativă. De exemplu, Candidatul X obține în urma alegerilor 37% din opțiunile alegătorilor, fiind plasat pe primul lor în circumscripția uninominală respectivă. El va primi toate mandatele, chiar dacă 63% din totalul alegătorilor nu își regăsesc opțiunile reprezentate de Candidatul X.

Sistemul electoral majoritar este foarte competitiv, generând antagonismul părților. Nu se poate vorbi de o colaborare a partidelor sau a liderilor într-un astfel de sistem. Si pentru că majoritatea populației rămâne nereprezentată, sistemul este mai corect denumit: metoda pluralității sau cea mai mare majoritate.

O altă caracteristică a sistemului electoral majoritar este aceea că distorsionează rezultatele, suprareprezentând partidele mari care câștigă de obicei cursa electorală și subreprezentând partidele perdante, de obicei mai mici. Acest sistem încurajează teoria votului util: diminuează șansele unui partid mic deoarece raționamentul spune că un vot pentru un partid care nu are șanse să câștige cursa electorală este un vot irosit.

Sistemele electorale cu reprezentare proporțională (RP)

Sunt mai puțin competitive și generează coaliții de guvernământ, care sunt mai puțin eficiente, dar iau în considerare opțiunile întregului electorat.

Sistemele electorale cu reprezentare proporțională prezintă 3 forme distincte de organizare: Sisteme RP pe liste de partid, sisteme RP forma mixtă membru proporțională și sisteme RP cu vot unic transferabil.

Sisteme RP pe liste de partid: sunt caracteristice Europei de Vest și Europei Centrale și de Est. Alegătorii votează una din listele propuse de partide în circumscripții plurinominale, iar locurile se atribuie în funcție de procentele obținute. Redistribuirea resturilor se face prin metoda d’Hont. Distorsionare există și în cazul acestui sistem de vot și ea este dată de existența pragului de vot, implicit sau explicit (prin legislație). Pragul implicit se calculează conform formulei de calcul P= 75%:(M+1) unde M este magnitudinea medie a circumscripției.

Sistemele RP formă mixt membru proporțională este așa cum îi spune chiar denumirea o formă mixtă care combină listele de partid cu elemente ale sistemul majoritar. Fiecare alegător are la dispozitie 2 voturi: unul se acordă unei liste din cele propuse de partide și celălalt se acordă unui candidat la fel ca în sistemul majoritar. Resturile se atribuie după liste. Sistemul se poate întâlni în Germania unde 50% din candidați se aleg pe liste și 50% în circumscripții uninominale, sau în Italia unde ¾ se aleg prin metoda pluralității și ¼ pe liste.   Sisteme RP cu Vot unic transferabil este un sistem întâlnit în Irlanda și Malta. Alegătorii au în față liste propuse de partide. Ei aleg lista partidului care le reprezintă opțiunile și apoi, ordonează cu pixul candidații din lista respectivă.

Ca să traducem puțin în limbaj mai simplificat, orice fel de liste introduse într-un sistemul electoral fac ca decizia dă se îndepărteze de alegător, cel puțin prin faptul că va trebui să aleagă din ceea ce i se poropune.

E adevărat, indiferent de sistemul de vot, alegătorul ca trebui să aleagă între cei care candidează. Problema ce apare este că cel propus spre alegere din partea unui partid are la dispoziție o cale mai ușoară deoarece se bucură de o logistică pusă la dispoziție de partide. Este extrem de costisitor pentru un independent să ajungă în postura de candidat, astfel în clasa politică apare o problemă în ceea ce privește înnoirea, schimbarea celor deja ajunși în anumite poziții…

Ei îi vor propune întotdeauna pe cei care îi susțin pe ei și ideile lor, blocând accederea adversarilor personali.

Să vorbim puțin despre ceea ce înseamnă vot uninominal…

După cum spune și numele, sistemul uninominal înseamnă votarea unor nume de candidați și nu a unor partide.

Sistemele uninominale sunt în general dorite de alegători deoarece, măcar aparent, alegătorul pare mai ușor de tras la răspundere, nemulțumirile alegătorilor mergând direct spre om și nedizolvându-se în grupul din care face parte respectivul reprezentant.

De muulte ori, din partea reprezentanților unor partide, dar și din partea unor alte persoane (jurnaliști sau nu) interesate în zona politică se aude tot mai des ceva ce sună cam așa: ”Vedeți, uninominalul e rău deoarece astfel ajung în clasa politică tot felul de neaveniți, oameni cu mulți bani, artiști sau vedete care nu au nici o treabă cu politica”. Personal, când aud asta regret enorm că nu-l pot scoate din televizor pe nesimțitul care afirmă asta și să îi trag vreo două palme pentru că mă ia de cretin.

Sistemul de vot care există acum în România este un fel de struțocămilă. NU ESTE UN SISTEM UNINOMINAL.  Dacă ar fi uninominal am vedea ca cel care câștigă colegiul se duce în Parlament, or, dac aparține unui partid care nu a câștigat un număr de voturi peste pragul eletoral rămâne cu ochii în Soare.

Se aleg bogătași și  vedete care nu prea au trabă cu politica dacă avem un vot uninominal direct? Te pomenești că, Gigi Becali, Irina Loghin, Dolănescu (D.zeu să-l ierte), Mircea Diaconu, Victor Socaciu, Gabriela Firea, Dan Diaconescu, Florin Condurățeanu, Sorin Ovidiu Bălan etc auocupat, ocupă sau vor ocupa un loc în Parlament deoarece au mai talente politiceti ori s-au ales cumva în sisteme uninominale directe? Nțț… nici vorbă, s-au ales sau se vor alege DOAR PENTRU CĂ FAC PARTE DIN ANUMITE PARTIDE ȘI SERVESC CU CONTURILE ȘI IMAGINEA LOR INTERESELE ANUMITOR GRUPURI DE INDIVIZI CARE CONTROLEAZĂ LA UN MOMENT DAT PARTIDELE POLITICE… PRACTIC NIȘTE GĂȘTI…

Personal mi se pare că sistemul mixt de vot este introdus doar pentru a se demonstra că votul uninominal nu e în regulă.

Cei care o fac știu foaarte bine că pentru a se vedea adevărata valoare a votului uninominal este nevoie de două până la cinci-șase scrutinuri electorale. Este nevoie de asta pentru ca alegătorii să își dea seama că doar astfel pot ca dacă nu le convine porestația unui parlamentar pot foarte ușor să îl îndepărteze nemaivotându-l…

Existența pragului electoral care face ca niște candidați care nu aparțin unor formațiuni politice care nu trec pragul să nu se califine indiferent de procentul de voturi obținut poate duce la adevărate aberații…

Avem la îndemână chiar un caz extrem de elocvent: Crin Antonescu.

Acesta, cu doar 9000 de voturi și cu doar un loc trei câștigat la alegeri,a ajuns să fie șeful Senatului și să îl înlocuiască pe președinte atunci când a fost suspendat. Crin Antonescu, deși a fost numit, ocupă o funcție în care se ajunge prin alegeri. Crin Nu a fost ales ci, practic, numit.

O capcană în ce privește votul uninominal este sistemul uninominal proporțional…

În fond ce este un scrutin electoral? O întrecere între candidați…

Subtil se face o paralelă cu atletismul unde câștigător este cel care trece primul linia de finish.

Greșit și parșiv… La un scrutin electoral, din punctul de vedere al candidatului oamenii se împart în trei categorii… Cei care au votat cu el, cei care au votat împotrivă și cei care s-au abținut… Dacă ultimii nu sunt luați în seamnă pe principiul că acei oameni se declară indirect de acord cu cei care participă la vot, cei care votează împotrivă sunt de fapt cei care au votat cu alți candidați.

Astfel, în peste 90% din cazuri, după un tur de scrutin cu mai mulți candidați, vedem că   împotrivă au votat o majoritate zdrobitoare, mascată de majoritatea relativă. Se poate ajunge ca un candidat votat de doar 20%, să zicem, să câștige deoarece următorul candidat are 19% iar al treilea 18%.

Cum se poate elimina această eroare?

Simplu… prin introducerea unor tururi de scrutin suplimentare, oferindu-se celor care nu au votat cu nici unul din candidații intrați în finală posibilitatea de a arăta pe cine  preferă din cei doi rămași (În cazul în care e vorba de două tururi de scrutin).

O altă aberație a sistemelor electorale este existența pragurilor electorale.

Acestea fac imposibilă practic apariția de noi partide în cazul în care masa de alegători care se simte nereprezentată este destul de consistentă.

După părerea mea, singurul sistem electoral, cu adevărat democratic, este un sistem realmente uninominal în două tururi de scrutrin.

Spun politicianii că sitemul uninominal pur, fără liste și praguri electorale dce la apariția unor sumedenii de partide, astfel fiind greu crearea unor majorități…

Complet aiurea… tocmai existența a doar trei, patru formațiuni parlamentare poate foarte ușor să ducă la adevărate blocaje … Se poate vedea cum în parlamentarismul ultimilor ani am avut parte de adevărate blocaje atunci când îi convenea unui singur om destul de puternic pentru a fi luat în seamă: Dan Voiculescu.

Erorile introduse în sistemul electoral și în legile conexe acestuia sau, măcar, care ajută la regelemantarea asigurării unor alegeri corecte și respectării egalității de șanse, practic atentază dramatic la ideea de democrație adevărată.

Mă refer de exemplu la acea Lege a Audiovizualului. Nerespectarea acesteia a dus la apariția unei aberații politice cum este Partidul Poporului Dan Diaconescu. Partid fără doctrină, partid destinat susținerii și promovării unei singure persoane și a grupului din jurul lui apărut și promovat doar la televizor deși acest lucru este ferm interzis deoarece prin prestația lui OTV îi oferă stăpânului său de facto un  avantaj pe care nici un alt candidat nu îl are… poate să își prezinte nonstop și agresiv  mesajul populist.

Doar Dan Voiculescu se mai bucură de un astfel de avantaj.

Ultina chestiune care zdrobește indeea de democrație la care mă voi referi este una legată de bani.

Pentru a se motiva faptul că se trag sfori și nu se respectă legislația fegată de finanțarea partidelor, foarte mulți spun că ”Democrația costă”.

E vărat, costă, funcționarea unui Parlament înseamnă alocarea unor sume destul de consistente.

Doar că sub această chestiune se ascune o adevărată țesătură de cheltuieli ilegale și inutile…

Începând de la autoturismele de lux pe care le folosesc parlamentarii (autoturisme care, conform foilor de parcurs și a benzinei consumate, fac ocolul româniei lunar, de câteva ori, asta deși poate nu ai ieșt  mai mult de o jumătate de oră din  garaj) sau de la cazarea de superlux de care se bucură parlamentarii, precum și de la decontarea unor sume cheltuite de parlamentari deși aceste sume ar trebui achitate din buzunarul propriu… și mergând până la influența pe care o exercită parlamentarii în schimbul unor sume colosale (sute de milioane de euro necesari la șpăguirea electorilor) sunt doar câteva urmări ale lipsei de democrație care impune existența unui sistem eficient prin care alegătorii își pot controla aleșii pentru ca aceștia să nu o ia prin arătură…

O altă urmare a faptului că democrația este cam varză la noi, neezistânt acel control minim necesar din partea electoratului duce la existența unor salarii și pensii jenante, demne de Africa și nu de Europa în care ne dăm mari că am început să intraăm.

Se spune că salariile sunt mici și în economia privată și nu doar în zona bugetară. Adevărat, dar dacă ar fi salarii mai mari la stat, privații ar trebui și eu să le mărească.

De ce ar fi interesați politicianii ca salariile să fie la limita de jos sau sub ea, socialmente acceptabilă, limită care permite cel mult o supraviețuire…?

Simplu, dacă o persoană are un venit de 2-300 de euro, poate fi șpăguit la alegeri cu o bere un mititel, o brichetă și un kil de ulei.. Cineva care câștigă 2-3000 de euro ar costa mult mai mult … Sume pe care politicianii și le-ar permite mai greu.

Da, mirabil, nu? O salarizare decentă înseamnă o democrație consolidată.

Lucrul se poate vedea dacă ne uităm pe hartă.. unde e puternică democrația? În țăti ca Germania, S.U.A. , Suedia, Elevția, Norvegia, Franța,  Regatul Unit al Marii Britanii, etc țări cu venituri mult mi mari ca la noi…

Unde e varză democrația? În țări latino americane, africane, țări din Asia sau din fosta Uniune Sovietică … țări cu venituri mici…

Un exemplu destul de interesant sunt unele țări din fosta Yugoslavie, țări venite din Comunism ca și noi… Democrția este tot mai solidă, în parale, sau tocmai datorită creșterii veniturilor, deci a nivelului de trai…

Care ar fi concluzia?

Dacă există vreuna… cred că pentru a avea o democrație reală, puternică, profundă și adevărată e nevoie de câteva principii care nu pot fi încălcate. Oricare din aceste principii, dacă nu este respectat ad literma, poate induce adevărate aberații, derapaje care duc spre ceva ce cred că nu își mai dorește nimeni: Spre dictatură.

Câteva din aceste principii ar fi:

– Existența și respectarea unui Statului de Drept puternic și funcțional și a instituțiilor aferente.

– Existența unui sistem electoral uninominal, în două (sau mai multe) tururi de scrutin fără nici un fel de liste de candidați și fără un prag electoral.

– Existența și restectarea până la virgulă a unui sistem legislativ bazat pe principii simple și neinterpretabile.

– Un control eficient și la vedere asupra aleșilor.

– Dispariția imnunităților de care se bucvură politicienii în fața legii, cu excepția cazurilor prevăzute în Constituție. Este nevoie de aceasta pentru a se respecta principiul egalității ctățenilor.

– Asigurarea unei existențe decente a populației pentru ca mituirea lor din partea politicianilor să fie cât mai grea.

Ar mai fi și altele, dar cred că acestea sunt minimale dacă avem pretenția să trăim într-o țară democrată… Dacă populațiapoporul preferă să trăiască precum o turmă… asta e din păcate… Dacă poporul preferă să accepte să fie mințit și umilit în schiml unei găleți, a unei brichete, a unui mititel ori a unei beri sau a unei sarmale… asta e … își merită soarta… e bine totuși să știe că indirect, va plăti ceea ce primeșe șpagă…

De exemplu mititelul dau berea ieftină și de proastă calitate le va plăti indirect la prețul unei porții barosane de caviar sau de șampanie Champagne Moët & Chandon ori a unei sticle de coniac Hennessy… și nu cumpărate de la alimentara din colț ci de la un restaurant de lux unde nu își va permite niciodată să cumpere măcar scobitori…

 

%d blogeri au apreciat: