Vreți ca învățământul românesc să se ducă dracului de tot? Dacă da, votați Ecaterina Abramburica Andronescu

Pe 24 aprilie, 2008, pe siteul personal, Ecaterina Abramburica Andronescu scria:

Dascălii nu merită tratamentul la care îi supune puterea de dreapta şi preşedintele Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu generază conflicte, doar de dragul campaniei care se apropie cu paşi repezi. Mai sunt multe de făcut în învăţământ, dar să acuzi profesorii, fără deosebire, este inadmisibil. Acum arată acuzator cu degetul către profesori şi încearcă să îşi adune capital electoral printre studenţi, în stilul caracteristic, folosindu-se de aceşti tineri.

Acum că se apropie campania electorală, preşedintele Traian Băsescu a găsit un alt subiect de dispută: îi atacă furibund pe profesori, în loc să lupte, din poziţia pe care o are, pentru a le asigura acestora condiţii decente. Îi acuză că nu îşi fac treaba, dar uită că, atunci când a candidat, în urmă cu patru ani, le-a trimis tuturor dascălilor, acasă, în cutiile poştale, promisiuni că le va fi mai bine. Dar altceva nu a mai făcut pentru ei. I-a minţit, iar acum nu mai ştie cum să îi atace, pentru că profesorii nu mai cred în el, pentru că l-au văzut cum este în realitate: o persoană distructivă.

În special în cazul personalului didactic, de care depinde viitorul copiilor noştri, ar trebui ca politicienii să se ocupe îndeaproape. Eu am iniţiat Legea privind mărirea salariilor din învatămînt cu 50%, care a trecut deja de Senat, deşi suntem în Opoziţie. Îmi doresc să aibă aceeaşi susţinere şi în Camera Deputaţilor. Vrem ca profesorii să ne educe copiii, dar Puterea de dreapta şi Preşedintele ţării îşi bat joc de ei constant, iar dascălii nu merită acest tratament.

Să mă ierte pudicii, dar cred că pe nesimțita asta o doare de dascăli cum mă doare pe mine de ăla pe care l-a umilit Obama… 

Din câte îmi amintesc, individa asta împute aerul în Palatul Victoria pentru a treia oară din postura de Ministru… 

Dacă ne uităm în urmă, contribuția ei la distrugerea învățământului românesc este determinantă…

Nu e doar o ilustră și ineptă persoană, incapabilă să își înțeleagă menirea, dar este și o mare mincinoasă și o nesimțită cronică…

Nu am timp să amintesc de toate măgăriile pe care le-a comis, dar, înainte de a ajunge ultima dată ministresă critica de mama focului Legea Învățământului, la facerea căreia CONTRIBUISE PERSONAL în foarte mare măsură… Când realizatorul emisiunii a întrebat dacă nu este și legea ei, cu nesimțirea caracteristică împuțiților din PSD, nesimțita, cu seninătate, a spus, citez: ” Dacă legea nu e bună, de ce nu o schimbă guvernul Boc…” nu e cel puțin halucinant că vaca e iar ministresă?

Impostura cred că mai este scoasă în evidență de refuzul clar și hotărât de a recunoaște plagiatul lui Ponta, plagiat recunoscut de o mulțime de comisii care mai de care mai importante, una singură a spus că nu e vorba de așa ceva, cea căreia care ține de ministerul  infectat cu prezența de Abramburica, respectiva comisie a și fost desființată și reaînființată tocmai pentru a ”repera” onoarea Premierului Ponta…

Cred că dacă  s-ar întâmpla să ajung față în față cu năroada, după ce aș scuipa-o fix între ochii ăia de prostituată uzată și aruncată la casat și i-aș spune doar două cuvinte: ”Dispari nerușonato”…

Legat de faptul că tot ajunge ministresă, cred că Abramburica o avea oarece metode de magie neagră… indiferent cât de incapabil e Ponta ca premier, sau de om fără demnitate, chiar nu cred că dacă era în toate mințile nu putea numi o astfel de infe cție la Ministerul Învățământului

„Cel mai trist mi se pare insa exemplul doamnei Ecaterina Andronescu de la PSD. Profesor universitar, rector al Universitatii Politehnice Bucuresti, doamna Andronescu candideaza intr-un colegiu din sectorul 5 al Capitalei. Pe materialele sale electorale apare ‘GARANTAT VANGHELIE’. 

Greu de inteles cum un semi-analfabet poate recomanda candidatura unui profesor universitar. Greu de inteles de ce PSD obliga un profesor universitar sa accepte o asemenea recomandare. Greu de inteles, de fapt, cum un semi-analfabet ajunge seful organizatiei PSD din Bucuresti – pozitie din care taie si spanzura si controleaza o multime de oameni mult mai valorosi intelectual decat primarul ‘Care Este'”, scria Elena Udrea pe blogul presonal.

Dreptate are doamna Udrea, e trist, tare trist să fii în cârdășie cu un semianalfabet, taman tu, madam Abramburica cea cu fumuri de rector…

Să mai spun  și de faptul că nesimțita este incompatibilă și ea… nu, cred că știe toată lumea … 

Totuși, pe  8 Octombrie 2012, ziare.com scria că:

  Ecaterina Andronescu a anuntat ca nu mai candideaza intr-un colegiu la sectorul 5, precizand ca decizia ei nu are legatura cu un conflict cu primarul sectorului 5, Marian Vanghelie.

„Colegiul meu era in sectorul 5. Probabil nu voi ramane in sectorul 5”, a declarat Ecaterina Andronescu la Romania Tv.

Intrebata de ce a luat aceasta decizie, Ecaterina Andronescu a explicat ca nu are la baza niciun conflict cu primarul sectorului 5, Marian Vanghelie.

„Dintr-un motiv pe care nu vreau sa il explic. Nu am o problema de electorat, sa stiti. E decizia mea si nu are rost sa o explic”, a mai precizat ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu.

Până la urmă s-a hotărât să candideze pentru USL la   Senat – Colegiul Uninominal​ 6 Bucuresti din partea PSD, alături de Candidatu ARD: Sandra Marilyn Andreea Budis (PNTCD) (Cunoscută mai mult ca Sandra Pralong), Candidatul PP-DD: Cristian Adrian Tudose și Candidat UDMR: Bathory Istvan..

Dacă am fi într-o țară normală la cap Abramburica nici măcar să se înscrie nu avea dreptul din cauza incompatibilității… dar trăim îm România și asta ne mânâncă zilele … 

Gata… PA …

P.S. Bey miticilor, dacă sunteți tâmpiți, votați-o pe Abramburica, dacă aveți un pic de demnitate și respectați valorile adevărate, votați o Doamnă: Sandra Marilyn Andreea Budis (Sandra Pralong)

Oscar Manto: ”Băi, băiete, ce mișto e politica asta pluripartită! …”

Și tu, fiul meu, Quintus ?

Când, la-nceputul lui ’90, a năvălit peste noi boarea istorică a politichiei mioritice condusă de căpetenii venerabile precum Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, în tandem cu locotenenții Ion Rațiu ori Mircea Ionescu Quintus, mi-am zis: Băi, băiete, ce mișto e politica asta pluripartită! Polemici, seceri și ciocane azvârlite din stânga, pumni încleștați de suferința rezistenței anticomuniste, amenințând din dreapta, Golaniade universitare, Mineriade floricole, Cruciade-n sutane, Ciomegiade inter-etnice, dar și Confuziade dubioase regizate de niște strigoi cu ochi albaștri în studiourile ”Stafia”. Sau ”Sahia”? Naiba știe, că nu-s sigur!

 

Decupaj din pozele de Facebook a lui Oscar Manto

Una peste alta, chiar dacă la vremea aia americanii încă se sfiau să exporte seculara lor democrație-n Republica lui Bulă, pe motiv c-ar putea fi oprită la vamă ori să i se ceară șpagă ca să intre triumfătoare-n țară, eu personal retrăiam un soi de Flower Power, însetat fiind de revanșa cuvântului liber, atât de secătuit de noimă  în Epoca Aurită. Ciuleam urechile la fiecare glăsuire a celor patru înviați din morții luptei lor cu  Hidra Roșie, clocotind de plăcere ca un fecior care a intrat pentru prima dată-n Peștera Muierii. Mai mult, nu mă săturam să sorb din oratoria lor  ineditul, firescul, transparența, coerența, logica ori mesajul. Îi priveam ca pe niște statui ale onoarei, moralei, cutezanței și patimei, ciobite cu samavolnicie de ciocanele proletcultiste, dar supraviețuind, totuși, pe soclu, unele dintre ele cu demnitate. Îi idolatrizam ca pe niște zei imaculați și luminoși pogorâți peste noi, salvator, dintr-un Olimp murdărit și-ntunecat de utopia colectivismului prosper. Iar cum veșnicia nu-i ceva palpabil pentru viii bătrânei noastre Terra,  am regretat atunci când Cronos și, firesc, Supremul Designer al celor lumești s-au îndurat de sufletele discipolilor lui Maniu și le-au deschis porțile Tărâmului de Dincolo, acolo unde cu siguranță cei doi țărăniști vor fi contemporani de elită cu eternitatea. Amintirea și aura lor nobilă vor rămâne ca un benghi de favoare pe destinul nostru.

Viața are însă și favoriți nemerituoși, uneori. Fericiți ai unei sorți triste. Poate că par cinic sau fără Dumnezeu, dar cum să judec altfel când ceilalți doi ”venerabili”, cetățenii Câmpeanu și Quintus, pe care-i așezasem pe piedestalul onoarei alături de seniorii creștin-democrați, se căznesc cu indecență și senilitate să-nvingă Timpul, înveșmântați cu mantii albe sub care poartă izmenele murdare ale preacurviei doctrinare. Se căznesc să supraviețuiască de teama și de jena de a nu da ochii, la o adică, cu niciunul din tagma Brătienilor care, cu siguranță, plâng în cor, răsucindu-se-n morminte, știind că liberalismul fătat, crescut, și lăsat de ei moștenire, inclusiv celor doi epigoni senili, a ajuns o odraslă nevertebrată stăpânită de demonii cumetriilor interlope, ai bunului plac, ai urii, ai fărădelegii și ai puterii discreționare. Dacă ”monsieur” Câmpeanu are antecedente referitoare la deviaționismul său ideologic (vezi, printre altele, pârțurile sale cu damf de ”Rege Președinte” sau, de-o vreme-ncoace,  pupăturile cu limba-n gura găștii securisto-comunistoide a cuplului Ilici-Felix), mi-au țiuit urechile, recent, când am auzit bubuitura anală, senilă și foarte puturoasă, trasă de celălalt boșorog ”liberal”, Quintus, la sindrofia de lansare a candidaților PNL din ograda lui Chiliman.

Mi-a venit așa o greață, încât primul impuls a fost să lansez o flegmă pe ecranul plasmei, numai că m-am abținut, că nu eram singur. Am fugit mintenaș (pe bune!) la frigider, înjurând ca un birjar, și mi-am făcut rapid un gin tonic cu gheață, dar mai ales cu multă lămâie. Păi, cum să nu mi se-ntoarcă stomacul pe dos, și să văd punctulețe portocalii, când l-am auzit pârțâind cu nerușinare: “Sunt foarte apropiat prieten cu domnul Adrian Năstase şi sunt sigur că, mai curând decât şi-ar închipui unii, i se va face dreptate şi va reveni în rândurile oamenilor politici, ştergându-se această nedreaptă umbră care s-a aşezat peste cariera sa (…)”. Iar, ca bonus, a mai scos și un râgâit cu damf de oaie, referindu-se la berbecul-mutant cu Stea-ntre coarne, blană de șacal și creier de bibilică, rătăcit în ograda liberală: ”Gigi Becali este cel mai cinstit și creștin”. S-auzi și să nu cercetezi, nu alta !

Și-atunci să nu mă revolt ? Să nu sudui ? Să nu fiu cinic când spun că soarta e mult prea generoasă cu unii, și mult prea vitregă cu alții ? Că Timpul și Supremul Designer uită să mai vină câteodată din concediu și să facă inventarul terestru, pentru completarea locurilor vacante de Dincolo de Vămi? Păi, atunci, într-o astfel de situație nu-mi mai rămâne decât să-l invoc pe Lucifer și să-l rog să-l ia puțin cu furca pe apostatul ”venerabil liberal”. Dacă, să zicem, i-am iertat faptul că a cochetat, volens-nolens, cu sticleții ciripitorului Felix, asta n-am să i-o iert ever. Nici lui, și nici celor care l-au aplaudat frenetic, salivând ca niște câini turbați în călduri, auzindu-l. Pentru simplul motiv că Brătienii plâng, neconsolați, în morminte. Amin!

Autor: Oscar Manto

Sursa: politicstand.ro

Angela Tocila: ”Românul tot laș și trădător e… E laș în primul rând că, spre deosebire de țiganul cu 3 Mercedesuri în curte, nu fură curent și apă. ”

De la o româncă lașă și trădătoare către un deputat în Parlamentul României

Dacă eu spun că neamul țigănesc e hoț, puturos, cerșetor, bun de nimic, se cheamă că sunt xenofobă, rasistă, intolerantă și înapoiată. Dacă domnul Mădălin Voicu spune că românii sunt lași și trădători, nu mai e nici rasism, nici discriminare, trebuie musai să fie adevăr. Românul laș și trădător trebuie să-și ia notițe, să bage la cap, să-și revizuiască atitudinea, să lucreze la îndreptarea acestor defecte majore, ca să fie pe placul unuia care nu e rrom, ci țigan. El are voie să-și spună țigan, românii n-au voie. Românii trebuie să fie politically correct, ca să urmeze și ei trendul altora mai civilizați, cu consum anual de săpun și pastă de dinți mai mare. Românul are voie în schimb să dea. Bani să dea. La stat, să dea. Care stat, dă și el: ajutoare sociale, alocații la puradei, bani de lemne iarna, mâncare și căldură-n pușcării, să nu-nghețe neamul viteaz și loial al lui Mădălin Voicu. 

Dar, stai! Nici așa nu e bine! Românul tot laș și trădător e… E laș în primul rând că, spre deosebire de țiganul cu 3 Mercedesuri în curte, nu fură curent și apă. E laș pentru că nu călătorește cu tramvaiul, trenul și mai nou cu avionul pe gratis, decât în rare ocazii și cu fundul strâns de teama controlorului, care controlor îl arde pe român dacă-l prinde, da-l iartă creștinește pe țigan că cică, ce dracu să-i  ia… Românul spre deosebire de țigan e laș și pentru că trebuie să fie asigurat ca să bolească în spital, să fie operat sau să vină elicopterul după nevasta lăuză când e țara înzăpezită, e laș că atunci când îi e foame nu se duce în grădina vecinului să-i fure găinile și zarzavatul. E laș și că nu-și schilodește copiii ca să-i pună la cerșit și că nu-i trimite cu mucii-n gură pe orice vreme în intersecție să-i adune bani de băutură.

Laș mai e românul că nu integrează cum se cuvine etnia de super-oameni, că n-o educă, nu-i dă casă, masă și bani de cheltuială, bașca nevastă. Pentru că etnia țăgănească merită: are tradiții multiseculare și un impact major în civilizația europeană, în dezvoltarea culturală, economică și spirituală la care lașul de român, a fost întotdeauna simplu spectator și n-a contribuit cu nimic.

Românii sunt lași pentru că în loc să fraternizeze cu derbedeii care i-au călcat de-a lungul istoriei, au stat în calea lor ca să-i primească mai târziu pe țigani să le lumineze viața, să le-o îmbogățească, dar sunt trădători pentru că nu recunosc asta. Nu recunosc că fără țigani n-ar exista ca neam și n-ar avea azi ocazia să fie insultați de un Confucius de cort al cărui singur merit e că se trage dintr-un celebru … muzicant. Nu medic, nu profesor, nu academician. Muzicant. Urmașul muzicantului ne scuipă între ochi pentru că-i ținem neamul în spinare, în timp ce-și frige porcii, găinile și oile între mașini de lux, împodobit cu kile de aur, după care se retrage să-și facă siesta în palate din marmură și granit.

Domnule Voicu, greșiți… Românul nu e laș, e prost de bun. Românul nu discriminează negri, asiatici și nici măcar pe neamurile voastre din Pakistan. Românul se ferește de hoți și de tâlhari cum știe el. Pune șapte lacăte la ușă, câine-n curte, dar nu v-au alungat niciodată așa cum au făcut alții. În momentele lui de vitejie și-a permis cel mult să vă numească țigani. C-așa e învățat el de când e lumea că vă cheamă, până când un domn din etnia voastră a ajuns președintele țării și-a zis că vă cheamă rromi, ca să vă creadă proștii de la care cerșiți și furați acuma prin străinătăți, români.

Nici măcar scuze nu așteptăm, domnule deputat Mădălin Voicu și știți de ce? Pentru că suntem lași și trădători, dar mai presus de asta, suntem proști, Proștii voștri.

Autor: Angela Tocila

Surse:

Diamonds and rust (site-ul autoarei)

și 

Politic Stand

Comentariu Blue:

Cred că Angela comite o mare eroare în acest text. Nu se spune 3 Mercedesuri ci trei Merțane… formularea aceea mergea până la două …

… mie acest articol mi-a amintit de Primărie…

Anul trecut, prin vară, mă duc să cer o adeverință de la Primărie. La ghișeu, coadă… vreo zece persoane. Mă așez și eu la capătul cozii … civilizat, evident , la capătul cel mai îndepărtat de ghișeu, nu de alta, dar era la coasă una care mi se păre cu capsa pusă și nu aveam de gând să mă cert cu ea…

În termometru la umbră erau cam 32 de grade, iar aerul condiționat era oprit din motive de economie că tot nu țineau nesimțiți care deranjai liniștea ghișeisdelor cu curu mare de la scaunele pe care unele se învârteau ca în ringhișpir

La un moment dat aflăm că cele de la ghișeu i s-a blocat ”drăcia”  (computerul și va trebui să așteptăm cam un sfert de oră  să vină ”specialistul”). Cică nu încearcă să dea restart ca să nu se piardă nu știu ce date… Evident, când a venit specialistul a dat restart, compterul a reînviat, iar datele nu s-au pierdut pentru că vita le salvase dar nu știa pentru că până nu demult la ea totul se făcea din pix… computerul era un fel de animal cu care trebuia să te porți frumos… mai ales că  dacă mai ai puțin până la pensie nu îți mai arde să înveți cum e cu computerele… cel mult pentru a schimba rețete de zacuscă pe Facebuci… de ce să își bați capul să aflii cum e cu Word-ul de exemplu…

Ei, dar până să treacă sfertul de oră ca să vină ”specialistul” (de fapt aproape trei sferturi de ori) în spate, se aude o hărmălaie de nedescris… 

Probabil în șatra de unde veneau năvălitorii  rămăsese vreun bătrân neputincios care probabil era trimis la înaintare când era vorba de cerșit…

Rostul prezenței liotei acolo mi-a fost lămurit după ce nasul mi-a fost mutat de un damf desprins parcă din altă lume … era un fel de amestec între mirosul de hoit semiputrezit, pește stricat, transpirație de pe ouăle unui cămiloi  și șprei cu miros de levănțică, prea  vechi deoarece parcă mirosea mai repede a vodcă ieftină decât la parfum…

Cu coada ochiului stâng observ mișcare… lângă mine monstrul duhnitor… o țigancă de vre-un metru și jumătate înălțime și vreo doi în diametru și cam un jugăr de material înflorat, plisat sub formă de fustă … (Am văzut-o odată pe Nicoleta Luciu cu o astfel de fustă… că veni vorba, mi-am amintit de Nicoleta deoarece  avea țâțele cam un sfert cât ale ”monstului duhnitor”)

– Aicea să dă ”socialu′” bă?

Mi-am dat seama abia după a două interpelare că ”bă” eram eu și. politicos răspund: 

– Ba …

– Da’ un’e? 

– În altă parte… -răspund eu cât pot de politicos … de unde era să știu unde se dă socialu′ ?

Țiganca mă privește așteptând câteva secunde, eu simt o durere ascuțită în fluierul piciorului … un puradel  mă confundase cu o minge și fugise la unu cu pălărie și mustață stufoasă … nu am înțeles ce zicea, dar în ochii dintre pălărie și mustață apăru brusc dorința de a mă controla pe la mațe cu brișca…

Înainte de a mă impacienta la modul serios, ”monstrul” avu un schimb de replici cu mustața și toată liota (vreo 20 de țigani și țigănci) părăsi încăperea lăsând doar damful ca mărturie peste veacuri că au onorat cu prezența cinstita adunare… Știu că spunea ceva de ”morokar” și ”gagii” … restul n-am reținut …

Rezolv ce aveam de rezolvat cu ghișeisda cu curu mare și ies fericit că am reușit să iau adeverința de mai puțin de trei rânduri în mai puțin de o zi…

Afară, în fața Primăriei, deși era ”Parcarea interzisă” tronau trei merțane cu număr de Germania și în jurul lor țiganii de care am vorbit mai sus…  

”Poate sunt nemți dacă aveau mașini cu număr nemțesc …” îmi zic și încerc să mă strecor ca să nu mă vază monstrul sau piciu cu bombeu tare … 

Legat de Mădălin Voicu, el a explicat odată de ce nu se duc țiganii la școală… mai precis țigăncile… pentru că se mărită… dacă trec de 12 ani și nu se mărită se fac curve pentru că sunt nație rea de muscă… Cum văd ”râma” cum sar să se înfrupte … 

Prof. Corneliu Turianu: ”…faptele de corupţie incriminate de Codul penal în vigoare au rămas doar cele patru care constituie „careul de aşi”: darea de mită, luarea de mită, traficul de influenţă şi primirea de foloase necuvenite.”

Ce-am avut şi n-am pierdut: CORUPŢIA!

Nimeni nu poate contesta faptul că flagelul corupţiei reprezintă un fenomen social grav, care cunoaşte în toată lumea nu numai o amploare deosebită, dar şi forme noi, variate şi complexe, manifestate îndeosebi prin infiltrarea acesteia în cele mai înalte trepte ale societăţii, cu ramificaţii ce depăşesc frontierele naţionale şi, mai ales, prin întrepătrunderea şi intercondiţionarea infracţiunilor de corupţie cu o diversitate de alte infracţiuni, îndeosebi economice, financiar-bancare, vamale, trafic de arme şi droguri, falsuri, înşelăciuni etc.

În ultimii ani sfera corupţiei s-a extins considerabil. În acest timp, faptele de corupţie incriminate de Codul penal în vigoare au rămas doar cele patru care constituie „careul de aşi”: darea de mită, luarea de mită, traficul de influenţă şi primirea de foloase necuvenite. Aceste infracţiuni – atenţie – nu pot fi săvârşite decât de funcţionarii publici.

În prezent, ne aflăm din nou în situaţia paradoxală în care faptele de corupţie, deşi cunosc o recrudescenţă de care toată lumea este conştientă, apar în datele statistice în cifre nesemnificative. Iar cele câteva acuzaţii de luare de mită (zisă şi corupţia activă), luare de mită (zisă şi corupţie pasivă), aflate în cercetare şi pe care s-a bătut atâta monedă se referă la fapte mărunte, imputate de regulă unor persoane mai puţin importante. Acarii păun sunt încă la modă!

Ceea ce mi se pare însă mult mai grav este faptul că, în ultimii 10 ani, flagelul corupţiei a atins vârfurile administraţiei şi ale clasei politice, inclusiv vârfurile Justiţiei. Dar, deşi această realitate dramatică a fost corect percepută, strategia combaterii corupţiei a rămas cam aceeaşi. După părerea mea, în acest domeniu, mare lucru nu mai este de făcut, căci instrumentele juridice de luptă împotriva corupţiei există şi, vă asigur, sunt suficiente. Aşa, de pildă, prin Legea nr. 83, adoptată la 21 iulie 1992, privind procedura urgentă de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie, s-au stabilit termene scurte pentru efectuarea urmăririi penale în cazul acestor infracţiuni.

Este adevărat că descoperirea infracţiunilor şi cercetarea lor, mai ales a celor complexe, cu ramificaţii la diferite niveluri şi numeroşi participanţi, cere timp; altfel, există riscul ca actul de justiţie să de vină un simulacru, ca răspunderea penală să nu-i atingă pe toţi făptuitorii sau ca persoane nevinovate să fie târâte în mod nejustificat în faţa justiţiei.

Este normal ca între data intrării în acţiune a organelor de cercetare şi finalizarea urmăririi penale, prin trimiterea în judecată a persoanelor vinovate, să treacă uneori luni de zile. Este adevărat că prin legea menţionată s-au stabilit termene scurte pentru efectuarea urmăririi penale în cazul acestor infracţiuni, dar şi aceste termene pot ajunge, în cauzele mai complicate, până la 45 de zile. De aceea, chiar în ipoteza că termenele prevăzute de lege ar fi strict respectate – ceea ce, sincer vorbind, în unele situaţii de excepţie s-ar putea dovedi imposibil – mi se pare prematur a se trage vreo concluzie.

În afara acestui act normativ, la 8 iulie 1992, Parlamentul a adoptat Legea pentru modificarea prevederilor Codului penal privind unele fapte de corupţie prin care s-au majorat pedepsele aplicabile acestora şi, totodată, s-a prevăzut că dispoziţiile Codului penal, în această materie, se vor aplica nu numai funcţionarilor, ci şi altor salariaţi, inclusiv celor din cadrul regiilor autonome şi societăţilor comerciale, chiar cu capital privat, precum şi administratorilor şi cenzorilor acestora care săvârşesc astfel de fapte în legătură cu atribuţiile lor de serviciu. Totul era însă ca aceste acte normative să fi fost bine folosite, ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat!

Ce s-ar mai putea face în plus? Să se sporească în continuare cuantumul pedepselor? Personal, nu cred în eficienţa unei asemenea măsuri. Pedepsele sunt, după părerea mea, destul de aspre şi nu cred majorarea maximului lor cu un an sau doi ar fi de natură să frâneze corupţia. Cine riscă sa fie sancţionat cu 12 ani de închisoare pentru o faptă de luare de mită, riscă şi dacă maximul pedepsei prevăzută de lege. Eu sunt convinsa că ceea ce are un efect preventiv în domeniul criminalităţii este nu atât asprimea exagerată a pedepselor, ci inevitabilitatea acestora şi promptitudinea în aplicarea lor. Aceasta impune ca toate infracţiunile să fie descoperite şi ca sancţionarea lor să intervină într-un moment cât mai apropiat de data comiterii faptelor.

În această direcţie ar trebui concentrate eforturile. La aceste eforturi Ministerul Justiţiei ar putea contribui veghind prin inspectorii săi ca instanţele judecătoreşti să soluţioneze cauzele privind faptele de corupţie cu urgenţa cerută de prevederile legale, fără însă ca astfel să se zădărnicească stabilirea adevărului.

Autor: prof. Corneliu Turianu

Data publicării: miercuri, 7 noiembrie 2012

Sursa: corneliuturianu.blogspot.ro