Prima pagină > Glume, Haioşenii, Pamflet > Andrei Marga a avut dreptate, caloriferul e invenție mioritică. Poveste cu extensii istorice și biblice (pamflet)

Andrei Marga a avut dreptate, caloriferul e invenție mioritică. Poveste cu extensii istorice și biblice (pamflet)

Văd că încă se mai face pe ici pe colo mișto de zicerea lui Andrei Marga cu inventarea caloriferului pe spațiul mioritic.

A face mișto de asta este o mare greșală.

Cercetătorii britanici de la Universität von Nadelnrasierklingenundcarice din Leckenstadt, Papua Noua Guinee, de la catedra de istorie, gătit și aheoastronomie au descoperit un  lucru extraordinar.

Întradevăr, caloriferul este original și originar de pe plaiul mioritic.

Domnul profesor Arthur Maximus Arschtraurig von Eingeweideburg și-a dedicat întreaga viață studierii unui detaliu de pe Columna lui Traian.

După un concediu petrecut pe litoralul românesc a descoperit un detaliu care l-a lăsat cu gura ca la dentist… blocată, adică.

Omul a venit în România cu vaporul și văzând telegondola lui Mazăre a crezut că este vorba de o stațiune montană. Evident, că a observat că nu există munți, dar cum știa că în Europa lucrurile sunt puțin diferite a considerat că e posibil ca munții să fie scoși din depozit doar la nevoie.

Cazându-se la un hotel gol a observat ceva ce văzuse pe Columna lui Traian … un calorifer.

Hotelul fiind extrem de modern, caloriferul nu avea nici măcar 100 de ani legenda spunând că a fost instalat imediat după Primul Război Mondial.

Domnul profesor von Eingeweideburg, a introdus în laptopul luat pe inventar de la universitatea unde lucrează, locuiește și se prostituează  (pentru rotunjirea veniturilor)  poza caloriferului și chitanța  pentru cazare în vederea decontării la casieria instituției în prima zi de marți din fiecare lună, acesta, laptopul a dat souă soluții: 

Prima:

Dobitocule, de data aceasta nu îți mai decontează nimeni escapadele amoroase (Se pare că acea chitanță avea urme de ruj)

 A doua:

Caloriferul fiind identic cu cele descoperite pe Columna lui Traian din Roma există șanse aproape la fel de mari ca acelea de a câștiga Universitatea Cluj Liga Campionilor în următoarea sută de ani, să fie adevărate următoarele:

Ion Iliescu a făcut studii aprofundate la Moscova tocmai pentru a afla cum se repară acest tip de calorifere. În acest sens a frecventat cursurile  Университет КГБ – Москвы, Департамент дождевой воды (Pentru nespecialiștii în studii ale limbilor slave aprofundate: Universitatea KGB – Moscova, Departamentul de apa de ploaie)  curs de zi, seară și noapte 

–  Ion Iliescu a fost cam bagabont și nu a reușit să învețe rusește nici câtă engleză a învățat Crin  Antonescu, atunci când a revenit în țară nu a reușit să traducă ce a învățat deși a fost decorat cu medalia Победа социализма в чине капрала (Victoria socialismului în grad de caporal) pentru bună purtare (era primul care se ridica atunci când se pomenea numele lui I. V.Stalin și striga cât îl țineau bojocii: Ура, жить водки (Ura, trăiască vodka)

Ar fi primit medalia  Победа социализма в звании сержанта (Victoria Socialismului în grad de sergent ) dacă știa că numele lui Stalin este Иосиф Висарионовицы Сталин (Iosif Visarionovici Stalin) și nu  Иосиф Водцарионовицы Сталин (Iosif Vodcarionovici Stalin) cum îi spuneau ei la cămin. Astfel domnul Mircea Geoană, cu noscut la Moscova ca Агент Простănacu a încercat să repare lucrurile și s-a dus și el la Moscova incongito unde a promis că ca retroceda Moldova din dreapta Prutului și va renunța la Tezaur dacă i se spune secretul caloriferului… A fost descoperit însă și a pierdut alegerile, astfel, Moldova îi rămâne României și Tezaurul Rusiei împreună cu secretul caloriferului.

A treia concluzie:

– Caloriferul este de același tip cu cel de pe Columna lui Traian. Lucru care ne spune că a fost inventat de popoarele care au locuit pe teritoriul fostei Dacii.

Profesorul Arthur Maximus Arschtraurig von Eingeweideburg și-a continuat raționamentul la crama hotelului în compania unei grăsane  din Odobești.

După o îndelungă dezbatere a ajuns la o concluzie interesantă care s-ar rezuma astfel: 

În Dacia băturile alcoolice fermentate erau supra impozitate iar cele distilate nu se cunoșteau.

Astfel, dacii, popor inventiv, au inventat un recipient care nu semăna a butoi în care țineau vinul…

Când veneau cei de la controlul fiscal să încaseze dările, întrebau:

-Mai aveți vin bă?

Dacii ridicau capul de pe masă:

– Doar ăsta din sticlă – arătând spre sticla pe trei sferturi goală…

– Da ăla ce e – mai întrebau inspectorii arătând spre calorifer

– Calorifer – răspundeau dacii…

– Nu ați băgat vinul în el? – întreba șmecher inspectorul

– Nțț .. -mai răspudeau dacioi înainte de a-și relua somnul cu capul pe masă

”Cred că așa e, cine dracu a văzut să bagi vin în calorifer? ”- și zicea inspectorul și pleca.

Astfel nobila esență a scăpat neconfiscată nici de inspectorii financiari și nici de popoarele migratoare…

Odată, un dac a descoperit și Rachiul din vin… făcând un foc prea puternic lângă un calorifer plin acesta a fier și au apărut aburi…

”Evrika” a strigat el și a fugit la supermarket de unde a cumpărat un alambic pentru distilarea uleiului de trandafiri și pentru sublimarea opiului folosit la tratarea durerilor menstruale și de măsele.

  Deoarece tocmai câștigaseră Dacii de la Pitești tocmai câștigaseră un meci cu Cosmos  York (Lucru care demonstrează că dacii știau și că există America de vreme ce aveau relații fotbalistice, sport inventat tot de daci, de vreme ce aveau regulat meciuri cu ceea ce mai târziu, după ce a descoperit și Columb Lumea Nouă, Cosmos New York) a numit noua băutură RDV – Royal Drink of Victory (și nu Rachiu Din Vin cum ar crede alții)

Tipul a trecut și caloriferul a fost folosit ca recipient pentru depozitarea de lichide pentru mai multe secole.

În perioada Epocii de Aur, caloriferul și-a diversificat rolul pe care îl avea în viața omului. Început să fie folosit pentru uscarea ciorapilor, a chiloților și a tampoanelor igienice după spălare în vederea refolosirii din cauza crizei de vată.

A mai fost utilizat și ca termometru. Omul știa că dacă are țurțuri e frig afară, dau dacă dădea căldură, și afară era cald, astfel omul nu mai trebuia să deschidă fereastra pentru a afla starea vremii…

O nouă utilizare a primit caloriferul în iarna lui 89.

Un operator de la o centrală termică de cartier, amețit de emoția de a-i vedea pe tovarășul  Ceașcă și pe soția lui doamna Sinistra căzuți lângă zid în poziția indecentă de descheiați și intoxicați mortal și letal cu plumb, și aflat în stare euforică de beat muci a încurcat robinetele, lucru care a generat un adevărat șoc în părerile opiniei publice care, stupefiată, constata că acest instrument, caloriferul, poate fi folosit și ca sursă de căldură. 

Concluzia de final pe care domnul profesor Arthur Maximus Arschtraurig von Eingeweideburg de la Universität von Nadelnrasierklingenundcarice din Leckenstadt din Papua Noua Guinee ar fi că domnul Andrei Marga avea dreptate, caloriferul a fost inventat pe plaiul mioritic.

Domnul profesor mai face publică și o poză cu un detaliu al Columnei lui Traian.

Această poză lămurește și motivul pentru care romanii au cucerit Dacia. Doreau să pună mâne pe secretul caloriferului. Acesta era motivul pentru care, deși dacilor li se confisca vinul și li se scotea via reușeau să umble beți mangă.

Nu că beția lor ar fi fost ceva ce deranja, dar aceștia umblau cu sabia pe post de baston și când se dezechilibrau încercau să își mențină echilibrul… astfel gesticulau ca disperații. Întâmplător uneori de întâlneau cu trupele regulate romane. Din neatenție beleau câteva zeci de romani până reușeau să își câștige echilibrul…

Din păcate pentru ei, romanii, după ce au importat caloriferul, acesta a ajuns la masele populare… Astfel trupele regulate romane s-au trezit că sun realmente decimate de populați civilă în stare de beție… 

Împărații încercau să înlocuiască soldații, dar, din păcate, avea și bugetul imperial limitele lui…

Astfel Imperiul Roman s-a trezit cu un deficit cu mult peste ce putea suporta economia… Nemții ai injectat o mulțime de bani și astfel a apărut imperiul Romano-German.

Lucrurile nu s-au oprit aici.

Secretul caloriferului ca depozitar de vin s-a răspândit în Europa și în lume.

Urmările au fost teribile. În Germania a venit într-o zi la putere Adolf Hitler. Urmările sunt cunoscute…

Al Doilea Război Mondial . Nemții au constat că au multe calorifere și au încercat să le umple cu vodcă rusească.

Lucru normal, au încercat să le dea și japonezilor secretul…  Astfel mari transporturi  de calorifere cu vodcă au ajuns la Hiroshima și la Nagasaky. Paznicii care nu erau atenți unde aruncau mucurile de țigară. Astfel depozitele au explodat ucigând sute de mii de civili. Nu e adevărat că nemții au bombardat atomic cele două orașe…

Cum nu e adevărat nici că Osama bin Laden a dat cu avioanele în Gemeni.. nu… pur și simplu, au explodat caloriferele pline cu vodcă pe care doreau să le ducă ilegal în SUA…

Dezastre au fost multe… Caloriferul a fost prezent se pare cam tot timpul în viața omului pe plaiul mioritic.

Dealtfel, caloriferul este prezent și în timpurile biblice. 

Pe vremea aceea, populația lumii era fără soț, adică unu singur, Adam. 

Dumnezeu l-a adormit și l-a clonat, greșind anumite chestii, astfel a apărut Eva…

Cum era destul de frig uneori, Dumnezeu  a pus în grădina Edenului,  (undeva pe dreapta cum ieși din Apahida spre Gherla unde acum e o plantație de cucuruz). 

Eva, neavând de spălat vase deoarece acestea încă nu se inventaseră stătea toată ziua lângă calorifer și se încălzea cu vin din calorifer…

Astfel uneori o lua pe ulei și începea să umble goală pușcă pe sub nasurile gibonilor și ale goriloilor, riscând ca aceștia să se simtă provocați și să atace.

Pentru a nu risca să avem în Biblie un capitol cu violarea Evei Adam i-a acoperit … părțile esențiale cu frunze, lucru care a dus la apariția industriei modei…

Deci, știa profesorul Marga ce știa… a sups bine că acest instrument a apărut pe plaiul mioritic.. ce nu a spus el, este că dacă lui Dumnezeu nu i se făcea milă de Eva și nu îi dădea un calorifer cu vin multe dezastre din lume erau evitate…

Gata… PA… M-am suit pe o șa, blablabla, blablabla…

 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: