Arhiva

Archive for 5 ianuarie 2013

Fără sprijinul lui Voiculescu, zilele lui Antonescu în fruntea PNL sunt numărate. Fără Voiculescu şi fără Antonescu, dizolvarea USL este ca şi realizată.

5 ianuarie 2013 4 comentarii

Pactul anti-Voiculescu

Dan Turturică

Dan Turturică

Toropeala sărbătorilor de iarnă i-a făcut pe mulţi să creadă că partida a fost tranşată. Liniştea din ultimele două săptămâni, dar mai ales forţa adjectivului „zdrobitor”, singurul pe care comentatorii l-au găsit suficient de monumental pentru a descrie victoria USL, au făcut victime în ambele tabere. Votanţii stângii au deschis şampania pentru zdrobirea lui Băsescu, în timp ce fanii taberei înfrânte s-au mulţumit să închine o cupă amară în memoria propriilor speranţe zdrobite.

Schimbul de replici de la distanţă care a avut loc, vineri, între Traian Băsescu şi Dan Voiculescu ar trebui privit atât de cei euforici cât şi de cei căzuţi în butoiul cu melancolie ca pe un semn că lupta este departe de a se fi încheiat. S-ar putea ca ea, de fapt, de abia să înceapă.

Cel care a deschis ostilităţile a fost, surpriză ?, preşedintele, prezent la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii. În primul atac lansat după încheierea alegerilor şi după o serie de declaraţii în care şi-a exprimat convingerea că ducerea la îndeplinire a programului de guvernare al USL ar fi cel mai bun lucru care li se poate întâmpla românilor, Băsescu a reluat tema vulnerabilităţii la adresa siguranţei naţionale pe care o prezintă anumite trusturi de presă.

Exemplificând această vulnerabilitate prin campaniile de denigrare duse în vară împotriva magistraţilor, preşedintele a acuzat de fapt, direct, trustul de presă al lui Dan Voiculescu. Mai precis televiziunea sa de ştiri care, vreme de câteva luni, i-a atacat personal pe cei pe care i-a identificat ca „oamenii lui Băsescu” – fie ei magistraţi ai Curţii Constituţionale, ai Înaltei Curţi, procurori DNA, membri CSM, sau şeful ANI.

Traian Băsescu a mers chiar mai departe şi a indicat şi o cale de contraatac. „Avem această vulnerabilitate şi ea probabil că trebuie tratată legal (…)lucrurile sunt grave şi poate că, e şi doamna ministru (Mona Pivniceru – n.r.) aici, poate găsim o soluţie de protejare a justiţiei de astfel de atacuri”.

Ironia apelului adresat Monei Pivniceru este evidentă. Dacă ministrul justiţiei s-ar conforma îndemnului de a-şi apăra colegii linşaţi mediatic ar însemna să ia măsuri împotriva trustului de presă fără de care ea nu ar fi ajuns niciodată ministru şi a patronului său de facto, care este în acelaşi timp şi principalul său susţinător politic. Ce credeţi că va alege?

Mesajul preşedintelui nu a venit chiar din senin. Îndemnul său la acţiune a urmat criticilor formulate de Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împotriva politicienilor care au încercat să îi discrediteze pe acei magistraţi care, pe baza probelor existente la dosare, au pronunţat pedepse disuasive inslusiv în dosare de corupţie la nivel înalt.

Ieşirea din bârlog a preşedintelui şi încă pe cel mai important front al confruntării cu politicienii care au reuşit de două ori suspendarea sa, justiţia, nu a rămas fără răspuns. La doar câteva ore după ce fusese atacat, Dan Voiculescu a postat pe blog o replică în care îl acuză pe Traian Băsescu că el este cel ce a manipulat magistraţii. Nu aceste acuzaţii sunt interesante, însă, ci se află în spatele lor.

Cheia mesajului lui Voiculescu stă în următoarele fraze: ” (…) Mă aştept, de altfel, ca şi în dosarul ICA, în care, fără nicio probă, sunt acuzat că am exercitat influenţe , să se găsească şi magistraţi sensibili la eventuale dorinţe ale domnului preşedinte numit…Sper, deşi am mari rezerve, ca, măcar din anul 2013, toţi magistraţii vor judeca fiecare dosar cu obiectivitate şi corectitudine, conform prevederilor legii şi realităţii obiective susţinute de probe, nu de sugestii politice sau de altă natură.”

Cuvintele de mai sus reprezintă, în esenţă, recunoaşterea unei înfrângeri. Deşi i se datorează într-o bună măsură „zdrobitoarea” victorie a USL, finanţatorul „ultraşilor” anti-Băsescu, după cum îl alintă aliaţii săi de la Kremlin, nu doar că nu şi-a îngenunchiat adversarul de moarte, dar nici măcar nu a reuşit să-şi securizeze imunitatea. Aşa se explică „rezervele” sale.

Mai mult, sunt semnul că se teme cu adevărat că va ajunge, până la urmă, în închisoare. O posibilitate care astăzi pare la fel de nerealizabilă pe cât păreau cu doar puţină vreme în urmă şi condamnările lui Vântu şi Năstase.

Practic, în jocul cu Justiţia lui Voiculescu nu i-a ieşit, până acum, nimic. Deşi a impus-o pe Mona Pivniceru ca ministru, nu a reuşit să determine numirea unor procurori şefi favorabili sie şi USL-ului şi, ultimul eşec, nici să răstoarne echilibrul de forţe din Consiliul Superior al Magistraturii. În ciuda manevrelor Monei Pivniceru, la şefia CSM a fost aleasă fostul vicepreşedinte, Oana Schmidt Hăineala, care a reuşit anul trecut, alături de Oana Ghica, să dejoace planurile ministrului Justiţiei şi ale celor ce o trag de sfori.

Nici atacurile imunde la adresa celorlalte instituţii nu s-au soldat cu vreun rezultat concret, nu le-au slăbit influenţa, nu au reuşit să determine vreo demisie sau o destituire, în schimb au reuşit să le ostilizeze şi mai tare. Şi i-a făcut duşmani chiar şi pe cei ce nu au nici o simpatie faţă de Traian Băsescu.

Voiculescu nu ar fi simţit nevoia să-i răspundă lui Băsescu dacă nu ar exista un dosar care îi ticăie sub pernă – procesul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, prin subevaluarea bunurilor cu 7 milioane de euro. Dosarul are deja patru ani vechime şi nu a fost pronunţată încă nici o sentinţă.

Indiferent de tertipurile la care va recurge, cum au fost demisia din vechiul Senat şi nedepunerea jurământului pentru actualul mandat, în final tot nu va putea împiedica ajungerea dosarului său înapoi la Curtea Supremă de Justiţie. Ori această instanţă este condusă de Livia Stanciu, cea care, fără să-i pronunţe numele, a catalogat, în şedinţa CSM de vineri, ca inadmisibile încercările sale de a-şi rezolva problemele cu justiţia prin intimdarea magistraţilor. Şansele de a mai amâna mult un verdict nefavorabil sunt aproape zero.

Voiculescu a vrut să transmită un mesaj a la Năstase, de anticipare a unei sentinţe împotriva sa şi pentru că, întocmai ca fostul lider al PSD aflat astăzi după gratii, ştie că Băsescu este doar o parte a problemei. 

Adevăratele sale motive de îngrijorare sunt altele: eşecul de până acum al aripii dure a USL-ului de a schimba oameni din instituţiile justiţiei şi ale siguranţei naţionale, pactul semnat de Victor Ponta cu preşedintele prin care se angajează să respecte şi în viitor prerogativele şi dreptul de veto ale acestuia în domeniile vitale, dar mai ales planurile echivoce ale PSD privind viitorul colaborării cu PNL şi cu PC.

Reuşita preşedintelui de a păstra controlul asupra CSM, dar şi reluarea atacurilor împotriva sa îi confirmă, de fapt, trădarea unora dintre partenerii săi din USL. Voiculescu înţelege, poate prea târziu, că scoaterea sa din joc convine din ce în ce mai multora din propria tabără. Că s-a coagulat o masă critică de inamici şi foşti aliaţi care îl privesc ca pe ultimul obstacol major în calea limpezirii scenei politice.

Fără sprijinul său, zilele lui Antonescu în fruntea PNL sunt numărate. Aşa se explică disperarea fostului mare candidat la prezidenţiale de a-şi elimina din partid principalii rivali.

Fără Voiculescu şi fără Antonescu, dizolvarea USL este ca şi realizată. O dată cu ea, PSD îşi atinge scopul de a guverna aproape singur, adică doar cu UDMR, iar Traian Băsescu şi-ar putea vedea împlinit visul pe care l-a ratat în 2005 – crearea unui singur mare partid de dreapta.

O variantă încurajată şi de unii partenerii externi ai României. Nu sunt puţini cei ce sugerează de ceva vreme încoace că varianta unei scene politice dominată de doar două partide mari şi curăţată de marii mafioţi este singura care poate garanta României o minimă stabilitate şi coerenţă.

Autor: DAN CRISTIAN TURTURICA

Sursa: romanialibera.ro

 

 

La incinerarea lui Sergiu Nicolaescu, nesimțire din partea turmei, fariseism și o crasă blasfemie din partea Bisericii Ortodoxe Române

5 ianuarie 2013 9 comentarii

Caragiale

Vreau să îmi exprim regretul cel mai profund vis-avis de faptul că a murit Majestatea Sa, Domnul Caragial,  geniul literaturii mioritice…

Ce scotea Nenea Iancu din prezentul concret pe care îl trăim … lucru mare neicusorule …

*

 Deși îl consider pe Mircea Badea un măscărici de doi lei, uneori, trebuie să recunosc că îi mai fată și lui mintea câte un adevăr .

Mircea Badea

Din când în când, cred că ar trebui să ne privim în oglindă și să ne intrebăm: Suntem noi imbecili, sunt ceilalți imbecili  sau toți suntem imbecili?

Dacă nu facem asta, vom ajunge, dacă nu am ajuns deja ca normalul să ni se pară o aberație, și anormalul ca fiind, natural, definiția noastră ca grup (Am ezitat să spun ”nație” deoarece nu orice turmă se poate numi așa).

De mai multe ori am afirmat că Dan Diaconescu și OTV-ul a tâmpit românitatea și a făcut din ea o adunătură de necrofili.

Am avut însă o revelație. A foat un Crăciun în timpul căruia, cu sarmaua-n gură și cu mintea-n damigeană, românitatea, cu cățel, cu purcel, cu amantă și soacră, stătea cu pupila belită la televizor să vadă cum au fost împușcați Ceașcă și Sinistra la Târgoviște

Dan Diaconescu s-a prins că românul e necrofag până în fundul genomului și i-a ce dorea să vadă.

Cadavre celebre sau anonime i-au adus acestuia celebritate și bani…

Incinerare

Unii urlau pe la televiziuni  că nu e tocmai în regulă, alții au înțeles că unui public necrofag, trebuie să îi livrezi scandaluri și cadavre…

Moartea lui Sergiu Nicolaescu  a fost un moment în care, teleiziunile și ziarele mioritice au sărit ca unul și dăi, și luptă, și dă-i și spune.. orice, ba de bine, ba de rău… nu conta… necrufanii mioritici stăteau la televizor…

Ba că a apărut dracu știe de pe unde, unii spun că din Germania, un individ de vreo 40 de ani care vrea și el o țâră din averea lăsată de … ”marele erou al nației” …

Cică ar fi și depus individul o cerere pri care cerea să nu se mai ardă excelența sa cadavrul că vrea și el câteva bucături din ciolan…

Întâmplător sau nu, la Judecătoria Sectotului 1 nu există nici un fel de hârtie în acest sens, ba, gurile informate spun că nu ar avea număr de înregistrare, lucru explicabil dacă respectiva hârtie ar fi fost lăsată la portar, la femeia de serviciu ori la paznicul din parcare… sau măcar sacă ar fi depus-o în România.

Nu contează detaliile… dacă Vadim Tudor sau Gigi Becali au spus că maestrul nu trebuia ars, astunci nu trebuia…  Că deh, memoria individului musai să fie păstrată  și dacă în țintirim nu e o cruce pe care să scrie cu caractere mari, pentru semialfabetizați, lumea ar putea să-l uite…

Ba, extrem de afectat se arăta și Florin Condurățeanu .. dacă DD nu mai descopere vreo Elodie de disecat, mai nou pare a-și face buletin de România TV …

Din tot ce s-a spus pe la televiziuni, se auzea ca un fel de jelanie în subtext că arderea lui Nicolaescu este un atentat la esența nației… dacă nu era el, noi dispărem demult…

Cariera lui practic este mitul fundamental ar românității…

Păi dacă nu era el, știa românul că Mișu Caftangiu i-a bătut pe unguri la Mirăslău? Ba, ar fi crezut că Mișu a întărit legarea de moșie …

Sau știa el românul că nu toate violkurile sunt la fel? Unele fiind chiar benefice… Ca de exemplu ăla când ofițerul roman i-o trage virginale blond dace și iasă din arta poporul român? Ba… românul ar fi crezut că în daci romanii nu ar fi venit cu o armată de brute puse pe rele…

Am însă o mare uimire… toată lumea plânge de nu mai poate cariera maestrului când lui însuși nu prea i-a păsat de ea în realitate. Dacă îi păsa, în 89 nu se lăsa de meseria lui și nu se apuca de politică, o politică slugarnică, precum și de spălarea imaginii lui Ion Iliescu

 Unde a dus prestația televiziunilor?

La una din cele mai mari porcării …

O turmă de imbecili s-a apucat să huiduie familia răposatului pentru că dorește să îl bage pe acesta la cuptor…

Foarte ciudat deoarece crematoriile umane, culmea ironiei, nu prepară mușchi la tavă sau miei… nu.. încă de la înființare incinereză oameni… da, oameni, din care, extrem de mulți, ortodocși.

Unii sunt extrem de nelămuriți de unde ar veni această maimuțăreală a miticilor…

Uite de aici:

”Hotărârea nr. 4529 din  5 iulie 2012 a  Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu practica necreştină a incinerării morţilor”.

Din mărturiile scripturistice, patristice, istorice şi arheologice reiese că Biserica a practicat

de la început până astăzi înhumarea (înmormântarea).  Ea corespunde învăţăturii Bisericii

despre trup şi datoriile faţă de el, trup care trebuie să fie redat pământului din care a fost luat.

Biserica Ortodoxă Română a avut şi are o atitudine clară şi ferm exprimată faţă de cei

care s-au incinerat sau se vor incinera,  consacrată prin hotărârea sinodală din anul 1928 şi

reconfirmată prin hotărârea sinodală din anul 1933, asupra cărora nu s-a mai revenit în nici

un fel, întrucât acestea exprimă punctul de vedere oficial al Bisericii noastre, fiind de datoria

oricărui slujitor al Bisericii Ortodoxe Române să respecte aceste hotărâri, iar din punct de

vedere pastoral, să lămurească şi să determine pe credincioşi să respecte tradiţia bimilenară a

înhumării creştinilor.

Abuzând de lipsa de informare corectă a credincioşilor şi de acceptarea facilă şi fără

discernământ de către aceştia a practicii incinerării morţilor, îngăduită de unele biserici

creştine din Occident şi din America, unii preoţi caterisiţi sau depuşi din treaptă, doritori de

câştig şi în totală separare de Biserică, săvârşesc slujba de prohodire a celor decedaţi chiar în

incinta crematoriului.

Există şi situaţii în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinţei celui

decedat, din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea

este obligatorie). În astfel de situaţii, chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda

sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunţite a fiecărui caz în parte, cu

precizarea că, pentru astfel de cazuri, slujba ce se va săvârşi la depunerea urnelor funerare în

cripte ar putea fi doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală.

Pentru preîntâmpinarea unor astfel de situaţii,  Permanenţa Consiliului eparhial al

Arhiepiscopiei Bucureştilor, în şedinţa din 20 martie 2012, a hotărât elaborarea unei circulare

în legătură cu practica necreştină a incinerării morţilor,  în care să se prevadă îndatorirea

fiecărui cleric de a se conforma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din

anii 1928  şi 1933, având obligaţia de a-i îndruma pe credincioşi să respecte cu sfinţenie

practica ortodoxă a înhumării (înmormântării) celor adormiţi şi să nu accepte incinerarea

(arderea trupului celui decedat).

Apreciind că problema incinerării morţilor este comună tuturor eparhiilor şi că măsura

adoptată de Permanenţa Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor trebuie extinsă

printr-o hotărâre a Sfântului Sinod la nivelul tuturor centrelor eparhiale, în conformitate cu

prevederile  art. 14 alin. (1) lit. a) din  Statutul pentru organizarea  şi funcţionarea Bisericii

Ortodoxe Române, potrivit cărora  „Sfântul Sinod păstrează unitatea dogmatică, liturgică şi

canonică, statutară şi regulamentară în Biserica Ortodoxă Română, precum  şi comuniunea cu

întreaga Biserică Ortodoxă”;

Ca urmare a discuţiilor care au avut loc pe marginea propunerilor Comisiei pastorale,

monahale şi sociale, precum şi a votului unanim exprimat, Sfântul Sinod a hotărât:

1. Menţine în vigoare următoarea hotărâre a Sfântului Sinod din 15 iunie 1928,

reconfirmată prin hotărârea Sfântului Sinod din 20 februarie 1933:

a. „Preoţii să prevină din vreme pe enoriaşi, atrăgându-le atenţia că, în cazul când

cineva dintre ei ar voi să se incinereze, Biserica le va refuza orice asistenţă

religioasă, fie la înmormântare, fie la pomenirea pentru morţi după înmormântare.

b. Înainte de oficierea slujbei de înhumare (înmormântare) a unui creştin, preotul

slujitor să se informeze de la familia defunctului, la care cimitir va fi înmormântat

cel decedat.

c. Celor ce totuşi au fost incineraţi sau se vor incinera din proprie voinţă, să li se

refuze orice serviciu religios, atât la înmormântare, cât  şi la pomenirile pentru

morţi.” 2

2. În situaţia în care incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinţei celui decedat,

din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea

este obligatorie),  chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu

dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunţite a fiecărui caz în parte, cu

precizarea că, pentru astfel de cazuri, la depunerea urnelor funerare în cripte, se poate

oficia doar slujba Trisaghionului cu pomenire individuală.

3. Preoţii care se abat de la hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

privind practica incinerării morţilor vor fi opriţi de la lucrarea preoţească şi trimişi în

judecata Consistoriului eparhial, spre sancţionare.

4. În cazul foştilor preoţi, caterisiţi sau depuşi din treaptă, care săvârşesc slujba de

prohodire chiar în incinta crematoriului, Înaltpreasfinţiţii  şi Preasfinţiţii Părinţi

Chiriarhi  vor sesiza autorităţile competente pentru interzicerea accesului acestora în

crematorii  şi cimitire  şi pentru sancţionarea penală, întrucât folosesc calităţi

mincinoase (de cleric al Bisericii Ortodoxe Române) pentru a obţine un folos material

injust, păgubind familiile îndoliate  (art. 215 alin. (2) Cod penal, infracţiunea de

înşelăciune).

5. Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Părinţi Chiriarhi vor adopta măsurile cuvenite pentru

înştiinţarea clerului din fiecare eparhie despre conţinutul prezentei hotărâri şi despre

obligativitatea acesteia în cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române.

6. Centrele eparhiale vor lua măsurile necesare  referitoare la îndatorirea pastoralmisionară de a catehiza credincioşii cu privire la învăţătura de credinţă ortodoxă

despre înhumare (înmormântare) şi respingerea practicii incinerării, precum şi de a

acorda atenţia cuvenită pastoraţiei individuale a persoanelor îndoliate.

7. Centrele eparhiale vor lua măsuri în legătură cu îndatorirea clerului de a promova,

inclusiv prin forţa exemplului, ajutorarea familiilor îndoliate, pentru ca lipsa banilor

să nu fie un motiv de a incinera pe cei decedaţi, considerând că înhumarea ar fi prea

costisitoare.

Prezenta hotărâre s-a comunicat tuturor eparhiilor, în vederea adoptării măsurilor

necesare pentru respectarea şi aducerea la îndeplinire a celor stabilite.

Cam sinistru, nu?

Alte hotărâri a respectivului Sinod, care mai de care mai ieșite parcă din mintea creață a cineștie cărui fundamentalist religios,  se pot vedea aici: www.patriarhia.ro

Ei bine, conform acestei hotărâri, credinciosul care are ideea de a fi incinerat NU PRIMEȘTE ASISTENȚĂ RELIGIOASĂ…

Extrem de ciudată este precizarea de pe la începutul textului:”Ea corespunde învăţăturii Bisericii

despre trup şi datoriile faţă de el, trup care trebuie să fie redat pământului din care a fost luat.”

Ce nu se spune, este dacă e vorba de returnarea pământului, a întrebgului corp dat spre folosință, sau doar a unor părți din el. Că, dacă e vorba de corpul integral, nu prea ar mai avea parte de asistență religioasă nici cei cu membre amputate, cu apendicele sau dinții scoși… Sau ăștia ar afea parte de o slujbă parțială din care e scoasă aceeași cantitate câtă lipsește din cadavru? Interesant…

Deci, incinerarea este văzută de BOR ca un păcat de moarte care face ca omului să I se refuze vioața veșnică… sau poate e cam ca și cum pe sicriu s-ar pune o ștampilă ”Refuzat pentru Rai”.

Hai să încercăm sp face un pic de analogie a ceea ce a făcut BOR cu justiția umană, păcătoasă.

În justiția divină, Judecătorul Suprem , Dumnezeu, este cel care dă verdicte în ceea ce privește ce merită sufletul omului trecut în Lumea Eternă.

Rolul Bisericii este acela de a călăuzi omul pe Calea Dreaptă și de a fi un fel de avocat al sufletului decedatului.

Ce face Sinodul BOR în acest caz? SE SUBSTITUIE LUI DUMNEZEU ȘI CONDAMNĂ … 

Ce este și mai mirabil în atitudinea Sinodului este ceva de-a dreptul mirabil.

Acest păcat al incinerării trupului după moarte NU FACE PARTE DIN PĂCATELE DE MOARTE…  În schimb Sinodul nu are nici o reacție față de păcate mult mai grele… Oare de ce?

De exemplu, păcatul lăcomiei… nu dau exemple, doresc doar ca citritorul să se gândească la unii care au primt taina preoției și nu au nici cea mai mică jenă din a aduna averi pământești.

Sau păcatul hoției…

Biserica Ortodoxă Română nu are nici cea mai mică jenă din a face slujbe în biserici furte de comuniști de la Biserica Greco Catolică.

Ba un mitropolit ortodox a cerit să i se pună în mormânt pământ adus de la una din mănăstirile greco-catolice furate și aflate încă, ilegal, în posesia BOR…

Păcatul încălcării tainei spovedaniei…

În Biserica Ortodoxă, chiar la cel mai înalt nivel există personaje care au colaborat cu Securitatea. Unii din ei, au raportat lucruri pe care le auzeau la spovedanie…  

Niciunuia dintre eu nu i se refuză asistența religioasă…

Nerecunoașterea tainei botezului…

Îmi amintesc că la nunta dintre Irinel Columbeanu și Monica Gabor, mireasa a trebuit să se boteze… ORTODOX…

 Asta este realmente o blasfemie. Botezul, Crăciunul, Paștile, Cununia etc… nu sunt ORTODOXE ci CREȘTINE…

P.S.

Ultimul aspect de care voi vorbi.

Toți cei care se rop în figuri vorbesc de nu mai pot de ortodocși…

Biserica Catolică de exemplu nu are probleme cu incinerarea pentru un motiv cât se poate de simplu. După moarte, se crede că sufletul NU MAI ESTE ÎN CORP, deci corpul devine o bucată de carne. Distrugerea ei făcând mai ușoară evoluția sufletului, legăturile sale cu această lume scăzând, deci și integrarea în lumea unde va trebui să dea socoteală și să își petreacă eternitatea fiind mai ușoară.

Am auzit-o pe sora lui Sergiu Nicolaescu spunând că este catolică. Așa că întreb: O fi fost Sergiu Nicolaescu ortodox?

Eu știu că era ateu/adeu … este foarte posibil ca el să nu fi dorit asistență religioasă de nici un fel…

Am văzut reacția turmei care făcea scandal că din cauza incinerării nu primea asistența religioasă … oare trăim în o țară în care religia și tot ce înseamnă ea să fi devenit CEVA OBLIGATORIU iar cei care nu se conformează trebuie lapidați în piața publică?

Pentru că de asta e vorba în porcăria la care s-qa dedat turma de cretini cxare și-au ermis să scuipe pe durerea familiei… de o formă de lapidare

La crematoriul Vitan- Bîrzeşti, unde a fost incinerat Nicolaescu, turma a urlat:  „Ruşine!”  … turma de farisei mai trebuia să arunce cu pietre și să ucidă familia îndoliată…

Din fericire, cei de acolo nu pot fi onorați cu statutul de OM…
 

%d blogeri au apreciat: