Arhiva

Archive for 30 ianuarie 2013

Indiferent ce spun cei de la USL, Raportul Comisiei Europene asupra Mecanismului de Cooperare și Verificare reflectă clar lovitura de stat dată de USL

30 ianuarie 2013 Lasă un comentariu

Raportul Comisiei Europene asupra Mecanismului de Cooperare și Verificare este exact așa cum era de așteptat.

După ce USL a dat o lovitură de stat uzurpând puterea în România cu mijloace aflate la la limita sau dincolo de limitele legalității e normal să avem un astfel de raport.

Claudiu Manda

Claudiu Manda

De exemplu azi, îl vedeam pe unu, Claudiu Manda, sau Manga, un deputat PSD cum încerca el să spună că da, raportul pe Justiție arată rău, dar asta evident că e vina lui Băsescu și a PDL că ei sunt cei care s-au dus cu pâra la UE …

De fapt, zicea el, în țara asta, se poate vedea că nu s-a întâmplat nimic rău, că așa și pe dincolo, că nu a existat nici o lovitură de stat că draci că laci…

Acuma, eu ce să zic: De Manda ăsta nu m-am îdoit nici măcar o fracține de scecundă că este cretin și nu unul de mâna a doua cu este cretin de cea mai pură rasă, un cretin special la care până și faptul că există este similar cu nesimțirea…

Adică nu a fost nici o lovitură e stat? Dacă e să te cum de ia Manda ăsta  după spusele bolnavului psihic Ioan Ghișe conform căruia o lovitură de stat se dă cu armată cu arme și alte năzbâtii, atunci nu a fost… doar că, în România există o armă extrem de redutabilă, o armă în fața căreia pur și simplu nimeni nu pare a putea rezista. Arma aceasta teribilă, folosită de USL la darea loviturii de stat se numește Corupție.

Da, USL a corupt pur și simplu cu promisiuni de bani și sinecuri parlamentari ai PDL și au pus mâna pe putere…

Pentru a ușura lovitura de stat, au pus mâna pe Monitorul Oficial, Au înlăturat ilegal avocatul Poporului, au uzurpat ambele funcțiile de președinte al Camerei și senatului, au suspendat ilegal președintele, au încercat să pumă mâna pe justiție … practic au încercat să își subordoneze instituțiile fundamentale ale statului de drept în vederea punerii mâna pe putere șui a neutralizării  tuturor celor care ar putea să le bage bețe în roate.

Adică nu s-a întâmplat nimic rău după cum spune Manda? Păi cât de cretin trebuie să fii ca să spui asta? Normal că după ce ai uzurpat acele instituții, ți-ai pus oamenii să spui ”Vedeți? Nu se întâmplă nimic….” … Răul e făcut, chiar dacă după aceea se liniștește scandalul, în locurile respective sunt uzurpatorii… nu ar fi fost lovitură de stat doar dacă ocupanți de drept ai funcțiilor ar fi revenit în funcție. 

Însuși Crin Antonescu a ajuns ilegal în fruntea Senatului și tot ilegal la Cotroceni deoarece Președintele legal a fost suspendat forțându-se Constituția în mod nepermis într-o țară civilizată.

Despre acest raport nu s-a exprimat însă doar tembelul de Manda…

A făcut-o și alții.

Crin Antonescu

Crin Antonescu

De exemplu, Crin Antonescu nu putea să piardă momentul să se facă de râs.

Poate pentru că respectivul raport s-o fi întâmplat să vină taman când dumnealui se întorcea pe partea ailaltă visând evident că e la Cotroceni,  a declarat, miercuri, că va face aprecieri asupra raportului Comisiei Europene în privinţa MCV după ce îl va lectura complet în original, anunță  Mediafax.

Ei, dar să nu fim răi, ceva ceva tot știa despre acest raport… „e scris mic” a spus el foarte serios…

Normal, și lui Ceașcă i de scria cu litere de un centimetru jumate… și nici Ceașcă nu știa ce citește… ca și Crin ambii citeau și nu pricepeau nimic…  ca milițienii…

„Dacă vorbim de MCV, daţi-mi voie să studiez raportul, originalul complet, şi după aceea vorbim pe larg în cunoştinţă de cauză … La prima vedere e scris mic, trebuie să-mi pun ochelarii să-l citesc”, a spus Antonescu.

Comisia Europeană afirmă că deşi unele progrese s-au făcut totuși, România ar trebui să facă mai mult pentru funcţionarea statului de drept, purtătorul de cuvânt Mark Gray precizând că s-au făcut câţiva paşi, dar nu toţi cei recomandaţi de CE, iar  în cazul recomandărilor făcute Guvernului de la Bucureşti de către Comisia Europeană acestea au fost parţial îndeplinite, parţial nu. Tot e bine, că puteau să nu fie îndeplinite deloc la câtă seriozitate zace în mațele Guvernului Ponta bis

„S-au înregistrat progrese, dar din raport se înţelege foarte bine că mai sunt lucruri de făcut”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisie, adică oarece au făcut și oamenii ăia, de exemplu și-au încasat indemnizațiile babane ..

La rândul său, Premierul Ponta a afirmat că, cel mai probabil, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie, care ar urma să fie dat publicităţii miercuri, vor fi critici legate de activitatea altor instituţii nu a Executivului.

„Guvernul a publicat un raport public referitor la acele faimoase 11 puncte pe care le-am discutat cu preşedintele Comisiei (Europene – nota Blue), cu domnul Barroso, anul trecut, în vară. Am publicat lucrul acesta pentru că, practic, toate cele 11 puncte, fără excepţie, au fost îndeplinite. Eu vorbesc despre ceea ce este în sarcina Guvernului, iar decizia mea politică – mâine (miercuri – n.B.) o să vedem şi raportul Comisiei – decizia mea politică ca prim-ministru este ca Guvernul să continue toate eforturile pentru a îmbunătăţi acele puncte care ţin de Guvern. Cel mai probabil, vor fi critici legate de activitatea altor instituţii, dar eu am vrut chiar de astăzi să fie foarte clar că ceea ce ţine de Guvern noi am făcut”, a spus  Ponta.

„Aşa, într-un fel amar, eu cred că e mai bine, pentru că de fiecare dată apăreau numai în anumite medii de presă. Apăreau la prieteni ce era mai rău şi după ce apărea raportul rezulta că nu e chiar adevărat, aşa încât de data aceasta Comisia s-a asigurat să nu mai citiţi pe tot felul de adepţi ai dnei Macovei. Mai bine aşa. Eu am informaţiile oficiale (n.r. – referitoare la raport) la care are acces şi preşedintele, şi eu, şi ministrul de Externe, dar nu de la noi erau sursele.

Nu poţi să îl ţii doar la Bulgaria şi la România. De exemplu, Croaţia, care intră după noi (în UE – n.r.), nu are un asemenea mecanism. Dar înţeleg că intenţia de perspectivă a Comisiei este de a avea un mecanism valabil pentru toată ţările. Nouă ni se cer nişte lucruri care nu se respectă în alte ţări mai vechi ale UE şi atunci tratamentul egal cred că este întotdeauna soluţia cea mai bună”, a arătat Victor Ponta.

La rândul său, doamna Elena Udrea a declarat că raportul MCV al C.E.  este cel mai negativ pe care l-a primit ţara noastră de la integrarea în U. E.
„Raportul MCV dat de Comisia Europeană astăzi este cel mai negativ de la intrarea ţării în Uniunea Europeană. Guvernul USL nu numai că nu a rezolvat nicio problemă şi nu a îndeplinit condiţiile impuse în vară de Bruxelles, dar a creat probleme noi, chiar mai grave decât cele dinainte”, a declarat Udrea.

Doamna Udrea  subliniat  şi faptul că raportul CE vorbeşte despre folosirea presei drept instrument de presiune la adresa instituţiilor statului, amintind despre campaniile de presă duse de Antena 3 împotriva justiţiei. 

„Spre exemplu, este prima dată când CE vorbeşte despre folosirea presei aservite USL drept instrument de presiune asupra instituţiilor statului şi, mai ales, a Justiţiei. Nenumăratele campanii de presă ale Antenei3 orientate împotriva statului de drept, dar mai ales atacurile din ultima perioadă la adresa Justiţiei, când mai mulţi magistraţi au fost hărţuiţi de presa lui Voiculescu, sunt rezultatul direct al felului în care înţelege USL să-şi atingă scopurile politice. De altfel, nu este singurul semnal instituţional referitor la presa aservită actualei Puteri. Reamintesc că un raport OSCE semnala în urmă cu câteva zile folosirea presei, în special a trustului Intact, ca instrument politic în România de către USL. Lucru impardonabil într-o ţară membră a Uniunii Europene”, a mai spus Udrea. Dânsa a mai ținut să se refere și la  faptul că  Ponta nu i-a demis pe cei trei miniştrii declaraţi incompatibili de ANI, dar şi că a ignorat problemele cu justiţia ale ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, atunci când l-a numit în Guvern.

„În ceea ce priveşte situaţia incompatibilităţilor, îi aduc aminte Premierului că nu a demis niciun ministru incompatibil, sfidând Comisia Europeană. Singurul motiv pentru care miniştrii incompatibili nu au mai ajuns în Guvernul Ponta II din cauza împărţirii diferite a portofoliilor. În plus, în momentul în care l-a numit pe Relu Fenechiu în Guvern, ştia foarte bine despre problemele acestuia din Justiţie şi nu i-a păsat de un eventual raport negativ pe Justiţie”, a mai declarat Udrea.

„Prin faptul că raportul nici nu a mai fost redactat în parteneriat cu România, Comisia Europeană arată fără echivoc că şi-a pierdut orice speranţă în Guvernul condus de Victor Ponta. În condiţiile acestea, chiar dacă îndeplinim criteriile de aderare la Schengen încă de pe vremea Guvernului Boc, mă aştept ca aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie să se amâne pe perioadă nedeterminată. Mă tem chiar că vom fi decuplaţi de bulgari, care vor accede în Schengen înaintea noastră”, a încheiat parlamentarul PDL.

 

Raportul MCV,un raport critic la adresa României

30 ianuarie 2013 Lasă un comentariu

Oricât de multă bunăvoință o avea cineva față de Guvernul Ponta, Raportul MCV e unul critic …

Raportul MCV critică hărţuirea justiţiei

D W În raportul său anual, Comisia Europeană îşi împarte reproşurile între instituţiile statului român şi campaniile de presă la adresa ustiţiei.

Are zece pagini şi este mai scurt decât de obicei, nota, în cursul dimineţii, site-ul Euractiv, publicând un rezumat al raportului de monitorizare a României realizat de către Comisia Europeană. Şi, observa publicaţia electronică, „schimbarea de ton este drastică”, Euractiv amintind că, la 18 iulie 2012, preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, a folosit o sintagmă fără precedent în relaţiile din interiorul Uniunii, declarând că „România a zdruncinat încrederea Uniunii Europene”. Este, conchide chiar din titlu Euractiv, o pagină pe care Bruxelles-ul o întoarce pentru a încheia anul oribil al României, după turbulentele mutări politice care determinaseră opoziţia să reclame o lovitură de stat. Conferinţa de presă a purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, a fost, de fapt, o confirmare a ceea ce anticipaseră jurnaliştii de la Bruxelles. Întrebat a final dacă nu cumva raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) este mai blând decât s-ar fi aşteptat oricine a urmărit în ultimele luni viaţa politică românească, Gray a admis că, o dată cu instaurarea noilor instanţe politice de la Bucureşti, cu mandate şi angajamente precise, documentul Bruxelles-ului este „un semn de încurajare că nu ar mai trebui să asistăm la o nouă criză politică” şi că în „2013 vom vedea un mediu politic mai stabil” după „un an dificil”. Aceasta, în ciuda faptului că, fără doar şi poate, Comisia şi-ar fi dorit ca România să rezolve toate recomandările menite să garanteze continuarea combaterii corupţiei, reinstaurarea domniei legii şi independenţa justiţiei. Gray a apreciat, în conferinţa de presă, că paşii rămaşi de parcurs reprezintă tocmai cele mai dificile măsuri ce se impun aplicate. Între acestea din urmă, independenţa justiţiei şi chestiunile legate de integritatea actorilor publici sunt două teme la care instituţiile europene ţin foarte mult. Pe de altă parte, „Comisia a primit numeroase sesizări cu privire la intimidarea sau hărţuirea unor persoane care deţin poziţii cheie în justiţie sau în instituţiile anti-corupţie, inclusiv ameninţări şi campanii de presă”, se arată în raportul MCV – iar Gray a încercat să clarifice, vorbind despre o serie de situaţii („nu un caz ci un număr de cazuri”) în care lucrurile au trecut dincolo de o anumită limită. Oficialul european a încercat să explice, de fapt, că acuzaţiile din raport nu vizează jurnaliştii, ci că semnalul de alarmă se referă la campaniile de presă împotriva unor personaje cheie din justiţie. Aceste campanii au ajuns în vizorul Comisiei în urma sesizărilor primite de la diverse instituţii şi persoane, în general din aparatul justiţiei – dar şi de la o serie de jurnalişti care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la presiunile mediatice. Gray a reproşat politicienilor români că nu au fost în stare să pună stavilă derapajelor, atunci când lucrurile au mers prea departe. De altfel, Comisia face referire, în raport, la revizuirea regulilor existente, pentru a asigura protecţia instituţilor juridice şi a persoanelor care pun în funcţiune aceste instituţii. Evident că amânarea numirii şefilor unor instituţii-cheie (DNA, Parchetul General, CSM) nu este pe placul Comisiei Europene. În ce priveşte noile norme privind statutul parlamentarilor, Gray a lăsat să înţeleagă că Bruxelles-ul aşteaptă să vadă cum vor evolua lucrurile. Punerea sub semnul întrebării a deciziilor Agenţiei Naţionale de Integritate rămâne un punct slab, alături de progresul limitat în materie de combatere a corupţiei la achiziţiile publice: În schimb, dublarea condamnărilor în cazurile dosarelor instrumentate de DNA este o veste salutată la Bruxelles. Întrebat despre îndeplinirea condiţiilor specifice de aderare la spaţiul Schengen, Gray a reiterat convingerea Comisiei că România este tehnic pregătită pentru acest pas. În ce priveşte deficitul de încredere invocat de Barroso la mijlocul anului trecut, Gray a negat că acesta mai este un subiect de actualitate şi a argumentat evocând desele întrevederi din ultimele săptămâni dintre miniştrii români şi omologii lor de la Bruxelles. În plus, preşedintele Barroso îl va primi, luni, pe şeful Executivului de la Bucureşti, o întrevedere solicitată, de altfel, de Victor Ponta şi în cadrul căreia cei doi vor discuta deopotrivă despre atragerea fondurilor comunitare de către România şi despre concluziile MCV dar şi despre agenda apropiatului Consiliu European. Următorul raport de ţară pentru România va fi dat publicităţii la finele anului în curs.

Autor:  Cristian Ştefănescu

Sursa: dw.de

 

%d blogeri au apreciat: