Justiţia nebunilor

Crin Antonescu

Oare mai există în ţara asta cineva căruia să i se pară că în ţara în care trăim mai există ceva normal?

Teoretic vorbind  România este o ţară în care avem ceva ce se numeşte separarea puterilor în stat. 

Adică puterile, legislativă, executivă şi judecătorească ar fi separate şi nu ar trebui să se bage unas peste alta…

Am văzut azi, cu ocazia numirilor din Justiţie cum lumea se împarte în două, vis-a-vis de Laura Codruţa Kovesi… unii musai vor cu ea alţii să nu audă… Păi cum dracu să mai vorbim de separarea puterilor în stat dacă numirea şefilor parchetelor de negociază? 

Problema uriaşă este că până acum, propunerile făcute de blonda ministresă, Mona Pivniceru care parcă şi prin ecranul televizorului miroase a doagă şi a drojdeală,  păreau a fi făcute doar pentru ca ea să îşi plătească biletul pentru Curtea Constituţională.

Lucrul a atras atenţia celor de la Comiasia Europeană care a devenit  direct interesată de cine va conduce DNA, iar doamna  Kovesi, prin impresia creată, constituie o garanţie pentru oficialii europeni că DNA nu va deveni un instrument de luptă al USL, a spus Ponta premierul Ponta, adăugând însă că nu i-a cerut nimeni să o propună pe Kovesi la DNA.

Prezent la Antena 3, premierul Ponta a declarat că „Principala atenţie a Comisiei Europene este asupra DNA, pentru că se ocupă de corupţia la nivel înalt”.

Faptul că Ponta a numit-o pe Kovesi la DNA a cam produs oarece mirare, unii l-au întrebat chiar pe Ponta cine i-a cerut să o numească pe aceasta, premierul a răspuns că nimeni  şi a precizat că a formulat această propunere „pe baza convingerilor proprii”.

După ce seara toată lumea credea că liberalii vor desemna un ministru la Justiţie care, la rândul lui, va desemna şefii parchetelor. Cu toate astea, Ponta a susţinut  că nu şi-a dat seama  de la început de  reproşurile  colegilor săi de alianţă, dar s-a arătat convins că se va depăşi momentul. 

Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; propunerile fiind  transmise,  de premierul  Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, către Consiliul Superior al Magistraturii, după ce, cu o zi mai înainte, V. Ponta declara că procurorul general şi şeful DNA vor fi aleşi  în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei.

Ceea ce dimineaţă părea o glumă sau cel mult o lipsă de informaţii care ar face presa să ţese tot felul de chestii pa baza informaţiilor inconsistente a devenit treptat un fel de bombă care risca să spulebere USL.

S-a ajuns până la acuzarea premierului de trădare de către unii liberalide la vârf. Unul din aceşti liberali, Ludovic Orban  spunea pe la mai multe televiziuni la care intra că mai mulţi liberali importanţi consideră că e goasă, că trădarea lui Ponta e foarte gravă şi că acesta ar trebui să plece.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, spunea  ca reacţie la declaraţia lui Ponta privind alegerea procurorilor prin selecţie, că Ponta a dovedit maturitate, înţelepciune, stăpânire de sine şi ponderare în modul în care a gestionat situaţia legată de numirea procurorilor şefi, el arătând că premierul „… s-a descurcat bine (…) Noi avem un bazin mare de procurori, sunt convins că se poate găsi numitorul comun, oameni care să răspundă tuturor criteriilor”.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că BPN al PNL a decis, cu unanimitate, ca dacă premierul Ponta persistă în numirea Laurei Codruţa Kovesi la DNA, PNL nu îşi mai asumă Ministerul Justiţiei, arătând că Justiţia este, acum, în responsabilitatea „binomului, cuplului” Ponta-Băsescu.

El a precizat că liberalii sunt gata oricând să preia Ministerul Justiţiei în condiţiile în care procedura de numire a procurorilor şefi se va desfăşura în afara unei înţelegeri politice cu preşedintele Traian Băsescu şi dacă se respectă criteriile pentru numirea procurorilor, menţionând că alegerea este a premierului şi adăugând că ar fi înţeleaptă retragerea actualelor propuneri.

În acelaşi timp, Antonescu, a declarat că, din acest moment, Ministerul Justiţiei este în responsabilitatea PSD, care poate numi ca ministru pe oricine, el arătând că nu s-a terminat lumea cu Codruţa Kovesi şi că Daniel Morar şi Monica Macovei sunt liberi pentru a ocupa acest post.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat, miercuri, după şedinţa USL, ca PSD îşi asumă Ministerul Justiţiei, liberalii fiind de acord şi spunând că nu solicită alt portofoliu în schimb.

 Indiferent ce visează sau vizează  Ponta, Antonescu sau alt uselist ci greutate vedem că în USL de fapt dau  pe afară tensiunile care macină USL, intenţia de a ajunbge la consens părând tot mai slabă. 

Parcă fiecare încearcă să câştige întietatea.

E cumva mirabil că se întâmplă asta dacă la alegeri s-as dovedit că au o alianţă extrem de puternică. De fapt cred că e vorba de nişte tensiuni tot mai puternice născute din ireconciliabilele divergenţe de fond între PNL şi PSD.

Deşi pare că ceea ce se întâmplă e o noutate nu avem în faţă decât un alt episod din războiul rece PSD-PNL dar şi de lupta întreţinută de starea generată de nevoia de a desemna odată pentru todeauna masculul alfa al haitei…

De data aceasta a câştigat Ponta. A câştigat etapa, dar per total în ale masculismului conduce Antonescu.

Acesta, nu demult l-a importat pur şi simplu le Claus   Johannis ca să îi arate pisica lui Ponta „Uite bey doctoru lu peşte… am pe cine să numesc ca Premier după ce mă alege natul”. A venit apoi importul de pedelişti en gros… Ce mesaj a fost atunci? Cred că de fapt a fost mai mult o încercare de a echilibra cantitativ relaţia PSD-PND. Ceva similar cu creşterile de capitalatunci când se încearcă eliminarea sau măcar subminarea partenerului de afaceri. 

Azi am auzit mai mulţi liberali vorbind despre numirea unuia la Ministerul Justiţiei care ar urma să retragă propunerile Premierului făcute ca ministru interimar la Ministerul Justiţiei.

Personal mi se pare o mare ciudăţenie… simpla enunţare a unor astfel de intenţii ar fi trebuit să îl determine pe Ponta să ceară alungarea din partidul aliat a celor care vorbeau … e vorba practic de jignire. Atenţie,ar fi vorba de un individ care, atunci când poate retrage numirile, ar fi subordonatul lui Ponta…

….

Ceva m-a intrigat pe tot parcursul zilei de azi.

Se vorbea de ruperea USL…

Greşit, deocamdată nu are cum să  se rupă. USL are ca suprem motiv al existenţei înlăturarea lui Traian Băsescu şi aducerea în loc a lui Crin Antonescu…

Da,  a lui Crin Antonescu nu a unui liberal oarecare. 

Ponta şi Antonescu au devenit doi adevăraţi dictatori, oricine li se opune fiind eliminat din partid. Între PSD şi PNL legătura există doar la vîrf, ca capete …Din acest motiv USL seamănă cu doi gemeni născuţi lipiţi la cap … A fi sau a nu fi uniţi, depinde doar de cuplul tot mai firav, Ponta-Antonescu.

Mulţumită acestei uniri deocamdată avem un Premier Ponta cu un guvern absolut penibil. Antonescu speră să fie susţinut la prezidenţiale, dar a apărut o dilemă. : Pe cine va numi Antonescu Premier după alegere? Pe Ponta sau pe Johannis? Evident că pe al doilea. 

Dacă e aşa, de ce să mai susţină PSD canditatura lui Antonescu? Poate de tâmpiţi … 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: