Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri > De la Matei (Sorina Matei) citire: „În patria reevaluaților…” … „Cum ne întoarce Parlamentul în comunism”

De la Matei (Sorina Matei) citire: „În patria reevaluaților…” … „Cum ne întoarce Parlamentul în comunism”

De la Matei (Sorina Matei) citire:

Sorina Matei

În patria reevaluaților…

…e tăcere.

1. „Tânărul mafiot obraznic”, Tudor Chiuariu, aflat în siajul altui celebru inculpat ajuns în MCV, Relu Fenechiu, s-a gândit într-o dimineață să-și verse toată dușmănia de care e-n stare în noul Cod de Procedură Penală. Cine analizează cu atenție toate amendamentele depuse de Chiuariu, ca președinte al Comisiei Juridice din Senat, vede că ținta lui e una singură: procurorii. În special, cei ai DNA. Cred că dacă ar putea, i-ar expulza. Și pentru că nu poate, le reduce din atribuții. E mai ușor…

Așa că s-a gândit să le ia procurorilor dreptul exclusiv de a trimite în judecată. De ce? Pentru că așa vrea și pentru că poate. „Tânărul mafiot obraznic” s-a gândit să pună acest drept în mâna unui judecător care, potrivit atribuțiilor, nu poate judeca pe fond cauza. Iar pentru asta a inventat o sintagmă: „aparența de temeinicie”. Ce înseamnă aparență/ neaparență de temeinicie, în baza a ce se decide ea, nimeni nu știe. Aparența/neaparența de temeinicie poate însemna absolut orice.

Nu contează că, în esență, modificarea e neconstituțională, că implicațiile ar putea fi majore, nu contează că intervine riscul tergiversării dosarelor, nu contează că judecătorul respectiv n-are mijloacele și nici rolul instanței, nu contează nici că procurorul devine un fel de investigator de amorul artei, contează însă ca avocatul inculpaților și achitatul Chiuariu să fie fericit. Și satisfăcut.

Îmi amintesc însă cum, în octombrie 2007, de cum a venit în fruntea ministerului Justiției, „tânărul mafiot obraznic” a cerut președintelui României și CSM revocarea lui Doru Țuluș, șeful secției a II-a a DNA. Motivul? „Deficiențe majore în actele de urmărire penală”, „compromite total credibilitatea instituției și lupta împotriva corupției”, „strategie de dezinformare, arbitrariu și interese ce pot fi interpretate ca politice”.  Cât de compromisă a fost lupta anticorupție de DNA, cred că s-a văzut în rapoartele MCV.
Numai că, după 5 ani, „tânărul mafiot obraznic, nu uită și nu iartă. Și taie el, din pixul lui, atribuțiile DNA.

Ca reacție la toate tâmpeniile lui Chiuariu, e tăcere. Nimeni n-a zis nimic. Și asta e cel mai trist. Niciunul din marii candidați pentru șefia Parchetelor n-a scos vreo vorbă, niciun mare politician, nicio asociație a magistraților nu s-a revoltat. Niciun procuror, niciun judecător n-a tras vreun semnal de alarmă. Doar Alina Ghica, un senator PSD și trei ziariști au reacționat. Și CSM tace deocamdată.

În țara reevaluărilor continue, e liniște. Lupta anti-corupție moare încet și mulți se fac că nu văd.
Amendamentul lui Chiuariu, votat de Senat, va fi judecat, în perioada următoare, printre alții, de un deputat condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și de un șef de comisie care are un șef de partid prins într-un important dosar. Ce vor decide ei este previzibil. Votul acestor oameni va fi decizional.

2. Culmea e că, tot în țara reevaluărilor infinite, un om ca Daniel Morar este luat la bastoane de Asociația Magistraților din România, condusă de soția unui condamnat la închisoare cu suspendare. AMR, ghidonată de Viorica Costiniu, îi cere Președintelui României să-l revoce pe Morar de la CCR pe motiv că nu are „înalte competențe profesionale”. Uneori, tupeul și nesimțirea nu au limite. Iar în acest caz, ambele sunt din belșug.
Adică individa Costiniu, al cărei soț a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare și cu termen de încercare de 9 ani, pe motiv că aranja dosare cu mafia lui Voicu- Iliescu, cere execuția definitivă și irevocabilă a unui om care a dus în spate vreo 8 ani lupta anticorupție, apreciată în toate rapoartele MCV. O luptă care l-a dovedit corupt chiar și pe soțul său.

Este Asociația Magistraților din România mândră de individa Costiniu? Este mândră și se simte bine și cu condamnarea soțului ei, judecător la Curtea Supremă?  Mai poate judeca individa Costiniu dosarele DNA sau orice alt tip de dosare? Un magistrat condamnat pentru corupție merită 160 de milioane de lei vechi pe lună, un magistrat care a făcut de râs o întreagă categorie profesională, descoperit fiind ca un liant între cel mai înalt for al Justiției și o mafie extrem de periculoasă ce a vrut să înghită tot?       
La toate aceste întrebări, răspunsurile sunt simple. Nu, nu se poate întâmpla așa ceva.

Numai că, în patria reevaluărilor nemărginite, e tăcere. Pentru că da, chiar se pot întâmpla toate cele de mai sus.

Autor: Sorina Matei

Sursa: sorinamatei.blogspot.ro

Cum ne întoarce Parlamentul în comunism

O analiză echilibrată, rece și foarte bine argumentată a ideii înființării noii instituții de drept procesual penal – camera preliminară- ridică, după parcurgerea ei, multe semne de întrebare legate de momentul și oportunitatea acestui demers.

Analiza, făcută de un tânăr cercetător științific, de la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, prezintă pas cu pas toate raționamentele pro și contra, cu precedente legislative și elemente de drept comparat.
De la bun început trebuie subliniat că analiza studiază doar înființarea instituției camerei preliminare – cu judecătorul, în principal, în postura unui filtru de legalitate. Între timp, grație lui Tudor Chiuariu și onor Senatului României, judecătorul camerei preliminare a ajuns să decidă și asupra „aparenței de temeinicie” a începerii urmăririi penale- atribut exclusiv al procurorului. Așadar, în Parlament, lucrurile au evoluat. S-au întărit. În rău, aș spune.

Cert este că studiul Versaviei Brutaru indică multe probleme ce ar putea apărea pe viitor în sistem. De exemplu, potrivit proiectului, judecătorul de cameră preliminară va verifica conformitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu garanțiile de legalitate a procedurii. „În acest context, dacă judecătorul va constata că se impune înlăturarea mijlocului de probă, deoarece a produs o vătămare esențială drepturilor procesuale ale unei părți, va exclude acel mijloc de probă”. Și gândiți-vă numai la interceptări. Câți n-au zis că le afectează drepturile? Este pregătit sistemul judiciar românesc pentru așa ceva? Ca profan, cred că nu.

„Nu contestăm caracterul inovator al acestei instituții, dar nu trebuie să uităm că ea trebuie adaptată necesităților de ordin juridic din țara noastră. Este adevărat că oferă multe garanții procesuale inculpatului pe durata urmăririi penale dar prelungește, de asemenea, durata acesteia”, se mai spune în analiză. Așadar, argumentul celerității și cel al înlăturării duratei excesive a procesului penal nu se susțin. Studiul îl găsiți aici.

Ce mai spune el? Că în peisajul juridic românesc, instituția camerei preliminare nu este deloc nouă. A mai funcționat din 1953 până 1957. Pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu- Dej. Însă prin decretul 473 din 20 Septembrie 1957, la instituția denumită atunci „ședință pregătitoare” s-a renunțat. De ce? Pentru că, și la vremea aceea, a ridicat prea multe controverse.

1. Trebuie camera preliminară să se pronunțe și asupra vinovăției învinuitului putând trimite în judecată? Pentru asta trebuie să aibă convingerea vinovăției acestuia. Cine o stabilește? Camera preliminară nu judecă pe fond.
2. Clasarea speței este expresia acestei convingeri asupra vinovăției sau nevinovăției?
3. Este camera preliminară în drept să aprecieze forța probantă a dovezilor, veridicitatea lor?
4. În cazul unor probe legale, chiar îndoielnice sau în fața unor dovezi de vinovăției combătute prin dovezi de nevinovăției, cauza este clasabilă sau nu?
5. Sunt compatibili sau nu judecătorii care au decis în camera preliminară să decidă pe fond?
În anii ’50, Tribunalul Suprem a decis că nu este incompatibilă participarea la camera preliminară cu participarea lor la judecată. „Această soluție este discutabilă pentru că judecătorul, oricât de imparțial ar fi, nu ar putea să „uite” părerea pe care și-a făcut-o asupra vinovăției inculpatului în camera preliminară. Decizia aduce atingere principiului prezumției la nevinovăție a inculpatului și la un proces echitabil”, notează autorul.

„Nu se poate ca un judecător să se pronunțe asupra temeiniciei învinuirii fără a fi totodată convins și de vinovăția celui învinuit.(…) Convingerea e că, dimpotrivă, judecătorii fondului vor fi influențați de concluziile date în camera preliminară” . Așadar, în 1957, s-a renunțat la instituția ședinței pregătitoare ( camerei preliminare) deoarece complica rău procedurile. Practica judiciară a arătat asta atunci.

Este însă interesant cum, după 60 de ani, Parlamentul României și Chiuariu introduc în sistemul judiciar o instituție de sorgine sovietică ce a eșuat chiar și pe vremea lui Dej.

Comparații între sistemul juridic românesc și cel anglo- saxon nu cred că pot fi acum făcute. În Germania și Italia sistemul judiciar e destul de puternic și își permite un asemenea filtru. În Franța, modelul luat de Chiuariu, puterile discreționare sunt în mâna unui singur om: judecătorul de instrucție. El poate emite mandate, cere sau anula probe, poate audia martori, poate cere expertize. În realitate, el conduce ancheta. Iar din instituția judecătorului de instrucție mai fac parte Curtea de Apel și Curtea cu Jurați. Așadar, în acest caz, putem vorbi de un sistem integrat.
Judecând numai în umbra evenimentelor din ultimul an din Justiție, cu schisme periculoase, infiltrări ale politicului pe toate palierele, devoalări a unor rețele politico- judiciare, este sistemul românesc suficient de puternic, pregătit să facă față unei asemenea provocări atât de delicate? Tot ca profan, cred că nu.

„Acest studiu își propune să analizeze propunerea privitor la introducerea unei noi instituții procesual penale – „Camera preliminară”, arătând totodată și precedentul legislativ din 1953-1957, toate problemele de ordin juridic ce s-au ridicat la acea vreme, precum și motivul abrogării acestei instituții în trecut. Este adevărat că instituția „ședinței pregătitoare” era de sorginte sovietică și nu italiano- germană, ca în prezent, dar nu trebuie să trecem cu vederea anumite similitudini care pot ridica aceleași probleme de ordin juridic, de aplicare a legii, ca în trecut”, încheie cercetătorul Academiei Române.

Autor: Sorina Matei

Sursa: sorinamatei.blogspot.ro

 

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: