Arhiva

Archive for iulie 2013

CATIUŞA IVANOV: „Baronii USL din teritoriu se lupta din greu pentru eliminarea unor incompatibilitati legale care ii tin departe de afaceri de sute de milioane de euro…”

Alesii locali USL preseaza pentru eliminarea unor incompatibilitati care-i tin departe de afaceri grase. Ministerul Justitiei a spus pas vicepremierului Dragnea, dar revolta continua. Totul despre o batalie cu mize de sute de milioane de euro

Catiușa IvanovBaronii USL din teritoriu se lupta din greu pentru eliminarea unor incompatibilitati legale care ii tin departe de afaceri de sute de milioane de euro chiar si dupa ce  Ministerul Justitiei a anuntat oficial ca a avizat negativ o propunere similara, care s-a dovedit a fi a vicepremierului Liviu Dragenea. De pilda, primarii, primarii si prefectura din Arges pun iarasi in discutie legea 161/2003, dupa cum relateaza presa locala.  Modificarea vizeaza eliminarea unui articol care prevede ca functia de primar sau presedinte al Consiliului Judetean este incompatibila cu cea de membru al Consiliului de Administratie sau orice functie de conducere la regiile autonome de interes local sau national, la companiile si societatile nationale. Cum se explica atata insistenta? De ce baronii USL vor sa aiba un cuvant de spus in companiile care impart contracte grase? De ce nu ar delega un functionar din primarie sau CJ?

  • Vezi in text  ce spun primarul Pitestiului, Tudor Pendiuc, care este si presedintele Asociatiei Municipiilor, primarul din Oradea, Ilie Bolojan si Emil Draghici, presedintele Asociatiei Comunelor despre controversatul proiect de lege.
  • In Parlament mai exista un proiect de lege privind modificarea legii 161/2003, iar  vicepremierul Liviu Dragnea a venit cu un proiect de Ordonanta de Urgenta pe aceeasi tema. Ministerul Justitiei a dat aviz negativ acestor propuneri. 
  • Romania s-a angajat intre altele, prin Mecansimul de Cooperare si Verificare pe justitie, sa nu modifice legile anticoruptie, iar aceasta initiativa legislativa face acest lucru. 

Tudor PendiucDe ce vor primarii si presedintintii de CJ sa scoata articolul privind incompatibilitatea din Legea 161/2003. Cum raspund alesii locali contactati de HotNews.ro:

  • Tudor Pendiuc, primarul orasului Pitesti si presedintele Asociatiei Municipiilor din Romania: „Aceasta lege trebuie modificata tocmai pentru a nu mai exista atatea interpretari, unele subiective. Exista prevederi ambigue in legislatie. Eu unul nu sunt in aceasta situatie. Cei care au solicitat aceste modificari zic ca este mai bine daca ar fi in consiliile de administratie ale acestor regii si ale companiilor unde sunt actionari Consiliile. Asociatia Municipiilor nu a avut o initiativa de modificare a acestei legi. Au facut interventii mebrii care se simt vizati. Parerea mea este ca atunci cand ai o mare responsabilitate trebuie sa ti-o asumi si faptic. Unii primari/sefi de CJ-uri sunt in aceste consilii de administratie, altii nu. Trebuie data o prevedere unitara. Daca legea prevede ca nu este conflict de interese, nu este. La primari nu este conflict deoarece primarul nu participa la aprobarea hotararilor de Consiliu privind societatea/regia respectiva. El participa la punerea in executare. Cred ca nici la consilieri nu este o problema. Daca au responsabilitate deliberativa nu este o problema sa fie si consiliile de administratie”.
  • Emil Draghici, presedintele Asociatiei Comunelor din Romania: „Nu este conflict de interese deoarece acolo, in acele societati comerciale care au calitatea de operatori regionali, primarii actioneaza in numele unitatii teritoriale care sunt actionarii acelui operator. Ei vor servicii mai bune si mai ieftine. Sigur, pot sa delege pe cineva sa comunice in numele lor ce au hotarat. Atunci cant s-au infiintat aceste Asociatii de Dezvoltare intercomunitara s-a decis ca primarii sa fie membru deoarece cine cunoaste mai bine interesele unei comunitati decat primarul ales de cetateni. La ora asta ei sunt incompatibili. Corect este ceea ce decide legiuitorul”.
  • Ilie BolojanIlie Bolojan, primarul orasului Oradea: „O parte dintre primari si presedintii de consilii judetene au acceptat sa fie numiti in aceste consilii de administratie, fara sa fie platiti, la societatile la care Consiliul local/judetean este actionar. Pentru numirea lor s-a dat o hotarare de Consiliu avizata de Prefectura. Nu a atacat-o nimeni. ANI a venit si a spus ca sunt incompatibili. Unii au pierdut procesul altii se judeca. Aceasta cu incompatibilitatea este o chestiune de interpretare. Primarii si consilierii pot face parte din consiliile de administatie ale acestor companii. Asa se intampla si in companiile private unde actionarii fac parte din consiliul de administratie. Nu este nimic anormal in asta. Noi incercam sa fim mai catolici decat Papa. Eu nu sunt in situatia asta, dar ca sa fac politica Primariei trebuie sa caut alte persoane sa o faca. De ce nu pot sa o fac eu direct? Sigur, daca cineva in pozitia asta face prostii, sa plateasca, dar nu desfiintam autostrazile deca au loc accidente”. 

Cine poate face parte din consiliile de administratie ale acestor regii/companii. Potrivit unor juristi experti in domeniu consultati de HotNews.ro, primarii si Consiliile judetene/locale isi pot desemna reprezentantii in aceste consilii. Acestia pot fi inclusiv functionari sau personal contractula din Primarie, specialisti pe domeniul respectiv. „Aceste articole din Legea 161/2003 duc la evitarea situatiilor in care consilierii judeteni/locali care aproba bugetul acestor regii/societati si felul in care se cheltuiesc banii sa fie membrii si in consiliile de administratie ale acelor regii/societati la care se duc fondurile. mai exact sa se exite situatii de genul eu centrez, eu dau cu capul”, explica sursele citate. 

Incompatibili pe banda rulanta. Primarii/viceprimarii, presedintii de Consilii Judetene si alesii locali isi pierd functia daca sunt declarati incompatibili. Daca legea se modifica in acest moment, cei care au dosare pe rol scapa, potrivit unor juristi experti in domeniu consultati de HotNews.ro

In ultimele luni mai multi primari si presedinti de Consilii Judetene au fost declarati incompatibili de Agentia Nationala de Integritate. In data de 03.07.2013 Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta starii de incompatibilitate in cazul a 42 de alesi locali din judetele Sibiu si Constanta ca urmare a exercitarii simultane de catre acestia atat a functiei de primar sau viceprimar, cat si a calitatii de reprezentant al unitatii administrativ – teritoriale in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor a societatilor comerciale de interese local. 

Astfel, 22 de alesi locali din Jud. Constanta s-au aflat in stare de incompatibilitate ca urmare a exercitarii simultane atat a functiei de primar sau viceprimar, cat si a calitatii de reprezentant al unitatii administrativ – teritoriale in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor a S.C. RAJA S.A. Constanta. De asemenea, 20 de primari din Jud. Sibiu s-au aflat in stare de incompatibilitate ca urmare a detinerii simultane a functiei de primar si a  calitatii de reprezentant al unitatii administrativ – teritoriale in cadrul A.G.A. a S.C. APA CANAL S.A. Sibiu.

Pe lista ANI, sub acuzatia de incompatibilitate se afla si presedintii CJ Constanta, Nicusor Constantinescu  (PSD) si CJ Brasov, Aristotel Cancescu (PNL) dar si primarul Sibiului (PNL) Klaus Johannis. 

  • Premierul Victor Ponta a declarat ca jumatate dintre primarii din Romania ar putea fi declarati incompatibili.  „E in toata tara situatia. In primul rand vreau sa vad care este decizia instantelor, pentru ca stiu ca au contestat in instanta toti alesii locali. E o situatie undeva la mijloc, in sensul in care nu e vorba de reprezentarea unor interese private, ci de interese publice. Vedem ce decid instantele de judecata, discutam si cu cei de la Agentia Nationala de Integritate si Comisia Europeana si in mod sigur trebuie sa gasim o solutie”, a spus Victor Ponta joi la Sibiu, citat de Agerpres. Acesta a anuntat ca „nu va fi o solutie unilaterala a Guvernului” in ceea ce-i priveste pe primarii declarati incompatibili de ANI. „Nu va fi o solutie unilaterala a Guvernului, dar nici nu pot sa spun ca jumatate din primarii Romaniei o sa fie declarati incompatibili. Si ce facem? Facem alegeri in toata tara? Nu cred ca e o idee buna„, a explicat premierul. 

Context. Ion Burnei, subprefect de Arges, a anuntat la inceputul acestei saptamani, dupa ce Ministerul Justitiei a dat aviz negativ proiectului de Ordonanta promovat de Liviu Dragnea, ca, in urma discutiilor purtate in cadrul Grupului de lucru constituit la nivelul Prefecturii, s-a decis ca parlamentarii judetului sa incerce modificarea legii privind incompatibilitatile, scrie ziarul Curierul Zilei. 

  • „La nivelul Institutiei Prefectului s-a constituit acest Grup de lucru, care isi desfasoara cu succes activitatea. El deja lucreaza, se intruneste lunar si este compus din cei mai buni juristi din acest moment din administratia publica locala sau de la nivelul judetului. Pentru inceput, Grupul de lucru activeaza pe problemele care apar in aplicarea legislatiei privind activitatea administratiei publice locale, respectiv Legea nr. 215/2001. In aceasta privinta, Grupul de lucru s-a oprit la citeva elemente care au in vedere necesitatea modificarii sau clarificarii prevederilor textului de lege. In acest sens, va dau un exemplu elocvent – situatia delicata in care se afla primarii sau presedintii de CJ. Acestia sint gasiti de ANI ca incompatibili pentru ca reprezinta localitatile sau judetele in consiliile de administratie din unele regii de interes local sau judetean sau in unele asociatii de dezvoltare intercomunitara. Acest lucru se intimpla din cauza neclaritatii textului de lege care nu face precizari clare cu privire la natura acestei reprezentari. De altfel, in cadrul Grupului de lucru  propunem ca primarii si presedintii CJ sa reprezinte de drept UAT in Adunarea Generala a ADI (a asociatiilor de dezvoltare intercomunitara), pentru ca e normal si firesc ca acestia sa ia decizii in numele localitatii/judetului si nu altcineva. La acest moment, prin neclaritatea textului de lege, ANI interpreteaza larg aceasta prevedere si ii declara pe primari incompatibili, desi ei nu au in acest caz interese personale de natura patrimoniala. Toate aceste propuneri care se vor finaliza printr-un document emis de Grupul de suport legislativ vor fi transmise parlamentarilor de Arges, pentru a fi promovate in forul legislativ suprem al tarii„, a explicat Ion Burnei pentru Curierul Zilei. 

Daca va fi promovata, aceasta ar fi cea de-a treia initiativa de modificare a Legii 161/2003. In Parlament exista o propunere de modificare a acestei legi, proiect initiat de parlamentari PSD. Proiectul a fost adoptat tacit la Camera Deputatilor, in prezent fiind in lucru la comisiile de specialitate ale Senatului. Initiatorii sunt Neacsu Marian, Axente Ioan, Fraticlu Gheorghe, Roman Gheorghe, Iordache Florin, Covaci Dorel. Senatorul Neacsu se afla in litigiu cu ANI, fiind acuzat de conflict de interese, avand urmatorul termen de judecata aprilie 2014. Cei sase parlamentari PSD au initiat, la inceputul lunii aprilie, modificarea legii in sensul eliminarii incompatilibitatii intre functia de primar sau presedinte de Consiliu Judetean cu cea de reprezentant in conducerea unor companii de utilitati publice. Initiativa a fost lansata cu doua saptamani inainte ca Agentia Nationala de Integritate sa anunte verificarea a sase nume grele din politica, din care trei au fost acuzate tocmai de incompatibilitatea pe care parlamentarii vor sa o elimine. 

Alta initiativa legislativa, apartinand vicepremierului Liviu Dragnea, a primit recent aviz negativ de la Ministerul Justitiei. Oficial, MJ a explicat pentru HotNews.ro ca n-a primit nici un proiect de la Ministerul Dezvoltarii, si ca avizul negativ vizeaza alte initiative de modificare a legii, fara a preciza cine e autorul lor. Surse guvernamentale au declarat pentru HotNews.ro ca ar fi vorba de un proiect al Asociatiei Comunelor, insa seful asociatiei, Emil Draghici, presedintele Asociatiei Comunelor, a declarat pentru HotNews.ro ca proiectul este de fapt al vicepremierului Liviu Dragnea. 

„Proiectul de Ordonanta de Urgenta a fost promovat de vicepremier, iar propunerea privind incompatibilitatile apartine dansului. Acest proiect a venit la noi in consultare publica si am lucrat pe el si ne asumam raspunderea. Noi ca si asociatie nu putem avea initiative legislative. In continuare, ma voi consulta cu colegii mei si com vedea ce vom face”, a declarat Draghici pentru HotNews.ro.

Ministerul Justitiei a respins aceste tentative de modificare a legii. „Punctele de vedere exprimate de Ministerul Justitiei in ultima perioada s-au referit la propuneri privind initierea unor proiecte de acte normative pentru modificarea si completarea Legii nr.215/2001- Legea administratiei publice locale si a Legii nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. La aceste propuneri, Ministerul Justitiei a emis puncte de vedere prin care s-a apreciat ca nu sunt argumente pertinente pentru sustinerea propunerii de modificare legislativa”, se arata intr-un raspuns trimis de Minister catre HotNews.ro

Romania s-a angajat intre altele, prin Mecansimul de Cooperare si Verificare pe justitie, sa nu modifice legile anticoruptie, iar aceasta initiativa legislativa face acest lucru. 

Marile mize. Regiile de apa si canal, transport, termoficare, societatile publice care gestioneaza serviciile de salubrizare, asfaltare strazi si intertinere spatii verzi gestioneaza bugete si fonduri europene in valoare de zeci/sute de milioane de euroiar din cauza acestei legi primarii, presedintii de CJ si alesii locali nu au acces in mod direct la gestionarea banilor. RAJA Constanta a angajat in 2011 fonduri europene in valoare de 250 de milioane de euro (douasutecincizeci). Regia Autonoma de Transport Bucuresti a avut in 2012 un buget de circa 600 milioane lei.

Potrivit ANI, prezenta primarilor si a presedintilor de Consilii Judetene in Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara, genereaza o stare de incompatibilitate in situatia in care, la nivelul judetului respectiv, Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara constituie un operator regional. In majoritatea acestor Asociatii de Dezvoltare Intercomunitara sunt membrii primarii comunelor/oraselor din care este alcatuita asociatia. Aceste asociatii au fost infiintate pentru a putea derula proiecte pe fonduri europene la nivel regional.

Presedintele CJ Hunedoara, Mircea Molot, citat de Gandul, sustine ca ANI considera incompatibilitate si participarea in Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara (ADI). „Cred ca legile Romaniei ar trebui sa tina cont una de alta, intr-unele suntem obligati sa intram in AGA, altele ne considera ca suntem incompatibili. Asociatiile de dezvoltare intercomunitara, unde suntem toti presedintii, toti primarii, ANI te considera incompatibil, iar o alta lege spune ca trebuie sa faci parte din aceste Agentii de Dezvoltare”, a spus Molot.

Ce spune Legea. In conformitate cu Legea nr. 161/2003, pentru primari, respectiv consilieri judeteni si consilieri locali sunt prevazute urmatoarele categorii de incompatibilitati:    

ART. 87  Functia de primar si viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului Bucuresti, presedinte si vicepresedinte al consiliului judetean este incompatibila cu:
– functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administratie ori cenzor sau orice functie de conducere ori de executie la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, la regiile autonome de interes national sau local, la companiile si societatile nationale, precum si la institutiile publice;
– functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la o societate comerciala;
– functia de reprezentant al unitatii administrativ-teritoriale in adunarile generale ale societatilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului in adunarea generala a unei societati comerciale de interes national;

ART. 88  Functia de consilier local sau consilier judetean este incompatibila cu:
– functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la regiile autonome si societatile comerciale de interes local infiintate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judetean respectiv sau la regiile autonome si societatile comerciale de interes national care isi au sediul sau care detin filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva; 
–  functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la o societate comerciala de interes local ori la o societate comerciala de interes national care isi are sediul sau care detine filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva;
–  functia de reprezentant al statului la o societate comerciala care isi are sediul ori care detine filiale in unitatea administrativ-teritoriala respectiva;

ART. 89  (1) Calitatea de ales local este incompatibila si cu calitatea de actionar semnificativ la o societate comerciala infiintata de consiliul local, respectiv de consiliul judetean

In conformitate cu dispozitiile art.2 g1) din Legea nr. 51/2006 prin operator regional se intelege operatorul societate comerciala cu capital social integral al unora sau al tuturor unitatilor administrativ-teritoriale membre ale unei asociatii de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciile de utilitati publice. Operatorul regional asigura furnizarea/prestarea serviciului/activitatii de utilitati publice pe raza de competenta a unitatilor administrativ-teritoriale asociate, administrarea, functionarea si exploatarea sistemelor de utilitati publice aferente acestora, precum si implementarea programelor de investitii publice de interes zonal ori regional destinate infiintarii, modernizarii si/sau, dupa caz, dezvoltarii infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestor servicii/activitati, realizate in comun in cadrul asociatiei. 

Operatorul regional se infiinteaza in baza hotararilor adoptate de autoritatile deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale membre ale unei asociatii de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciile de utilitati publice, inclusiv prin modificarea actelor constitutive ale operatorilor existenti subordonati autoritatilor administratiei publice locale, in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Astfel, potrivit ANI, din coroborarea textelor de lege mai sus enuntate, reuzlta faptul ca participarea primarilor si a presedintilor de Consilii Judetene in Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara, genereaza o stare de incompatibilitate in situatia in care, la nivelul judetului respectiv, Asociatiile de Dezvoltare Intercomunitara constituie un operator regional in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 31//1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

 Autor:  Catiusa Ivanov

Sursa: hotnews.ro

Tokes & Ponta în activitate … două curve la prestat

Mă gândeam să vorbesc de curve…

Laszlo Tokes

Una din curvele cele mai notorii din România este unguroaică, de fapt ungur, e un episcop satanist care tot timpul îndeamnă la ură între oameni, un escroc pe toate planurile. Lasylo Tokes care de două decenii îi tot minte pe cretinii care îl votează promiţându-le tot felul de aberaţii…

Mai nou, nu mai vrea Ţinut Secuiesc ci şi-a crescut promisiunile…

Asta e cam ca şi cum Dan Diaconescu ar spune: N-am putut să vă dau 20.000 de euroi fiecăruia, nu disperaţi, data viitoare vă voi da ca şi acum 40.000 de euro.

Zice mincinosul bozgor într-o conferinţă de presă, la Oradea: „Ziua de 4 iunie este o aniversare care pentru noi, maghiarimea, reprezintă o zi de doliu, iar pentru români o sărbătoare. Noi, maghiarimea, şi în prezent trăim sub trauma acestei catastrofe istorice naţionale şi considerăm că şi azi suntem nevoiţi să suferim consecinţele grave ale acestui Dictat de la Trianon”.

Ba a mai şi continuat, cică maghiarimea tot încearcă să „depăşească trauma” printr-o lege a solidarităţii maghiarilor de pretutindeni, adoptată în 2010 de Parlamentul ungar.

Ce nu înţeleg eu, este de când o lege a unor spurcăciuni de urmaşi ai sălbaticilor asiatici de la este de Tisa ar trebui să preocupe pe cineva în România …

„Noi încercăm totodată să depăşim această traumă printr-o strategie pozitivă, chiar printr-o lege adoptată în 2010 de Parlamentul de la Budapesta, care a declarat această zi (4 iunie – n.r.) Ziua Solidarităţii Maghiarilor de Pretutindeni, în aşa fel încât să ieşim de sub efectul acestui eveniment istoric tragic”, a afirmat el.

Am impresia că satanistul episcop face o mare confuzie.. nu e vorba de nici un fel de traumă, sau cel mult de una dată de faptrul că minoritarii maghiari de la noi încep să realizeze că sunt o naţie de imbecili care două decenii a ţinut în frunte o jigodie ca sfinţia sa… o curvă împuţită incapabilă se spună două vorbe adevărate, un escroc de cea mai joasă speţă…

Faptul că imbecilul bozgor nu e doar un imbecil bozgor dar mai este şi un fel de combinaţie între un schizofrenic irecuperabil şi un paranoic periculos, a mai spus că a propus, la evenimentele de comemorare la care a participat în 4 iunie, ca „politicul românesc”, „în spiritul Raportului Tismăneanu”, să-şi ceară scuze, în mod simbolic, pentru Dictatul de la Trianon, care „a răpit” Ungariei Transilvania.

Da, exact la asta de referea Raportul Tismăneanu…

„La acele evenimente care s-au ţinut cu ocazia acestei comemorări tragice, am solicitat repararea consecinţelor şi abuzurilor Trianonului şi, conform spiritului Raportului Tismăneanu, am propus ca politicul românesc, în mod simbolic, să-şi ceară scuze pentru aceste consecinţe tragice pricinuite de politicul românesc posttrianonic şi postcomunist, pentru că este clar că maghiarimea a avut de suferit prin răpirea Transilvaniei de Ungaria şi ar fi timpul şi cazul să se ceară scuze pentru daunele spirituale, materiale şi demografice”, a grohăit curva satanistă …

Întrebat cine ar trebui din „politicul românesc” să-şi ceară scuze, în ce fel şi cui anume, curva epicopală satanistă a răspuns doar că aceste scuze ar trebui cerute „după modelul sârbesc”, adăugând că scuze şi-ar putea cere şi „partea maghiară”.

„Cel mai potrivit ar fi modelul sârbesc, ba chiar ar putea să ceară scuze reciproc şi partea maghiară, pentru că am avut de suferit din ambele părţi (…) Eu încă din 1990 am propus o masă rotundă cu toţi actorii politicului românesc şi comunităţii maghiare şi să se ducă negocieri în vederea unei înţelegeri şi împăcări durabile. Dar s-a uitat de aceste propuneri. S-a uitat pentru că e mai comod pentru politicul românesc majoritar utilitarist să ducă discuţii cu politicul maghiar, care este minimalist, şi între timp noi, maghiarimea, suntem în descreştere”, a conchis Tokes.

Tratatul de la Trianon a fost semnat în 4 iunie 1920 şi a dus la pierderea, de către Ungaria, a unor părţi importante din teritoriu, printre care şi Transilvania, lucru absolut normal, Tratarul de la Trianon având un păcat de neiertat… a permis ca Europa să fie în continuare infectată de un stat creat în numele  unor sălbatici năvăliţi din Asia.

Este părofund greşit a se spune că Ungaria este un stat locuit de urmaşii unor triburi venite acum un mileniu… Nici vorbă, aceia aveau aspect mongoloid cu care ungurii de acum nu au nici un fel de legătură, urmaşii acelora fiind rapid absorbiţi de populaţia băştinaşă, central europeană…

Dacă ungurii de acum care îşi spun pretenţios, maghiari, doresc să păstreze acest nume, poate ar trebui să facă o colectă şi să le cumpere măcar câte o pereche de şlapi europeni celor din tribul de magari din zona himalaiană, populaţie în care nu e sigur că există cineva alfabetizat… Aşa, ca drept de autor pentru folosirea numelui… cum arată magarii? Bruneţi, cu ochii ca ai chinezilor, cu obrajii rotunzi ca ai mongolilor de culoare galben murdară …  Cică ar trăi în un fel de colibe …

În fine… revenid la curva satanistă Tokes, m-am întrebat de ce nu e arestat…

Păi nu e arestat că niciodată o curvă nu o va aresta pe alta…

Avem în ţara asta o curvă care este în fruntea Executivului de escroci… o curvă cu mult mai împuţită decât curva satanistă bozgoricească… Victor Ponta

Plagiator, mitoman, nesimţit, escroc Victor Ponta îşi permite să  spună că declaraţiile lui  Tokes

ca fiind „iresponsabile” şi „penale” şi i-a transmis, în şedinţa de Guvern, ministrului de Externe să îl suplinească pe preşedintele Traian Băsescu – care „are alte ocupaţii” – şi să sancţioneze atitudinea europarlamentarului.Victor Ponta

„Sunt declaraţii nu doar iresponsabile, din punctul meu de vedere, ci şi penale făcute de domnul Tokes şi de alţi domni pe acolo. Regret faptul că nu avem un preşedinte al României care să îşi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi să ia poziţie atunci când este atacată integritatea teritorială şi independenţa statului român. Vă rog să o faceţi dumneavoastră, preşedintele ţării are alte ocupaţii în această perioadă! Vă rog să luaţi poziţie oficială, să informaţi instituţiile europene atunci când europarlamentari sau oficiali ai altui stat fac declaraţii şi propun lucruri împotriva intereselor noastre naţionale şi europene. Repet, dacă aveam un preşedinte, asta trebuia să facă preşedintele, dar neavând preşedinte al României, vă rog să îl supliniţi dumneavoastră”, a spus Ponta ministrului de Externe.

Adică, retardatul ne spune că de vină e Băsescu … wow… el ca şef al Executivului şi stăpân al Parlamentului în cârdăşie cu Târfa Adormită nu are nimic de făcut în problemă…

De ce în acest moment e liber bozgorul hulitor de Românie şi nu e măcar castrat … greu de priceput dacă nu considerăm că  şeful guvernului României nu e cu nimic altceva decât o curvă a cărei caracteristici sunt laşitatea şi mitomania…

Cât se poate de natural, curva pesedistă a mai spus:

„Poate chiar la un moment dat cineva, nu noi, că justiţia e independentă, dar justiţia va vedea dacă asemenea lucruri se pot întâmpla într-o ţară care se respectă şi într-o ţară europeană”, a conchis Ponta.

Păi dacă eram în o ţară civilizată şi vedea un bozgor împuţit care spunea că vrea protectorat din partea unei alte ţări asupra unei zone din ţara în discuţie, un meliţian mai ’nervat se ridica şi în lua pe bozgor de ouă: „Ia mai zi odată bă dacă ai sânge în instalaţie”…

De cine ţinea meliţianul sus pomenit? De Ministerul de Interne, care Minister de Interne ţine de Guvern … Guvern la care şef nu e preşedintele ciu premierul …

Păi bei, premieru’ lu’ peşte… dacă tu nu erai  doar o curvă laşă însetată de putere, un escroc fără seamăn, la ora asta jigodia de Tokes dădea extemporale pe la Procuratură … 

Da, numai că dacă premierul e o curvă, nu ai să vezi curve arestate… corb la corb nu scoate pupila … 

fumeazc483

 

ANDREEA PAUL: „Din minciună, ipocrizie, vorbe goale şi nepricepere s-a născut programul falimentar al USL pentru România.”

29 iulie 2013 4 comentarii

PDL solicită guvernului Ponta la rectificarea bugetara sa vina cu solutii pentru relansarea economica si crearea de locuri de munca

Andreea PaulRomania are doua mari probleme: saracia si somajul. USL le-a agravat. USL e populist si nu poate stimula cresterea economica. Aventurierii USL duc Romania spre dezastru. Romanii sufera. Oamenii de afaceri se lupta cu supravietuirea. PDL nu poate asista pasiv la o rectificare bugetara in care se pregateste taierea investitiilor, falimentarea economiei si crearea de someri de catre USL. L-as invita pe Premierul Ponta sa vina in judetul Satu Mare sa vada cum traiesc oamenii. I-as pregati un traseu pentru a vedea Romania reala. Sa vada cum a scazut nivelul de trai si ce poate cumpara cu salariul mediu, sa vada viata reala.

PDL solicită guvernului Ponta la rectificarea bugetara sa vina cu solutii pentru relansarea economica si crearea de locuri de munca prin:

1. Reluarea imediată a investițiilor publice si accelerarea absorbtiei banilor europeni. 

2. Respectarea promisiunilor electorale. Odată ce guvernul Ponta s-a văzut cu sacii în căruță a uitat sa reduca fiscalitatea si sa stimuleze crearea de locuri de munca locuri prin diminuarea TVA si CAS.

3 Eliminarea coruptiei din controlul fiscal, simplificarea Codului Fiscal la rescrierea acestuia, garantarea transparenței și a predictibilității. In acest sens cer USL sa reia dialogul cu mediul de afaceri si cu partidele de opozitie.

Din minciună, ipocrizie, vorbe goale şi nepricepere s-a născut programul falimentar al USL pentru România. Investitiile scad. Taxele cresc si au devenit un calvar. Preturile cresc. Birocratia si cumetriile USL cresc. Somajul creste si el. Haosul fiscal si controalele abuzive paralizeaza initiativa privata, crearea de noi locuri de munca si cresterea salariilor.

Execuţia bugetară ne dă dimensiunea incompetenţei USL, a incapacităţii guvernului de a livra rezultate, de a crea noi locuri de muncă, dar şi ale sărăcirii continue a populaţiei chemată să plătească incompetenţa guvernului prin taxe şi noi taxe. Mediul privat, singura zonă sănătoasă a economiei româneşti, este paralizat. Nu se investeşte de frica muntelui de muşte birocratice ce se aşează imediat şi parazitează iniţiativa, concurenţa, competitivitatea. Este dat afară amărâtul muncitor spre a se înscăuna funcţionarul USL hămesit, pus pe japcă şi şpagă.

Iată tabloul exact al falimentului economic, marca USL:

1. USL a promis o creștere considerabilă a veniturilor bugetare bazându-se pe sumele primite de la UE, pentru a putea face față cheltuielilor și pentru a controla deficitul bugetar. In realitate, rezultatul acestei promisiuni a fost scăderea cu 1,1% a sumelor primite de la UE in executia bugetara de pe primul semestru.

2. În loc să investească mai mult pentru a avea viitor in Romania, USL a procedat exact invers. Cheltuielile cu investițiile au scăzut cu peste 11%, în timp ce cheltuielile de personal au crescut cu 18%, conform datelor prezentate de Ministerul Finantelor Publice.

3. Încasările obținute din impozitul pe profit au scăzut cu 5,5% în primele șase luni ale acestui an. Diferența dintre măsurile falimentare și promisiunile făcute arată distanța uriașă dintre realitățile economice și competențele reduse ale liderilor USL.

Investitorii au fugit, iar românii au devenit din ce în ce mai impovărați cu taxe și impozite din cauza modificărilor multiple ale legislației fiscale.

În numai 15 luni de guvernare, executivul condus de Victor Ponta a produs nu mai puțin de 24 modificări asupra codului fiscal și codului de procedură fiscală, adică aproape două modificări făcute în medie în fiecare lună – nefericit ‘record guvernamental’ din cele 7 guverne din 2003 incoace, de cand a intrat in vigoare actualul Cod Fiscal si de Procedura Fiscala.

Lipsa de predictibilitate a speriat investitorii. România a fost singura ţară din Europa Centrală și de Est care a ratat intrarea pe un trend pozitiv în atragerea investiţiilor străine directe (ISD) în anul 2012. Anul trecut investitiile straine au scazut cu 11% si isi continua scaderea cu inca 37% in prima jumtate a acestui an.

4. Incasarile la buget în primele șase luni ale acestui an sunt mult mai mici decat ceea ce a proiectat USL. In pofida cascadei de taxe noi si majorate, veniturile bugetare colectate se ridica la abia 46% din estimarile pentru acest an. Sub Guvernarea Ponta românii s-au trezit împovărați cu 20 de impozite și taxe noi sau majorate.

România are nevoie de un cadru legislativ predictibil. De aceea guvernul Ponta trebuie să țină cont, în rescrierea celor două coduri, de măsurile de relaxare fiscală propuse de PDL: reducerea cotei unice la 12% și a CAS la angajator cu 5 puncte procentuale. Diminuarea poverii fiscale ar reporni investitiile private.

Pe lângă incapacitatea de a spori veniturile, de a gestiona eficient fondurile bugetare disponibile, de a asigura un cadru fiscal optim și predictibil guvernul Ponta este o fabrică de șomeri. Avem cu 34 de mii de someri mai mult in ultimul an de guvernare USL, conform datelor oficiale ale ANOFM.

Ponta şi guvernul său sunt imaturii si incapabilii României. Dau greş cu Oltchim-ul, CFR-ul Marfă, ameninţă managerii privaţi, pregătesc Poşta Română de fiasco. Românul este derutat. Cei ce au acordat sprijin USL-ului văd acum ca guvernul Ponta are un singur orgoliu: cum să-şi bată joc mai bine de buzunarul românului si cum sa traiasca mai bine baronii USL care vor fi permanent captivi ‘cadourilor lui Dragnea’ din banii publici, adica din banii romanilor.

În aceste condiții PDL solicită imperativ repornire investițiilor și crearea de locuri de muncă, simplificarea codului fiscal și de procedură, eliminarea coruptiei din controlul fiscal și respectarea promisiunilor electorale.

Autor: Andreea Paul

Sursa: andreeavass.ro

29 IULIE – ZIUA IMNULUI NAŢIONAL AL ROMÂNIEI … (Imnuri naţionale succesive)

1372971_33516381

29 iulie este Ziua Imnului Naţional al românilor și al României , „Deşteaptă-te române!„. Pe 29 iulie, în anul 1848, în parcul Zavoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unui grup de tineri, avandu-l în frunte pe Anton Pann, s-a intonat pentru prima oara imnul Revoluţiei paşoptiste „Deşteaptă-te, române”, devenit după Revoluţia anticomunista din 1989, imnul naţional al României, transmite Romanian Global News.

Textul Imnului Naţional îl constituie versurile poeziei „Un răsunet”, scrisă de poetul Andrei Mureşanu, unul dintre liderii revoluţiei paşoptiste din Transilvania. Melodia Imnului a fost compusă de George Ucenescu, învăţător şi cântăreţ bisericesc, care i-a şi dat drept titlu primul vers, „Deşteaptă-te, Române!”, scrie col (r) Nicolae Grosu în faclia.ro.

De la George Ucenescu se ştie că, în primăvara anului 1848, poetul Andrei Mureşanu căuta o melodie după care să compună un sonet pentru o petrecere cu amicii săi. George Ucenescu povesteşte: „ Am cântat mai multe cântece de probă, iar sosind la ultimul cânt „ Din sânul maicii mele”, iată că vine poetul împreună cu patru domni români (erau revoluţionari sosiţi de la Blaj şi găzduiţi la Braşov, între care Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru, Cezar Bolliac, Vasile Alecsandri) (…) îmi dete d. Andrei Murăşan poesia făcută (…). Îi probăm puţine rânduri şi văzând că în tot melosul este o minune potrivit, l-am cântat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine (…) Din ziua aceea, cântecul „Deşteaptă-te, Române!” s-a făcut cel mai plăcut şi familiar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea să-l cânte bine şi regulat”.

În anul 1850, George Ucenescu a mers, împreună cu Anton Pann, la Bucureşti, pentru a continua studiile muzicale. Anton Pann cunoaşte şi popularizează Imnul, încât Episcopul Buzăului, Iosif Naniescu, viitorul Mitropolit, lansează informaţia eronată că Anton Pann ar fi compus melodia Imnului. După ce a fost interpretat la Braşov şi chiar în Munţii Apuseni, la 29 iulie 1848, la o întrunire la Râmnicu Vâlcea, a fost intonat Imnul „Deşteaptă-te, Române!”, data fiind oficializată ca zi a Imnului Naţional al României. Aceasta este, pe scurt, istoria Imnului nostru Naţional ”Deşteaptă-te, Române!”, adoptat oficial la 24 martie 1990.

Începand din 1848, „Desteaptă-te, romane!” a fost cântecul care i-a condus pe români, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Razboiul de independenţă (1877 – 1878), Primul şi Al Doilea Razboi Mondial, dar și în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

 

Versurile imnului României „Desteaptă-te Române”

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţa-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne de Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’pământ!

România a avut în decursul timpului mai multe imnuri naţionale.

Ideea unui imn naţional a apărut în prima parte a secolului al XIX-lea cu ocazia festivităţilor oficiale la care participau domnitorii români.

Celebrul căpitan Eduard Hübsch, părintele muzicii militare româneşti, a compus primul imn care a fost cântat vreme de 85 de ani.

Compozitorul a câştigat concursul pentru a desemna piesa ca imn al Principatelor Unite Române.

Din 1884 până în 1948, „Trăiască Regele” pe versuri de Vasile Alecsandri a înlocuit „Marşul” care a fost pe post de cântec solemn între 1862-1884.

 „Trăiască Regele”

 

„Zdrobite cătuşe” a fost imnul naţional al României între 1948-1953, pe versuri de Aurel Baranga şi muzică de Matei Socor.

„Te slăvim, Românie!” caracterizează prietenia dintre Uniunea Sovietică şi ideologia leninistă, fiind imn naţional între anii 1953-1977.

Ascultă aici „Te slăvim, Românie!”

 

A urmat „Trei culori” între 1977-1989, pe muzică de Ciprian Porumbescu.

Ascultă aici „Trei culori”

 

„Deşteaptă-te române!” este din 1989, imnul de stat al României.

 „Deşteaptă-te române!”

 

 

 

Draga Olteanu îmi provoacă greaţă …

29 iulie 2013 31 comentarii

Rog să se transmită din partea mea cele mai sincere condoleanţe familiei Draga Olteanu Matei pentru decesul îndrăgitei actriţe.

Îi rog să nu citească mai departe … de aici încolo e vorba de o entitate extrem de scârboasă şi urât duhnitoare …

Draga Olteanu, Gâdea, Ciuvică

Actriţa Draga Olteanu Matei a murit… a rămas din ea o cantitate serioasă de osânză dispusă la a spune orice doar, doar cineva şi-o aminti că a fost o actriţă apreciată şi îi va mai da ocazia să se producă la televizor.

Duminică a fost invitată la Antena 3 în emisiunea Sinteza zilei…

Totul a început perfect, cel care o interoga… Mihai Gâdea… pe care zicea că are o imensă bucurie să îl vază, dar că are o mare nemulţumire… simţea cum  nişte ţiuieli îi reverberau în urechi … Iniţial am zis că e vorba de un mare gol rămas unde a fost creierul, şi acum bubuia ecoul… 

Extrem de grijuliu să nu îi decedeze sacul de osânză invitat, Mihai Gâdea a spus ca să arate că lui chiar îi pasă de invitaţii lui indiferent de sex, religie, masă ori stare de agregare, a spus „Aoleo, atunci ar fi bine să se regu … regleze această chestiune să nu aveţi astfel de ţiuituri în ureche pentru că mi-e teamă că avem atât de multe zgomote de la ce se întâmplă în societatea românească încât măcar de la noi să nu avem zgomote …” 

Drept să spun, în acest moment am belit-o … pupila …adică ..să nu mai vină zgomote de la ei? Wow… oare îi dă afară pe Dana Grecu, pe Mircea Badea etc.. sau te pomeneşti că închide şandramaua … dar să nu anticipăm…

Și cum avea timpul limitat .. în fond el nu e acolo ca să lase invitatele, fie că vorbim de doi metrii pătrați de piele și o roabă de oase, fie că vorbim de o cisternă de tesut adipos balenoid, să se exprime liber.. dacă sunt invitate acolo, sunt pentru a-și servi stăpânul, pe Felix Varanul, adică … Ce, mai sunt ele actriţe? Ba au terminat cu această îndeletnicire cu câteva decenii în urmă, acum trebuie să îşi dea toată silinţa să halească rahatul care li se serveşzte din abundenţă, lingura folosită să fie cât mai barosană…

Cel care a comis un articolaş în acest sens pe siteul Antenei 3 zice că

„Sunt decepţionată, sunt tristă şi mâhnită că votul unui popor întreg nu a contat. Am stat de multe ori si m-am uitat cum se protestează în alte ţări. Tot nu îi ia nimeni în considerare şi mă gândesc că şi noi am intrat în acea categorie” – ar fi spus Coana Cea Mare &Multă …

Mulţimea sa, ma’am Olteanu (asta pentru că e multă, dacă era puţină ca cineştie ce slăbănoagă nehalită ziceam „puţimea sa”) a spus de fapt :

„Stimate domn, sânt (” marea actriță” se exprimă  cu „â” nu cu „u”… semn că întradevăr limba română nu mai are ascunzişuri pentru ea) decepţionată  sunt tristă şi mâhnită că votul unui popor întreg nu a contat… Am stat de multe ori si m-am uitat cum se protestează şi  în alte ţări, cum se adună oamenii şi strigă şi vociferează în toate felurile şi îşi manifestează în toate felurile şi totuşi nu îi ia nimeni în considerare, şi mă gândesc că şi noi am intrat în acea categorie”

Asta e cam tot ce scrie pe siteul Antenei 3, unul sau una care semnează  A.M.P  . Pentru cine consideră că A.M.P. ar putea însemna Acest Mare Penis, sau Această Molatică Păsărică am o veste… greşit … în nici un caz nu e vorba de Acest Mare Penis, sau Această Molatică Păsărică ci de Alt  Mare Penis, sau Altă Molatică Păsărică…

Revenind la Mulţimea Sa, Ma’am Olteanu, trebuie să remarc acel… „sunt tristă şi mâhnită că votul unui popor întreg nu a contat…” adică cum Umflăciunea Ta? Um popor întreg? Am ajuns ca noi românii să fin doar şapte milioane şi un pic? Oare cum ar fi ca mata să mai laşi dracului lătura măcar pentru perioada când vrei să grohăi … şi mai şi îngraşă că te bagă ăştia la programele pentru balene ca pe Oana Roman …

Fă, ia fii atentă ce îţi taie ăla… ştii de ce? Pemtru că le-ar putea vgeni unora idei de manifestaţie antiguvernamentală, şi cum prin slănina lu matale şi presa ajunge cu întârziere, Guvernul e acul tocmai ai infractorilor pe care îi susţii şi care speri să îţi mai arunce doi-trei napi în albie…

Bun, să vedem cde a mai grohăit printre râgâieli şi gâfîieli coana mare:

„Îmi vine …cum să spun ? … să mă dau de partea domnului Ghişe, îi dau perfectă dreptate, şi face foarte bine că protestează şi ar fi trebuit să protestăm cu toţii, mi-aduc aminte de domnu’ Badea cât era de supărat că în jurul Cotrocenilor nu s-a adunbat mai multă lume, din păcatre io stau departe şi nu pot să vin când vreau la Bucureşti, dar aş fi venit în zbor, cu tot sufletul am fost acolo, noi trebuie să ne unim, să ne susţinem unii pe alţii, să terminăm odată cu treaba asta, nu se poate să fim sfidaţi şi călcaţi în picioare, eu urmăresc emisiunile dumneavoastră ca de altfel majoritatea populaţiei pentru că, mă întâlnesc cu foarte multă lume, care îmi spune lucrul ăsta, pe stradă, indiferent unde sânt, în tren, în magazine, în cinematograf, oriunde mă găsesc foarte multă lume îmi spune că vă urmăreşte cu mare atenţie emisiunile dumneavoastră şi mă gândesc că … nu … ce să mai zic?  … Sântem profund nemulţumiţi… „

Bun, pauză de comentariu … deci dacă stătea la Bucureşti ar fi ieşit la Manifestaţii cu Ghişe şi Badea … cred asta, dar cine dracu să-i plătească trailerul de mare capacitate să o transporte, ba să mai şi suporte costurile blocajului traficului … nu? Asta una… eu cred că ăsteia i-ar fi plăcut să se dea cu Badea şi Ghişe, dar oare ei ar fi vrut o astfel de enormitate? Înţeleg .. când zace în aţipeală, o avea madam oarece visuri erotice ca majoritatea telenovelistelor, cu  Mircea Badea… dar, sincer, nu prea o văz bine dacă lui Carmen îi iasă ghiarele şi şi le împlântă un pic în mătreaţa madamei Olteanu…

Pe de altă parte, cică ştie că majoritatea populaţie urmăreşte emisiunile lui Gâdea că îi spun ei… io înţeleg, fiind aproape interminabilă, o fi reuşind să se referse prin multe locuri deodată, în trenuri, în magazine, în cinematografe, în cocine etc … dar cum mama dracului află aşa ce face majoritatea populaţiei…deşi cunosc foarte mulţi oameni, nu îmi amintesc ca măcar o singură  persoană să îmi fi spus că deodată a fost luată cu savarea de la duhoare de transpiraţie sau de la oarece gaze de maţe stricate…  măcar unu să fi dat de ea …  nimic … păi, şi atunci unde e acea majoritate a lu peşte?

Şi mă întreb aşa…  dacă ea de care o televiziune îşi mai făcea milă şi o plătea cu mult mai mult decât merita sau putea suporta nătărăul de rând şi o chema de mai filma, e nemulţumită, cum dracu să mai spună sărmanii care au muncit toată viaţa lor şi nu au trăit trăgând limbi în cur mărimilor zilei? … în fine …

„Doamna Draga Olteanu Matei – se trezeşte din amorţeală Gâdea – vă ascult cu foarte multă plăcere ca de fiecare dată, şi îmi dau seama că şi astă seară aţi pus punctul pe „i”, e nevoie să fim împreună, e nevoie de unitate şi dacă probabil am fi reacţionat de-a lungul timpului poate că n-am fi astăzi în această situaţie, dar vreau să vă mai întreb ceva pentru că ştiindu-vă un om foarte integru, un om foarte vertical şi demn, eram foarte curios să aflu opinia dumneavoastră, nu v-am văzut zilele astea ca să vă sugerez să spuneţi ceva, nici n-aş putea vreodată să fac asta, orice ar fi… dar la iun an de zile iată că s-au făcut aceste presiuni incredibile la adresa Antenei 3 şi sigur că în opinia mea s-a săvârşit o foarte mare greşeală pentru că în momentul în care joi, m-au chemat pe mine, chipurile, ca martor la DNA, pe domnul Ciuvică şi aşa mai departe, ce să vedeţi, audienţa Antenei 3 a explodat încă odată, ea era deja foarte sus, în searqa asta poate o să vedeţi un pic graficele să înţeleagă toată lumea, din nou audienţele au fost ca la suspendare atunci când oamenii erau în Piaţa Universităţii, şi în momentul în care ne-am uitat dimnineaţa pe audienţe ne-am gândit că oare oamenii ăştia nu înţeleg că lumea în momentul în care înţelege, oamenii văd ce fac ei, nu cumva se adună din nou toţi aicea? Ce credeţi că au de fapt şi ce urmăresc în fond?”

Probabil,  în mintea  jigodiei şefe a Antenei 3, în afară de un narcisism indiacutabil se zbate un lşimbric scăpat de unde îşi făcea veacul, cam ca la Mircea Badea şi îi şopteşte: „Băă, ce dăştept iejti… şi ce proşti e ăia care te văd”

Adică cum, ’ta-n-cur de lingău împuţit…?  Oamenii s-au adunat în Piaţa Universităţii bă avorton infectat? Păi nu le plăteaţi voi bă 50 RON/seară şi nu stăteau acolo atâta cat aveaţi emisiune? Că şi ce strigau le spuneaţi voi, cei din studio … cu excepţia magamei cele multe eraţi cam în aceeaşi formaţie de mâncători de căcat ca înemisiunea de care vorbim acum…

Ba pastoru pul… oops … pielii te mai miri că de ce te-au alungat cu picioare în cur coreligionarii tăi şi ţi-au spus să nu îi mai cauţi …? În viaţa mea nu am văzut jigodie mai infectă…

Adică asta cum vine bă împuţitul? „nu cumva se adună din nou toţi aicea?”  Să se adune ca să ce? Să oprească justiţia din a vă trage împreună cu şeful vostru, la rost pentru furturile. Şantajul şi evaziunea fiscală la care v-aţi dedat .. te pomeneşti că imbecilii ar trebui să vă dea înapoi milioanele de RON ilegali pe care li i-aţi dat acum un an …

Asta e culmea neruşinării… De ce lumea trebuie să înbţeleagă ce vrei tu bă împoţitule? Că aşa spune excrocul al cărui bici le lingi cu mare râvnă?

… În fine, să vedem ce a mai grohăit slăninoasa invitată…

„Eu cred că aşa ar trebui – a spus Draga Olteanu- ar trebui ca oamenii să se adune în jurul dumneavoastră… asta vroiam să spun puţin mai-nainte, dar din cauza emoţiilor am uitat, vreau să spun că domnul Băsescu probabil că, bineînţeles că urmăreşte seară de seară emisiunile, dar mă gândesc cu câtă răutate râde pe ascuns, întâi sifonează, râsu ăla cumplit … ş.a.m.d….”

Îmi cer scuze… cine doreşte, poate să asculte grohăielile nazale şi borboroselile stomacale ale scroafei mâncătoare  de căcat, poate să o fac accesând acest linc …. totul continuă la fel doar că duhoarea devine tot mai de nesuportat… înregistrarea este la minutul 06:53 …

Evident că monstruoasa creatură îşi va găsi un rol de doi lei plătit regeşte…

Şi totuşi, de ce a trebuit scoasă la interval entitatea adipoasă? Oare nu pentru a nu se putea vorbi loa modul serios de pușcăria pe care o merită escrocii angajați şi invitaţi nonstop la Antena 3?

 Chiar şi în timpul interviului  erau doar puşcăriabili în studio … bine, poate nu chiar toţi operatorii …

TRAIAN BĂSESCU: „După aducerea lui Hayssam în ţară s-a activat din nou teoria suspendării preşedintelui.”

Traian Băsescu , Victor Ponta

Într-un interviu dat pentru România Liberă, întrebat fiind dacă există oameni cărora ar trebui să le fie frică de anumite depoziţii Omar Hayssam, Băsescu a spus:  „După aducerea lui Hayssam în ţară s-a activat din nou teoria suspendării preşedintelui. Asta-i viaţa, eu nu puteam renunţa la un obiectiv de cinci ani – aducerea lui Hayssam – doar de dragul de a nu supăra pe cineva. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat cu IPRS Băneasa, Foresta Nehoiu, afacerile imobiliare, cine l-a sprijinit politic să fie atât de prolific în procesele de privatizare. Sunt lucruri pe care va trebui să le ştim. Hayssam a avut legături foarte puternice în interiorul PSD, dar nici PNL nu-i lipsit de legături cu Hayssam, nu ştiu PDL cum stă la acest capitol, că dacă aş şti aş spune. După 2004 el a făcut un efort de integrare în Alianţa DA şi-mi aduc aminte pozele cu Dinu Patriciu, cu Dorin Marian, dar nu acestea sunt marile mele aşteptări în legătură cu Omar Hayssam, ci să răspundă în faţa justiţiei, să aflăm felul în care a fugit şi să plătească cele 2 milioane de dolari fiecărui ziarist care a fost răpit în Irak, aşa cum a hotărât Înalta Curte. Sunt convins că familia lui are aceşti bani. Avem la îndemână şi procedura confiscării extinse, cu ajutorul căreia putem vedea când şi către cine a făcut transferul de proprietăţi”.
Cei care trebuie să afle cum a ajuns Hayssam în procesele-cheie de privatizare din România vor fi procurorii şi judecătorii. „Dar poate că lucrurile acestea nu mai sunt foarte relevante, mai ales că pentru unele afaceri a fost deja condamnat, iar altele se află sub investigaţie”, a precizat preşedintele.

Întrebat cine se teme  de Hayssam, Preşedintele României a răspuns: „Unor politicieni; tot ce ştiu este din presă, dacă aş vrea să-i enumăr pe toţi, sigur aş omite mulţi dintre ei. Ce ştiu cu certitudine este că preşedintele şi premierul României de dinainte de 2004 au primit 86 de informări mari despre Omar Hayssam. Le-am cerut eu când au fost răpiţi ziariştii, fiindcă voiam să aflu ce ştiau statul şi cei aflaţi în fruntea instituţiilor despre el. Am primit toate informările făcute de servicii în legătură cu Hayssam”.

Întrebat dacă Omar Hayssam avea prieteni în S.R.I. , Băsescu a spus: „Da, dar maşinăria asta nu se opreşte pe prietenii. N-ai ce să-i faci unui ofiţer care nici nu-l cunoaşte pe Hayssam, dar se ocupă cu neregulile economice. Acele informări ajung pe masa directorului, pe care-l frig dacă nu le dă mai departe. SRI e o maşinărie care nu se opreşte uşor. Aduceţi-vă aminte că şi Sorin Ovidiu Vîntu avea excelente relaţii cu fostul şef al SRI, Radu Timofte, dar despre Vîntu şi cei care l-au protejat în afacerea FNI serviciile de informaţii au scris o bibliotecă. Sunt convins că nici în această afacere justiţia nu şi-a spus încă ultimul cuvânt prin condamnarea lui Nicolae Popa şi a Anei Maria Vlas”.

Întrebat dacă îi este frică de o nouă suspendare, având în vedere că era îmbrăcat cu un   tricou albastru, Băsescu a răspuns: „E culoarea mea preferată, am multe tricouri la fel, le purtam şi când eram pe mare şi nu trebuia să fiu în uniformă. Sigur că nu mi-aş dori o nouă suspendare, fiindcă ar arunca din nou ţara în aer, dar venirea lui Omar Hayssam se pare că e un catalizator pe această direcţie. Sunt prea mulţi cei îngrijoraţi”.

Întrebat fiind şi despre un raport al The Economist Intelligence Unit care amintea, printre riscurile destabilizării României, şi pe cel al unui nou conflict între preşedinte şi premier Băsescu a răspuns.

„Eu vă garantez că, dacă Guvernul va lucra în favoarea ţării, nu va fi nici o supărare, dar dacă va continua să neglijeze fondurile europene, dacă va continua să vină cu legi precum cea despre Rompetrol, prin care România renunţă la cele 400 milioane de dolari, dacă va continua să mintă, dacă va continua să emită ordonanţe de urgenţă în zona în care nu are dreptul să emită, cu siguranţă că voi avea reacţii, nu pot fi părtaş la o guvernare coruptă.

Cât despre încrederea pe care a avut-o în Victor Ponta după semnarea pactului de coabitare, Preşedintele a răspuns: „Acest pact este tocmai semnul neîncrederii. Altfel rămâneam la atribuţiile constituţionale. Nu este doar expresia neîncrederii mele în Victor Ponta. În fond, şi el are nişte schelete în dulap, fiindcă pe vremea în care prospera Omar Hayssam, el era şeful Corpului de Control al premierului Năstase. Avea în atribuţii inclusiv verificarea privatizărilor. Dincolo de aceste amănunte, acordul de coabitare prezentat la Bruxelles i-a făcut pe liderii europeni să răsufle uşuraţi şi să spere că se va respecta regula jocului”.

…………………………………………………..

Pesediştii spun că nici nu ştiau bine cine era Omar Oayssam…

Această prezentare necesită JavaScript.

CRISTIAN CÂMPEANU: ” Cazul Antena 3-Sorin Alexandrescu NU este un caz despre libertatea presei sau chiar despre libertatea de expresie. Mai întâi, că Antena 3 nu face presă şi nu a făcut niciodată …”

28 iulie 2013 Un comentariu

 Antena 3 şi şantajul care-i poate fi fatal

Dacă, în urma punerii sub urmărire penală a Antenei 3 pentru complicitate la şantaj în cazul Sorin Alexandrescu, postul ”amiral” al aparatului de propagandă al lui Voiculescu va fi găsit vinovat, atunci vor exista temeiuri bune, chiar mai solide decât în cazul OTV, pentru ca CNA să închidă acest post care poluează până la irespirabil atmosfera publică românească de prea multă vreme.

Cristian CâmpeanuCazul Antena 3-Sorin Alexandrescu NU este un caz despre libertatea presei sau chiar despre libertatea de expresie. Mai întâi, că Antena 3 nu face presă şi nu a făcut niciodată. Nu există, probabil, nicăieri în lume un post de televiziune ”de ştiri” care să fi produs mai puţine ştiri în întreaga sa existenţă. Producţia de presă conţine, intrinsec, noţiuni şi valori precum respectul faţă de fapte şi responsabilitatea etică pentru produsul publicat. Nimic de acest fel nu se găseşte în producţiile Antenei 3, cu excepţia reportajelor lui Carmen Avram, dar aceste producţii sunt covorul scump sub care este ascunsă întreaga mizerie a trustului lui Voiculescu. Ceea ce a fost însă Antena 3 de la început, a fost un instrument de manipulare fără scrupule a faptelor şi de propagandă agresivă destinat unui singur scop: Pentru a servi interesele politice şi economice ale lui Dan Voiculescu, pentru a propaga şi imprima în conştiinţa publicului televizual ”viziunea despre România” a lui Dan Voiculescu.

Citiţi acest fragment de convorbire dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Doru Buşcu: ”Academia Caţavencu, ca orice instituţie de presă din trustul meu, răspunde intereselor patronatului. Punct! De data asta am vorbit cu Sergiu, va veni, vom discuta pe faţă cu toţi oamenii. Cui îi place rămâne, cui nu-i place pleacă. S-a terminat cu glumele de genul independenţă editorială (…)Are toată lumea libertatea de pe lume: poate pleca când vrea dacă nu-i convine. Noi nu ţinem pe nimeni legat cu funia, cu cătuşele de scaun sau de colţul mesei (…) Băi, tati, normal, nu sunt un cretin, nu mă amestec pe chestiile de…dar în interiorul unei strategii editoriale nu mai mişcă nimeni. Dacă decidem, de exemplu, mâine suntem tovarăşi cu Băsescu. Păi de mâine toată lumea îl las pe Băsescu în pace. E ca exemplu. Sau mâine agresăm, criticăm cu supra de măsură, instituţia f…ut- ului din România. Toată lumea începe să înjure Instituţia f…ut-ului din România”. Acum, înmulţiţi fiecare din aceste afirmaţii cu 10 şi veţi avea o idee despre modul cum înţelege Voiculescu ”interesele patronatului” şi relaţia sa cu ”independenţa editorială” şi alte ”glume”, mai puţin partea cu Băsescu, probabil. Deci nu este despre libertatea presei, pentru că nu vorbim despre o instituţie de presă în sensul autentic al cuvântului şi nici despre jurnalişti în sensul adevărat al cuvântului.

Nu este nici despre libertatea de expresie. Ni se poate reproşa că chiar dacă nu e vorba despre presă adevărată ci despre propagandă, trăim într-o ţară liberă şi oricine, inclusiv Voiculescu, este liber să facă ce propagandă doreşte cât doreşte, indiferent de fapte, independenţă editorială, deontologie – da, deontologie! – şi alte scrupule jurnalistice. Atâta vreme cât are o audienţă, n-are decât. Este o chestiune care tine de libertate de expresie. Aşa că, a-i chema pe oamenii lui Voiculescu la DNA pentru ceea ce spun tot n-ar fi în regulă. Nu, nu ar fi, dar NU pentru ceea ce spun au fost chemaţi Gâdea şi Ciuvică la DNA, ci pentru a da explicaţii în legătură cu acuzaţiile de şantaj aduse lui Sorin Alexandrescu şi Cameliei Voiculescu. Cu alte cuvinte, să umpli ecranul seară de seară cu artista foamei din Caracal ca să smulgi lacrimi şi voturi sau cu ”regimul criminal Băsescu” este manipulator şi greşit din punct de vedere moral dar este protejat de dreptul la liberă exprimare. Să îl şantajezi pe Bendei de la RCS-RDS că dacă nu semnează cu tine, Antena, un contract care ţi-ar aduce milioane de euro, vei declanşa o campanie media împotriva lui şi a RCS, nu mai este. Este o infracţiune. Acum, Mugur Ciuvică, vine şi spune, dincolo de bâlbâielile lui despre ”băsism” şi ”DNA face poliţie politică” şi alte formule din arsenalul propagandei Antena 3, că obiectul şantajului, contractul dintre firma lui Dumitru Dragomir şi RCS în valoare de 3,5 milioane de euro poate fi considerat în mod legitim ca fiind de interes jurnalistic şi că faptul că l-a publicat imediat după arestarea lui Alexandrescu a fost decizia lui care nu îi poate fi imputată. Deci, Ciuvică încearcă să aducă, din nou, lucrurile în zona libertăţii de expresie. Dar problema nu este dacă acest contract dintre Mitică Dragomir şi RCS-RDS a fost o mită mascată, ceea ce putea constitui un subiect de investigaţie jurnalistică legitim, ci dacă Alexandrescu l-a şantajat pe Bendei, cu complicitatea Cameliei Voiculescu, să semneze cu Antenele. Ceea ce a făcut Ciuvică poate fi sau nu relevant. Relevant este dacă Antena 3 a fost complice la şantaj. Deci nu este despe libertatea de expresie.

Punerea sub urmărire penală a unei persoane juridice atrage după sine, aşa cum au scris colegii de la Hotnews.ro, intruziunea fără precedent a procurorilor DNA în bucătăria internă a trei dintre firmele trustului lui Voiculescu, Antena TV, Intact Publishing şi Antena 3. Procurorii le controlează actele juridice, le pot popri conturile, ca măsură asiguratorie şi le pot interzice să participe la procedurile de achiziţii publice pentru o perioadă între 1 şi 3 ani. Ceea ce nu pot face este să suspende sau dizolve aceste societăţi – pentru că, deşi nu sunt, sunt considerate, totuşi, instituţii de presă. Cine poate face acest lucru, adică să suspende licenţa de emisie a Antenei 3, este Consiliul Naţional al Audiovizualului. Legea Audiovizualului nu are nicio prevedere care să oblige CNA să ia vreo măsură împotriva unui post tv, chiar dacă acesta a fost condamnat pentru şantaj. Unul din membrii CNA ne-a spus că acest lucru ar trebui să se schimbe pentru că, în fond, Antena 3 a folosit un bun public, frecvenţele de emisie, pentru a obţine un avantaj privat. Susţinem acest punct de vedere. Antenei 3 ar trebui să i se retragă licenţa de emisie dacă va fi găsită vinovată de instanţă. Da, există multe alte interese precum cele comerciale ale competiţiei din zona televiziunilor ”de ştiri” – faţă de care nu manifestăm absolut nicio simpatie pentru că nu vedem mari diferenţe între ele -, precum şi din zona politică, fie că e vorba de PSD, PNL sau Traian Băsescu. Dar, în fond, Antena 3 nu furnizează niciun fel de ”bunuri publice”, în schimb este urmărită penal pentru că profită de ele. Desfiinţarea ei nu ar face decât să cureţe aerul în viaţa politică şi în societatea românească de o otravă care o macină de prea mult timp.

Autor: CRISTIAN CAMPEANU

Sursa: romanialibera.ro

 

Scrisori către români

Trebuie să menţionez că nu eu am deschis scrisorile care urmează, aşa că nimeni nu mă poate acuza de violarea corespondenţei…

Nimeni nu-i mai tare decât Academia Caţavencu la violuri dinastea. 

E vorba de fapt de de o scrisoare expediată de Dumnezeu şi una expediată de o studentă… Cine e destinatarul? Unul sau mai mulţi români … Nu ştim exact care din ei, dar unii vor înţelege  ceilalţi nu contează … 

Cum nu e pusă data nu pot să spun care are întietate cronologică… totuşi scrisoarea lui Dumnezeu trebuie să o pun prima … nu de alta dar, inexplicabil, citind, am senzaţia că Domnul de un picuţ mai în vârstă decât studenta… dacă mă înşel îmi cer scuze…

Am încercat să găsesc şi un logo sub care să bun aceste scrisori… 

RUGĂMINTE CĂTRE CITITOR: Dacă cineva se va rătăci pe aici şi va citi, rog să mi se spună ce culoare are la păr studenta … 

MOTTO: Nimic nu e mai serios decât umorul

Academia Catavencu  -  logo

Scrisoarea lui Dumnezeu către români: „Sunt în concediu în Occident. Vreau să mă întorc acasă!”

O scrisoare emoționantă a lui Dumnezeu plecat în vacanță în Marea Britanie circulă de câteva zile pe internet. Acesta spune în felul următor:

.

.

„Sunt Dumnezeu și sunt la Londra. Unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Sunt mândru că am reușit să ajung anul ăsta aici pentru că am avut multe de rezolvat în România și nu credeam că ajung și eu pe undeva în vacanța de vară. Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor: „te mai întorci?”. Și uimirea când spun „da”. Cum să nu mă întorc?

Evident că vin cât mai repede acasă. Am o catedrală de primit, mai multe biserici de supravegheat și trebuie să veghez la buna desfășurare a vieții românilor. Adică le-am dat liberul arbitru și uite ce fac oițele mele. Se uită la Mircea Badea care înjură zilnic țara.

Ce este Occidentul…?

Un loc cu o altă identitate. E amestecat din pricina globalizării, dar jur că nu mă supăr dacă-n biserica mea văd și oameni de altă etnie, nu doar români. Păi nu sunt eu pentru toată lumea?

Oamenii p-aici sunt mai liberi, dar și mai indiferenți. Adică se plimbă pe stradă cum vor, se pupă cu cine vor și nu-i critică nimeni. O vorbă de ocară, nimic! Nici musulmani care să se detoneze nu prea am văzut. Bombe sunt ca peste tot, unele sexy, altele vai de ele.

Observ că aici relația dintre oameni e strict profesională. Nimeni nu-i interesat de altul și îl ajută doar așa… din politețe. Puțini mai știu să bârfească. Feministele sunt plictisitoare și mă deranjează cu flash-mob-urile lor, homosexualii se îmbracă mai bine ca pițipoancele din România și oamenii își amintesc de mine doar când se întâmplă ceva și spun toți „o, Doamne!”.

Vreau să mă întorc în România. Și sper să aduc și câteva elemente din străinătate pe care să le îmbin frumos cu ce avem în țară. Pentru că ce-i frumos și lui Mie îmi place.”

Citește o altă scrisoare din Marea Britanie: Curtremurător! O studentă româncă la Londra ne face de râs mai ceva ca… oricine! … (adică scrisoarea de mai jos)

Cea de a doua scrisoare, a studentei: 

Curtremurător! O studentă româncă la Londra ne face de râs mai ceva ca… oricine!

E virală. N-ai cum s-o eviți. Și-n ultimul timp filosofia cu iz patriot/naționalist prinde mai ceva ca Alex Velea. D-aia-i Facebook-ul plin de scrisoarea mironosiței plecată la studii în Marea Britanie. Pentru că n-ai cum altfel să apreciezi așa ceva:

.

.

Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universități europene”. Da, și? Crezi că asta scuză ce urmează să debitezi de acum încolo? Mai bine spuneai că vinzi sărățele în față la Buckingham, că înțelegeam.

Sunt mândră că am reușit să ajung aici și le voi fi recunoscătoare părinţilor mei pt educaţie şi efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu”. Bun, am dat prima lovitură pe parte emoțională. Stai că vine…

„Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?” Şi uimirea clară la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra.  Înainte era un „mi-aş dori, dacă voi avea unde să mă întorc mă voi întoarce”. Cui îi pasă dacă te mai întorci? Exceptând rudele și prietenii? Nu ne faci nici un bine în Marea Britanie cu gândirea ta limita… stai că vine…

Suntem o generaţie crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Badea care înjura tara mereu, am crescut fiind educaţi să admirăm valorile occidentale „superioare” şi „ideale”. Cine te pune să te uiți la Mircea Badea? E penibil să îl pui pe Badea pe un piedestal. Și cum să nu accepți valorile occidentale când tocmai studiezi la o universitate bună din Marea Britanie? Don`șoară, logica ta îl face pe Badea să pară un geniu. Și aceste cuvinte ne doare. Dar stai că mai e…

„(Occidentul este) Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet încet toate tradiţiile, cenzura comunismului bolşevic s-a transformat în a fi <politic corect>, trăieşti cu riscul ca un islamist extremist poate să bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei ţări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pt că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucişi în pântece de către propria lor mamă – avortul fiind văzut că o metodă contraceptivă în loc să i se spună crimă, Crăciunul şi Pastele precum şi alte tradiţii străvechi subt doar un prilej de marketing , aici nu există nici un pic de profunzime,; relaţiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV şi când vrem să ne căsătorim găsim noi pe perfectmatch.com ceva nu?”.Dacă domnișoara-I așa chitită pe stereotipul musulmanului care se detonează îmi permit să folosesc și eu un stereotip: de ce n-a rămas în Iași să bea spirt prin pâine și să facă plozi cu un verișor? Aaaa, nasol! Ori se retrăgea la o mânăstire, sau mai bine-și făcea secta ei. Are ceva dintr-un guru pișător.

„Lumea discuta oameni, nimănui nu îi pasă ce gândeşti, ce simţi ce îţi doreşti. Puţini mai ştiu să iubească, feminismul distruge relaţiile bărbat femeie tot mai mult, gender role este considerat învăţat aşa că nu mai învăţăm copiii de mici să se comporte ca băietei sau fetiţe ci îi lăsăm pe ei să îşi aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un nr imens de homosexuali creaţi de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident”. În primul rând, dacă există Dumnezeu, râde și cu fundul de prostia asta. Cel puțin asta e logic și uman să facă. Pe tânăra asta n-o poți trimite din păcate nici la cratiță. O să-ți vadă Iisuși în strachină și-o să fugă pe câmpii.

„Îmi plânge inima când văd cum sunt trataţi pe pământ străin când acasă la ei puteau mânca din belşug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoţilor de la putere… care au vândut țara pe nimic”. Din păcate aici ai dreptate. Țara a fost vândută pe nimic, dar doar pentru că-s oameni ca tine, mai preocupați de homosexuali decât de politicieni. Nu-I nimic. Tu luptă împotriva sodomiei că politicienii te pot face și oral.

„VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aş avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar nopţile îţi vor fi îngrozitoare.

Omul nu are numai trup de hrănit, mai e şi sufletul. Şi mai distrugătoare este setea şi foamea sufletului îndepărtat de pământ şi de neam decât foamea trupească…

Aşa că români, plecaţi, plecaţi la studii, plecaţi ca să vedeţi în ce hal a ajuns occidentul liberal, plecaţi şi învăţaţi să vă iubiţi ţară şi realizaţi ce frumuseţe aţi lăsat în urmă.

Şi apoi ne vom întoarce cu toţii, valuri valuri, cu şi mai multă forţă şi dorinţa de schimbare, şi după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Nu-i nimic special la această scrisoare. E doar încă o dovadă de patriotism-habotnic cronic. I se mai spune și danpuricism. O dovadă de ipocrizie la cel mai intelectual nivel, doar vorbind de o elevă dotată la o universitate de prestigiu. O tânără ce-n timpul liber mănâncă mămăligă și ciorbă de potroace, bea pălincă și mănâncă bătaie că „așa merită femeia”.

N-ai cu cine dom`le. Niște țărănci.

 Citește și  Scrisoarea lui Dumnezeu către români: „Sunt în concediu în Occident. Vreau să mă întorc acasă!” 

(Adică cea de deasupra…)

NOTA BLUE:

Cumva chestia asta mi-a amintit un banc… 

ÎNTREABARE: Cum poţi să ţii ocupată o blondă?

RĂSPUNS: Îi dai o foaie pe care scrie, pe ambele părţi: „Întoarce foaia”

***************************

Pentru conformitate:

Autorul ambelor texte se numeşte: 

Cine doreşte să vadă originalele, o poate face accesând lincurile de mai jos

Scrisoarea lui Dumnezeu către români: „Sunt în concediu în Occident. Vreau să mă întorc acasă!”

Curtremurător! O studentă româncă la Londra ne face de râs mai ceva ca… oricine!

Ambele lincuri ducând la siteul

academiacatavencu.info

Categorii:Haioşenii Etichete:, ,

O aeronavă dispărută în 1946 a aterizat în 1993!

27 iulie 2013 2 comentarii

 

MISTER AVIATIC! O aeronavă dispărută în 1946 A ATERIZAT în 1993! Ce au găsit în "AVIONUL-FANTOMĂ" E HORROR  Mai mult: MISTER AVIATIC! O aeronavă dispărută în 1946 A ATERIZAT în 1993! Ce au găsit în "AVIONUL-FANTOMĂ" E HORROR

MISTER AVIATIC! O aeronavă dispărută în 1946 A ATERIZAT în 1993! Ce au găsit în „AVIONUL-FANTOMĂ” E HORROR

Conform site-ului abovetopsecret.com, o pagină care tratează subiecte din sfera SF şi a paranormalului, un avion de tip Lockheed Constellation, care a fost dat dispărut în anul 1946, pe ruta Rio-Havana, a revenit la sol 47 de ani mai târziu, în Bogota.

La bordul aeronavei s-au găsit în 1993, scheletele a 36 de persoane. Însă şi mai ciudată a fost descoperirea câtorva ceşti în care cafeaua era caldă încă, ţigari aprinse marca Old Gold, care dispăruse de mult de pe piaţă, iar pe locurile pasagerilor se aflau ziare datate din 21.09.1946. Numai că acestea nu erau îngălbenite de vreme şi se putea simţi mirosul tiparului.

Tehnicienii de pe aeroportul din Bogota s-au trezit că un avion necunoscut, cu o inscripţie foarte veche – Panair Do Brasil, este pe cale de a ateriza, fără să fi fost anunţat sau pe vreun plan de zbor. Angajaţii au încercat să oprească manevrele avionului necunoscut, deoarece, în acelaşi moment se pregătea de aterizare o altă aeronavă a unei companii britanice. Personalul aeroportuar nu a reuşit, însă căpitanul aparatului de zbor, Anthony Bolard, în vârstă de 54 de ani, a făcut câteva manevre datorită cărora a evitat în ultima clipă o ciocnire fatală.

Dacă unii specialişti sunt de părere că la mijloc ar fi „o mână extraterestră”, alţii sunt de părere că este vorba despre un scenariu pus la cale de un criminal, care i-ar fi ucis pe cei 36 de pasageri, după care a direcţionat cu ajutorul unei telecomenzi aeronava. Specialiştii încă nu au găsit vreun răspuns în legătură cu acest caz, catalogându-l drept cel mai mare mister din istoria zborului.

Sursa: libertatea.ro

Categorii:Mister Etichete:

A avea sau a nu avea scoală …

Există oameni care nu ştiu nici să scrie, nici să citească şi la şcoală nu s-au dus deloc…  Şocant, nu? 

Viaţă de analfabet în epoca Facebook. „Pentru ce şcoală? Dacă ai cap, te duce mintea „

În Giurgiu sunt cei mai mulţi oameni care n-au fost niciodată la şcoală. În comuna Vărăşti, la doar 75 de kilometri de Bucureşti, 10% dintre săteni nu ştiu să citească şi să scrie.

ȘcoalaAproape de prânz, uliţele comunei Vărăşti sunt aproape pustii. „Toată lumea e la umbră. Pe zăpuşeala asta, în grădină şi în câmp nu se munceşte”, spune un localnic. Poate că se doarme sau unii se uită la televizor, dar cu siguranţă extrem de puţini citesc. Asta pentru că nu ştiu. Datele recensământului din 2011 arată că în Giurgiu sunt cei mai mulţi analfabeţi din ţară, peste 10.000, iar Vărăşti e comuna campioană, are 449 de neştiutori de carte.

Mai exact, 10 din 100 de săteni nu au fost niciodată la şcoală. Butoanele telefoanelor au fost învăţate mecanic, ca drumul spre casă, televizorul e doar pentru imagini cu oameni pentru că textul încurcă, iar internetul şi Facebook, o ciudăţenie pentru câţiva copii de „chiaburi” din sat.

Aroganţa învăţatului: „Am cinci clase!”

Vasile Brătescu are 72 de ani şi face calcule pe recolta de anul ăsta cu un vecin, ca doi doctori în agronomie. „Sunt mulţi care au văzut şcoala doar pe afară”, spune cu oarecare aroganţă pensionarul Brătescu, un vărăştean cu cinci clase, pentru nivelul oamenilor din comună un fel de absolvent de liceu cu BAC-ul luat pe necopiate.

„Banii îi ţin minte după pozele de pe ei”

Lica Sofia aşteaptă în faţa primăriei din Vărăşti, vrea ajutor social. Are 50 de ani şi n-a făcut o zi de şcoală. „Ia uite aici, am hârtie, uite şi cu poza mea, tot ce trebuie”, întinde o adeverinţă de venit şi cartea de identitate. Creşte patru copii: „Marian, Dorel, Dumitru şi Fănel, ăştia este, care i-a dat Dumnezeu. Nu ţin minte anii la băieţi, m-a zăpăcit Dumnezeu cu treburili pe cap”. Munceşte cu ziua prin sat şi ia cam 20 de lei. „Nu mă minte la bani, la magazin îi iau băbeşte, îi ţin minte după pozele de pe ei”, spune Lica. La acte mai grele îl bagă la înaintare pe bărbată-su, singurul şcolit din familie: „Are şapte clase, da’ e cu stomacu’, vomită tot ce mănâncă”.

Dintre copii, doar pe unul l-a dat la şcoală, dar s-a oprit. „A făcut acolo, până într-a doua, a treia, a patra… E greu cu banii”, spune femeia. Dar şcoala e gratis, nu trebuie să o plăteşti, îi replicăm noi. „Da, da’ e greu şi de unde bani!”, se face femeia că nu înţelege.

Lica Sofia

Lica Sofia

Lica Sofia, neștiutoare de carte:„Cum adică meserie?

Așa, ca să mătur strada, m-aș duce. Altceva nu”

Tanti Maria şi Bacul

Maria Lazăr (76 de ani) e supărată foc pe examenul de Bacalaureat: „Am o nepoată, n-au trecut-o şi acum ce-o să facă ea săraca?”. N-a fost nici măcar o zi la şcoală. „Hă, ce carte, eu aveam câţiva ani când era tata în război. După aia, eu eram cea mai mare şi a trebuit să am grijă de casă şi de surorile mele. Ele au făcut la şcoala bulgară”, povesteşte femeia.

Are doi copii, o fată la Bucureşti, care „s-a dus după un creştin bun, cu servici”, şi un băiat care stă la câteva case mai încolo. Amândoi au terminat câte zece clase. „Cu ei am mai învăţat şi eu literele, numerele. Greu, dar mai ghibuiesc câte ceva la televizor sau să sun la telefon. Am învăţat butoanele pe de rost”, se laudă femeia.

La bani spune că nu prea are cum să o mintă cineva. „Asta e bună, bani să fie, că-i ştiu, îi ştiu mai bine decât ăla cu carte”, râde tanti Maria.

Maria Lazăr n-a făcut carte din cauza războiului. A fost cea mai mare dintre surori şi a avut grijă de celalate

Maria Lazăr

Maria Lazăr

Maria Lazăr n-a făcut carte din cauza războiului.

A fost cea mai mare dintre surori şi a avut grijă de celalate

Certificatul

Didina Năstase merge cu viteză pe şoseaua principală. E cu fiică-sa Sorina de mână şi cu Nicuşor, băiatul ei. „Nu merg la şcoală, tre’ să-mi facă mama certificat, că a ars când a luat foc casa. Frate-miu e în clasa a patra”, spune Sorina. Vrea să se facă vânzătoare de magazin. Mama lor, Didina, n-a făcut şcoală: „Lasă că fac ei şi pentru mine. Să fie deştepţi, să scrie şi să citească”.

„Ce şcoală? Ai cap, te duce mintea”

Vărăşti nu e o comună saracă. Mulţi dintre localnici fac bani din legumicultură şi şi-au făcut case impunătoare. Cine n-are seră, nu e gospodar. „Mai sunt care se ocupă cu fier vechi, prin partea aia, în cartierul de case cu turnuleţe”, completează un sătean, care e de părere că în mare parte numărul analfabeţilor a fost umflat de cei din acea zonă.

„Pentru ce şcoala? Dacă ai cap, te duce mintea. Tre` să ai realizarea bună, şcoala vieţii. Ăla care n-are şcoală poate are mai mult socoteală, ştie cum să învârtă o afacere ca să o facă. Sunt mulţi care are permise şi nu are şcoală, dar ştie să gândească”, spune pe ton arogant Ilie Stănescu, sprijinindu-se de o Dacie Papuc, în timp ce supraveghează trei femei cu fuste înflorate şi cercei mari de aur la urechi, care împăturesc pături în mai multe genţi.

Autor:  Ionuț Fantaziu
Sursa: evz.ro

Congres cu scandal la Alba Iulia … PRM fără Vadim dar cu Funar

Vadim Tudor, Gheorghe Funar

Șoc șocant… Corneliu Vadim-Tudor a fost exclus din PRN, partidul pe care l-a creat și l-a tras după el ca o locomotivă.

Vadim-Tudor consideră ilegală convocarea la Alba Iulia a Congresului PRM şi acuză că aici ar fi vorba de banii lui Dan Voiculescu. Corneliu Vadim Tudor a fost exclus, prin vot deschis.

 Scorul cu care a fost ales Gheorghe Funar ca preşedinte al PRM a fost de 530 voturi din cele 667 valabil exprimate.

La România TV Vadim Tudor a spus „Este o glumă foarte proastă, o şmecherie ieftină, făcută de o gaşcă de pensionari cărora nu am mai avut ce să le ofer”, şi as mai precizat că deja a depus plângeri penale şi o serie de întâmpinări la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin care contestă legalitatea Congresului de la Alba-Iulia.”Nu poate veni o şleahtă de pe stradă să o debarce pe regina Angliei sau pe papa de la Roma”, a spus enervat Vadim-Tudor acuzându-i pe cei care vor să-l demită că au negociat cu Dan Voiculescu să vând partidul pentru 2 milioane de euro.

Vadim îl mai acuză  Funar şi de ingratitudine,  „Parcă-i Buster Keaton. L-am scos de la pensie şi l-am făcut senator, am pus-o pe nevastă-sa consilier la Curtea de Conturi. La înmormânarea mamei mele, nevastă-sa a venit îmbrăcată ca o sorcovă să-mi ceară să-i prelungesc mandatul de la 3 la 9 ani”.

La Congresul de la Alba Iulia au fopst prezenmţi în jur de 700 de membrii ai PRM din  care au votat 667, 660 fiind valabile, 7 fiind anulate, 530 wecprimându-se în favoarea alegerii lui Funar.

Nou preşerdinte al PRM a declarat   că cei mai mulţi peremişti doresc o schimbare profundă în PRM şi cătrebuie înlocuită „dictatura unei singure persoane, a fostului preşedinte Corneliu Vadim Tudor, cu o conducere democratică şi care să respecte statutul”. Întrebat dacă există viaţă pentru PRM după Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar a răspuns că „orice preşedinte de partid nu poate să rămână în această funcţie 100 de ani”. „Corneliu Vadim Tudor, la fel ca oricare dintre noi, este trecător prin lumea asta şi un preşedinte de partid nu poate să rămână în această funcţie 100 de ani”, a spus Funar.

Scandalul a început de dimineaţă

El a precizat, înaintea votului, că nu se va duce la Alba Iulia întrucât contestatarii săi nu trebuie luaţi în seamă şi trebuie “să dovedească în justiţie dacă sunt legali”.

Vadim Tudor spunea că se duce la Alba Iulia ca să „îi arunce pe geam” dorea să îi dea afară pe  Ilie Ilaşcu, Mitzura Arghezi, pe dr Găucan, Anca Petrescu.

 „Să vedem dacă le dă ăla o leţcaie – a spus Vadim Tudor care a acuzat că în spatele acestor acţiuni se află Gheorghe Funar –  I-am acţionat în justiţie, am arătat ce falsuri sunt acolo şi se va judeca. Asta e singura contracarare. Acum o săptămână am avut congres extraordinar care m-a reconfirmat în funcţie. Am depus ieri la Tribunal actele de la congresul nostru extraordinar şi, în privinţa lor, în urmă cu o lună am cerut, de asemenea, un termen de judecată. Ei trebuie să facă dovada că sunt legali, că au ştampile bune, adevărate. Au folosit hârtii false, semnături false”.

Acuzaţiile au continuată să curgă “Ei sunt câteva sute de persoane. PRM are 300.000 de membri. (…) Dumitru Badea are 74 de ani, Gheorghe Acatrinei are 85 de ani. Aştia revigorează partidul?”, a declarat Vadim Tudorpentru Agerpres, care a acuzat că organizatorii congresului de la Alba Iulia ar vrea să pună PRM la picioarele lui Dan Voiculescu.

Acest congres e total ilegal. Plenara făcută de ei pe 15 iunie e făcută cu o ştampilă falsă. Pe hârtiile lor apare o ştampilă pe care scrie Biroul Permanent al PRM, care nu e persoană juridică, e organ de conducere convenit între noi. O făcătură ordinară în spatele căreia a stat (…) Funar pe care Biroul permanent l-a dat afară ieri (n.r. – joi). Aşa cum şi-a băgat partidul, PUNR, în groapă, aşa vrea să bage şi PRM”, a spus C. V. Tudor.

„Voi candida pentru că este nevoie de PRM – declara Funar –  în condiţiile actuale, când Ungaria este aproape să ne ia Ardealul. Am aflat că C.V. Tudor m-ar fi exclus din partid, dar acest lucru nu este legal şi statutar, nu putea să mă excludă pentru că Biroul Permanent la care face dânsul referire, nu a avut loc. C.V. Tudor confundă PRM cu căţeii din curtea partidului sau din curtea sa personală, dar PRM nu este proprietatea sa, nu este marcă înregistrată la OSIM„…. „Colegii au vrut mai demult să îl excludă, dar eu m-am opus pentru că este membru fondator al PRM şi preşedinte al partidului de 22 de ani”, între motivele care l-ar fi împins pe Funar să muşte „mâna care l-a hrănit” a stat şi „o nevastă abuzivă şi carieristă”:

„Împins de la spate de o nevastă abuzivă şi carieristă, care vrea să-l vadă, iar, şef de partid (după ce a băgat în groapă PUNR-ul), Gh. Funar muşcă mâna care l-a făcut senator, timp de 4 ani” –  a mai spus Vadim Tudor despre Gh. Funar.

Dan Diaconescu, escrocul din Caracal, le mai trage o ţeapă fraierilor .. le promite antene parabolice gratis şi mov

25 iulie 2013 4 comentarii

PRECIZARE:

Acest subiect nu e la mişto deşi aşa pare … cele ce urmează arătând cât de imbecili îşi consideră Dan Diaqcoinescu, escrocul din Caracal susţinătorii deşi el însuşi ar fi trebuit să dispară definitiv din viaţa publică … După ce le-a tras o megaţeapă de 20.000 de euro fraierilor, acum le mai trage una… le promite antene parabolice care vor recepţiona gratis noul OTV ce va emite din Italia, dar şi încă alte minim 25 de canale tv româneşti… 

OTV, Dan Diaconescu, Antena parabolică

Deja e de notorietate faptul că Dan Diaconescu şi-a minţit susţinătorii când le-a promis că le dă moca 20.000 de euro, şi că partidul lui nu e decât o megaţeapă, aleşii plecând pe capete spre partide adevărate, în vederea susţinerii partidului său şi implicit pentru a-şi păstrea şanse măcar teoretice la Preşedinţia României redeschide OTV-ul, dar nu în România ci în Italia.

Cea mai bună dovadă că PP-DD nu e decât oi mare ţeapă este şi faptul că Tudor Barbu, escrocul care susţinea că indiferent ce s-ar întâmpla, nu cadidează. 

A candidat la Gorj alături de Dan Diaconescu. A fost ales de fraieri şi apoi a plecat pur şi simplu la USL după ce i-a împroşcat pe ăia cu toate secreţiile împuţite ale minţii sale, mai arogant schizoide decât ale fostului său stăpân, Dan Diaconescu.

Cum PP-DD nu avea nici un argument ca să existe, trebuia să fie iar susţinut.

Ordinăria media România TV face tot ce poate, dar având în vedere că Ghiţă, stăpânul RTV, e în PSD, susţinerea e totuşi limitată.

Ce face Dan Diaconescu? Deschide OTV în Italia, zvonurile fiind că sumele băgate în mituirea organelor locale fiind peste sumele cu care ar fi vrut să cumpere Oltchim

Problema este că emisia ar putea să fie degeaba, firmelor care ar retransmite semnalul, CNA.ul putând oricâbnd să le interzică aceasta  deoarece ar anula propia decizie de închidere a OTV.

Astfel, românii care vor intra în PP-DD vor putea primi antene parabolice mov. Acestea ar recepţiona şi multe alte canale din care minim 25 de limba română.

Mă aştept ca românii să primească şi porci zburători iar antenele să fie primite a doua zi după ce vor decola râtanii… 

Din ciclul: „Suntem români şi nu putem trăi fără gunoaie … ” : OTV SE REDESCHIDE

OTVBomba zilei: OTV Revine

Azi, pe la prânz aflat în   o emisiune la România TV, Florin  Condurăţeanu, cvasiomniprezent la OTV , şi mare amic al lui Dan Diaconescu a confirmat că OTV revine pe ecrane. 

Ca în toată existenţa lui, OTV, închis de CNA din motive mai mult decât pertinente, încearcă să se strecoare, să emită din Italia. 

În comportamentul OTV şi al lui Dan Diaconescu, nu ar fi nici o noutate. Escrocul din Caracal nu are nici cel mai mic respect faţă de legile din ţara asta, nepierzând nici o ocazie să îşi bată joc de tot ce mişcă începând de la  telestectratorii lui imbecilizaţi, continuând cu simpatiranţii retardaţi ai partidului său de infractori şi terminând infractorii prezenţi cotidian la OTV … 

Diana VoiculescuÎn ţara asta simpla pronunţare a numelui OTV ar trebui considerată limbaj indecent deoarece chiar nu cred că există abjecţie mai mare … evident, dacă facem excepţie de Antena 3

Diaconescu a mai făcut o încercare de a prelua o alta licenta , televiziunii Top 1, însa şi aceasta initiativă  a fost blocata de CNA pe 4 iulie.

Acum soluţia găsită de Dan Diaconescu a fost cumpărarea unei licenţe în Italia, liderul nu mi puţin infectului Partid al Poporului, încercând iar să fenteze legea Română.

 Surse informate susţin că deja s-ar fi purtat negocieri cu firme de cablu pentru preluarea transmisiei mizeriei mediatice. 

Revenind puţin asupra tentativei de cumpărare a licenţei de satelit a televiziunii Top 1, se pare că  Diana Voiculescu o colaboratoare apropiată a lui Dan Diaconescu, a preluat în luna mai pachetul majoritar de acţiuni la societatea Videomedia Plus SRL, care a deţinut licenţa audiovizuală prin satelit a televiziunii Top 1.

În societatea Videomedia Plus SRL, Diana Voiculescu – directorul executiv al televiziunii OTV, căreia CNA i-a retras licenţa pe 22 ianuarie 2013 – deţine 95% şi este şi administrator al acesteia, în timp ce Georgeta Gheorghe deţine 5% din acţiuni. Diana Voiculescu a preluat acţiunile în televiziunea Top 1 de la Petrică Gheorghe, care în trecut a fost angajat al OTV.

Pe 14 iunie 2013, societatea Videomedia Plus SRL a depus la CNA un dosar în care a solicitat modificarea denumirii Top 1 în OTV, modificarea grilei televiziunii şi modificarea amplasamentului sursei de program. În acelaşi dosar, Videomedia Plus SRL a informat CNA cu privire la modificarea acţionariatului şi la numirea lui Dan Diaconescu în funcţia de director general al societăţii, mai arata Mediafax.

…..

P.S. Cine mama dracului este Diana Voiculescu?

Iat-o descrisă pe siteul său „3Dmens” de Florentin Iuga.

Fabrica de invidie – dezvaluiri din culise

Florentin IugaDiana Voiculescu – cunoscuta printre angajatii OTV ca „micuta bruta blonda”, este mana dreapta a lui Diaconescu sau mai bine-zis, exact pe dos, Dan este la mana Dianei, pentru ca in multe randuri a dovedit ca fara ea risca o debusolare absoluta in ceea ce priveste managementul afacerii pe care au pus-o pe picioare …sau pe butuci, dupa caz. La prima vedere pare doar o femeie moderna, obisnuita cu shopingul si viata de lux, care nu ar prezenta cine stie ce obstacol in incheierea vreunui contract. Fizicul firav, supus in vreo doua randuri preinfarctului, figura deschisa, placuta (chiar este o femeie frumoasa), tenul specific blondelor, cu venele trasate vizibil prin transparenta pielii si vocea placuta, capabila insa de niste acute picante cum nu mi-a mai fost dat sa aud, sporesc senzatia de confort si incredere atunci cand ii treci pentru prima oara pragul biroului. Singurele elemente care ar trebui sa te alarmeze sunt cutele adunate intre sprancene in momentele de concentrare si lucirea verde a ochilor, vie, patrunzatoare.
Capcana e insa deplina si atat de bine disimulata, incat oricine intra in tirul nesfarsit si bine tintit al interogatoriului purtat sub aparenta unei banale conversatii sau barfe, se lasa prada destainuirilor totale. Fatala si pierzatoare atitudine, in special masculina, deoarece blonda nu cedeaza nimic niciodata.Castiga sau nu pierde, asta pare a fi deviza care o calauzeste.
De ce o descriere atat de detaliata? Pentru ca reprezinta esenta modului cum este gestionata afacerea OTV si mai nou PPDD. Da! Conduce si partidul. Ea este adevaratul conducator. Nimeni nu face nimic fara stirea ei, fara consimtamantul ei sau fara directiva din partea ei. Nimeni nu poate decide miscarea unui leu fara aprobarea ei. De fapt nimeni nu indrazneste macar sa propuna asa ceva. Cu totii cer si cer la nesfarsit. De cele mai multe ori raman cu cerutul. Imi amintesc perioada de inceput a televiziunii, pentru ca OTV este si copilul meu, asa cum este al lui Dan si al Dianei. Mi-au acordat increderea si eu le-am construit tehnic atat OTV-ul cat si DDTV-ul. Le-am si gestionat timp de 9 ani si apropo de ideea anterioara, am facut-o ca in filmul „Submarinul nebunilor”, cu tot soiul de improvizatii, de ma miram si eu cum dracu mai merge. Idei le veneau in fiecare noapte si tot timpul imi cereau sa inovez cate ceva, cate o alta improvizatie pentru ca bani foarte rar vedeam pentru 1 metru de cablu sau o mufa. Si cu toate astea a functionat. Infricosator, fara niciun fel de redundanta sau back-up, fara nicio piesa de rezerva, intr-un spatiu impropriu si intr-o totala improvizatie, dar a functionat. Ingrijorator pentru clasa politica si pentru concurenta care nu a inteles niciodata cum se poate?!
Fata de Diana nu stiu ce atitudine sa adopt. Relatia noastra de munca a fost destul de apropiata si nu pot sa ma plang ca m-a „executat” vreodata cum s-a intamplat cu altii dar nici corectitudinea nu a fost cuvant de ordine. Mai mult ne-am tolerat abuzurile de incredere pe care ni le comiteam reciproc. Insa pot sa o caracterizez, cu destula detasare, ca fiind cea mai energica femeie pe care am cunoscut-o, cea mai autoritara, aproape intr-un sens negativ dar si cel mai bun artificier financiar si gestionar de afacere de succes. Sovaielnica in rare cazuri in fata lui Diaconescu dar avand compensatia dependentei totale a acestuia de prezenta ei, si-a creat o aura incontestabila de unic lider in OTV. Nici promisiunile lui Dan nu au acoperire fara acceptul ei. Asupra unui singur aspect nu a avut niciodata un cuvant greu de spus, atunci cand lui DD ii venea cate o idee editoriala sau de aspect grafic, olteanul din el se impunea intotdeauna.
Despre relatia intima a Dianei cu Dan, nu e mare lucru de spus. Probabil ca a existat vreodata dar s-a stins demult. Ambii au alti parteneri de viata, ambii sunt parinti. Restul sunt doar speculatiile presei de scandal.
Categorii:Presă

Steaua Bucureşti şi pseudopresa sportivă …. MM şi jigodiile …

Motto: Homo homini lupus est „

JOS LABELE DE PE STEAUA, LEPRELOR !

Steaua București    .

PRECIZARE: Acest articol li se adresează tuturor jigodiilor din România  care au nesimţirea să se autodenumească „jurnalişti sportivi”.

În România nu există jurnalişti sportivi.

Există în schimb o gaşcă de escroci cu mult tupeu, care, din cauza setei de bani şi a incapacităţii intelectuale de a face meseria de jurnalist sportiv cu onestitate încearcă să provoace, să caute mizerii să răscolească rahatul….

De ce? Pentru că sunt nişte escremente mediatice care, asemeni limbricilor, reuşesc să trăiască fericiţi doar acolo unde pute a rahat infectat…

Mihai Stoica , Alexandra Tanasescu

În loc ca Steaua Bucureşti să fie lăsată în pace  să să îşi vadă de fotbal, adunătura de jigodii care se autodenumeşte „presa sportivă românească” o provoacă încercând să o oprească din drumul ei (cu tot felul de reclmaţii bazate pe chetii trunchiate convenabil)  pentru ca apoi  să îi pună piedici pentru a sta apoi ca sectarii şi a comenta, câştigând astfel sume considerbile…

Stau şi mă întreb de ce adevăraţii suporteri ai Stelei nu îi opreesc să intre în stadioane şi de ce pe maşinile lor nu se scrie mare, ca să se vază de departe: „ESCROC”?… 

Să mă ierte Dumnezeu, dar ce fac lepădăturile astea nu e presă …

***

„Vă rog să îmi daţi telefonul, vă rog să îmi daţi telefonul…” se auzea de la televizor …

Steaua BucureștiNu eram atent ce se întâmplă, dar la chestia asta am reacţionat devenind atent … era un fel de deja vu … 

O voce cu pretenţii de gravitate explica fapul că Mihai Stoica  managerul general al Stelei Bucureşti ar fi agresat o jurnalistă…

Înainte de a merge mai depărte, vreau să precizez că în tagma jurnalistică, indiferent de forma ei se maifestă o cârdăşie de cea mai ordinară specie… indiferent care e adevărul, lucrurile sau prezintă trunchiat, în aşa fel încât jurnalistul să iasă ca ditamai eroul în slujba societăţii … ca din  întâmplare niciodată nu vorbesc despre averile lor care cresc extrem de rapid în urma unor şantaje sau a unor perioade de adevărat mercenariat. Având în vedere banii negrii care mişună în fotbal evident că foarte mulţi jurnalişti răscolesc tot felul de chestii pe principiul că dacă eşti lângă oala cu miere, o limbă două trebuie să dai şi tu borcanului altfel vei fi declarat fraier.

De multe ori apar tot felul de aşa zise scandaluri, de fapt nişte chestii pe care jigodiile jurnalistice le provoacă şi care, la o scurtă şi destul de superficială analiză se dovedesc nişte baloane de săpun, dar nişte baloane de săpun care, având în vedere deficitul de inteligenţă, dar surplusul de bani murdari din sport, fotbal în speţă, se transformă în o sursă de venit rapidă şi facilă pentru lipitorile media… 

Iata o parte a dialogului dintre cameramanul Protv si Mihai Stoica, preluat cu copy-paste de pe HotNews:

Cameraman: „Meme, nu am jignit pe nimeni!”
Mihai Stoica: „Ia, plecati, in p*** mea de aici, ma rog de voi sa plecati?”
Cameraman: „Pai, nu, dar vorbeam frumos, nu am jignit pe nimeni…nu am jignit pe nimeni”
Mihai Stoica: „Afara, da-te-n p*** mea!!! Gata!!! Hai!!!”
Cameraman: „De ce vorbesti asa cu mine?”
Mihai Stoica: „Pentru ca asa vrea p** mea, d-aia ! Bai, iesi afara! Nu ma fa sa dau in tine!!! Iesi afara!!!”
Cameraman: „Pai, n-ai cum sa dai in mine…”
Mihai Stoica: „E, p***… n-am cum sa dau in tine! Du-te, ma, in p*** mea! Hai, misca-te!” – conform Digisport.

Da… fiind mai empatic de felul meu se rupe sufletul în mine de mila presei mioritice … Dacă mă gândesc că s-a ajuns şi la tribunal şi balaurele Meme şi-a luat o amendă, dacă am înţeles bine, vreo 400 de euro… cam cât lasă ciubuc la frizer Stoica… 

Aici trebuie să fac o paranteză. Fiind vorba de un antrenament deschis, în mod normal jurnaliştii trebuie lăsaţi să ia 15 minute de imagini pe care apoi să le tot comenteze, să le trunchieze să facă ceva cu ele înainte de a li se trage un picior în cur şi a fi trimişi la dracu …

Nu scrie nicăieri că cineva e obligat să răspundă în vreun fel la întrebările lor.. îşi iau imaginile şi PA şi PU …la revedere …

Revin la acel „Vă rog să îmi daţi telefonul, vă rog să îmi daţi telefonul…” al ţoapei de la PROtv …

Mie asta mi-a amintit de o altă ţoapă .. una care, în ziua unui relerendum de demitere a Preşedintelui Băsescu îi tot băga telefonul sub nas, acesta, enervat de la o vreme, după ce i-a spus să se potolească, i-a luat telefonul cu care înregistra şi l-a băgat în buzunar. Personal îi mai şi trăgeam baragladiei vreo două de să iasă din spital după vreo lună… 

E adevărat, jurnaliştii au dreptul să ia imagini, dar cine mama dracului le-a spus că cineva e obligat să le răspundă la întrebări? Păi, libertăţile unuia nu pot să încalce libertăţile altora… Dacă vrea cel înterpelat răspunde, dacă nu, nu… A-i băga cuiva telefonul sub nas cu nesimţie este o agresiune, iar cel agresat are dreptul să se apere…

Toată ziua s-a amintit cazul când MM  i-a tras un pumn unui imbecil din tribună… vezi doamne, agresorul şi-a permis să lovească un suporter … un suporter care de o jumătate de oră îl înjura de mamă, de familie, de rude … cele mai des în acea jumătate de oră auzindu-se „.. ‘z-da mă-tii” şi „.. ‘u-ţi morţii mă-ti” … da agresorul dracului … de fapt MM, tâmpitul dracului … trebuia să îi rupă ăluia măcar două picioare şi o mână …

Cam aceiaşi pseudojurnalişti care acum se plângeau de „balaurele” Stoica, nu cu multă vreme în urmă erau extrem de trişti că Steaua Bucureşti nu a fost eliminată deoarece o turmă de magistraţi escroci de la un tribunal au considerat că premierea este mită, dovedind că nu sunt decât nişte împuţiţi care, dacă nu eşti vinovat de nimic îşi permit dă considere că au dreptul să interpreteze sensul cuvintelor din dicţionare…

Poate ar trebui să dea şi ei socoteală.. că prea trăiesc pe picior cam mare pentru nişte împuţiţi de bugetari… 

Mă adresez iar pseudojurnaliştilor, indiferent de canalul sportiv unde prestează, indiferent de vârstă sau sex, care provoacă pentru sa putea câştiga mai apoi bani … „analizând” scandalurile, în loc să analizeze cu adevărat evoluţiile sportive din teren:

Bey escrocilor, ia mai duceţi-vă deacului la muncă nu mai infectaţi televizoarele, radiourile şi ziarele cu prezenţa voastră…

 

ELENA UDREA: „Nu înţeleg de ce Victor Ponta se crede în competiţie cu Traian Băsescu. Dacă Ponta va avea un viitor în politică, sigur nu va fi în competiţie cu Băsescu.”

Multă lume se întreabă de ce Victor Ponta e mai tot timpul cu mintea prin arătură… 

Un posibil răspuns ar fi că indiferent de moment şi de subiect, Ponta se vede în mare întrecere cu Traian Băsescu

Astfel, în momentul aducerii lui Omar Hayssam, Ponta a sărit cu tot felul de declaraţii încercând să ia cât mai multă spumă despre acest subiect. Prins cu această ocupaţie, Ponta nu a observat cum aberează cu veselie… Supuşii lui pe linie de partid şi de guvern au sărit pe unde i-a pucat pântecăraia verbală să se înfrupte şi ei.

Despre această confruntare din mintea lui Ponta vorbeşte şi doamna Elena Edrea preluată de evz.ro

Elena Udrea: „Victor Ponta se crede în competiție cu Traian Băsescu”

E UdreaPremierul Victor Ponta se crede în competiție cu președintele Traian Băsescu, a declarat deputatul PDL Elena Udrea la Adevărul Live. Fostul ministru a mai afirmat că pactul de coabitare este un fapt pozitiv și că premierul nu are niciun interes să-l rupă.

„Cred că pactul de coabitare este bun. Nu înţeleg de ce Victor Ponta se crede în competiţie cu Traian Băsescu. Dacă Ponta va avea un viitor în politică, sigur nu va fi în competiţie cu Băsescu. Cred că nu există niciun interes din partea lui Ponta să rupă acest pact. Pur şi simplu Ponta nu se poate abţine. Nici presa nu mai are răbdare cu acest Guvern, a început să fie un opozant activ al Guvernului”, a mai spus Udrea.

În ceea ce îl privește pe Crin Antonescu, Elena Udrea a remarcat că acesta a scăzut accelerat în încrederea oamenilor mai ales după interimatul la Cotroceni.

„Domnul Antonescu face singur să nu conteze. A reuşit să scadă accelerat şi periculos în încrederea oamenilor, după ce a fost interimar la Cotroceni. Perspectiva că va ajunge la Cotroceni a creat o presiune foarte mare asupra dânsului. Crin Antonescu se ceartă cu toată lumea, asta arată că îl lasă nervii. Traian Băsescu a arătat că poate discuta cu oricine. Poate că a fost o lecţie şi pentru Victor Ponta. Faptul că Băsescu l-a chemat pe Antonescu la Cotroceni nu înseamnă că i-a dat girul. Nu cred că Traian Băsescu mizează pe Crin Antonescu, nici măcar cei din PNL nu cred că mai mizează pe el”, a mai spus Elena Udrea.

Deputatul PDL Elena Udrea a mai anunțat la Adevărul live că mâine se va înregsitra partidul Mișcarea Populară iar deputatul Eugen Tomac va fi președintele acestui partid până la Congres.

Autor:   Eliza Cristea

Sursa: evz.ro

 

CINE E „PROFESORUL”?

Cine este „PROPFESORUL”? Este întrebarea care s-a reîncălzit odată cu aducerea sirianului Omar Hayssam în România…

În isteria care i-a cuprins pe cei de la Antena grup au preluat cu veselie ceva spus în acea vreme la OTV… că „PROFESORUL” ar fi Băsescu

Au am luat-o ca banc ce putea fi debitat doar de ciudaţii care stăteau toată noaptea şi aberau pe banii lui Dan Diaconescu… să fim serioşi… 

Cel care era „PROFESORUL” trebuia să se străduiască din răsputeri ca Hayssam să nu revină, deci să nu îl poată da în gât… Băsescu şi-a făcut un ţel în viaţă din readucerea lui Hayssam.

Cine ar putea fi totuşi, profesorul?

Cineva care avea multă putere la acea vreme sau/şi destulă influenţă ca să poată trage sforile…

Asta una, a doua, de ce să presupunem că omul de care e vorba nu e cu adevărat profesor?

Dan Voiculescu – Hayssam în bune relaţii cu serviciile secrete siriene şi comersant de piei de cloşcă pentru acoperire .. cu cine ar fi putut avea legături în ţara asta? Cu cineva din comerţul exterior şi cu cineva în legătură cu Securitatea …

Adrian Năstase – fost premier, extrem personaj extrem de important, profesor la Drept…

Crin Antonescu – profesor de Istorie, extrem de influent în partidul din care privim şefi de servicii secrete …

Alte propuneri? Alţi profesori?  Aştept … 

Dan Voiculescu, Omar Hayssam

 

Fiori pe spinarea PSD … a fost adus Hayssam … 7 lucruri care nu se spun despre arestarea lui Omar Haysam …. Minigalerie foto : Hayssam & PSD

La conferinţa de presă, legată de  Traian Băsescu dixit

Nu confirm, repet, nu confirm ca Omar Hayssam a fost preluat din Siria, nu confirm ca a fost repatriat cu un avion al Armatei, nu confirm ca a fost repatriat in baza unui acord de extradare. (…) Nu pot sa confirm ca Romania a efectuat o operatiune neautorizata pe teritoriul altui stat (…) A fost un efort al unui colectiv foarte mic de oameni care de circa cinci ani se ocupa de acest proces de aducere a lui Hayssam in tara. Acestea au fost explicatiile lapidare ale presedintelui Traian Basescu oferite vineri seara. Se intelege de aici ca Omar Hayssam a fost luat pe sus, nu se stie de unde, nu se stie cum, si adus in tara. Operatiuni neautorizate desfasoara SIE prin fisa postului, deci in mare parte putem presupune ca a fost treaba lor.

Omar Hayssam Mi e pare extrem de interesantă uluirea care a cuprins Guvernul Ponta al cărui şef părea picat din Lună … auzise el ceva în dimineaţa de Vineri şi neavând ce să spună cică nu avem un tratat de extrădare cu Siria, deci, în mintea lui de procuror retardat şi scos la reformă, ori Hayssam a venit de capul lui ori … n-a venit deloc ori … oops … simţea cum unii din cei care i-au ghidat lui cariera de don dottore Mickey Mouse  au frisoane… încă nu a trecut prea mult de când spionul terorist Siria dona nişte sute de mii de euro la PSD, se ducea în deplasări oficiale cu  Ion Iliescu pe când era preşedinte … ba mai şi lua masa cu el …

Ponta spera probabil că Hayssam va ajunge să fie uitat… Nu bag mâna  în foc, dar Hayssam pare  ceva între cartof fierbinte şi bombă cu efect întărziat pentru câteva persoane extrem de importante din PSD, estenţiale pentru cariera lui Ponta, persoane fără de care Ponta ar fi un nimeni, persoane care îl ghidează ca pe o marionetă şi ale căror interese le reprezintă.

Oare, prin absurd (sau nu) cum ar suna să află o chestie de mare senzaţie? Că am avut un preşedinte  Ion Iliescu trădător de ţară…

În fond nu mulţi preşesedinţi au în delegaţii oameni care sunt în bune relaţii cu unele servicii secrete arabe (siriene, în speţă)? Ce interesant … Geoană, relaţii cu omul NKVD, Tăriceanu în relaţii bune de afaceri cu omul serviciilor secrete ale Ungariei, Iliescu în bune relaţii cu spionajul şi terorismul arab… wow … suntem parcă în ţara  nebunilor …

Extrem de interesant este modul în care Antena 3 a fost toată ziua în pragful infarctului … m-am întrebat de ce transpira Dana Grecu ca scroafa , de ce Radu tudoe se îneca vorbind şi de ce Bogdan Chireac avea ochii atât de bulbucaţi … credeam că e acolo Felix şi i-ar s-o fi stricat la maţe …

Nu, nu era acolo … toţi cei care vorbeau îşi aminteau de cineva numid „Profesorul” … Ca toate batalioanele de imbecili care au vorbit de enigmaticul  „profesor” se .. presupunea (corect, li se sugera telespectatorilor) că e vorba de Traian Băsescu… el ar fi marele regizor atât a răpirii juraliștrilor și a fugii lui Hayssam …

Băsescu ar avea serviciile le picioare şi d-aia vezi Doamne  a aranjat totul … de ce să-l mai fi adus înapoi nu explică nimeni …

O altă scroafă care grohăie în Cocina 3 nu mai conteneşte  să ne arate cât de rău de Tăsescu… a dat afară oameni din serviciu, a închis spitale şi şcoli le-a făcut colega ţigancă împuţită… 

Revenind la „profesor” … cine a fost turnător şi securist în acelaşi timp? Cine a fost şef  la Intreprinderea de Comerx Exterior Dunăre, intreprinderea Securităţii? Cui i se spune dom Profesor? Hehehe …  Dan Voiculescu … 

Poate limbricii care trăiesc la Antena 3 mâncând la greu rahat se tem că va mai apărea o acuzaţie în palmaresul lui Dan Voiculescu? Cea de trădător şi după ce îl vor aresta pe el şi pe o parte din  familia lui cei care acum se hrănac cu rahat vor rămâne şomeri deoarece nu îi mai angajează nimeni?

În fine … revenind la Ponta, acesta s-a umplut iar de rahat, încercând  să îşi artoge merite în povestea asta când era evident că nimeni nu i-a spus nimic, TOT CE ŞTIA DESPRE SUBIECT AFLASE CA TOATĂ LUMEA DE LA TELEVIZOR….  

Acum trei ani, preşedintele Assad, aflat într-o vizită la Bucureşti, afirma ca Hayssam se afla într-o închisoare din Siria, seful SRI, George Maior spunea acelaşi lucru acum câteva luni. Prin urmare, ce sa întelegem azi? Că a fost luat pe sus din închisoare? A fost scos de acolo, transferat mai întâi în alt stat cu acordul părţii siriene? Predarea lui a fost negociata sau serviciile secrete romaneşti l-au rapit pur si simplu? L-au luat ai noştri din Siria sau l-au scos alţii de acolo, fiind preluat pe drum de serviciile romaneşti? 

Prea curând nu vom şti ce şi cum. Îndubitabil e că, aşa cum a promis, Băsescu s-a ţinut de promisiune şi l-a adus înapoi pe Hayssam … şi nu e singurul …  să ne amintim  de Necoliciuc-CFR, Popa-FNI, Naor-arme etc  … TOŢI ÎN FOARTE BUNE LEGĂTURI CU PSD-UL LUI VICTOR PONTA

Ce interes ar fi avut PSD să-l aducă înapoi  pe Hayssam şi să îşi bage singuri cuiul în  talpă? 

Pe când era în Opoziţie, Ponta zicea la plesneală că Hayssam era prietenul lui Băsescu… vom vedea dacă va spune ce ştie … multe capete ar cădea probabil.
Nţţ … PSD  şi Ponta doreau din toată puterea ca Hayssam să rămână definitiv pe unde s-a dus … măcar ca să nu mai fie obligaţi să îi dea  înapoi sumele cu care îi sunt datori …

Multe lucruri vor rămâne enigme… 

Iată că cei de la  catavencii.ro ne ajută să înţlegem câte ceva … emo30

7 lucruri care nu se spun despre arestarea lui Omar Haysam

1. Omar Haysam le-a spus anchetatorilor că, pentru mulți dintre berbecuții printre care s-a ascuns atunci când a fugit, acel vapor n-a însemnat libertatea.

2. Procurorii români vor să afle dacă berbecuții cu care a plecat din țară Omar Haysam au fost și ei implicați în răpirea jurnalișilor. Iar dacă n-au fost implicați, ce intres aveau să fugă în Orientul Mijlociu?

3. Florin Condurățeanu e de părere că Omar Haysam ne poate furniza informații extrem de interesante. De exemplu, cum s-a tratat de cancer la colon.

4. La cererea expresă a citiorilor scârbiți de presa tabloidă, Omar Haysam a fost adus în țară pentru a pune la cale răpirea mai multor jurnaliști români care scriu titluri sub formă de exclamații idioate fără conținut informațional. ”N-o să-ți vină să crezi ce li s-a întâmplat unor colegi de-ai noștri! O să rămâi prost când o să citești în care țară măcinată de război se confruntă ei cu probleme fără precedent!” o să titreze Libertatea în zilele următoare.

5. Omar Haysam a venit în țară de bună voie,  deoarece a auzit în mod eronat că la Bac s-a dat poezia ”Pașa Haysam”, de George Coșbuc, ceea ce i-ar fi sugerat nu doar că nu mai e în dizgrație, ci și că existe ode închinate lui.

6. Văzând cât de puțini jurnaliști mai există acum la cele două-trei cotidiene care mai apar, Omar Haysam i-a întrebat pe mascați cine i-a răpit pe restul.

 7. Se pare că autoritățile române l-au prins pe Omar Haysam în momentul în care acesta își ridica premiul cel mare, de 12 milione de euro, de la 6 din 49.

Sursa: catavencii.ro

Minigalerie foto : Hayssam & PSD

3_d177fc_85fb0fe2a1 5_10975e_5aff830567iliescu_03_af828f27bf_thumb_630_380

 

Între politică şi presă există legături de sânge… De exemplu: Diana Tuşa + Iosif Buble = Alex

Din 2009 nu e chiar o viaţă de om, doar lumea s-a întors cu poponeaţa în sus… Puterea a devenit opoziţie, opoziţia putere şi Diana Tuşa nubilă şi virgină politic …

Ei bine, a fost o vreme când presa i-o trăgea, la propiu politicii… mai precis unu, Iosif Buble, lin

Hai să vedem cam ce se scria de ea acum patru ani: 

Deputata PNL Brăila Diana Tuşa se joacă de-a mama şi de-a tata cu un ziarist însurat

Diana TușaPînă să ajungă deputat PNL Brăila dintr-o prostie (fiind votată de doar 3.468 de brăileni), Diana Tuşa s-a făcut remarcată prin ţeapa ordinarăpe care le-a tras-o jurnaliştilor din oraşul vecin. Tuşa a organizat, în luna mai 2008, în nume propriu, „Gala Premiilor TNL” pentru jurnalişti şi le-a promis public cîştigătorilor că îi va duce pe banii ei în excursie la Bruxelles. De atunci se face că plouă. 

Ca deputat, Diana Tuşa a reuşit să facă un mare zero barat. E drept că a apărut de vreo două ori la nişte emisiuni pe la Antena 3, dar s-a întîmplat dimineaţa, cînd lumea se uită, de obicei, doar la meteo şi la horoscop. 

În schimb, tînăra liberală Diana Tuşa (31 de ani) a avut o activitate intensă în plan personal, mai precis amoros. De un an de zile, ea este cuplată cu ziaristul Iosif Buble de la Antena 3, căruia îi curgeau mucii pînă mai an pe holurile PSD Bucureşti. Deh, omul a avut şi are ambiţii mari, în sensul că vrea musai să ajungă parlamentar. Iosif Bubble are 32 de ani, este din Deva, a absolvit Facultatea de Teologie, iar anul trecut s-a făcut remarcat prin faptul că a postat o mizerie de film pe blogul lui de căcat, cu o tipă care îi făcea sex oral în maşină unui burtos. Buble a insinuat cu nesimţire că respectiva gagică ar fi pesedista Ana Birchall, profitînd de asemănarea acesteia cu gurista din filmul porno. Ulterior s-a dovedit că totul a fost o făcătură fabricată chiar în laboratoarele PSD, pentru ca tînăra Ana Birchall să fie desfiinţată mediatic şi scoasă din viaţa publică. De altfel, de la acel scandal nici nu s-a mai auzit nimic de Birchall, semn că demersul lui Buble şi al pesediştilor pe care el îi gîdila în orgoliu şi-a atins scopul. 

Puţin îmi pasă mie cu cine motoleşte cearceaful Diana Tuşa. Dar faptul că e cam boccie, ca să nu zic naşparlie, nu este o scuză pentru faptul că a ajuns să accepte o relaţie cu un bărbat însurat (tot cu o jurnalistă), pe deasupra şi reportofon de serviciu (pardon, ziarist). 

Îmi imaginez drama prin care a trecut Tuşa, cînd a văzut că anii trec şi nu se uită nici dracu la ea, că nici măcar din milă nu se încumetă cineva să o consoleze. Dar parcă mai tare s-a făcut de rîs, lăudîndu-se ca proasta-n tîrg că speră să devină doamna Bubble Gum, după cum văd că scrie aici. 

Autor: Iulian Grosu

Data publicării: 11 nov 2009

Sursa: antidotul.ro

Autorul articolului de mai sus, Iulian Grosu, face la referire la un articol publicat pe  inpolitics.ro 

”Incalecarea” puterilor in stat: deputata Diana Tusa, indragostita de un ziarist

Diana Tușa 1Istoria recenta ne demonstreaza ca, pe plaiurile mioritice, cand puterile statului se ”contreaza” ies, de regula, scantei. Uneori, insa, ies si lucruri bune. 

Deputata liberala Diana Tusa, exponenta a primei puteri in stat, traieste de mai bine de un an o frumoasa poveste de dragoste cu un ziarist de la Antene, Iosif Buble, reprezentant al celei de-a patra puteri, presa, numita si cainele de paza al democratiei. Contactata de Inpolitics, tanara liberala a marturisit, in exclusivitate, existenta acestei idile, despre care au aparut o serie de zvonuri in media, inclusiv in paginile Academiei Catavencu. “Da! Sunt indragostita de Iosif! Suntem impreuna de mai bine de un an de zile. Traiam o poveste foarte frumoasa, si, amandoi ne gandim la viitor”, ne-a confirmat Diana Tusa. De altfel, potrivit unor surse confidentiale, povestea de dragoste dintre cei doi se va solda, in viitorul apropiat, cu un bebelus. Deocamdata, Diana Tusa evita, diplomatic, sa oficializeze faptul ca este gravida, sarcina aflandu-se chiar in luna a treia. (R.G.)

sursa: inpolitics.ro

 

La rândul lor, cei de la Curentul, scriu:

Liberala Diana Tuşa i-a pus capac lui Iosif Buble, specialistul prohabului pesedist

POLITICĂ+PRESĂ=ALEX

POLITICĂ+PRESĂ=ALEX

Ziaristul care i-a inventat o m..e unei femei politician şi-a luat-o înapoi, găsindu-şi naşu’ tot în zona politică, o altă femeie politician atårnåndu-i de picior o bilă grea de condamnat la (încă) o căsătorie, după un prim mariaj eşuat. Spărgătoarea de case, liberala Diana Tuşa, a izbåndit, într-un final, să se mărite cu unu’ – ziaristul pesedist Iosif Buble, deşi la cåt de boccie este nu ar fi avut şanse să-şi găsească un consort nici măcar din råndurile etniei rome din care face parte, după cum comentau nişte blogeri din Brăila, orăşelul care a lansat-o spre culmile deputăţiei şi ale politicii înalte alături de un Bogdan Olteanu, căruia i-a fost director general de cancelarie.
La vremea aceea, a debuturilor sale, presa consemna că Diana „lăsa de înţeles că Bogdan Olteanu a depus divorţ de soţia sa, Cristina Izabela, din cauza ei, dar îşi vedea liniştită de viaţa intimă şi de întâlnirile private cu o cu totul şi cu totul altă persoană“. În ianuarie 2009, ziarul „CANCAN“ dezvăluia că Olteanu şi Tuşa au o relaţie de mai bine de doi ani, dar aceştia s-au despărţit, Olteanu aruncându-se (şi) în braţele Alinei Gorghiu, iar Tuşa în braţele lui Iosif Buble, jurnalist la Antene. În luna noiembrie 2009, Tuşa anunţa că e însărcinată şi Buble divorţează de soţia sa.
Buble la vremea aceea tocmai devenise un ceva mai cunoscut decât nimeni, prin lansarea unei făcături mizerabile la adresa Anei Birchal, un filmuleţ în care o femeie apare în genunchi, lucrând oral un personaj despre care s-a insinuat că ar putea fi Mircea Geoană. Zvonistica din spatele poveştii a fost mai interesantă decât povestea în sine. Filmuleţul n-a fost aruncat de Buble pur şi simplu pe Internet, ci s-a construit un orizont de aşteptare, s-au vehiculat diverse nume, s-au rostogolit ipoteze cu privire la personajul masculin din postarea lui Iosif Buble, devenit peste noapte un autentic specialist în problematica prohabului pesedist.
Lucrătura a fost a găştii iliesciene, care o dorea la Învăţământ pe Kati Andronescu, concurată de Birchal, căreia Geoană îi promisese postul, în perspectivă. Cel puţin aşa spun sursele noastre. Acum, curajosul Buble nu mai recunoaşte că blogul său este al său, ca să scape de obligaţii juridice faţă de Birchal.
Dacă Buble i-a tras-o jos lui Birchal, la vremea aceea, iată că o altă politiciancă a „răzbunat-o“ pe Ana şi i-a tras-o şi mai jos, atârnându-l printr-o combinaţie bilă- bilă-mantă aproape perfectă.

Tuşa a reuşit: Buble a luat-o de nevastă

Sau cel puţin aşa reiese din declaraţia de avere a liberalei, depusă în iunie 2010 la Cameră, cum că are un soţ angajat la Antena 1. Numele acestuia nu a fost trecut în declaraţie. Nu credem că de ruşine. Oricum la Tuşa nu ne-ar mira de fapt să aibă un soţ imaginar în declaraţia de avere, având în vedere că în urmă cu câteva luni explica pe blogul său cum a completat ea declaraţia de avere: „Explicaţia e simplă. Anul fiscal se încheie în luna martie, fişa fiscală se eliberează undeva prin mai“. Ea, sărăcuţa, neavând habar că în Codul fiscal se prevede la „Art. 16. – (1) Anul fiscal este anul calendaristic“. Bine că o să stea acum doi ani în concediu postnatal şi măcar nu mai votează legi pe care în mod evident nu le înţelege. Chiar m-am amuzat zilele trecute cum încerca ea să explice la un post de ştiri despre Ordonanţa 58/2010 care modifica chiar Codul fiscal despre care ea de fapt habar nu are. Dar la telenovele nu explică chestiile astea.
Să vedem cum a pus mâna Tuşa pe Ioşka: în 6 nov. 2009, Caţavencu anunţa în premieră că Tuşa e gravidă. După data naşterii copilului, data concepţiei a fost în jurul datei de 01 septembrie. Aşadar, sarcina avea două luni, deci nu era vizibilă. Tuşa, însărcinată în două luni, a dat pe surse la presă că e gravidă. Pe 10 noiembrie, Diana confirma în premieră pentru inpolitics: „Da! Sunt îndrăgostită de Iosif! Suntem împreună de mai bine de un an de zile. Trăim o poveste foarte frumoasă şi amândoi ne gândim la viitor“. 
În timpul ăsta, Iosif era însurat şi nu avea niciun gând să divorţeze. Dar punct ochit, punct lovit: soţia lui Buble, Ana Maria Luca, ziaristă care lucrează în Liban pentru o agenţie de ştiri – o tipă tare deci, până la un punct -, îl somează pe Buble să introducă divorţul, ceea ce se întâmpla chiar pe 16.11.2009 la Judecătoria Sector 6. Surse din apropierea jurnalistei ne-au relatat că declaraţia Tuşei a fost dată într-o marţi, iar peste şase zile, adică luni,  deja cererea de divorţ era depusă la instanţă pentru că soţia lui Buble a fost cu atât mai supărată cu cât „Cancan“ relatase în 27 ianuarie 2009 că Bogdan Olteanu divorţează pentru Diana Tuşa care, conform propriei declaraţii, trăia deja de mai multe luni şi cu Buble. Cum să nu te scârbească atâta promiscuitate?
Faptele s-au derulat astfel: la sfârşitul lui 2008-începutul lui 2009, Tuşa trăia şi cu Olteanu, şi cu Buble. Amândoi însuraţi. Olteanu bagă divorţ. Tuşa radiază. O s-o ia pe ea! O s-o ia pe ea!  Dar lovitură de teatru: Olteanu o ia pe Alina Gorghiu. O dată, maximum de două ori. „Părerea mea“, după cum a zis nea Nicu Văcăroiu.
Pe 01 iulie 2009, „Curentul“ arunca bomba: „Alina Gorghiu, noua stea din constelaţia Olteanului“. Biata tecuceancă este filmată câteva zile mai târziu de Antena 1, cu Bogdan Olteanu, intrând într-un hogeac şi ieşind după câteva ore îmbrăcată altfel. Aoleu, Diana disperă şi înmulţeşte atacurile pe Buble. Buble, mai bleguţ ca Olteanu. Olteanu, beizadea de superşmecheră comunistă, s-a gândit aşa: în zilele noastre se poartă bisexualismul. Deci dacă sunt cu două, înseamnă „bi“. În plus, cele două împreună au un coeficient de inteligenţă corespunzător. Dar fetele voiau măritiş. La căsătorie, „bi“ înseamnă puşcărie. Deci Olteanul nu poate. Şi atunci bomba: Diana rămâne însărcinată cu Buble. Buble, absolvent de Teologie, nici vorbă să divorţeze. Dar Diana, consumatoare de telenovele, lucru devoalat prin desele sale apariţii la TV, ştie ce are de făcut:  să-şi ridice poalele în presă, cu tupeu, să iasă pe interval cu sarcina, apoi pac, divorţul lui şi, în final, căsătoria ei. Doar Buble, absolvent de Teologie, nu era să lase copilul născut în afara căsătoriei.
Planul a funcţionat ca uns, iar acum Buble este practic aproape intromisionat şi în politică, fiind foarte aproape de visul său iniţial de a ajunge parlamentar. Până una-alta este doar soţ de parlamentară liberală, dar cu perseverenţă şi răbdare are şanse să prindă un loc pe lista PSD-ului, mai ales dacă avem în vedere că din punct de vedere al imaginii situaţia sa, de pesedist încălecat de-o liberală, corespunde şi ilustrează actualul context politic, în care liberalii şi pesediştii convieţuiesc într-o vicioasă coterie sexual-politică.

Sursa: curentul.ro

Şi cum e frumos, orice poveste e bine să se încheie cu happy end … 

Presa în coaliţie cu Puterea îl învaţă pe Alex să înoate

Presa în coaliţie cu Puterea îl învaţă pe Alex să înoate

Diana si Iosif incearca sa-l invete pe Alex sa inoate la mare

Deputatul PNL de Braila Diana Tusa si cunoscutul jurnalist Iosif Buble se afla de cateva zile intr-o statiune de la malul romanesc al Marii Negre impreuna, evident din acest an pentru multi, multi, ani, cu micutul Alex, poznasul baietel al cuplului. Daca Alex nu adora sa manance hamsii, guvizi sau midii cu cartofi prajiti sau maioneza, ii place insa sa se zbenguie in apa, ocazie cu care Diana si “Ioska” incearca sa-i ofere prima lectie de inot.

Infobraila a intrat in posesia mai multor imagini de la mare al cuplului, una dintre ele fiind alaturata acestui articol. Nu putem sa nu remarcam fericirea care se citeste in ochii proaspetei familii, care isi incarca bateriile pentru anul de foc 2012, in care trebuie s-o sustina pe Diana pentru obtinerea unui nou mandat de deputat

Autor:  Catalin IORDACHE

Sursa: infobraila.ro

Androidul Bianca Drăguşanu se mărită … „Am avut ofertă să dau exclusivitate la nunta mea pentru 100.000 de euro” – zice ea

Androidul Bianca se mărită

Mai mulţi oameni ( printre care sunt şi eu)  sunt cam contrariaţi de faptul a apărut un zvon car spune că că fac parte din aceeaşi specie cu cea din care face parte Bianca Drăguşanu… Sau măcar acelaşi regn … 

Bianca Dragusanu, Victor Slav

Bianca Dragusanu, Victor Slav

 

M-am tot întrebat de unde le-o fi venit ideea celor care spun că facem parte din aceeaşi specie cu Bianca … ce zic eu specie? … din acelaşi regn … animal… Nu există animale la care cantitatea de silicon să fie mai mare decât cea a compuşilor de carbon…

La specia din care fa  eu parte, oamenii formează cupluri, fac nunţi, chiamă rude şi amici, mănâncă, beau se distrează, primesc daruri…

Bianca Drăguşanu, evident android sau ceva similar, zice că:  „Am avut ofertă să dau exclusivitate la nunta mea pentru 100.000 de euro”

Înţeleg că dă exclusivitate unei instituţii media… fără sofisticăreli de gândire, logica elementară de spune că vorbim de un spectacol … acolo se vând exclusivităţi, un meci de fotbal, un teatru de păpuşi …  nu, la o nuntă nu se vinde exclusivitatea decât dacă e o nuntă de operetă … 

Dacă vorbim de operetă, vorbim de personaje… dacă vorbim de personaje… cine dracu o joacă în rolul  Biancăi Drăguşanu?  Nu ştiu de ce, dar chiar nu cred că că Oana Roman poate interpreta acest rol… le sună vocile prea diferit şi ar putea părea false… 

Cu  spuneam, după ce despre Bianca Drăguşanu ajunsese la un moment dar caz naţional întrebarea în pe pat şi-o pune Bianca, devenită din curviştină de oraş minier, paraşută naţională, iată că a ajuns să îşi găsească fraierul care să o ia cu silicopanele şi trecutul personal la pachet … în fine, ce să zic? …  Îi urez casă din beton armat … piatra e cam scumpă …

Pentru cine nu cred totuşi că gagica de silicon, iată mai jos, adus (cu copy-paste) din  ziarulring.ro , scris de Delia Niculae şi publicat pe 15-07-2013, un articol unde se vede respectiva vânzare a avut loc … 

Bianca   Dragusanu

Am aflat CU CÂT ÎŞI VINDE nunta Bianca Drăguşanu!

Bianca Dragusanu” Roşcata” si Victor slav îşi stabilesc, în această perioadă, detaliile nunţii. „Am avut ofertă să dau exclusivitate la nunta mea pentru 100.000 de euro”, le-a dezvăluit Bianca unor apropiaţi.

De când a anunţat că se căsătoreşte, au curs oferte în vederea obţinerii exclusivităţii pentru mediatizarea evenimentului. S-au vehiculat sume importante de bani, dar şi oferte din partea localurilor, care, pentru obţinerea unui capital de imagine, i-au oferit totul pentru desfăşurarea evenimentului. „Este adevărat că am avut multe oferte, la care încă mă mai gândesc. Nu fac din nunta mea un prilej de a obţine bani, dar dacă voi considera că este pentru binele nostru să semnăm vreun contract de exclusivitate, probabil că o vom face. Eu nu îmi vând nunta pentru vreo sumă anume, aşa cum au înţeles unii”, s-a limitat să ne spună Bianca Drăguşanu.

Vrea…la piscină

Deşi refuză să dea amănunte legate de nunta sa, „ring” a aflat că Bianca îşi doreşte ca evenimentul să aibă loc la piscină şi în această perioadă urmează să aleagă locaţia. Şi în privinţa vestimentaţiei, roşcata va fi o mireasă aparte. Va îmbrăca mai multe rochii de mireasă şi una dintre ele va fi creaţia sa, ea lansându-se şi în modă cu puţin timp în urmă. Până la cununia religioasă, care va avea loc în luna septembrie a acestui an, Bianca şi Victor se vor căsători civil, moment pe care vor să-l petreacă în intimitate. Surse din anturajul roşcatei susţin că aceasta s-a gândit chiar să îşi oficializeze relaţia departe de Capitală. „Nu vreau să fac din nunta mea un circ cu intrare gratuită. Nici vorbă, vreau să fie ceva care să-mi placă mie!”, a spus cu puțin timp în urmă, Bianca.

Ilie Năstase vrea 200.000 de euro

A devenit deja o modă ca vedetele să-şi negocieze tariful pentru apariţiile TV, dar mai ales pentru accesul la evenimentele importante din viaţa lor. Printre acestea se regăseşte şi Pepe, care i-a oferit exclusivitate naşului Cătălin Măruţă la nunta sa cu Raluca Pastramă. La fel procedează şi Ilie Năstase care se pare că vrea să vândă drepturile de difuzare a cununiei religioase cu 200.000 de euro. El s-a căsătorit civil cu Brigitte Sfăt pe 17 iunie la Timişoara, având alături doar cei mai apropiaţi prieteni. 200 de invitaţi vor lua parte la nunta Biancăi Drăguşanu cu Victor Slav.

„Nunta va avea loc undeva la sfârşitul lui august, începutul lui septembrie. Eu îl iubesc pe Victor, este bărbatul lângă care îmi doresc să fiu şi lângă care voi fi.”

BIANCA DRĂGUŞANU

Sursa: ziarulring.ro

Nota Blue:

Să presupunem prin absurd că Paraşuta de Silicon nu minte şi cineva, o televiziune, un  ziar, etc i-a oferit 100.000 de euro pentru exclusivitate … să presupunem că nu e vorba de excluzivitatea de a transmite live sexul marital pe care Bianca l-ar presta în sala unde se va ţine nunta, cu de nuntă în sine…

Mă întreb şi eu.. oare cât de cretin ar trebui să fie cineva care să dea atâţia bani? 

Există păpuşi care, deşi 100% plastic arată mai vii decât Bianca …pe cine ar putea  interesa nunta ei? 

Bianca Dragusanu , păpuşa de plastic

CLAUDIA BOGHICEVICI: De ce crede Funeriu că ministrul Pricopie a picat ”puţin de fraier”

Doamna deputat  Claudia Boghicevici scrie pe contul dânsei de Facebook:

 

De ce crede Funeriu că ministrul Pricopie a picat ”puţin de fraier”

Claudia Boghicevici

Claudia Boghicevici

Pricopie: Promovabilitatea la bacalaureat este de 55,4%
Remus Pricopie: Imediat ce se termină Bacalaureatul, vom pregăti metodologia pentru examenul din 2014
Fabricile de diplome au pervertit educaţia, iar actualul ministru Remus Pricopie a picat puţin de fraier, a afirmat consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, în cadrul unui interviu acordat lui Ion Cristoiu, informează b1.ro.

Fostul ministru al Educaţiei a vorbit şi de perioada dificilă în care îşi exercita mandatul, din 2011, când singurii săi susţinători au fost Traian Băsescu, Emil Boc şi Elena Udrea.

”Dacă imi permiteţi, ministrul actual Pricopie a picat puţin de fraier. Un ministru nu poate să împiedice un profesor să ia şpagă, dacă directorul respectiv e şpagar”, a spus fostul ministru.

Iar problema a apărut odată cu fabricile de diplome, crede consilierul prezidenţial.

Citeşte şi Cum ar fi arătat România dacă bacalaureatul nu ar fi fost fraudat 23 de ani?

”La noi s-a pervertit acest sistem în monentul în care au intrat în funcţiune fabricile de diplome. Când au intrat în funcţiune fabricile de diplome, care aveau nevoie de diplome, ce au zis mai marii ministerului – frate, dăm liber la bacalaureat prin fraudă, astafel încât fabrilile de diplome să aibă materie primă”, consideră Funeriu.

Acesta a vorbit şi de dificultăţile întâlnite de el în perioada în care, fiind ministru al Educaţiei, a încercat să rezolve o parte din aceste probleme.

Citeşte Ponta l-a certat pe Pricopie pentru că a fost „sac de box” la TV

”Pentru a clarifica relaţia mea cu PDL, când am fost ministru, dacă nu aş fi avut sprijinul PDL-ului nu aş fi putut să fac mare lucru, dar dacă aş fi avut întregul sprijin al PDL, aş fi putut să fac de 10 ori mai mult. După bacul dur din 2011, iniţial am avut trei susţinători – Băsescu, Emil Boc şi Elena Udrea. Au fost cei trei oameni care, în momentul în care şi-au dat seama de ceea ce fac, au spus, da, te susţinem. A existat un moment în care PDL şi-a pus întrebarea dacă mă dă afară sau mă susţine”, a mai spus Funeriu.

Autor: Claudia Boghicevici

Sursa: facebook.com/boghicevici.claudia

 

%d blogeri au apreciat: