Arhiva

Archive for 21 august 2013

Locul Sorinei Matei nu e la România TV … are pixu tare şi nu are faţă de ciutac … (Ciutác=ţărănoi)

21 august 2013 Un comentariu

Întotdeauna  am zis că Sorina Matei face notă distinctă…

Ea zice „Un jurnalist străin, uluit de ce se întâmplă în România, mă întreba acum câteva luni de ce nu plec din România, de ce nu închid pur și simplu ușa și gata. I-am spus că pur și simplu nu pot, deși am avut ocazia. Iar atât timp voi practica meseria asta, am datoria să respect adevărul și propria-mi conștiință.”

Eu nu mă întrebam de ce nu pleacă din România cu doar de la România TV … LOCUL EI NU E ACOLO 

 România tv pare tot mai mult un loc  din curtea lui Dan Voiculescu, un loc unde cei care îl populează seamănă tot mai mult a ciutaci … Ciutacul adus de la Voiculescu pute şi infectează tot ce atinge…

Nu, România TV nici măcar nu seamănă cu Antena 3 … ei seamănă a ciutaci .. ăia a gâzi … Pentru cine nu ştie, conform DEX avem:

gîde (gâdele, gâdea, gîzi, ), s. m. – 1. Călău. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecător. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientală. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. După Cihac, II, 111, din ceh.pol. kat „călău”, ceea ce nu pare posibil. – Der.ghidan, s. m. (nume propriu de cîine), pentru a cărui variație vocalică cf. gîză-ghiză; ghidănac, s. n. (ciocan; ciomag); ghidălan, s. m.(vlăjgan); ghiduș, s. m. (caraghios, bufon), cu suf. -uș; ghidușesc, adj. (caraghios); ghidușie, s. f. (caraghioslîc). Ghiduș este considerat de Philippide, Principii, 64 și DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 și la Scriban din mag. büdös „puturos”, de unde provine și săs. bidusch; și de Drăganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidós „păstor de capre”, aluzie la un obicei popular de Crăciun. Nici una din aceste explicații nu ni se pare convingătoare. 

Deci un Gâde e un călău … ce e un ciutac? Ce să fie? Un ţărănoi …

Ciutác s. m. – 1. Turc sau bulgar mahomedan din Dobrogea. – 2. Țărănoi, necioplit, netot. – Var. citac. Tc. çitak (DAR). 

De ce ar trebui să plece Sorina Matei de la România TV? Pentru că nu are faţă de ciutac  (ţărănoi) … şi pentru că ştie să ţină pixu tare şi drept …

sorina matei

Meseria de a nu-ți îndoi pixul

 

În 17 ani de meserie, am întâlnit mai multe categorii de jurnaliști. Jurnaliștii de teren, jurnaliștii habarniști și pseudojurnaliștii. Cheia în toată această departajare o reprezintă respectarea meseriei și conștiinței.

Pot să spun, fără pic de ezitare, că jurnaliștii de teren sunt cea mai cinstită și onestă parte a presei. Sunt oameni alergați prin zeci de locații- uneori zilnic, hăituiți, înjurați de politicieni, infractori și nu numai, uneori bătuți, scuipați, agresați, dar sunt oameni cu o precizie a informației și o viteză de lucru năucitoare. Nu e ușor să faci teren și să fii primul la concurența care există astăzi în televiziunile de știri, nu e ușor nici să stai zeci de ore într-o locație, nu e ușor să bați țara în lung și-n lat, nu e ușor să transmiți din băi de mulțime sau din fața unor instituții din care este foarte greu să afli informații certe, nu e ușor să lucrezi cu sursele. Dar ei o fac. Și știu destul de mulți care fac asta din pasiune, din respect pentru ei și pentru meseria pe care și-au ales-o. De multe ori însă tot ei sunt cei ridiculizați sau efectiv nebăgați în seamă de ceilalți. Sunt niște proști, niște „fătuci” sau „băiețași” ce ar trebui să citească doar comunicate de presă, spunea acum câțiva ani un analist politic al vremurilor noastre. Eu nu am uitat.
Oamenii aceștia însă, de multe ori obosiți de evenimentele pe care nu și le aleg, dar care se întâmplă, de multe ori specializați pe domeniile lor, pot da lecții de analiză – de departe mult mai pertinente, echilibrate și competente decât orice analist politic pe care-l vedeți la televizor. Pentru că ei, de cele mai multe ori, lucrează cu informația, se luptă cu timpul, cu viața în toate formele ei, nu cu interesul pentru politrucul x sau y. Întotdeauna acești oameni, cât timp voi practica meseria asta, vor avea parte de tot respectul meu. Ei sunt tot ceea ce ea are mai frumos.

Mai există și a doua categorie. A habarniștilor, i-am numit eu. Jurnaliștii ce nu știu, nu cunosc, nu-i interesează. Cei care lucrează ca la aprozar, cu program fix gen fabrică. În general, ei nu au întrebări, dileme, nedumeriri, nu citesc, nu se documentează, au alte preocupări mai bune în viață decât această meserie. Pe ei nu poți însă să-i comdamni. Poți să constați, cu regret, doar că și-au greșit menirea în viață. Și cam atât.

Cea mai periculoasă categorie e însă ultima- a pseudojurnaliștilor. Pentru că ei fac de râs și murdăresc toată această breaslă. De obicei, ei se prezintă ca analiști, comentatori sau, uneori, chiar moderatori. Și dacă ar putea, uneori, s-ar lipi de scaunele tuturor studiourilor de televiziune de dimineață până seara.
Unii, pe baza analizelor prin care-l spală pe politicianul x sau y, câștigă contracte importante, alții, tot grație analizelor, și-au făcut averi uriașe, câțiva sunt spăgari de profesie, alții șantajiști de meserie, unii își oferă gratis serviciile doar ca să fie băgați în seamă.
În presa de astăzi, pseudojurnaliști fără o oră de teren se implică sau susțin privatizări în numele unor oameni de afaceri, alții trăiesc de pe urma politicienilor sau afaceriștilor, alții – extrem de periculoși- susțin mereu și mereu retorica infractorilor ce le sunt prieteni, câțiva dintre ei sunt chiar parte a unor grupări infracționale. Unii au ales să facă politică din rândurile presei, alții s-au mutat până la urmă cu arme și bagaje în politică, unii s-au întors din politică și dau lecții penibile, mulți, prea mulți sunt trompete pe state de plată, alții, în mod halucinant, au trecut efectiv de la prostituția de lux, de nivel înalt sau de bordură, la analiza de tot râsul. Mie, de oamenii aceștia, îmi este pur și simplu scârbă. Cine are nevoie de ei, cine îi plătește, sunt toți fix la nivelul lor.

Un jurnalist străin, uluit de ce se întâmplă în România, mă întreba acum câteva luni de ce nu plec din România, de ce nu închid pur și simplu ușa și gata. I-am spus că pur și simplu nu pot, deși am avut ocazia. Iar atât timp voi practica meseria asta, am datoria să respect adevărul și propria-mi conștiință.

Omul, puțin descumpănit, mi-a urat succes.

Autor: Sorina Matei

Sursa: sorinamatei.blogspot.ro

ADIO, COSTICĂ ŞTEFĂNESCU !

Costică Ştefănescu s-a sinucis pentru că nu mai suporta …

.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească …

.

Costică Ștefănescu

Într-una din cărţile sale, marele gazetar sportiv Ioan Chirilă îl descria pe Costică Ştefănescu ca având “une belle allure”, referindu-se la eleganţa înnăscută a primului libero autentic al fotbalului nostru. 

Costică Stefănescu, produs al centrului de copii şi juniori al Stelei, dar ajuns celebru sub culorile Universităţii Craiova, a fost unul din cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut România, un om în jurul căruia s-au ţesut performanţele Craiovei şi ale echipei naţionale din anii 80. Deposedările făcute cu o eleganţă nemaiîntâlnită până atunci, calmul din timpul partidelor, viziunea asupra jocului, pasele sale în adâncime (cei trecuţi de prima tinereţe îşi aduc aminte de frumoasa pasă spre Cămătaru, pe Rasunda Stadion din Stockolm, la acel 1-0 cu Suedia, din 1983) au fost atuurile acestui apărător care, paradoxal, nu prea ştia să faulteze. Rezolva totul prin anticipaţie, plasament şi o tehnică neobişnuită pentru un apărător.

Costică Ştefănescu a hotărât că vrea să iasă de pe scena vieţii în felul lui, probabil dărâmat la gândul că este chinuit de o boală necruţătoare, aşa cum fac mulţi oameni când află că sfârşitul este aproape. În cazul unui fost sportiv de mare performanţă, care a fost mereu în formă şi fără probleme de sănătate, atunci când primeşte o astfel de veste, totul devine negru, de neinţeles, şi atunci ia hotărâri dramatice, renunţând la tot. Probabil chinul prin care trecea Costică Ştefănescu era mult prea greu de îndurat, dacă un om care s-a luptat cu toţi atacanţii de valoare ai anilor 80 a ajuns să ia această hotărâre.

Ideea de a-l transforma pe Costică Ştefănescu din mijlocaş în libero a aparţinut poetului Adrian Păunescu, omul care a fost mereu aproape de cele două iubiri ale sale, Rapid şi Universitatea Craiova, fiind şi cel care a scris şi versurile celor mai frumoase imnuri din fotbalul românesc. După Zoli Crişan, şi el plecat dintre noi, după Adrian Păunescu, Craiova îşi mai pierde unul dintre simbolurile sale de frunte, căpitanul acelei echipe cu 15 titulari, aşa cum era numită, pentru valoarea deosebită a jucătorilor săi şi pentru că nu conta cine erau cei 11 care intrau în teren, atât de apropiaţi erau, ca şi valoare, toţi cei 15 din lot.

Ca întotdeuna, în astfel de momente ne gândim dacă nu am fi putut face mai mult pentru aceşti oameni, care au însemnat ceva în istoria sportului românesc. Am fi putut, fiecare din noi, să facem mai mult pentru a le alina suferinţele, dar n-am făcut-o, şi ne mulţumim doar să-i plângem, când nu mai sunt. Acum, Costică Ştefănescu se duce în ceruri, pentru a reface cuplul de fundaşi centrali ai naţionalei din anii 80, împreună cu Fane Sameş, colegul său din atâtea bătălii sub tricolor, stins şi el mult prea devreme.

Odihneste-te în pace, Costică, şi mulţumim pentru tot ce ne-ai dăruit în anii cât ai fost cel mai bun libero român pe care l-am văzut vreodată. După tine, a preluat din eleganţa ta Belodedici, cel care suntem convinşi că te-a urmărit foarte atent la fiecare partidă, când tu erai în plină glorie şi el era doar un junior talentat. Întotdeuna s-a dat o bătălie în sinea mea, când a fost vorba să aleg cel mai bun libero român pe care l-am văzut vreodată, pentru ca trebuia să aleg între tine şi Belo. Ce pot spune, cu siguranţă, este că tu ai fost primul libero autentic din fotbalul românesc, cel care a dat acestui post o eleganţă şi-o prestanţă aşa cum n-a mai reuşit nimeni până la tine.

Autor: Cristian Huluban

Sursa: sport.rol.ro

%d blogeri au apreciat: