Prima pagină > Uncategorized > Decorația de merit … ce pana mea …

Decorația de merit … ce pana mea …

 

MOTTO: Nu ești decorat, nu existi …


Ce pana mea ...Undeva, într-o țară, lumea căpătase un puternic apetit pentru decoraţii. Acestea erau tot ce conta …

Dacă cineva trebuia premiat i se dădea o decoraţie, de asemenea, pedepsele constau în confiscarea unor decoraţii sau în scăderea gradului celor deţinute.

Încet a apărut decoraţia supremă. Se numea, cum altfel,  „DECORAŢIA DE MERIT”.

Se acorda, la început, pentru fapte de eroism… încet a început să se acorde şi pentru talent şi pentru  crearea unor opere de artă .. practic se acorda pentru orice. Chiar şi pentru nimic …

Socialmente vorbind erai aranjat dacă aveai o „DECORAŢIE DE MERIT”. Extrem de ciudat, respectiva căpătase rolul de a te poziţiona atât pe scara evoluţiei cât şi pe cea socială… Nu se ştie cum, dar decoraţia era singura care arăta prin greutatea ei importanţa persoanei care o căpăta.

Evident că posesorii de decoraţie o aveau tot timpul la ei. Dacă nu ţi-o vedea lumea nu avea nici o valoare, nu?  Dacă se nimerea să fie coadă la ouă, cel care avea decoraţia mai mare intra în faţă… nu conta de când stai la coadă cu doar cât de mare ţi-e decoraţia.

E adevărat, această decoraţie indusese şi oarece lucruri stranii …

Decoraţia ajunsese să poată fi cumpărată, compuneai o simfonie sau plăteai 1000 de cocoşei (moneda locală), tot aia era… aveai o decoraţie de un kil, mai făceai rost de nişte bani, puteai să cumperi kile suplimentare pentru decoraţie.

Aşa, până pe la zece kile oamenii îşi purtau decoraţiile destul de uşor, când mai îmbătrâneau se întâmpla un  fenomen. Omul avea mai mulţi bani, cumpăra kilograme suplimentare pentru decoraţie.

Din „Regulamentul pentru decoraţii” unde scria că fiecare are dreptul să îşi poarte decoraţia sa, oamenii înţeleseseră că dacă ai o decoraţie nu poţi fi ajutat să o cari, iar neputinţa de a o căra însemna că ai dobândit-o ilegal, deci că nu o meritai. Astfel, uneori, decoraţia fiing grea, vârsta slăbind fizic purtătorul oamnii nu îşi mai puteau purta decoraţia.  Cum nimeni nu dorea să se spună despre el că nu merită decoraţia, refuzau să o lase acasă iar pe stradă, la fiecare câţiva metrii, se puteau vedea bătrâni stând cu decoraţia în braţe sau în spinare… Se odihneau.

Unii nu reuşeau nici după ore şi zile întregi să se mişte de acolo … stăteau şi mureau.

Devenise o problemă … Decoraţii erau lăsaţi acolo.. nu puteai să îi iei omului onoarea… Problema e că de la o vreme începeau să pută.

Academia Naţională a rezolvat problema … În onoarea decoratului decedat pe motiv de onoare, indiferent dacă era în biserică, pe stradă, la buda publică sau unde l-o fi găsit moartea, urma să se facă o statuie exact cum arăta decedatul …

În funcţie de banii pe care îi aveau aparţinătorii statuia se văcea din materiale mai mult sau mai puţin rezistente…

Pentru sărăntoci se filosea nisip care era spălat de prima ploaie, dar pentru alţii se putea folosi chirpici lăcuit sau ba, lemn, PVC (garantat două secole), metal sau piatră …

Astfel, lumea a început să se umple de statui. Statuile deveneau tot mai multe încât pe străzi era tot mai greu să circuli, instituţiile punblice erau tot mai greu de folosit … Lumea trebuia să stea acasă tot mai mult. Dopar cei bogaţi puteau să cumpere serviciile unor elicoptere…

Ţara părea că a ajuns la Marele Final … oamenii urmând a muri în casele personale. De foame… de sete … de plictiseală.

Au apărut tot felul de soluţii … s-au făcut tunele pe sub statui, pasarele pe desupra lor … dar, după o vreme se umpleau de statui …

A venit Revoluţia … toate statuile au fost adunate şi depozitate pe uznde se putea.

Tocmai când Groapa Marianelor să se umple, cineva a constatat că lumea putea din nou să trăiască … Cel care avusese ideea trebuia să fie premiet cumva… S-au hotărât să îi dea o decoraţie. Acum vine partea genială.

Decoraţiile urmau să fie făcute din pene. Ceea ce până acum însena 100 de grame de acum urma să fie o pană .. da.. o simplă pană.

Păi ce, o pană e ceva de ici de colo? S-a uitat oare cineva la o pană cu o lupă? E o adevărată lucrare măiastră.

Astfel, lumea începea să îşi poarte cu mândrie penele.

Cu cât erai mai bogat aveai mai multe pene .. deveneai mai pufos. Pe străzi vedeai doar ghemotoace de pene, dar vedeau cum prin copaci stăteau zgribulite o mulţime de păsări… nu mai puteau zbura că nu mai aveau pene.

Problema apărut când, la un show de modă a apărut cineva purtând coarne … o pereche de coarne valora un milion de pene … a fost senzaţional … toată lumea dorea coarne,  mulţi au făcut alergie de la pene …

E drept, coarnele erau un pic mai greu de purtat. Astfel toate coarnele familiei urmau a fi purtate de soţ, cel puţin teoretic, bărbaţii erau mai puternici. Femeile, fie că îşi iubeau soţii, fie că nu, făceau tot ce puteau să le pună cât mai multe coarne.

Încet, deviza de bază a femeilor devenise: „Să punem coarne bărbaţilor”… iar constarea filozofilor era că „fiecare are coarnele pe care le merită” deoarece fiecare avea nevasta pe care o merita …

Categorii:Uncategorized Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: