Prima pagină > Haioşenii, Pamflet > Muţumită tehnologiei SHS (Super Hide Sealth), România devine superputere mondială

Muţumită tehnologiei SHS (Super Hide Sealth), România devine superputere mondială

Iată că USL, aflat la putere,  dovedeşte dacă mai era cazul că este alegerea care ne trebuia.

Cuplul de lideri Crin Antonescu şi Victor Ponta arată că între ei legătura e mai strânsă ca niciodată, eficienţa relaţiei fiind indiscutabilă. Când lumea credea că doarme, Antonescu gândea la problemele ţării, iar când lumea credea că Ponta freca menta, aplica ce a gândit Antonescu în perioadele  de după ce se scula şi înainte de a se trezi din cauza zgomotului făcut de ceasul cu sculătoare …

Ponta,  Antonescu

În sfârșit România a intrat în rândul lumii…

Avem o armată care ne dă dreptul să ne numim superputere mondială de primul rang. Noile dotări ale armatei fac din România, o țară de care Istoria va ține cont.

Puţini sunt cei care ştiu că vizitele Premierului Ponta în SUA şi China au avut, de fapt, rostul de a-i informa pe conducătorii acestor ţări că trebuie să ne dea respectul cuvenit.

Premeirul Chinez a şi fost în România ca să îi prezinte omagiile, dar şi să ne roage să asigurăm securitatea Chinei şi a Coreii de Nord deoarce  MOSAD, secţie a serviciilor secrete Chineze a averizat asupra pericolui ca trupete Taiwanului să invadeze aceste ţări.

 Urmează să vină şi Preşedintele Obama care, din sursă care a preferat să îşi păstreze anonimatul, se teme de o invazie a armatei regulate din Sri Lanka. (După cum se ştie, Sri Lanka avea o armată neregulată. În urmă cu două săptămâni, în cadrul unei acţiuni de forţă, ofiţerii Serviciului de Protecţie şi Pază a Preşedintelui Sri Lankez, Butchi LeGrasse, profitând de prezenţa la un chef a comandanţilor armatei neregulate şi i-au regulat).

Noile dotări ale armatei sunt de fapt rodul unor cercetări efectuate în România, cercetări care se bazează pe nişte contracte făcute pe persoană fizică în vremea guvernului Năstase, primele livrări de tehnică militară fiind făcute pe vremea guvernului Tăriceanu. Evident că nu era să fie făcute publice, zgomotul făcut de motoarele submarinelor şi a avioanelor invizibile neputând fi mascat complet, s-a recurs la o stratagemă, sa spus că duduia economia.

Cea mai importantă uzină care produce aceste maşinării este situată în mai multe din minele închise de pe Valea Jiului, uzină extrem de secretă şi ea (aş vrea să îl văz şi io pe ăla care a auzit de ea).

Noile avioane şi submarine folosesc o tehnologie superioară tehnologiei „SEALTH”  numită „S.H.S.” (Super Hihe Sealth) şi se referă la invizibilitate nu doar pe radar ci şi la observarea cu binoclul sau telescopul, tehnologie care se extinde şi asupra bazelor unde se păstrează avionele şi submarinele, evident, în cercurile informare, aceste baze numinduse Baze SHS.

Avioanele şi submarinele folosesc un combustibil obţinut din combinarea uraniului cu gazul de şist, cea mai mare uzină care produce acest nou tip de combustibil fiind situată în subsolul fostei ferme agricole „Drum Nou” din localitatea Trebuci situată pe graniţa dintre judeţul Cluj şi judeţul Suceava … N-aţi auzit de această graniţă? Normal, e şi ea extrem de secretă.

Pentru alimentarea noilor arme se foloseşte alimentarea de tip WIRELESS  şi se face evident, fără a folosi furtune, combustibili fiind trimis prin Internet direct de la Baza SHS de lângă Bucureşti, situată în comuna Pipera.

Nu aţi auzit nici de Baza SHS din Pipera? Normal … (De ce a fost de fapt arestat Gigi Becali? Pentru că s-a opus construirii acestei baze).

Antrenamentele militarilor care deservesc aceste noi arme sunt şi ele extrem de secrete. Principala Bază SHS de antrenament şi poligonul aferent sunt în Pungeşti …. Nu e cunoscută nici ea, iar exploziile de exerciţie sunt resimţite de locuitori ca nişte mici cutremure…

Din păcate pentru ei, locuitorii din Pungeşti fiind Gură spartă, nu li se poate spune adevărul deoarece sunt gură spartă şi există pericolul ca cei care lucrează la Birourile KGB şi MKVD din magazia crâşmei din localitate să afle şi să ne trezim că trec la sabotaje.

La defilarea de 1 Decembrie, armata română şi-a prezentat noile arme.

După defilare SRI a efectuat un sondaj de opinie în urma căruia a decis că noua tehnolohie SHS este un veritabil succes. Nimeni nu a observat nici submarinele nici avioanele.

Câţiva din cei prezenţi au costatat un miros de varză stricată (aşa miroase fumul de eşapament al avioanelor şi submarinelor de tip SHS), dar au crezut că au tras vânturi nişte oameni din apropiere – de la fasolea cu ciolan.

UPDATE

Surse de la DNA au anunţat că sunt pe cale să lămurească unde sunt banii de la buget care tot dispar de la instalarea Guvernului Ponta.

Se pare că aceşti bani nu au fost furaţi pentru a fi folosiţi în campaniile electorale cu ai fost depuşi în nişte conturi de tip SHS pentru a nu fi văzute de cei de la FMI care ar considera că nu mai trebuie să ne ajute deoarece acestea depăşesc fondulrile de care dispune Banca Mondială.

Mai jos se poate vedea o galarie foto care arată că nou tehnologie militară  SHS (Super Hide Sealth)  

folosită de armata română … 

Aeroport secret SHS Baza aeronavală Bază antrenament SHS Bază navală SHS Exerciţiu naval SHS

Avioane SHS

Categorii:Haioşenii, Pamflet Etichete:, , ,
  1. KClaudiu
    22 decembrie 2013 la 23:38

    Bazele stelth din cursul surii aka alea holtenescus!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: