Arhiva

Archive for 16 ianuarie 2014

SORINA MATEI: „…ceea ce s-a prezentat (la Antena 3) despre Andreea Pora … a depășit orice imaginație a unui om normal”

16 ianuarie 2014 4 comentarii

Sorina Matei califică pe siteul său, sorinamatei.blogspot.ro drept „terorism mediatic”, „O scenetă, pură ficțiune, cu accente sexuale și conotații de om violent, dezechilibrat mintal, a însemnat trecerea flagrantă a unei granițe de neacceptat în România…” felul în care s-au comportat acum  două seri limbricii de la Antena 3. 

Eu aş supralicita … încă de la apariţia ei, Antena 3 nu a făcut altceva, indiferent în ce zi şi la ce oră te-ai uita, la Antena 3, doar asta vezi.. realmente un terorism mediatic…

Terorismul mediatic

Sorina MateiRobert Turcescu, Mircea Marian, Silviu Sergiu, Ion Cristoiu, Horia Roman Patapievici, Monica Macovei, Iulia Motoc, Lucian Papici, Cristi Danileț, Andreea Pora. Om la om, bucată cu bucată, toți au fost acum două seri disecați public și linșați în fața a milioane de români de către trustul media controlat de Dan Voiculescu. Un trust care aproape direcționează guvernarea în România, preferat și de prim-ministru, dar ale cărui derapaje au ajuns în rapoartele Comisiei Europene. Însă ceea ce s-a prezentat despre Andreea Pora, un jurnalist critic cu guvernarea, a depășit orice imaginație a unui om normal. O scenetă, pură ficțiune, cu accente sexuale și conotații de om violent, dezechilibrat mintal, a însemnat trecerea flagrantă a unei granițe de neacceptat în România. Nimic n-a avut de-a face nici cu lupta politică, nici cu jurnalismul, nici cu opinia, nici cu orice meserie. Și nici cu noi toți, ca ființe umane. A fost pur și simplu execuție publică în direct!

Vorbim despre afectarea gravă a demnității umane, distrugerea imaginii publice, terfelirea reputației profesionale, încălcarea dreptului la apărare și la liberă exprimare. În această țară, deocamdată, orice cetățean are drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale. Ca să vorbești și gândești liber și să te aperi într-o democrație, nu trebuie să te inclini în fața niciunui mogul.

A urmat, evident, linșarea sistemului judiciar. În tot ansamblul său. Aseară, ca și în alte dăți. Procurori, judecători, polițiști, jandarmi, instituții de forță ale statului- DNA, SRI. Au fost prezentate cazuri care n-au nicio legătură cu actualitatea, alăturate de drame sociale, au fost difuzate continuu  așa numitele „erori judiciare”, au fost răsturnate realitățile. Iar asta au făcut-o aproape în comun zonele din media controlate de doi oameni care dau semnalul că vor să conducă tot.
Au făcut-o pentru a decredibiliza sistemul de Justiție, prezentat continuu, până la paroxism, fără nicio dovadă, ca fiind unul la picioarele Președintelui României. Și, deocamdată, sistemul nu se lasă impresionat de ei.

Cazul ridicării de către DNA a baronului PSD, Nicușor Constantinescu, este cel mai recent exemplu, dintr-o serie ce pare nesfârșită. Media controlate direct de cei doi adevărați decidenți ai USL- Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță- au transformat în câteva minute un adevărat urmărit penal, ridicat cu mandat de aducere pentru că de trei ori a fugit de procurori, într-o falsă victimă politică. Urmăritul penal, baron vechi și influent al partidului aflat la guvernare, și-a propus, printre altele, să desființeze și principala instituție de luptă anti-corupție din România, ba chiar i-a declarat război în direct. Nimeni din rândul guvernării n-a reacționat la așa ceva.
Ce s-a transmis românilor? „Să vă ferească Dumnezeu să vin eu la putere”. Asta urla un alt lider PSD, pe ambele posturi de televiziune ale mogulilor, la adresa procurorilor, serviciilor secrete și președintelui României. Liderul PSD care țipa, tot fruntaș al partidului aflat la guvernare, are și el probleme cu Justiția, fiind trimis în judecată într-un alt dosar. Așa, a părut totul ca un război declarat al infractorilor împotriva statului. Pe nimeni n-a deranjat. Și asta guvernarea și-a asumat.

De ceva vreme, ce vedeți pe unele televizoare și nu numai este rezultatul unei înțelegeri politice încheiată acum mai bine de patru luni. Dan Voiculescu și Sebastian Ghiță, ambii mai mult oligarhi decât simpli moguli, și-au dat mâna, în ciuda animozităților personale, pentru protejarea mediatică a guvernării și, mai ales, a premierului Victor Ponta. Dar și-au dat-o din motive diferite.

Primul, din disperare: preferă să-l placă pe Victor Ponta decât să stea în pușcărie. Are o condamnare de 5 ani cu executare, în primă instanță și o altă trimitere în judecată pentru complicitate la șantaj.

Al doilea, și el cu un dosar în instanță de 11 ani în care este achitat pe fond, vrea doar să-și protejeze cel mai bun prieten și, în principal, să rămână mufat la resursele financiare ale guvernării de care beneficiază din plin.
Așa, se dobândește adevărata putere. În plus, se cumpără tot ce mișcă în media și nu numai, se creează un adevărat scut de protecție pentru actuala Putere împotriva oricărei erodări, se picură în urechea populației doar mesajele partidului, se ascund desele, gravele greșeli și atacuri la statul de drept, se direcționează politic electoratul pentru atingerea câtorva ținte reale: înrăirea oamenilor împotriva oricăror forme de Justiție, împotriva actualului Președinte căruia oricum i se termină mandatul dar, mai ales, instalarea în fruntea României a alesului pe care și-l doresc ei.

Dacă Dan Voicullescu acționează mai transparent și mai dur, Sebastian Ghiță se mișcă în principal în subteran, mai periculos dar și mai parșiv.

Ce face zona de media controlată de primul? Își ia ținte și le termină. O face zilnic, oră de oră aproape, de 8 ani. Singura obsesie inoculată națiunii este dărâmarea lui Traian Băsescu. Pentru asta a pus umărul serios la două suspendări ale aceluiași Președinte al României, la debarcarea prin manifestații de stradă a unei guvernări erodate, la preluarea en fanfare a puterii de către USL. În mașinăria distrugătoare voiculesciană a intrat aproape toată lumea. Toți cei care nu erau de acord cu el.
Primejdios și toxic pentru țară este altceva. Sentimentul anti-occidental pe care a reușit să-l inoculeze publicului captiv. În toată această luptă vecină cu demența care a pus statul de drept în mare dificultate, zona media controlată de oligarhul Voiculescu a acordat susținere protestelor anti-Chevron în România, cu complicitatea actualilor guvernanți, foști protestatari. Iar acum, de exemplu, Victoria Nuland, emisarul Departamentului de Stat al SUA de care a fugit premierul României, a fost catalogată tot în media partenerului său de guvernare ca fiind demnitarul care”a lucrat pe un trauler de pescuit oceanic sovietic” și având o gândire „pe valuri”. „România nu e colonie”, „nu trebuie să fim verificați la unghiuțe”, spuneau românilor și consilierii primului ministru. Acum un an și jumătate, și președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, era prezentat în aceeași zonă din media ca fiind „un tânăr comunist” dintr-un „partid maiost despre care s-a speculat că ar avea legături cu acțiuni teroriste”.

Ce face zona din media controlată de celălalt oligarh, prieten al premierului României? În principal, falsifică realități, proiectează o Românie care n-are nicio legătură cu adevărul. Ceea ce e la fel de periculos.
Teme care deseori n-au nicio legătură cu realitatea sau actualitatea se propagă în spațiul public- „ce-ar face Elena Ceaușescu dacă n-ar fi fost împușcată”. Și se distribuie în principal și mesajele PSD, ale guvernării, încercând să reducă toată spirala minciunilor pe care, de exemplu, o consolidează primul-ministru. În plus, pe diferite siteuri susținute financiar se generează intoxicări care apoi sunt rostogolite în alte zone din presă, se transformă infractorii în victime, se distorsionează mesajul actului de Justiție, se interzice prezentarea manifestațiilor publice, a vocilor credibile pentru sistemul judiciar, se atacă furibund adversarii.

În tot acest sumbru peisaj, această alianță toxică, ucigătoare pentru democrația din România și pentru progresul unei națiuni, ține publicul captiv și mințile care ar putea gândi ocupate. Instituțiile care sancționează derapajele media sunt deja parazitate politic iar jurnaliștii care nu li se supun și îndrăznesc să gândescă liber sunt transformați în adevărate ținte în mișcare.
Cine nu se încolonează în spatele acestui desant este executat, amenințat, presat, intimidat, înlăturat. Unii jurnaliști nu pot să reacționeze, pe alții nu-i interesează, altora le este pur și simplu teamă, doar câțiva au curaj. Cert este că se acționează la suprafață dar și în subteran prin acțiuni de mulți nebănuite.

O precizare importantă: acțiunile neautorizate de filaj sunt infracțiuni ce țin de siguranța națională a statului. Când țintele sunt jurnaliști critici cu guvernarea, apărători cunoscuți ai statului de drept, cine a comandat așa ceva trebuie să fie extrem de conștient că a trecut peste o graniță care, în orice stat democratic, este de neadmis.

După ce scutul mediatic va funcționa la capacități maxime astfel încât populația care-și ia cea mai mare parte a informațiilor de la televizor să nu poată reacționa pentru că se vor distorsiona realități întregi, vor continua liniștite toate atacurile la fundamentele statului de drept și la instituțiile care le susțin. Cu o presiune fantastică a grupurilor infracționale din partidele aflate la guvernare, vor intra în linia dărâmării Înalta Curte de Casație și Justiție– cele două complete penale, Direcția Națională Anticorupție și serviciile de informații.

„Traiane, te avertizez!(…) E momentul să te oprești din a face rău României (…) Am arătat poporului adevărata față de impostor (…) La finalul mandatului de Președinte și al imunității nemeritate, să-ți judece dosarele penale care te vor prinde din urmă”. Această somație, ce sună a amenințare, i-a transmis-o ieri un condamnat la 5 ani de înschisoare cu executare în primă instanță, Președintelui României în funcție.

Sebastian Ghiță n-a ajuns încă la acest stadiu, dar pe calea pe care a luat-o, nici departe nu e. Săptămâna trecută, de exemplu, și-a permis să sune un jurnalist „ca să fie ajutat” cu SUA. Jurnalistul i-a transmis că a luat-o pe un drum greșit.

Terorismul înseamnă totalitatea actelor de violență comise de un grup sau de o organizație ca să provoace teamă generalizată și să fie atinse scopuri politice. Suprapuneți peste acest tablou definitoriu câteva milioane de televizoare în saptele cărora se ascund niște politicieni, borfași și infractori. Iar în față stă poporul prizonier care se duce la vot de cel puțin trei ori anul acesta. Așa s-a născut cocteilul Molotov letal pentru democrația românească: Terorism mediatic, prin metode sovietice.

Când grupuri infracționale de crimă organizată reușesc să pună mâna pe o țară sau pe un șef al statului, s-a terminat. Dacă se va întâmpla asta, chiar toți vom fi răspunzători.

Impostorul Victor Piţurcă nu e doar barbugiu ci şi mincinos … selecţioner nu mai are timp să fie deşi e plătit … deci mai e şi hoţ

16 ianuarie 2014 2 comentarii

Test:

Numiţi singurul selecţioner de echipă naţională de fotbal din  istoria fotbalului care a participat la o campanie (ratată) de califficare la Turneul Final al Campionatului Mondial fără a avea vreun fel de obiectiv. Pentru compensaţie are un contract prin care, dacă va fi dat afară va câştiga mai mulţi bani decât ar fi câştigat dacă se califica.

Impostorul este ţinut în funcţie de alţi impostoari mai mari decât el.

Element ajutător.

Fiind barbugiu înrăit, acest selecţioner nu are nici un fel de pricepere în ceea ce priveşte fotbalul, selecţia jucătorilor şi strategia de joc find stabilită dând cu zarul în pauzele de pipi de la partidele de barbut …

Este şi hoţ de vreme ce încasează nişte bani grămadă pentru a fi selecţioner deşi nu pare că ar face ceva în acest sens în afară de act de prezenţă … 

Victor Pițurcă

Completul de cinci judecători de la Curtea Supremă format din: preşedintele Livia Stanciu şi judecătorii Rodica Cosma, Francisca Maria, Săndel Lucian Macavei, Ionuţ Mihai Matei, a motivat condamnările din dosarul „Valiza”.

„Fapta inculpatului Piţurcă Victor – au motivat judecătorii – de a se implica direct în perfectarea unui antecontract de vânzare-cumpărare în formă olografă, în care se atesta în mod nereal – sub semnătura sa în calitate de martor – executarea înscrisului în luna aprilie 2008, deşi acesta a fost realizat mult mai târziu, în 20 mai 2008, reprezintă acte concrete de ajutorare a inculpaţilor Becali George şi Sponte Teia, comise în scopul de a îngreuna urmărirea penală declanşată împotriva acestora şi exonerarea de la o posibilă răspundere penală, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului în legătură directă cu infracţiunea de corupţie prev. de art.264 Cod penal raportat la art.17 alin.1 lit. a din Legea nr.78/2000″

Potrivit sentinţei rămase definitive, referitor la  sancţionarea  lui Victor Piţurcă, „instanţa de recurs apreciază că raportat la natura, gravitatea faptei comise, rolul şi contribuţia avută în desfăşurarea activităţii infracţionale, precum şi la comportamentul procesual nesincer al acestui inculpat, o pedeapsă de 1 an închisoare este aptă să realizeze scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 Cod penal”

Datorită lipsei antecedentelor penale, instanţa a apreciat că, pronunţarea condamnării este un avertisment suficient chiar fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate, că acesta nu va mai săvârşi fapte antisociale, motiv pentru care, în temeiul art. 81 Cod penal, va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Ca o consecinţă a condamnării la pedeapsa închisorii lui Piţurcă i s-au interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit.b Cod penal în condiţiile art. 71 Cod penal. 
Gigi Becali, finanţatorul Stelei Bucureşti, pe 4 iunie 2013, a fost condamnat, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”,  decizia Completului de cinci judecători a Curţii Supreme fiind definitivă.

Gigi Becali a primit două pedepse de câte trei ani pentru dare de mită şi una de un an pentru fals, acesta aflănduse la închisoare din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. 

În acelaşi caz, instanţa a decis confiscarea sumei de 1,7 milioane de euro, aflată sub sechestru la BCR Unirii.

Ceilalţi inculpaţi din dosarul „Valiza” au primit pedepse cu suspendare:

 – Victor Piţurcă – un an cu suspendare pentru favorizarea infractorului,

 – Alina Ciul şi Radu Marino – câte un an şi jumătate cu suspendare,

– Teia Sponte – doi ani cu suspendare.

Categorii:Sport Etichete:
%d blogeri au apreciat: