Arhiva

Archive for 17 ianuarie 2014

O nouă petiţie a Antenei 3, o nouă şarlatanie. Într-un sfert de oră am semnat de 100 de ori …

17 ianuarie 2014 6 comentarii

La Antena 3, o nouă petiţie, o nouă şarlatanie. Într-un sfert de oră am semnat de 100 de ori. Toate semnăturile au fost acceptate …

antena 3 (4)

În urmă cu câteva zile, Antena 3 lansa o petiţie care s-a dovedit de rahat, deoarece o putea semna oricine, de oricâte ori.

În articolul =  Mircea Badea zice: “Cea mai votata petitie din Romania din toate timpurile” … zi să moară mă-ta, Mirceo … = postat pe acest blog pe 12 ianuarie 2014, aduceam în atenţie un articol de pe Reporter Virtual : Țeapă! Am semnat de 25 de ori petiția Antenei 3. Câte dintre „semnături” sunt reale? , în care autorul,   zicea că a semnat de 25 de ori petiţia …

Jigodiile Antenei 3, Mircea Badea, Mihai Gadea & Adrian Ursu au lansat o nouă petiţie „Cetatenii discriminati de presedintele Basescu ii cer demisia„, promovată pe Antena 3 , de Jurnalul Naţional şi alte mizerii obediente lui Dan Voiculescu, repet, fără a se oferi Preşedintelui un drept la replică.

Aceasta e fotocopia petiţiei:

Petriţia - Fotocopie

Petriţia – Fotocopie

Pe de o parte, în acest moment, Consiliul Naţional al Audiovizualului  ar trebui să înjumătăţească licenţa Antenei 3 deoarece lui Traian Băsescu nu i s-a oferit nici un fel de şansă pentru a se apăra încălcându-se grav Legea Audiovizualului… 

Nu este DREPTUL celor de la Consiliul Naţional al Audiovizualului   ci OBLIGAŢIA lor să ia măsuri … În caz contrar, treaba este ar trebui să fie luată în vizor de Procuratură, DNA sau alte instituţii cu atribuţiuni în acest sens…

Ca şi cealaltă petiţie, de fapt e vorba doar de o şarlatanie.

Am verificat şi eu de câte ori poţi vota. Nu există limite. Nici măcar nu trebuie să ieşi din site. Nu contează dacă foloseşti o adresă valabilă… nimic.

Deci, pur şi simplu dând BACK după ce semnam mă reînscriam cu alt nume… adresa ete una care nu există (am verificat)

Am semnat de 100 de ori în vreo 15 minute … toate acceptate.

La unele am numerotat (de exemplu la acelea semnate ca Alessandra Stoicescu) La altele nici nu am schimbat numele deloc, am retrimis revenind cu BACK la pagina de înscriere …REPET… TOATE AU FOST ACCEPTATE. 

Precizez că la toate semnările am folosit aceeaşi adresă de mail, una inexistentă (am verificat) „ cocoseluvesel@yahoo.com „, am şi complectat că sunt din „Oraşul Miticilor”  21

Am fotocopiat câteva din aceste înscrieri. Iată:

1

1

2

2

3

3

4

4

5

5

6 bis

6

7

7

8

8

9

9

10

10

11

11

12

12

14

13

15

14

16

15

 

Avem bani puțini, dar știm să-i cheltuim aiurea

17 ianuarie 2014 Lasă un comentariu

Remarcabil articol, motiv pentru care consider că trebuie promovat (părerea mea): 

Avem bani puțini, dar știm să-i cheltuim aiurea

Delfinul

Delfinul

„Peeeeee uuuuun drum ce duce la Vieeeenaaa/ O fetiiiițăăă călărea un caaaal…” … Oricât aș fi vrut să aflu continuarea poveștii din melodia răcnită în dimineața asta pe platoul din fața gării Constanța de un vlăjgan costumat și coafat stil rocker cu evident parfum Woodstock, rapsodul ad-hoc nu părea capabil să-și amintească mai mult și, în consecință, nici nu putea împărtăși trecătorilor ocazionali pățania fetiței și eventual a calului. Sprijinit de subsuori între alți doi trăitori ai unei nopți trecute clar „grele”, un alt tânăr- genul biker și-o tânără pe care privind-o ți se insinua gândul pervers că știe despre Kamasutra mai mult decât s-a scris vreodată, ambii la fel de „rupți” ca și el, înăltuțul a reușit să se elibereze și s-a înfipt cu capul în zidul unei cafenele după care s-a prelins ușor, cam ca o frunză moartă. Tocmai când încerca să-și recompună zenul serios avariat încercând un soi de contorsionare model lotus, peste el s-au prăvălit cei doi tovarăși dornici și ei să ia o bordură sub fund. M-am întors să plec și am mai auzit în spate un „Life sucks” îngăimat cu tot năduful de care cineva încercat greu de viață era în stare într-o zi de vineri la ora 6 fără un sfert dimineața. 

Nu v-am spus toate astea fiindcă m-ar fi deranjat. Oamenii erau clar în treaba lor și n-aveau niciun gând să interacționeze cu mediul înconjurător. Ba chiar m-au amuzat puțin. Și sincer, nu am de unde să știu că, după o cafea tare care să le ridice vălul de pe gânduri, cei trei n-or fi niște tipi de ispravă, super ok și parteneri interesanți și inteligenți de dialog. Ceea ce nu se poate spune, de exemplu, despre Mircea Dușa, onor ministrul bravei noastre armate (îl știți, autorul celebrei ziceri :  ”trupurile neînsuflețite ale cadavrelor celor decedați” cu referire la victimele tragicului accident din Muntenegru). Care, fără să fi abuzat de vodcă și, cel puțin aparent, în totalitatea facultăților mintale – câte și cum le are, răcnea deunăzi de pe peronul haltei mizere a politicii românești că ministerul a alocat fonduri pentru repunerea în funcțiune a unicului submarin al „flotei” „marinei” militare.

Poate pentru cineva din Reghin, Suplacu de Barcău sau Vișeu de Sus chestia în sine să nu spună prea multe și chiar să pară de bun simț. Mai ales că „submarin” sună destul de exotic și, la o adică, faptul că vom avea o asemenea drăcovenie funcțională poate să inducă ideea că marea teritorială se va transforma într-o fortăreață inexpugnabilă, aprig apărată de de această eficientă super-armă care este submarinul în cauză. Așa că simt nevoia să „traduc”.

Rebotezat „Delfinul”, submarinul se apropie de cel de-al treilea deceniu de existență în cadrul marinei militare române. Îmi amintesc că făceam parte din numerosul aparat de întâmpinare care a fost dispus în portul militar Constanța atunci când la bordul submarinului a urcat cea care avea să devină „sinistra” tovarășă Elena Ceaușescu. Doar că pe atunci mașinăria infernală era cunoscută ca „609” iar gurile rele spuneau că i s-a dat acest număr, deși era singurul din flotă, pentru ca, în cazul în care se răstoarnă cu burta-n sus, să se poată citi tot 609 și astfel să nu-l încurce dușmanul cu o altă navă. În cei aproape 30 de anișori nu cred că distanțele parcurse în „misiuni” de vajnicul submarin, însumate, să depășească echivalentul drumului în kilometri de la Constanța la Cernavodă. Mai ales că de vreo 20 de ani e tras pe dreapta din lipsă de acumulatori. Faptul că el se află la noi de trei decenii nu înseamnă că asta e și vârsta arătării. Ca unul care am avut ocazia în 1987 să văd o mică-foarte mică parte din flota de submarine a, pe atunci, URSS-ului, staționată în portul Sevastopol, pot spune că Delfinașul nostru ar arăta printre ele cam cum arată un Tico într-o parcare plină de jeep-uri Land Rover Evoque. Așa că pare destul de probabil ca panarama noastră să fie un soi de donație a rușilor pe principiul : luați mă și voi, amărâților, că nouă oricum nu ne e de niciun folos, că nici măcar meduzele nu se mai sperie de el.

Uzat moral, depășit tehnic, impotent în a desfășura misiuni fără ca amprenta sonoră (deci prezența în zonă) să nu fie percepută inclusiv de pe Lună, submarinul nostru fix de asta avea acum nevoie. De sume consistente investite în reparații. Reparații care sunt echivalente cu a-i face respirație gură la gură mumiei lui Tutankhamon. Bani aruncați practic în mare, în condițiile în care singura sumă care s-ar investi în el, și care ar fi justificată, ar fi cea necesară transportării acestuia într-un mall în care să se joace copiii cu el.

Cunosc, în dureroase și neplăcute amănunte, situația armatei române de dinainte de 1989. O idee și-au făcut și cei care au văzut-o în acțiune în zilele „revoluției”, atunci când a rămas repetentă în urma susținerii probei practice. Speram că s-a schimbat ceva. Că armata română de astăzi înseamnă mai mult decât cotingentele care iau parte la misiunile NATO. Dar bag seama că m-am înșelat. Aceeași Mărie, cu altă tichie de mărgăritar.

Sursa: HIPERTENSIV – blog

%d blogeri au apreciat: