Accidentul din Apuseni nu e un accident ci o crimă … Asasin: Statul Român
Statul Român continuă să îi asasineze pe români.
De data aceasta, victime iau căzut:
AURELIA ION
O tânără de 24 de ani, studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din București,
avea gradul de sublocotenent și era ofițer-student.
ADRIAN IOVAN
În vârstă de 54 de ani, Radu Iovan era un pilot pensionat.
Prin indolenţa, nepăsarea, nesimţirea şi incompetenţa unor indivizi care ocupă funcţii bine plătite primite ca răsplată din partea unor partide politice pentru serviciile aduse şi pentru fapul că sunt prieteni cu persoane cu greutate în respectivele organizaţii, Statul Român continuă să asasineze oameni.
De data aceasta, celui mai mare asasin din România, Statul Român, i-au căzut victime:
– o tânără, Aurelia Ion ( 23 de ani ) studentă la medicină la Institutul Medico-Militar din București, avea gradul de sublocotenent și era ofițer-student. Legiștii au constat că tânăra a decedat în urma șocului hipotermic, Aura Ion, așa cum o cunoștea toată lumea, era studentă în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti și, potrivit unui comunicat de presă al MApN, efectua un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni. De-a lungul studiilor, tânăra s-a implicat voluntar în numeroase activităţi pe linie medicală.
Legiştii au stabilit studenta Aura Ion a supravieţuit în momentul impactului şi a intrat în stop cardio-respirator … Legiştii au stabilit că ea a murit din cauza hipotermiei, cu lacrimile îngheţate pe obraz.
Pe pagina de Facebook a Aurei au fost postate multe mesaje de condolențe, rudele și prietenii plângând plecarea acesteia dintre noi. „Astăzi trăiesc una din acele zile în care mi-aş da şi viaţa să pot întoarce timpul şi să-i spun scumpei mele nepoate Ion Aurelia să nu meargă la spitalul militar central şi să rămână acasă. Aşa cum probabil bănuiţi… şi-a pierdut viaţa în accidentul de avion de la Cluj. Nu ştiu cum de am puterea să vă dau această veste dar măcar un omagiu să-i ofer dacă n-o pot petrece pe ultimul drum. Nu ştiu dacă părinţii ei aşa distruşi cum sunt s-au mai gândit să-i anunţe pe cei de la Merişani… prieteni ,rude… vă rog s-o faceţi dumneavoastră şi să le spuneţi că Aura Ion… studentă în anul cinci la medicină, fata Codiţei şi a lui Vali, una dintre nepoatele mele de care eram foarte mândru a plecat în floarea vârstei lăsând în urmă o durere necuprinsă…Trebuie să plec… astăzi, mai mult ca niciodată am nevoie de singurătate ca să-mi pot auzi sufletul plângând… Aurel”, scrie un unchi al fetei Aurei.
– un pilot pensionat, Adrian Iovan, fostul soţ al creatoarei de modă Romaniţa Iovan, celebrul protagonist al unei întâmplări în cadrul căria l-a împuşcat pe un hoţ care intrase prin efracţie în locuinţa sa în toiul nopţii.
Deşi pensionat, profitând de relaţiile sale, Iovan continua să piloteze din cauza unor probleme financiare. În 2011, pensia se 15.000 de lei i-a fost redusă la 1.900, ratele la bancă şi pensia alimentară pe care trebuia să o plătească pentru Albert, fiul pe care l-a avut împreună cu fosta sa soţie, Romaniţa Iovan
„Am ajuns la fundul sacului. Nu-i mai pot plati pensia copilului, iar de fiecare data cand ies cu Albert in oras si vrea o jucarie ii spun ca statul ne-a luat banii de jucarii. Asociatia Aviatorilor Pensionari, din care fac parte, a dat statul in judecata, pentru ca nu este normal ca pensiile sa fie influentate retroactiv. De la 15.000 pe luna am ramas cu 1.900 de lei. E adevarat ca sunt oameni care traiesc in Romania cu 300 de lei, dar eu am muncit pentru banii mei si sunt obisnuit cu un anumit standard de viata. Am minte de aviator, nu de impingator de roaba“, spunea, atunci, Iovan.
Pilotul Adrian Iovan avea o experienţă de peste 16.000 de ore de zbor, o carieră de aproape 40 de ani ca pilot la Tarom şi BlueAir. După pensionare, el le preda studenţilor din anii terminali ai Şcolii de Piloţi şi pilota avioane de mici dimensiuni. Acestaccident nu e primul de care a avut parte.
Acest accident este de fapt rodul mai multor lucruri.
E vorba şi de condiţiile meteo, de datele tehnice ale avionului,care, ca şi pilotul trebuiau să nu mai zboare, dar şi de incompetenţa, nesimţirea, aroganţa, dezinteresul unor persoane aflate în funcţii prin numirea pe cale politică pentru simplu fapt că trebuiau răsplătiţi pentru serviciile aduse unor partide, dar şi de dorinţa unor miniştrii din Guvernul Ponta care doreau să puncteze electoral prin faptul că ar trebuit să treacă drept arhitecţii salvării victimelor. E vorba de Ramona Mănescu, Ministrul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, Radu Stroe şi Ministerul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Aceştia trebuiau să gestioneze situaţia, dar, ca de obicei au fost depăşiţi din cauza incompetenţei crase.
Lungul şir de nereguli a fost cam din toate domeniile posibile. Începând de la folosirea pe timp de iarnă când era mai mult decât probabil ca avionul să fie depăşit de condiţiile de zbor, era un avion de mici dimensiuni de tip BN2 şi aparţinea Şcolii Superioare de Aviaţie, o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

Avionul cu care se lăuda arabul Raed Arafat, bun să defileze de 1 Decembrie, dar ţinut în hangar ca să nu se zgârie …
Folosirea acestui avion, produs în 1977 este cel puţin paradoxală de vreme ce nu demult s-a cumpărat un avion care, deşi deja folosit, era un avion mai nou, mai performant şi mai rezistent, un avion cu care Raed Arafat se împăuneze de mândru ce era de parcă era donat de el însuşi.
Atunci aragul dădea senzaţia că este cam nemulţumit că nu este cel puţin sanctificat, acum, se face că plouă şi asemeni altor laşi care se tem de întrebări, se face că plouă.
E vorba de un avion Piper Cheyenne de generaţia III, a fost construit în 2003, a fost cumpărat din Australia şi a costat un milion de euro.
Acest avion era ţinut în hangar deşi la 1 Decembrie a defilat ca să se împopoţoneze unii. Acum e ţinut în hangar să nu se zgârie probabil …. prea e vopsit frumos.
La asasinarea celor doi, au mai concurat şi bâlbâielile celor care puteau localiza accidentul.
Fie că e vorba de Ministerul de Interne, de SRI, de alte instituţii care au halit milioane de euro ca să se doteze cu tehnică ce ar fi putut localiza în câteva secunde avionul prăbuşit, fie că e vorba de refuzul criminal la propunerea Salvamont Cluj care putea şi să localizeze şi să se ducă rapid la faţa locului, această nefericită întâmplare, vorbim de fapt de un asasinat în toată regula.
Iată principalii asasini morali a ceea ce numesc eu Crima din Apuseni:

Blue
Cine uită greşelile trecutului, riscă să le repete.




= PUNCTUL MEU DE VEDERE =
Fiecare om se naşte cu un orizont al lui.
În timp, trăind, omul îşi îngustează orizontul până acesta devine un punct.
Atunci omul afirmă:
"ACESTA ESTE PUNCTUL MEU DE VEDERE"



Categorii
- 1 Aprilie
- A fost odată …
- Abureală
- Abureală – Manipulare
- Abuz
- Afaceri – Economic – Finanțe
- Amuzant
- Analize – Întrebări – Ipoteze – Păreri
- Aroganţă
- ”Vedete”
- Înțelepciune
- Întrebări
- Învăţământ – Educație – Cultură
- bani
- Biografie
- Blogosfera
- Ca la noi la nimeni
- calatorie
- Caragiale reload
- cultură
- Căcănari
- Declaraţii
- Demnitate
- Dezvăluiri
- Din suflet …
- Diverse
- DUPLICITAR
- economie
- Electoral
- Etnic
- Eveniment
- Fapt divers
- Gânduri
- Geneza
- Glume
- Guvern-guvernare
- Haioşenii
- Halucinant
- Idioţi
- Ilegal – Imoral – Indecent
- impostură
- Incompetență
- Inconștiență – Ipocrizie – Nesimţire
- Incredibil …
- Interetnic
- Internaţional
- Interviu
- Ipoteze
- Istorie
- IT
- Justiţie
- Justiţie – Lege – Legislație
- Laşitate
- Lege
- Legislație
- Mesaje
- Minoritate – Majoritate
- Mister
- Muzică
- Nesimțire
- Nesimţire
- Noi şi alte animale
- Noi şi alţii
- Normal – Paranormal
- Nostalgii
- obedienţă
- Opinii
- oportunism
- Pamflet
- Parfum de România
- penali
- Personalităţi
- Picătura de cerneală
- Politicăraie – Partide – Politicieni
- populism
- Presă
- Protest
- Puncte de vedere
- Păreri
- Rahatofilie
- Religie – Biserică
- Remember
- Repercusiuni
- Republica Moldova
- Ridicol
- Scandal
- Scârboșenii
- Scrisoare deschisă
- Showbiz
- Sindicate
- Social
- Sport
- Sănătate – Social – Umanitar
- Sărbatorire
- Tabloid
- televiziuni
- Tradiții – obiceiuri
- Tristeţi
- Uimiri
- Umanitar
- Un gând …
- Uncategorized
- Urări – Aniversări
- Video
- weekend
- Ştiinţă
Blogroll
- AdrianHalpert.com (blog)
- Alexa Ionescu
- Alexandru Mitache
- Alina Ceușan
- Analfabetul's blog
- Anca Boagiu (site oficial)
- Andreea Cruceanu – blog
- Andreea Ivan
- Aron after 65
- ASCUNZIŞURI CONSTITUŢIONALE
- AVANPOST ( Ein Mann, ein Wort!)
- balbeck Blog
- Balbek doi
- BANCURI BUNE
- Baricada – blog
- Bestiar de presă ( Florina)
- Blog de câine rău
- BLOG DE INVESTIGAŢII (Emilia Şercan)
- Blog de veghe – Nicoleta Savin
- Blogul Dianei
- Blogul lui Micdavinci
- Blogul Ramonei Voiculescu
- Claudia Boghicevici
- Codruta Marinescu's Blog
- Corina Creţu – blog
- CRISTI DANILEŢ – judecător
- CRISTIAN CITRE – blog
- CRISTIAN PĂTRĂŞCONIU
- CRONICI DIN GERULIA
- Crystalyn Forum
- CURSURITIC – Perfectioneaza-te in ale calculatorului!
- Căsuţa Corei – blog
- Dan Andronic
- Dan Badea – Blog
- Dan Pătraşcu – Blog
- Debaraua lu' Niku
- Denisa Aricescu – POEZII
- Diamonds and rust (Blogul Angelei)
- Dictatura justitiei -blog
- Din culori
- Diverse diversificate – blog
- Dollo
- Don't worry be happy… (Raul2105's blog)
- Dulciuri si Dulcegarii… – blog
- Elena Băsescu – blog
- Elena Udrea
- Epistemoblogul lui Zamfy (Dacă zamfy ar fi avut un blog, aşa ar fi arătat…)
- eteatru.ro
- Femeia de succes
- Giorno
- HANDMADE (Ileana Radu's blog)
- Hipertensiv – blog
- HotNews forum
- Ion Cristoiu – blog
- Joburi online
- Juliacastorp's Blog
- Jurnalul unei agitate (blogul unei fete frumoase)
- Lumea lui Arm
- Lumea lui Krantz
- Lumiss22's
- Metin Cerchez
- Mickela's blog
- Mihaela Josanu – blog
- MINIMA RURALIA
- Mioritza News
- Monica Macovei – europarlamentar – Blog
- MORAR @ MORE (Blogul lui Ioan T. Morar)
- MĂDĂLINA IANCU – explorator prin viaţă – blog
- Nașu TV
- Naşpa-Forum politic (Gerula)
- Neinfectat de comunism – Blog
- Neuronos – Blog
- OAMENI CA ŞOBOLANI
- OAMENI ŞI ŞOBOLANI
- Ora exactă a României
- P0VEȘTI DE ADORMIT ASFALTUL – Inda of the wind's blog
- Pagina de media
- Palatul Şuţu – Blog
- Partide, politicieni, politruci- Blog
- Piticu – Blog
- Planeta Moldova – Forum
- Politeía – Blog
- POVEŞTI DE DEŞTEPTAT
- Prioritate de dreapta – Blog
- Pulsul orasului O lume nebuna,nebuna…
- Racolţa Petru
- Raluca Turcan
- Realitatea Net – Forum
- Regina Buburuza – blog
- REPORTER VIRTUAL
- Sorina Matei – blog
- Starea presei
- TIMES NEW ROMAN
- Timpolis
- Top zelist
- Totusi iubirea…
- TTRAVEL – Site de călătorie
- Turnofftheglory
- Turnul de control
- Vai România – Blog
- Viorel Padina – Blog
- Vladimir Tismăneanu – Blog
- World Changed – blog
- Zamolxe
- ZigZag online
- Ţigan, rom, tot OM
Articole recente
- ZIUA CULTURII NAȚIONALE ȘI NAȘTEREA LUI EMINESCU SE SĂRBĂTORESC PE 15 IANUARIE SAU CÂND ARE TIMP CATINCA
- LA MULȚI ANI, 2023 !
- ANCA SEREA – Frumoasa mamă eroină
- DEPUTATUL (fost AUR) MIHAI LASCA ȘI TEORIA CONSPIRAȚIEI
- CRISTINA PRUNĂ: ” … energia va rămâne “omul bolnav” din economia României. Va contamina în anii ce vor veni toate activitățile din industrie … ”
- ALINA GORGHIU: ”PSD n-ar trebui să-şi consume energia la absolut orice declaraţie a unui coleg din PNL.”
- USR cere demisia Laurei Vicol, ”avocata interlopilor”, de la șefia Comisiei Juridice a Camerei Deputaților
- Ana Maria Pătru, fosta șefă a AEP a câștigat 110.000 de euro după arestarea din 2016
- Oana Leonte, 25 de anișori, noua brunetă a lui Dragnea
- ELENA UDREA AR PUTEA AVEA NOROC
- Deputata Aur, Raisa Enachi, suferă ca Karenina
- CRISTINA PRUNĂ: ”PSD şi PNL distrug economia României.”
- ELENA UDREA FACE O SESIZARE CĂTRE CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII. EA ADUCE ACUZAȚII GRAVE LA ADRESA PARCUETULUI GENERAL
- EMILIA ȘERCAN: ”S-a terminat cu integritatea academică în țara asta.”
- AVENTURILE OANEI BULAI, NĂBĂDĂIOASA ”BLONDĂ A LUI ARSENE”



Încă mai cred că porcii zboară …

Dacă se învârteşte e bine …







