Arhiva

Archive for 7 februarie 2014

ROBERTA ANASTASE: „Eu aş fi remaniat tot Guvernul, adică să plece acasă, nu o remaniere parţială, ci pur şi simplu o plecare acasă în frunte cu domnul Ponta”.

7 februarie 2014 Lasă un comentariu

Roberta Anastase

Roberta Anastase, vicepreşedinte  PDL, spune într-o conferinţă de presă care a avut loc la Ploieşti că înlocuirea unor miniştrii PNL este de faăt o recunoaştere a incompetenţei şi că de fapt întreg Guvernul ar trebui remaniat.

Doamna Anastase consideră că, în urma atitudinii de care a dat dovadă în cazul accidentului din Apuseni se impunea plecarea din Guvern a Ramonei Mănescu, ministresa de la Transporturi.

Cum eu însumi am spus asta de mai multe ori, nu am cum să nu fiu de acord cu frumoasa pedelistă. Ba mai mult, cred că madam Mănescu ar trebui acuzată de crimă. Indolenţa dumneaei (şi nu numai) fiind una criminală de-a dreptul dacă ne gândim la urmări.

Ramona Mănescu„Eu aş fi remaniat tot Guvernul – afirma doamna Anastase – adică să plece acasă, nu o remaniere parţială, ci pur şi simplu o plecare acasă în frunte cu domnul Ponta”.

Vicepreşedinta PDL a mai spus că  PDL a depus o plângere penală împotriva fostului  ministru de Interne Radu Stroe şi a ministresei Transporturilor, Ramona Mănescu, pentru lipsa de acţiune a celor doi în cazul catastrofei aviatice din Apuseni şi că, Ramona Mănescu ar trebui, de asemenea, să plece din Guvern.

„Considerăm că este normală plecarea dumneaei (a Ramonei Mănescu – Nota Blue) din Guvern în urma modalităţii în care a înţeles să se comporte în cazul accidentul aviatic din Apuseni, toate dovezile mergând spre ideea unui act de incompetenţă crasă la care dumneaei este parte”, a mai spus doamna Anastase.

%d blogeri au apreciat: