Prima pagină > Nesimțire, Noi şi alţii > Ca de obicei, de 15 Martie Ungaria umileşte România, guvernul nu ia măsuri …

Ca de obicei, de 15 Martie Ungaria umileşte România, guvernul nu ia măsuri …

Ca în fiecare an, şi în 2014 pe unguri îi mănâncă în freză …

secui

Nu demult în România încerca să vină președintele Ungariei. Cică venea ca persoană particulară, motiv pentru care nu trebuia să întrebe autoritățile române dacă au ceva împotrivă.

Culmea nesimțirii și a aroganței, specifice nației, individul dorea să vină la bordul unui bombardier. Ce a făcut Bucureștiul atunci? A oprit bombardierul şi gata. Nici un protest măcar aşa, de formă. Nu puteau, vezi Doamne să jignească sensibilităţile sensiniloşilor urmaşi au sălbaticului Attila.

Nici măcar nu au catadixit să îşi explice gestul de a o lăsa moartă în păpuşoi … Dacă se retrăgea UDMR de la guvenare, pierdeau puterea şi nu merita ca, de dragul sensibilităţilor ardelenilor să se pună rău cu aliaţii…

Nota de plată a venit … guvernul a fost demis pe o moţiune de cenzură, apoi, la alegeri, PDL a pierdut Ardealul, astfel pierzând lamentabil şi alegerile.

Extrem de recunoscători, „loialii” unguri, extrem de uituci, iată că, după ce au umblat cu codiţa ridicată de au făcut febră musculară, cum le-a făcut Ponta un semn, cum au şi sărit în ajutorul PSD-ului care i-a alungat data trecută. E prea dulce ciolanul…

 

Iată-i deci la guvernare pe UDMR.

Cu cerneala neuscată încă pe actele de aliere cu PSD , iată că UDMR îşi dă în petic. 

La Târgu Mureş, iar se umflă orezul autonomiei în unguri. Din Ungaria sunt  trimişi cu binecuvântarea tacită a Moscovei, sălbaticele hoarde ale partidului  JOBBIC, partid fascist creat şi sponsorizat de Moscova, nişte cozi de topor bune pentru a răscoli rahatul.

Deşi UDMR se delimitează de mama focului de acel scandal care a fost provocat, iată că de faţă erau memrii marcanţi ai UDMR.

Budapesta oboseşte spunând că nu are nici un amestec … 

De parcă un vicepremier ar putea fi persoană particulară când participă la oarece manifestări publice, iată că Semjen Zsolt, vicepremierul Ungariei vine în România ca persoană particulară … (între noi fie vorba, poate l-o fi crezut vreun credul care de 25 de ani tot votează UDMR punând botul la imbecilitatea cu autonomia fanfaronilor şefi ai UDMR, de fapt o gaşcă de infractori de cea mai joasă speţă, care nu are nici cea mai mică jenă din a ţine în sărăcie lucie populaţia maghiară şi să golească de preţiosul lemn folosit la gaterele care i-au îmbogăţit).

Iată-l deci călărind mândru, nevoie mare, pe străzile Târgului Secuiesc, aclamat de populaţia imbecilizată sistematic cu picurarea speranţelor că odată şi odată, urmările Trianonului vor fi înlăturate, şi Ungaria va redeveni iar acel stat agresiv şi arogant la adresa vecinilor.

De menţionat că, deşi se plâng de zici că li se rupe sufletul că în România s-ar încerca să îi facă să îşi piardă identitatea, cretinii nu observă că dacă am avea u guvern cu o minimă demnitate naţională ar aplica în oglindă legile ungureşti cu privire la minorităţi.

Românilor din Ungaria, de exemplu, atunci când spun că ar dori să înveţe în româneşte, li se răspunde că nu are nimeni nimic înpotrivă, doar că pentru asta trebue să meargă în România, iar după aceea, dacă doresc să practice meseria pentru care se vor fi pregătir, trebuie să îşi caute serviciu în afara frontierelor ungureşti.

Se plâng ungurii de la noi că nu au drepturi, dar doar cine a locuit în HarCov ştie câte piedici li se pun de îndată ce se află că sunt români. Chiar şi o simplă bentiţă purtată de o fetiţă de 14 ani le dă frisoane huidumelor barbare şi urlă ca din gură de şarpe că le este în pericol identitatea, ca să nu mai zicem de sportivii minoritari care fac icter dacă aut imnul României şi care îşi bat colegii români…

Deh, sensibili rău…

Noi suntem nesimţiţi dacă dacă spunem că nu e legal să abordeze acel drapel alb albastru al aiurelii numite Ţinutul Secuiesc… Acel aşazis ţinut există doar în minţile înfierbântaţilor, dealtfel, la ultimul recensământ, doar 400 de persoane s-au declarat secui, dar aceasta e altă poveste.

Revenind un pic la acele dezordini de la Târgu Mureş, de un lucru se evită rău de tot să se vorbească. De faptul că acei sălbatici pe care îi ştim de la meciul de fotbal dintre Naţionala  României şi a Ungariei care şi-au dat măsura valorii când cu minţile aburite de alcool şi de propaganda xenofobă întâlnită doar în vremea sinistrului Horty, strigau explicit că nu doresc o autonomie ci INDEPENDENŢA. Deşi UDMR neagă că ar dori asta, faptul că mint ca nişte nesimţiţi este tocmai prezenţa unor udemerişti importanţi la scandal.

Dacă se termina acolo mai era cum era…

Azi, de ziua ungurilor de pretutundeni, jigodia de vicepremier al Ungariei, deci reprezentant al Guvernului de la Budapesta,  s-a făcut de râs a defilând  călare alături  de preşedintele Consiliului Judeţean Covsna, Tamas Sandor, un maimuţoi ridicol, caii fiindu-le ţinuţi de două unguroance atât de siliconate încât probabil le-au bădat la mari invidii pe Bianca Drăguşanu şi pe Nicoleta Luciu care i-a turnat ungurului care o foloseşte pe post de maşină de fătat. 

În discursul lui, fie ameţit de la legănarea calului, fie de la pălinka îngurigitată, Tamas Sandor a făcut o greşeală esenţială, dar trecută cu vederea de televiziunile mioritice. „Ni se cuvine autonomia”.  Cum adică „ni se cuvine”? Cui i se cuvine? Păi răspunsul e evident … fiind vicepremier al Ungariei, deci persoană extrem de importantă din stepa panonică, Ungariei i se cuvine. Logc, nu?

Dispreţul nesimţitului s-a manifestat plenar şi prin neglijarea legilor mioritice.

Fiind ditamai VIP-u’, la Târgu Secuiesc evoluţia lui probabil a fost pregătită în detaliu, totul fiin pregătit la secundă şi la metru, toată punerea în scenă fiind realizată cu mare atenţie.

Legea care prevede modul în care se arborează drapele, cere ca orice drapel care nu e al statului român să fie arborat DOAR în prezenţa drapelului de stat al României şi a drapelului Uniunii Europene.

Un minim respect ar fi cerut să cedem măcar din loc în loc câte un drapel românesc şi unul al UE…

Nţţţ … nici de leac.

Apare însă o întrebare. Unde era poliţia care să vagheze la respctarea legii? Acolo, dar s-a făcut că plouă. De ce? Pentru a nu jigni sensibilităţile UDMR, Guvernul Ponta, pentru a mai rămâne o perioadă la caşcaval e în stare chiar să vândă fără regrete Transilvania.

Mă şi mir că celor de la UDMR nu le-a venit ideea să îi ceară lui Ponta să transforme monumentele şi mormintele eroilor români din prima conflagraţie mondială în pisoare publice …

Ce face Opoziţia? Campanie electorală. PMP şi-a găsit taman data de 15 Martie să protesteze împotriva acelor 7 eurocenţi care ar urma să fie băgaţi în preţul carburantului de la 1 Aprilie. Cu o zi înainte nici nu se putea.

Tare mă tem că dezinteresul şi dispreţul manifestat şi azi ca şi atunci când erau la putere în PDL va face ca în Transilvania repectivul partid să nu prindă, oricât de languros i-o fi zâmbit Elena Udrea ciobanului Arimiţă, din punctul de vedere al partidului pariez că se va dovedi că a fost degeaba ( evident că, din partea doamnei Udrea se prea poate  să fi meritat, în fond e nemăritată şi, fiind femeie are şi ea nevoie de oarece … evident, mă refer la brânză :p ).

Ce vină are ungurul de rând în povestea aceasta? Niciuna, el e victimă sigură. Poate,totuşi, vina ar fi că pune botul la spusele escrocilor care de două decenii îl tot manipulează.

Am văzut extrem de uimit că, pe unele pancarte pe care le tot fâlfâiau unii, scria în româneşte:

„Autonomia înseamnă bunăstare”, „Vreţi autostrăzi? Autonomia e soluţia” … ba, mai mult un bărbat extrem de exitat de ideea că îl filmează şi pe el cineva, zicea că astfel, vor avea maimulţibani deoarece nu li-i va mai lua Bucureştiul.

Se pare că locuitorilor de acolo li s-a insuflat ideea că, sărăcia lor nu vine de la faptul că politicianiiăe care îi tot votează îşi îngraşă constant conturile cu pentru că le-ar lua Bucureştiul banii …

Păi autonomia pe care o tot clamează, de fapt înseamnă că de la Bucureşti nu va mai veni un leu. 

Din veniturile realizate  în judeţele Harghita şi Covasna nici măcar iluminatul şi măturarea străzilor nu s-ar putea plăti, diferenţa  dintre banii trimişi la buget şi cei primiţi diferenţa e foarte mare în favoarea celor primiţi. 

Dacă însă speră că Budapesta le va oferi un trai de boieri … se înşeală amarnic. pe de altă parte, cum nu au graniţă cu Ungaria sau cu o altă ţară decât România, trebuie să se gândească la faptul că nu pot primi nimic din afară decât dacă au acordul României…

Nici circulaţia spre şi dinspre Ungaria la care se uită ca la sfintele moaşte, precum nici un fel de ajutor nu ar fi posibil fără acordul Românii de permite traversarea…

Gaz, electricitate? Ei nu le produc. Fără acordul României nici dacă ar fi transportate wireless nu le-ar putea primi fără acordul României … ar muri ca şobolanii până la urmă …

  1. marius
    16 martie 2014 la 0:06

    2014 an istoric pentru ungurii,adica pardon ,bozgori,tovarasul ponta aprimit ordin international sa le acorde permiterea steagurilor secuiesti pe cladiri institutionale,afara,afara cu ungurii din tara!!!!!!!!!!!!!!

    • 16 martie 2014 la 11:57

      Mariuse, eu am vecini și prieteni unguri. sunt oameni de ispravă. Ygândăreala asta cu tot felul de prostii are o singură explicație, e mult mau ușor să îi promiți unuia că îi dai o țară decât sî îi pomiți că va trăi mai bine. Demult maimuțoii care sunt parcp lipiți în funcții de conducere pe la cineștie ce organizații oficial culturale, în realitate o puzderie de mărunte asocieri semilegale în slujba cineştie cărui politician.
      Conducătorii ăia ştiu foarte bine că în Constituţie există la !limitele revizuirii chestiuni caare nu pot fi schimbate la o revizuire cum ştiu şi promonarhiştii că nu se poate schimba forma de guvernământ decât prin întrunirea Adunării Constituante.
      În Secuime este o societate semimedievală. Există cei de la vârf, intangibilii. Nimic nu mişcă fără voia lor, nici o firmă nu poate funcţiona dacă nu îşi plăteşte dreptul de a exista cu prozaicii bani. Ei sunt un fel de regişi au totul la picioare.
      O eventuală autonomie ar însemna că NIMENI nu se va mai putea amesteca în ce fac ei, nimeni nu îi va mai putea controla, poliţia pe care o cer, guvernul regional şi parlamentul regional LE VOR FI DE FACTO subordonate.
      Niciodată la aceste vârfuri nu va ajunge un amărât de rând. Există un alt strat, direct subordonat primului, cu protecţie şi puteri primite direct de la aceştia. Dacă un poliţai îşi bagă nasul .. adio şi n-am cuvinte. Există apoi ultimul strat care controlează în mos direct turma. Sunt oameni cu mult capabili de mult tupeu, cinism şi sete de a avea un pic mai multă putere decât vecinul lui.
      Aceştia ştiu despre grupul pe care îl controlează cam tot, ce îşi doresc, deci cum pot fi cumpăraţi, dar şi ce tentative de a ieşi din rând au. Când cineva încearcă să ridice capul încep tot felul de chestii pentru care nu poate acuza pe nimeni … ba are un frate care se trezueşte că rămâne fără serviciu, ba în apartamentul lui apar tot felul de defecţiuni, ba maşina îi e zgâriată … în fine , chestii care par normal. Doar că se întâmplă prea des încât omul îşi ia câmpii. Sistemul se foloseşte şi pentru purificarea etnică a zonei.
      Dacă te duci la poliţie şi reclami, ai pus-o. Reclamaţia îţi va fi primită, ţi se va promite că totul e OK, că „vom cerceta şi vom vedea ce e de făcut”.. problema e că dacă te duci să întrebi de ce nu se face nimic, vei fi surprins să aflii că nu există nici un fel de astfel de reclamaţie. Te duci la judeţ te loveşti de un zid de birocraţie. Niciodată nu vei găsi dovezile cu care să îţi susţii mărturia, martorii, chiar dacă îţi sunt amici de o viaţă vor fi loviţio brusc de amnezie. Omerta e la ea acasă.
      De asemenea, dezideratul de a avea învăţământ complet, de la grădiniţă şi până la nivel post universitar e explicabil prin faptul că astfel, în restul României nu vei găsi decât foarte greu un loc de muncă deoarece vei avea probleme în a comunica în româneşte.
      Aparent rămâne soluţia Ungaria.
      Nu merge. Dacă te duci acolo vei fi cetăţean second hand. Explicaia o vei găsi în faptul că Budapesta doreşte să păstreze în zonele locuite de unguri vârfutile intelectuale.
      Acum autorităţile centrale pot interveni, informaţiile le află de la SRI care e implucat puternic acolo.
      Apartiţia unei autonomii lărgite, mai mult un fel de independenţă va duce la transformarea actualilor regi în adevăraţi zei.
      Problema mai are un aspect. Izolarea informaţională.
      Tot ce ştiu despre restul României află prin mijloace controlate. Orice află din alte părţi este categorisit drept un atac manipulator la identitatea lor, orice tangenţă cu români este categorisită o imoralitate menită …ghici ce … să îi facă să îşi piardă identitatea.
      Întâmplător, am intrat de multe ori în contact cu oameni plecaţi din diferite motive din HarCov. După o lună erau uimiţi că nu îi ia poliţia dacă vorbesc ungureşte pe stradă.
      Şi maipularea aceasta e de mai multe feluri. De exemplu acum, cu ocazia circului acesta de care am avut parte, unii ziceau „noi nu suntem minoritate, noi suntem un popor”, „scria pe pancarte: „dacă vreţi autostrăzi, soluţia e Autonomia”, „Da vrei bunăstare, soluţia e Autonomia BUCUREŞTIUL NU VĂ VA MAI LUA BANI”.
      Care bani? Aceste judeţe sunt judeţe care cu spitalele, şcolile, drumurile, administraţia, întreţinerea localităţilor, etc, cheltuiesc cel puţin dublu faţă de cât produc… aceste judeţe au fost ţinute în sărăcie tocmai pentru a se putea acuza Centrul că îi discriminează, pe de altă parte, o populaţie săracă este mai uşor de controlat cu ajutoare ridicole.

      Legat de Ponta. A primit pe dracu… În Europa cei care contează, dimpotrivă, doresc ca agresivitatea minorităţilor să scadă.
      Asta nu înseamnă că trebuie respectate nişte standarde. Europa are prea mari probleme în Italia, Spania, Irlanda etc, sunt probleme de mare instabilitate care pot oricând genera explozii. Dacă într-un singur loc trece la agresivitate sau la o mult prea mare independenţă faţă de centru se poate genera o instabilitate de necontrolat. Vezi fosta Iugoslavie.
      Îmi amintesc un reportaj de la începutul procesului care a dus la dispariţia Iugoslaviei. Rahatul a pornit cu o puternică implicare a Ungariei. Prima dată a fost zgândărit naţionalismul Slovac, au fost capturate materiale de propagandă tipărite în Ungaria. De acolo, natural povestea a radiat spre Croaţia, mult mai puternică.
      Zona noastră a fost tot timpul butoiul cu praf de puşcă tocmai din cauza implicării statelor mamă întru susţinerea minorităţilor din statele din jur.
      În Europa există o ţară exemplu.
      Italia. Aceasta e formată din foste stătuleţe. minorităţile au fost lăsate să coaguleze, ba au gost şi întărite prin importul de oameni pentru muncă. Astfel, de facto, există un fel de enclave. Problema e că în Italia mai există disensiuni între nordul bogat, fâşneţ şi producător de resurse şi sudul mai puţin dezvoltat, mai sărac şi mai consunmator de resurse.
      Poţi vedea şi acolo o baroniadă dusă la nişte nivele de neimaginat la noi. Doar că acolo povestea se trage din foştii seniorii (baronii locali) dar şi de o îndelungată existenţă a Mafiei care, la origine era doar un fel de coagulare locală a forţelor şi crearea unei ierarhii care avea iniţial sensum de a ajuta şi proteja membrii.
      Nu odată Ungaria a fost pusă cu borul pe labe, chiar şi uzngurii de la noi care sunt deputaţi în PE s-au trezit cu avestismente de a se mai potoli.
      Nici nu există un grup parlamentar al partidelor care reprezintă minorităţile. UDMR e în Partidul Popular European.
      Se încurajează ca interesele minorităţilor să fie reprezentate de celelale partide.
      În Ungaria nici nu se pune problema de a se crea un partid care să reprezinte minorotăţile.
      Cât despre învăţământ în limba română finanţat de stat, asta exită doar până la nivel de liceu. Dacă ştiu eu bine, există un liceu românesc la Gyula.
      Cei care spun că doresc să facă studii superioare în româneşte sunt ajutaţi şi îndrumaţi să vină în România, dar li se pune în vedere să nu îşi facă planuri de aşi găsi un post în Ungaria după terminarea studiilor. „Noi nu dorim angjaţi cu probleme de cominicare.
      Paradoxal, în Ungaria există ceea ce se numeşte Autoguvernare. Un fel de autonomie restrânsă care are posibilitatea să întreţină tot felul de chestii legate de cultură şi istorie.
      Cică au libertate deplină şi primesc finanţare civilizată atât timp cât de încadrează în lege.
      Una din condiţiile legale fiind ca „îndrumătorii” culturali ori istorici să se fi pregătit în şcoli de specialitate DUPĂ PROGRAMA MAGHIARĂ.
      De exemplu despre asasinatele în masă de la Ip şi Treznea în Ungaria se învaţă că au fost doar nişte tezolvări a unor probleme de terorism întreptat împotriva Statului… comod, nu?
      Dacă şa noi s-ar traduce legislaţia maghiară care priveşte învăţământul şi minorităţile şi s-ar aplca la fel de riguros ca în Ungaria, abia atunci ar putea vorbi de asimilare.
      Ce e bun în România pentru etnicii maghiari, nu mai e bun în Ungaria pentru etnicii români …
      Despre ipocrizie ce să zic? E una din chestiile extrem de prezente. Liderii UDMR au încercat să se delimiteze de scandalul de la Tg. Mureş chiar dacă, ştiu din sursă sigură, urlau cât îi ţineau bojocii că ei vor nu autonomie ci independenţă şi unire cu Ungaria. Prin asta se poate spune că acea politică a paşilor mărunţi a început să se radicalizeze.
      Bine ar fi să nu fie aşa, dar reacţiile maghiartilor, prin zgândărirea perseverentă din partea unor indivizi ca Tokes care altfel ar fi un Neica Nimendrum, s-a mai văzut-o. În fosta Iugoslavie, în Georgia, Spania, Irlanda de Nord, Italia, sau chiar în Ucraina…
      E periculos ca Bucureştiul, în aroganţa sau imbecilismul lui de a miza 100% pe cineştie ce acorduri.
      Vezi povestea cu acel canal pe care Ucraina l-a decolmatat, de fapt l-a făcut navigabil pentru as permite circulaţia navelor cu pescaj mare… Când România a reacţionat, un vas de luptă Ucrainean a început să se plimbe pe acolo. Ce a zis NATO (România era deja mebru)… Nimic, deşi era de fapt o formă de agresiune a frontierei de est a NATO.
      România ar trebui să lase porcăriile.
      Ieri, în prezenţa unei mari oficialităţi ungureşti, vicepremierul, la Târgu Secuiesc s-a manifestat cu arborarea Drapeluzlui Ungarie şi a celui ilegal al Ţinutului Secuiesc.
      Trebuia oprită manifestaţia şi arestaţi conducătorii pentru incitare. Incluziv vicepremierul trebuia pescuit, declarat în procedură de urgenţă şi dus la frontieră unde să i se tragă un picor în cur încât să se oprească doar la Budapesta. Deşi zicea că e într-o vizită privată, dacă paţea ceva Statul Româ era tras la răspundete nu pentru că un ungur şi-a luat o cărămidă în bot ci pentru că vicepremierul unei ţări străine nu a fost protejat.

      Ponta se teme ca şi ceilalţi că dacă UDMR ar fi jignit i-ar lăsa cu ochii în soare.
      Calcul greşit.
      UDMR nu ar pleca de la guvernare nici dacă oamenii lui ar primi un birou la budă sau în debaraua cu mături dacă acolo scrie „ministru” şi se bucură de imunitateîn faţa legii.
      UE nu te acuză dacă ai aplicat o lege literă ci literă, mai ales dacă e o lege pe care UE a supervizat-o.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: