Prima pagină > Politicăraie - Partide - Politicieni > HOŢIE – Deşi senatorii nu se vor mai duce la serviciu o lună, îşi vor încasa banii. Vor presta activitate electorală (neprevăzută la categoria „activitate în teritoriu”, pentru care sunt plătiţi)

HOŢIE – Deşi senatorii nu se vor mai duce la serviciu o lună, îşi vor încasa banii. Vor presta activitate electorală (neprevăzută la categoria „activitate în teritoriu”, pentru care sunt plătiţi)

Activitatea pentru care sunt plătiţi parlamentarii este de trei tipuri, cea din plen, cea din comisii şi cea din teritoriu.

Conform Regulamentului Senatului,   activitatea de campanie electoralăp nu se încadrează la niciuna din ele.

Parlamentarii au pretenţia ca, deşi în perioada campaniei electorale să presteze o activitate de campanie, deci una neprevăzută în fişa postlui, să fie totuşi plătiţi, toate privilegiile de care decurg din calitatea de parlamentar sp rămână intacte, deci să fie plătiţi pentru o muncă pe care nu o prestează.

A fi plătit pentru o muncă neprestată poartă un nume: HOŢIE.

Senat

 

În ultima campanie electorală, indiferent de la ce partid era candidatul care presta pe atât de emoționant pe cât îi permiteau facultățile fizice și intlectuale cu care l-a dotat natura.

Toţi încercau să ne lămurească de faptul că dacă nu îi votăm pe ei ci pe ăilalţi am pus-o, se duce ţara de râpă în timp ce respectivii se vor îmbogăţi ca nesimţiţii.

Dacă, în schimb, facem ce trebuie, şi votăm cu individul care presta la microfon suntem nişte minţi luminate deoarece ei nu vor precupeţi nici un efort şi lăsau să se înţelegă că nu vor mai mânca, nu vor mai bea, ba nici amantele nu se vor mai putea bucura de farmecele lor deoarece vor munci de vor face bătături pe creier de la gândire şi pe buci de la fotoliile Parlamentare.

România avea nişte probleme mari, multe şi grele şi doar ei, iubitori necondiţionaţi ai boborului le vor putea rezolva cu multă râvnă.

Am o veste… gata, România nu maie are probleme, nu mai are legi de făcut şi de aprobat, totul e perfect, şi, cu amintirile proaspete încă ale ultimei vacanţe parlamentare, cu aroma chiolhanului pascal în nară şi gustul colesterolicelor mâncăruri tradiţionale de Paşti pe papilele gustative, domnii parlamentari intră iar în vacanţă.

Evident, de data asta nu mai e vorba de o vacanţă propiuzisă ci de o muncă şi mai asiduă de tâmpire a naţiei pentru ca aceasta, scârbită şi plictisită să îşi găsească puterea şi interesul de a se duce la urne în Duminica Orbului.

Da, senatorii au decis că mai lucrează trei zile şi pa şi pu .. la revedere, urmând a reveni frumuşel, la serviciu taman pe 16 mai, după alegerile europarlamentare. Bine, statul la coadă la casierie pentru încasarea indemnnizaţiilor barosane nu se pune.

Au fost şi voci care s-au opus, că aşa e frumos.    

PUIU HAȘOTTIDe exemplu, zicea liderul de la Senat al liberalilor, senatorul Puiu Haşotti: „Reprezentanţii din Biroul Permanent ai PNL au votat împotriva acestei propuneri, susţinută de celelalte partide, trebuie să spun că şi reprezentantul PDL s-a abţinut. Propunerea este ca să venim şi săptămâna viitoare, doar luni şi marţi, deci din nou să se legifereze doar trei ore, trei ore şi jumătate pe săptămână, şi după aceea să nu mai venim deloc la Parlament”.

Dumnealui domnul senator a precizat că  e posibil ca Biroul Permanent care va fi convocat în fiecare zi de luni să ia decizia de a convoca plenul Senatului. Lucru care a stârnit indignarea colegilor săi alături de care trage vânturi şi dormitează în sala de şedinţă. Haşotti a precizat că pentru şedinţa de plen de marţi sunt 45 de proiecte şi propuneri legislative cu termen de adoptare tacită marţi sau miercuri.

„Mie – a mai spus Haşotti – mi se pare că Parlamentul, implicit Senatul, este în primul rând pentru a legifera. Sigur că suntem oameni politici, campania electorală trebuie să se desfăşoare, trebuie să participăm la campania electorală, dar în momentul în care Parlamentul adoptă tacit propuneri legislative trebuie să avem foarte mare grijă în ce măsură nu greşim atunci când intrăm într-o inactivitate, nu spun într-o vacanţă, parlamentară” mai precizând că după 26 mai Senatul va lucra (a „lucra” evident e un termen care va fi înţeles în sens eufemistic, în realitate vor sta şi vor dormita în fotolii contribuind la poluarea mondială producând tome de biogaz după chilhanurile din ziua anterioară), ATENŢIE, 3(trei) zile … În rest… ???

Observaţi că dumnealui dă de înţeles că a lucra trei ztile pe săptămână ar fi o performanţă demnă de menţionat.

Cristian DumitrescuLa rândul său, vice preşedintele Senatului, senatorul PSD Cristian Dumitrescu, după şedinţa Biroului Permanent, a spus că  nu intră în vacanţă pentru o lună de zile, ci „lucrează în teritoriu”, fiind o perioadă extrem de densă din punct de vedere politic.

Evident că asta le spunea şi celor care îi asculta în campania electorală. În fond, noua campanie electorală e şi ea o muncă. Treaba e că de plătit sunt plătiţi să îşi reprezinte electoratul în Legislativ şi nu să se ducă să fie promoteri pentru cei care se vor duce să chiulească la Bruxelles. „Din cele trei tipuri de activităţi prevăzute în Regulament, vor desfăşura un singur tip de activitate, în teritoriu. Sigur, vor lucra, dar vor lucra în teritoriu”, a explicat Dumitrescu. „Nu e vacanţă, nu este timp liber, din contră, este o perioadă foarte densă din punct de vedere politic şi senatorii vor lucra acolo unde sunt aleşi, în circumscripţiile electorale, aşa cum prevede Regulamentul”, a mai spus senatorul Dumitrescu.

Tot Cristian Dumitrescu a sus şi că în Biroul Permanent s-a decis ca, în perioada 28 aprilie – 26 mai, Senatul să nu mai lucreze în plen şi senatorii să îşi desfăşoare activitatea în teritoriu, în contextul celor trei tipuri de alegeri care se desfăşoară în perioada următoare, europarlamentarele, alegerile parţiale şi alegeri locale, în comunităţile unde s-a vacantat postul, „avem această încărcătură electorală foarte mare”, a spus Cristian Dumitrescu, precizând că votul în Biroul Permanent pentru programul Senatului în perioada campaniei pentru euroalegeri a fost majoritar.

Dumnealui a mai spus că, prin vot, s-a mai decis ca din data de 26 mai până la sfârşitul sesiunii parlamentare, Senatul să lucreze trei zile pe săptămână în plen, pentru a se recupera restanţele legislative.

Despre programul acestei săptămâni, Cristian Dumitrescu a precizat că sesiunea de interpelări de marţi şi de miercuri nu va mai avea loc, urmând a se lucra în plen, marţi, până la ora 19.30, pentru că pe ordinea de zi sunt 41 de legi importante care riscă să fie adoptate tacit miercuri, în această zi programul Senatului va începe la ora 9.00, cu şedinţa de plen, pentru finalizarea proiectelor de lege de pe ordinea de zi, declaraţiile politice urmând a fi depuse în scris, şi mai apoi, publicate în Monitorul Oficial.”Sperăm ca cele 41 de proiecte care au termen de adoptare tacită să le adoptăm”- a mai spus el, menţionând şi că, în cazul în care aceste legi nu vor ajunge la votul plenului, se va prelungi termenul de adoptare tacită, de la 45 de zile, la 60 de zile.

Stau io acum şi mă gândesc … „cele trei tipuri de activităţi prevăzute de Regulamentul Senatului”, probabil că se referă la activitatea din plen, cea din comisii şi cea din teritoriu. Gândidu-ne că nu am auzit pe cineva, nici pe domnul Haşotti care mai-mai să decedeze de indignare, nici pe domnul vice ori pe altcineva să spună că ar fi recomandabil, măcar pentru imagine, să se intre în concediu fără plată, putem deduce că activitatea care se preconizează în teritoriul în următoarea lună de zile, că această perioadă ar fi una plătită, inclusiv cu decontarea chiriei de lux şi a combustibilului (câte o cisternă de căciulă) pentru limuzinele cu care i-a dotat ţara.

Dacă ne uităm la Regulamentul Senatului (care poate fi văzut integral aici http://www.senat.ro/pagini/reg_sen/reg_senat.htm ) indiferent cât de tare ne vom uza la pupilă nu vom găsi că, în activitatea plătită  din teritoriu  a senatorilor nu vom găsi inclusă şi activitatea de campanie electorală.

Dacă tot ni se împuiază capul cu egalitatea de tratament cetăţenilor în democraţie, mă gândes să facem un exerciţiu de imaginaţie.

Să zicem că pe lângă serviciul plătit pe care îl are cineva mai are o activitate. Într-o zi îi vine în cap că activitatea suplimentară are oarece probleme şi trebuie să şi-o promoveze. Pentru o lună îşi ia liber de la serviciu şi se ocupă doar de promovarea activităţii paralele.

Oare cum ar fi să fie plătit de la serviciu ca şi cum s-ar duce la serviciu? Cred că ar părea cel puţin ceva similar cu nesimţirea a cere şefului să fii plătit pentru o muncă pe care nu o prestezi.

Omeneşte e de înţeles, a te duce să îi susţii pe colegii tăi în cursa către fotoliul de la Bruxelles unde eşti plătit cu 36.000 de euro lunar, e o chestie de colegialitate.

Ce nu e de înţeles, oare de ce trebuie să plătim noi pentru asta? Pun pariu că în zece minute fiecare ar găsi un loc unde indemnizaţiile parlamentarilor primite pentru o muncă ce nu este în fişa postului lor, ar prinde bine.

P.S.1

Am o rugăminte… poate îmi explică şi mie cineva de ce, în Duminca Orbului ar trebui să îmi pierd ziua şi să mă duc la vot… Şi nu doar atunci… De ce ar trebui vreodată să mă mai duc la vot? Doar pentru a gira nişte parlamentari, indiferent dacă sunt unii din Parlamentul României sau unii din Parlamentul European, care, imediat ce urnele se închid uită cxa prin  farmec tot ce mi-ai promis şi singura lor ocupaţie devine aceea de promovare a intereselor sale şi ale prietenilor şi a rudelor sale?

P.S.2 

Locul hoţilor nu e în Senat ci la puşcărie.

  1. cristian
    23 aprilie 2014 la 5:12

    ASA POPOR ASA PARLAMENTARI ….FIECARE POPOR ISI ARE CONDUCATORI CE SI MERITA…

    • 23 aprilie 2014 la 19:37

      Eu am o vorbă. Un popor de proşti ajunge să fie condus de proşti dacă e democraţie şi de escroci dacă e dictatură.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: