Arhiva

Archive for 5 mai 2014

SURPRIZĂ !!! – Băsescu are voie să poarte ce tricou doreşte, în schimb, campania electorală făcută de Ponta e ilegală

Victor PontaSunt tot mai convins de trei  lucruri. Că Ponta e imbecil, că a fost un procuror căruia îi faci un  mare compliment dacă îi spui că e penibil și că are consilieri care îi sunt cei mai mari dușmani.

Aflându-se la televiziunea prietenului său Sebastian Ghiţă, la România TV, Ponta zicea că Băsescu a încălcat din nou Constituţia după ce au fost prezentate imagini în care şeful statului îşi exprimă susţinerea, de la Palatul Cotroceni, pentru Partidul Mişcarea Populară.

El a apreciat astfel că şeful statului este recidivist în încălcarea Constituţiei şi că această încălcare este evidentă, dar că judecătorii Curţii Constituţionale (CC) sunt cei care trebuie să decidă în acest sens.

La remarca că judecătorii CC trebuie sesizaţi de cineva pentru a se pronunţa dacă prevederile Constituţiei au fost sau nu încălcare, Ponta a arătat că au mai fost făcute astfel de sesizări, adăugând: „Probabil că o vom face şi de data asta”.

Ponta a mai afirmat că gestul preşedintelui de a se poza pe plajă, în pantofi sport, în momentele în care România se confruntă cu numeroase probleme denotă că Băsescu are „un intelect spre amurg” şi se află într-o stare avansată de lipsă a responsabilităţii. (pozele în discuţie pot fi văzute la final aduse de pe contul de Facebook al Elenei Udrea)

Evident că a fi la mare în tenişi e mult mai grav decât a chefui când se prăbuşesc avioane.

Legat de constituţionalitatea sau nu a gestului lui Băsescu de a apărea în poze cu un tricou putem să vedem ce zice Constituţia.

La Art. 84 INCOMPATIBILITĂŢI ŞI IMUNITĂŢI alin (1) scrie „În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.”

Deci să NU FIE MEMBRU AL UNUI PARTID şi atât, nici vorbă de ceea ce vorbeşte Ponta.

Surpriza vine dacă ne uităm la

Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei. Legea pentru alegerea Presedintelui Romaniei, republicata 2011”

lege din care citez:

SECTIUNEA 6 – Campania electorala

Art.35
(1) Campania electorala incepe cu 30 de zile inainte de data alegerilor si se incheie in dimineata zilei de sambata de dinaintea datei alegerilor, la ora 7,00.
(2) Presedintele in functie poate participa la campania prezidentiala a partidului politic sau a aliantei politice care l-a propus sau ii sustine candidatura, potrivit art. 27.

Întreaga lege poate fi văzută  integral aici  Legea nr. 370 din 2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei. sau pe siteul dreptonline.ro

Dacă ne gândim bine, până la alegerile prezidenţiale sunt ceva mai mult de 30 de zile, or dumnealui, Premierul Limbric Ponta, pe banii guvernului desfăşoară un adevărat turneu electoral în care îşi face campanie electorală…

Oare cum ar fi să se sezizeze vreun procuror mai al dracului şi care să îl ia un picuţ la întrebări?

Băsescu, pmp 1 Băsescu, pmp 2 Băsescu, pmp 3

%d blogeri au apreciat: