Arhiva

Archive for 19 mai 2014

România e greşită pentru că poporul a votat un proiect greşit de ţară. (Proiectul lui Ion Iliescu)

19 mai 2014 2 comentarii

Se spune că România nu are un proiect de ţară.
PROFUND GREŞIT … ARE … DOAR CĂ E GREŞIT
România funcţionează după un proiect de ţară propus de Ion Iliescu, votat acum peste două decenii de români la primele alegeri prezidenţiale de după 89.
Acel proiect prevedea trecerea ţării din mâinile nomenclaturii de partid în mâinile unei alte grupări pe ai cărei membrii îi numim azi baroni locali.
Urmarea se vede dacă ne uităm în jur …

Ion Iliescu. Proiect de țară

 

De foarte multe ori vedem cum apar sondaje de opinie în care oamenii sunt întrebați dacă li se pare că România merge într-o direcție bună sau rea.

Răspunsul este inevitabil da sau nu, funcţie de simpatile politice ale interogatului.

Acesta mai este întrebat şi cam care ar fi prirităţile care crede că ar trebui să primeze, precum şi în cine are încredere, cu cine ar vota, etc.

Problema ar apărea dacă celui interogat i s-ar pune întrebarea „De ce?” .. de ce crede că e bun sau rău drumul pe care crede că ne duc cei care ne conduc. I-ar băga în ceaţă. Fecares-ar plânge că are venituri mici, că nu sunt locuri de muncă lucru care i-a făcut pe cei dragi să plece în lome în căutarea unui trai mai bun.

Interesant este că cei care spun că nu e bine ce se întâmplă, de fapt, nici ceilalţi,  nu se întreabă  de ce salariile sunt cum sunt, de ce nu sunt locuri de muncă, iar subfinanţarea este extrem de prezentă cam peste tot. Chiar dacă ar căuta un răspuns, acesta probabil ar fi unul frust. Se fură. Cine fură? Politicienii şi găştile lor, vulgului nemai rămânându-i mare lucru, astfel nevelul real de trai, dacă ar fi comparat cu cel al nemţilor sau suedezilor ori norvegienilor fiind unul departe de a fi considerat măcar de subzistenţă, despre o clasă medie, cu venituri decente, părând a nu se putea pune problema.

Şi totuşi, ca român, dacă îţi pui întrebarea de ce la nemţi se poate şi la noi nu, imediat îţi vine un răspuns clişeu: Ăia sunt nemţi, deci sunt altfel.

Dacă dezbraci un neamţ şi un român, îi bagi la duş ca să nu se mai simtă mirosul, nu prea îţi dai seama de diferenţă. Şi totuşi, dacă ne uităm la Germania o vedem că este o locomotivă a Europei având o economie care pare din filme SF prin comparaţioe cu a noastră.

Germania a fost rupă în două după al doilea Război Mondial. O parte a căzut în partea Vestului, o alta sovieticilor.

Vea vestică a revenit la normal în câteva decenii, cea care le-a revenit sovieticilor a avut mulşt de suferit.

Cumva similara, dar mult mai accentuat , se vede diferenţa dintre Coreea de Sud şi cea de Nord. Cea de Nord, controlată de chinezi este un dezastru, cea de Sud, controlată şi protejată de americani este un adevărat tigru economic al Asiei.

De ce?

Pentru că atât în cele două germanii cât şi în cele două Corei s-au aplicat două feluri de proiecte de ţară.

Cel comunistoid, bazat pe crearea unor nomenclaturi atotputernice avea drept singură raţiune de a fi bunăstarea acelei nomenclaturi şi acumularea de cât mai multă putere, mulţimea trebuind să se mulţumească mâncând firmituri.

Nivelul de trai fiind extrem de jos, populaţiei i se mai arunca din când în când câte o ciosvârtă şi i se mai făcea câte o înlesnire, dar automat i se inducea faptul că acestea veneau mulţumită bunăvoinţei statului şi a partidului şi nu pentru că munca trebuia răsplătită.

Aceasta, munca, era aşa, un fel de obligaţie de onoare care putea fi răsplătită cu o medalie sau prin afişarea la „insectarul” pe care scria „Cinste lor” sau ”Suntem mândrii de ei”.

Proiectelede ţară din Germania de Vest şi Coreea de Sud, în schimb, vizau crearea unui cadru în care economia să devină performantă, aceasta generând bunăstarea populaţiei şi ceea ce era de neconceput în regimurile comunistoide, crearea unei independenţe a cetăţeanului faţă de stat.

Se spune că la noi niciodată nu au existat proiecte de ţară.

Greşi. Au existat şi încă mai multe. Şi nu de ieri sau alatăieri ci de milenii.

Acum vreo două milenii, Burebista crea prin forţă un stat unitar. Faptul că acest stat nu era crat natural a dus la tot felul de dadversităţi, în timp apărând tot felul de tendinţe centrifuge.

Mult mai recent a avut un proiect de ţară şi Mihai Viteazul. Problema în cazul acetuia fiind că el vedea statul pe care dorea să îl creeze ca un fel de imperiu unde Moldova şi Transilvania erau cumva subordonate, de fapt un fel de mic imperiu în care Moldova şi Transilvania urmau să primească pe nemestecate tot ce aducea Mihai necontând ceea ce exista deja. Altrnativa era securea călăului.

Chiar şi legarea de moşie a şerbilor arată cam cât de mult preţ punea Mihai pe oameni. Dar atunci erau alte vremuri şi alte mentalităţi, ierarhizarea socială fiind una care azi ar părea aberantă, dictatorială. Pentru că asta erau atât Burebsta cât şi Mihai Viteazul. Nişte dictatori, probabil, mai duri decât Ceauşescu.

Ţara Mioriţei a evoluat şi nu prea.

A venit vremea unirii celor trei principate de la finele secolului XIX  şi începutul de secor XX.

Alte mentalităţi, alte proiecte de ţară.

Trebuiau puse laolaltă trei ţări diferite fundamental de resutul istoric.

O Valahie profund balcanizată de influenţele turceşti, chiar şi domnitorul  având nevoie de decretul de numire (firmanul) dat de Sultan, o Moldovă bulversată de influenţele poloneze şi lele balcanic turceşti, din când în când înebunită de tropotul sălbatic al tătarilor şi în ultima vreme de ambiţiile Ţarilor slavi, şi, în fine, o Transilvanie croită diferit de ambele după modele trufaşe ale ungurilor şi austriecilor. Giferenţeşe se văd şi acum.

Când au fost Mica, respectiv, Marea Unire, dinspre Moldova se dorea un stat unde bunăstarea să vină de la Bucureşti, Bucureşti care, de fapt căuta o vacă de muls. La rândul său, Transilvania dorea un proiect raţional, temporar o federaţie până la arminizarea relaţiilor, o federaţie în care, valorile uneia sau a lteia să fie generalizate. Din păcate, lucru valabil şi azi, de la Bucureşti de dorea doar aceeaşi vacă ţâţoasă încercând chiar să îşi ămpună balcanismul latinizat şi distrugător.

A venit apoi vremea celui de-al doilea război mondial.

Estul Europei, evident şi România, s-a trezit cu tancurile sovietice care l-au infectat de duhoare de vodcă de pufoaică şi păduchi.

Era proiectul internaţionalist-comunistoid.

O jumătate de secol de comunism a infectat mentalităţile, făcând ca, Înghesuiala din Decembrie să găsescă poporul român năuc şi nepregătit să profite de eliberarea de Comunism. Cam ca o pasăre crescută în colivie care, găsind uşa descisă se teme să părăsească acea colivie, preferând să rămână în speranţa că mâna stăpânului o va hrăni în contiuare.

La alegrile de după 89  în România s-au confruntat două  proiecte de ţară. Unul de sorginte sovietică şi unul democratic.

Primul, un proiect elaborat la est de România, avându-l ca vârf de lance pe comunistul dresat sub obloduirea KGB, comunistul pursânge  Ion Iliescu, era un proiect care dorea în prima fază un comunism cu faţă umană, gorbaciovian, un comunism coafat cu Perestroica.

Acesta rămânea la controlul ţării de către vechea nomenclatură care, încet ar fi urmat să devină clasa bogată care să îşi continue dominaţia prin puuterea banilor, relaţia putere-bani garantând perpetuarea şi eternizarea unei societăţi în care democraţia reală  rămânând doar la nivel declarativ pentru multe decenii.

Cel de-al doilea, un proiect modern, democratic, era reprezentat de Ion Raţiu. Era un proiect în care democratic urma să se construiască o sicietate bazată pe valori verificate, o ţară în care prin mijloace democratice să se asigure demnitatea oamenilor şi crearea unei economii capitaliste care, dezvoltându-se conform potenţialului, urma să creeze o ţară puternică, europeană şi în care bunăstarea să fie reală.

A câştigat primul pentru că aşa era setată populaţia (nu poporul, ştiu diferenţa) României.

Urmarea se vede acum. Nomenclatura s-a transformat, a devenit un grup de baroni plini de bani care, în relaţie directă cu zona politică, îi furnizează acesteia banii necesari, cei din politică furnizându-le putere şi protecţie.

Nu România nu duce lipsă de un proiect de ţară. Are unul votat la primele alegeri prezidenţiale de după 89. E un proiect care va ţine românia pentru multă vreme într-o zonă gri a UE. România va fi pentru multă vreme o ţară nu de mâna a doua ci de a cinşpea…

Ce pot face românii? Să se roage ca de la Bruxelles să se forţeze integrarea reală a ţărilor din UE, poate priectul sovietoid al lui Iliescu&co să fie copleşit de un proiect european, sănătos la cap.. Altfel … Ferească-ne Sfântul…

P.S. Vine 25 Octombrie… Duminica Orbului. Acum două decenii şi ceva, tot întro Duminică a Orbului românii au votat ca imbecilii… nu am nici cea mai mică îndoială că acum iar se vor duce imbecilii la vot şi vor vota după cum îi duce capul …

%d blogeri au apreciat: