Prima pagină > Politicăraie - Partide - Politicieni > Va reuşi noua preşedintă a PMP, Elena Udrea, să ispitească electoratul să muşte din măr?

Va reuşi noua preşedintă a PMP, Elena Udrea, să ispitească electoratul să muşte din măr?

La Congresul Partidului Mişcarea Populară s-a ales primul preşedinte al partidului. Elena Udrea a câştigat  obţinând 742 voturi, în timp ce contracandidatul său Daniel Funeriu a întrunit 209 voturi.

Elena Udrea

 

Într-un costum alb virginal şi nu în blugi cum ne obişnuise de la o vreme Elena Udrea a fost aleasă preşedinte al PMP. 

Funcţia a fost disputată între Elena Udrea şi Daniel Funeriu, Udrea obţinând 742 voturi, Daniel Funeriu 209 voturi.

Iniţial au mai fost înscrişi în competiţia pentru şefia PMP şi Adrian Rădulescu, Gelu Vişan şi Adrian Papahagi, aceştia anunţând sâmbătă că se retrag din cursă. Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan au precizat că o susţin pe Elena Udrea, iar Adrian Papahagi că îl sprijină pe Daniel Funeriu.

Delegaţii la Congresul PMP urmau să aleagă şi cei opt vicepreşedinţi, opt secretari executivi, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi. Rezultatul votului pentru aceste funcţii urmează să fie anunţat ulterior.

După anunţarea rezultatului votului pentru funcţia de preşedinte al PMP, în sală s-au auzit din nou ritmurile melodiei „Happy”, care au răsunat şi în debutul reuniunii, momentul fiind de asemenea marcat prin lansarea de confeti.

La acelaşi eveniment, Elena Udrea l-a anunţat pe Cristian Diaconescu drept candidatul PMP la alegerile prezidenţiale.

Gurile rele spun că la ieşire din sală în timp ce unii se întrebau dacă PMP s-ar fi rupt în cazul în care ar fi fost alt rezultat, alţii se arătau uimiţi că Elena Udrea a avut contracanditaţi.

Oricum ar fi, având în vedere că PMP este un partid în formare încă, funcţia de preşedinte a partidului nu e una uşoară.

Elena Udrea a dovedit până acum că este o femeie extrem de charismatică, pragmatică  şi puternică având o mare forţă de convingere, de multe ori dovedindu-se mai bărbată decât mulţi purtători de nădragi… În scurta perioadă de când există partidul, Elena Udrea fiind principalul vector de imagine.

Cred că în faţa PMP există două variante de viitor. Una în care se va prăbuşi rapid, ala în care vom asista la o perioadă de ascensiune rapidă şi puternică.

Dacă vor reuşi să fructifice bâlbâiala PDL pe care Vasile Blaga pare gata să-l dizolve în PNL rezultând un partid care probabil nu va reuşi să depăşească acel 15-17% al PNL, PMP va reuşi să se impună. 

Vreau să amintesc faptul că Udrea a tot repetat că doreşte refacerea Alianţei DA cred că e posibil ca în următoarea perioadă să asistăm la desfăşurări interesante în zona Dreptei politice …

Va reuşi oare blonda asemeni Evei să ispitească electoratul să muşte din măr? Vom vedea …

  1. 7 iunie 2014 la 23:29

    … Hai sa mai fiu inca o data… o recunosc… „rea“ cu femeia asta!
    Dupa ce am aflat ca si ea a rasarit ca ciuperca, dupa ploaie si chiar dupa una care a adus si mai mult humus, ca doar, ca fosta stamba expusa este clar, cum si de ce „s-a stilat“… Dar, nu-mi amintesc ca de exemplu A M, care sta pentru o politica sobra si cu rezultate palpabile, nu doar palavrageala goala… ca de altfel toata scena politica de pe aici, sa-si fi ales, de exemplu, „marul lui EVA“ sau alt cacat de genul asta = de rasul lumii, dupa mine, dar potrivit cu rezultatele, nu am ce sa zic!
    … Si pantalonii aia or fi tot o gluma proasta, sau este pur si simplu inre marimi scapata, chiar daca virginitatea nu o mai pot reprezenta?
    … Atata cu „rautatea“… dar ii mai dau o sansa, sa vad… musca boul sau capra?
    Prea este NIX si nimeni nu pune punctul pe FIX!

    • 8 iunie 2014 la 13:25

      Maria, eu mă întreb cam cât dura dacă nu era aleasă până se rupea PMP ca PDL…
      Legat de stil … Nuţi a avut întotdeauna u stil inconfundabil… Acuma… ce stil are… nu comentăm… Legat de măr.. o fi un măr de … cucoş

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: