Arhiva

Archive for 8 iunie 2014

Raluca Turcan şi Andreea Paul despre fuziunea PDL – PNL

8 iunie 2014 Un comentariu

Pe partea dreaptă a politicii mioritice se simte o mare nevoie de coagulare.

Din păcate se pare că ambiţiile unor lideri contează mai mult decât această necesitate.

Absolut halucinant, în perioada în care, din PDL se rupea o halcă zdravănă Elena Udrea, noua preşedintă a partidului spunea că vrea refacerea Alianţei DA. 

Pe de altă parte, PNL şi PDL spun că doresc o coagulare a dreptei, dar având ca pol de greutate  o fuziune între cele două partide ca pol de greutate.

Aiuritoare au fost ieşirile unor lideri liberali care, vorbind de o tradiţie care nu a contat când PNL se prostitua în budoarul PSD, dar care acum îi face să se simtă obligaţi să păstreze numele PNL şi statutul, practic fiind vorba de un partid care ar urma să absoarbă PDL. Aceeaşi tradiţie mult clamată nu împiedică PNL să se rupă de liberalii europeni din ALDE şi să dorească trecerea, cu arme şi bagaje, în PPE …  

Păcatul mare este că de la o vreme, PDL tocmai părea că se clarifică identitar.

O problemă uriaşă este discuţiile sunt purtate de o conducere interimară,  în PNL urmează un congres care ar putea fi şteargă cu buretele toate aceste demersuri. Ioan Ghişe, unul din candidaţii la preşedinţia partidului spune clar că va readuce partidul în alianţa cu PSD, recreând USL-ul.

Totuşi, pentru că există un totuşi, există voci cu greutate în PDL care vorbesc de o alianţă logică şi nu de o fuziune prin absorbţie ca cea dorită de liberali.

De exemplu două doamne, Raluca Turcan şi Andreea Paul care, oricât le-ar place sau nu unora, sunt nişte doamne care ştiu cum stă treaba în interiorul partidului şi care au voci care par a conta.

Astfel, pe siteurile celor două apar două articole care, zic eu, sunt destul de interesante şi care ar putea clarifica un pic modul în care PDL vede tratativele cu PNL.

Doamna Raluca Turcan scrie pe siteul dânsei 6 Iunie 2014:

Ultima bătălie electorală a adus în Parlamentul European încă un partid în PPE şi o dreaptă pe cale de unificare.

Raluca TurcanFuziunea PDL și PNL va reuși prin asumarea angajamentului de gradul ZERO: respectarea Statului de Drept, a valorilor acestuia. Egalitatea în faţa legii nu se poate negocia.

De aceea, toți artizanii acestei construcții trebuie să împărtășească același set de valori și să se manifeste unitar, inclusiv la vot în Parlament.

Nu atacurile la Monica Macovei ne fac un stat european respectat, ci conduita politică responsabilă.

Noua formaţiune politică va veni cu un proiect de ţară pe termen mediu şi lung, cu un pachet de valori care să poată aduce România mai aproape de Europa. O Românie cu locuri de muncă şi nu o Românie a asistenței sociale. O Românie în care se încurajează iniţiativa privată şi nu o Românie în care se impun noi poveri fiscale pentru oamenii care vor să aducă plus valoare muncii lor.

Dorim să oferim României o viziune pentru creştere economică, pentru o educaţie europeană, o Românie în care corupţia să nu fie o regulă, ci o excepţie-sancţionabilă.

Fuziunea PDL şi PNL nu este o alianţă electorală de scurtă durată. Noi nu facem acest pas doar pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. Nu facem acest pas pentru funcţii în Guvern sau pe plan local. De acum încolo PSD va avea parte de o opoziţie puternică care va fi capabilă să stopeze din abuzurile Guvernului Ponta 3.
România are nevoie de o formaţiune politică de dreapta puternică, europeană şi nu de partidul lui x sau y.

Românii ne spun de 25 de ani că “ţara nu merge într-o direcţie bună”. Din acest motiv proiectul dreptei unite nu este despre Antonescu, Blaga, Johannis sau Turcan, ci despre viitorul României. Unificarea dreptei este soluţia pentru stabilizarea democratică a României.

În acest moment PDL şi PNL lucrează în comun, atât în grupurile parlamentare, în organismele naționale de conducere, cât și în teritoriu pentru a stabili acțiuni politice comune. Inclusiv majorități în consiliile locale și județene.
Acum este momentul pentru a ne aduna forțele în toate localităţile la nivelul întregii țări.

Președinte PDL Sibiu,

Deputat Raluca Turcan

La rândul său, doamna Andreea Paul scrie pe siteul dânsei la 5 Iunie 2014:

7 rezultate ale negocierilor PDL și PNL

Andreea PaulEmoția s-a transformat în speranța dreptei. Unirea PDL-PNL aduce puterea lucrului bine făcut pentru România. Deciziile mari, evident, cer curaj și viziune.

Le avem. După două întâlniri avem și primele 7 decizii concrete:

  1. Un proiect de dreapta unic de țară și care va produce evenimente săptămână de săptămână.
  2. Un candidat unic la alegerile prezidențiale din toamnă, desemnat printr-o cercetare sociologică amplă și un sondaj efectiv legat de cel care poate conduce mai bine proiectul de țara pentru România.
  3. Colaborarea imediată în grupurile parlamentare pentru armonizarea proiectelor de lege comune și a votului – comisia este formată din 2 cu 2 lideri ai grupurilor parlamentare PDL și PNL de la Camera Deputaților și Senatului.
  4. Asigurarea majorităților locale între PDL și PNL peste tot unde se poate.
  5. O comisie unică PDL-PNL pentru discuțiile cu FMI care va avea loc miercurea viitoare și o comisie comună pentru justiție și întărirea statului de drept.
  6. O comisie unică de comunicare (formată din 3 plus 3 membri). Joi, 5 iunie 2014 a avut loc prima conferință de presă locală comună PDL-PNL București, susținută de Eugen Nicolaescu și Mihai Atănăsoaei.
  7. Ambele partide pot face fuziuni prin absorbție cu alte partide, cu condiția să ne pre-anunțăm reciproc. Așadar, ușile dreptei sunt deschise tuturor celor care vor să contribuie la UNIFICAREA DREPTEI prin fapte, nu prin vorbe.

Primele rezultate concrete se vad în București, unde reprezentanții celor două partide, PDL și PNL au atras atenția asupra abuzurilor tandemului Oprescu – PSD. O capitală în care viața este tot mai scumpă și condițiile tot mai proaste, RATB în faliment, RADET la un pas de faliment străzi, bulevarde și pasaje impracticabile la prima ploaie, puzderie de construcții ilegale gestionată de mafia PSD, în timp ce marile proiecte specifice unei Capitale sunt inexistente.  Toate aceste abuzuri au fost atacate la Prefectură de consilierii PDL și PNL din Consiliul General al Municipiului București și urmează și un demers în instanță. De asemenea în Vâlcea consilierii celor două partide de dreapta au început să lucreze împreună pentru a stopa mafia roșie. În Satu Mare se poartă intens discuții. Toate județele iau măsuri pentru funcționarea dreptei unite, iar pentru eventualele dezacorduri locale ce ar putea să apară, s-a construit o comisie mixtă de mediere la nivel central.

%d blogeri au apreciat: