Arhiva

Archive for 17 iunie 2014

Doamne miluieşte, popa trafaleteşteeee … Amin

17 iunie 2014 Un comentariu

Patriarhul DanielSe pare că Biserica Ortodoxă Română resimte criza pe care o traversăm. Astfel clerul a trecut la învăţarea de noi meserii care le vor fi foarte folositoare. 

Patriarhul Daniel a optat pentru meseria de zugrav, meserie care îi va folosi la construirea Catedralei Neamului. Va putea astfel  şi să o zugrăvească şi să o sfinţească. Eficienţă nu glumă.

Surse din interior informează că etapa următoare va fi adoptatea unui motopompe urmând ca în ultima etapă să fie achiziţionate câteva tunuri de apă de la o unitate militară de pompieri …

Pompa

 

ANGELA TOCILĂ: Sfântul Trafaletie Miruitorul

TRAFALETPatriarhia Ortodoxă, anunță prin vocea melodioasă, psalmodică a purtătorului de cuvinte sfinte, Constantin Stoica, în pofida vorbei înțelepte conform căreia dacă îți zic doi că ești beat, mergi să te culci fără să predici ca Moise în pustiu cum că ai fi treaz, că ceea ce a văzut o țară întreagă, ba chiar și una vecină care râde pe bună dreptate de noi și cu curul (iertată-mi fie această exprimare brutală), nu era trafalet. Citez: „Nu este trafalet. Trafalet este pentru cei neiniţiaţi, cei care habar n-au în ce constă slujba de sfinţire şi ce se foloseşte la slujba de sfinţire. Este o tijă de aproximativ 2-3 metri, având în vedere faptul că sunt şi încăperi mai înalte şi care este folosită pentru a unge cu untdelemn sfinţit pereţii încăperii respective”.

Neinițiații care au văzut trafalet și nu o tijă metalică, vor arde cu siguranță în focul iadului. Ba chiar și zugravii care au trăit atâta vreme în neștiință se vor perpeli la foc mic o eternitate, undeva prin subsolurile patriei drept credincioase, degrabă sfințitoare de plasme, mașini, case, ziduri, poduri, instituții publice, pușcării și cam tot ce construiește românul. Când construiește. Când face, în general, ceva.

Sper că instinctul de businessman al Patriarhului Daniel, va birui și de această dată și va impune magazinelor de specialitate să vândă doar trafalete omologate și sfințite marca BOR. Cel ce va îndrăzni a zugrăvi fără o sfântă ustensilă omologată, va fi excomunicat, va plăti o taxă de excludere și va fi afurisit în biserică. Cel ce va folosi bidinea și nu tijă metalică de 2-3 metri, va fi pedepsit prin aruncarea în butoiul cu apă sfințită pentru a se curăța de păcatul preazugrăvelii neadecvate. Cine va folosi pensulă în loc de trafaletul omologat, va fi expus la o pupare de moaște dreptcredincioșilor ce vor dori să-l scuipe.

Trafaletul sfințit se va folosi inclusiv la văruirea pomilor, a bordurilor și a marcajelor rutiere. Se interzice folosirea trafaletului la următoarele operațiuni: la fugărirea popii când bate la ușă după contribuția ”voluntară”, la altoirea popii profesor de religie care i-a spus copilului tău că Pământul e plat și că dacă nu se roagă îl calcă mașina.

Iată dragi cârcotași ce credeți că BOR este o instituție anacronică aflată undeva la granița între woodoo și Evul Mediu, că v-ați înșelat. Ea poate, și se reformează mereu. Caută în fiecare zi noi metode de a aduna bani la visterie, are cele mai noi mașini, cea mai mare avere neimpozitată, necontrolată, nesupusă legilor laice ale acestei țări. Încheie protocoale secrete cu Ministerul Învățământului ca să-și asigure următoarele generații de habotnici spălați pe creier, pupători de moaște,  copiii noștri. Cel mai bănos business al României înflorește pe zi ce trece și nu dă socoteală nimănui,  iar dacă Patriarhul Daniel Trafaleteanu va decide într-o bună zi că dorește să folosească la sfințire un furtun de pompier, asta e. Nu va fi furtun de pompier, va fi un tub flexibil folosit exclusiv la stropirea cu apă sfințită a clădirilor, drept pentru care unitățile de pompieri vor fi dotate cu sfințitor de serviciu sau toate furtunurile vor fi croșetate manual de detașamente de măicuțe din mânăstirile patriei.

O țară tristă plină de umor. Și de ridicol, aș adăuga eu. Fie ca Sfântul Marmeladie Trafaleteanu să vă ocrotească în procesul de zugrăvire și sfeștanie, acum și-n vecii vecilor. Și cineva să tragă clopotele. A mort. A morți vii. Amin!

Autor: Angela Tocilă

Sursa: politicstand.com

%d blogeri au apreciat: