Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Dezvăluiri, Politicăraie - Partide - Politicieni > TINICHELELE DIN COADA TĂRICEANULUI ( II ) – Dinu Patriciu, păpuşarul

TINICHELELE DIN COADA TĂRICEANULUI ( II ) – Dinu Patriciu, păpuşarul

Motto:

 1.Voinţa Marionetei este de fapt voinţa Păpuşarului 

2. Dacă vrei să ai o proiecție a viitorului, trebuie să înțelegi prezentul, iar dacă vrei să înţelegi prezentul trebuie să cunoşti trecutul…

Dinu Patriciu – elemente de biografie

La Bucureşti, pe 3 august 1950 se naşte Dan Costache Patriciu.

Dinu Patriciu - Păpuşarul

Dinu Patriciu – Păpuşarul

Tatăl său, Valeriu Patriciu  (1903-1987), a fost inginer  în mine, doctor în geologie,  geofizică și mineralogie  și a lucrat ca geolog-șef, începând din 1935, la Societatea Astra Română, societate română cu capital anglo-olandez, o sucursală a trustului petrolier Royal Dutch Shell Co.

Valeriu Patriciu a fost anchetat de către Parchetul Militar din România  în scandalul „sondelor deviate”, care a făcut valuri suculente în presa vremii.

Cam în acea vreme, Inspectoratul Minier al Statului acuza Societatea Astra Română că exploatează petrol din zone proprietate a statului, cu sonde deviate.

„Așa este, tata a fost petrolist. În momentul în care am luat decizia rațională de a trece spre petrol, de a mă îndrepta spre domeniul energiei, evident că a jucat un rol și copilăria în care auzeam despre mișcări tectonice, sinclinale… și așa mai departe. Dar probabil că exista și un destin”

—declara Dinu Patriciu.

Tânărul Dinu Patriciu dorea să devină artist dar, la sfatul tatălui său a dat examel la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti, institut pe care îl termină   în 1975, obținând diploma de arhitect. După absolvirea facultății, lucrează ca  arhitect la Institutul de Proiectări al Ministerului Comerțului Exterior. Fiind talentat în domeniu, Patriciu a primit numeroase premii de arhitectură și design în România și în străinătate.

Apoi, în 1978 este admis ca asistent universitar la Institutul de Arhitectură Bucureşti. În această calitate face meditații la desen tehnic cu cei care doreau să devină arhitecți, având după spusele sale 85 de elevi pe an (printre care și cunoscutul Dan Bitman, solist al formației Holograf care, mai bagabont de felul său nu a reuşit să intre la institut). Împreună cu câțiva colegi, Dinu Patriciu câștigă un concurs internațional de arhitectură pentru construirea unui palat la Abu Dhabi  pentru fiul șeicului Reza, ocazie cu care reuşeşte să lege pritenii cu persoane importante care îi vor folosi mai târziu. Între anii 1984-1990, face mai multe deplasări în Em.Arabe Unite , unde participă la realizarea unor proiecte asemănătoare, extrem de benefice pentru conturile sale personale.

În perioada regimului comunist Patricou cumulează o importantă experienţă în domeniul imobiliarelor, finalizând peste 40 de proiecte locative și de spații comerciale în România și mai mult de 25 de complexe de lux, clădiri de birouri și hoteluri în Emiratele Arabe Unite.

După evenimentele din ’89, D.Patriciu revine în România pentru a intra în afaceri. Spirit vizionar, Patriciu înţelege din prima secundă ca dacă doreşte unpare succes în afaceri, trebuie să se implie în politică, şi în presă, astfel, în afară de domeniul imobiliar şi al serviciilor financiare, Dinu Patriciu se implixă şi în presă, pentru a se implica mai târziu în un domeniu care îi asigură cu adevărat succesul personal. Domeniul petrolier.

Dinu Patriciu – politicianul

În 1990, Dinu Patriciu devine membru fondator al PNL. În legislatura 1990-’92, Patriciu e ales deputat PNL de Timiș. A făcut parte din Comisia pentru administrație centrală și locală, amenajarea teritoriului și urbanism și din Comisia pentru echilibru ecologic și protecția mediului.

La scurt timp după alegeri, intrând în conflict cu vechii liberali, Patriciu, împreună cu Călin Popescu Tăriceanu, Horia Rusu şi Viorel Cataramă, provoacă o criză în PNL care duce la ruperea din acesta a unei părţi, la 25 iulie 1990 înfiinţând PNL-Aripa Tânără, formațiune ce va fi condusă de Patriciu.

În 1991, PNL-Aripa Tânără semnează, alături de FSN , Carta pentru Reformă și Democrație, intrând în Guvernul Petre Roman 2 (guvern remaniat). Drept urmare a acestei alianțe, Dinu Patriciu devine ministrul lucrărilor publice și amenajării teritoriului.

În legislatura următoare (1992-’96), Patriciu e ales ca deputat de Dâmbovița pe listele CDR. În anul 1993, PNL-AT se transformă în PL ’93, prin unirea cu unele ramuri disidente din PNL. A fost lider al Grupului parlamentar al Partidului Liberal 1993 și al Partidului Alianței Civice (octombrie 1992 – decembrie 1994) și a făcut parte din Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic (până în noiembrie 1995) și din Comisia pentru buget, finanțe și bănci (din noiembrie 1995).

În anul 1996, candidează la funcția de primar general al municipiului București, ca reprezentant al PL ’93. Acest partid va fuziona cu PNL în aprilie 1998, iar Călin Popescu Tăriceanu  e ales ca vicepreședinte.

Dinu Patriciu devine din nou deputat PNL de Prahova în legislatura 2000-2004. A făcut parte din Comisia pentru industrii și servicii până la data de 18 iunie 2003, când a demisionat din Parlament fiind înlocuit din de către Adrian Emanuil Semcu. 

 Patriciu  fost inițiator al Fundației pentru Libera Inițiativă, prima organizație non-guvernamentală românească de sprijinire a liberei inițiative și a unirii comunităților de afaceri și politice, în vederea susținerii dezvoltării civice.

Dinu Patriciu s-a retras în anul 2003 din Parlament și din viața politică activă pentru a se putea dedica afacerilor, fiind unul dintre cei doar trei parlamentari români care au făcut acest pas atunci când o nouă legislație a făcut ca demnitarii aleși să fie incompatibili cu deținerea de funcții executive în domeniul afacerilor.

Dinu Patriciu – omul de afaceri

În februarie 1990, Patriciu a înființat SC Alpha Construcții și Investiții Imobiliare S.A., care a obținut Autorizația de funcționare nr. 1, aceasta fiind prima firmă privată înființată în România postcomunistă. Firma avea ca obiect de activitate efectuarea de proiecte de arhitectură avea doar 20 de angajați.

„Este perfect adevărat că eu am înființat prima firmă privată din România de după 1989. Avea șapte de zero și un unu la coadă. Făceam proiectare de arhitectură. Toată lumea făcea proiecte în ’90. Toți visam, nu? Și apoi m-am apucat de imobiliare.” – zicea Dinu Patriciu.

Dinu Patriciu a intrat ulterior în afaceri cu petrol, numele său fiind asociat pentru prima dată cu afaceri în domeniul combustibililor  în octombrie 1995, când Mediafax a precizat că „specialiștii IGP cercetează legalitatea contractului de vânzare-cumpărare a unui cargo, tranzacție în care sunt implicați liderii PL ’93, Dinu Patriciu și Raymond Luca  „. Cei doi au fost cercetați pentru evaziune fiscală, dar nu au fost condamnați.

În anul ’96, agenția Reuters îl include pentru prima dată pe Dinu Patriciu într-un top al bogăaşilor din România, unul  care au făcut rapid avere dupa evenimentele din decembrie 1989.

„Primul milion de dolari l-am obținut din proiectare de arhitectură și dezvoltare imobiliară. Fără legătură cu petrolul. Chestia cu „primul milion de dolari” e un basm, dar e un basm bazat pe realitate. Realitatea este că într-adevăr cu greu faci primul milion, cu greu faci primele zece, și după aia încep să se acumuleze mult mai ușor deoarece capitalismul se bazează pe un vechi proverb românesc – „Ban la ban trage”. Nu e deloc liric, așa e realitatea.” – declara Dinu Patriciu.

În septembrie 2009, alături de fostul premier georgian Lado Gurgenidze, Dinu Patriciu a cumpărat prin intermediul unui fond de investiții creat de ei doi, Liberty Capital, a 7-a cea mai mare bancă din Georgia, Banca Populară, pentru suma de 15 milioane dolari. Cei doi au achiziționat 91,28% din capitalul băncii, aceasta fiind prima achiziție facută publică a lui Dinu Patriciu după retragerea lui din acționariatul grupului petrolier Rompetrol.

Dinu Patriciu– lider al Grupului Rompetrol

Inițial, Dinu Patriciu a fost Director al fondului de investiții Romania-Moldova Direct Fund (R-MDF), un fond de investiții private cu management american, înființat în 1998, între principalii  investitori fiind  aflau International Financial Corporaţion  (IFC) și Societatea Germană de Investiții și Dezvoltare (DEG), o instituție guvernamentală germanăd.

În anul 1998, Dinu Patriciu cumpără compania Rompetrol, care avea să-l propulseze ca unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața energetică a României. După ce a condus cumpărarea Rompetrol SA de către un grup de investitori în 1998, a fost ales membru al Consiliului de Administrație de la înființarea acestuia, preluând poziția de director general în 2001.

Anterior, în anul 2000, e ales ca membru în Consiliul de Conducere al Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR), deține și funcția de președinte al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), instituție afiliată la Confederația Patronatelor Europene (UNICE).

În anul 2001, Dinu Patriciu a devenit şi Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al The Rompetrol (TRG), devenită o societate petrolieră multinațională cu sediul în Olanda, cu operațiuni în 13 țări, având majoritatea activelor și operațiunilor în România, Franța și sud-estul Europei. În anul 2002, el a perfectat cea mai importantă tranzacție pe piața petrolieră din România: încheierea unui parteneriat al Rompetrol cu OMV, grupul petrolier austriac cotat cel mai bine la bursa din Viena, grup despre care se spune că ar fi controlat de rusescul Lukoil lucru cae explică multe din enigmele zilelor noastre.

Dinu Patriciu a avut un rol determinant la transformarea Rompetrol dintr-o firmă de servicii petroliere aflată în proprietatea statului într-unul dintre primii 25 de operatori din Uniunea Europeană, în principal printr-un program de achiziții strategice și creștere organică. Acest program a început cu achiziția rafinăriei Vega (1999), continuând cu Petros SA (2000) și achiziția pachetului majoritar al Petromidia SA (2001), cea mai modernă rafinărie și complex petrochimic din România.

Apoi, Grupul Rompetrol a început un program de extindere la nivel internațional în Balcani, Moldova, Georgia și Ucraina, achiziționând la sfârșitul anului 2005 Grupul Dyneff SA, cel mai mare distribuitor independent de produse petroliere din Franța. Această ultima achiziție, pe lângă dezvoltarea casei de comerț Vector Energy cu sediul în Elveția, a transformat TRG într-un pod care leagă resursele naturale ale Răsăritului cu nevoile de energie ale Occidentului. Grupul Rompetrol a ajuns în anul 2007 să aibă un număr de 7.500 de angajați.

În anul 2006, Topul 300 al revistei Capital îl plasa pe Dinu Patriciu pe locul al șaptelea dintre cei mai bogați români, cu o avere de circa 300-350 de milioane de dolari.

În august 2007, Dinu Patriciu a vândut 75% din acțiunile Rompetrol Holding (el deținând un procent de 80% din acțiuni), care controla Grupul Rompetrol companiei petroliere de stat KazMunaiGaz din Kazahstan. În urma acestei tranzacții, el a rămas în continuare președintele și directorul general al grupului Rompetrol, dar a devenit cel mai bogat român, cu o avere de aproximativ 3,4 miliarde de dolari, din care 2,7 miliarde de dolari au venit doar din vânzarea pachetului deținut la Rompetrol.

El a declarat că va utiliza banii încasați în principal pentru finanțarea unor proiecte în petrol, imobiliar și mass-media. Pe lângă acțiunile deținute la The Rompetrol Group, Patriciu mai deține pachete de acțiuni în numeroase alte entități, cuprinzând printre altele o firmă de construcții și imobiliare și un holding de media.

El a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la cotitianul Adevărul, anunțând ample investiții în dezvoltarea acestei afaceri și eventuala deschidere a unui post de televiziune. De asemenea, după propriile afirmații, el ar deține proprietăți imobiliare în România de „sute de milioane”, investițiile sale nefiind concentrate în zona Capitalei.

În anul 2009, Patriciu se afla pe poziția 397 din 739 de miliardari ai listei Forbes, averea sa fiind estimată la 1,8 miliarde de dolari (1,3 miliarde euro)

Astfel, societatea românească de stat Rompetrol a făcut o serie de investiții în Libia în anii ’70-’80, prin intermediul societății Rompetrol of Lybia, o filială a societății de stat Rompetrol. După preluarea companiei Rompetrol de către Dinu Patriciu, el a susținut că, în urma privatizării, în patrimoniul Rompetrol SA au intrat nu numai obligațiile, ci și drepturile fostei întreprinderi Rompetrol. Aceasta a cesionat creanța către firma The Rompetrol Group (TRG) pentru 35 de milioane de dolari, urmând apoi un contract de novație cu firma Rompetrol International, controlată tot de Patriciu.

Forţa financiară pe care o avea îi permite lui Dinu Patriciu să se controleze viaţa politică românescă prin sponsorizarea PSD şi a PNL.

Sponsorizarea PSD

In 2004, Dinu Patriciu a sponsorizat campania lui Mircea Geoană pentru alegerile generale de primar al Bucureștiului care concura împotriva lui Traian Băsescu. Între  28 decembrie 2000 – 28 decembrie 2004, Geoană a fost ministru de externe al României, in guvernul Năstase.

După alegerile legislative din 2004, el a fost înlocuit de M.R.Ungureanu  membru al Alianței D.A. Din 21 aprilie 2005 până la 21 februarie 2010 Mircea Geoană a fost șeful  Partidului Social Democrat). Tot el a fost candidatul partidului pentru funcția de Președinte al României la alegerile prezidențiale din 2009, unde a pierdut lamentabil.

Implicarea în PNL

Apropiat intim al fostului prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, Patriciu avea o influenţă foarte puternică în eșaloanele superioare ale PNL și se bucura de o influență puternică în acțiunile Guvernului, chiar şi eliminarea PD din guvernul Tăriceanu datorândui-se, bomboana de pe coliva Alianţei DA fiind momentul în care Patriciu a acuzat că procurorii au tupel să îşi bage nasul în afacerile lui doar din cauza doamnei Monica Macovei, la acea vreme, titulară la Ministerul Justiţiei. Refuzul Preşedintelui Băsescu de acceptare a eliminării doamnei Macovei din Guvern atrăgând eliminarea din guvern a PD şi apariţia vetitului Război al Palatelor, alierea, iniţial pe ascuns aPNL cu PSD, aliere care a dus la crearea aberaţiei politice, USL.

La crearea acestei alianţe, u ro determinant avându-l relaţie puternică de prietenie cu Adrian Năstase care era  la putere atunci când a cumpărat Rompetrol de la stat.

Afacerea Sterling

Profitând de faptul că prietenii săi, Adrian Năstase şi C.P.Tăriceanu au avut succesiv calitatea de premier, precum şi de relaţiile sale în lumea exsovietică, relaţii care ajungeau până sus de tot la Moscova care, la rândul său, avea o mare influenţă la Kiev, se spune că România a câştigat procesul cu Ucraina  de la   Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga (avocaţii ucrainieni fiind acuzaţi de un umitor blat) pentru platoul continental aferent Insulei Şerpilor, proces în urma căruia România nu a putut profita cu trebuie.

Potrivit raportului legat de Afacerea Sterling, în perimetrul Midia au fost executate operaţiuni petroliere cu nerespectarea prevederilor legale. Tot cu nerespectarea prevederilor legale a fost aprobată şi concesionarea unei suprafeţe de 261 kmp din perimetrul Pelican.

„Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a administrat necorespunzător patrimoniul statului prin concesionarea cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare a dreptului de a efectua operaţiuni petroliere în perimetrele Midia şi Pelican, precum şi în suprafeţele atribuite statului romån după pronunţarea definitivă şi irevocabilă a Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga“ – a fost  concluzia controlului Curţii de Conturi privind acordul petrolier al companiei Sterling Resources Ltd.
Pe lângă „administrarea necorespunzătoare“, Curtea de Conturi a constatat abateri în valoare de circa 38 mil. dolari, potrivit raportului instituţiei pe 2009. Raportul arată mai multe abateri grave de la legalitate.

Raportul Curţii de Conturi mai arată că în perimetrul Midia au fost descoperite gaze naturale încă din anul 1995, fără a fi declarate ca „Descoperiri Comerciale/ Necomerciale“.
La acea vreme Curtea de Conturi a sesizat deja Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru abaterile constate.
Cabinetul Tăriceanu a concesionat, la sfârşitul anului 2007, prin mai multe hotărâri de guvern, 17 perimetre de extracţie de gaze. Potrivit unor documente apărute în presă, toate hotărârile de guvern au avut la bază note de fundamentare întocmite de şeful cancelariei premierului, Dorin Marian, şi de Bogdan Găbudeanu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Respectivele note de fundamentare au fost semnate de Călin Popescu Tăriceanu şi avizate de ministerele Economiei, Justiţiei, Finanţelor şi Mediului. 

În toată povestea simţindu-se cât de poate de clar influenţa lui Dinu Patriciu …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: