Tradiţia liberală: un şir de lupte interne, de separări, trădări, sete de putere, inconsecvenţă şi crimă în masă

Oare care este culmea ridicolului în politică? Să te prevalezi de o tradiţie care nu îţi face cinste sau să faci un partid liberal pe care să îl bagi în Partidul Popular European?

 

Ieri (miercuri, 16.07.2014), Gheorghe Falcă, primarul Aradului, preşedinte al PDL Arad a fost invitat la B1tv.

S-au discutat multe … a venit vorba de fuziubea care urmează a se face între PNL şi PDL. Cum deja anunţase Klaus Iohannis la Congresul PNL numele noului partid urmează a se numi PNL iar sigla partidului ar urma să fie o combinaţie între sigla PNL şi drapelui Uniunii Europene. Culorile urmând a fi galben şi albastru, de fapt culorile actuale ale PNL.

De fapt, practic PDL dispare dizolvându-se în PNL fără a lăsa nici un fel de urme.

Cel puţin stranie părea atitudinea lui Falcă. Acesta părea extrem de entuziasmat de faptul că va face parte din noul partid, şi considera absolut normal ca tradiţiile PNL să fie respectate.

La aceleaşi tradiţii mai făcea referire azi şi Vasile Blaga, preşedintele PDL, când a anunţat cu gura lui numele noului partid. Ambii, atât Blaga cât şi falcă păreau a se entuziasma în realitate de faptul că vor face parte din conducerea noului PNL.

Revenind la Falcă, la un moment acesta este întrebat de moderator dacă e normal  ca PDL să dispară pur şi simplu într-un partid care va purta numele, şi însemnele PNL. Stupefiant, Falcă spune că da, partidul va avea însemnele şi numele PNL dar va avea sediul central în Aleea Modrogan, acolo unde acum e sediul central al PDL. Asta, în viziunea sa însemna că situaţia se echilibrează.

Stau şi încerc să îmi imaginez cam cum ar fi dacă s-ar ajunge la o fiziune între Dinamo şi Steaua. Noul club ar fi în Şoseaua Ştefan cel Mare, s-ar numi Steaua Bucureşti, ar avea emblema şi culorile Stelei deoarece tradiţia acesteia este mai puternică, Steaua având la activ o Cupă a Campionilor Europeni şi o Supercupă a Europei.

Oare ce s-ar întâmpla în această situaţie? Îşi va permite oare cineva din conducerea noului club să se ducă în faţa galeriei diamoviste să îi ceară să aplaude simbolurile Stelei? Să fim serioşi …  Aş putea pune capul că galeria lui Diamo ar devasta stadionul din Ştefen cel Mare şi dacă cei care au semnat fuziunea din partea lui Dinamo nu ar ajunge la cimitir, din scaunul cu rotile nu s-ar putea ridica toată viaţa … De ce? Pentru că o astfel de fuziune pute rău de tot a trădare.

Similar, sunt tare curios ce argumente ar putea găsi liderii actuali ai PDL să ceară electoratului fidel PDL să voteze simbolurile şi numele PNL.

A aduce argumentul că PNL are o tradiţie mai jmekeră şi că sediul noului partid va fi în Aleea Modrogan mi se pare că frizează nesimţirea, cei care au negociat fuziunea dovedind că îşi consideră electoratul cam la fel de imbecil ca cel al PPDD căruia D.Diaconescu i-a împuiat capul cu tot flul de prostii despre nocivii  ciocoi. Asta până când Ponta a fost la Roma pe şestache şi a negociat cu Diaconescu o susţinere din umbră, chiar Guvernul Ponta fiind la putere şi pentru că PPDD l-a votat fără nici un fel de complexe.

Tradiţii ale PNL? No sheet … care tradiţii?

Tradiţiile în care PNL îşi băga piciorul când curvăsărea aliindu-se cu  Partidul Conservator creând acea Alianţă de Centru Dreapta  (ACD), alianţă care, la rândul ei s-a aliat cu PSD-ul moştenitor de facto al sinistrului PCR?

De fapt, cam la ce  se referă aiuritoarele tradiţii de care  PNL e atât de mândru?

La un lung şir de lupte interne pentru putere, de tot felul de intrigi care mai de care mai puturoase, trădări şi chiar şi cel puţin un asasinat în masă împotriva poporului român.. Da .. liberalii au pe conştiinţă faptul că un guvern liberal a ordonat armatei să tragă în popor ucigând 11.000 de oameni, arestând 10.000.

La sfârşit de secol XIX PNL era măcinat de nişte conflicte interne  extrem de puternice. I.C.Brătianu şi M.Kogălniceanu se sfâşiau precum chiorii pentru a ajunge la conducerea partidului, ceva mai târziu, un astfel de conflict între I.C.Brătianu şi D.A. Sturza măcinând ca u cancer formaţiunea politică.

În acea perioadă Brătienii considerând PNL e un fel de  moşie a lor, erau de părere că venise rândul fiului lui I.C.Brădianu, Ionel să preia frâiele partidului şi să elimine amintirea preşedinţiei lui D.A.Sturza.

Lupta nu se rezuma la postul nr.1 din partid  ci şi la locul doi între fraţii lui Brătianu şi I.G.Duca, câştigată de cel din urmă.

PNL a fost întotdeauna caracterizat de conducători de o aroganţă incrdibilălucru care întotdeauna a creat tot felul de aripi şi aripioare cu tendunţe centrifuge, separatiste. Chiar Ion.I.C.Brătianu zicea că liberalismul e atât de generos încât din orice idee se pot ramifica patru cursuri ale istoriei.

Ajuns în plină criză identitară, după moartea lui Ion I.C Bratianu şi ajungând sub conducerea lui I.G.Duca, liberalismul revine spre zona doctrinelor şi în ciuda separatismului definitoriu şi afişat al fiului fondatorului , Gheorghe I.Bratianu (care fondeaza PNL-Gh.I.Bratianu).

E momentul în care I.G.Duca spune că „nu toţi liberalii sunt membri ai PNL, aşa cum nici toti membrii PNL sunt liberali”.

Aripi, aripioare, sciziuni, trădări, duşmănii ireconciliabiele sunt laitmotivele activităţii PNL în perioada 1929-1947 culminând chiar cu colaboraţionismul PNL-Tatarascu  … acesta nu a avut nici un fel de coplexe din a colabora cu socialist-comuniştii retrograzi făuritori al României bolşevice (ehe, colaborarea cu comunistooizii are tradiţii adânci, nu glumă, în PNL).

Caracterul urât, definit de duplicitarism al PNL s-a manifestat de-ea dreptul sinistru cu ocazia mişcărilor ţărăneşti din 1907 când guvernul liberal condus de D. A. Sturdza (care a înlocuit  guvernul conservator condus de Gh. Gr. Cantacuzino care îşi prezentase demisia) comite un adevărat asasinat în masă prin faptul că a ordonat armatei să reprimarea „fără milă a răscoalei şi cu orice preţ”, conform unor surse a vremii, a 11.000  de ţărani au fost ucişi, alţi 10.000 find arestaţi şi torturaţi sălbatic.

De fapt, în Parlament la 2 martie 1907, demagog fără asemănare din fire, I. I. C. Brătianu a interpelat guvernul cu privire la producerea răscoalelor, acuzând-i pe conservatori.

Prezentându-se drept adepţi ai progresului, liberalii arătau că, vrând nevrând, ,,societatea se transformă în contra intereselor celor mai reacţionari conservatori“ şi că, dimpotrivă, ,,a instiga înseamnă a nu te ocupa de nevoile ei, a o înşela cu promisiuni“, conchizând că vina pentru declanşarea răscoalei revine trecutului guvern conservator, în cadrul căruia ,,în loc să se ocupe de ţară“, G. Gr. Cantacuzino, P. P. Carp şi Take Ionescu se certau pentru şefia partidului. Conservatorii au ripostat furibund liberalilor, arătând că ,,primele mişcări ţărăneşti au avut loc pe timpul liberalilor“ (aluzie la răscoalele din anii precedenţi) astfel că partidul liberal ,,nu poate spune că este străin de cele întâmplate“.

Presa conservatoare a vremii nu ezita să afirme că răscoala se datoreşte acelora care nu urmăresc altceva decât să creeze dificultăţi guvernului conservator. Presa conservatoare a vremii scria că „răscoala se datoreşte acelora care nu urmăresc altceva decât să creeze dificultăţi guvernului conservator.” Vizată direct era opoziţia liberală, acuzând-o că provoacă răscoale spre a veni la putere.

După potolirea răscoalei, conservatorul N. Filipescu spunea de la tribuna Parlamentului, în noiembrie 1907, că vinovată de răscoalele ţărăneşti anterioare a fost întotdeauna guvernarea liberală, inclusiv răscoala din 1888, care – deşi a izbucnit în timpul unei guvernări conservatoare – se datora celor 12 ani premergători de guvernare a partidului liberal.

Disputa dintre liberali şi conservatori a continuat până la 13 martie 1907 când cele două partide, înspăimântate de faptul că situaţia devenea tot mai urâtă, au încheiat pactul sinistru  de a-şi uni forţele împotriva răsculaţilor. Cu acel prilej, ambele partide declarau: ,,nu tăgăduim că multă dreptate e de partea ţărănimii şi recunoaştem că partidele noastre au păcătuit deopotrivă faţă de dânsa, lăsând-o atâta vreme în mizerie şi ignoranţă“, guvernul liberal  publica în numele regelui manifestul prin care promitea îmbunătăţiri ţăranilor spre a se potoli răscoala, conservatorii au mers până acolo încât l-au interpretat ca instigator, pe motiv că ar fi determinat continuarea şi agravarea răscoalei.

Una peste alta, în primele zile ale răscoalei, liberalii aflaţi în opoziţie acuzau pe conservatorii aflaţi la putere, că sunt incapabili să stăpânească situaţia şi îi somau să cedeze locul unei guvernări liberale. La rândul lor, conservatorii învinuiau pe liberali că încurajează pe răsculaţi, spre a crea dificultăţi guvernului conservator şi a pune mâna pe putere. Totodată, liberalii, aflaţi în opoziţie în primele zile ale răscoalei, acuzau guvernul conservator de a fi hotărât să stingă revolta pe cale armată, adăugând că ,,mijlocul acesta al guvernului stă în tradiţia conservatoare, boierească, că pe mujic să-l baţi să tacă… numai că azi s-a cam dus vremea“.

Precipitarea evenimentelor a determinat însă pe cele două tabere să lase de o parte rivalităţile de partid şi să-şi dea mâna împotriva pericolului comun. După consultări prealabile, la 12 martie, guvernul conservator condus de Gh. Gr. Cantacuzino îşi prezintă demisia şi se instalează un guvern liberal condus de D. A. Sturdza. A doua zi, în faţa Camerei cu majoritate conservatoare, guvernul liberal, prin glasul lui D. A. Sturdza, declara: ,,Iată astăzi ţara este într-o mare primejdie. Să ne dăm mâna cu toţii ca s-o salvăm“. Liderii conservatori – Take Ionescu, Jean Lahovary şi P. Carp – în aplauzele şi îmbrăţişările deputaţilor celor două partide, asigurau guvernul de concursul opoziţiei. Într-un mesaj adresat corpurilor legiuitoare, regele a ţinut să sublinieze ,,patriotismul şi unitatea“ de care ei au dat dovadă.

Unitatea realizată prin ,,pactul de la 13 martie“ a ţinut numai în timpul represiunii răscoalei. Guvernul liberal nu a ezitat  să aplice măsurile violente care au dus la moartea a 11.000 de oameni şi la arestarea şi torturarea sălbatică a încă 10.000.

Legile adoptate de liberali cu privire la revendicările ţăranilor au şubrezit grav poziţia moşierimii şi au accentuat criza partidului conservator. Mesajul regal de închidere a Corpurilor legiuitoare sublinia ,,patriotismul“ şi ,,unitatea“ lor, ,,energica manifestare de astă dată îşi va da roadele ei binefăcătoare în prezent şi în viitor“. Ceea ce urmărea regele era menţionat în ordinul de zi către armată: ,,trebuiesc ocrotite cu orice preţ averea cetăţenilor şi buna rânduială“.

Dacă 1907, oportunismul, setea de putere cu orice preţ, duplicitarismul şi aroganţa liberalilor a atins o culme care a avut urmări criminale, PNL-ul reînfiinţat după ’89, deşi fâlfâia demagogic un modernism frumos colorat, s-a dovedit a nu fi decât un partid dispus la minciună, compromis, făţărnicie şi trădare.

Să ne amintim de Radu Câmpeanu care s-a făcut de râs spunând că doreşte reinstaurarea monarhiei şi a propus ca PNL să susţină pe Regele Mihai pentru funcţia de Preşedinte al Republicii … (Mai târziu, Tăriceanu susţinea demersul idiotului Radu Duda, ginerele lui Mihai care şi el a dorit să candideze la prezidenţiale, din fericire pentru el cineva luminându-l că o acandidatură a sa pentru funcţia de preşedinte ar fi întărit şi confirmat Actul de Abdicare semnat de socrul său după finalul celui de-al doilea război mondial.)

Dupa 1990 , liberalismul mioritic, deşi susţinea că e ghidat exclusiv de farul generozitatii ideilor antecesorilor, de pilda anticomunista a unora si de noua politica neoliberala a lui Hayek, Dahrendorf , Friedman si a scolii austriece, nu a ezita nici o secundă să facă repetate alianţe mai la vedere, mai pe ascuns cu moştenitorii direcţi ai PCR şi ai Securităţii, culmea compromisului fiind atinsă de participarea la USL doar de dragul de a avea ocazia să îşi propulseze liderul, Crin Antonescu, spre fotoliul de la Cotroceni.

In 1990 , venea la CLuj unul din cei mai mari teoreticieni ai liberalismului contemporan Pierre Garelo , al carui fiu continua munca tatalui sau de definire a libertarianismului economic la Universitatea Aix-en-Provence si sprijinind tineri profesori clujeni ca Radu Nechita, Paul Cocioc, Octavian Jula sa defineasca in zona seminarelor Hayek frumusetea ideilor liberalismului economic.

Urmarea?

PNL s-a spart zeci de partiduleţe liberale , pentru ca în 1993 ele să se reaprindă prin exemplul lui Mircea Ionescu Quintus şi sustinerea financiara a lui Viorel Catarama, pentru ca în anul 1996-1997 Catarama sa fie inalturat de la conducere de Valeriu Stoica, noul Ministeru a Justitiei. Devenit presedinte al PNL, Valeriu Stoica a întampinat o rezistenta dura din partea a trei tineri liberali Calin Popescu Tariceanu, Crin Antonescu si Ludovic Orban şi …fortat de acestia este nevoit sa cedeze puterea noului venit Teodor Stolojan, liberal cu acte doar din 2000.

Căderea lui Stoica în dizgraţie se face pe fondul creşterii furibinde a lui C.P.Tăriceanu care la Congresul din 2005 devine preşedinte al PNL până în 2009 când e înlăturat de Crin Antonescu. Acesta la rândul său fiind înlăturat şi el de nou venitul în partid, Klau Iohannis.

O specificitate a PNL fiind faptul că, la fiecare schimbare de lider, conducerea partidului este preluată de liderul opoziţiei interne, lucru care este explicaţia pentru aparenţa de inconsecvenţă a partidului în relaţie cu celelalte partide. Această trecere a puterii interne nerealizându-se în perioadele în care partidul era la putere şi era condus de un lider cu apucături dictatoriale. Explicaţia e că  guvernarea îi oferă liderului puterea de a decide discreţionar împărţirea de funcţii şi alocarea de resurse financiare.

Mişcarea lui Călin Popescu-Tăriceanu de a cere alegeri uninominale pentru desemnarea cabdidatului la preşedinţie din partea USL a fost mai mult o mişcare subiectivă, el însuşi vizând de fapt cel puţin revenirea la conducerea PNL, lucru ce i-ar fi conferit automat cel puţin postul de Premier.

Oportnismul şi făţărnicia liberalilor, dar şi dorinţa lor de a pune hăţuri justiţiei s-a văzut prin propulsarea Monei Piniveru spre funcţia de Ministru al Justiţiei, Deşi pe unde puteau „trompeţii” liberali spuneau că doamna Pivniceru este independentă total, aceasta locuia când mergea la Bucureşti în vila unui lider liberal.

Faptul că doamna Pivniceru nu era tocmai Sfânta Fecioară este argumentat şi de frelaţiile pe care le ave cu familia fostului premier Adrian Năstase după ce acesta a fost arestat pentru corupţie.

De asemenea, o altă caracteristică a PNL a fost întotdeauna marea apetnţă pentru bogăţie. Fie că era vorba de Cataramă ori de Dinu Patriciu, influenţa lor în partid a avut drept motor sumele uriaşe pe care aceştia le pompau în partid.

Tot de bani a fost vorba şi în cazul acceptării lui Gigi Becali. Acesta, gură bogată, se lăuda cu amfază pe unde putea că „pune la bătaie” zece milioane de euro şi că va dona partidului un sediu de un milion de euro.

Am mai putea vorbi mult despre diferite aspecte murdare ale trecutului PNL, aspecte care dau o imagine clară asupra aşaziselor tradiţii la care liberalii nu pot renunţa…

Revenind la fuziunea dintre PNL şi PDL şi la faptul că gogoriţa cu tradiţia este acceptată de liderii PDL de bună pentru a dizolva într-un PNL care niciodată nu a reuşit să depăşească 15% când mergea singur în alegeri, a unui partid care, de bine de rău a dat de două ori preşedintele ţării e ciudată rău.

Ba mai mult,  tentativa aceasta de dizolvare a PDL într-un PNL care are drept caracteristică foarte clară trădarea aliaţilor când se crede cu sacii în căruţă, doar de dragul de a-şi vedea facilitat drumul personal spre funcţii chiar dacă asta înseamnă de fapt dispariţia partidului care i-a făcut oameni … să mă ierte Dumnezeu… gestul acestor oameni de numeşte trădare, iar ei trădători şi ar trebui înlăturaţi din PDL fără întârziere…

P.S. Dacă ne gândim că acum Vasile Blaga se afişează mândru alături de urmaşul celui care, în timpul tentativei de lovitură de stat, l-a înlăturat ca pe un gunoi de la conducerea Senatului doar pentru a puteaocupa funcţia de Preşedinte Interimar pe perioada suspendării ilegale a lui Traian Băsescu, ne arată ce om lipsit de caracter este… un individ definit de o laşitate de-ea dreptul morbidă…

De fapt, dacă mă gândesc bine, poate PDL-ului i-a venit vremea să dispară. În fond PDL a fost construit de fapt din fostul Partid Democrat pe care s-a lipit grupul eliminat de Călin Popescu-Tăriceanu din PNL când dorea să controleze mai bine partidul, apărând un partid care, peste noapte, s-a declarat un partid de populară … aşa, pentru că dădea bine şi astfel se putea atrage electoratul PNŢ-cd ului. Acesta plătise păcatele Convenţiei Democrate, Partidul Democrat ştiind să se fofileze tocmai la timp…

Cine ştie? Poate, viaţa  este extrem de corectă şi cine se aseamănă se adună …