Escrocul Dan Diaconescu, profitând de faptul că avem un CNA condus de o scroafă şi în care există şi imbecili, continuă să îşi facă emisiunea la România TV deşi îi e interzis de lege fiind candidat la prezidenţiale
La începutul acestei săptămâni Dan Diaconescu și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale.
Conform legii, nu ar mai putea să îşi realizele programul „OTV Live” la România TV între orele 00.10 – 06.00, program care oricum este la limita normalului atâta timp cât OTV este închis.
Roxana Niculescu, directorul de programe al România TV, declara pentru MEDIAFAX că televiziunea va respecta legislaţia audiovizualului şi în cazul lui Dan Diaconescu.
„Vom respecta legea şi decizia CNA. Odată cu campania electorală şi cu eventuala candidatură a lui Dan Diaconescu, România TV va difuza jurnale de ştiri şi emisiuni în reluare în timpul nopţii”, a spus Roxana Niculescu.
Iată că România TV ne dovedeşte că mincinoşii sfârşesc prin a se aduna şi a colabăra cât se pooate de armonios. Noapte de noapte Dan Diaconescu, deşi şi-a depus candidatura continuă să îşi facă emisiunea nestingherit fără ca cineva să ia vreo măsură. Chiar dacă măsurile normale s-ar lua, timpul ar trece ar trece alegerile orice măsură ar fi tardivă.
Culmea e că împuţita mincinoasă directoare de programe a televiziunii escrocului Sebastian Ghiţă uită că este interzis să se facă explicit campanie electorală în afara perioadei prevăzute de lege, or, Dan Diaconescu exact asta face… se promovează pe el şi poroiul politicii mioritice, partidul pe care l-a creat şi promovat în direct la OTV noapte de noapte .
Potrivit articolului 68 din Codul audiovizualului, „radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni de ştiri şi dezbateri prezentate sau moderate de oameni politici care deţin funcţii sau demnităţi publice ori purtători de cuvânt ai instituţiilor publice, precum şi de persoane desemnate public să candideze sau care şi-au anunţat public intenţia de a candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale”.
De asemenea, Decizia CNA numărul 528 din 11 septembrie 2014 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui României prevede că, „în perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii acestora, precum şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi nu pot fi producători, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi”.
Potrivit aceleiaşi decizii, candidaţii, reprezentanţii acestora şi ai partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care susţin candidaţi şi care deţin funcţii în instituţii şi/sau autorităţi publice pot avea intervenţii, în direct sau înregistrate, şi în alte emisiuni decât cele electorale, strict în probleme legate de exercitarea funcţiei lor; în aceste situaţii radiodifuzorii au obligaţia să ia măsuri pentru asigurarea echidistanţei şi a pluralismului de opinii.
În timpul campaniei electorale, programele politice ale candidaţilor, opiniile şi mesajele cu conţinut electoral pot fi prezentate numai în următoarele tipuri de emisiuni: de promovare electorală, de dezbatere electorală şi informative.
Comitetul Naţional Executiv al PPDD l-a validat, pe 16 septembrie, pe Dan Diaconescu drept candidatul oficial al partidului la alegerile prezidenţiale. Semnăturile necesare susţinerii candidaturii lui Dan Diaconescu au fost depuse la Biroul Electoral Central (BEC) luni după-amiază. Candidatura va rămâne definitivă după ce va fi validată de BEC.
Legat de ilegalitatea pe care România TV o comite fără nici un fel de complex, cred că putem găsi o explicaţie în două postări făcute de doamna Narcisa Iorga, membră a CNA, pe contul dânsei de Facebook la data de 24 Septembrie 2014.
Dan Diaconescu – scrie doamna Iorga în ptima din cele două postări – continuă să realizeze emisiuni la România TV, deși încalcă legislația audiovizualului. Așa se întâmplă când CNA e slab și, pe deasupra, condus de un ”sclav” autodenunțat
Spuneam, luni, că dacă România Tv și Dan Diaconescu continuă să difuzeze emisiuni realizate de candidatul PPDD la Președinție se situează în afara legii. Ulterior, am văzut că Mediafax a publicat o declarație a directorului de programe al România TV, conform căruia postul nu va mai difuza emisiunile ”OTV Live”. Azi-noapte însă emisiunea de propagandă politică fățișă se difuza fără restricții. Ba, mai mult, studioul era decorat cu însemne naționale și ale Uniunii Europene. Dan Diaconescu își asigura publicul că va continua să realizeze emisiunile până când va începe campania, iar după acest moment, va veni ”aproape în fiecare seară” în calitate de invitat. Adică exact cum preconizam în postarea de luni. Diaconescu se prevalează de faptul că interdicția ca un candidat să realizeze emisiuni se referă doar la perioada de campanie. Nimic mai fals! Încă o dovadă că, deși funcționează de aproape douăzeci de ani în televiziune, Dan Diaconescu ignoră în mod constant legislația audiovizualului. Pentru publicitate politică în afara campaniei electorale, Dan Diaconescu și OTV au primit nenumărate amenzi de la CNA și care, neplătite fiind, au dus la pierderea licenței audiovizuale. În contextul actual, România TV nu riscă același regim sancționatoriu, dar eu nu mă feresc să spun că îi devine complice lui Dan Diaconescu. La fel și CNA, dacă nu reacționează. Nu e corect! Dan Diaconescu nu mai avea voie să realizeze emisiuni de la momentul la care și-a anunțat public intenția de a candida la Președinție. Așa prevede Codul audiovizualului. A fost tolerat, fără doar și poate, dar trebuie oprit măcar acum, când a devenit oficial candidat la Președinție. CNA, trezește-te!
Ce prevede Codul audiovizualului
ART. 68
Radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni de ştiri şi dezbateri prezentate sau moderate de oameni politici care deţin funcţii sau demnităţi publice ori purtători de cuvânt ai instituţiilor publice, precum şi de persoane desemnate public să candideze sau care şi-au anunţat public intenţia de a candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale.
ART. 139
Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.
Pe acelaşi cont de Facebook , doamna Iorga publică în aceeaşi zi o postare în care arată şi vinovatul principal pentru faptul că nu se aplică legea: Christian Mititelu, fost director al BBC România și membru CNA, un individ destul de arogant să pretindă onoarea de a fi membru al Comnsiliului Naţional al Audiovizualului, dar destul de imbecil ca să i se pară conceptul de imparţialitate un concept mult prea complicat pentru capacitatea lui, evident limitată, de înţelegere.
Scrie doamna Iorga aşa:
De ce nu respectă televiziunile legea? Pentru că un membru CNA precum Christian Mititelu spune senin că imparțialitatea e un concept dificil
„E extrem de dificil să avem reglementări eficiente într-o societate care are o opinie în general proastă despre lege. În plus, dacă vorbim despre posturile de televiziune, dacă nu există un limbaj comun între politicieni, organisme de reglementare și jurnaliști e foarte greu să impunem un concept atât de dificil cum e imparțialitatea și o minimă onestitate”.
Afirmația a fost făcută, la o conferință despre presă și influențele politicului asupra sa, de către ”marele” Christian Mititelu, fost director al BBC România și membru CNA.
- În opinia mea, Mititelu este cel mai vehement dușman al legii dintre toți membrii CNA. Are mereu ceva de obiectat față de reglementări, în general, și afirmă cu orice ocazie că legea audiovizualului este proastă. Eu știu că legea trebuie respectată și aplicată așa cum e ea scrisă dar, e adevărat, nu eu am condus și nici n-am lucrat la BBC.
- Pe când conducea BBC în România sau pe când activa la BBC Londra, înainte de 1989, avea Christian Mititelu, oare, aceeași părere despre imparțialitate și onestitate? Adică negocia meseria de jurnalist cu oamenii politici și cu organismele de control?
Cu un astfel de membru CNA, să nu ne mai mirăm de ce avem haos în audiovizualul românesc!
Păi dacă pe lângă faptul că avem un CNA în care, pe lângă faptul că este condus de o scroafă inapabilă să folosească un limbaj decent, mai avem şi membrii destul de limitaţi intelectual încât să nu înţeleagă nişte concepte relativ simple, oare nu ar fi mai indicat să nu ne mai fandosim că avem un organ care reglementează audiovizualul?
Oare nu ar fi mai bine să îl desfiinţăm şi să trimitem banii pe care această nulitate instituţională îi toacă oferindu-ne unul din cele mai jalnice spectacole la care se poate asista spre vreo şcoală fără resurse, sau să îi alocăm unor spitale care nu au bani pentru medicamente?
P.S. În atenţia doamnei Narcisa Iorga (în cazul în care ajunge să citească acest text).
Cu toate că s-ar putea să o fi supărat în ultimele zile,vreau să o asigur pe doamna Iorga de respectul necondiţionat pentru activitatea (lupta) dânsei din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului şi să o asigur că este ultimul membru al CNA la care se referă afirmaţiile mele legate de activitatea instituţiei în discuţie.
Personal consider că dacă şi ceilalţi membrii ai CNA ar fi la fel ca dâns, am avea un Consiliu Naţional al Audiovizualului demn de tot repectul.

Blue
Cine uită greşelile trecutului, riscă să le repete.



-
Ana Armanca Ardeleanu
arrletty
-
Blue
-
Blue Sorin
-
micdavinci

= PUNCTUL MEU DE VEDERE =
Fiecare om se naşte cu un orizont al lui.
În timp, trăind, omul îşi îngustează orizontul până acesta devine un punct.
Atunci omul afirmă:
"ACESTA ESTE PUNCTUL MEU DE VEDERE"



Categorii
- 1 Aprilie
- A fost odată …
- Abureală
- Abureală – Manipulare
- Abuz
- Afaceri – Economic – Finanțe
- Amuzant
- Analize – Întrebări – Ipoteze – Păreri
- Aroganţă
- ”Vedete”
- Înțelepciune
- Întrebări
- Învăţământ – Educație – Cultură
- bani
- Biografie
- Blogosfera
- Ca la noi la nimeni
- calatorie
- Caragiale reload
- Căcănari
- Declaraţii
- Demnitate
- Dezvăluiri
- Din suflet …
- Diverse
- DUPLICITAR
- economie
- Electoral
- Etnic
- Eveniment
- Fapt divers
- Gânduri
- Geneza
- Glume
- Guvern-guvernare
- Haioşenii
- Halucinant
- Idioţi
- Ilegal – Imoral – Indecent
- impostură
- Incompetență
- Inconștiență – Ipocrizie – Nesimţire
- Incredibil …
- Interetnic
- Internaţional
- Interviu
- Ipoteze
- Istorie
- IT
- Justiţie
- Justiţie – Lege – Legislație
- Laşitate
- Lege
- Legislație
- Mesaje
- Minoritate – Majoritate
- Mister
- Muzică
- Nesimțire
- Nesimţire
- Noi şi alte animale
- Noi şi alţii
- Normal – Paranormal
- Nostalgii
- obedienţă
- Opinii
- oportunism
- Pamflet
- Parfum de România
- penali
- Personalităţi
- Picătura de cerneală
- Politicăraie – Partide – Politicieni
- populism
- Presă
- Protest
- Puncte de vedere
- Păreri
- Rahatofilie
- Religie – Biserică
- Remember
- Repercusiuni
- Republica Moldova
- Ridicol
- Scandal
- Scârboșenii
- Scrisoare deschisă
- Showbiz
- Sindicate
- Social
- Sport
- Sănătate – Social – Umanitar
- Sărbatorire
- Tabloid
- televiziuni
- Tradiții – obiceiuri
- Tristeţi
- Uimiri
- Umanitar
- Un gând …
- Uncategorized
- Urări – Aniversări
- Video
- weekend
- Ştiinţă
Blogroll
- AdrianHalpert.com (blog)
- Alexa Ionescu
- Alexandru Mitache
- Alina Ceușan
- Analfabetul's blog
- Anca Boagiu (site oficial)
- Andreea Cruceanu – blog
- Andreea Ivan
- Aron after 65
- ASCUNZIŞURI CONSTITUŢIONALE
- AVANPOST ( Ein Mann, ein Wort!)
- balbeck Blog
- Balbek doi
- BANCURI BUNE
- Baricada – blog
- Bestiar de presă ( Florina)
- Blog de câine rău
- BLOG DE INVESTIGAŢII (Emilia Şercan)
- Blog de veghe – Nicoleta Savin
- Blogul Dianei
- Blogul lui Micdavinci
- Blogul Ramonei Voiculescu
- Claudia Boghicevici
- Codruta Marinescu's Blog
- Corina Creţu – blog
- CRISTI DANILEŢ – judecător
- CRISTIAN CITRE – blog
- CRISTIAN PĂTRĂŞCONIU
- CRONICI DIN GERULIA
- Crystalyn Forum
- CURSURITIC – Perfectioneaza-te in ale calculatorului!
- Căsuţa Corei – blog
- Dan Andronic
- Dan Badea – Blog
- Dan Pătraşcu – Blog
- Debaraua lu' Niku
- Denisa Aricescu – POEZII
- Diamonds and rust (Blogul Angelei)
- Dictatura justitiei -blog
- Din culori
- Diverse diversificate – blog
- Dollo
- Don't worry be happy… (Raul2105's blog)
- Dulciuri si Dulcegarii… – blog
- Elena Băsescu – blog
- Elena Udrea
- Epistemoblogul lui Zamfy (Dacă zamfy ar fi avut un blog, aşa ar fi arătat…)
- eteatru.ro
- Femeia de succes
- Giorno
- HANDMADE (Ileana Radu's blog)
- Hipertensiv – blog
- HotNews forum
- Ion Cristoiu – blog
- Joburi online
- Juliacastorp's Blog
- Jurnalul unei agitate (blogul unei fete frumoase)
- Lumea lui Arm
- Lumea lui Krantz
- Lumiss22's
- Metin Cerchez
- Mickela's blog
- Mihaela Josanu – blog
- MINIMA RURALIA
- Mioritza News
- Monica Macovei – europarlamentar – Blog
- MORAR @ MORE (Blogul lui Ioan T. Morar)
- MĂDĂLINA IANCU – explorator prin viaţă – blog
- Nașu TV
- Naşpa-Forum politic (Gerula)
- Neinfectat de comunism – Blog
- Neuronos – Blog
- OAMENI CA ŞOBOLANI
- OAMENI ŞI ŞOBOLANI
- Ora exactă a României
- P0VEȘTI DE ADORMIT ASFALTUL – Inda of the wind's blog
- Pagina de media
- Palatul Şuţu – Blog
- Partide, politicieni, politruci- Blog
- Piticu – Blog
- Planeta Moldova – Forum
- Politeía – Blog
- POVEŞTI DE DEŞTEPTAT
- Prioritate de dreapta – Blog
- Pulsul orasului O lume nebuna,nebuna…
- Racolţa Petru
- Raluca Turcan
- Realitatea Net – Forum
- Regina Buburuza – blog
- REPORTER VIRTUAL
- Sorina Matei – blog
- Starea presei
- TIMES NEW ROMAN
- Timpolis
- Top zelist
- Totusi iubirea…
- TTRAVEL – Site de călătorie
- Turnofftheglory
- Turnul de control
- Vai România – Blog
- Viorel Padina – Blog
- Vladimir Tismăneanu – Blog
- World Changed – blog
- Zamolxe
- ZigZag online
- Ţigan, rom, tot OM
Articole recente
- ELENA UDREA FACE O SESIZARE CĂTRE CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII. EA ADUCE ACUZAȚII GRAVE LA ADRESA PARCUETULUI GENERAL
- EMILIA ȘERCAN: ”S-a terminat cu integritatea academică în țara asta.”
- AVENTURILE OANEI BULAI, NĂBĂDĂIOASA ”BLONDĂ A LUI ARSENE”
- ALINA GORGHIU aleasă în funcția de președinte al PNL Argeș
- REPUBLICA MOLDOVA LA RĂSCRUCE
- Cosette Chichirău critică ”Sprijin pentru România”
- Adrian Alexandrov, soțul Elenei Udrea, face apel către Avocatul Poporului: ”NE DORIM O JUDECATĂ CORECTĂ”
- CRISTINA PRUNĂ: ”Asta înseamnă de fapt ticăloșie!”
- DIN CAUZA DUPLICITARISMULUI MAGHIAR FAȚĂ DE CONFLICTUL DIN UCRAINA, POLONIA SUSPENDĂ RELAȚIILE CU UNGARIA
- DECIZIA DE RETRAGERE A PRIVILEGIILOR LUI TRAIAN BĂSESCU AR PUTEA FI ILEGALĂ
- ALINA GORGHIU: ”există diferenţe structurale între PSD şi PNL, dar în acest moment nu trebuie puse pe primul loc… ”
- Irina Ursu de la Aleph News TV, o profesionistă
- LAURA VICOL: ”Proiectul de lege care introduce în Codul penal incitarea la violență, ură și discriminare transpune o Decizie-cadru a Comisiei Europene”
- ȘOȘO pe cale de dispariție pe Facebook
- TALENTATA ȘI FRUMOASA ANDRA SABRINA PLEȘA



Încă mai cred că porcii zboară …

Dacă se învârteşte e bine …







