Alegerile prezidenţiale din Noiembrie, doar nişte alte alegeri la care românii nu vor vota pentru cineva ci împotriva cuiva …

Motto: Un popor de imbecili ajunge, inevitabil să fie condus de escroci.

De două decenii și jumătate, din timp în timp tot suntem chemați să votăm fie la diferite alegeri, fie la referendumuri de care nici dracu nu ține seama în realitate.

O vreme am votat pe niște liste care ne-au fost impuse de grangurii partidelor conform intereselor lor personale şi de grup. Vezi doamne era musai nevoie mare să mergem la vot dacă aveam capul pe umeri. Dreptul la vot este un drept câştigat cu greu etc, etc…

Ciudat este că dacă spui asta ţi se răspunde cu emfază că oricine poate candida, aşa că, asta e marfa, cu asta defilăm.

O fi aşa, doar că avem o problemă .. sau mai multe.

De exemplu pentru ca cineva nesusţinut de unul sau mai multe partide are mari probleme în realitate. Pe lângă modul extrem de greu de a putea depune candidatura, dacă reuşeşte să adune semnăturile necesare se trezeşte în faţa unui zid impenetrabil când doreşte să îşi facă mesajul cunoscut.

Teoretic toţi trebuie să aibă şanse egale, dar, în cel mai pur stil mioritic omul se vede cumva marginalizat de mijloacele media de forţă.

La televiziuni, cel mai de impact mijloc media, vedem aceleaşi feţe pe care le vedeam şi când era vorba de curăţarea mătasei broaştei de lăţei, evident fie spunându-ne cât de bună e metoda lor, fie arătându-ne cât de mare e vina adversarilor în proliferarea parazitului.

Sunt tare curios câţi din cei care văd pozele candidaţilor, fără a avea numele trecut, ar putea să spună numele cum se numesc acei oameni. Probabil de un sfert din ei nu a auzit marea majoritate a votanţilor iar jumătate nu ar reuşi să le ataşeze numele adevărat.

Cât despre mesajul pe care aceşti oameni doresc să îl facă public pentru ca lumea să ştie ce vor ei de fapt şi în funcţie de asta să aleagă, pun pariu că 80% din români nu ar fi în stare să enunţe măcar ca idee trei din punctele propuse de măcar un singur candidat…

De ce?

Pentru că mijloacele media au altă treabă. Să lovească în candidaţii consideraţi cei mai puternici adversari ai celor susţinuţi de cei ce le plătesc salariile barosane celor care ne apar pe sticlă zilnic încercând să creeze curente e opinie.

Trebuie să mărturisesc că de la o vreme am o problemă în a mai înghiţi acele emisiuni în care mi se arată cu un deget ţeapăn, ca de ginecolog „Iată, ăla e balaurele” … mi se sune că X e rău, e negru, e ungur, neamţ, curvă, hoţ şi ce le mai trece prin cap…

Mi se mai spune că Y este frumos, deştept, onest etc, dar trebuind să îi cred pe cuvânt. De ce? Pentru că aşa spun ei, oraliştii cu pretenţii de jurnalişti…

Se mizează pe nişte clişee identitare care de-a lungul vremii ne-au fost inoculate cu persuasiune ani de zile. Atât.

Nu pot să nu îmi amintesc privirea dea dreptul plină de ură a lui Robert Turceacu atunci când, având-o pe doamna Monica Macovei în emisiun în campania pentru europarlamentare. Când doamna Macovei a spus că doreşte să îşi transmită mesajul electoral şi să vorbească despre programul său, Turcescu, de-a dreptul cu brutalitate, i-a tăiat macaroana. „Nu prezintă interes”. Adică programul unei candidate nu prezenta interes, probabil pentru că, în mintea lui de ofiţer acoperit al dracu ştie cărui serviciu, cei care trebuiau să îi înghită emisiunile şi să-i facă rating erau mult prea imecili ca să asculte astfel dechetiuni complicate şi să priceapă ceva in ele. Era mult mai important cum ticălosul domnu’ Importantu’ sau fratele lu domnu’ Fabulosu’reuşea sau ba să scape de pucărie…

M-am întrebat de ce totuşi nu ni se livrează o campanie electorală în care să predomine mesajele candidaţilor şi nu talentul procurorilor de a băga pe unul sau pe altul la bulău şi mai ales care sunt legăturile indestructibile dintre candidatul Cutare şi candidatul Cutărică, sau să înţelegem cât de frumops stau blugii pe cracii mişto ai cutrărei doamne ori cât de curajoasă e aceasta sărind din avion în braţele puternice ale unui instructor de paraşutism.

Sau ni se atrage atenţia cât de lutruiţi rămân pantofii de firmă ai altui candidat care s-a dus să facă frumos pe malul apei care îneacă ţara, de undese laudă cât de frumoase vor fi digurile gata până la data cutare. Evident,banii s-au dat, dar digurile … ca înainte .. lipsă. Se văd deja acei bani, dar nu în diguri ci în frumoase afişe electorale sau în plasele cu şpagă electoală.

Oamenii nici măcar nu se mai întreabă de ce se întâmplă asta. Nici nu mai înţeleg că de fapt candidaţii nu sunt în stare să producă nişte promisiuniu mai acătării.

Cum au făcut acele programe?

Simplu, s-a văzut la Dan  Diaconescu escrocul din Caracal. Pur şi simplu pe cei care intrau în direct îi întreba ce doresc. Aia sai ailaltă. „Da, bună idee”, zicea minimogulul urmaş al răstunaţilor cu căruţa, şi mai trecea un punct la lista lui de aberaţii… 100 până acum.

Nu oamenii nu se mai întreabă. De ce? Pentru că în aceste două decenii de mult clamată libertate creierele lor nu doar că au fost spălate cu mare atenţie, dar au fost şi dezifectate de calitatea de a gândi singuri.

Omul aude ideile care i se transmit, dacă acestea sunt spuse de cineva care îi place sunt înghiţite automat, dacă sunt spuse de alţii nici măcar nu sunt analizate cât de cât. Sunt respinse apriori şi categorisite drept minciuni…

M-am săturat să votez împotriva cuiva… tare aş vrea să votez şi eu cu cineva pentru că îmi place viitorul pe care mi-l propune …

Recunosc, dacă vreau, pot găsi ceea ce prpune fiecare candidat… există mulţi care nu ştiu nici măcar unde să le găsească.

Şi mai e un aspect.

Atunci când cineva doreşte să îmi vândă ceva, vine şi îmi prezintă produsul nu mă lasă pe mine să mă interesez ce şi cum.

Românul e de-a dreptul năucit…

Extrem de straniu mi se pare articolul „Noiembrie, ultimul bal” publicat de Dan Popica pe platforma politicstand.com  (care nu este tocmai un individ neinformat) unde autorul dă de înţeles că e cam năuc şi nu ştie cu cine să voteze aşa că procedează prin excludere,  „ştiu exact cu cine nu o să votez”,  zice el. Deci votul lui va fi nu atât pentru cineva care îi place, mai repede împotriva cuiva. Adică exact motivul pentru care românii, prin votul lor au reuşit să creeze această clasă politică,  o clasă căreia dacă îi spui că e infectă îi faci un  mare compliment.

Şi totuşi, deşi nici el nu e lămurit cu cine să voteze ci doar cu cine ştie sigur că nu va vota (personal bănuieac la cine se referă) îşi permite să îi îndemne pe alţii  să se ducă la vot şi să îşi exercite „puterea de o zi”. Îşi încheie articolul de unde reuşim să înţelegem doar că e cu mintea cam încreţită de ceea ce vede…

„Veniţi şi voi – zice el – la 02 noiembrie, ultimul bal politic românesc. Nu-l rataţi şi nu-i rataţi, pentru că şi voi aveţi puterea de o zi şi sunteţi tot cetăţeni români şi europeni cu drepturi depline.”

Adică .. cum vine asta? Dacă tu, om informat eşlti năuc, de un de dracu să ştie tanti Măria care mulge vaca pe malul bălţii şi în baltă de vede invers care e cel mai nimerit să o conducă?

Încă mai sunt unii care doresc să voteze cu Ion Iliescu .. ba unii spun că vor vota cu Becali …

Păi monşer, dacă vorim aşa cum zici, cetăţenii ăia europeni  cu drepturi depline, nu au dreptul să se abţină de la vot deoarece candidaţii şi media nu fac nici cel mai mic efort să îl informeze pentru ca acesta să poată hotărî  ÎN CUNOŞTIIŢĂ DE CAUZĂ.

Eu l-aş întreba pe Popica, tot e dumnealui veterinar başovean miticizat, despre o problemă de domneniul său.

Am văzut că vacile, pentru a deveni mămici, trebuie să aibă parte de una din două … fie să stea cuminte când i-o trage un tehnician veterinar care o îsămânţează, fie să aibă parte de fericirea unui taur adevărat… Ce îşi doresc de fapt vacile? Şi nu ce a învăţat dumnealui la şcoală.. aş vrea să ştiu părerea doamnelor cornute.  De asemenea aş vrea să ştiu da unde ar şti doamna Vacă faptul că în afară de acel tehnician veterinar există şi varianta naturală … Aşa, de curiozitate …

Iată mai jos articolul de care ziceam mai sus:

Noiembrie, ultimul bal

Periodic suntem chemaţi să ne dăm cu părerea şi cu votul asupra clasei politice care ne “reprezintă” nouă cetăţenilor, interesele. Din 1989 încoace am tot mers la vot transformând ziua cu pricina într-un fel de sărbătoare în care ne-am plimbat relaxaţi până la secţia de votare unde ne-am găsit pe liste, am primit formularul şi ştampila de la o doamnă zâmbitoare pentru ca apoi, în cabina cu perdeluţe, să ne dăm girul unuia sau mai multor nume dezavuându-i în acelaşi timp pe alţii fie din dezinteres, fie din convingere. Ne-am întors acasă şi am aşteptat răbdători exit poll-ul moment în care ne-am bucurat, supărat şi chiar înfuriat dar în toate cazurile am arătat că ne-a păsat, că ne-am făcut datoria şi că de-acum încolo fie ce-o fi.

Apoi ne-am văzut de treburile noastre, iar “aleşii” de-ale lor, totul devenind un fel de rutină a unui exerciţiu democratic cu repetabilitate ciclică.

În trecutul ultimilor câţiva ani lucrurile s-au schimbat însă, amploarea influenţei politicului din România asupra vieţii fiecărui cetăţean schimbând radical această rutină prin faptul că importanţa deciziei a devenit covârşitoare pentru fiecare dintre noi, de data asta viitorul stând efectiv în mâinile noastre, ale tuturor acelora care se recunosc ca fiind români.

Istoria politică teribilă a ultimilor ani a alterat profund noţiunea de politică dar mai ales pe cea depolitician, devenită în mod metaforic sinonimă cu minciuna, aroganţa, dublul discurs şi ipocrizia, în ultimă instanţă chiar cu hoţia, aproape neexistând nicio zi în care să nu aflăm de un alt oficialimplicat într-un fel sau altul în afaceri oneroase în care mizele sunt exprimate în EUR şi au multe zerouri în coadă. Convertite în moneda noastră naţională pur şi simplu ai obosi numărând puzderia de zerouri. Politica a devenit în România un fel de alba-neagra în care politicienii îşi ascund propriile interese într-un ameţitor joc al nuanţelor profitând şi mizând la maxim pe naivitatea unui întreg popor care nu mai înţelege nimic şi alege (mereu) resemnarea drept unică soluţie salvatoare. Preşedintele Traian Băsescu spunea recent că “elitele trebuie să intre în politică” ca şi singura alternativă viabilă pentru viitorul ţării. (sursa). Este adevărat, însă în condiţiile actuale cine oare are “curajul” să rişte să-şi schimbe peste noapte statutul dintr-un reper naţional într-un alt potenţial jucător de alba-neagra? Toţi cei care de-a lungul ultimilor ani au îndrăznit să tragă semnale de alarmă şi au încercat să expună lucrurile în lumina adevărului şi a judecăţii raţionale au fost rapid taxaţi, împroşcaţi cu noroi şi obligaţi la un fel de auto-exil din viaţa publică şi socială a ţării. Iar derbedeii şi-au văzut mai departe de afacerile lor întrerupte doar de avântul comandoului comisarilor Cattani din DNA care au devenit foarte hotărâţi în a nu se lăsa intimidaţi.

Schimbarea trebuie să vină din interiorul actualei clase politice, de aici trebuie să apară acel semnal la care elitele româneşti să aibă siguranţa unei reacţii pozitive şi implicări active cu certitudinea că politica poate fi din nou un loc de dezbatere şi de conflict dar doar al ideilor şi principiilor.

Alegerile prezidenţiale din 02 noiembrie au şansa să producă acest semnal, după cum la fel de bine se poate întâmpla ca prăpastia dintre politică şi politicieni pe de o parte şi cetăţeni pe de altă parte să devină şi mai adâncă. Sunt paisprezece candidaţi la funcţia supremă în stat (sursa), fiecare dintre ei declarându-se din start oameni oneşti şi doritori de bine ai acestei ţări. Trecutul ultimilor ani îi contrazice însă pe mare parte dintre ei iar despre unii nu spune nimic sau aproape nimic.

Avem trepăduşi şi parveniţi, gargaragii şi oportunişti naţionalişti gata să execute ciocoi fără a-şi privi în oglindă propria imagine de ciocoi modern. Avem parte de un csardas în duet, de un (fost) şef de serviciu secret, de un politician cameleonic ce trage obsedant cu săgeata fostă galbenă şi devenită roşie cu nuanţe comuniste moderne la ţinta suspendării Preşedintelui ca şi de iluştri necunoscuţi care încearcă în zadar să se (auto)promoveze ca şi o reală şansă a României consolându-se cu rolul de decor reuşit al turului întâi. Sunt trei candidaţi ai dreptei care au generat nenumărate dezbateri scoase efectiv din contextul actual al politicii româneşti, pierzându-se din vedere esenţialul concretizat până la urmă într-un alt candidat la Preşedinţia României. Cu voia Dumneavoastră, ultimul (sau primul) pe listă se află actualul Prim-Ministru, un adevărat ambasador al corupţiei în ţară dar un mare cavaler al dreptăţii şi “sfântului” război anti-corupţie în străinătate(sursa). Cică nu acceptă corupţia, dar corupţii şi corupătorii sunt parte din existenţa sa politică, corupţia nefiind de fapt corupţie ci “o mentalitate a societăţii … care provine din trecut”. Un fel dedetest corupţia dar îi apreciez pe corupţi şi corupători…!

În ultimii ani, cu concursul nemijlocit al primului ministru şef al armatei roşii cu trei trandafiri, imaginea României a fost făcută praf în ochii Europei civilizate şi democratice. Drept răspuns la atenţionările primite pe toate canalele posibile s-a folosit aroganţa şi atacul mai mult sau mai puţin voalat la adresa acestei Europe care ne-a acceptat cu drepturi depline în familia sa. Cu bună ştiinţă în schimb omul declară: “mi-aş dori ca diplomaţii români să facă cinste şi mândrie României aşa cum a făcut-o Titulescu” (sursa). Dacă ar fi trăit marele diplomat român cu siguranţă că şi-ar fi manifestat propria viziune asupra diplomaţiei iar pentru asta ar fi fost şi el catalogat drept … băsist.

Probabil că Victoria Nuland (sursa) s-o fi adresat Ungariei, dar cu siguranţă că s-a adresat şi României şi oficialilor ei purtători ai umbrelei-articolului-cinci din motive de corupţie şi altele. S-a adresat României pentru că aşa simt eu, cetăţean român, pentru că asta este realitatea României de astăzi pe care o simt tot eu, cetăţean român. Şi mai cred că nu este normal ca alţii să ne tot atragă atenţia asupra unor lucruri, fapte şi fenomene foarte prezente în cotidianul imediat şi pe care refuzăm să le acceptăm sau le acceptăm şi ne resemnăm că … asta-i România, ce să-i faci!

Aici, în această listă a celor paisprezece stă viitorul României. Este ca un fel de luptă între trecut şi viitor, între nou şi vechi, progres şi regres, între civilizaţie şi promiscuitatea ce doar imită civilizaţia, între speranţă şi deznădejde, minciună şi adevăr, vorbe goale şi fapte reale. Pentru o zi Puterea ne aparţine nouă, cetăţenilor simpli şi noi putem decide asupra deznodământului zbuciumaţilor ani din urmă.

Cu siguranţă o să-mi folosesc puterea de o zi pentru că m-am săturat de minciună şi ipocrizie, de corupţie şi corupţi, pentru că m-am săturat să văd cum compatrioţii mei sunt înşelaţi, amăgiţi, păcăliţi şi în ultimă instanţă umiliţi. Dar pentru prima oară de când am redobândit acest drept am să votez mai întâi din sancţiune şi apoi din convingere. Pentru că mai întâi de toate trebuie eliminat răul, după care este timp de discuţii şi asupra diverselor forme ale binelui altfel totul va fi în zadar.

Încă nu m-am decis cu cine o să votez dar ştiu exact cu cine nu o să votez. Şi în aceştia din urmă am să izbesc cu ne-votul meu cu toată puterea mea de o zi, să se înveţe minte odată pentru totdeauna că sunt cetăţean român şi european cu drepturi depline.

Veniţi şi voi la 02 noiembrie, ultimul bal politic românesc. Nu-l rataţi şi nu-i rataţi, pentru că şi voi aveţi puterea de o zi şi sunteţi tot cetăţeni români şi europeni cu drepturi depline.

Pentru conformitate:

Autor: Dan Popica

Sursa: politicstand.com