Arhiva

Archive for 9 octombrie 2014

GABRIELA VRÂNCEANU PANDELE- o nesimţită care ar trebui luată la întrebări de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

9 octombrie 2014 4 comentarii

Motto:

Mama proștilor e tot timpul gravidă

Gabriela Firea

El însuși un nesimțit fără limite, Victor Ponta s-a înconjurat dew tot felul de penali, de incompatibili şi de nesimţiţi  pentru care bunul simţ nu există în dicţionar.

După ce l-a desemnat pe idiotul de Mirel Palada care a excelat prin nesimţire drept purtător de cuvânt al Guvernului, Ponta a desemnat-o pe Gabriela Vrânceanu-Pandele, jigodia plantată lângă el de Dan Voiculescu lângă Premier, drept purtătoare de cuvânt de campanie.

I-aş zice scroafă, dar mi-e teamă că nobila specie grohăitoare nu merită un asemenea afront.

Cu nesimţirea care o caracterizează, Gabriela Vrânceanu-Pandele a lansat un atac absolut odios la adresa lui Klaus Iohannis. Social democrata l-a acuzat pe liberal nici mai mult nici mai puţin că NU a înfiat copii şi că nu are o „familie completă”, motiv pentru care nu ar fi bun să fie preşedinte.

„Nu ești un om complet – a declarat nesmţita într-o conferinţă de presă – fără să crești un copil. În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă președinți provin din familii complete, sunt căsătoriți, au copii, au nepoți, au trecut prin toate etapele vieții”, a afirmat Gabriela Vrânceanu-Pandele, într-o conferință de presă.

……….

„Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poti să înfiezi un copil, daca vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. Și mai ales, din pespectivă financiară nu cred că se punea problema ca familia Iohannis să nu poata să îngrijească unul – doi copii”, a mai spus Firea.” – a mai adăugat împuţita.

De remarcat că Gabriela Vrânceanu nu e doar o nesimţită împuţită ci şi o proasă de bubuie. Ion Iliescu însuşi nu a avut nici copii, dar nici nu a înfiat unii. Ce să zic… mama proţilor şi Gabriela Vrânceanu sunt tot timpul gravide şi nu au timp să mai şi rumege ce spun … ce le fată mintea aia le iasă şi pe cavitatea orală.

Păi dacă e să forbim de progenituri se pare că fiul său din prima căsătorie, cea cu Răzvan Firea e un mare eşec personal al ei.

Probabil la inteligenţă seamănă cu mă-sa, potrivit notelor afişate pe edu.ro, nărodul ei fiu, Tudor Ştefan Firea a obţinut nota 1.2 la Limba Română, 5.15 la Istorie şi 3.6 la Sociologie, fiind astfel declarat respins.

Gabriela Firea - fostul soț și fiul lor

Bine, poate copilul o fi rămas cu sechele de le comportamentul de paraşută a mă-sii care deşi era încă în doliu s-a încurcat cu penalul Florentin Pandele, primarul comunei voluntari Voluntari…

Pe 24 Ianuarie 2010 Răsvan Firea, cel cu care Gabriela îşi împărţea viaţa de 17 ani, a murit în urma unui atac cerebral, la doar 54 de ani. În Septembrie acelaşi an deja Gabriela Vrânceanu se mărita din nou, oficializând o relaţie care deja dura de câteva luni. Unii spun că această relaţie ar fi început prin 2009, când soţul ei încă în viaţă (moartea lui Răzvan Firea survenind în urma unei grele suferinţe care a durat vreo patru ani).

Gabriela Firea - nunta

Gabriela Firea - la plajă

De când boala l-a lovit pe fostul soţ al Gabrielei, se pare că nu Pandele a fost singurul cu care Gabriela s-a încurcat. Se vorbea de mai mulţi, o relaţie de budoar având chiar şi cu fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu.

Nici nu mai vorbim de faptul că la nunta cu primarul penal al comunei Voluntari calitatea de naşi au avut-o actualul puşcăriaş Gici Becali cu soţia, de menţionat că despre acesta deja circulau zvonuri că nu mai are mult şi ajunge la puşcărie…

Sărmană ţara asta a noastră se pare că are un noroc teribil să aibă în frunte tot felul de penali şi scroafe …

Deh, Grădina Maicii Domnului cică … tare mi-e că în grădina asta s-au cam stricat toate … că prea pute …

P.S. Oare nu ar fi cazul să se autosesizeze  Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării? Atunci cânt unii îi spun împuţită unei ţigănci nesimţite într-o diwscuţie privată cu soţia într-un spaţiu privat, imediat sar de celulită în sus … În fond de discriminare e vorba.

 

Principiul de a avea sau nu copii ca să poţi deveni preşedintele unei ţări, care nu există în nici o ţară sănătoasă la cap, poate fi fătat doar de mintea unei idioate cu creierul marinat în hormonii stării de gestantă …

%d blogeri au apreciat: