Prima pagină > Dezvăluiri, Ilegal - Imoral - Indecent > Heil herr Iohannis … Deutsche Volksgruppe ist für Ihre ewig Dankbar

Heil herr Iohannis … Deutsche Volksgruppe ist für Ihre ewig Dankbar

Mărturisesc că atunci când cineva apare ca o combinaţie între Sfânta Fecioară şi  un lebădoi alb, pur de parcă făcut baie în hipoclorit de sodiu şi se dovedeşte că nici pe departe nu e chiar aşa, mi se face o lehamine greu de imaginat…

Personal nu pot comenta mai departe…

Precizez că articolul este importat de pe siteul justitiarul.ro unde a fost postat la data de 10 februarie 2014.

Citiţi şi vă oripilaţi.

Jaf imobiliar la Sibiu, retrocedări ilegale către FDGR, succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German

fdgr

Acesta este Hans Klein, pe vremea când era consilier. Veşnic cu mâna pe sus ca să aprobe proiectele şefului său de la FDGR, Klaus Iohannis. La Sibiu numai primarul propune proiecte de Hotărâri ale Consiliui Local, singurul rol al consilierilor fiind doar de maşină de vot care să mimeze democraţia.

La Sibiu s-au restituit licee, şcoli, grădiniţe, filarmonica şi un cămin de bătrâni către FDGR, succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German de către primarul Klaus Iohannis. Acesta se  afla în conflict de interese, fiind primar şi preşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) la vremea respectivă. Aceste abuzuri în serviciu şi evidentul conflict de interese au fost şi sunt trecute, în continuare, cu vederea de autorităţile române.

Scurt istoric: Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) a devenit oficial succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German printr-o sentinţă a Judecătoriei Sibiu

    În data de 26 februarie 2007, Hans Klein (preot evanghelic şi consilier local FDGR), în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a depus la Judecătoria Sibiu o Cerere de chemare în judecată împotriva municipiului Sibiu reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional!) şi Consiliului Local Sibiu, unde F.D.G.R. avea majoritate absolută la acea dată, 16 consilieri (printre care şi „petentul” Hans Klein) din totalul de 23. Iată ce cerea Hans Klein în acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”, adică, să priceapă toată lumea,recunoaşterea în mod oficial, fără echivoc, a continuării doctrinei naziste pe care o promova Grupul Etnic German nu doar în România, ci pe întregul continent european, înaintea şi pe parcursul desfăşurării celui de al Doilea Război Mondial.

Hans-Klein2Hans-Klein-3pg

  Maria Morar, judecătoarea iresponsabilă care a reactivat o organizaţie hitleristă

Incompetenţă, corupţie, carierism sau din fiecare câte puţin? Sunt întrebările care îţi vin în minte atunci când parcurgi Sentinţa civilă nr. 2790, din 28 mai 2007, emisă cu nonşalanţă de către judecătoarea Maria Morar.

hotarare-FDGR-1jpg1hot.-fdgr-2_n

Deşi pomeneşte Legea nr. 485 din anul 1944, doamna judecător face abstracţie de conţinutul acestei legi, pe care probabil nici măcar nu s-a obosit să o citească. Mai mult, dânsa a nesocotit până şi Constituţia României, care prevede la art. 11, alin. (1): „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”. Statul român a fost parte semnatară a Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 , care prevedea, la articolul 15,dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc, ori Grupul Etnic German, dizolvat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie, dar reactivat de judecătoarea Maria Morar prin Sentinţa civilă nr. 2790, a fost exact o astfel de organizaţie! Pentru informarea doamnei judecător şi pentru cultura sa generală, chiar Convenţia de Armistiţiu a fost cea care l-a obligat pe regele Mihai să emită Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie.

Ca să vă faceţi idee de gradul de educaţie al unora dintre cei care ne judecă… Declaraţia de avere scrisă de mânuţa doamnei judecător în anul 2007 pare o schiţă umoristică de-a lui Caragiale.

Declaratie de avere MM_Page_1Declaratie de avere MM_Page_3

Sare în ochi, în primul rând, caligrafia, care pare să aparţină unei persoane mai în vârstă, cam aşa, la vreo 80 de anişori. Dar, distractiv şi trist în acelaşi timp este modul în care a completat rubricile doamna judecător Maria Morar. Astfel, reiese că preşcolara Teodora Morar a fost  câştigată la ruletă, din moment ce este trecută la rubrica „Venituri din premii şi din jocuri de noroc”. Doamna nici măcar nu ştie unde lucrează, fiindcă la sursa venitului este trecut Tribunalul Sibiu, deşi dânsa activează în cadrul Judecătoriei. Soţul, Morar Nicolae, este trecut de două ori, în rubrici aiurea. Uite cine ne judecă! O persoană care nici măcar nu este capabilă să completeze corect un formular banal, dar are puterea de a decide soarta altora!

Totuşi, doamna judecător Maria Morar doreşte să se perfecţioneze, să promoveze în ierarhia profesiei pe care şi-a ales-o. Aşa că participă, ca orice magistrat de carieră care se respectă şi doreşte să promoveze, la cursuri de perfecţionare. Aşa că primăvara anului 2010 a întâmpinat-o pe doamna judecător, cu liliecii înfloriţi, hăt departe, la Bârlad. Mai precis, în perioada 5 – 7 mai 2010, doamna Maria Morar a participat la un seminar cu tema… Suspans! … Atenţie!… Titlul seminarului organizat de către Institutul Naţional al Magistraturii a fost:  Restituirea imobilelor preluate abuziv. Bingo! Păi, doamna judecător era gata „specializată”, deoarece cu trei ani înainte, în 28 mai 2007, a emis Sentinţa civilă nr. 2790 prin care a dat liber la restituiri imobiliare „cu legea pe lege călcând”! Dar, dânsa se specializează permanent, că, cine ştie, poate ajunge cândva ministrul Justiţiei şi va putea să retrocedează întreg Ardealul. Dacă-l va avea şi pe Iohannis şef, ca prim-ministru, atunci să fiţi siguri că aşa se va întâmpla.

Klaus Iohannis şi Hans Klein, doi saşi care şi-au dorit să devină urmaşi ai hitleriştilor!

Ulterior, cei care au formulat Cererea de chemare în judecată au încercat să salveze aparenţele invocând că au fost interesaţi doar de bunurile patrimoniale ale respectivei organizaţii naziste, imobile care au fost confiscate prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, emis de regele Mihai, prin care fusese desfiinţată şi organizaţia nazistă respectivă. Dar, prin sintagma „succesor în drepturi” nu poţi să soliciţi calitatea de „moştenitor” al cuiva, indiferent că eşti persoană fizică sau juridică şi să încerci să succezi doar lucrurile bune, iar de cele negative să faci abstracţie! Din moment ce F.D.G.R. s-a declarat „succesor în drepturi”, atunci automat a preluat şi doctrina „decedatului” Grup Etnic German la ale cărui bunuri râvneşte!

Pe baza sentinţei iresponsabile a Judecătoriei Sibiu nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, care a admis calitatea de succesor al organizaţiei naziste Grupul Etnic German pentru FDGR, această organizaţie etnică nici măcar nu mai trebuie să se judece prin instanţe, atunci cânddoreşte să obţină un imobil. După 28 mai 2007 era suficientă doar o decizie a primărie semnată de primarul Iohannis pentru ca imobilul respectiv să devină proprietatea FDGR-ului, unde preşedinte, la nivel naţional, era… tot Iohannis! Cităm din publicaţia sibiană „Tribuna”, articolul intitulat „Clădirea Căminului de pe Coşbuc, retrocedată Forumului” (http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/cladirea-caminului-de-pe-cosbuc-retrocedata-forumului-51370.html) din data de 25 mai 2010: „Clădirea în care funcţionează Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sibiu, de pe strada George Coşbuc, a fost retrocedată Forumului Democrat al Germanilor din România – Organizaţia Sibiu, care o va închiria Căminului pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea de prelungire a contractului.” Aşa s-a întâmplat şi cu imobilul situat în str. George Coşbuc nr. 20, unde funcţiona Căminul pentru persoane vârstnice Sibiu. Referitor la decizia de retrocedare şi la închiriere, cităm în continuare din acelaşi articol publicat în ziarul local „Tribuna” din data de 25 mai 2010: „Imobilul i-a revenit fostului proprietar, FDGR Sibiu, printr-o decizie de anul trecut, iar în şedinţa Consiliului Local de vineri consilierii vor vota contractul de închiriere a clădirii şi a terenului. Practic, dacă proiectul se aprobă, Căminul va funcţiona în continuare pe strada George Coşbuc, iar Serviciul Public Căminul pentru Persoane Vârstnice, din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu, va plăti o chirie lunară de 10.318 lei.”

Alte clădiri, de la Sibiu, retrocedate sau în curs de retrocedare către FDGR în calitate succesor al organizaţiei naziste grupul Etnic German din România: clădirea Filarmonicii, Decanatul Facultăţii de Medicina, Liceul Agricol, Şcoala nr. 12 şi multe altele în municipiul şi în judeţul Sibiu.

Lista imobilelor aflate în curs de retrocedare
Solicitanţi: Biserica Evanghelică C.A. din România
FDGR Sibiu

Sibiu

  • str. Avram Iancu, nr. 10
  • str. Avram Iancu, nr. 14
  • str. Ocnei, nr. 3
  • Aleea Filosofilor nr. 16*
  • str. Nicolae Bălcescu, nr. 30
  • str. Nicolae Bălcescu, nr. 45
  • Piața Mare, nr. 8
  • Piața Mare, nr. 9
  • str. General Magheru, nr. 16*
  • str. General Magheru, nr. 18
  • str. General Magheru, nr. 19*
  • str. Arhivelor, nr. 1
  • str. 9 Mai, nr. 47
  • str. Tipografilor nr. 18
  • str. Tipografilor, nr. 1 – solicitată de FDGR Sibiu
  • str. Constituției, nr. 22* (solicitată de FDGR Sibiu)
  • str. Cetății, nr. 1 (clădirea Muzeului de Istorie Naturală) – solicitată de FDGR Sibiu
  • str. Pompeiu Onofrei, nr. 7 – solicitată de FDGR Sibiu

Cisnădie

 

  • str. Cetății, nr. 17*
  • str. Măgurii, nr. 5*
  • str. Cetății, nr. 19*

Mediaş

  • str. Avram Iancu nr. 18* (clădirea Liceului ”Axente Sever” Mediaș)

Sursa: Interpelare semnată de deputatul Ovidiu Ganţ
Adresele marcate cu * reprezintă clădiri care nu sunt incluse în patrimoniul naţional

O altă serie de imobile au fost deja retrocedate Bisericii Evanghelice, inclusiv muzeul Brukenthal şi liceul Brukenthal, deşi biserica evanghelică îşi donase şi ea întreaga avere grupului Etnic German în data de 11 august 1942! Atunci s-a semnat Convenţia Generală privind Reglementarea Relaţiei dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augsburgiană şi Etnicii Germani din România, prin care s-a hotărât trecerea averii fostei „Universităţi săseşti” (desfiinţată de Curtea Regală a României în 1 iunie 1937 pentru că funcţiona abuziv ca un „stat în stat”) la Grupul Etnic German. „Convenţia” este semnată de episcopul Bisericii Evanghelice C.A., Wilhelm Stäedel şi Andreas Schmidt – liderul Grupului Etnic German (Volksgruppenfuhrer) din Braşov. Documentul prin care Biserica Evanghelcică C.A. şi-a pus la dispoziţia Grupului Etnic German întreaga avere poate să fie citit aici:

Conventie-biserica-evanghelica1Conventie-biserica-evanghelica2

Culmea este că în procesele avute cu Biserica Evanghelică din Sibiu, locatarii unor imobile revendicate de către reprezentanţii bisericii respective au câştigat în instanţă, în timp ce alţii au pierdut, deşi – culmea! – era vorba despre acelaşi imobil revendicat. Cei care au câştigat au prezentat instanţelor de judecată un precedent din justiţie, document pe care-l reproducem şi noi:

retocedari004retocedari005

După cum se observă, instanţa a invocat chiar Convenţia din 1942 prin care biserica saşilor transivăneni şi-a transferat întreaga avere Grupului Etnic German pe baza considerentelor ideologice naziste.

Hans Klein, pe vremea când era consilier. Veşnic cu mâna pe sus ca să aprobe proiectele şefului său de la FDGR, Klaus Iohannis. La Sibiu numai primarul propune proiecte de Hotărâri ale Consiliui Local, singurul rol al consilierilor fiind doar de maşină de vot care să mimeze democraţia

Hans Klein, pe vremea când era consilier. Veşnic cu mâna pe sus ca să aprobe proiectele şefului său de la FDGR, Klaus Iohannis. La Sibiu numai primarul propune proiecte de Hotărâri ale Consiliui Local, singurul rol al consilierilor fiind doar de maşină de vot care să mimeze democraţia.

 

Klein Hans s-a făcut vinovat, la momentul înaintării Cererii de chemare în judecată, de comiterea infracţiunii de conflict de interese, deoarece acesta era şi membru în Consiliul Local pe care l-a chemat în judecată! Concret, a chemat în judecată municipiul Sibiu, reprezentat de primarul Iohannis Klaus Werner (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional!) şi Consiliului Local Sibiu, unde F.D.G.R. avea majoritate absolută la acea dată, 16 consilieri (printre care şi „petentul” Klein Hans) din totalul de 23. Adică, acţiunea civilă revendicativă depusă în instanţa judecătorească de către F.D.G.R., unde Klaus Iohannis era preşedinte la nivel naţional, era îndreptată împotriva municipiului Sibiu, reprezentat prin primarul Klaus Iohannis şi împotriva Consiliului Local alcătuit în majoritate tot din membri FDGR. Practic, FDGR s-a dat singur în judecată! „Normal” că procesul a fost câştigat, din moment ce pârâţii (unii si aceiaşi cu „pârâcioşii”) nu s-au prezentat în instanţă, interesul lor fiind ca să se admită cererea depusă de Klein Hans, acesta fiind împins de la spate în demersul său de către şeful său suprem pe linie de F.D.G.R., Iohannis Klaus Werner. În ceea ce priveşte conflictul de interese, acesta este evident la Klein Hans, care atunci când a chemat în judecată Consiliul Local Sibiu a făcut abstracţie că şi el făcea parte din acel Consiliu Local. La fel şi Iohannis Klaus Werner, care ştia de intenţia subalternului său, atât în raport de administraţie locală sibiană, cât şi în organizaţia FDGR, se face vinovat de acelaşi conflict de interese. În plus, Iohannis Klaus Werner este vinovat şi de abuz în serviciu, deoarece în calitatea sa de primar al municipiului Sibiu nu a făcut demersurile necesare pentru ca municipiul Sibiu să fie apărat corect în instanţă şi nici nu a atacat sentinţa civilă a Judecătoriei Sibiu nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, aceasta rămânând definitivă.

   Ca răsplată pentru declararea oficială a FDGR ca succesor al organizaţiei hitleriste Grupul Etnic German, în scopul recuperării imobilelor confiscate prin decret-lege regal şi pe bună dreptate de statul român, Iohannis Klaus Werner a primit cea mai valoroasă decoraţie care poate să fie oferită de RFG, de la Otto Schily, fostul mi­nistru de Interne al Germaniei, în ziua de 11.12.2007. Acesta l-a decorat pe primarul Sibiului, Klaus Werner Ioha­nnis şi pe suc­cesorul său la Ministerul de Interne, Wolfgang Schau­ble, din partea Societăţii Ger­mane! Decoraţia, cea mai înaltă distincţie din Germania, a fost înmânată pentru merite deosebite aduse Germaniei!

Menţionez că am aflat târziu despre procesul desfăşurat în anul 2007, deoarece totul s-a făcut pe ascuns, fără ca opinia publică să afle de acele demersuri declanşate de FDGR în instanţă. Ca urmare am depus următoarea plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, înregistrată cu nr. 425/P/2010 în data de 24 iunie 2010:

„Domnule Prim Procuror, Subsemnatul Marinescu Marius Albin, domiciliat în municipiul Sibiu, str. …, ap. …, judeţul Sibiu, telefon nr. …, formulez prezenta  plângere penală împotriva făptuitorului Forumul Democrat al Germanilor din România, cu sediul în municipiul Sibiu, str. G-ral. Magheru, nr. 1-3, nr. 29, judeţul Sibiu, persoană juridică română de drept privat şi împotriva  reprezentanţilor acestuia, numiţii Iohannis Klaus Werner, preşedinte al organizaţiei, la nivel naţional şi Klein Hans, preşedintele organizaţiei municipale Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de  constituire a unei organizaţii cu caracter fascist. Motivele plângerii:

În fapt, în data de 27 februarie 2007, Hans Klein, în calitatea sa de preşedinte al organizaţiei municipiului Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), a depus la Judecătoria Sibiu o Cerere de chemare în judecată împotriva municipiului Sibiu reprezentat de primarul Klaus Iohannis (şeful lui Klein în F.D.G.R., Iohannis fiind preşedintele organizaţiei la nivel naţional) şi Consiliului Local Sibiu, unde F.D.G.R. avea majoritate absolută la acea dată, 16 consilieri (printre care şi „petentul” Hans Klein) din totalul de 23. Numitul Hans Klein a solicitat prin acţiunea civilă depusă la Judecătoria Sibiu următoarele, citez: „Vă rugăm să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”.

Grupul Etnic German a fost înfiinţat imediat după Dictatul de la Viena. El exista şi în alte ţări cu minoritate germană: Franţa (Alsacia), Polonia (Silezia), Cehoslovacia (Sudeţi). Scopurile acestor Grupuri Etnice Germane (celebra Coloana a V-a a lui Hitler) erau: propaganda nazistă, sabotajele economice, acţiunile diversioniste în spatele frontului, „intoxicarea” şi dezinformarea populaţiei majoritare din ţările respective. Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu  din 12 septembrie 1944 , dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României.

Instanţa a admis cererea preşedintelui organizaţiei F.D.G.R. (municipiul Sibiu) Hans Klein, iar sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, nu a fost atacată de nimeni şi a rămas definitivă. Aşa că, în mod oficial, printr-o sentinţă definitivă, Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), este succesorul unei organizaţii naziste.
Fapta constituie infracţiune conform  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 214 din 28 martie 2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Cei doi preşedinţi ai F.D.G.R. au calităţile de instigator (Iohannis Klaus Werner) şi autor (Hans Klein), deoarece aceştia prin demersurile lor au reînfiinţat o organizaţie fascistă, încălcând şi Constituţia României, care prevede la art. 11, alin. (1): „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.” Statul român a fost parte semnatară aConvenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 , care prevedea la articolul 15 dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc.

În dovedirea plângerii, înţeleg să mă folosesc de următoarele probe:

Cerere de chemare în judecată depusă de Klein Hans, preşedintele organizaţiei municipale Sibiu a Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) prin care acesta solicită recunoaşterea oficială pentru F.D.G.R. a calităţii de succesor al Grupului Etnic German (Deutsche Volksgruppe).

Sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, prin care se admite cererea formulată de petentul Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), reprezentat de Hans Klein.

 

hotarare-FDGR-1jpg1hot.-fdgr-2_n

– Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944

Conventia de armistitiuConventia de armistitiu 2Conventia de armistitiu 3

Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944

Decret regele Mihai

numărul 6 al revistei „Justiţiarul sibian” din 22 iunie 2010, unde, în articolul scris de subsemnatul şi intitulat „Forumul democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), condus de Klaus Iohannis, se declară oficial continuatorul partidului nazist din al Doilea Război Mondial” (de la pagina 3 până la pagina 5) este explicată detaliat şi documentat toată istoria Grupului Etnic German din România. http://www.justitiarul.ro/forumul-democrat-al-germanilor-din-romania-fdgr-condus-de-klaus-iohannis-se-declar-oficial-continuatorul-partidului-nazist-din-al-doilea-rzboi-mondial/

Prin prezenta solicit scoaterea în afara legii şi dizolvarea Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr. 31/2002 şi cercetarea penală a numiţilor Klein Hans şi Iohannis Klaus Werner în baza aceleiaşi ordonanţe de urgenţă a Guvernului României.” http://legeaz.net/text-integral/oug-31-2001-interzicerea-organizatiilor-si-simbolurilor-cu-caracter-fascist-rasist

Plângerea penală din data de 24 iunie 2010 a fost adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Aceasta a fost însă pasată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Plângerea era îndreptată împotriva făptuitorului Forumul Democrat al Germanilor din România, cu sediul în municipiul Sibiu, str. G-ral. Magheru, nr. 1-3, nr. 29, judeţul Sibiu, persoană juridică română de drept privat şi împotriva  reprezentanţilor acestuia, numiţii Iohannis Klaus Werner, preşedinte al organizaţiei, la nivel naţional şi Klein Hans, preşedintele organizaţiei municipale Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de  constituire a unei organizaţii cu caracter fascist, aşa cum se regăseşte aceasta în  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 214 din 28 martie 2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Rezoluţia, semnată de domnul procuror Blînda Tudor, care dispune NUP, a fost  enunţată la Dosar 3345/P/2010 în data de 5 mai 2011!!! Subliniem, cu indignare, faptul că cercetarea a durat unsprezece luni şi o zi!  Deci, 11 luni de „muncă” se regăsesc pe o pagină format A4 în Rezoluţia redactată şi semnată de domnul procuror Blînda Tudor Andrei.

Parchet

Împotriva acelei rezoluţii telegrafice,  o jignire adusă meseriei de procuror!, am depus următoarea plângere, în data de 28 iunie 2011, din care spicuiesc esenţialul:

Consider că Rezoluţia în cauză este neconformă cu realitate şi de aceea vă solicit reînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorului Forumul Democrat al Germanilor din România, cu sediul în municipiul Sibiu, str. G-ral. Magheru, nr. 1-3, nr. 29, judeţul Sibiu, persoană juridică română de drept privat şi împotriva  reprezentanţilor acestuia, numiţii Iohannis Klaus Werner, preşedinte al organizaţiei, la nivel naţional şi Klein Hans, preşedintele organizaţiei municipale Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii de  constituire a unei organizaţii cu caracter fascist, aşa cum se regăseşte aceasta în  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 214 din 28 martie 2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Soluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale este greşită şi nelegală din următoarele motive:

1. Nu poate să fie solicitată recunoaşterea calităţii de succesor al unei organizaţii, solicitantul dezicându-se de doctrina acesteia, deoarece automat nu mai are cum să fi succesor (moştenitor), fiindcă nu mai  ar avea  în comun exact identitatea organizaţiei al cărei moştenitor se revendică. Crezul unei organizaţii, care se regăseşte în statutul acesteia,  indiferent că asocierea este politică sau de altă natură, îi conferă identitate proprie acesteia şi o diferenţiază de alte organizaţii.

2. În ceea ce priveşte aspectul patrimonial, invocat de subinspectorul de poliţie Dumitrescu Ciprian în Referatul din 04.01.2011, se observă clar o contradicţie între statutul F.D.G.R. , recunoscut şi prin declaraţia numitului Hans Klein,  cum că organizaţia este „constituită fără scop patrimonial” şi declaraţia aceluiaşi Hans Klein că  „F.D.G.R. este succesoarea în drepturi patrimoniale a Grupului Etnic German”.

Referat politiejpgReferat politie 2jpg

Declaratie Hans KleinDeclaratie Hans Klein2

Acest aspect contradictoriu evident a fost trecut cu vederea de către domnul procuror Blînda Tudor Andrei.

Statutul F.D.G.R., la capitolul introductiv, „Dispoziţii generale”,  la Art. 1, susţine următoarele: „Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) este o asociaţie a minorităţii germane din România, organizată pe bază etnică, persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial.” Prin revendicarea drepturilor patrimoniale ale organizației hitleriste Grupul Etnic German, FDGR – Sibiu încalcă chiar propriul statut, art. 1! ( http://www.fdgr.ro/ro/statutul_organizatiei/ )

3. Mai mult, subsemnatul susţin şi argumentez că această organizaţie aşa-zis  „democratică” a fost creată premeditat  în scop revizionist. Astfel, la articolul 6, al aceluiaşi Statut F.D.G.R. sunt scrise următoarele: „F.D.G.R. este succesorul de drept al tuturor instituţiilor şi organizaţiilor ale minorităţii germane, care au fost desfiinţate prin constrângere.” Adică, fondatorii din anul 1990 al acestei asociaţii etnice (ce fel de democraţie poate să fie într-o organizaţie constituită pe criterii etnice, exclusiviste şi care participă la alegeri ca un partid politic?!) pregăteau terenul pentru revendicările lor ulterioare de succesiune după Grupul Etnic German!!! Singura problemă care a stat şi stă, în continuare, în calea planurilor acestor neonazişti este aceea că Grupul Etnic German nu a fost desfiinţat prin constrângere de către comunişti, aşa cum avocaţii FDGR sau ai Consistoriului Bisericii Evangelice C.A. au susţinut permanent, în fals, în faţa instanţelor de judecată, atunci când s-au revendicat imobile în numele celor două instituţii ale minorităţii germane. Aşa cum am arătat şi în plângerea penală iniţială: Puterile Aliate au impus României, prin articolul 15 al Convenţiei de Armistiţiu  din 12 septembrie 1944 , dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc. Astfel, Grupul Etnic German a fost desfiinţat prin Decretul – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai al României. Comuniştii nu au făcut altceva decât să aplice acest Decret – Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, care nu le-a aparţinut, ei nefiind la putere la momentul istoric respectiv.

În concluzie, solicit reînceperea urmăririi penale împotriva Forumului Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) şi a persoanelor  care-l reprezintă şi susţin,  în continuare, că cei doi preşedinţi ai F.D.G.R. au calităţile de instigator (Iohannis Klaus Werner) şi autor (Hans Klein), deoarece aceştia prin demersurile lor au reînfiinţat o organizaţie fascistă, încălcând Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 214 din 28 martie 2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

De asemenea, făptuitorii au încălcat şi Constituţia României, care prevede la art. 11, alin. (1): „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.”  Statul român a fost parte semnatară a Convenţiei de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 , care prevedea la articolul 15 dizolvarea organizaţiilor pro-hitleriste de pe teritoriul românesc, aşa că prin sentinţa civilă nr. 2790 din 28 mai 2007, la dosar nr. 1672/306/2007, emisă de judecătoarea Morar Maria,  din cadrul Judecătoriei Sibiu,  care a decis că Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) este succesorul organizaţiei naziste Grupul Etnic German s-a încălcat până şi legea fundamentală a statului român, Constituţia.”

Am depus plângerea aceasta pe data de 28.06.2011, iar de data aceasta a fost foarte promptă Turcu Paraschiva, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a decis neînceperea urmăririi penale, eternul NUP atunci când este vorba de primarul sibian Klaus Werner Iohannis (protejat pe considerente politice, având în vedere că reprezintă interesele germane în România, iar Germania conduce U.E.) sau acoliţii lui.

Interesant este că Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a solicitat în instanţă (Dosar nr. 13354/306/2010), în data 12.07.2010 în urma plângerii depuse de mine în data de 24 iunie 2010 – plângere plasată “strategic” la parchetul inferior! – revizuirea şi anularea deciziei prin care F.D.G.R. devenise succesor al Grupului Etnic German, pe baza aceloraşi probe depuse de subsemnatul în plângerea penală!

Cerere-revizuire-ParchetpgCerere revizuire parchet 2

O atitudine mai contradictorie decât aceasta nici că se poate. Deci, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu prin  acţiunea de revizuire depusă în instanţă îmi dau dreptate, dar, pe altă parte, colegii lor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, prin NUP-ul acordat cu largheţe, infirmă adevărurile susţinute de mine şi totodată chiar de colegii lor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu în cele două procese intentate de către acesta, desfăşurate la Judecătoria şi Tribunalul Sibiu în dosar nr. 13354/306/2010. În ceea ce priveşte acţiunea Parchetului, instanţele sibiene au admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire. Despre „datul pe după cireş” al procurorului Turcu Paraschiva şi NUP-ul acesteia, în alt articol!

                                                                                    Marius Albin MARINESCU

Categorii:Dezvăluiri, Ilegal - Imoral - Indecent Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
  1. Vlăduţ
    4 Ianuarie 2015 la 14:30

    Nesimtire îminsă la maxim, sau specualaţii ieftine.

    • 4 Ianuarie 2015 la 18:00

      Vlăduţe, treaba nu e foarte simplă.
      Aparenţa de integritate a lui Iohannis mie demult, de când încă nici nu visa că va deveni liberal, îmi trezea mari semne de întrebare.
      E drept că în acest articol există forţări şi am avut îndoieli în a-l publica. Dacă dai clic pe fotocopiile actelor … poate îţi faci singur o părere.
      Legătura lui cu Deutsche Volksgruppe (Organizaţie al cărei nume într-o traducere aproape exactă înseamnă Grupul etnic german) a recunoscut-o cu toate că în Sibiu amintirile din timpul războiului legate de unii din membrii acestei organizaţii nu sunt tocmai pline de floricele şi păsărele.
      Ce aă însemna aceeastă organizaţie care are numele întreg Deutsche Volksgruppe in Rumänien (DVR ) poţi vedea accesând acest link http://ro.wikipedia.org/wiki/Grupul_Etnic_German_din_Rom%C3%A2nia .
      Pe de altă parte, deşi etnicii germani au mare respect faţă de principii (nu e un clişeu, cei câţiva etnici germani din Sibiu pe care îi ştiu chiar sunt nişte indivizi a căror viaţă este centrată pe nişte principii extrem de sănătoase de la care nu se abat chiar de ar fi ca lumea să se prăbuşească), la Iohanis vedem intrarea în politica de vârf tocmai cu încălcarea unui principiu extrem de dur şi nenegociabil până acum, din statutul PNL care spune că la conducerea partidului pot accesa doar cei care au un minim de trei ani vechime.
      O foarte veche vorbă de prin Bavaria spune „Cel care azi încalcă o regulă care nu i se pare importantă, mâine nu va mai respecta nici o regulă”.

      Trebuie să lămurim ceva. Din punctul meu de vedere nu există nici o legătură între dezvăluirile din acest articol şi povestea cu decorarea acelui fost deţinut politic care se trăgea de budigăi cu foştii legionari.
      Acolo e altceva, faptul că omul a fost la manifestările foştilor legionari are la bază faptul că atunci când s-a aflat într-o situaţie disperată, la închisoare, înţelegere, omenie şi compasiune a găsit doar din partea unor foşti legionari.
      Nu văd nici o problemă dacă acum se duce la mormântul lor şi le pune o floare sau dacă se duce acolo unde foştii lor camarazi îi comemorează… Să nu fim paranoici …

  2. 4 Decembrie 2016 la 16:13

    A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: