Prima pagină > Afaceri - Economic - Finanțe, Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Sport > Teoria cf. căreia creşterea şomajului este în relaţie directă cu creşterea salariului minim, nu este decât o aberaţie fără seamăn

Teoria cf. căreia creşterea şomajului este în relaţie directă cu creşterea salariului minim, nu este decât o aberaţie fără seamăn

Zicea o știre la nu mai ştiu ce televiziune că ar deveni neaccizabilă, preţul litrului de benzină ar fi sub cel al apei minerale.
De un sfert de secol vedem cum tot felul de indivizi, care mai de care plini de propia importanţă ne tot spun că e musai nevoie mare să ne aliniem preţurile la cele din vest…
Ne-a trebuit să fim în grupul select al UE, musai să suportăm şi noi ceea ce e acolo, mai ales în ceea ce priveşte preţurile. Altfel cică ar veni vrcinii şi ar cumpăra de la noi lucru care ar însemna o lovitură dură pentru economia ălora, şi ar fi o concurenţă neloială.
O fi şi aşa, dar traba e că ceea ce cumpărăm cu preţuri comparabile cu cele din vest, o facem din salarii care cu mult mai mici, dacă îi spui unui suedez, neamţ, francez sau ce-o fi el ce salarii sunt în ţara noastră se uită la tine şi se gândeşte că eşti dus cu capul…
Ar zice că e imposibil deoarece România e ţară europeană şi nu una pierdută prin Africa.
Şi totuşi, aşa e, acele produse pentru alinierea preţului cărora fac unii bătături le neuron ca să le aducă aproape de preţul produselor similare din vest, trebuie cumpărate din nişte salarii care ălora le par bacşilul lăsat de un pensionar de acolo la frizer.
Cred că nu e nici un fel de noutate dacă spun că în această criză pe care o tot traversăm, pliată peste deja eternizata tranziţie de la economia ultracentralizată spre o economie de consum, preţul este suportat de angajaţi şi de cei cu situaţii cărora dacă le zici precare le faci un mare compliment.
Explozia şomajului (mascat în statistici în ieşirea din şomaj după o perioadă, deci şi din evidenţe), tăierile din salarii şi ajutoare sociale în 2010, aducerea angajatorilor într-o stare cât mai precară prin flexibilizarea prevederilor din legislaţia muncii, au fost nişte costuri pe care companiile private şi statul le-au externalizat punânt toată povara în spinarea celor săraci şi a forţei de muncă.
Nici înainte de intrarea în recesiune nu era în Românica tocmai raiul pe pământ, ponderea remineraţiei muncii în PIB fiind cea mai mică diun Uniunea Europeană. Acolo media era de aproximativ 53%.
Odatră cu criza lucrurile au luat-o tot mai tare prin arătură. Procentul dare revime retribuirii muncii depuse scăzânde de la 44,1% în 2008, la 37,1% în 2013 şi asta în timp ce ponderea profiturilor a cresut de la 55,3% la 63%…
De exemplu, după 5 ani de criză, Petrom care avea cu 9300 de angajaţi mai puţin profitul în schim crescând de cinci ori şi asta în timp ce românii plătesc printre cei mai scumpi carburanţi de pe bătrânul continent … culmea e că în tot acest timp preţul petrolului a scăzut constant.
E drept, în ultimii 5 ani angajaţilor din România le.a crescut un pic salariul minim începând de prin anul 2011 după 2 ani în care fusese îngheţat. E drept şi de asemenea că puterea de cumărare fluctuat, una peste alta, ea scăzând de fapt dacă socotim bine.
Creşterea de care am pomenit a fost criticată dur de un grup de economişti şi de oameni de afaceri care considerau, acum ceva vreme, într-o scrisoare deschisă, că este de fapt o creştere nocivă, anti-economică şi anti-socială.
Chiar trecând peste certitudinia pe care o exprimă semnatarii scrisorii, adevărurile exprimate de ei în esenţă ca fapte absolut verificabile şi anumite teorii economice controversate, stabilesc nişte cauzalităţi nu prea verificabile, chiar de domeniul speculaţiei sofisticate cu forelaţii lăsate la puterea se subînţelegere a adrisantului, în esenţă scrisoareaar trebui să cam dea fiori prin conţinutul ei.
Respectivii semnatari, economistii si oamenii de afaceri, ne eninţă câteva adevăruri cu un apreciabil grad de contestabilitate, plecând dela o teză care ar utea suna cam aşa: Orice creştere a salariului minim, mai ales a muncii slab calificate sau neproductive duce la creşterea şomajului şi la încurajarea muncii la negru în slecial la tineri şi la cei fără multă experienţă în domniul lor de activitate.
Economiştii şi oamenii de faceri despre care vorbim îşi bazează afirmţiile pe argumentul opiniei reieşite dintr-un sondaj făcut pe un grup de economişti, de unde, folosind intuiţia au bordat cu mare veselie.
Doarcă datele empirice arată că nu prea se poate stabili o legătură directă între creşterea salariului minim şi a şomajului. Ce uită respectivii este acea teorie a consumerismului care a contribuit major la ieşirea din criza anilor 30 a SUA care spunea că doar consumând economia va putea fi ajutată să crească.
Începând din prima parte a lui 2011, salariul mini a fost majorat prin Hotărâre de Guvern, şomajul a scăzut în statistici de la 6,6% în 2010 la 5,1 în 2010.
E drept că ieşirile din statistici nu au fost neapărat către angajare ci prin ieşirea din evidenţe, dar asta a fost şi înainte.
Paradoxal, dacă ne uităm la cifrele de după 89 vedem că avem exact invers faţă de ceea ce spun semnatarii scrisorii deschise.
Orice creştere a salariului minim a dus la o scădere a şomajului. Există, ce-i drept, şi unele exemple în care o creştere a salariului minim a fost însoţită de o explozie a şomajului, dar acestea trebuiae văzute în contextul de la vremea respectivă.
Urmărind, în graficul de mai jos, evoluţia ratei şomajului şi asalariului minim vom vedea că nu putem găsi o vorelaţie foarte directă între avoluţia celor două, fapt care arată că rata şomajului are influenţe major din ale părţi pa care, poate, le vom analiza cu altă ocazie.
Dispariţia şi crearea de locuri de muncă e un fenomen mult preea complex ca să se definească drept o urmare a schimbării salariului minim.
Factori mai relevanţi fiind de exemplu predictibilitatea mediului de afaceri, stabiltatea politică sau dimensiunea cererii agregate.

Grafic 1. Crestere economica, somaj si salariu minim, 1994-2013, date INS.

Grafic 1. Crestere economica, somaj si salariu minim, 1994-2013, date INS.

Cei care se opun creşterii salariului minim au ca unul din principalele argumente, impactul acestei creşteri asupra şomajului în rândul tinerilor.
Nici asta nu prea e o chestie susţinută statistic de evenimentele empirice.
Datele ne arată că rata şomajului la tineri nu reacţionează la variaţiile salariului minim.
În zona de vârstă 15-24 de ani, cu foarte mici fluctuaţii, a fost relativ stabilă indiferent de salariul minim. În nici un caz nu putem vorbi de o creştere a şomajului legată evident de creşterile salariului minim după 2011.
Ca şi în cazul şomajului la nivel naţional, şomajul la tineri depinde de cauze care pot fi clasificate drept, structurale.

Grafic 2
Şomajul e o problemă. Cu atât mai mult şomajul la tineri. Dar a lega asta de salariul minim cum fac acel grup de economişti şi oameni de afaceri este, să-mi fie cu iertare o aberaţie cât căpăţânile (şi veniturile lor) de mare.
Nu cumva, în autosusficienţa lor, cei 30 de semnatari sunt pe o cale logică paralelă cu realitatea?
Politica mioritocă de păstrare a salariilor minime la nivele ridicole transformând costul forţei de muncă într-nu avantaj amăgitor şi mincinos a pauperizat populaţia, a prejudiciat bugetul plasând ţara într-u cerc vicios din care pare a nu exista o ieşire raţională.
România, o ţară cu pretenţii de europenism pare din pubct de vedere o ţară africană sau asiatică aflată sub medie din acest punct de vedere, pe când din punct de vedere al preţurilor şi al fiscalităţii fiind de fapt o ţară asemănătoare altor ţări din UE.
În mod constant d.p.v. al nivelului de trai e codaşă în Europa în timp ce nivelurile profiturilor sunt din cele mai bine situate în topurile europene.
Costul forţei de muncă şi flexibiltatea angajatorului, obsesiile tot mai prezente la noi sunt de fapt nişte false probleme. Ele nu fac decât să crească gradul de  sărăcie şi diferenţele de nivel de trai dintre România şi Europa civilizată.
În privinţa competitivităţii de asemenea, discrepanţa dintre România şi ţări ca Germania, Suedia, Franta sau Olanda pare a întregistra o creştere tot mai accelerată.
Pe plan global România se situează pe locul 68 din 144 în clasamentul facut de Global Competitivness Report 2014.
Suntem tot mai neeuropeni di acest punct de vedere. Pierdem tot mai mult capital uman esenţial, cea mai bună dovadă fiind cei 3,5 milioane de români care îşi caută un pic de bunăstare în plus în Europa civilizată sau aiurea…
Iar fără capital eu uman ţara aceasta va ajunge să nu mai fie locuită de un popor demn şi care să îşi pretindă locul meritat între popoarele europene cu o ţară locuită de o populaţie dispusă la orice pentru subzistenţă …
Da, cei al căror profituri cresc în timp ce poporului îi scad veniturile vor avea nu peste mult o mare surpriză … aceste profituri îşi vor opri nu peste mult creşterea… ei înşişi, profitorii vor fi împinşi în cele din urmă la dispariţie.
Va trebui doar ca şi poporul să înţeleagă că trebuie să voteze pe cei care le oferă variante reale de creştere a nivelului general de trai şi această clasă politică va fi măturată aşa cum Facebook a măturat pe jos cu arogantul şi mincinosul Ponta.
Atunci poate România va deveni, poate, o ţară europeană normală …

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: