Arhiva

Archive for 15 ianuarie 2015

MELANIA CINCEA: ” … cineva profită de faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu stăpâneşte încă probleme ce ţin de securitate naţională şi încearcă, prin intermediul său, să facă jocuri care să-l favorizeze pe Victor Ponta, în perspectiva lui 2016?”

15 ianuarie 2015 Lasă un comentariu

Gafe sau jocuri politice în jurul CSAT?

Ne aflăm în situaţia de a ne întreba dacă nu cumva cineva profită de faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu stăpâneşte încă probleme ce ţin de securitate naţională şi încearcă, prin intermediul său, să facă jocuri care să-l favorizeze pe Victor Ponta, în perspectiva lui 2016?

Melania Cincea„Ar trebui sau nu să participe și Procurorul General la ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Țării?” – este tema de dezbatere lansată de preşedintele Klaus Iohannis, zilele trecute, pe o reţea de socializare. Sub motivaţia că „Nu numai terorismul, dar și corupția și crima organizată reprezintă amenințări la adresa securității naționale a oricărui stat, iar procurorii se află în prima linie a luptei împotriva rețelelor ilegale de orice fel.” O propunere la care premierul Victor Ponta şi-a anunţat rapidissim susţinerea, fără a aduce, însă, vreun argument.

Este o propunere care ridică, însă, semne de întrebare. Să fie gafă de comunicare? Sau  tatonare a terenului, făcută de altcineva, via preşedintele Klaus Iohannis, un cineva care pare să profite de faptul că acesta nu este încă familiarizat cu problemele ce ţin de CSAT şi securitate naţională? Pentru că, juridic vorbind, mişcarea propusă de dl Iohannis nu se justifică.

În primul rând, potrivit Legii 415/2002, privind organizarea şi funcţionarea CSAT, la lucrările Consiliului pot participa, ca invitaţi, şi reprezentanţi ai unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării şi siguranţei naţionale, în condiţiile în care prezenţa lor este impusă de temele aflate pe agenda de lucru. Deci, şi Procurorul General al României putea fi invitat oricând situaţia o impunea, cu sau fără „consensul” poporului.

În al doilea rând, o prezenţă permanentă a Procurorului General în şedinţele CSAT – pentru că spre această decizie par să fie făcuţi paşii – nu se justifică. Justiţia are, în această structură, un reprezentant legal permanent, prin ministrul de resort. Apoi, se poate spune că includerea în CSAT a Procurorului General nu este constituţională. Riscând să genereze o încălcare a separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care CSAT poate emite şi decizii politice, care sunt obligatorii, prin lege, pentru autorităţile sau instituţiile la care se referă, membrii Consiliului fiind, tot prin lege, răspunzători de respectarea acestor hotărâri adoptate.

Lipsa unor argumente logice pentru această mişcare a d-lui Klaus Iohannis generează câteva întrebări:

1.Cine are interes ca Procurorul General al României să participe la  şedinţele CSAT?

Să fie cumva doar o măsură de siguranţă pe care şi-o ia domnul Victor Ponta, care – date fiind tensiunile intra-PSD, ce au succedat prezidenţialele – nu este sigur că îşi va încheia la termen, în 2016, mandatul la vârful Guvernului şi, deci, nici că va mai face parte din CSAT până atunci? Iar 2016 este un an important, cu miză electorală, perioada premergătoare, 2015, fiind de asemenea importantă. Or, o dată cu înlăturarea lui din Guvern, e posibilă şi înlocuirea miniştrilor, care fac parte din CSAT. Un „minus” ce ar putea fi suplinit prin prezenţa în aceste şedinţe a unui apropiat al său, actualul Procuror General, Tiberiu Niţu. Al cărui mandat expiră în 2016.

2. Ce interes ar avea?

Rămânând în sfera ipotezelor, un răspuns ar fi: acela al unui control asupra informaţiilor, deci un plus de putere. Necesar în perspectiva unui nou ciclu electoral. De altfel, pe parcursul anilor 2013 şi 2014, în perspectiva prezidenţialelor din 2014, dl Ponta a dovedit, nu o dată, că îşi doreşte controlul asupra unor servicii speciale din arhitectura de securitate naţională, încercând să-l preia fie forţând legea, fie schimbând-o după bunul plac. Iar jocul acesta a început la foarte scurt timp după câştigarea de către USL a alegerilor, în decembrie 2012, şi a fost făcut, parţial, chiar cu sprijinul unor oameni din PNL – pe cei mai mulţi dintre ei găsindu-i acum în PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu – care, la vremea respectivă, susţineau, oficial şi declarativ, un alt candidat la prezidenţiale, Crin Antonescu, candidatul propriului partid. Neoficial, însă, încercau să-i pavoazeze lui Victor Ponta drumul spre Cotroceni. În cei doi ani, domnul Ponta şi-a subordonat serviciul de informaţii al MAI – DIPI. A înfiinţat şi şi-a subordonat Direcţia Antifraudă, extinzându-şi astfel, implicit, aria de acoperire şi influenţă şi asupra altor instituţii: Poliţie, ANAF, SRI şi chiar SIE. A încercat să-şi subordoneze SPP. A încercat să-şi treacă în subordine Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, o structură cu rol major în sistemul de securitate care, alături de SRI şi SIE, este unul dintre cele mai puternice servicii de informaţii, ce asigură, la nivelul MApN, securitatea informaţiilor clasificate naţionale, ale NATO şi ale UE. Ce ar avea de câştigat menţinându-şi un control neoficial în CSAT? De exemplu, accesul la  informaţii la care, altfel, nu ar mai putea ajunge (în timp util), sau implicarea, indirectă, în jocuri cu miză foarte mare. Apoi, dat fiind că hotărârile în CSAT se iau doar prin consens, e suficient ca, într-o anumită problemă, să se opună un singur om, pentru a o bloca.

Un al doilea posibil răspuns la această întrebare ar fi: o încercare de discreditare a preşedintelui Klaus Iohannis, tot în perspectiva lui 2016.

3. Cine l-a consiliat pe preşedintele Klaus Iohannis să facă o astfel de afirmaţie?

Logica duce cu gândul spre consilierul pe probleme de securitate naţională. Funcţie ocupată de domnul George Scutaru. Ca o paranteză, întâmplător, un apropiat al unor apropiaţi ai d-lui Victor Ponta – foştii membri PNLTeodor Meleşcanu, căruia, în perioada APR, căruia îi fusese consilier de imagine, şi Călin Popescu Tăriceanu, pe care, în 2007, dl Scutaru îl apăra de DNA şi SRI. Acuzând aceste două instituţii ale statului că, la comanda lui Traian Băsescu, aveau ca obiectiv „demolarea” liderului liberal, şi cerând desfiinţarea lor, pe motiv că, aşa, „nu-şi mai au rostul ca instituţii ale statului”. Declaraţii pe care nu şi le-a retractat public, de atunci.

E, totuşi, greu de crezut că vorbim despre o iniţiativă personală a preşedintelui Klaus Iohannis, care nu este încă familiarizat cu probleme ce ţin de securitate naţională, de servicii speciale, despre o declaraţie în privinţa căreia să nu fi solicitat consiliere.

4. Şi, ca un corolar al acestor întrebări, văd ca legitimă o a patra întrebare: Nu cumva cineva profită de faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu stăpâneşte încă problemele ce ţin de siguranţa naţională şi încearcă, prin intermediul său, să facă jocuri care să-l favorizeze pe domnul Victor Ponta, în perspectiva lui 2016?

Autor: 

Surse: timpolis.rorevista22.ro

MELANIA CINCEA: ” … uneori, se recurge la ordonanţe de urgenţă pentru satisfacerea unui interes personal sau a unui interes de grup restrâns.”

15 ianuarie 2015 Lasă un comentariu

Arendaşul

Nu e prima oară când Victor Ponta se comportă de parcă ar avea în arendă Executivul României, favorizând o guvernare în interes personal. Prin practici antidemocratice şi neconstituţionale.

Melania Cincea Emiterea de ordonanţe de urgenţă de către Executiv este deja un modus operandi. Intrând, însă, nu o dată, în contradicţie cu Constituţia. Şi dovedind, prin încălcarea separaţiei puterilor în stat, un incontestabil abuz de putere din partea Executivului. Pentru că, nu o dată, Guvernul a preluat din atribuţiile Parlamentului, ignorând şi legi, şi cutume. Mai grav este că, uneori, se recurge la ordonanţe de urgenţă pentru satisfacerea unui interes personal sau a unui interes de grup restrâns.

În decembrie 2012, de exemplu, la doar câteva zile de la instalarea Guvernului, după câştigarea alegerilor parlamentare, premierul Victor Ponta îşi subordona serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne – o premieră în istoria post-decembristă a Internelor. Sub umbrela unei ordonanţe de urgenţă care stabilea noua configuraţie a Execu­tivului, Di­rec­ţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a fost transformată în Departament de Informaţii şi Protecţie Internă, a fost ridicată, în regim (nejustificat) de urgenţă, la rang de departament şi trecută în co­or­do­narea unui secretar de stat, aju­tat de doi subsecretari de stat, numiţi de primul-ministru. Cu alte cuvinte, a fost subordonată lui Vic­tor Ponta. De fapt, aici se dorise să se ajungă. A fost nu doar un semn că dl Ponta va folosi, în interes personal şi de grup, instituţii ale statului, ci şi primul semn că are planuri politice legate de Cotroceni, paralele cu cele ale colegilor de alianţă liberali. Pentru că mişcarea aceea de a-şi subordona – indirect, prin numiri de oameni – acest serviciu de informaţii se putea traduce prin dorinţa de a-şi ţine în şah operativ inamicii politici, în perspectiva anului electoral  2014. Interesul unor politicieni faţă de DIPI ţine, de altfel, de posibilitatea tranzacţionării politice, prin in­termediul acestui departament, a unor informaţii ce îi pot ridica pe unii şi-i pot coborî sau doborî pe alţii. „Eu vreau putere, nu bani. De aceea, am susţinut ca la împărţirea ministerelor să alegem MAI“, declara, prin primăvara lui 2009, un alt an cu miză electoral majoră, Ma­rian Vanghelie. Şase luni după aceea – în pli­nă perioadă preelectorală, când partidele se pre­găteau pentru confruntarea dintre pre­zi­den­ţiabili – anunţa că „arhiva DGIPI este pe mâini bune“. 

Ceea ce e clar este faptul că decizia premierului Victor Ponta de a-şi subordona DIPI echivala cu o încălcare a Constituţiei care spune că primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia. Deci, nu activitatea unor şefi de structuri care intră în organigrama unor ministere, gen DIPI. Nu s-a întâmplat, însă, nimic, Avocatul Poporului nu a dat semne că ar fi sesizat vreo problemă. Aşa că lucrurile au rămas cum şi le dorise dl Ponta.

În decembrie 2014, din nou cu câteva zile înainte de finalul de an, Guvernul Ponta anunţă modificarea Legii educaţiei naţionale, prin ordonanţă de urgenţă. Deci, rapidissim. Fără niciun dubiu, cu dedicaţie pentru însuşi Victor Ponta. Pentru doctorul Victor Ponta. Deoarece, cu câteva zile înainte – intempestiv, în lipsa vreunui motiv care să fi declanşat abordarea acestui subiect –, dl Ponta anunţase că renunţă la titlul de doctor. Probabil, calculându-şi acest gest ca pe un exerciţiu de imagine, parte din procesul de rebranduire personală pe care pare să-l fi pornit la scurt timp după alegeri – după ce s-a văzut ameninţat să piardă, o dată cu speranţa de a fi urcat în dealul Cotrocenilor, şi şefia partidului şi, curând după aceea, pe cea a Guvernului. Altfel, avea ocazia să facă acest anunţ până acum şi chiar să demisioneze, dar a dovedit că nu are în recuzită gesturi de onoare şi respect faţă de importanţa funcţiei publice pe care o deţine. Controversele iscate, scandalul ca­re, în vara lui 2012, făcuse înconjurul Europei şi, mai cu seamă, probele aduse pentru a confirma plagiatul nu au avut nicio valoare. Făcând însă anunţul că renunţă la titlul de doctor, ştia că gestul său nu poate avea niciun efect juridic. Că, după această pocăinţă publică, va rămâne în continuare cu titlul de doctor şi, în plus, rebranduit, cu o imagine de băiat bun sau, eventual, de băiat aflat pe drumul cel bun, după o perioadă de rătăcire.

Cum în acest demers al său de rebdranduire, s-a împiedicat de Legea educaţiei care, în forma actuală, nu permite renunţarea la titlul de doctor, ci doar retragerea acestuia, ca sancţiune – demers pe care îl poate face doar Ministerul Educaţiei –, trebuia găsită o soluţie. Legală. Vacanţa de Crăciun s-a dovedit, în cazul unor subordonaţi ai premierului-arendaş o perioadă favorabilă pentru brainstorming. Şi, iată, rezolvarea pentru problema şefului: Legii educaţiei îi va fi anexat un articol care le va conferi titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunţe la acest titlu. Deci, dl Ponta, ca orice plagiator dovedit – că, altfel, de ce ar renunţa cineva la un titlu pentru care, se presupune, a muncit ani de zile? – va scăpa de sancţiuni. Şi, la nivel de percepţie colectivă, va ieşi onorabil dintr-un astfel context. Care, în mod firesc, e sancţionabil şi moral, şi legal.

Nu s-a întâmplat, încă, nimic. Avocatul Poporului nu a dat, nici de data aceasta, semne că ar fi sesizat vreo problemă. Rămâne de văzut dacă se va autosesiza şi va sesiza, la rându-i Curtea Constituţională, cum ar fi normal, sau va rămâne doar un subordonat umil al primului-ministru. Pentru că nu e nevoie de studii aprofundate de drept constituţional pentru a sesiza inadvertenţa dintre această ordonanţă de urgenţă şi articolul 115 din legea fundamentală care spune clar că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă “numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. Or, unde e situaţia extraordinară în acest caz şi care este motivaţia acestei decizii? În afară de cea de a satisface interesul premierului-arendaş… 

Autor: 

Sursa: timpolis.ro

%d blogeri au apreciat: