Prima pagină > Politicăraie - Partide - Politicieni, Presă > MELANIA CINCEA: ” … uneori, se recurge la ordonanţe de urgenţă pentru satisfacerea unui interes personal sau a unui interes de grup restrâns.”

MELANIA CINCEA: ” … uneori, se recurge la ordonanţe de urgenţă pentru satisfacerea unui interes personal sau a unui interes de grup restrâns.”

Arendaşul

Nu e prima oară când Victor Ponta se comportă de parcă ar avea în arendă Executivul României, favorizând o guvernare în interes personal. Prin practici antidemocratice şi neconstituţionale.

Melania Cincea Emiterea de ordonanţe de urgenţă de către Executiv este deja un modus operandi. Intrând, însă, nu o dată, în contradicţie cu Constituţia. Şi dovedind, prin încălcarea separaţiei puterilor în stat, un incontestabil abuz de putere din partea Executivului. Pentru că, nu o dată, Guvernul a preluat din atribuţiile Parlamentului, ignorând şi legi, şi cutume. Mai grav este că, uneori, se recurge la ordonanţe de urgenţă pentru satisfacerea unui interes personal sau a unui interes de grup restrâns.

În decembrie 2012, de exemplu, la doar câteva zile de la instalarea Guvernului, după câştigarea alegerilor parlamentare, premierul Victor Ponta îşi subordona serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne – o premieră în istoria post-decembristă a Internelor. Sub umbrela unei ordonanţe de urgenţă care stabilea noua configuraţie a Execu­tivului, Di­rec­ţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a fost transformată în Departament de Informaţii şi Protecţie Internă, a fost ridicată, în regim (nejustificat) de urgenţă, la rang de departament şi trecută în co­or­do­narea unui secretar de stat, aju­tat de doi subsecretari de stat, numiţi de primul-ministru. Cu alte cuvinte, a fost subordonată lui Vic­tor Ponta. De fapt, aici se dorise să se ajungă. A fost nu doar un semn că dl Ponta va folosi, în interes personal şi de grup, instituţii ale statului, ci şi primul semn că are planuri politice legate de Cotroceni, paralele cu cele ale colegilor de alianţă liberali. Pentru că mişcarea aceea de a-şi subordona – indirect, prin numiri de oameni – acest serviciu de informaţii se putea traduce prin dorinţa de a-şi ţine în şah operativ inamicii politici, în perspectiva anului electoral  2014. Interesul unor politicieni faţă de DIPI ţine, de altfel, de posibilitatea tranzacţionării politice, prin in­termediul acestui departament, a unor informaţii ce îi pot ridica pe unii şi-i pot coborî sau doborî pe alţii. „Eu vreau putere, nu bani. De aceea, am susţinut ca la împărţirea ministerelor să alegem MAI“, declara, prin primăvara lui 2009, un alt an cu miză electoral majoră, Ma­rian Vanghelie. Şase luni după aceea – în pli­nă perioadă preelectorală, când partidele se pre­găteau pentru confruntarea dintre pre­zi­den­ţiabili – anunţa că „arhiva DGIPI este pe mâini bune“. 

Ceea ce e clar este faptul că decizia premierului Victor Ponta de a-şi subordona DIPI echivala cu o încălcare a Constituţiei care spune că primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia. Deci, nu activitatea unor şefi de structuri care intră în organigrama unor ministere, gen DIPI. Nu s-a întâmplat, însă, nimic, Avocatul Poporului nu a dat semne că ar fi sesizat vreo problemă. Aşa că lucrurile au rămas cum şi le dorise dl Ponta.

În decembrie 2014, din nou cu câteva zile înainte de finalul de an, Guvernul Ponta anunţă modificarea Legii educaţiei naţionale, prin ordonanţă de urgenţă. Deci, rapidissim. Fără niciun dubiu, cu dedicaţie pentru însuşi Victor Ponta. Pentru doctorul Victor Ponta. Deoarece, cu câteva zile înainte – intempestiv, în lipsa vreunui motiv care să fi declanşat abordarea acestui subiect –, dl Ponta anunţase că renunţă la titlul de doctor. Probabil, calculându-şi acest gest ca pe un exerciţiu de imagine, parte din procesul de rebranduire personală pe care pare să-l fi pornit la scurt timp după alegeri – după ce s-a văzut ameninţat să piardă, o dată cu speranţa de a fi urcat în dealul Cotrocenilor, şi şefia partidului şi, curând după aceea, pe cea a Guvernului. Altfel, avea ocazia să facă acest anunţ până acum şi chiar să demisioneze, dar a dovedit că nu are în recuzită gesturi de onoare şi respect faţă de importanţa funcţiei publice pe care o deţine. Controversele iscate, scandalul ca­re, în vara lui 2012, făcuse înconjurul Europei şi, mai cu seamă, probele aduse pentru a confirma plagiatul nu au avut nicio valoare. Făcând însă anunţul că renunţă la titlul de doctor, ştia că gestul său nu poate avea niciun efect juridic. Că, după această pocăinţă publică, va rămâne în continuare cu titlul de doctor şi, în plus, rebranduit, cu o imagine de băiat bun sau, eventual, de băiat aflat pe drumul cel bun, după o perioadă de rătăcire.

Cum în acest demers al său de rebdranduire, s-a împiedicat de Legea educaţiei care, în forma actuală, nu permite renunţarea la titlul de doctor, ci doar retragerea acestuia, ca sancţiune – demers pe care îl poate face doar Ministerul Educaţiei –, trebuia găsită o soluţie. Legală. Vacanţa de Crăciun s-a dovedit, în cazul unor subordonaţi ai premierului-arendaş o perioadă favorabilă pentru brainstorming. Şi, iată, rezolvarea pentru problema şefului: Legii educaţiei îi va fi anexat un articol care le va conferi titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunţe la acest titlu. Deci, dl Ponta, ca orice plagiator dovedit – că, altfel, de ce ar renunţa cineva la un titlu pentru care, se presupune, a muncit ani de zile? – va scăpa de sancţiuni. Şi, la nivel de percepţie colectivă, va ieşi onorabil dintr-un astfel context. Care, în mod firesc, e sancţionabil şi moral, şi legal.

Nu s-a întâmplat, încă, nimic. Avocatul Poporului nu a dat, nici de data aceasta, semne că ar fi sesizat vreo problemă. Rămâne de văzut dacă se va autosesiza şi va sesiza, la rându-i Curtea Constituţională, cum ar fi normal, sau va rămâne doar un subordonat umil al primului-ministru. Pentru că nu e nevoie de studii aprofundate de drept constituţional pentru a sesiza inadvertenţa dintre această ordonanţă de urgenţă şi articolul 115 din legea fundamentală care spune clar că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă “numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. Or, unde e situaţia extraordinară în acest caz şi care este motivaţia acestei decizii? În afară de cea de a satisface interesul premierului-arendaş… 

Autor: 

Sursa: timpolis.ro

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: