MELANIA CINCEA: „Autodescalificarea lui Călin Popescu Tăriceanu” … sau … Cum ajungi în lada de gunoi a Istoriei

Călin Popescu – Tăriceanu este un  politician fără nici un fel de bunsimț, și fără nici un fel de complexe ca, pentru a se cățăra cât mai sus, să calce pe cadavre.

Nu a avut nici un fel de rețineri în a-și elimina pur şi simplu din  partid  potențialii adversari.

Cu nesimţirea parvenitului, Tăriceanu nu a ezitat să îşi trădeze aliaţii şi colegii dacă i se părea că aceştie i-ar ameninţa poziţia sau dacă în tabăra adversă i se părea că va reuşi chiar călcând pe tradiţiile liberale de care se tot prevalează.

Sub pretextul colaborării cu securitatea a eliminat din partid o mulţime de membri nevavând nici un fel de probleme în a se alia cu Partidul Social Democrat şi cu Partidul Conservator, partidul parşivului Ion Iliescu şi a odiosului Dan Voiculescu … continuatorul de drept al PSD respectiv partidul refugiu pentru foştii securişti.

Ajuns premier cu un buget plinuţ care putea fi consolidat, Tăriceanu, în speranţa obţinerii a încă unui mandat, a golit Bugetul exact când începea criza făcând cadouri babane amicilor săi politici.

După ce mimat sau nu, PNL s-a depărtat cel puţin declarativ de PSD, Tăriceanu ca u căţeluş s-a dus la Palatul Victoria şi „făcând frumos” în faţa luo Victor Ponta, implicit a PSD i-a oferit acestuia sforile sale pentru a-l putea folosi pe post de marionetă…

Ce uită, sau, poate, nu a ştiut niciodată Călin Popescu-Tăriceanu este că modul în care s-a pus necondiţionat la cheremul PSD nu a putut trece neobservat, iar Istoria, în loc să îl manţioneze ca pe un premier oportunist, penibil şi lipsit total de profesionalism, ca pe un gunoi politic al perioadei pe care o traversăm.

Uită sau nu a ştiut niciodată că Istoria este cinică, nu uită şi nu iartă, cei meriroşi vor fi cunoscuţi aşa, gunoaiele vor fi cunoscute drept gunoaie …

 

Melania Cincea publică pe timpolis.ro:

Autodescalificarea lui Călin Popescu Tăriceanu

Un politician pretins liberal sadea s-a dedat la jocuri în interesul unui lider social-democrat. Contra unor recompense, unele primite, altele rămase la stadiul de promisiune. Jocurile acestea vin, însă, la pachet cu pierderi şi cu nişte riscuri, care au început, de câteva zile, să prindă contur.

Melania Cincea

 De la începutul anului trecut, Călin Popescu Tăriceanu şi-a asumat câteva roluri în slujba liderului social-democrat Victor Ponta: de la rolul de cal troian în PNL, la cel de satelit liberal în jurul pe atunci prezidenţiabilului PSD, apoi de “preşedinte de casă” al acestuia, apoi de “hoţ de voturi” în favoarea aceluiaşi personaj şi, mai nou, de scut anti-justiţie pentru prietenul aceluiaşi personaj.

Februarie – martie 2014. La câteva zile, după ruperea oficială a USL şi constituirea USD, Călin Popescu Tăriceanu – proaspăt demisionar din PNL – era propus de USD pentru şefia Senatului, în locul lui Crin Antonescu. Şi câştiga cu un număr dublu de voturi în faţa candidatului liberal. O funcţie din care, în varianta în care s-ar fi reuşit, ulterior, înlăturarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni, înainte de finalizarea mandatului, şi-ar fi putut dovedit recunoştinţa faţă de prezidenţiabilul Victor Ponta. Şi utilitatea.

În aceeaşi perioadă, care a succedat scindarea USL, dl Ponta a realizat, se pare, că sondajele nu sunt pe măsura calculelor şi nu converg spre o intrare fără emoţii în cursa pentru prezidenţiale. Ceea ce l-a determinat să recurgă la unele tertipuri: de la încercarea de a lua voturi de la PNL, la cea de demobilizare a acestuia.

După întâi lansase un semnal pentru refacerea USL. Dar cum era convins că şansele sunt infime cât la cârmă era Crin Antonescu – cu un discurs şi o atitudine deja radical schimbate – a determinat împingerea în scenă a lui Călin Popescu Tăriceanu. Sperând că, aşa, va activa grupurile de nemulţumiţi şi, posibil trădători din PNL. A existat, în paralel, şi o strategie ce a mizat pe „furtul” de voturi de la PNL, prin aruncarea în joc a ex-liberalului Mircea Diaconu. Calculele nu au vizat ca acesta să înghită voturi de la social-democraţi, în ciuda faptului că a fost numit „experiment strategic al PSD”. Ce partid şi-ar fi permis luxul de a pierde voturi, în condiţiile în care procentul de la europarlamentare reflectă în mare măsură rezultatul la prezidenţiale? 

Rezultatele scrutinului nu au dat motiv de bucurie reală la vârful PSD. Deşi alianţa PSD-UNPR-PC a avut cel mai mare procent din ţară, 37 la sută, nu i-a conferit şi perspectiva câştigării prezidenţialelor. Aşa că, în ziua imediat următoare votului, dl Ponta a mai lansat o invitaţie PNL pentru a reface USL. În paralel, responsabilii cu retorica de partid – care clamau „victoria zdrobitoare a alianţei PSD -UNPR-PC” – aveau grijă să demobilizeze PNL. Pe principiul că, cu cât e indusă mai bine ideea că un partid e slab, cu atât scade aderenţa acestuia la public şi, astfel, e mai uşor de adus pe linia dorită. Nu a ţinut strategia. La două zile după alegeri, PNL anunţa fuziunea cu PDL.

August – septembrie 2014. Dl Tăriceanu readucea pe agenda publică tema suspendării preşedintelui Traian Băsescu, în condiţiile în care mandatul acestuia era pe ultimii metri, iar un referendum de suspendare ar mai fi scos din buzunarele românilor peste 20 de milioane de euro. Şi înainte ca acestuia să-i fi fost dovedită cel puţin o încălcare a Constituţiei. A făcut-o doar pentru a-i fi pe plac lui Victor Ponta şi în încercarea de a-i face un serviciu, la prezidenţiale.

Autor: Melania CINCEA

Sursa: timpolis.ro