Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri > Este oare Preşedintele Iohannis doar o marionetă a serviciilor secrete?

Este oare Preşedintele Iohannis doar o marionetă a serviciilor secrete?

* * * * * * 

În Decembrie 1989 românii ieşiţi în stradă strigau fericiţi: „Am învins”… 

De fapt au fost doar nişte marionete scoase în stradă pentru a masca victoria liniei a doua a PCR aliată cu Securitatea… da, aceeaşi Securitate care îi asculta în draci şi îi controla… de ascultat, românii erau ascultaţi şi înainte şi după 89.

Românii au murit cu iluzia victoriei. Cine i-a ucis? După un sfert de secol cei care i-au ucis au pensii barosane.

În 2014, românii ai ieşit în stradă şi au strigat ca disperaţii: „Ne-am luat ţara înapoi”.. de la cine? Nu se ştie … de fapt cine şi-a luat ţara înapoi? Nu cumva cei care au învins în 89? Să fie oare cei care acum vor avea acces la datele noastre aceiaşi care ne ascultau acum un sfert de veac?

Sunt foarte curios de ceva. Oare ce ar fi spus cei care nu mai puteau de bucurie că şi-au luat ţara înapoi dacă ar fi ştiu ce ar putea să ştie acum? 

De exemplu că Parlamentul tocmai a dat o lege  care spune că este OK ca un  primar să facă parte din anumite consilii de administraţie … ce dacă legea asta nu exista când Klaus Iohannis era declarat nevinovat când toţi cei care erau în aceeaşi situaţie erau condamnaţi?

Ce ar fi spus  despre implicarea dumnealui în susţinerea unei mari firme austriece care teie pădurile României ca la balamuc?

Dar despre faptul că Preşedintele arată că este o marionetă a serviciilor secrete promăvând o lege invalidată de CCR cu ceva vreme în urmă şi încă într-o formă mult mai intrusivă?

Ar fi înţeles oare cine şi-a luat, de fapt, ţara înapoi?

Automat, se pune o întrebare: Este oare Preşedintele Iohannis o marionetă a serviciilor secrete? Mi-e şi teamă să scriu că există destul de multe indicii că răspunsul e afirmativ… 

Klaus Iohannis

Prestidigitație cu protejarea datelor personale

Serviciile de informații și-au impus punctul de vedere, primind în plus și un bonus substanțial. De fapt, legea mediată de președintele Klaus Iohannis este mai intruzivă decât legile anterioare invalidate de Curtea Constituțională. Față de legea din 2012 care prevedea o perioadă de 6 luni pentru reținerea datelor, noul proiect stipulează 3 ani.

Asistăm la un veritabil tur de iluzionism. Toată lumea implicată a susținut că se caută un compromis, o formă ponderată care să împace și capra și varza, în timp ce se impunea de fapt varianta maximală. Președintele Klaus Iohannis, care și-a asumat un rol central în această operațiune a făcut – după încheierea consultărilor – următoarea precizare:

”Proiectul convenit astăzi urmărește să ofere garanții suplimentare pentru protejarea datelor personale și a dreptului la viață privată și să aducă o serie de clarificări pentru a elimina riscurile de abuz. Astfel, accesarea datelor cu caracter personal poate fi realizată doar într-un cadru precis delimitat, de către instanța de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Acest principiu a fost cerut și de către reprezentanți ai societății civile și împărtășit de toți actorii implicați.”

Precizarea este inestimabilă. Iată ce conținea lege 82 din 2012: ”Organele de cercetare ale poliției judiciare au dreptul să solicite datele reținute în baza prezentei legi doar cu aprobarea procurorului care supraveghează sau efectuează urmărirea penală ori a procurorului competent potrivit procedurii de dare în urmărire a persoanelor și cu aprobarea judecătorului competent. ( Art. 18, aliniatul 1)

Așadar nicio schimbare. Și nu există nicio vreo altă garanție suplimentară. De fapt s-a renunțat la ideea de a se elabora o lege distinctă, preferându-se amendarea legii 506 din 2004 privitoare la tratamentul datelor cu caracter personal. Prin urmare toate prevederile de care au nevoie serviciile secrete au fost introduse aici în forme sucite, ca să nu fie recunoscute ușor. De exemplu, se spune că datele reținute trebuie să fie șterse ”nu mai târziu de 3 ani de la data efectuării comunicării”. Ca și cum s-a face abonaților un hatâr. Procedurile interne ale unei societăți de comunicații privind administrarea datelor sunt, de fapt, preluate abil și convertite în registrul de date de care au nevoie serviciile de informații. Nu mai există nicio prevedere explicită privind reținerea datelor, dar acest lucru nu face legea mai puțin intruzivă, societățile fiind practic nevoite să-și dezvolte procedurile interne și să rețină datele 3 ani pentru fiecare client, iar, dacă acest client se va fi dovedit suspect, încă 5 ani din momentul unei solicitări a organelor competente.

Legea a fost semnată de reprezentanții tuturor partidelor parlamentare. Cu multe rezerve, au lăsat unii să se înțeleagă. În mod cert este o lege pe care mulți o înghit à contre-cœur, fiind pesemne convinși că noul context geopolitic și ”războiul rece” cibernetic, de care se vorbește cu insistență, pretind măsuri speciale de prudență. Din acest moment, totul este să nu aibă cineva ideea să conteste legea la Curtea Constituțională. Acesta a fost și motivul pentru care reprezentanții partidelor au fost chemați la Cotroceni și invitați să semneze.

Ne întoarcem la o observație mai veche. În spiritul care infuzează statul de drept în epoca noastră târzie, ”anticonstituțional” nu e decât ceea ce a fost invalidat de o instanță de jurisdicție constituțională. O lege nouă care camuflează prevederile unei legi vechi invalidate este, prin urmare, ”constituțională”. Iată o misiune pentru cei care reflectează cu spirit lucid și nepartizan la evoluțiile vremii noastre: să alcătuim un catalog al lucrurilor care sunt ”constituționale” doar pentru că nu au fost (încă) invalidate de Curtea Constituțională sau care nu vor fi invalidate, în noile circumstanțe.

Sursa: Deutsche Welle

  1. 28 Decembrie 2015 la 11:37

    Reblogged this on Octavpelin's Weblog.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: