Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri > România coabitacilor cu gioalele lovite …

România coabitacilor cu gioalele lovite …

Iohannis, Ponta

Observ o mare fericire pe … unele televiziuni. Au descoperit Taina …

Coabitarea dintre Premier şi Preşedinte, practic, în mintea unora, reâncarnarea coabitării dintre Băsescu şi Ponta.

De unde atâta fericire? Păi cum să nu fii fericit când ai devenit dependent de mâncarea de rahat şi vezi că taman în faţa curţii tale se răstoarnă vidanja plină?

E drept, e  mult mai uşor să faci analize care mai de care mai alambicate despre sfada dintre palate decât despre realităţile zilei. Pentru asta trebuie să îţi baţi capul, să înţelegi, să găseşti aspectele pozitive dacă eşti pro, şi, evident, negative dacă eşti … cu contra.

Treaba e că aceste coabitări sunt de fapt urmările unor târguieli a la „ia şi tu şi dă-mi şi mie” şi „în jură-mă dar nu mă pocni”.

Cum subiectele cu Udrea şi Băsescu, oricât de mult s-ar strădui unii prestatori media, au cam început să se răsufle cum s-au răsuflat subiectele legate de Zăvoranca ori de Prigoană şi Bahmu, marea dezvpluzire a Tainei pe care pinguinii din Republica Congelată Andarctica nu o ştiau în detaliu, devoalarea noii coabitări, oferă încă nişte ocazii de a mânca o pită albă care să mearegă unsă pe gâtlejurile lubrifiate de rahatu cotidian.

„Vezi de ce aia sau ailaltă nu se întâmplă?”… sau „se întâmplă”, după caz … şi dă-i şi critică fericit că iar vei avea ocazia să îţi încasezi salariul.

Dacă ne uităm spre ce s-a întâmplat în ultimul sfert de veac vedem că de fapt vorbim de o lungă şi dătătoare de prosperitate eternă coabitare.

Oricât de tare i-ai vedea certându-se prin Parlament sau pe la televiziuni, combatanţii respectivi devin extrem de loiali unul altuia când vine vorba de a fura, de a avea relaţii cu aceiaşi interlopi cu gulere mai puţin sau mai mult albe fericiţi de obezificarea conturilorr personale. Îi vezi extrem de fericiţi şi amicali dacă aruncăm o geană prin separateurile restaurantelor de lux.Şi asta în timp ce aceia care i-au votat şi cărora le-au promis marea cu sarea devin tot mai pauperi.

În urmă cu câteva zile în urmă, preşedintele Iohannis, cu muşchiul la vedere îi trăgea una după alta scatoalce lui Ponta … numa’ că nu a spus că Ponta umbla cu arabii precum curvele prin căminele studenţeşti în vremea ând a umbla cu arabii era o formă de prostituţie.

”Primul ministru Victor Ponta a plecat pe cont propriu, nu a discutat cu mine în prealabil vizita pe care a făcut-o în statele din Arabia”, zicea iubitorul lucrului bine făcut (lucrul manual e întotdeauna bine făcut).

Prea se lăudase Ponta cu succesul viziteu sala la arăboci …

„Probabil a fost lipsă de comunicare. În general, ministrul de Externe discută cu consilierul prezidențial. Noi aveam această vizită negociată de un an de zile. A fost o lipsă de comunicare și cu siguranță putem să comunicăm mult mai bine pe această zonă” – a spus premierulşi ne srveşte asta ca și când explicația lui  veni din partea unui mare cavaler al Sfintei Morale. Chiar şi neînţelegerile dintre ministrul de externe şi consilierul prezidenţial nu ar fi decât o aplicare a protocolului.

 Un om cu mintea în cap ar fi spus că îl schimbă poe ministrul de externe pentru incompetenţă sau reavoinţă. Premierul, dimpotrivă, consideră că nimic nu e mai normal.

Cam din acelaşi film face parte şi supărarea premierului pe preşedinte că acesta a scos în stradă ONG-urile ca să protesteze de mama focului împotriva codului silvic și să lovească în Puvern.

Ponta, cu mintea întunericită de o gravă lipsă de imaginaţie şi de crasa incompetenţă de care dă dovadă zi de zi, face singura chestie pe car o ştie. Loveşte în adversari, lucru mult mai simplu decât a încerca să caute şi să aplice soluţii la problemele cu care se confruntă.

 „Impresia mea personală – zice Ponta – este că preşedintele a retrimis legea la Parlament pe baza unor informaţii pe care le-a primit de la nişte „binevoitori” care luptă cu îndârjire pentru interesele firmei Schweighofer. Oameni din PNL. Nu pot face încadrări juridice, dar sunt convins că cei din PNL care se luptă acum în Parlament au avut întâlniri formale şi informale cu reprezentanţii companiei. Eu îmi explic lupta din aceste zile şi dezinformarea de la Administraţia Prezidenţială prin interesele unor persoane din PNL.” … Ei? Mişto, nu?

După această declaraţie în herr Pămătuph von Kotrotcheni s-a umflat trifoiul și deși Ponta nu a învinovățit explicit cu nimic nici administrația prezidențială nici pe președinte în persoană, a început să facă spume extrem de abundente că te şi întrebai dacă nu ar trebui să îi recomande cineva să mai şi respire.

Tam nisam s-a apucat să amenințe că afirmația primului ministru va fi verificată, că a vorbit el cu șeful SRI să vadă dacă se confirmă sau nu că ar fi ceva necurat legat de Cotroceni și dacă nu e, va trebui ca premierul să plătească, că el nu admite așa ceva.

Oare de ce Ponta nu l-a tras pe preşedinte în judecată după modelul temporat negravidei Gabi Firea şi să se dea şantajat?

Treaba e, sau aşa pare, că deşi Ponta nu spusese nimic despre Cotroceni, decât că cel mluult, că a fost dezinformat sau manipulat de oameni din PNL,  Iohannis o ia ca pe ceva personal și face scandal televizat ca să arate că el nu este ca Băsescu  și nu admite astfel de învinuiri. Interesant, nu? De fapt, oare de ce se teme Santa Klaus? Se teme că dacă cineva îşi bagă nasul mai adânc decât de cuvine ar putea descoperi lucruri urâte?

Despre faptul că legăturile dintre lideri ai PNL şi  Schweighofer se cam ştie, există şi acte semnate care arată că e vorba de un  lobby cât se poate de clar.

Există şi dovezi ale unor legături dintre PSD  şi Schweighofer Holzindustrie … (Vezi „Sorina Matei despre relaţii dintre lideri ai PSD şi firma austriacă Schweighofer Holzindustrie” )

Ciudat în poveste cu Schweighofer Holzindustrie este că fiecare vede ca rea colaboratea cu austriecii  … rea dacă e făcută de ceilalţi. În fond e mai mişto să iei doar tu şpagă şi să nu o împarţi cu nimeni, nu?

Poate unii îşi mai amintesc de o mai veche (de pe vremea lui Năstase Vodă premier) când autodeclaratul liberal pursânge sponsoriza ca la balamuc cu sutre de milioane PDSR, antecesorul PSD-ului.

Treaba cu spumele her preşedintelui  e ciudăţică deoarece premierul vorbea de

colegii din PNL faţă de care preşedintele e acum neutru cică, şi nu despre el și consilieri. Domnul Iohannis se face că nu înţelege și îl învinuiește el la rândul lui pe Ponta de ceva ce nu a afirmat. Până la urmă toată treaba va rămâne în coadă de peşte, chiar dacă între timp Ponta a fost și mai explicit și a nominalizat persoana și grupul de lobbiști.

Una peste alta, cârdăşia, pardon, coabitarea merge mai departe, alegerile locale se tot apropie ca o avampremieră a alegerilor parlamentare, Măria e tot Mărie şi chiar dacă pălăria mai are nişte briz-briz-uri noi atârnate, tot aia e.

 Chiar şi  metodele sunt aceleași ca îna ate campanii electorale, dosare penale, miniștri condamnați cu suspendare, lături, bălăcăreală, greșeli voite sau nu de o parte și de alta.

Parcă ar fi un concurs al gafelor …

Deocamdată Iohannis, mai nou în bălăcăreala dinalbia cu lături, pare a şi-o fura ceva mai des, și mai temeinic, nemţeşte.

Totuşi, supărarea preşedintelui e explicabilă. Chiar dacă oficial a rupto cu PNL, ei sunt, totuşi, cei care l-au trimis la Cotroceni şi este interesat de schimbarea majorităţii parlamentare şi de câștigarea alegerilor locale etc dar nimeni pare a nu observacă își încalcă fișa postului și prerogativele constituționale. Păi dacă Ponta vorbea despre peneliști care fac lobby pentru firma austriacă iar  Iohannis se simte atins, vizat și învinuit direct,  rezultă că el se simte, este, și acționează ca penelist nu ca președinte.

În fond  şi ceilalţi preşedinţi au avut înclinaţii spresprijinirea partidului care i-a ajutat, nu?

Diferenţa cu  Iohannis e că el nu prea nevorbeşte prin intermediul televiziunilor mioritice, el se adresează mai mult televiziunilor germane, de parcă ar conduce românia prin intermediul  Germaniei, evident mizând pe faptul că lui frau Merkel ar putea să-i vină idei şi să bată cu pumnul în masă la o adică.

Numa’ să nu îi vină deutche premieresei ideea că e în pericol. Lumea zice că Iohannis ar avea şi cetăţenie germană, deci are tot dreptul ca într-o zi să vrea să candideze şi pe acolo. Şi nici nu ar fi rău, poate devenim şi nou un land german.

De un singur lucru e păcat .. că meteoritul ăla izbăvitor pare a nu mai dori să vină …

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: