Arhiva

Archive for 8 iulie 2015

Indemnizaţiile nesimţirii …

În loc de Motto:

1. Dacă vrei să fii un bun român plăteşte-ţi taxele şi impozitele, astfel politicienii vor potea să îşi bată joc de tine devenind cu atât mai bogaţi cu cât eşti tu mai sărac. 

2. Nu sta, du-te la vot ca să legitimezi clasa de escroci care te umileşte…

KLAUS IOHANNIS Nesimţitul numărul unu al ţării

KLAUS IOHANNIS
Nesimţitul numărul unu al ţării

Unii se mai întreabă şi azi cine sunt cei care şi-au luat ţara înapoi ccum se striga la finalul alegerilor prezidenţiale.

Azi s-a putut vedea unul din răspunsuri: Nesimţiţii şi-au luat ţara înapoi. 

Potrivit Ordonanţei privind majorarea indemnizaţiilor lunare pentru cele mai înalte funcţii de demnitate publică din România, aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri, preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor şi premierul vor avea un salariu brut de 21.540 de lei, iar net de 15.108 lei, începând cu 1 august 2015. Totodată, vicepremierul va avea o indemnizaţie lunară brută de 20.000 de lei, suma netă pe care o va încasa lunar fiind de 14.024 de lei, potrivit unor surse citate de Agerpres. 

De asemenea, potrivit actului normativ, au mai precizat sursele citate, miniştrii şi şefii de servicii de informaţii – SRI, SIE, STS şi SPP – vor avea o indemnizaţie lunară de 19.055 de lei brut, suma netă pe care urmează să o încaseze fiind de 13.365 de lei. 

Indemnizaţiile lunare pentru cele mai înalte funcţii de demnitate publică din România se majorează începând cu luna august a acestui an, a anunţat, miercuri, premierul interimar Gabriel Oprea, la Palatul Victoria. 

„Concret este vorba despre preşedintele României, prim-ministrul şi miniştrii, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, directorii SRI, SIE, SPP, STS. În total sunt 48 de funcţii vizate de această ordonanţă”, a afirmat Oprea, adăugând că măsura a fost introdusă printr-o ordonanţă adoptată de Guvern în şedinţa de miercuri. 

Oprea nu a precizat cuantumul cu care se vor majora salariile înalţilor demnitari, dar a spus că „noul nivel de salarizare ţine cont de reperul pe care îl reprezintă salarizarea în justiţie, şi anume remunerarea funcţiilor de preşedinte şi judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”

Întrebat ce părere are despre intenţia Guvernului de a mări salariile miniştrilor prin ordonanţă, Klaus Iohannis a spus că i se pare o intenţie înţeleaptă, având în vedere că salariul unui demnitar reflectă poziţia acestuia în stat.

„Există o intenţie a guvernului de a creste salariile miniştrilor. Mi se pare o intenţie înţeleaptă, cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţiei. Până la urmă este un lucru destul de evident că remuneraţia unui demnitar reflectă într-o măsură rezonabilă poziţia în stat”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

„Ştiu că miniştrii, de foarte multe ori, sunt în situaţia ca în propriul minister, un număr mare de funcţionari să aibă o remuneraţie considerabil mai mare decât ministrul, lucru care sigur nu poate fi o soluţie. Cred, de asemenea, că din raţiuni pur populiste nu s-a rezolvat până acum această chestiune”, a mai spus preşedintele.

Citesc şi recitesc declaraţiile Preşedintelui şi nu contenesc a mă uimi. 

Da, ar fi rezonabile aceste salarii propuse, dar numai dacă cei în disvcuţie ar ocupa funcţiile respective în ţări cum e Germania, Suedia sau alte ţări unde salariile mulţimii sunt civilizate şi nu în România unde omul de rând trebuie să se gândească dacă preferă să cumpere o eugenie sau o cutie de aspirine.

De fapt nesimţirea supremă nu stă tocmai în cuntumul acestor indemnizaţii propuse ci în modul în care au fost stabilite: FĂRĂ A SE FACE NICI UN FEL DE CORELAŢIE CU VENITURILE OMULUI DE RÂND.

Poate o fi adevărat că cei în discuţie au reponsabilităţi uriaşe… asta nu comentăm, problema este că ei sunt cei din cauza cărora omul de rând are în România un salariu atât de mic încât dacă îi spune unui locitor dintr-o ţară sănătoasă la cap din vestul Europei.

Să fie oare explicaţia pentru care „turma” care e chemată să voteze trebuie ţinută la un grad ridicol de salarizare faptul că astfel rămâne mai mult pentru nesimţiţi?

Mi-e şi graţă să mai spun că deoarece salariile turmei depind de aceşti oameni trebuia ca şi ei ca şi ceilalţi politiciani să fie şalarizaţi cu sume care să se calculeze prin aplicarea  unui coeficient unui salariu de refereinţă, de exemplu cel minim pe economie… De exemplu salariul Preşedintelui, cel mai mare din  stat, să fie de 20 de ori salariul minim.

Creşte salariul minim, creşte şi al preşpedintelui şi al celorlalţi granguri…

Care ar fi concluzia? Una extrem de cinică, poporul român este furmat dintr-un număr de imecili mult prea mare pentru a fi numit popor civilizat atâta timp cât se mai prezintă la vot ca să voteze o turmă de escroci care îşi bat joc de el zi de zi.

Şi tot imbecil fiind continuă să plătească taxe şi impozite finanţând nesimţirea clasei politice…

P.S. Tare aş dori să îl întreb pe preşedintele Iohannis ceva … Oare acum, crescând de patru ori aceste intemnizaţii şi şpaga pe care o vor percepe aceşti  megaescroci creşte în mod corespunzător?

 

ŞOCANT ! S-ar putea să fie nevoie ca Victor Ponta să se opereze iar

Victor Ponta

Se spune că un necaz nu vine niciodată de unul singur. Victor Ponta nu face excepţie.

Nici nu a scăpat bine de operaţia de la genunchi făcută  la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, că este posibil ca Premierul Ponta să trebuiască să se opereze iar.

Surse din apropierea Guvernului susţin că atunci când s-a aşezat pe fotoliul de premier s-a observat că manifesta oarecare jenă.

Mă cam ustură” – ar fi spus Premierul.

După o scurtă şedinţă de analize medicale, un medic specialist în iritaţii şi fisuri anale a declarat că este vorba de o infecţie.

Domnul premier – a declarat medicul specialist care la examinat pe Premier – venind de la turci avea o sensibilitate crescută în zona anală şi din cauza dovezilor de afecţiune extrem de puternic aplicate a contactat câţiva germeni care, în combinaţie, îi pot si fatali.

Netratată problema poate avea ca urmare imposibilitatea de a se mai aşeza vreodată pe fotoliul de premier.

Din primele cercetări am constatat că germenii respectivi se găsesc în coproculturile din gura unor specialişti în ştiri  de la Antena3, România TV, precum şi a unor persoane din guvern şi din alianţa aflată la guvernare.

Respectivul medic mai susţine că sensibilitatea crescută a zonei anale a premierului ar avea drept cauză şi anumite veşti primite de la DNA.

Vom reveni cu detalii dacă va fi cazul…

Categorii:Pamflet Etichete:, ,
%d blogeri au apreciat: