Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Politicăraie - Partide - Politicieni, Presă > Victor Ponta … sub presiunea baronilor… mărire şi decădere

Victor Ponta … sub presiunea baronilor… mărire şi decădere

Melania Cincea publică  pe  timpolis.ro două articole interesante şi care merită citite.

Ca de opicei, aceste articole scot iar în evidenţă faptul că jurnalista, pe lângă faptul că este o femeie frumoasă  are un real talent  într-ale meseriei.

Melania Cincea

Victor Ponta, sub presiunea şi la mâna baronilor puşcăriabili

O eventuală plecare a lui Victor Ponta din prim-planul politicii sau chiar din politică nu va fi un act benevol. Mai degrabă poate fi citită în cheia tensiunii acumulate între el şi baronii săi puşcăriabili, sub a căror presiune şi la a căror mână se află.

În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani”, scria Victor Ponta, pe o reţea de socializare, în preziua şedinţei de campanie a PSD, de la Poiana Braşov. Un eveniment cu miză majoră pentru partid, la care, însă, nu a ajuns.

E greu de crezut că o eventuală retragere e cauzată de oboseala de a mai lupta cu “regimul oribil”. Până nu demult declara că, din noiembrie, va duce bătăliile cu “regimul Băsescu” – ceea ce indica o strategie cu miză mare şi pe termen lung. Altfel, nu s-ar fi implicat în scrierea strategiei loviturii de stat din 2012. Nu ar fi dus războaie cu instituţii şi oameni care apără statul de drept. Nu ar fi susţinut mârşăvia din “marţea neagră”, nici amnistia şi graţierea în favoarea marilor corupţi. Nu se implica în decizii ce trădează planuri mari şi sete de putere: numirea de către el personal a şefului Direcţiei de Protecţie Internă a M.A.I., subordonarea directă a şefului Antifraudei – s-ar putea spune că a înfiinţat special această structură, pentru a şi-o subordona –, încercarea de a numi direct şeful S.T.S. şi pe cel al Poliţiei Române. Iar acum, pe fondul tensiunilor geopolitice în creştere, visul de a numi direct şeful Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei.

Mesajul d-lui Ponta poate fi citit ca un semnal transmis baronilor săi puşcăriabili, cum că ultima carte – legea amnistiei şi graţierii – e în mâneca sa. Iar o eventuală indisciplină a lor faţă de el, răsfrântă în primă instanţă la votul de la europarlamentare, i-ar putea costa nişte ani de libertate.

Sau poate fi citit în cheia deschiderii portiţei pe care, la o adică, va ieşi din liga mare a politici sau din politică, dar nu forţat, ci, iată – mesajul de zilele trecute va sta mărturie –, benevol. Deci, onorabil.

De fapt, se află sub presiunea şi la mâna nu puţinilor baroni cu probleme în Justiţie. Aici e, de fapt, zona producerii scurt-circuitului. În ochii lor, responsabil e Victor Ponta, care putea rezolva problemele, numai să fi vrut. Nu e exclus nici ca tensiunea să fie întreţinută de oameni din proximitatea lui, şi ei, cu mare influenţă în partid, poate la concurenţă cu a sa. A mai fost o situaţie care a dus spre ipoteza întreţinerii voluntare a unei situaţii încordate: protestul aleşilor Puterii la adresa ANI, din vara trecută, izbucnit în lipsa din ţară a lui Victor Ponta. O răbufnire intempestivă în condiţiile în care toţi ştiau, de multă vreme, că au proces cu ANI şi că nu au nicio şansă ca lucrurile să se schimbe în favoarea lor o dată cu o posibilă modificare a legii ANI, pentru că nicio lege nu poate fi aplicată retroactiv. Cineva, însă, mai ştia ceva: că Victor Ponta nu ieşea bine din acest episod, indiferent de decizia luată. Dacă ar fi acceptat eliminarea unor atribuţii ale ANI, ar fi avut, din nou, probleme cu partenerii occidentali. Dacă ar fi respins făţiş ideea modificării legii, şi-ar fi dinamitat relaţia cu baronii şi baroneţii locali. Atunci, găsise o soluţie de avarie – rămânerea în stand-by, pe termen pentru care nu-şi luase angajamentul. Liviu Dragnea le promite acum că – în ciuda MCV-ului şi a CE – un proiect de lege, aflat la Senat, care îi va “dezlega” de incompatibilităţi. După ce, cu o zi înainte, le răsucise cuţitul în rană: “Începem să ne punem întrebarea câţi mai rămân în picioare până la sfârşitul anului”.

Frustrările şi ranchiuna baronilor ameninţă, totuşi, să se reflecte la urne, în 25 mai. Iar dacă la europarlamentare PSD nu va primi – şi nu doar formal – sprijinul lor, riscă să nu obţină procentul care să dea şanse unei victorii a candidatului la Preşedinţie, cel mai probabil, lui Victor Ponta. Ceea ce i-ar putea atrage acestuia soarta lui Mircea Geoană. Acesta ar putea fi momentul – “benevol” – în care dl Ponta va părăsi scena politică.

Autor: 

Sursa: timpolis.ro

Data publicării: 10 aprilie 2014

Mărirea şi decăderea lui Victor Ponta

La trei ani de la urcarea pe soclu, vedem un Victor Ponta învins şi umilit de propriul partid. Căruia îi transmite, prin televiziuni, mesaje-rugăminte.

În vara lui 2012, se părea, nimeni şi nimic nu putea sta în calea noii puteri USL. A cărei efigie era Victor Ponta, pionul cel mai important, date fiind dimensiunea şi experienţa în jocuri subterane ale PSD. Era un Victor Ponta ridicat pe soclu, ca exponent al celor care cereau protecţie în faţa Justiţiei şi al celor care, victime ale inoculării ideii că Traian Băsescu le-a tăiat salariile, îl voiau alungat de la Cotroceni, situaţie care îi venea mănuşă, pentru că preşedintele Băsescu era singurul care-i mai putea pune stavilă acţiunilor – derapaje democratice şi abuzuri legislative. Era un Victor Ponta de o aroganţă strivitoare cu oricine încerca să i se opună – de la jurnalişti, la reprezentanţi ai Cancelariilor occidentale. Avea la dispoziţie o majoritate parlamentară docilă, televiziuni aservite şi fonduri imense, inclusiv private, nefiind puţini cei care încercau să-i intre în graţii, sperând că, potrivit cutumei, sponsorizarea li se va întoarce înzecit în conturi, din afaceri oneroase cu Statul.

Toate acţiunile din iulie 2012, derulate în câteva zile, au indicat premeditarea a ceea ce s-a vrut o lovitură de stat: înlăturarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, schimbarea Avocatului Poporului – singurul care putea ataca la CCR ordonanţele guvernamentale –, trecerea Monitorului Oficial din subordinea Parlamentului în cea a Secretariatului General al Guvernului – pentru ca modificarea de legi să aibă drum lin şi rapid –, încercarea de îngrădire a prerogativelor CCR, pentru ca această instituţie să nu se mai poată pronunţa asupra deciziilor luate de Legislativ – şi încercarea de suspendare a preşedintelui Băsescu, prin referendum fraudat.

Câştigarea, în toamnă, a parlamentarelor, de către echipa pucistă, nu a fost suficientă pentru dl Ponta. Planul lui neoficial viza ocuparea Cotroceniului, în 2014. Dar pentru asta avea nevoie de informaţii la care, altfel, nu avea acces, şi de protecţie, pentru a-şi masca episoade din trecut. Aşa că a început să implice în joc servicii speciale. De unele s-a folosit, de altele a încercat, dar nu a reuşit.

2013 a fost anul în care oferea deja indicii clare că, la prezidenţialele din 2014, va juca personal rolul prezidenţiabilului, umilind constant şi PNL, şi pe Crin Antonescu, prin decizii care-i sfidau sau îi ignorau. A fost anul în care dl Ponta se comporta ca arendaş la Justiţie. Şi anul când, prin noua Constituţie la care lucra USL, Legislativului i se pregăteau puteri discreţionare, care ar fi aruncat în aer echilibrul puterilor în stat. Iar pentru o îngenunchere a Justiţiei, ar fi urmat ca Parlamentul să numească şefii Parchetului General, ai DNA, ai DIICOT. A fost şi anul în care dl Ponta sfida partenerii occidentali ai ţării – la Forumul Româno-Chinez, respectând solicitarea premierului comunist chinez, majoritatea supusă d-lui Ponta înlăturase din Parlamentul României drapelul UE. A fost şi anul orchestrării „marţei negre”, al cărei scop fusese modificarea Codului Penal şi a Legii am­nistiei în funcţie de interese transpartinice. Şi un an la finalul căruia, Crin Antonescu vorbea, deschis, dar tardiv, despre jocul la dublu al lui Victor Ponta.

La începutul lui 2014, după ruperea USL, avea deja drum liber spre prezidenţiale, putere masivă concentrată în mâinile sale şi previziuni electorale optimiste. Din această poziţie, a continuat să sfideze. Şi UE – în campania pentru europarlamentare, coaliţia în care PSD era număr unu jucase cartea naţionalismului, deşi Parlamentul European nu reprezintă interese naţionale şi nimeni nu avea nevoie de o exacerbare a naţionalismului. Şi SUA – în timp ce anunţau că se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei, în colaborare cu UE, premierul Ponta  transmitea mesajul că baronii săi puşcăriabili sunt mai importanţi şi că le rămâne alături. Şi popor – căruia i-a oferit “cadou” grandioasa şi ultra-costisitoarea lansare a candidaturii sale la prezidenţiale. Speranţele i s-au năruit, însă, în 16 noiembrie, când a fost zdrobit, la urne, de Klaus Iohannis.

 

În 2015 a intrat cu o cotă de în­credere şi autoritate în propriul partid mult diminuată. El şi baronii săi – piesele grele ale partidului – fuseseră setaţi pe tolerare re­ci­procă, valabilă numai în condiţii de câş­tig: unii sperând să fie scă­paţi de problemele cu justiţia, celălalt folosindu-se de ei în încercarea de a obţine toată puterea. Cum jocul fusese pierdut, nu mai aveau motive să se suporte. Aşa s-a ajuns la excluderi, la plecări din partid, la tensiuni de nestăvilit.

Lovitura în plex primită din partea DNA, care l-a pus sub urmărire într-un dosar de corupţie, pare să-l fi destabilizat. Momentul refugierii, oficial în scop terapeutic, la amicul Recep Erdogan a fost prielnic pentru trădări – de la cele în interes naţional, venite de la partenerii de coaliţie, care l-au votat la SIE pe Mihai Răzvan Ungureanu, la cele ale oamenilor din propriul partid, pierderea susţinerii lor fiind, probabil, motivul demisiei sale de la vârful PSD. Altfel, nu e omul demisiei, a demonstrat-o şi în cazul plagiatului dovedit, şi al pierderii prezidenţialelor.

La trei ani de la urcarea pe soclu, vedem, zilele acestea, un Victor Ponta învins şi umilit de propriul partid. Căruia îi transmite, prin televiziuni, un mesaj-rugăminte: “Vreau să stau la Guvern până în 2016.” E greu, însă, e crezut că PSD îi va face această favoare.

Autor: 

Sursa: timpolis.ro

Data publicării: 27 iulie 2015

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: