Prima pagină > Politicăraie - Partide - Politicieni > PNL consideră că rectificarea bugetară nu e constituţională

PNL consideră că rectificarea bugetară nu e constituţională

pnlPartidul Național Liberal consideră că rectificarea bugetară este una nu tocmai constituțională și cere corectarea acesteia.

 Se consideră că ordonanța simplă,  privind această rectifiare, publicată în Monitorul Oficial, ar încălca, conform liberalilor,  Constituția deoarece legea fundamentală interzice Guvernului, prin articolul 115, să emită ordonanţe în domenii care fac obiectul legilor organice.

„Guvernul încalcă Constituţia – susțin liberalii într-un comunicat –  prin faptul că face o derogare de la o lege organică, printr-un act normativ cu caracter ordinar, cum este cazul ordonanţei simple, iar legea fundamentală interzice Guvernului, prin articolul 115, să emită ordonanţe în domenii care fac obiectul legilor organice”.

Liberalii spun că orice derogare de la o lege organică, cum este Legea finanţelor publice, trebuie să se facă printr-o „lege de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază”, potrivit Curţii Constituţionale a României, Ordonanţa simplă, Ordonanţa simplă privind rectificarea bugetară, publicată în Monitorul Oficial, introducând derogări de la rigorile stabilite de Legea finanţelor publice, precum şi de la alte acte normative.

PNL spune că PSD doreşte să aloce fonduri căre cheltuiali ce păot fi restricţionate pe criterii politice. „PSD doreşte să realoce fonduri de investiţii către cheltuieli care pot fi uşor redirecţionate pe criterii politice. Este vorba de investiţii în maşini, mobilier sau dotări în loc de investiţii în proiecte majore, care sunt astfel abandonate”.

PNL mai spune că este imperativ ca Guvernul să îşi întrerupă vacanţa şi „să se întrunească de urgenţă într-o nouă şedinţă şi să corecteze rectificarea bugetară astfel încât aceasta să fie una constituţională”

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: