Prima pagină > Dezvăluiri, Puncte de vedere > LIMBI CU TUŞĂ GOASĂ TRASE MOAŞTELOR UNUI TRIBUN CARE NU A LUAT NICIODATĂ DESTUL RUDOTEL

LIMBI CU TUŞĂ GOASĂ TRASE MOAŞTELOR UNUI TRIBUN CARE NU A LUAT NICIODATĂ DESTUL RUDOTEL

Dialog real …

– Ai auzit că a murit Vadim Tudor?

– Am auzit, să fie sănătos …

Corneliu Vadim Tudor a murit.

Dumnezeu să-l odihnească şi să-l ierte dacă poate …

Doliu (1)

Corneliu Vadim Tudor

  1. Moartea lui Vadium Tudor a scos la iveală un lucru Românii sunt bolnavi rău de Sindrom Stockholm. Cu cât cinea a fost mai abitir de către Vadim în mizeriile lui media (România Mare şi Tricolorul), cu atât acum limbile pe care i le trage sunt mai apăsate.
  2. Oare Vadim Tudor nu ar trebui îngropat cu fundul în sus pentru a putea doritorii să îi tragă în moaşte limbile admirative şi după ce va fi băgat la „conservă” în loc cu linişte şi verdeaţă. Altfel se face acum o înghesuială teribilă…

Corneliu Vadim Tudor a fost adulat de unii, detestat de alţii şi considrat un măscărici care întotdeauna uita să ia destul Rudotel.

Cum a fost cu adevărat? Dumnezeu şau dracu ştie…

Indiferent cum în considera cineva, Corneliu Vadim  Tudor a fost un individ care nu putea trece neobservat.

Personal îl detestam pentru trecutul lui de lingău al familiei dictatorului Ceauşescu, radio Europa Liberă îl numea „poetul casei Ceauşescu” şi asta fără să greşească.

În 1989, atunci când Ceauşescu a fugit Vadim Tudor, ca orice laş veritabil, căuta un loc unde să se ascundă de teamă că dacă îl vor găsi revoluţionarii şi îl vor beli. Probabil, fiind Crăciun, deja se visa pe un platou cu mărul în gură şi legume în jur.

Au trecut acele zile şi a căutat o modalitate de a se afirma… a ales naţionalismul paranoind. Nu putea să stea în afara jocului politic dintr-un motiv foarte logic, el însuşi se considera vinovat de adularea familiei Ceauşescu.

A făcut un partid, a făcut câteva publicaţii şi s-a apucat să facă ce ştia că prinde la „turmă”. Scuipa venin şi arunca noroi în toată lumea… asta ştia să facă foarte bine.

Personal nu sunt destul de ipocrit încât să spun că jelesc moartea „măreţului tribun”, dar nici destul de mitocan încât să mă bucur …

Din punctul meu de vedere Corneliu Vadim Tudor a trăit cu 25 de ani mai mult decât trebuia… Atât…

JIGODIILE IPOCRITE

Cumea este că acum, după ce a dat colţul, unele lepre la fel de veritabile ca şi Vadim s-au apucat să îi treagă nişte limbi cu tuşe grosiere de-a dreptul.

Aproape că ai senzaţia că în curând vor începe demersurile de sanctificare a lui, sculptorii îi vor face bustul şi-l vor pune între Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, sau între Mihai Eminescu şi Ion Minulescu, iar ziua morţii lui Vadim ar urma să fie declarată drept Ziua Naţional a Limbincurismului şi a Ipocriziei Mioritice.

Am rămas absolut stupefiat când cineva a zis că trebuie acum să îl vorbim de bine pe Vadim Tudor, după ce l-or îngropa avem vreme să „aruncăm cu noroi în el”, de parcă ar fi rău să arunci cu noroi într-un gunoi al istoriei.

Un adevărat teatru de prost gust, cu o ipocrizie care depăşea de departe bunul simţ a fost jucat de nişte jigodii care, mirabil, nu sunt la puşcărie încă, indivizi ca Dumitru Dragomir, Codrin Ştefănescu, Marius Marinescu, Flori Condurăţeanu au dat un adevătar spectacol de ipocrizie jelindu-l pe Vadim cam cum şi-ar jeli căţelul călcat de o maşină…

A fost un  spectacol absolut sinistru…

Cam la fel de sinistru pe cum este spectacolul care se desfăşoară acum, când scrie aceste rânduri la Antena 3…  Alessandra Stoicescu, arborând o  mutră cam la fel de întunecată de parcă i-ar fi decedat vibratorul aflat în funcţiune este la fel de tristă cum erat Mircea Badea şi Mihai Gâdea când Varanul, stăpânul lor, a intrat acolo unde îi e locul pentru un deceniu din care va face doi-trei ani,  nu mai conteneşte să mimeze durerea (evident, cu excepţia momentelor când camera ajunge la ea pe neaşteptate şi îşi reprimă fără prea mult succes adresat complice unuia sau altuia dintre invitaţi).

Dar asta nu mă miră, în fond, la cât rahat se mănâncă la Antena 3 teatrul jalnic din aceste zile este un fel de respiro … şi pe deasupra sincer sau nu, deplâng moartea cuiva care chiar a murit şi de care îşi vor aminti cam cu aceeaşi pioşenie cu care îşi vor amiti de D.Voiculescu după ce va muri. Rar, dar puternic…

Ce mă uimeşte este faptul că Irina Petraru, jurnalista de la B1TV (cea care a înlocuit-o pe Mădălina Puşcalău atunci când Cătălin Striblea a înlocuit-o pe Sorina Matei pentru că au refuzat să se alinieze frumos în noua echipă de scuipători de flegme şi lingători de buci la comandă. Aceasta, cu o nesimţire demnă de o cauză mai bună, aproape că ar fi vrut să îşi decoreze studioul cu o poză mare a lui Vadim …

Ce nu m-a uimit este graba cu care fostul securist, Patriarhul Daniel s-a grăbit să îşi trimită regretele eterne familiei lui Vadim Tudor.  În fond, cânva ambii erau colegi întru servirea Securităţii…

Cred că există doi oameni care sunt chiar datori să îi aducă lui Vadim omagii.

Gigi Becali pentru că a fost scos din puşcărie de Vadim şi dus la Bruxelles unde, cot la cot au făcut de râs ţara asta…

Un alt îndatorat este Ion Iliescu. Pentru că, mirabil sau nu, Vadim Tudor l-a făcut preşedinte a doua oară.

Scenariul a fost simplu. Ca Iliescu să ajungă  preşedinte al României era nevoie de cineva şi mai detestat decât el. Astfel, PDSR-ul de la acea vreme l-a ajutat pe ascuns pe Vadim să ajungă î turul doi eliminând ceilalţi candidaţi (aproape oricare din ceilalţi l-ar fi învins pe Iliescu). În turul doi, PDSR a lansat zicerea „Din  două rele, alegeţi răul cel mai mic”.

S-a creat atunci o adevărată fobie anti Vadim, o coaliţie formată din   media de la acea vreme, diaspora, partidele politice au creat o halucinantă alianţă temporară, fie că vorbim de partidele istorice, fie că vorbim de PDSR şi alte partide neocomuniste create din foşti securişti şi foşti comunişti.

Pur şi simplu Vadim era pericolul public numărul 1.

Ar fi multe de spus despre Vadim Tudor şi despre felul în care l-am perceput eu, dar  credcă e mai bine să încerc o scurtă biografie pe atât de neutră pe cât am să pot.

SCURTĂ BIOGRAFIE NEUTRĂ A JIGODIEI

Corneliu Vadim Tudor s-a născut la Bucureşti la data de 28 noiembrie 1949 şi a murit tot la Bucureşti pe 14 septembrie 2015.

În 1971 a a absolvit Facultatea de Filosofie, în perioada 1978–1979 a urmat la Universitatea din Viena un curs de istorie, ca bursier „Herder”, devenind doctor în istorie.

Înainte de 1989  Vadim Tudor a fost un apropiat al lui Eugen Barbu şi a lucrat la revista acestuia „Săptămâna”, fiind membru al PCR, din septembrie 1980 până la 5 iunie 1989, când, din cauza unor motive „politice, culturale şi personale”, şi-a depus carnetul PCR şi legitimaţia de ziarist pe adresa lui Nicolae Ceauşescu.

În Martie, ’90 înfiinţează revista „România Mare”, unde ocupă postul de redactor şef, a înfiinţat şi revista Tricolorul, pe care a folosit-o de-a lungul timpului ca armă media pentru a ataca politicieni, ziarişti şi alte persoane publice.

Împreună cu Eugen Barbu înfiinţează Partidul România Mare, un  partid de naţionalist, partid pe care l-a reprezentat în Parlament în mai multe legislaturi, din 1992 până în 2008. Este ales preşedinte al partidului (din 20 iunie 1991, reales în martie 1993 şi în noiembrie 1997).

Corneliu Vadim Tudor este senator de Bucureşti, ales la 27 septembrie 1992 şi la 3 noiembrie 1996. A fost secretar al Biroului Permanent al Senatului României (octombrie 1992 – noiembrie 1996).

În noiembrie 1996 a candidat la Preşedinţie, obţinând 4,72% din voturi.

CÎn total a candidat de cinci ori la preşedinţie, cel mai bun rezultat îl obţine în 2000. Câştigă în primul tur 3.178.293 de voturi. Intră în al doilea tur de scrutin, avându-l drept contracandidat pe Ion Iliescu.

În  2000,  Vadim Tudor a fost ales senator pe listele PRM Bucureşti pentru Senat, iar în vara anului 2009, acesta obţine mandat în Parlamentul European.

Lovitură dură pentru Vadim, pe 15 iunie 2013, reprezentanţii din 24 de organizaţii judeţene ale PRM au votat revocarea lui Vadim Tudor de la conducerea partidului, dar Tribunalul Bucureşti a decis  să fie repus în funcţia de preşedinte.

În anul 2014 tribunul a candidat din nou la preşedinţie, situânduse pe ultimele locuri.

În traiectoria sa politică Vadm Tudor a fost discipolul scriitorului Eugen Barbu şi era cunoscut prin prin izbucnirile sale temperamentale, cu caracter extremist-naţionalist, combinate cu retorica politcă dură, atât în publicaţiile sale, cât şi în apariţiile pe scena publică.

Spiritul său revarşard a determinat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să-l amedeze cu 3000 de lei pe Vadim pentru că a numit-o „prostituată” în repetate rânduri pe fosta candidată la parlamentare Anca Cârcu. În aprilie 2008 Tribunalul Bucureşti a decis ca acesta să-i plătească daune de 1.000 de lei şi să publice sentinţa în două publicaţii: Tricolorul şi România Mare.

Vadim Tudor a publicat 32 de cărţi, volume de poezie şi publicistică, unele editate în franceză, engleză şi arabă, şi a scris piese de teatru.

Tribunul a fost acuzat de promovarea unui discurs antisemit, cu accente rasiste, s-a opus Legii lustraţiei, înfiinţării CNSAS şi Legii Ticu, precum şi condamnării comunismului în Parlamentul României, fiind singurul care a făcut opoziţie cu ocazia prezentării raportului comisiei prezidenţiale, în decembrie 2006.

* * *

Absolut uimitor mi se pare un articol publicat de domnul profesor  Ioan Coja pe siteul dânsului personal  la data 11.12.2011

PRECIZARE (pe care o voi posta şi la finalul articolului importat de pe siteul domnului profesor Coja):

Având în vedere că, deşi la finalul articolului există un link spre un site de unde ar fi importat domnul profesor articolul îmi iau libertatea de a-l considera pe dumnealui drept autorul articolului. Asta deoarece nu precizează că ar fi vorba de un alt autor deşi  la adresa respectivă există un site închis de autor.

Dacă domnul profesor va preciza că nu dumnealui este autorul articolului voi face precizarea respectivă.

Domnul profesor Ion Coja, după cum mărturireşte chiar dumnealui a colaborat la publicaţiile lui C.V.T., “Tricolorul” şi “România Mare”. Autorul vorbeşte nici mai mult, nici mai puţin de prostia lui Corneliu Vadim Tudor, dar şi despre:

„Cascadele de injurii obscene, dezgustătoare şi nesusţinute de nici un fel de argumente pertinente, cu care-i potopeşte, practic, pe toţi oamenii publici din România, listele cu homosexualii din viaţa noastră politică (a publicat odată una în care n-a uitat pe nimeni, din nici un partid: Traian Băsescu, Adrian Năstase, Victor Ponta, Mădălin Voicu, Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban, Gyorgy Frunda şi mulţi, mulţi alţii) …” , precum şi despre “ …buletinele medicale” care descriau simptomele aşa-zisului cancer de care suferă Traian Băsescu (leşinuri, hemoragii nazale puternice, paralizii temporare etc., care, de multe ori, necesitau, chipurile, intervenţia nu ştiu căror vrăjitoare aduse de Elena Udrea) şi pe care, cu încrederea lui oarbă şi naivă în “informatorii” săi confidenţiali (însărcinaţi, probabil, în realitate, să-şi bată joc de el), le-a publicat luni de-a rîndul în “Tricolorul” şi “România Mare …”.

Domnul profesor Coja vorbeşte şi de laşitatea „tribunului”. O „…probă a laşităţii “tribunului” este incredibila sa atitudine din aprilie 2011, cînd cei trei consilieri municipali ai PRM din primăria capitalei, Victor Iovici, Nicuşor Stan şi Adrian Roşeţi, au votat, în şedinţa Consiliului General de joi, 14 aprilie, în favoarea referendumului propus de Elena Udrea, pe atunci prezumtivă candidată la primăria Bucureştiului, prin care aceasta urmărea desfiinţarea actualelor sectoare şi creşterea prerogativelor primarului general….”

Iată articolul:

Adevarata față a lui Corneliu Vadim Tudor

În perioada noiembrie 2010 – mai 2011, am scris la “Tricolorul” lui Corneliu Vadim Tudor. Veneam de la revista “Naţiunea”, cel mai longeviv săptămînal din România, înfiinţat în 1990 de Iosif Constantin Drăgan. În octombrie 2010, înainte de a fi resuscitată de fostul ei redactor-şef şi de unul din colegii săi, “Naţiunea” îşi încetase apariţia din motive financiare, iar eu, profitînd de faptul că, la un moment dat, mi-a fost reprodus în “Tricolorul” un articol din hebdomadarul respectiv, i-am trimis o scrisoare lui Vadim, fără să-l cunosc cîtuşi de puţin (adresa lui figura în mai toate jurnalele, în cadrul diverselor hotărîri judecătoreşti publicate cu ocazia finalizării proceselor “tribunului”), întrebîndu-l dacă nu vrea să mă lase să scriu la ziarele lui şi precizînd în mod expres că n-am nici un fel de pretenţii, financiare sau de altă natură, singura mea dorinţă fiind aceea de a protesta, atît cît mă duc pe mine mintea şi talentul, împotriva criminalului şi dictatorialului regim portocaliu. A fost de acord şi, timp de vreo lună şi jumătate, am colaborat bine. Apoi, Vadim a fost de părere că scriu foarte bine şi m-a “promovat” editorialist, cu articolele publicate mereu pe prima pagină. Cu ocazia acestei “promovări”, însă, colaborarea noastră s-a deteriorat radical, căci “tribunul” a început (probabil din “grijă” pentru textele ce urmau să apară permanent pe pagina I) să-mi modifice articolele de cea mai stupidă şi nejustificată manieră. Am înţeles curînd că modificările cu pricina (nu de ordin ideatic, ci exclusiv stilistic) nu au nici o altă raţiune în afară de orgoliul său nemăsurat, de pamfletar şi scriitor minuscul, care se crede uriaş şi care, din această postură, se simţea obligat să-şi lase amprenta ineptă pe tot ceea ce scriam, căci nu putea admite că textele mele, de tînăr jurnalist, erau perfecte şi nu trebuiau atinse de pixul lui negru, sursă de “corecturi” tembele şi absolut nemotivate. Cunoscîndu-i infatuarea şi grobianismul, l-am suportat cîteva luni, apoi i-am trimis o nouă scrisoare, în care am îndrăznit să abordez chestiunea, rugîndu-l, pe cel mai politicos ton din lume, să-mi publice articolele fără modificări, ca la începutul colaborării noastre, şi precizînd din nou că nu-i cer NIMIC, nici bani, nici funcţii în partid, nici vreo slujbă cine ştie unde, singura mea dorinţă fiind aceea de a lua atitudine împotriva regimului care duce România în prăpastie, aşa cum făcusem şi pînă atunci, în articole extrem de dure, chiar violente, semnate permanent cu numele meu real – îndrăzneală fără precedent la “Tricolorul” sau “România Mare”, unde, de regulă, cu cît textele sînt mai dure, cu atît sînt mai anonime sau semnate cu pseudonime. Răspunsul – de care, de altfel, nu m-am îndoit nici o clipă şi care, în condiţiile menţionate, scoate perfect în evidenţă aroganţa meschină şi micimea sufletească a “tribunului” – a fost încetarea colaborării dintre noi. În cele ce urmează, vreau să descriu adevărata faţă a lui Corneliu Vadim Tudor, aşa cum am cunoscut-o pe parcursul relaţiei noastre profesionale şi prin intermediul manifestărilor lui publice.

Ce m-a şocat cel mai tare la Vadim, după ce am început să-l cunosc mai bine, a fost prostia lui, în sensul cel mai strict al termenului. Nu intenţionez sub nici o formă să-l împroşc pe preşedintele PRM cu injurii josnice şi neargumentate, în propriul lui stil, dar pur şi simplu nu există alt cuvînt. Personal, am avut posibilitatea de a contempla această prostie în toată plenitudinea ei, cu ocazia modificărilor despre care am vorbit mai sus, aduse de “tribun” articolelor mele, sub pretextul că le “îmbunătăţeşte”. Modificările astea denotau o asemenea neghiobie şi atîta încrîncenare în a strica nişte texte reuşite şi în a coborî, astfel, nivelul general al ziarului, încît mă uluiau, pur şi simplu! Exemplele ar putea fi nenumărate şi unele mai hilare şi mai jenante decît altele, dar, pentru că ele nu constituie subiectul exclusiv al acestui articol şi pentru a nu-i plictisi pe cititori, nu voi cita decît cîteva, dintre cele mai grăitoare. Astfel, titlul “Puterea poporului”, pus unui editorial în care exprimam ideea că, până la alegerile parlamentare din 2012, singurul care poate schimba starea de lucruri existentă în România este poporul, acelaşi popor care a ieşit în stradă în decembrie 1989, a fost schimbat în infantilul, dar mai agresivul “Numai furia populară îl poate răsturna pe golanul Băsescu”. Alt titlu – “Prostia unchiului Sam” – ,  în care analizam conţinutul cablogramelor trimise de ambasadorul SUA la Washington, cu prilejul suspendării lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al republicii, precum şi gafele comise de Statele Unite în general, în mai toate ţările în a căror politică internă s-au amestecat, a fost înlocuit cu banalul “Americanii nu înţeleg realităţile din România”, care nu acoperea decît parţial conţinutul articolului, dar, în mod sigur, nu din deferenţă faţă de yankei, căci, cu doar cîteva zile înainte, cu ocazia “execuţiei” lui Osama Ben Laden, Vadim însuşi scrisese şi a semnase, în “Tricolorul”, un articol în care vorbea despre “infantilismul”, “aberaţiile”, “minciunile” şi “nivelul” intelectual scăzut al americanilor şi al preşedintelui lor, Barack Obama. Finalul unui editorial satiric, intitulat de mine “Noi date istorice despre împăratul Traian, Elena din Troia şi Dacia Felix” (în care era vorba, bineînţeles, despre Traian Băsescu, Elena Udrea şi ura obsesivă a preşedintelui împotriva lui Dan Voiculescu), a fost modificat prin adăugarea unei ultime fraze, fără nici cea mai mică legătură cu restul textului, care spunea ceva despre foştii curteni cu sex incert ai împăratului, ce intonau un imn de slavă în amintirea tiranului mort: “Noi sîntem uslaşii lui Traian” (aberaţie flagrantă, căci “uslaşii” – membrii USL – sînt, evident, opozanţii lui Băsescu, nu “curtenii” lui); în conformitate cu acest final absolut cretin, formula citată a fost utilizată şi ca titlu, în locul celui ales de mine. Închei suita exemplelor cu articolul intitulat “Cîinii de pază ai javrei ordinare (II)“, căci era urmarea unui editorial anterior, în care-i analizam, în ordine alfabetică, pe principalii jurnalişti băsişti din România şi scriam despre ei că, din cîini de pază ai democraţiei, au devenit cîinii de pază ai şefului statului. Ei bine, titlul menţionat a fost schimbat în “Lacheii din presă”, ceea ce a rupt orice continuitate cu precedentul articol, făcîndu-i, probabil, pe cititorii care parcurseseră primul text, să se întrebe de ce, fiind vorba, evident, de o continuare, cel de-al doilea nu poartă acelaşi titlu, iar pe cei care nu-l parcurseseră şi care, din noul titlu, nu-şi puteau da seama că este vorba despre o a doua parte, să se întrebe de ce am început trecerea în revistă a “lacheilor” abia de la litera “L” (Ioana Lupea), omiţîndu-i pe Horia Alexandrescu, Grigore Cartianu, Ion Cristoiu, Emil Hurezeanu ş.a. Cred că faza asta, cu schimbarea titlului unui articol care este continuarea altuia, este unică în presa mondială şi că nici un patron de ziar n-a mai fost vreodată atât de neghiob încât să-şi dea singur stângu-n dreptul, băgându-şi cititorii-n ceaţă de bunăvoie şi nesilit de nimeni!!!

Dar, dincolo de toate aceste modificări de ordin “stilistic” şi de multe altele, Vadim a operat în textele mele şi unele “corecturi gramaticale”, la fel de prosteşti. Astfel, ori de cîte ori am folosit cuvîntul “putere” (cu sensul de “putere politică”, desigur), el a înlocuit “p”-ul mic cu unul mare, ca şi cum ar fi fost vorba de un nume propriu, greşeală pur şi simplu grosolană (celebrul lingvist român Alexandru Graur are un articol cît se poate de edificator în acest sens). În alt loc, în care scriam ceva despre “televiziunea publică”, a înlocuit, de asemenea, “t”-ul mic cu unul mare. De altfel, aşa stau lucrurile în cazul tuturor textelor publicate în “Tricolorul”: ori de cîte ori apar, în mijlocul unor propoziţii, cuvinte ca “planetă”, “televiziune”, “conferinţă de presă”, “istorie”, “mare” (este vorba despre întinderea de apă) etc., ele sînt tipărite cu iniţiale majuscule, ca şi cînd ar fi vorba despre nume proprii (?!). Cuvîntul “mase” este tipărit invariabil cu doi “s” (ca pe vremea stalinismului!), ba chiar, la un moment dat, într-un articol scris chiar de sine, dar nesemnat, în propoziţia: “Îţi dăm, noi, o sugestie”, “maestrul” a încadrat subiectul – “noi” – între virgule, separîndu-l atît de predicat, cît şi de complementul direct!!! Toate aceste greşeli de scriere (căci nu sînt altceva) demonstrează cît se poate de clar că, în ciuda vastelor şi incontestabilelor lui cunoştinţe în materie de istorie şi de literatură, Corneliu Vadim Tudor nu este un adevărat om de cultură, aşa cum îi place atît de mult să se pretindă, ci doar un individ care a acumulat multe informaţii în anumite domenii, dar care nu ştie să le folosească şi care habar n-are să scrie corect limba română; dacă nu sînt însoţite şi de o oarecare inteligenţă nativă, cunoştinţele înmagazinate în cutia craniană nu te fac om de cultură.

În afara stricăciunilor inepte aduse articolelor mele, însă, prostia crasă a lui Corneliu Vadim Tudor reieşea şi reiese din întreaga sa manieră de a face presă, care-l defineşte, fără drept de apel, ca pe un bezmetic, lovit de streche şi lipsit de orice raţiune. Cascadele de injurii obscene, dezgustătoare şi nesusţinute de nici un fel de argumente pertinente, cu care-i potopeşte, practic, pe toţi oamenii publici din România, listele cu homosexualii din viaţa noastră politică (a publicat odată una în care n-a uitat pe nimeni, din nici un partid: Traian Băsescu, Adrian Năstase, Victor Ponta, Mădălin Voicu, Crin Antonescu, Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban, Gyorgy Frunda şi mulţi, mulţi alţii), insistenţa ridicolă cu care apără “drepturile” cîinilor vagabonzi, pînă şi în discursurile ţinute în Parlamentul European (total nepotrivită pentru un politician care se pretinde serios şi se vrea “tribunul” unei naţii), sondajele de opinie halucinant de ireale, pe care numai un retardat le poate crede, care situează PRM-ul pe locul doi în preferinţele electoratului, iar pe preşedintele său pe locul întîi, cînd, în realitate, partidul de zbate sub pragul electoral necesar pentru a intra în Parlament, “buletinele medicale” care descriau simptomele aşa-zisului cancer de care suferă Traian Băsescu (leşinuri, hemoragii nazale puternice, paralizii temporare etc., care, de multe ori, necesitau, chipurile, intervenţia nu ştiu căror vrăjitoare aduse de Elena Udrea) şi pe care, cu încrederea lui oarbă şi naivă în “informatorii” săi confidenţiali (însărcinaţi, probabil, în realitate, să-şi bată joc de el), le-a publicat luni de-a rîndul în “Tricolorul” şi “România Mare”, pînă cînd chiar şi el şi-a dat seama că preşedintele nu mai moare odată şi a fost nevoit să le sisteze – toate acestea, deci, arată limpede, în afară de “calitatea” lui umană, şi coeficientul de inteligenţă extrem de scăzut al lui Vadim, care practică un jurnalism inferior chiar şi celui de tip OTV.

Şi pentru că un om prost se comportă ca atare în toate împrejurările vieţii, “tribunul” ne dovedeşte cît îl duce minte şi prin prestaţiile lui televizate, pe parcursul cărora “face politică”. Pentru că omul acesta (deşi cred că mă hazardez, numindu-l “om”) n-a avut niciodată nici cel mai mic program politic, “ideile” sale rezumîndu-se la “patriotismul” de operetă (Samuel Johnson, scriitor englez din secolul al XVIII-lea, spunea că “Patriotismul este ultimul refugiu al unei lichele”), la înjurarea din gros a maghiarilor (nu că nu ar merita-o) şi a adversarilor politici de orice culoare şi la datele istorice sau citatele din oameni celebri, înşirate ca mărgelele pe aţă, fără nici cea mai mică legătură cu subiectul emisiunilor la care participă, numai şi numai pentru a se da în stambă, cu disperarea neamului prost care ţine cu tot dinadinsul să arate că şi-a depăşit condiţia socială şi “a-nvăţat carte”, cum se spune, şi care, pentru asta, vomită de-a valma toate cunoştinţele îngurgitate într-o viaţă (pînă şi anul, luna, ziua şi ora la care s-a născut Adolf Hitler!), mai întrebîndu-i din cînd în cînd pe cei prezenţi în studiou, cu un surîs de toată jena, suficient şi încîntat de sine, întipărit pe faţa buhăită: “Păi ce faci, cutare, nu iei notiţe?”. Acelaşi procedeu – datele istorice şi citatele vomitate aiurea pe masa din platou – este folosit, de multe ori, şi cu un alt scop decît cel de a se da mare şi a se legitima ca uriaş om de cultură: acela de a-şi masca incompetenţa crasă vis-a-vis de problemele reale cu care se confruntă ţara şi românii şi la care orice om politic demn de acest nume ar trebui să aibă un răspuns. Ţin minte, de pildă, că, recent, acum cîteva luni, invitat la emisiunea “Subiectiv” de pe Antena 3, realizată de Răzvan Dumitrescu, şi întrebat de amfitrion ce măsuri concrete ar lua el pentru a redresa economia naţională, dacă ar fi preşedintele republicii, Corneliu Vadim Tudor, pus evident în încurcătură de această întrebare, a bătut cîmpii copios, în stilul său caracteristic, afirmînd ritos că, pînă la urmă, România va ieşi din criză, că poporul nostru a avut întotdeauna o mare putere de regenerare şi argumentîndu-şi spusele cu exemplul situaţiei critice în care s-a aflat guvernul ţării în timpul primului război mondial, cînd a fost nevoit să abandoneze Bucureştiul în mîinile germanilor şi să se refugieze la Iaşi, ceea ce, pînă la urmă, n-a împiedicat săvîrşirea României mari!

O altă trăsătură de caracter a lui Vadim este laşitatea. Este arhicunoscut sistemul de apărare pe care-l foloseşte “tribunul”, ori de cîte ori cineva se plînge că a fost calomniat în publicaţiile sale: pretinde că nu el a scris textul respectiv (întotdeauna anonim sau semnat cu un pseudonim, fireşte) şi că, mai mult decît atît, nici măcar n-a avut cunoştinţă de publicarea lui, căci “un patron de ziare nu poate şti chiar tot ce se publică în jurnalele sale”. L-am auzit de nenumărate ori rostind această frază, în cadrul apariţiilor lui televizate, iar un profesor pe care l-am avut în facultate, Victor Ernest Maşek, azi dispărut, ne-a povestit odată, mie şi colegilor mei, că, întîlnindu-l pe liderul PRM într-un loc public, cu nu mai ştiu ce ocazie, l-a întrebat de ce a scris despre el, în “România Mare”, că este “cavalerul de Curlanda al lui Andrei Pleşu” (aluzie la o închipuită relaţie homosexuală între cei doi), iar Vadim i-a dat acelaşi răspuns: “Nu am scris eu articolul cu pricina şi nici n-am ştiut de publicarea lui”. Or, ca fost colaborator la “Tricolorul”, eu ştiu cît se poate de bine că scuza aceasta este o minciună ordinară şi că nimic nu se publică în ziarele “tribunului” fără ca acesta să-şi dea acordul explicit şi să întreprindă “corecturile” de rigoare; nu o dată, domnul Dumitru Avram, redactor-şef de facto la “Tricolorul” şi un om extrem de cumsecade, mi-a cerut să-i trimit textele mele pînă cel tîrziu la ora 17.00, căci în jurul orei 18.00 “vine şefu’, ca să vadă ziarul”, înainte de-a se tipări. Şi-apoi, chiar dacă n-aş fi la curent cu acest lucru, stilul vadimian de împroşcare cu lături este inconfundabil şi perfect recognoscibil, astfel încît orice negare devine de prisos. 

O altă probă a laşităţii “tribunului” este incredibila sa atitudine din aprilie 2011, cînd cei trei consilieri municipali ai PRM din primăria capitalei, Victor Iovici, Nicuşor Stan şi Adrian Roşeţi, au votat, în şedinţa Consiliului General de joi, 14 aprilie, în favoarea referendumului propus de Elena Udrea, pe atunci prezumtivă candidată la primăria Bucureştiului, prin care aceasta urmărea desfiinţarea actualelor sectoare şi creşterea prerogativelor primarului general. Că acei trei consilieri n-au votat cum au votat de capul lor, este la mintea cocoşului, în condiţiile-n care ştiut este că, în PRM, nimeni nu cutează să mişte-n front fără ordinul expres al lui Vadim, iar Iovici, Stan şi Roşeţi au votat toţi trei la fel, ca la o poruncă. În plus, tot atunci a părăsit partidul Codrin Ştefănescu, indignat de poziţia adoptată de PRM în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, atitudine pentru care l-a învinuit în mod public pe Vadim, despre care a spus că “face opoziţie doar de formă”, că “în realitate este sluga lui Traian Băsescu” şi că “nu e un justiţiar, aşa cum vrea să pară, ci un fariseu”. Responsabilitatea liderului PRM în votul dat de consilierii săi este, deci, mai mult decît evidentă, iar motivele care l-au determinat să acţioneze astfel sînt, probabil, strîns legate de panica manifestă care l-a cuprins atunci cînd a fost dat în judecată pentru scandalul pe care l-a făcut cu ocazia evacuării sale din sediul central al partidului, sub acuzaţiile de obstrucţionare a justiţiei şi de ultraj adus unui magistrat aflat în exerciţiul funcţiunii, pentru care riscă nişte ani buni de închisoare; altfel spus, Vadim a încercat un “troc” cu PDL-ul: eu vă dau referendumul, voi mă lăsaţi în libertate. Dar opinia publică a ghicit imediat tot acest joc, şi-a dat perfect seama, asemenea lui Codrin Ştefănescu, că “tribunul” însuşi şi-a pus consilierii din primăria capitalei să voteze pentru referendumul Elenei Udrea, astfel încît Corneliu Vadim Tudor a început să-şi piardă cu repeziciune şi bruma de popularitate care-i mai rămăsese. Atunci, în disperare de cauză, preşedintele PRM s-a lepădat, pur şi simplu, de consilierii sus-numiţi, sub pretextul mincinos că ar fi acţionat singuri, bălăcărindu-i în comunicate de presă şi sancţionîndu-i “în conformitate cu prevederile statutului”, într-un acces de o laşitate şi de o josnicie fără precedent, care se confundă cu ticăloşia!

Tot ca un laş s-a comportat Corneliu Vadim Tudor şi atunci cînd, după cum am scris şi mai sus, s-a trezit dat în judecată pentru scandalul monstru pe care l-a făcut cu ocazia evacuării PRM din sediul său central, scandal inutil, pînă la urmă, în condiţiile-n care, într-un final, “tribunul” nu şi-a dezminţit reputaţia de clovn şi s-a lăsat dus “din grijă pentru căţeluşii” săi, bruscaţi, vezi Doamne, de poliţiştii şi jandarmii prezenţi la faţa locului. Atunci, cu prilejul acelui scandal, printre multe alte gesturi “eroice”, Vadim i-a azvîrlit executorului judecătoresc Paula Şomîldoc un pahar cu apă în plină figură. Pe urmă, după ce s-a văzut încolţit de justiţie, a minţit în mod repetat, evident, din laşitate, că intenţia lui a fost să arunce conţinutul paharului respectiv peste capul Paulei Şomîldoc, nu în faţa acesteia, dar şi-a calculat greşit mişcarea! Nu vreau să discut aici dacă întregul comportament adoptat de Vadim în afacerea evacuării a fost sau nu corect (pot să înţeleg revolta, în faţa unei decizii nedrepte), ţin doar să scot în evidenţă laşitatea acestui individ jalnic, care, după ce comite anumite gesturi, refuză să le recunoască şi să şi le asume bărbăteşte, minţind, de cea mai penibilă manieră, că, de fapt, a vrut să facă altceva, dar nu i-a ieşit! 

Şi pentru că tot a venit vorba de minciunile vadimiene, să mai amintim una: “tribunul” se laudă non-stop că e creştin şi se bate-n piept cu credinţa lui, arătînd camerei de luat vederi, ori de cîte ori are ocazia, “Noul testament”, cu care umblă permanent la piept. Ceea ce nu vrea el să spună, iar de către alţii s-a spus mult prea rar, este că, de fapt, e un apostat, care a renegat credinţa ortodoxă strămoşească (el, “marele patriot”!), pentru care au luptat Mircea cel Bătrîn, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul şi atîţia alţi eroi ai acestui neam, şi s-a afiliat unei secte dubioase şi obscure, ai cărei membri îşi spun “creştini după Evanghelie”. De aici şi înjurăturile cu care l-a împroşcat pe blîndul patriarh Teoctist, pe vremea cînd trăia, incluzîndu-l chiar, alături de regele Mihai şi de Ion Iliescu, într-un discurs ţinut în Parlament, în categoria “celor trei bătrîni care terorizează România”  (sic!) şi care trebuie să se retragă din viaţa publică (ceea ce nu l-a împiedicat, totuşi, mai tîrziu, la înmormîntarea lui Teoctist, cu acel cameleonism scîrbos ce-l caracterizează şi cu acea disponibilitate de-a pupa unde a scuipat, specifică neamurilor proaste, să-l elogieze într-o cuvîntare). Dar hai să zic că apartenenţa lui la secta “creştinilor după Evanghelie” i-o trec cu vederea; la urma urmelor, mulţi sectanţi sînt buni creştini şi oameni cumsecade, chiar dacă nu aparţin unei biserici oficiale. Chiar şi aşa, însă, Vadim nu se poate numi “creştin”, căci doctrina lui Isus ne învaţă să fim umili, buni şi iubitori, iar el este un ins de un orgoliu monstruos şi de-o răutate rar întîlnită, care insultă pe toată lumea, folosind cele mai abjecte formule, şi face rău pe unde poate, lovindu-şi adversarii şi colaboratorii care îndrăznesc, uneori, să aibă alte păreri decît ale sale. Este atît de meschin şi de impotent sufleteşte omul ăsta, încît sentimentele lui “creştineşti” se limitează la cîinii vagabonzi, pentru care a dezvoltat o adevărată şi ridicolă obsesie.

Continuu portretul moral al lui Corneliu Vadim Tudor cu două trăsături care merg mînă-n mînă: megalomania şi apucăturile dictatoriale. Scriitorului acestuia mărunt şi ziaristului acestuia obscur şi dubios, pe care istoria literaturii îl va încadra în categoria poeţilor minori, iar istoria presei în cea a jurnaliştilor de scandal, acestui fost poet de curte al lui Nicolae Ceauşescu, care-l pupa cu rîvnă-n fund pe “geniul Carpaţilor” şi proslăvea “frumuseţea”  (sic!) sau “nobleţea sufletească” a consoartei acestuia, în versuri simpliste, aproape naive – “E Elena Ceauşescu,/ Suflet nobil şi vibrant,/ Mamă bună, om politic/ Şi prestigios savant./ Înţeleaptă-i este fapta,/ Năzuind spre viitor,/ Tot cu cinste sta în dreapta/ Marelui conducător.” – ,  i s-a-nfipt în creier ideea falsă că este genial, pe toate planurile – literar, jurnalistic, politic… – şi nu mai tolerează nici un sfat şi nici o părere contrară, de la nimeni, comportîndu-se şi acţionînd cum îl taie pe el capul, fără să-şi dea seama că, astfel, se face permanent de rîs şi-şi dă cu stîngu-n dreptul. De aceea au plecat din partidul lui, sătui să facă sluj în faţa unei nulităţi autogonflate, sau i-a dat el afară pe toţi oamenii de valoare – Corneliu Ciontu, Mihai Lupoi, Lucian Bolcaş, Codrin Ştefănescu ş.a. – ,  rămînînd cu un singur acolit mai notoriu, dar deloc apreciat, Marius Marinescu-”Bideu”.

Iată-l, deci, pe adevăratul Corneliu Vadim Tudor, în toată “splendoarea” lui: prost, laş, ticălos, fals creştin, meschin, rău, megaloman, tiran… Aproape că-mi vine să-i spun “monstru”, dar cuvîntul este prea mare pentru el. Vadim nu are nici măcar anvergura necesară unui monstru. Este doar un biet măscărici, un om incompetent şi mic, veşnic candidat la funcţia supremă în stat, pe care o ratează de fiecare dată cu succes, şi care, de cînd a-nfiinţat partidul, n-a fost în stare să convingă mai mult de şapte procente din electorat, ba chiar, la alegerile din toamna anului 2008, n-a mai reuşit nici măcar să bage PRM-ul în Parlament. Degeaba urlă el isteric, după fiecare tur de scrutin în care-o ia din nou în barbă, că a fost “furat ca-n codru”, că nu-l crede nici dracu’: toate eşecurile suferite de PRM (şi, de cînd există, partidul ăsta n-a avut decît eşecuri) i se datorează lui. Românii îl percep pe Vadim aşa cum este şi puţini, foarte puţini îi acordă încrederea lor. Corneliu Vadim Tudor este un balast pentru partid, o ghiulea pe care PRM-ul o trage după el. De aceea, iniţiativa Organizaţiei de Tineret a Partidului România Mare, de a se distanţa de “tribun” şi a-i cere să părăsească şefia partidului, mi se pare binevenită şi lucidă. Iar marea masă a partidului trebuie să urmeze neîntîrziat exemplul Organizaţiei de Tineret, dacă vrea ca PRM-ul să evite distrugerea totală şi să intre-n Parlament, la alegerile de anul viitor. Daţi-l jos pe Corneliu Vadim Tudor din fruntea PRM, înainte să fie prea tîrziu!!! Ce-aveţi de pierdut, oameni buni? În Parlament nu mai sînteţi, sediu central nu mai aveţi… Mai jos decît v-a tras “tribunul”, nu puteţi ajunge! Sancţionaţi-l! Dacă sînteţi uniţi şi curajoşi, nu vă poate face nimic!

sursa: http://luptadeclasa.wordpress.com

Articol importat de pe:

 Siteul personal al domnului profesor Ioan Coja

Data publicării: 11.12.2011

PRECIZARE :

Având în vedere că, deşi la finalul articolului există un link spre un site de unde ar fi importat domnul profesor articolul îmi iau libertatea de a-l considera pe dumnealui drept autorul articolului. Asta deoarece nu precizează că ar fi vorba de un alt autor deşi  la adresa respectivă există un site închis de autor.

Dacă domnul profesor va preciza că nu dumnealui este autorul articolului voi face precizarea respectivă.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: