Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri > ROXANA ILIESCU: „…nu mai preluaţi mesaje semnate de Regele Mihai, sunt false. Regele e izolat …”

ROXANA ILIESCU: „…nu mai preluaţi mesaje semnate de Regele Mihai, sunt false. Regele e izolat …”

 

Regele MihaiMotto:

”Bulă întârzie la școală după ce timp de trei zile nu a fost deloc. Când ajunge, învățătoarea îl întreabă de ce a întârziat.

– A murit bunicul și l-am îngropat – răspunde Bulă.

– Bine- zice învățătoarea – dar acum două zile l-am văzut în fereastră.

– Da, l-am pus acolo ca să-l vadă poștașul când vine cu pensia.”

După ce a trecut asupra fiicei sale nişte prerogative la care renunţase prin actul de abdicare, şi a fost la Moscova unde se sărbătorea victoria Armatei Roşii în Cel de-al doilea Război Mondial, război care i-a tras un picior în cur monarhiei mioritice, fostul Rege Mihai a dispărut ca măgaru’n ceaţă.

Cică e … undeva şi cu diferite ocazii tot transmite mesaje …

Doar că nu s-a produs nici măcar o dovadă că dumnealui mai e în destule … facultăţi mintale încât să poată concepe acele mesaje sau măcar să le semneze. Ba nu avem dovada că mai trăieşte. Trebuie să credem asta deoarece aşa ne spun cei din gaşca autodenumită „Casa Regală de România” (Ete fleoşc) … „Alteţele lor”, termen folosit când se vorbeşte cei din  Casa Regală conform prerogativelor le care Regele Mihai a renunţat când a semnat Actul de Abdicare , act neanulat din punct de vedere legal nici până azi: 

„În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce fac în interesul poporului român,

A B D I C

pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României.”

Fotocopie după Actul de Abdicare a Regelui Mihai

Actul de abdicare

Bomba e că o jurnalistă recunoscută pentru simpatia sa faţă de monarhia mioritică spune că Regele Mihai  e complet izolat, iar toate mesajele ce sunt semnate în numele său ar fi, de fapt, false, fiind semnate de altcineva.

”Am o rugăminte, nu mai preluaţi mesaje semnate de Regele Mihai, sunt false. Regele e izolat, nici ordinul de retragere a titlului Prinţului Nicolae nu l-a semnat. Să nu ne mai amăgim, asta e realitatea. Aştept să mă dea în judecată cine se crede în drept să mă contrazică.”, a scris jurnalista Roxana Iordache pe pagina ei de pe contul său de Facebook

Treaba e că se totul se întâmplă pe fondul faptului că  mai mulți membri ai ANRM au demisionat din Alianță acuzând implicări politice și ale serviciilor secrete. Cea mai vehementă a fost Marilena Rotaru. În plus, scandalul dezmoștenirii fostului principe Nicolae a produs uimire totală în România și în celelalte case regale ale Europei.

P.S. Un rege care nici nu mai ştie pe unde e ţara după care băleşte mai poate pretinde o restauraţie a monarhiei? No sheet …

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: