Arhiva

Archive for ianuarie 2016

Modul în care ineptul preşedinte al Iranului, Hassan Rohani, a fost primit în Italia, e o neghiobie fără seamăn, o expresie a laşităţii europene

30 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Una din marile inepţii ale acestui început de mileniu este modul în care italienii l-au primit pe preşedintele iranian.

Faptul ai multe statui antice nud  au fost acoperite doar pentru a nu jigni tabuurile uni imbecil ca preşedintele iranian, Hassan Rohani, în Italia, mi se pare o neghiobie fără seamăn. Adică să îţi acoperi valori care fac parte integrantă din cultura europeană  doar pentru că idiotul s-ar putea simţi jignit? Asta e absolut inadmisibil în 2016. Dacă e cretin şi nu poate să accepte valorile celorlalţi să stea dracului acasă …

Cred că asta ne arată cumva şi modul cretin în care vestul îi primeşte pe musulmani. 

Dacă ei, musulmanii sunt incapabili să accepte valorile unei ţări nonmusulmane oare cum se comportă când un nommusulman îi vizitează la ei acasă? Îşi acopere ei, cumva, femeile cu faţa acoperită? Opresc execuţiile publice? Pun panouri în faţa moscheilor? Tare mă îndoiesc …

De ce ar trebui să le tolerăm noi inepţiile când ai nu ne acceptă valorile? Pentru nişte petrol care lor le aduce nişte bani care vor ajunge să finanţele organizaţii care bin  apoi şi ne dau cu bombardeaua în cap?

Statuia acoperită care ne-a lăsat descoperiți.

Câteva reflecții pe marginea a ceea ce (mai) înseamnă să fii occidental

Adela TopleanBlestemul şi binecuvântarea omului de azi este imposibilitatea de a se sustrage alegerii. Nu alegem pentru că suntem, cu toţii, nişte caractere selective, alegem fiindcă nu avem încotro. Sau, mai degrabă, înşfăcăm. Exact ca în cazul atitudinii faţă de hrană, unde eleganţa unui prânz rafinat se precipită, astăzi, într-o vulgară, aproape scabroasă “haleală” la-ntâmplare şi de-a-mpicioarelea, astăzi alegem repede şi mult. Ne năpustim în bâlciul opţiunilor dintr-un fel de simţire monstruoasă şi de vedere enormă fără a ne lua răgazul redimensionării nevoii (aducerii ei, adică, de la nivelul poftei ahtiate la stabilitatea trebuinţei asumate). Alegerea este supraponderală, rezultatul său rămâne, însă, unul costeliv.

La ezitări, cumpătări şi cumpăniri am renunţat cu toţii fiindcă dacă le-am da curs, ne-am ieși din ritm. N-am mai fi “pe val”. Cu capacitatea ori mai bine zis cu reflexul de a alege repede şi bine, nu s-au născut mulţi. Pentru majoritatea oamenilor, a reflecta la “calea de urmat” este cel mult un exerciţiu crispat, efectuat şcolăreşte sub presiunea vreunuicoacher angajat de șefi pentru domesticirea angajaților.

Dacă în societățile tradiționale alegerile personale erau neimperative şi relativ puţine la număr, societatea contemporană s-a ridicat, se știe preabine, pe uriaşa forţă socio-politică (și culturală) a alegerii. Alegem de dimineața până seara. Refuzul de a alege atrage după sine descalificarea din cursă. Atletismul social nu e opțional.

De bună seamă, atunci, că mersul sau ne-mersul la biserică, mâncatul cu sau fără carne, căsătoria cu vreun domn sau vreo doamnă, bumbacul ecologic sau pielea de șarpe, devin, toate, nişte libertăţi precare (așa le numea, dacă nu mă înșeală memoria, Ulrich Beck), nişte provocări conjuncturale.

Provocarea creează – ilustru şi perfid – iluzia libertăţii. “Să încerc, să nu încerc?“ Ce avem, de fapt, în față este o sărmană ipostază a eliberării euforice care însoţeşte, inerent, trecerea de la o deprindere la alta. Este vorba de acel moment în care simți cum te roade, plăcut, curiozitatea de a încerca “și asta”; după consumarea fazei incipiente, alegerea tocmai făcută se descompune lesne în acţiuni împovărătoare, flaşte care nu numai că nu au nimic dezrobitor în ele, dar întruchipează opusul însuşi al libertăţii.

Paradoxul într-o societate construită pe inestimabila valoare a libertăţii alegerii este că, mult prea adesea, această valoare ajunge să nu mai valoreze mare lucru. Omul, dator sieşi cu împlinirea socială, presat, adică, de datoria de a deveni “cineva”, se jetfeşte pe sine pe altarul unor opţiuni care, deşi ale sale, nu au nimic din solemnitatea unor convingeri. Devenită insignifiantă, alegerea reprezintă astăzi ipostaza cea mai convingătoare a impotenţei cognitive şi emoţionale a oamenilor de a lua asupra lor propriile preocupări.

Să zicem că un ins neconvins de propriile-i opțiuni dă nas în nas cu un alt ins, să zicem, musulman, a cărui unică preocupare este propriul angajament religios, total și absolut. Inevitabil, primul se simte intimidat de al doilea.

Ne-am obișnuit (sau am fost obișnuiți) să ne abținem de la angajamente totale. Firește că așa și trebuie să fie!

Sincretismul spiritual cotidian, tehnicile de self-fulfillment, exercițiile de mindfulness prin contrast cu bufeurile sângeroase ale fundamentalismului religios, par, desigur, un repaus paradisiac. Nimic mai salubru, nimic mai plăcut decât un continent ticsit cu oameni care se caută, cu frenezie, pe ei înșiși.

Așadar, nimeni n-ar fi putut născoci, în condiţiile socio-culturale contemporane, o variantă mai bună de convieţuire decât irelevanţa opţiunilor spirituale!

Să revin, totuși, la insul musulman. Angajamentul lui “excesiv” ne sperie îngrozitor fiindcăne anulează, atât la propriu cât și la figurat.

Să ne autoanulăm atunci, de bunăvoie!

Intuiesc în această tendință de autoanulare a occidentalului profilul ambivalent al omului care se simte deopotrivă victimă și stăpân. Occidentalul generic este omul copleșit deopotrivă și simultan de complexe de inferioritate și de complexe de superioritate,omul căruia îi place să creadă că moliciunea sa este una esențialmente suverană.

Acoperirea statuilor indecente este deopotrivă reflex de apărare și concesie condescendentă. Este o opțiune grăbită, reflexivă care ține, adică, de reflex nu de reflecție. O decizie care trebuia să rezolve punctual și superficial o problemă de (deh!) scrupul religios. Or această decizie n-a fost gândită în mizele sale profunde și până la ultimele sale consecințe tocmai pentru că mintea occidentală nu mai pricepe substanțadiferenței dintre noi și ceilalți.

Omul occidental de azi se teme de tot ceea e trainic fiindcă că a devenit incapabil să-și revendice public dreptul la trăinicie. El crede în precaritate fiindcă e singura care poate justifica numărul monstrus de alegeri pe care le face zilnic. Desigur, în numele spiritului democratic.

Fără alegeri, omul contemporan e mort.

Nu pot să închei acest text fără să aduc în discuție (defect profesional…) problema morții.

Căci omul acesta neconvins de propriile opțiuni se întâmplă să și moară – de moarte bună sau de mâna vreunuia care n-a înțeles nimic din  mecanismul hiper-sofisticat al toleranței occidentale.

Trăinicia înspăimântătoare a morții e imposibil de ignorat. Abordată precar, nu va deveni ea însăşi precară, va arunca, în schimb, existenţa celui care nu s-a învrednicit să şi-o aproprieze, într-o sinistră revocabilitate.

În ciuda identității noastre bine șlefuite şi a sensibilităţii uriaşe pe care o avem faţă de diverse “pachete” de idei, tehnici şi metode de self-fulfillment, mulți dintre noi părem complet lipsiți atât de simţul acut al eşecului în faţa morţii cât şi de simţul (eventualei) victorii asupra ei.

Nu mai pricepem, deci, moartea fiindcă am abandonat “suveran” toate interogațiile perene. Atletismul social presupune, printre altele și asumarea unui narcisism benign care justifică și întreține goana cotidiană după alegeri trendyConstrâns să nu se scape niciodată pe sine din vedere, omul contemporan va suferi cel mai mult de pe urma acelor opţiuni pe care şi le poate asuma cel mai puţin, şi anume, de pe urma acelora care-l privesc cel mai intim. Și ce poate fi mai intim decât moartea proprie?

Împovărat de corvoada alegerilor fără miză, rătăcind printre modele de interpretare, credințe religioase, dogme crispate, trend-uri spirituale, idiomuri și paradigme părăginite ca printr-o tabără de luptă cu corturi goale şi hoituri putrezinde, omul de azi trebuie (ce datorie funestă!) să-şi scrie totuși povestea vieţii chiar lipsindu-i noţiunile elementare de “compoziţie literară”.

Nimeni nu-şi poate spune povestea fără a avea viziunea sfârşitului. Povestea vieţii, aşa cum fiecare dintre noi se pricepe s-o spună, ar trebui să dea seamă de chipul şi de măsura în care am reuşit să conferim “tărie” sfârşitului propriu. Orice biografie vehiculează palpitaţiile morţii.

Cum voi muri și pentru ce voi muri? Nu știu răspunsul și mi-e frică să-l caut; căci dacă s-ar întâmpla să-l aflu, m-aș prăbuși în zona dubioasă a supra-umanului.

Mai bine mort decât ne-om.

Se tot vorbește despre evacuarea sensului din sfera publică. O dată cu dispariţia exerciţiului public al identificării şi urmăririi unui sens, s-a pierdut şi interesul pentru povestea cumulativă. Știm asta nu numai de la Lyotard, ci și din experiența personală.Orice mare poveste narativă constrânge nu numai prin pretenţiile sale de universalitate, ci şi printr-o “agasantă” coerenţă care ne exasperează: eforturile noastre de focalizare se mobilizează anevoios şi se demobilizează cu uşurinţă.

Și-atunci ce, oare, s-ar mai putea povesti astăzi şi apoi numi, apăsat, Povestea Omului?

Nimeni nu mai vrea s-audă astăzi de o asemenea poveste. Ar fi o rușine și o povară.

Singurele povești frecventabile rămân postările de Facebook. Singurul aer respirabil rămâne cel al compromisului compulsiv: arma cu care ne apărăm de ceilalți și de noi înșine.

Hassan Rouhani ar fi putut la fel de bine să strige: și totuși, în spatele paravanului, statuia e goală!

Și cine să-l fi contrazis?!

Autor: Adela Toplean

Sursa: contributors.ro

Data publicării: 28.01.2016

Şi dacă Liviu Dragnea împinge PSD la boicotarea alegrilor locale asigurându-se astfel că scapă de puşcărie?

29 ianuarie 2016 4 comentarii

ÎN LOC DE MOTTO, O TEMĂ DE GÂNDIRE:

Ce-ar fi dacă Liviu Dragnea împinge PSD spre boicotarea alegerilor locale?

De ce ar face-o? Nu ştiu … de exemplu ca… un domn Cineva să îi fi propus acest troc? Cine ar avea interes şi destulă putere pentru asta? ( trăiţi dom Preşedinte, să n-am parte de domnişo*ica Go*ghiu dacă m-am gândit la dumneavoastră)

Ce farmece o avea Liviu Dragnea de are încă suportul PSD deşi e cu un picor la bulău? Cine i-o fi tot amânând procesle?

Ce farmece o avea Liviu Dragnea de are încă suportul PSD deşi e cu un picior la bulău? Cine i-o fi tot amânând procesle?

Liviu Dragnea, declarând la Antena3 că „Dacă se continuă acest demers de modificare a legislației electorale PSD poate merge până la boicotarea alegerilor”, stârnid furtunoase discuţii trase de păr pentru a se mai face un strop de rating, a reuşit să devină mai ridicol decât Victor Ponta chiar.

Dragnea făcea referire la faptul că PNL cere Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională (CCR) pentru ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate asupra Legii 115/2015 care prevede alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin,  după cum a anunţat copreşedintele liberal Alina Gorghiu într-o conferinţă de presă, cu privire la scrisoarea deschisă transmisă de liberali Avocatului Poporului, „Este un document de poziţie a PNL cu privire la necesitatea revenirii alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Alegerea primarilor în două tururi de scrutin ar duce la corectarea erorii în privinţa standardului minim de legitimitate şi reprezentativitate pe care trebuie să-l îndeplinească alegerile”.

Această declaraţie a lui Dragnea, oricât de ridicolă ar părea la prima vedere, o avea oare vreo legătură cu faptul  că procesul lui se tot amână cum numai procesele lui Dan Voiculescu şi a lui Klaus Iohannis se amânau?

Ar fi interesant de aflat de ce Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  pentru 29 februarie (adică peste o lună), dezbaterile în dosarul „Referendumul”, în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare.

Era pentru a doua oară când acest dosar se amână pentru că unul dintre judecătorii completului a lipsit, deoarece are probleme de sănătate.

Pe 15 mai 2015, Liviu Dragnea a fost condamnat de un complet de trei judecători de la ÎCCJ în dosarul „Referendumul” la un an de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de trei ani. Alţi 74 de inculpaţi din dosar au fost fie achitaţi, fie condamnaţi la închisoare cu suspendare. Decizia a fost atacată cu apel, Dragnea fiind trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013 pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. 

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte formaţiunea reprezentată de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale. 

În acest sens, conform procurorilor, Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. 

„Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar şi de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 şi 13 iulie 2012, destinate organizaţiilor judeţene de partid, respectiv preşedinţilor şi directorilor de campanie, dar şi primarilor din ţară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obţinerea participării la vot a alegătorilor, în proporţie de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) şi, de asemenea, să propună prefecţilor înfiinţarea de secţii de votare în staţiunile turistice, care nu sunt ele însele unităţi administrativ-teritoriale”, arăta  DNA. 

Ceea ce uimeşte legat de Liviu Dragnea este că deşi este un penal cu un picior în puşcărie, susţinerea lui din partea PSD este neştirbită.

Ce farmece o avea omul ăsta? 

Sau o fi vorba de altceva? De exemnplu de faptul că PSD este o organizaţie chiar ai penală decât pare la prima vedere, toţi penalii simţindu-se mai în siguranţă dacă au în frunte pe unu mai penal decât ei?

Mă gândesc la o temă de gândire … 

Ce-ar fi dacă suntem martorii unui troc?

Să îi fi spus cineva lui Dragnea: „Bă, ia fă tu ceva ca PSd să nu se prezinte la alegerile locale şi scapi de puşcărie”? 

Şi dacă o fi aşa, oare cine ar avea interesul şi puterea să facă asta?

P.S. OOPS … ‘trăiţi dom Preşedinte … jur că eu nu m-am gândit la dumneavoastrăcând am scris asta …

Putem construi câte catedrale ale neamului vrem, dacă nu ne respectăm morţii, sunt degeaba

27 ianuarie 2016 Lasă un comentariu
Oricâte catedrale construim sunt degaba dacă nu ne respectăm morţii

Oricâte catedrale construim sunt degaba dacă nu ne respectăm morţii

Să fi uitat chiar de tot Biserica Ortodoxă Română pilde ca acea cu „Intoarcerea fiului rătăcitor ” sau aceea a „Bunului samaritean”… să fi uitat că cel ce pleacă trebuie primit cu bucurie dacă se întoarce şi că dacă celăplalt are nevoie de ajutor trebuie să îl primească deşi este altfel?

Să fi uitat Biserica Ortodoxă Română că una din marile virtuţi este aceea de a ierta şi că dreptul de a judeca îl are doar Bunul Dumnezeu?

Ce ne mai place să spunem cât suntem noi de omenoşi, de empatici, de toleranţi. Şi cât de mult respect avem faţă de valorile umane…

Soarta face ca acum, sute de mii de oameni să încerce să găsească un loc unde viaţa lor şi a familiilor lor să depindă de bunăvoinţa europenilor. intată ce unu, doi, zece comit ceva, imediat extindem asta şi asupra altora. Toţi sunt trerorişti, needucaţi, nişte animale … Şi o facem cu mare voluptate.

M-am tot întrebat de unde această reacţie de-a dreptul violentă … „Să se ducă acasă” sună aproape la unison. „Nu sunt ca noi, sunt altfel, SUNT MUSULMANI”… a fi musulman e un păcate de neiertat. Cred că am reuşit cumva să găsesc ceva ce ar putea explica această atitudine venită parcă din alte vremuri. O atitudine care ne face să fim handicapaţi când e să îi acceptăm pe cei care nu sunt ca noi, o atitudine care în alte vremuri a generat cruciadele, lagărele de concentrare, aparthaidul, rasismul … nişte adevărate crime în masă…

Dacă acei oameni de care vorbeam la început vin de undeva  de departe, dintr-un loc pe care cei mai mulţi români nu sunt capabili ă îl localizeze mental şi sunt de o altă religie, la noi găsim o monstruozitate mai mult decât sinistră care ar trebui să ne facă să ne simţim nişte monştri care nu au nimic cu umanitatea.

Nu e vorba de gsturile unor nebuni ori a unor paranoici care au sărit gardul … E vorba de întâmplări generate de cei care ar trebui să bine sfătuiască „turma” … de membrii ai clerului ortodox. Pentru simplul fapt că un om este ortodox nu mai are loc în cimitir după ce moare… Acelaşi cler din  care făcea parte asasinul Corogeanu şi haita subumană de fiare  de la Mănăstirea Tanacu …

Şi nu e vorba de o monstruozitate  unică provenită din mintea unuia căzut în demenţă mistică. Nu, e vorba de preoţi parohi care au menirea de a îndruma „turma” pe calea spre mântuire. Iar morţii nu sunt musulmani, evrei, buduşti ori poate atei sau Dumnezeu mai ştie ce.

E vorba de creştini careau comis „păcatul” de a nu face parte din  ritul ortodox… şi ei credeau în Dumnezeu, în Isus, în Sfânta treime, în sfântul duh (acelaşi pe care catolicii îl numesc „Sfântul Spirit” dar spus în o limbă cu rădăcini latine.

Erau consăteni,  vecini, rude …

Absolut subuman este ca după moarte o femeie să nu poată fi îngropată alături de soţul ei pentru că era penticostală … deci tot creştină … a trebuit dusă undeva, în câmp … Acolo nici măcar nu s-a folosit o stea evreiască  sau o piatră de mormânt cum  au musulmanii. la capul mormântului s-a pus o cruce. 

 Ce  a găsit preotul tolerantei Biserici Ortodoxe de spusca motivaţie?

Când şi-au făcut biserică penticostalii trebuiai să îşi facă şi un cimitir … „Când faci o casă, mai întâi îţi faci WC-ul”. 

Da, exact aceasta e comparaţia care a apărut în mintea neghiobului. În mintea acestei lepre umane s-a creat această corespondenţă … cimitirul nu e decât un WC-u … şi ca şi cum nu ar fi fost destul, pentru această aberaţie, jegul cerea să fie plătit … dorea o pompă pentru apă …

Să-mi fie cu iertare, dar, o biserică ce are un astfel de cler, poate să facă oricâte şedinţe de pupat moaşte, poate edifica mii de catedrale faraonice, sigla ei B.O.R. nu te mai duce cu mintea la Biserica Ortodoxă Română ci la Barbarie, Oligofrenie, Rapacitate …

Dumnezeu să-i ierte … dacă poate.

Mai jos se poate vedea că întâmplarea de e unică… Povestea de mai sus este a patra …

Iată încă trei poveşti sinistre, bolnave:

Sinuciderea de la  Breazu

Sinuciderea de la Breazu

Prima sinucigasa din Breazu, ingropata pe ulita 

O femeie care s-a sinucis in anul 2006 pe raza comunei Breazu, nu isi gaseste linistea nici in ziua de astazi. Ingropata conform ritualului ortodox, in fundul cimitirului, Viorica Hartanu, prima femeia care s-a sinucis in Breazu, a purtat si dupa moarte blestemul de a nu-si gasi linistea, mormantul fiindu-i scos in afara cimitirului, pe o fasie de pamant care a deschis o stare permanenta de conflict intre Victor Buzila, cumparatorul terenului, parohia din Breazu si o alta familie care a ocupat samavolnic o bucata din acel teren. „Preotul ma ponegreste in fel si chip in biserica ca i-am luat mortu si terenul parohiei, uitand in mod intentionat sa spuna enoriasilor ca ei eu ingropat-o pe acea femeie pe terenul meu, numai ca sa nu pot intra in posesia lui. Acu, in marea lui ura, preotul m-a dat in judecata pentru profanare de morminte, da eu nici nu m-am atins de femeie. Oamenii din comuna se uita chioras la mine si chiar cineva a spus in biserica ca ar trebui sa fiu mutat cu terenu, undeva, sus pe deal, ca sa stau acolo singur ca un babuin. Instanta mi-a dat castig de cauza si masuratorile la fel. Parohia si cativa dintre vecini mi-au ocupat abuziv 334 de metri patrati iar pentru femeia care e ingropata pe terenul meu, nu isi dau acordul pentru exhumare. Practic, ca sa nu mai revendic acel teren, parohia a ingropat pe el o spanzurata”, a declarat Victor Buzila, cetateanul aflat in posesia unei sentinte civile prin care un numar de 5 parati sunt somati sa ridice semnele de hotar si sa ii degajeze terenul de constructii, dar care, totodata, respinge cererea formulata catre parohie de deshumare a cadavrului.

„Ca sa o dam la pace, el ar vrea ca sa scot mortul de acolo si sa pierd astfel si 118 metri pe care el doreste sa-si faca drum de acces prin cimitir. Nu e atributul nostru sa exhumam mortul, ci al familiei. La ortodocsi se pot exhuma mortii doar daca e vorba de sfinti, de inhumare intr-un alt loc in care se muta familia sau de suflete necurate care continua sa bantuie”, ne spune preotul Coroama.

Mormantul razlet din drumul de acces

Toata aceasta poveste incepe in anul 2006, cand, pe terenul cumparat de ieseanul Victor Buzila in anul 2001, parohia din Breazu oficiaza inmormantarea unei femei care s-a sinucis. De aici incepe lungul drum al citatiilor, infatisarilor in fata judecatorilor si a deciziilor eronate sau in contradictoriu. In sentinta Tribunalului Iasi din martie 2013 se arata ca familia Buzila este proprietara de drept a suprafetei de 334 metri patrati, cea care face obiectul litigiului, avand categoria de folosinta drumuri, teren dobandit prin cumparare, in anul 2001, an in care si parohia comunei Rediu a devenit proprietara unui teren de 2634 metri patrati, dispus in vecinatatea celui cumparat de familia Buzila. „Terenului dobandit de parohie prin contract de vanzare cumparare, i s-a atribuit folosinta de cimitir satesc. Reprezentantii bisericii locale au depasit limitele proprietatii lor si au intrat in folosinta unei suprafete de 176 de metri. In luna martie 2006, parohia si-a permis sa oficieze o inmormantare pe acel teren al familiei Buzila, a unei persoane care s-a sinucis, avand in vedere obiceiurile locale de a inhuma sinucigasii in marginea cimitirelor. In ce-i priveste pe paratii Prisecariu si Aiostinei, acestia le ocupa familiei Buzila, 158 de metri patrati din proprietate, construind niste adaposturi improvizate pentru pasari”, se arata in decizia Tribunaului Iasi. Anterior, in anul 2009, Judecatoria Iasi se pronunta irevocabil in ce priveste „lasarea in deplina proprietate si linisitita posesie” a terenului de 151 de metri patrati de catre cei 5 parati care si-au construit ilegal cotete pe acel teren, si obliga parohia sa lase familiei Buzila, in aceleasi conditii, terenul in suprafata de 118 metri, pe care este amplasat „un mormant razlet”. Familia Buzila declara apel impotriva acestei decizii, pe motiv ca suprafetele de teren sunt mai mari, eroare corectata anul acesta de Tribunalul Iasi. Acelasi complet de judecata din anul 2009, a mai comis o alta eroare si anume aceea de a respinge cererea de deshumare a persoanei decedate, pe motiv ca acest lucru este „de competenta unui procuror”. „Prima instanta se afla in eroare, considerand ca pentru deshumare trebuie o autorizare prealabila din partea parchetului. Organele de cercetare penala se implica, din oficiu, in asemenea activitati de deshumare in situatiile in care decesul persoanei este suspect si sunt necesare activitati de investigare pentru stabilierea cauzei decesului, lucru care nu se impune in acest caz”, se arata in decizia Tribunalului.

„Cine a incercat de 2000 si ceva de ani sa lupte impotriva lui Hristos si a invins?Dumnealui (n.r. Victor Buzila) crede ca poate sa se mute aici si sa mai ramana si in armonie cu satul dupa ce a facut?Aici nu e loc de negociere, pentru ca cu Dumneazeu nu se negociaza”, a conchis preotul parohiei din Breazu

La Breazu, doar Judecata de Apoi poate sa dea o sentinta

In ciuda acestor dispozitii ale instantelor de judecata, dar si a masuratorilor care ii dau dreptate reclamantului Victor Buzila, nici parohia, dar nici cei cinci parati care i-au ocupat acestuia terenul cu cotete neautorizate, nu au catadicsit sa lase liber acel teren. Dupa cimitirul din Breazu si „fasia sinucigasei” care a aprins spiritele in aceasta localitate, se afla construita o vila al carui proprietar a ajuns la randu-i sa traiasca un calvar. „Vin oamenii si ma iau pe mine la imprejur, crezand ca eu sunt cel cu terenul. Unii ma ponegresc iar altii ma iau chiar la misto, ca ” ce faci ma, ti-ai luat teren de vila cu mortu in curte?”. Eu daca eram in locu lu domnu Buzila, luam un om si intr-o seara aruncam mortu dincolo, in cimitir”, ne spune vecinul „cel cu frica de Dumnezeu”. Mult mai cu frica de cele sfinte, „care le rezolva pe toate cele de pe pamant”, este protul paroh, Gabriel Coroama. „Dupa ce s-a savarsit acea inmormantare, domnul Buzila a venit dupa un an si a spus ca i-am ingropat intentionat o persoana pe terenul lui. Cand parohia a luat pamantul pentru cimitir, Buzila nici nu avea teren acolo. De ce pana in 2006, atunci cand a fost ingropata acea femeia acolo, nu i-a spus nimic preotului care era atunci? Din acte reiese ca biserica nu are pamant decat acolo. Ca sa o dam la pace, el ar vrea ca sa scot mortul de acolo si sa pierd astfel si 118 metri pe care el doreste sa-si faca drum de acces prin cimitir. Nu e atributul nostru sa exhumam mortul, ci al familiei. La ortodocsi se pot exhuma mortii doar daca e vorba de sfinti, de inhumare intr-un alt loc in care se muta familia sau de suflete necurate care continua sa bantuie”, ne spune preotul Coroama. Si cum incurcate sunt caile pe acest pamant si limpezi lucrarile Domnului, preotul paroh ne spune cu sinceritate ca cel care va rezolva acest caz este insusi Domnul Isus Hristos, ci nu instantele si masuratorile pamantesti. „Domnul Buzila nu are nici o hotarare judecatoreasca de exhumare a cadavrului si de mutare a hotarului. El a facut peste noapte, pe ascuns, acel gard, si si-a luat si persoana decedata in curte. Cine a incercat de 2000 si ceva de ani sa lupte impotriva lui Hristos si a invins? Dumnealui (n.r. Victor Buzila) crede ca poate sa se mute aici si sa mai ramana si in armonie cu satul dupa ce a facut?Aici nu e loc de negociere, pentru ca cu Dumneazeu nu se negociaza”, a conchis preotul parohiei din Breazu. 

Autor: Nelu Paunescu

Sursa: ziare.comEvenimentul Regional al Moldovei 

Data publicării: 06 Noiembrie 2013

Îngropată în grădina casei. Slujba a fost oficiată de un preot greco-catolic şi de un pastor penticostal

Femeie din Sălaj îngropată în grădina casei, după ce preoţii au scornit o taxă de 1.000 de lei pentru groapa din cimitir: „S-au făcut stăpâni pe biserică”

Femeie din Sălaj îngropată în grădina casei

Femeie din Sălaj îngropată în grădina casei

O bătrână dintr-un sat sălăjean a fost înmormântată în grădina din spatele casei, după ce familia a refuzat să plătească o taxă de 1.000 de lei către biserica ortodoxă din localitate.

Situaţie incredibilă în localitatea sălăjeană Gârceiu, unde trupul neînsufleţit al unei femei de 93 de ani nu a fost înmormântat, aşa cum ar fi fost normal, în cimitirul satului, ci în grădina din spatele casei defunctei. În această situaţie s-a ajuns din cauza unei taxe pe care consiliul parohial al bisericii ortodoxe din sat a pretins-o familiei femeii în schimbul permisiunii de a-şi îngropa moarta în cimitir.

Fiica femeii, Marieta Chira, spune că discuţiile au început în seara zilei de marţi, 20 octombrie, când ginerele ei a luat legătura cu coratorul bisericii ortodoxe, pentru a anunţa decesul bătrânei şi pentru a vedea ce demersuri erau de făcut, având în vedere faptul că defuncta trecuse, de câţiva ani, la cultul greco-catolic şi că, din acel moment, nu mai achita taxa de cult la biserica ortodoxă (singura din sat). ”Oşanu, că aşa i se spune în sat persoanei respective, i-a spus ginerelui meu că dacă vrem să o îngropăm pe mama în cimitir, trebuie să plătim o taxă de 10 milioane (1.000 de lei – n.r.), fiind inclusă în această taxă şi tragerea clopotelor”, povesteşte fiica îndurerată.

Marieta Chira a ţinut să precizeze că nu a deranjat-o suma pe care o aveau de plătit, ci taxa în sine, pe care o consideră discriminatorie şi instituită cu ”dedicaţie” pentru cei care nu sunt ortodocşi. ”Nu a fost vorba de bani, ci de nedreptate. Pentru că s-au făcut stăpâni pe cimitir şi, mai ales, pe biserică, deşi aceasta a fost construită de greco-catolici. Bunicul meu a făcut multe donaţii. Să nu credeţi că le ţin partea unora sau altora, pentru că eu sunt neoprotestantă, dar a fost vorba despre o nedreptate”, subliniază ea.

”Mi-am spus că mama n-ar fi fost niciodată de acord cu aşa ceva, că doar e cimitirul satului, nu cimitirul ortodox. Aş fi înţeles dacă era vorba despre o instituţie care administrează cimitirul, ca la oraş. Atunci aş fi fost de acord cu taxa”, continuă femeia. A doua zi, membrii familiei – spune Marieta Chira – au încercat să găsească înţelegere la preotul ortodox. ”I-a spus soţului meu că singura soluţie pentru a putea intra în cimitir este să plătim taxa. Când soţul meu l-a întrebat ce se întâmplă dacă noi, totuşi, mergem şi facem groapa, preotul a zis că este caz penal”, afirmă ea.

Marieta Chira a ţinut să precizeze că nu a deranjat-o suma pe care o aveau de plătit, ci taxa în sine, pe care o consideră discriminatorie şi instituită cu ”dedicaţie” pentru cei care nu sunt ortodocşi. ”Nu a fost vorba de bani, ci de nedreptate. Pentru că s-au făcut stăpâni pe cimitir şi, mai ales, pe biserică, deşi aceasta a fost construită de greco-catolici. Bunicul meu a făcut multe donaţii. Să nu credeţi că le ţin partea unora sau altora, pentru că eu sunt neoprotestantă, dar a fost vorba despre o nedreptate”, subliniază ea.

Reprezentanţii Episcopiei Sălajului: taxa s-a aplicat şi ortodocşilor

De cealaltă parte, preotul Gabriel Gârdan, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului, susţine că taxa nu este discriminatorie şi că, de-a lungul timpului, ea a fost aplicată, atunci când a  fost cazul, fără a se ţine cont de confesiune. ”Este vorba despre o hotărâre a consiliului parohial luată în urmă cu mai mulţi ani, înainte ca preotul de acum să fie numit în sat. Prin această hotărâre s-a stabilit ca în cazul persoanelor care nu-şi achită contribuţia anuală, atunci când au nevoie de loc în cimitir să se perceapă această taxă, destinată administrării cimitirului. Nu este încasată de preot, ci de consiliul parohial, şi nu este pentru un serviciu religios, ci este o taxă pentru locul de veci”, precizează preotul. Potrivit acestuia, taxa ”nu are legătură cu apartenenţa la un cult sau altul”, ba chiar ar fi fost încasată, de-a lungul timpului, şi de la ortodocşi care nu-şi plătiseră contribuţia anuală. ”Raţiunea acestei taxe este că aceia care nu contribuie anual la întreţinerea cimitirului, prin taxa de cult, este firesc să contribuie, şi ei, atunci când solicită loc în cimitir”, explică purtătorul de cuvânt.

Întrebat dacă, din punctul de vedere al legilor bisericeşti, este normal ca accesul în cimitir să fie condiţionat de o astfel de taxă, preotul Gabriel Gârdan susţine că totul este legitim: ”Dacă era condiţionată săvârşirea serviciului religios – în speţă slujba de înmormântare – de achitarea taxei, era urât. Nici nu s-a pus, însă, problema, pentru că bătrânica era greco-catolică. Dar această taxă, aplicată pe zona de administrare a cimitirului, este în regulă”, spune el.

Precedente: ”A fost şaradă!”

Fiica bătrânei îngropate în grădină spune că nu este prima situaţie conflictuală generată de taxa cu pricina. ”Au mai fost cazuri, dar acolo a fost şaradă. Noi n-am vrut să se întâmpla asta. Chiar discutasem cu mama, atunci când s-au întâmplat acele şarade, ce o să facem dacă o să avem şi noi astfel de probleme. Şi mama mi-a spus să o îngropăm în grădină sau oriunde, că ea oricum o să fie moartă, numai să nu fie scandal şi certuri la ea la înmormântare. Şi aşa a fost: a fost pace, rugăciune şi linişte. Slujba a fost oficiată atât de preot greco-catolic, cât şi de pastor penticostal. Şi au încăput unul de altul”, spune fiica.

Preotul s-a răzgândit în ziua înmormântării

Pentru că nu au fost de acord cu taxa şi pentru că aveau şi acordul bătrânei referitor la înmormântarea într-un loc mai puţin convenţional decât cimitirul, familia a decis să îşi îngroape moarta în grădina casei. Decizia lor nu a fost influenţată de faptul că joi, 22 octombrie, cu câteva ore înainte de înmormântare, preotul i-a sunat şi i-a anunţat că pot să o îngroape pe bătrână în cimitir, fără nici o taxă. Groapa deja făcută, timpul scurt până la începerea ceremoniei şi gustul amar lăsat de discuţiile din ultimele zile i-a făcut pe membrii familiei îndoliate să prefere să rămână consecvenţi deciziei.

Măcar să nu se mai întâmple

Chiar dacă agitaţia stârnită de acest caz i-a răpit familiei posibilitatea de a-şi plânge în linişte pierderea, Marieta Chira spune că îşi doreşte ca acest tumult să folosească la ceva: ”Măcar să nu se mai întâmple de acum înainte. E cimitirul satului, e pe domeniul public şi nu ar trebui să se facă nimeni stăpân pe el”. Femeia spune că familia ei a început să fie hărţuită de susţinătorii preotului şi a consiliului parohial imediat după înmormântare. ”Unul singur dintre consilierii parohiali a venit la noi sâmbătă seara să-şi ceară scuze. Ne-a spus că s-a greşit”, povesteşte femeia.

Sursa: infocrestin.com

Data publicării: 28/10/2015

Cu moarta la poarta popii

Cu moarta la poarta popii

Cu moarta la poarta popii

 

 A adus sicriul cu tot cu moartă în faţa casei preotului catolic din Cruceni pentru că acesta nu l-ar fi lăsat să-şi îngroape mama.

Scene şocante s-au petrecut într-un sat din judeţul Arad, după ce un bărbat, care nu ar fi fost lăsat să-şi îngroape mama în cimitirul din Cruceni fără să plătească o taxă, a dus şi a abandonat sicriul cu tot cu defuncta în faţa casei preotului. Stupefiat, părintele a sunat la 112, însă poliţiştii au ridicat din umeri, pentru că, în astfel de situaţii, nu există procedură. „I-am spus să mă lase să o înmormântez şi dânsul nu a vrut. I-am spus «domnule, nu mă pune într-o astfel de situaţie, că ţi-o duc aici, că eu nu am bani, eu ţi-o duc aici, la poartă şi faci ce vrei cu ea, dacă nu mă laşi să o îngrop.» S-a încăpăţânat şi nu m-a lăsat să o îngrop, să fac groapă şi ne-a dat afară din cimitir. I-am spus «domnule, dacă nu m-ai lăsat să fac groapă şi să o înmormântez pe mama… Uite-ţi-o, aci, faci ce vrei, eu bani nu am să îţi dau»”, a povestit fiul defunctei.

Au adus sicriul în faţa porţii

Pe de altă parte, preotul spune că: „Nu era problema de taxă, pentru că, dacă ar fi fost oameni nevoiaşi, nu şi-ar permite, nu ar avea maşină Renault Laguna. Dar, dacă îmi spuneau că nu au bani, acceptam; ba din contră, le dădeam eu, dar nu au venit. M-a jigit şi a plecat. A spus că mi-o aduce la poartă. M-am gândit, dar… nu e nicio problemă, adu-o! Şi a adus-o! Au lăsat-o aici aproximativ 40 de minute, ca să facă bâlci. Au venit, au lăsat-o şi au plecat”.
Tanti Ana avea 88 de ani. A avut o viaţă grea, cu lipsuri şi necazuri multe. Atât ea, cât şi soţul ei, au fost veterani de război. Acum, Dumnezeu a decis să o ia la el, însă oamenii i-au făcut trecerea grea, pentru că groparii nu au putut să-i adâncească locul de veci pentru că au fost opriţi…
„A zis că nu, să ies afară, că nu am niciun drept şi atunci am zis bine, dacă nu am niciun drept, o iau de acasă şi ţi-o pun în faţa casei, la tine. Dacă nu m-a crezut, la urmă a văzut”, a spus fiul femeii decedate pus în situaţia de a nu-şi putea îngropa mama.

„Au putut să o înmormânteze, dar nu au vrut”

Preotul, însă, spune că „au putut să o înmormânteze, nu au vrut, pentru că statutul cimitirelor are o regulă: locul trebuie indicat de către administratorul cimitirului şi se achită şi o taxă simbolică, 20 de lei pe an, două pachete de ţigarete ieftine…”
Consternat după ce s-a trezit cu moarta în faţa casei, preotul catolic din Cruceni a sunat la 112 şi a apelat la pastorul defunctei. „Eu m-am dus la pastorul lor, pentru că ei sunt de altă confesiune şi le-am spus că au o enoriaşă, la mine, moartă, la poartă şi le-am spus că, dacă vor, să vină să o îngroape”, a povestit preotul catolic.
După aproape o oră, în care sicriul a rămas între casa preotului şi biserica catolică din Cruceni, la intervenţia primăriţei, fiul defunctei şi-a luat mama acasă. Până la urmă, preotul a cedat insistenţelor autorităţilor din comună şi i-a permis familiei defunctei să îşi îngroape mortul în cimitir, fără să plătească suma solicitată iniţial.

Autor: Cristi Cotuna

Sursa: aradon.ro

Mormântul din mijlocul câmpului. Un preot a refuzat să îngroape în cimitir o femeie care renunţase la ortodoxie

Mormântul din mijlocul câmpului

Mormântul din mijlocul câmpului

Situaţie tensionată într-o comună din Dolj, din cauza unui mormânt apărut în mijlocul câmpului, pe un teren oferit de primărie familiei îndoliate. Rudele decedatei spun că, deşi aceasta avea loc de veci cumpărat în cimitirul din localitate, preotul a refuzat să o înmormânteze acolo, pe motiv că femeia renunţase la religia ortodoxă. Părintele nu a vrut nici să ofere explicaţii echipei Digi24, decât în schimbul unei donaţii.

Mormântul apărut în mijlocul câmpului îi deranjează pe majoritatea oamenilor din comuna Tălpaş.

„Copiii când trec pe drum se sperie, le e teamă, coroana a ajuns în stradă, luată de câini”.

Apropiaţii femeii decedate se apără şi spun că nu au avut altă soluţie.

Marinel Anghelina, băiatul femeii: „(În cimitirul ortodox nu se putea?) Păi n-au vrut, ea a avut cavouri, că e şi a bătrână şi al bătrân mort acolo”.

„Popa nu a lăsat să îl îngroape la ortodocşi. Ştiţi de ce? Nu a vrut din cauză că s-a trecut la religia baptistă!”, explică un sătean.

Echipa Digi24 n-a reuşit să obţină şi punctul de vedere al preotului. Slujitorul Domnului a cerut o pompă de apă, în schimbul declaraţiilor.

Nicolaie Boiangiu: „Dumneavoastră ne faceţi o donaţie, ca să puteţi să faceţi un reportaj foarte bun, cu care să avem rating şi să strângeţi bani. Altfel nu. Pentru că ştiţi cum e în ziua de azi, totul se plăteşte. (Noi voiam să vă întrebăm de ce nu aţi acceptat să fie îngropată în cimitirul ortodox?). Nu discutăm nimic. Dacă vreţi reportajul, v-am spus dorinţa”.

Cazul a ajuns şi în atenţia Direcţiei Judeţene de Sănătate, dar şi a reprezentanţilor Bisericii Baptiste.

Ştefan Popescu, purtător de cuvânt la Direcţia de Sănătate Publică Dolj: „Inspectorii noştri o să se deplaseze să vadă dacă sunt respectate normele”.

Viorel Cruceru, presedinte al Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Oltenia: „Autorităţile locale trebuie să asigure un sector în cadrul cimitirului confesional pentru alţii de altă confesiune. Vom demara o acţiune, dacă este cazul, chiar în judecată”.

Cert e că familia decedatei a avut aprobarea primăriei pentru mormântul din mijlocul câmpului.

Gheorghe Casiu, primarul comunei: „Eu am zis că le dau acceptul pentru el şi să vină cu avizele necesare! (Mai întâi aţi dat acceptul, înainte să vină cu avizele?) Păi cu mortul ce trebuia să facă domnişoară, să îl ţină în casă?”.

ACTUALIZARE. Secretariatul de Stat pentru Culte s-a autosesizat în legătură cu acest caz

Într-un comunicat transmis, miercuri, Digi24, Secretariatul de Stat pentru Culte precizează că s-a autosesizat în legtură cu acest caz și a solicitat în regim de urgență clarificări din partea Arhiepiscopiei Craiovei și a Primăriei comunei Tălpaș. „Vă asigurăm că instituția noastră veghează la respectarea libertăților religioase și că va urmări cu atenție această situație, în limita atribuțiilor stabilite de lege. 

Sursa: digi24.ro

Publicat:27.01.2016

Dumnezeu să îi ierte … dacă poate …

Spre bucuria unora, şi spre disperarea altora, Sorina Matei reapare. A intrat în echipa Digi24

26 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Foarte multă lume se întreba unde a dispărut Sorina Matei.

Spre bucuria unora şi disperarea altora, iată că miterul este dezlegat. Jurnalista Sorina Matei a intrat în echipa echipa postului de știri Digi 24.

Dezvăluirea o face Petrişor Obae pe paginademedia.ro

Sorina Matei

Sorina Matei

„Jurnalista Sorina Matei, scrie Petrişor Obae pe paginademedia.ro  a intrat în echipa postului de știri Digi 24. Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, Sorina Matei se ocupă de investigații jurnalistice la canalul deținut de RCS.

Până la ora publicării articolului, Sorina Matei nu a putut fi contactată.

Carte de vizită:

Sorina Matei a fost șefa secției politic la Antena 3, până la începutul lui 2011, post pe care l-a părăsit în urma unor neînțelegeri cu conducerea din cauza unui interviu cu Traian Băsescu (detalii aici).

Câteva luni mai târziu, ea a trecut la B1 TV, unde a început să realizeze și o emisiune. Șase luni mai târziu, Sorina Matei a părăsit postul pentru o emisiune în prime-time la România TV, după cum paginademedia.ro a scris aici. La sfârșitul lui 2013, jurnalista a plecat și de la postul controlat de Sebastian Ghiță, pentru ca mai apoi să revină la B1 TV, cu emisiunea Actualitatea Românească.

La începutul lunii aprilie 2015, jurnalista a plecat de la postul B1 TV, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Autor: Petrişor Obae

Sursa: paginademedia.ro

Citește și: 

P.S. Felicitări pentru revenire, Sorina … cred că presa română are mare nevoie de Jurnalişti la care trebuie să folosim majuscula când vorbim de ei.

Mult succes !

Categorii:Presă Etichete:,

MELANIA CINCEA: „O stare de fapt care provoacă greață… „

26 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

GREAŢĂ

Decizia Curţii Supreme în Dosarul Revoluţiei e o dovadă că epigonii şi purtătorii de interese ai eşaloanele doi – trei ale regimului comunist au învins. Momentan. O stare de fapt care provoacă greață…

Melania Cincea

Melania Cincea

Democraţia post-decembristă în România a început cu stângul. Imediat după Revoluţie, nomenclatura – oameni din eşaloanele secundare ale vechiului regim – s-a regrupat rapid şi a confiscat puterea, prin aranjamente de culise, punând bazele unui regim care, deşi ulterior s-a prezentat ca un artizan al statului democratic după 1989, a fost un demolator al său. Un regim care a început prin confiscarea Revoluţiei, prin crimă (până în 22 Decembrie 1989, ziua căderii dictaturii Ceauşescu, Raportul Final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România consemnează 162 de morţi, alţi 942 de oameni fiind ucişi până în 27 decembrie, zice-se “de teroriştii lui Ceauşescu”, terorişti neidentificaţi vreodată) şi prin mistificarea adevărului în procesul soţilor Ceauşescu (simulacrul de proces, în care au fost judecaţi în câteva ore şi executaţi, în zi de Crăciun, pentru omorârea a 60.000 de oameni). Un regim care a continuat prin deturnarea idealurilor Revoluţiei – exprimate explicit prin Proclamaţia de la Timişoara, din 11 martie 1990, şi prin manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii, din 22 aprilie – 12 iunie 1990 –, recurgând pentru aceasta la fratricidul din 13 – 15 iunie 1990. Un regim care s-a dovedit nedemocratic, de esenţă neocomunistă, antiliberală şi antipluralistă.

Atunci, în zorii anilor 90, s-a închegat sistemul transpartinic, bazat pe compromis şi îndatorare reciproce, urmând apoi consolidarea lui aproape indestructibilă. Oameni din eşaloanele doi – trei ale regimului comunist, ajunşi în funcţii legislative sau executive importante, au dictat o continuitate, de un rafinament pervers, a sistemului comunist. Şi tot ei au reuşit să ascundă secrete cu care, în Decembrie, am ieşit din comunism, secrete ce trebuiau bine tăinuite. O dovadă este decizia judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție care, în 22 ianuarie 2015, a respins ca inadmisibilă plângerea depusă de Asociația 21 Decembrie 1989, împotriva deciziei de clasare a acestui dosar. Ceea ce s-a întâmplat la ÎCCJ este o sfidare.

O sfidare la adresa victimelor Revoluţiei şi familiilor acestora – mii şi mii de oameni. Acest dosar a vizat uciderea prin împuşcare a 709 persoane, rănirea, tot prin împuşcare, a altor 1.855 de persoane, rănirea, în alte împrejurări, a 343 de persoane şi reţinerea a 924 de personae. 

O sfidare la adresa actului de justiţie în sine. 1. Pentru că dosarul vizează uciderea câtorva sute de oameni, iar din 2010 în România omorul este imprescriptibil. 2. Pentru că, deşi Convenția Europeană a Drepturilor Omului are prioritate în raport cu dreptul intern, încalcă o hotărâre a CEDO care, în 24 mai 2011, a emis o decizie potrivit căreia omorurile comise în timpul Revoluției nu se prescriu, iar anchetele trebuie duse la final. Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, se declară revoltat de faptul că procurorul de sedinţă, care reprezintă Parchetul Militar, a refuzat să primească la dosar deciziile CEDO, prin care s-a dispus reluarea anchetei în Dosarul Revoluţiei: “CEDO a reglementat foarte clar că în acest dosar ancheta trebuie făcută de procurori independenţi, care să nu fi avut niciun grad de subordonare în 1989. Or, procurorul militar, care este astăzi delegat în dosar, este un colonel în subordinea Ministerului Apărării, minister care în Decembrie 1989 a tras în populaţie.” 3. Pentru că judecarea dosarului a fost o bătaie de joc, prin însăşi tergiversarea lui timp de 25 de ani. 4. Pentru că, ani și ani de zile, CSM nu s-a autosesizat și nu a verificat ce scurt-circuite sunt în acest dosar, cine și cu ce scop le produce. 5. Pentru că un om al cărui nume a fost pomenit ca fiind implicat în evenimentele din Decembrie 1989, de partea celor care au tras, a putut ajunge superiorul unor procurori care au anchetat acele evenimente şi care, în octombrie 2015, au decis clasarea dosarului. Mă refer la Tiberiu Nițu, numit, în aprilie 2013, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asta deși, în toamna lui 2012, în presă apărea informația că dl Niţu clasase dosarele Revoluţiei. Iar în primăvara lui 2013, într-un interviu acordat ziare.com, generalul Dan Voinea readucea în spațiul public informația că, în Decembrie 1989, militar fiind, Tiberiu Nițu a deschis focul asupra mulţimii. O informație pe care însuși dl Nițu o confirma, într-un interviu pentru Adevărul, în 2010, declarând: „Era concepţia aia că se trage din casele din apropiere. Şi când s-a zis foc spre casele alea…, am executat foc! Eu, civilii de pe lângă mine care aveau arme, colegii mei, toată lumea. Am tras acolo, dar nu era nimeni. Atât. Alea au fost singurele momente, în noaptea de 22 spre 23 decembrie. De ce să mint? Aş putea să mint, dar n-am niciun interes să ascund. N-am făcut nimic nelegal, n-am împuşcat pe nimeni, n-am omorât pe nimeni. Cu ce sunt vinovat?” De ce s-a mai tras în noaptea de 22 spre 23 Decembrie 1989 și la ordinul cui, din moment ce regimul Ceaușescu fusese înlăturat, iar soții Ceaușescu erau deja la cazarma de la Târgoviște, unde li se pregătea simulacrul de proces, finalizat în două zile, fără drept de recurs, prin executarea celor doi? Era doar una dintre multele întrebări la care se aştepta răspuns în Dosarul Revoluţiei.

Domnilor procurori, care v-ați bătut joc de Dosarul Revoluției, timp de peste 25 de ani, sutele de morți, cărora nu le-ați făcut dreptate, vă lasă să dormiți liniștiți? Dar pe dumneavoastră, domnilor judecători de la ÎCCJ, care, în 22 ianuarie 2015, aţi respins ca inadmisibilă plângerea depusă de Asociația 21 Decembrie 1989, împotriva deciziei de clasare a acestui dosar? Dar pe dumneavoastră, domnilor de la CSM, care nu ați fost interesați de cauzele tergiversării unei anchete pe durata a mai mult de un sfert de veac?

În rest, ce ar mai fi mai de spus? Că noi, cei care am crezut că Justiţia va face lumină în Dosarul Revoluţiei, am fost naivi? Că ei, epigonii şi purtătorii de interese ai eşaloanele doi – trei ale regimului comunist – care, în Decembrie 1989, prin aranjamente de culise, au confiscat puterea, au ajuns în funcţii legislative sau executive importante şi au construit un sistem bazat pe compromis şi îndatorare reciproce – au învins? Cel puţin, până acum. E o stare de fapt care provoacă greață.

Autor:   

Articol publicat pe:

timpolis.ro şi putereaacincea.ro

Data publicării: 25 ianuarie 2016

În România spunem „DEMOCRAŢIE” unei „DICTATURI DE GRUP”, şi „CLASĂ POLITICĂ” unei adevărate „NOMENCLATURI”

25 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Din păcate, România, deşi încă mai spun unii că ar fi o democraţie, devine tot mai mult o dictatură controlată de un grup autodenumit Clasă politică, grup controlat de un şi mai select grup format din conducerile centrale ale partidelor politice  Aceasta controlează absolut dictatorial ţara prin legile pe care fac, astfel că suveranitatea poporului, enunţată clar în Constituţie, să fie o noţiune golită de sens.

Legile sunt făcute în aşa fel încât  servesc, în primul rând, interesele celor care le fac neavând nici un fel de legătură cu poporul.

În aceste condiţii, cred că ar trebui să renunţăm la sintagma „clasă politică” şi să o adoptăm dea dreptul pe cea de „nomenclatură” … dar şi la cuvântul „democraţie” şi să adoptăm termenul de „nomenclatură”.

În sistemele democratice, teoretic vorbind, un popor se conduce desemnând prin alegeri politicieni care să îi reprezinte interesele. Modul de funcţionare este reglementat prin legi care sunt de fapt regulile după care funcţionează societatea. Rezltanta generală a acestor legi ar trebui să fie aplicarea voinţei poporului.

Practic politicienii aleşi nu sunt decât nişte reprezentanţi ai poporului care crează cadrul în care trebuie să funcţioneze Guvernul care ar trebui să execute un program pe care i l-a aprobat Parlamentul, deci reprezentanţii poporului.

Atunci când politicienii aleşi să reprezinte interesele celor care i-au ales, lasă deoaprte interesul  acestora şi considră că trebuie să acţioneze în proiul interes, esenţa lor se schimbă. Ei nu mai sunt, de facto, nişte reprezentanţi ai poporului ci nişte despoţi (deloc luminaţi), iar poporul nu este decât un fel de mecanism care trebuie să le asigure lor bunăstarea şi securitatea, oamenii nemaifiind decât nişte cifre statistice. Omul ca individ este ceva ce nu contează absolut deloc.

Teoretic ar exista mecanisme legale prin care să se corecteze eventualele anomalii. Practic aceste anomalii devin în timp cutume după care devin legi.

A reduce cât mai mult posibilitatea electoratului de a putea înlocui o clasă politică şi a nu lua în seamă rezultatele referendumurilor înseamnă a-i lua dreptul la suveranitate, drept fundamental în societăţile cu democraţii reale.

O lege electorală unde se mimează democraţia, făcută parcă pentru blocarea schimbărilor, este o lege care împune o societate în afara zonei de democraţie, una unde dictatura unui grup restrâns este un fapt.

Să ne înţelegem, nu vorbim de o dictatură personală. E vorba de un grup de de persoane care se eternizează în anumite poziţii prin fidelizarea unui grup de subordonaţi şi prin imposibilizarea tendinţelor de schimbare venite din exterior.

Aş enumera doar:

LISTELE ELECTORALE.

Sunt liste de pe care cei care nu fac jocul conducerilor centrale nu fac parte. Aceste liste permit electoratului să aleagă altceva decât li se propune. De exemplu, cuiva i se cere să aleagă să fie condus de un hoţ de buzunare, un criminal, un tâlhar la drumul mare dar pe nimeni onesc sau capabil … Pe cine ar putea alege poporul? Se va spune că poate să nu voteze acea listă. Da, dar degeaba o face.

PRAGUL ELECTORAL

Statistic vorbind, un partid nou nu poate face la prima participare mai mult de 4-5%. Ar putea creşte în timp, doar că un partid care nu face 5% nu e admis în parlament, locurile lui împărţindu-se între ceilalţi.

VOTUL UNINOMINAL CU SINGUR TUR DE SCRUTIN

Acest sitem electoral este o mare aberaţie şi se bazează pe ceva numit „majoritate relativă”.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat sunt „vărsate” în contul partidelor, ceea ce se reduce de fapt, în esenţă, la votul pe o listă a celor agreaţi de conducerile centrale.

Dacă mai punem şi sancţionarea unor aleşi uninominali atunci când părăseac partidul deja atinge nişte limite ale grotescului greu de imaginat. Practic, deşi electorul ştie că îi dă unui om votul, de fapt îl dă unui partid.  

Acest sistem de vot este cel mai prost sistem imaginabil deoarece partidul beneficiază de toate meritele, scăpând de orice răspundere care îi revine alesului. 

Pe de altă parte, ascest sistem favorizează partidele monstru ca PSD care are un electorat de 30-35% în medie. În primul tur el va câştiga locul unu, uitându-se că la astfel de alegeri, cei care votează „pro” sunt doar cei care au votat cu partidel respectiv. TOŢI CEILALŢI AU VOTAT ÎMPOTRIVA. La turul doi, de obicei, ceilalţi se coagulează împotriva acestuia. 

Acest sistem de vot face ca şi partidele etnice să fie favorizateîn zone unde nu deţin o majoritate etnică. Dacă în primul tur partidul etnic va obţine un 25% atâta ar obţine şi în turul doi. Doar că în primul tur electoratul care votează politic şi nu etnic este împărţit între partidele majoritarilor. Votul etnic ar interveni doar în turul doi. 

Acesta e motivul pentru care PSD şi UNPR ţin morţiş la uninominalul într-un tur.

Paradoxul în prezent îl constituie PNL care vrea revenirea la uninominalul în două tururi după ce nu demult, când era parte din USL dorea uninominal într-un tur. Explicaţia e că atunci era parte din alianţa care obţinea cam peste tot locul 1. Atunci în cazul unui tur doi USL ar fi pierdut cam peste tot unde ecartul faţă de locul doi era de sub 5%. USL nu ar mai fi putut creşte.

Ipocrizia liberală vine din faptul că spune că vrea uninominal în două tururi la primari dar nu şi la parlamentari. De ce? Pentru că acolo PNL este unul din cele două megapartide care acum conrolează politic România şi se teme că orice nou partid va lua mult mai mult de la ei decât de la PSD. Faptul că PNL deşi se autodenumeşte partid liberal mimează un comportament de dreapta este unargument în favoarea ipocriziei sale.

Revenind la legi, Legea electorală este una din legile prin care clasa politică îşi serveşte interesele sale de conservare şi perpetuare. Interesant este că din cauza unor detalii, fiecare partid are interesul ca această lege să arate într-un anumit fel, lucru care generează o luptă absurdă … Culmea e că niciuna din variantele propuse de fiecare partid nu pleacă de la interesele de suveranitate ale poporului, toate îngrădindu-i şi cenzurându-i acestuia dreptul la suveranitate. 

PRESA OBEDIENTĂ

Una din modalităţile prin  care paridele mici nu pot ajunge să contribuie la curăţarea clasei politice este îngrădirea posibilităţilor de afi promovate.

Întrun mimat război politic diferitele organe media promovează doar marile partide, cele mici fiind luate în seamă doar atât cât să nu poată spune nimeni că nu a auzit de ele. Ce vor ele? Ce proiecte propun? Dacă e să te iei după presa noastră, nimic… ceea ce este o mare minciună şi o manipulare din cel mai odios tip.

Organizaţiile de media care promovează şi altceva în afară de partidele mari sunt pur şi simplu marginalizate şi împinse spre ratinguri ridicole, deci şi îndepărtarea de ele a surselor de venit… (Ca exemplu, vezi Naşul TV care „se bucură de tot felul de şivane” …nu e în hora promovării marilor partide, practic, nu există).

În aceste condiţii, cred că ar trebui să renunţăm la sintagma „clasă politică” şi să o adoptăm dea dreptul pe cea de „nomenclatură” … dar şi la cuvântul „democraţie” şi să adoptăm termenul de „Nomenclatură”.

Marina Ene

Un interesant articol legat de lupta absurdă între partide pe legea electorală este publicat de Marina Ene la data de  22.01.2016 pe siteul  contributors.ro.

Mărul discordiei în 2016. Legea electorală.

De la 1690, de când John Locke şi, ulterior, Montesquieu în 1748 au enunţat principiile care au stat din acel moment încolo la baza statului constituţional modern, orice democraţie are ca punct de pornire noţiunea de separaţie a puterilor în stat. Este vorba, evident, de puterea legislativă, judiciară şi cea executivă, care, dacă s-ar afla în aceeaşi mână, ar rezulta un adevăr mai mult decât grav. Acela al existenţei unui stat despotic.
Venind în timpurile noastre şi în România anului 2016, ceea ce putem vedea cu toţii nu este doar îngrijorător, ci a devenit o problemă cronică a noastră.
În România anului 2016, legile sunt făcute exclusiv de către politic. Iar separaţia de care vorbeam mai sus a ajuns la o suprapunere totală, rezultatul sau concluzia putând să o tragă fiecare în parte în ceea ce priveşte statutul de acum al României şi cât de democrată este ea în acest moment.
Pentru că, dacă în anul 2016, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, declară fără rezerve că: “Un tur sau două tururi sau zece tururi este o opţiune politică. Constituţia nu spune că alegerile trebuie să se facă într-un tur sau două tururi, ci că trebuie să fie alegeri libere, periodice şi corecte. De aici încolo este la latitudinea politicienilor să stabilească”, atunci, statul român, prin vocea unui vârf judiciar, acela al preşedintelui Curţii Constituţionale, se declară falimentar, înfrânt de la interior, imixtionat, dinamitat şi anulat.
Dacă justiţia în România anului 2016 poate să stea într-o atitudine nonşalantă faţă în faţă cu politicul, făcând declaraţii curtenitoare, tendenţioase şi extrem de laxe partidei politice, ce este România sau ce mai sunt România şi democraţia ei?
De asemenea, şeful Executivului, Dacian Cioloş, unul dintre vârfurile tripletei statale, garantă a democraţiei, în continuarea declaraţiilor lui Augustin Zegrean, nu ezită să pună egal între o lege fundamentală pentru orice democraţie a lumii- legea electorală- şi legea politică.
Ba, mai mult, acelaşi Dacian Cioloş, o personalitate remarcabilă a trendului apolitic românesc al momentului, dă semne de nervozitate în declaraţii de presă, atingând un punct critic în care, printr-o afirmaţie care generează o însuşire directă în termeni a întregului Executiv- “Guvernul meu”- şi într-un atac de anxietate majoră în faţa acestui val de presiune politică dinspre centrele de putere ale Parlamentului (a se vedea conducerea PNL) se arată dispus să îşi depună demisia dacă se vor mai face astfel de presiuni.
Revin cu întrebarea: Cât de democrată este România şi cât de încadrabilă în legile democraţiilor clasice şi seculare?
Şi ca să ne dăm seama de ce România anului 2016 este oglindită de acest tablou desprins parcă din Infernul lui Dante, aş merge în momentul lui noiembrie 2015 în care oameni, mulţi, mii şi zeci de mii, au ieşit în stradă după 26 de ani de nu se ştie ce românesc. Au ieşit în stradă tocmai pentru ca acest nu se ştie ce să devină ceva ce se ştie. Numai că aceşti oameni frumoşi, originali şi deştepţi în marea parte a lor şi, de altfel, extrem de bine intenţionaţi au uitat un singur lucru. Acela că o clasă politică nu se va lăsa niciodată intimidată de o societate civilă complet ruptă de realităţile acestei clase politice. O societate civilă incapabilă să mânuiască aceleaşi pârghii ca ale clasei politice şi cu aceleaşi argumente ca ale clasei politice. Pentru că niciodată nu îţi vei putea înfrânge adversarul dacă nu gândeşti ca el, dacă nu te poziţionezi ca el şi dacă nu lupţi cu aceleaşi arme ca ale lui.
Care ar fi armele politicului românesc?
Simplu. Legile ţării.
Legile în România sunt făcute, aşa cum am mai spus, exclusiv de către politic.
Dovada este că, după 26 de ani de eforturi de a implementa democraţia în România (Pentru că, fie vorba între noi, democraţia nu există încă în România, iar asta este atestat prin tot ceea ce se întâmplă şi ne înconjoară în fiecare clipă. Cred că nimeni nu mai are vreo îndoială), orice lege care a fost adoptată sau pe cale de a fi adoptată nu a pornit dinspre puterea judecătorească către cea politică ca o emanaţie directă, univocă şi inamovibilă. Ci invers. Astfel, suntem în situaţia în care, în anul 2016, an electoral, politicul să ceară cu neruşinare şi obrăznicie modificarea legii electorale, deşi, conform Comisiei de la Veneţia, legea electorală nu poate fi modificată mai târziu de un an inaintea celui electoral.
Însă, PNL-ul, partid aflat într-o mare derivă şi într-o mare inexistenţă de fond, a găsit de cuviinţă să creeze un joc acum, în anul electoral 2016. Aşa cum a găsit de cuviinţă să creeze un alt joc, acum 4 ani, în anul electoral 2012, când, printr-o anomalie totală, tipic românească, singura coerentă de altfel în 26 de ani, a făcut uniune, frăţie cu partida stângii. Stângii extreme aş îndrazni să spun. Liberalii diluandu-se complet în această formulă politică pe care acum o consideră toxică. Şi atunci, ca şi acum, înainte de momentul vasalizarii lor, liberalii ridicau aceleaşi probleme din perspectivă legislativă. Modificări de gen, tururi, liste etc., etc.
În momentul în care însă au ajuns la guvernare, ceva, şi aş spune ceva ce se numeşte ipocrizie şi perfidie, a modificat brusc viziunea liberală şi viziunea democrată a liberalilor asupra legilor ţării şi asupra legii electorale. Alea făcute strâmb până atunci.
De altfel, după cum putem observa, liberalii sunt consecvenţi. Au rămas consecvenţi şi fideli unui singur lucru. Căţăratul la putere cu orice preţ şi ţinutul cu dinţii şi ghearele de ea.
Aceiaşi liberali, în noiembrie 2015, au pariat totul pe o singură carte. Guvernul Cioloş. Guvern care nu ştiu cum şi nu ştiu de ce, în mintea liberală, a fost asociat cu propriul guvern şi cu propria dorinţă de guvernare a ţării via Klaus Iohannis, preşedintele ţării. Care nu este liberal şi nu este în niciun fel politic.
Este un mister al minţii liberale, însă un mister care ne afectează pe toţi.
În 2016, şefii liberali, via Alina Gorghiu, supăraţi nevoie mare pe încăpăţânarea de catâr a premierului Cioloş de a nu-şi arăta disponibilitatea de a emite ordonanţe de urgenţe pentru modificarea legii electorale, se arată dezamăgiţi, dezabuzaţi şi înlăturaţi pe nedrept de la marea plăcintă politică.
Aş întreba: Care a fost rolul liberalilor de-a lungul ultimului sfert de veac românesc, altul decât acela de a crea alianţe păguboase şi toxice în favoarea exclusivă a politicului liberal şi în defavoarea completă a poporului român?
Şi cum ar trebui să privească Curtea Constituţională a României, căci de legislativ nu poate fi vorba, atât timp cât el este eminamente politic, astfel de numere de circ aberante, distructive, trecute de ilar, aduse în suicidar ale actorilor de pantomimă liberali? În an electoral, repet.
Ce face liberalul în plină campanie electorală? Pentru că, atenţie, atenţie mare, campania a început deja. Păi, liberal egal Cristian Buşoi. Liberal şi democratic egal Alina Gorghiu plus lamentările săptămânale de rigoare.
Ce face partida social-democrată în plină campanie electorală? Tace şi lucrează.
Poate este bine să privim spre zona liberală dintr-o altă perspectivă şi un alt unghi. Adevărat, extrem de îngrijorătoare. Oare, tot acest circ pe care doamna Gorghiu îl oferă presei în mod sistematic nu este cumva un alt blat pe care partida liberală deja l-a făcut cu alte părţi importante ale politicii, tocmai pentru că această lege electorală cu toate modificările ei subterane serveşte de minune întocmai scopului comun politic?
N-aş vrea ca, după ce vom parcurge acest an electoral, dificil pentru noi toţi, pentru că fiecare an electoral reprezintă un efort mare, în primul rând, financiar, în al doilea rând, emoţional ca presiune socială şi, nu în ultimul rând, ca efect a ceea ce va urma de acum încolo minimum 4 ani, să ne trezim că bocitoarele liberale au devenit peţitoarele post-factum într-o nouă alianţă. De data aceasta, cu un Guvern stânga-dreapta. Nimic nou! Cu nimeni altul decât domnul Dragnea, pe post de capel maestru şi domnul Băsescu în postul celui care alcătuieşte partitura şi face acordurile orchestrei Executivului şi a celor ale Legislatiului implicit.
Iar, pe deasupra, cu un Dacian Cioloş, nu şef al Partidului Liberal, ci, poate, cu o poziţie parlamentară redutabilă şi cu un nou partid de dreapta, formând acea opoziţie care acum lipseşte cu desăvârşire.
Peste foarte puţină vreme, Parlamentul se va reuni într-o sesiune în care nu doar turul întâi de alegeri va fi înlocuit cu două tururi de alegeri, ci şi alte lucruri importante, subtile şi mai puţin la vedere din legea electorală şi nu numai vor face preludiul acestei noi sesiuni.
Nu aş vrea să uităm nicio clipă că, după evenimentul Colectiv, când am spus cu toţii: “corupţia ucide!”, mintea comună românească s-a îndreptat instinctiv, nu atât către Guvernul Ponta, care era de la sine înţeles că este o cangrenă ce trebuie curăţată urgent, ci asupra cauzelor pentru care acest Guvern a existat. Clasa politică, partidele politice şi tot ce este politic în această ţară. Adică, TOTUL.
Aş vrea şi sper ca acel impuls uriaş pe care l-am resimţit în acea seară de noiembrie când am fost 50 000 de oameni pe străzile Bucureştiului şi alte mii în ţară să revină acum, la începutul anului 2016, şi să rămână nu doar treaz, ci să crească în intensitate şi în vigilenţă pentru tot ce înseamnă acest an şi tot ce înseamnă viaţa românească de acum înainte.
Este esenţial să rămânem treji. Este esenţial să înţelegem ce se întâmplă şi ce ni se întâmplă pentru că noi suntem cei care facem să ni se întâmple.
Dacă nu mai vreţi un Parlament, un politic şi legi strâmbe, batjocoritoare, sfidătoare, criminale la adresa noastră, a tuturor, vă invit să fim cu adevărat pentru prima dată în 26 de ani nu doar spectatori, ci principalii actori în această construcţie care este România.
Autor: Marina Ene
Data publicării: 22.01.2016

Colonelul Dogaru îşi scoate expiraţii la prestat…

22 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Colonelul Dogaru

Intrat într-un fel de con de umbră unde nu îl mai bagă nici drau în seamă, devenit la România TV cam la fel de prezent ca şi sigla, Colonel Dogaru, între o mahmureală şi o nouă beţie face valuri din când în când.

Marți, 12 ianuarie 2016, pe siteul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibiliate , cunoscut drept Sindicatu’ lu’ Dogaru apărea un comunicat prin care colonelul Dogaru îşi chiamă expiraţii care au frecat menta în armata română, la lupta pentru pensii nesimţite

Zicea aşa:

 – IN ATENTIA TUTUROR FILIALELOR SCMD SI A ASOCIATIILOR REZERVISTILOR-

Stimati camarazi,

Avem aprobarea pentru desfasurarea unei adunari populare, cu invitati din intreaga societate civila organizata, pentru duminica, 24 ianuarie, intre orele 11.00-18.00, cu inchiderea Soselei Kiseleff si rezervarea spatiilor de parcare in cele doua alveole din zona Monumentului Infanteriei.

Va transmit rugamintea de a ne comunica, in situatia in care veniti cu autocare sau microbuze, numerele de inmatriculare ale acestora, pana la 21.01.2016. In plus, acestea vor avea in parbriz un afis cu mentiunea „Miting 24 ianuarie”.

Obiectivele manifestatiei sunt cele enuntate cu ocazia actiunii din 28.12.2015, vizand incetarea batjocoririi noastre, prin ordonante neconstitutionale, salarii decente, pensii decente si indemnizatii legale si pentru militari si pentru civili.

Atragem atentia ca indexarea cu 5%, bani impozitati, care a avut loc in aceasta luna, este valabila pentru toata lumea, fiind o crestere minora cu rata inflatiei. La fel masura recalcularii grupelor de munca, valabila si pentru civili si pentru militari, cu mentiunea ca, in Sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, vizeaza doar rezervistii iesiti la pensie inainte de 01.01.2011, de care onor directiile de specialitate ale MApN si-au batut joc, aplicand doar HG 1019 nu si HG 1294.

Va asteptam in Piata Victoriei incepand cu ora 10.00.

Respectul se castiga prin fapte, nu prin slugarnicie!

Honor et Patria! Vae victis!

Să rămâi crăcănat de atâta hotărâre…

Ar fi interesant dacă ar fi prima dată, dar nu e. Deh, îşi caută şi Dogaru o ocupaţie să nu zică lumea că nu ar fi şi el decât un „fost”, un expirat … El e „Cel care râcâie rahatul” … cu Cî mare …

Aşa, prin vara lui 2015, colonelul Dogaru şi sindicatul lui e expiraţi, pentru a-şi dovedi utilitatea erau în stadă cerând, ghici ce, pensii mai mari deşi cele pe care le iau sunt mult prea mari pentru ce au făcut cei mai mulţi în „carierele” …

Scria atunci Mălin Bot pe evz.ro

Militarii în REZERVĂ cer în stradă PENSII BABANE. Controversatul COLONEL DOGARU, liderul protestului de la Guvern

Militarii rezervişti au ieşit în stradă pentru a cere pensii şi mai mari, relatează televiziunile de ştiri. Controversatul colonel Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate este unul dintre coordonatorii protestului. Dogaru s-a făcut remarcat în trecut prin apropierea de Moscova dar şi prin acţiunile împotriva unor instituţii importante cum este Curtea Constituţională sau DNA.

Colonelul Mircea Dogaru şi organizaţia pe care o conduce au reprezentat, în 2012, braţul armat al USL responsabil de organizarea unor proteste de stradă agresive care au determinat căderea guverului.

Conform B1 TV, la ora 12.00, erau 300 de persoane la proteste. Într-o declaraţie dată acestui post TV, colonelul Mircea Dogaru a anunţat că în ianuarie va avea loc un protest „mai mare”. O delegaţie a celor care protestaează aştepta, la acea oră, să fie primită în Palatul Victoria pentru discuţii.

Luni, 28 decembrie 2015, organizaţia condusă de Dogaru s-a reactivat în Piaţa Victoriei, unde a fost organizat un protest al militarilor în rezervă. Dogaru a explicat, pe posturile TV de ştiri, că protestul vizează majorarea pensiilor militarilor. 

Protestul este determinat de decizia Guvernului Cioloş să taie din pensiile militare mărite exagerat în perioada anterioară, după cum a explicat EVZ în articolul: Guvernul Cioloş taie din PENSIILE MILITARE NESIMŢITE

Jurnalistul EVZ Mircea Marian a explicat modificările cu care vine Guvernul Cioloş:

„Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie (…), în care nu se includ: diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer; compensaţiile lunare pentru chirie; valoarea financiară a normelor de hrană şi alocaţiile valorice de hrană; contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament; (…) plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie; compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, precum şi alte drepturi specifice”.

În acest context, militarii în rezervă au decis să protesteze chiar în faţa Palatului Victoria, printre liderii protestului fiind şi colonelul Mircea Dogaru. Intr-o intervenţie pentru RTV, Dogaru a explicat motivele pentru care militarii au ieşit iar în stradă.

Dogaru s-a făcut remarcat în perioade de ascensiune a defunctului USL, tot după ce se luase la nivel guvernamental decizia limitării pensiilor prea mari încasate de ofiţerii în rezervă. Invitat permament al postului Antena 3, Dogaru a devenit un vârf de lance al manifestaţiilor care au culminat cu venirea la putere a PSD şi PNL, în structura USL.

Acesta a reuşit chiar să determine liderii USL să semneze un document în care se planifica desfiinţarea unor instituţii importante ale statului, cum sunt Curtea Constituţională sau DNA.

dogaru

De asemenea, Dogaru s-a făcut remarcat prin apropierea de personaje importante de la Moscova, cum este Alexandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin.

În iunie 2011, EVZ a explicat rolul jucat de Dogaru în aticolul: Fostul propagandist Dogaru manipulează rezerviştii

Fostul profesor de istorie a devenit ofiţer la „apelul bocancilor” şi a fost angajat de socrul său în direcţia de propagandă a lui Ilie Ceauşescu. Acum, el se foloseşte de pensionari în interes politic. Militarii în rezervă au ajuns să ducă un adevărat război cu unii lideri ai sindicatului care îi reprezintă. Aşa cum reiese din declaraţiile multora dintre ofiţerii în rezervă care au facut sau fac parte din Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere (SCMDRR), în ultimul timp, ţelul pentru care această formaţiune s-a înfiinţat, de a apăra şi a acţiona pentru apărarea drepturilor foştilor militari, a fost deturnat şi transformat într-o propagandă în slujba unor interese personale şi de partid”, a scris EVZ în iunie 2011.

Tot articolul aici!

În august 2012, Mircea Dogaru revenea cu un atac dur la adresa CCR, după cum relata EVZ, în articolul:
Şantaj la CCR. Propagandistul USL Mircea Dogaru: „Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă, neplata impozitelor, tot ce este nevoie”

„Colonelul în rezervă, Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în rezervă şi în retragere a făcut mai multe declaraţii publice prin care incită la dezordine publică. Ofiţerul somează judecătorii Curţii Constituţionale să valideze referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu”. Detalii aici!

Anterior acestui moment, în iulie 2012, colonelul Mircea Dogaru a semnat cu USL un protocol care viza instituţii importante statului de drept în România. Dogaru reprezenta atunci o „coaliție de ONG-uri” denumită „Consiliul Național al Societății Civile” (CNSC). La finele anului, în timpul alegerilor prezidenţiale, Mircea Dogaru s-a făcut iar remarcat după ce a adunat semnături pentru candidatura lui Teodor Meleşcanu, la vremea aceea şeful SIE, situaţii explicate în articolul EVZ: Surpriza din spatele candidaturii-surpriză a şefului spionilor

Despre consecinţele protocolului gândit de Dogaru, EVZ a relatat:

Protocolul redactat de acesta stabilea că „entitățile componente ale CNSC” şi-au propus ca obiective desființarea Curții Constituționale, Agenției Naționale de Integritate, Departamentului Național Anticorupție şi Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Practic, Dogaru viza distrugerea instituțiilor implicate în bătălia cu structurile de iz securist şi cu şmecherii din fosta Securitate care au generat corupție în societate.

 

Din partea USL a semnat documentul prim-ministrul Victor Ponta, penalul Daniel Chițoiu şi Daniel Constantin, omul infractorului turnător Dan Voiculescu. USL a câştigat alegerile parlamentare, însă nu a respectat înțelegerea cu Dogaru, după ce a izbucnit un scandal monstru când acest protocol a fost făcut public.

citeşte aici tot articolul!

Pe de altă parte, EVZ a relatat situaţia umilitoare în care se află militarii intraţi în Arnată după 1990, spre deosebire de rezerviştii care erau militari în perioada comunistă şi pentru care miltează Dogaru.

Dănuț Albu, șeful Ligii Militarilor Profesioniști, spune însă că militarii profesioniști reprezintă categoria cea mai devalorizată a armatei, în condițiile în care 70% din cei căzuți în misiuni sunt caporali. Potrivit lui Albu, în Armata Română sunt caporali din 1990 care au un salariu de 750 de lei pe lună, în timp ce militarii nou angajați reușesc să ia o soldă la minimum pe economie doar în baza unui ajutor financiar de la stat pentru ca aceștia să nu se afle în ilegalitate.

detalii aici!

 

Cine e colonelul Dogaru de fapt?

Mi-l amintesc pe colonelul Dogaru, plin de spume, transpiraţie şi autosuficienţă cum extrem de contrariat constata că ţeapă cum a luat el de la USL nu prea au luat mulţi.

Paote DNA-ul er trebui să cerceteze legătura dintre Sindicatu’ lu’ Dogaru şi USL. S-ar afla lucruri extrem de interesante …

Cine e de fapt acest colonel căruia îi freamătă de emoţie patriotică părul din nas şi celulita de pe creier?

Un „fost recrut al Direcţiei a IV-a de Contrainformaţii a Securităţii, INFILTRAT, în anul 2000, de Armată în Operaţiunea „Sindicatul”.”

BOMBA ZILEI | Colonelul Mircea Dogaru, fost recrut al Direcţiei a IV-a de Contrainformaţii a Securităţii, INFILTRAT, în anul 2000, de Armată în Operaţiunea „Sindicatul”. DOCUMENTE

 

Intr-o nota din data de 4 noiembrie 2004 se mentioneaza ca Mircea Dogaru, actualul președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, a fost recrutat in luna mai anului 2000 pentru incadrarea in cadrul Directiei de Siguranta Militara.

In aceea nota (vezi facsimil) se precizeaza ca despre col. Mircea Dogaru, sef birou in cadrul Sectiei Contracararea Dezinformarii si Protectiei Imaginii Armatei/ Directia Siguranta Militara, se cunosc o serie de aspecte de interes. Printre aceste se numara faptul ca „In cursul anului 1989, cand activa ca militar in cadrul Centrului de Cercetari de Istorie si Teorie Militara, a fost recrutat de catre fostele organe de securitate ale Directiei a IV-a Contrainformatii si dirijat pe langa atasatul militar al fostei Ambasade URSS la Bucuresti (la aceea data), lt.col Serghei Cernomaz”.

Tot in acea nota se mentioneaza ca „In cursul lunii mai a anului 2000, la ordinul sefului D.S.M. (Directia Siguranta Militara), la acea data, gl.bg Nicolescu Gheorghe, au fost initiate demersurile specifice pentru incadrarea col. Mircea Dogaru in cadrul DSM. Pe toata perioada cat a activat in cadrul DSM, col. Mircea Dogaru s-a remarcat in mod deosebit prin informatiile furnizate cu privire la actiuni ostile intreprinse de fostii colegi ai acestuia, cunoscuti sau semnalati cu contacte neoficiale cu cetateni straini ori care denigrau institutia militara”.

In finalul acelei note se subliniaza ca „In baza datelor din dosarul de agent al acestuia, propunem supunerea spre aprobare sefului DGIA, pentru dirijarea col. Mircea Dogaru in indeplinirea masurilor din Actiunea „SINDICATUL”, in scopul realizarii controlului operativ al viitoarelor structuri sindicale care urmeaza a se infiinta in Romania”. Ulterior, prin anul 2010, colonelul in rezerva Mircea Dogaru infiinteaza Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, structura sindicala unde el este presedinte si la ora actuala.

Dogaru - colaborare - servicii

Autor: Ion Teleanu

nasul.tv

Cine este colonelul Mircea Dogaru, atacat, intre altii, de presedintele Basescu in primele declaratii referitoare la proteste

Colonelul Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), mentionat marti seara de presedintele Traian Basescu in declaratiile prin care i-a atacat foarte dur pe liderii Opozitiei, comparindu-le mesajele cu ale fostului presedinte comunist al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, apare descris in presa, dar si de catre oficiali MApN ca fiind „un fost activist de partid adus de Ilie Ceausescu in armata” inainte de ’89.

„Domnul Basescu continua sa fie dezinformat. Declaratiile domniei sale denota frica. A pierdut controlul si se teme. El sa stie ca noi vom fi in continuare in strada si vom protesta”, a declarat pentru HotNews.ro, col. (r) Mircea Dogaru, liderul SCMD.
Mircea Dogaru si Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate au participat, marti, la Bucuresti la un miting in Piata Victoriei si la un mars de protest care s-a terminat in fata Televiziunii Romane. La manifestari au participat aproape 3.000 de persoane, majoritatea membrii de sindicat.

Mircea Dogaru, istoric si scriitor, s-a nascut pe 30 ianuarie 1955 in Targu Mures. A absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie din Bucuresti, in anul 1979.

Dogaru a fost repartizat ca profesor la Liceul nr. 13 din Capitala insa, in acelasi an, renunta la invatamant in favoarea cercetarii. Astfel devine cercetator-stiintific la Institutul de Istorie si Teorie Militara (1979-1999), specialitatea „Istorie militara antica, medievala si arheologie”. Dogaru specialist in istoria UE la Institutul Francez (1997) si in Politici de aparare NATO in Canada (1998). (Sursa)

Obtine in 1994 titlul de doctor in istorie militara. In calitate de publicist obtine premiul pentru debut in 1984, devenind membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din 1999. Incepand cu anul 2002 este profesor asociat la Facultatea de Istorie, Geografie, Filosofie a Universitatii Craiova. (Sursa)

Dogaru, caracterizat in presa ca fiind „specialist in manipularea maselor

Potrivit EVZ, Dogaru „pana in 1982 a lucrat ca istoric militar la Centrul de Studii si Cercetari. Pana in 1988, a fost istoric la Consiliul Politic Superior. Timp de doi ani a lucrat si la Aeroportul Otopeni. Dupa Revolutie a lucrat, o perioada, in structurile de contrainformatii militare.

Pana in 2004, a mai lucrat ca cercetator stiintific, la Editura Militara si in cadrul Directiei Siguranta Militara. Intre 2004 si 2009, a fost consilier in Parlamentul Romaniei. Ce nu reiese, insa din CV-ul sau este faptul ca el a fost ginerele fostului general Vasile Petrut, comandantul granicerilor, desconspirat ca lucra pentru rusi.

Tata socru a fost tras pe linie moarta sub comanda lui Ilie Ceausescu, la Departamentul Propaganda. Acolo l-a adus si pe ginerele sau, Mircea Dogaru care si-a inceput, astfel, cariera militara„.

La conducerea SCMDRR, Dogaru este secondat de catre Valeriu Pricina. Publicatia citata spune ca „cei doi au facut parte, pana in 1989, din Consiliul Politic al Armatei, instrument de propaganda al elitei comuniste.

Ulterior, colonelul Dogaru a facut parte din structurile de contrainformatii militare, fiind ‘specialist in manipularea maselor’, dupa cum spune unul dintre membrii organizatiei. Asa cum reiese din documentele SCMDRR, Dogaru este ‘istoric non-conformist’. Pricina, la randul lui, este ‘specialist in propaganda media’.”

Tot potrivit EVZ, „Sindicatul rezervistilor a luat fiinta pe 18 august 2009, ca o organizatie apolitica non-profit a cadrelor militare in rezerva si in retragere din sistemul national de aparare. Are 83 de filiale din care fac parte membri si simpatizanti din ministerele apararii si internelor, SRI, SPP si STS. Numarul membrilor este estimat de Dogaru la peste 20 de mii de oameni. Cifra este considerata, de multi, exagerata”.

Secretar de stat in MApN: „Dogaru, un fost activist de partid adus de Ilie Ceausescu in armata”

Secretarul de stat in MApN Viorel Oancea, declara in ianuarie 2011 ca scandalul pensiilor militare este politic, provocat de liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, Mircea Dogaru, „un fost activist de partid adus de Ilie Ceausescu in armata” si, deoarece are stagiul militar incomplet, va fi afectat de noua calculare a pensiilor, potrivit Mediafax si citat de Romania Libera.

„Dogaru (Mircea Dogaru, presedintele SCMD – n.r.), cel cu sindicatul, a fost activist de partid. A fost adus de Ilie Ceausescu in armata. A stat sase-sapte sau zece ani in armata ca ofiter si bineinteles ca el va avea de pierdut. (…) De aia zic ca e politic”, a spus Oancea”.

Dogaru si SCMD, proteste constante in ultimii ani impotriva guvernului si presedintelui

Mircea Dogaru si sindicatul sau s-au remarcat in special la finele anului 2010 si inceputul anului 2011 prin mai multe proteste indreptate impotriva presedintelui Basescu si premierului Emil Boc. Protestele conduse de sindicatul lui Dogaru au vizat si masura executivului de a recalcula pensiile militarilor. In plus, sindicatul cadrelor militare disponibilizate au sustinut mai multe proteste in Capitala si tara pe tot parcursul anului 2011.

In ianuarie 2011, in luna in care sindicatul sau protesta impotriva recalcularii pensiilor militare, Dogaru ii cerea lui Traian Basescu sa-l aresteze pe premierul Emil Boc.

Intr-un interviu din martie 2010, referitor la trecerea la o armata de profesionisti, Mircea Dogaru spunea: „Este unul din gesturile de tradare din partea autointitulatei noastre elite politice. In traditia romaneasca si a altor popoare se considera ca fiecare tanar are datoria de a se inrola in armata pentru a participa la apararea patriei, in caz contrar nu era considerat barbat (…) Cu alte cuvinte este un dezastru si era un dezastru previzibil, pentru ca trecerea la asa-zisa „armata de profesionisti”, a insemnat slabirea capacitatii de aparare a unei tari, lipsirea de motivatie a unor generatii intregi”.

Autor: Victor Cozmei

hotnews.ro

 

CHIŞINĂU – Vot în regim de Formula 1

20 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Filip

Guvernul Filip, văzut, auzit, votat în 30 de minute. Zeci de mii de oameni au încercuit clădirea Parlamentului în semn de protest

VALENTIN BUDA

VALENTIN BUDA

Anunțată „la botul calului”, cu doar câteva ore înainte de deschidere, ședința Parlamentului dedicată votului pentru Guvernul Filip, care trebuia să pună capăt unei perioade extrem de lungi în care Republica Moldova a plutit în derivă, fără a avea un Executiv legitim, a stârnit valuri în societate. Pe site-urile de socializare au curs, efectiv, mesajele de mobilizare „totală” la proteste pentru a împiedica aleșii să consfințească decesul oficial al visului de „anticipate” al unui important segment de populație. Lista membrilor Cabinetului, la rândul ei, a fost răsucită pe toate părțile de opinia publică, numele aspiranților la portofoliile guvernamentale fiind scanate, criticate și lăudate, în funcție de afectele personale ale comentatorilor. 

Proteste afară, proteste în Parlament

„Anunţarea şedinţei de învestire a guvernului cu câteva ore înainte, demonstrează adevărată faţă a acestei majorităţi – tacită, sumbră, în contradicţie morală cu cetăţenii ţării. Aceste fapte demonstrează că ei se pot numi oricum, dar nu pro-europeni. Cu acelaşi succes se puteau întruni liniştit într-o cafenea, la miez de noapte. De regulament, timp pentru prezentarea şi studierea candidaţilor nici nu mai zic… ce vei semăna, aceea vei culege”, a decretat pe pagina sa de Facebook deputatul PLDM, Vadim Pistrinciuc

Mii de oameni, reprezentând tridentul protestatar deja tradițional al capitalei, Platforma Civică DA, PSRM și Partidul Nostru, s-au adunat în fața clădirii Legislativului pentru a protesta împotriva votului pentru guvern, în timp ce speakerul Andrian Candu deschidea lucrările anunțând ordinea de zi a lucrărilor și anunța prezența, la limita cvorumului și respingea propunerea socialistului Vlad Bătrâncea de a acorda o pauză de  ore pentru ca toți deputații din partidul său să ajungă la lucrări.

În semn de protest față de refuzul președintelui Parlamentului, câțiva deputați sociliști au flancat masa prezidiului cu inscripții prin care cereau alegeri anticipate, în timp ce candidatul Pavel Filip sintetiza programul de guvernare. Ulterior, premierul desemnat a fost nevoit să își schimbe locul, microfonul de la tribună fiind obstrucționat de protestatarii din sală. Simultan, la intrarea în Parlament, protestatarii ccereau deputaților să iasă la discuții cu omenii adunați în fața clădirii.

Vot în regim de Formula 1

Procedura de învestitură a fost una în regim de mare viteză, la mai puțin de 30 de minute de la deschiderea ședinței, Andrian Candu solicitând exprimarea votului de încredere pentru Guvernul Filip, sărind peste obișnuitele sesiuni de luări de poziții și întrebări obișnuite în asemenea situații. Cu 57 de voturi guvernul Filip a fost învestit de către parlament. În cuvântul său de mulțumire, Pavel Filip și-a exprimat gratitudinea pentru votul care împiedică alegerile anticipate. Vestea că guvernul  fost votat în aceste condiții, i-a luat prin  surprindere și pe liderii manifestațiilor de protest, cărora nu le-a mai rămas decât să iasă din clădire și să anunțe mulțimea de cele întâmplate, cerând încercuirea forului Legislativ.

Sursa: evzmd.md

CHIŞINĂU – Un guvern de încropeală

20 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

La Chișinău, fără negocieri reale, un guvern de încropeală

 Iulian Chifu

Iulian Chifu

La Chișinău, majoritatea realizată din PL, PDM grupul „comuniștilor pro-europeni” și grupul lideral democraților pro-guvernamentali a reușit să treacă Guvernul Filip.

Un guvern tern, de încropeală, făcut la repezeală și fără prea mari ambiții, dar un guvern care trebuie să facă reforme majore și trebuie să mai treacă un prag major în luna martie, la alegerea Președintelui. În caz contrar, nealegerea unui președinte în Parlamentul Republicii Moldova duce la alegeri anticipate într-un interval de un an.

Calvarul de la Chișinău e stopat doar de nevoia acută de sprijin și de evitarea prăbușirii totale în faliment a economiei, finanțelor, a statului însuși. Nici o negociere reală sau ofertă reală făcută celorlaltor partide pro-europene, nici un echilibru al funcțiilor în stat – să vedem dacă președintele Parlamentului Candu va opta să facă rocada cu vreun coleg al său liberal democrat – și nici o alegere reală a celor mai buni în funcțiile de miniștri, ba chiar a unor liberal democrați, pe principiul atragerii mai multor voturi. Ca și cum doar votul de investire conta și evitarea spectrului anticipatelor.

Republica Moldova e într-o situație la fel de incertă ca și ieri. Cu actualul guvern, intrarea în reforme trebuie să se facă abrupt, și cu costuri majore. Și nu va fi simplu. Pentru că declarațiile de luni de la București în baza acordurilor româno-americane nu garantează decât sprijinul pentru crearea rapidă a unui guvern, care să livreze, nu e nicidecum o poliță în alb la dispoziția cuiva. Și nici măcar un sprijin pentru Vladimir Plahotniuc sau pentru PDM, cum a încercat opoziția să prezinte situația. Și e liberă să o facă.

Asta pentru că partidele neparlamentare și cele rămase în opoziție au drept unic scop poziționarea și câștigul de sprijin politic în vederea viitoarelor alegeri, pe care și le doresc cât mai repede, e normal. Însă tuturor le priește un intermezzo pentru consolidare, și oricum reformele vor aduce costuri partidelor la putere și vor putea fi mai bine criticate. Mai mult, absența unei balansări și echilibrări credibile de putere între diferitele componente ale guvernării, dezechilibrul creat de monopolul PDM asupra funcțiilor în stat, ba și preluarea miniștrilor vechi și doar peticirea guvernului cu anumiți reprezentanți tehnocrați asumați de partide, nu ajută. Iar echilibrarea făcută din opoziție și din stradă crează riscuri majore pentru destabilizare sau tendințe unilaterale ale unui singur partid dominant, ca să nu spunem a unei singure persoane. Pe de altă parte, nu e cu adevărat un guvern făcut din cei mai buni și capabili reprezentanți, ci graba pare să fi definit formarea actualei formule guvernamentale.

În ceea ce privește soluțiile, există o soluție pe termen scurt, și una pe termen mediu pe care reuniunea de la București a reușit să o asigure cetățenilor Republicii Moldova. Pentru că ei trebuie să trăiască și azi, și mâine, și nu pot aștepta o nouă rundă de alegeri și alte runde de negocieri, mai complicate, cu mai multe partide, după o nouă perioadă electorală. De aceea, cu condiția unui guvern reformist pro-european, un ajutor umanitar poate sosi la Chișinău relativ repede, odată ce orientarea politică și pentru reforme este probată. Asta pentru că nimeni nu mai ia un guvern pe încredere, pe baza programului sau a aspirațiilor unui premier, ci evaluarea se va face strict pe modul în care sunt aplicate reformele, pe viteza lor și perspectiva de echilibrare economico-financiară.

Momentul crucial va fi remanierea și restructurarea Guvernului, pe care o așteptăm în martie. Fără a avea presiunea alegerilor anticipate, cu o eventuală imagine exactă asupra reformelor de făcut și a dorinței de a le face, poate cu unele parcurse consecvent, partidele pro-europene vor trebui să reia discuția pentru votarea Președintelui Republicii Moldova cu 61 de voturi în Parlament. Aici drumul negocierii cu cele două partide pro-europene rămase în afara majorității e fără intoarcere. Și poate, de această dată, o ofertă serioasă la pachet va fi pe masă, și ea va putea asigura și echilibrarea puterilor în stat și distribuirea echitabilă între diferitele partide, și o lărgire a majorității viitorului guvern reformat și remaniat.

Până atunci, constatăm doar o guvernare ternă, insipidă, de continuitate, e adevărat, dar a minimei rezistențe, în care personalitățile nu s-au înghesuit să-și asume responsabilitatea și să-și cheltuiască resurse de încredere în actul guvernării. Un guvern încropit, improvizația cea mai facilă a unei formule fără pretenții majore, în care doar voința majorității pentru reforme va conta.

Sursa: evzmd.md

ANA GUŢU … un licăr de speranţă din stânga Prutului

19 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Cu mare bucurie am descoperit o doamnă de dincolo de Prut.

Se numeşte Ana Guţu şi în numele  Blocului Unității Naționale adresează pe siteul dânsei  o scrisoare Preşedintelui Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti.

Interesant este că doamna Guţu publică această scrisoare exact pe 15 ianuarie 2016, ziua în care îl aniversam pe Mihai Eminescu.

Ana Guțu

După ce îi mulţumeşte domnului Preşedinte, pentru faptul că nu a permis formalizarea în parlamentul Republicii Moldova a unei coaliții monstruoase, care ar fi pus la cârma statului descendenții comuniștilor de ieri, cei care au maltratat națiunea românească și au deportat buneii noștri în Siberii de gheață, în scrisoarea postată de doamna Guţu se cere dorect, şi fără menajamente:

„Domnule președinte Nicoale Timofti, cerem

să declarați reunificarea Republicii Moldova cu România drept unica șansă de revenire la normalitate – în sânul națiunii române, România fiind membru de drept a Uniunii Europene, țară membru al NATO/OTAN.”

Simplitatea, claritatea şi lipsa de echivoc a acestui mesaja făcut pur şi simplu să mă furnice pe spinare pentră că am constatat că în toată nebunia de la Chişinău există oameni care gândesc româneşte …

Bravo doamnă Guţu …

Iată mai jos, integral, scrisoarea adresată de doamna Guţu în numele Blocului Unității Naționale de la Chişinău, domnului Preşedinte al Republicii Moldova:

La 15 ianuarie, de ziua nașterii marelui poet român Mihai Eminescu, Dreapta și Blocul Unității Naționale au adresat o scrisoare deschisă președintelui Republicii Moldova Nicolae Timofti.

SCRISOARE DESCHISĂ PREȘEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA DOMNULUI NICOLAE TIMOFTI

 Stimate Domnule Președinte,

Prin prezenta, noi, reprezentanții grupului partidului unionist DREAPTA și ai Blocului Unității Naționale (BUN), vă aducem mulțumiri pentru faptul că nu ați permis formalizarea în parlamentul Republicii Moldova a unei coaliții monstruoase, care ar fi pus la cârma statului descendenții comuniștilor de ieri, cei care au maltratat națiunea românească și au deportat buneii noștri în Siberii de gheață.

Totodată, vă amintim că unii din semnatarii acestei scrisori deschise, v-au votat la 16 martie 2012 și v-au încredințat mandatul președinției Republicii Moldova pentru patru ani.

Pe parcursul acestor patru ani ați putut să vă convingeți, cât de dificilă este asumarea responsabilității de demnitar de stat, în mediul unor politicieni meschini, măcinați de dorința nesănătoasă de îmbogățire personală prin corupție  fățișă. Înțelegem cât v-a fost greu în acești patru ani de mandat, ca fost magistrat integru, să pledați pentru un stat de drept cu instituții funcționale, libere de orice influență partinică.

Mandatul dumneavoastră a cunoscut mici victorii – precum liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova și semnarea/ratificarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană – evenimente ce s-au întâmplat în anul 2014. Aceste mici victorii păreau să asigure o ireversibilitate a procesului de modernizare a Republicii Moldova.

Din păcate, nu a fost așa. Anul 2015 a marcat dezintegrarea totală a tot ceea ce înseamnă stat de drept, instituții funcționale, demnitari onești și integri, securitatea economică și socială a cetățenilor. Eșecul se datorează imaturității politice incurabile de care au dat dovadă toți politicienii – cei de la guvernare și cei din opoziție. Republica Moldova s-a transformat într-o barcă, pe care o clatină clanuri mafiote, măcinate de interese financiare. Oricare ar fi învingătorul acestei lupte politice, ea nu va aduce decât satisfacție viscerală unei minorități rupte completamente de realitate. Actualmente doar 5 % din populația Republicii Moldova dețin 80% din bogățiile materiale ale acestui stat în derivă. Republica Moldova este zguduită de crize politice interminabile, menite să sărăcească și să exaspereze cetățenii.

V-ați convins de faptul că sunt previzibile alte confruntări politice, similare celor ce durează de 25 de ani, care nu vor face decât să prelungească agonia acestei palme de pământ, incapabile să se autoguverneze în pace și democrație veritabilă.

Noi, subsemnații, reprezentanții partidului unionist DREAPTA și organizațiilor non-guvernamentale unioniste din Blocul Unității Naționale, în ultimul ceas al mandatului dumneavoastră prezidențial,

Domnule președinte Nicoale Timofti, cerem

să declarați reunificarea Republicii Moldova cu România drept unica șansă de revenire la normalitate – în sânul națiunii române, România fiind membru de drept a Uniunii Europene, țară membru al NATO/OTAN.

Vă îndemnăm să demarați urgent dialogul cu președintele României Klaus Iohannis în vederea elaborării unui plan strategic de reunificare a celor două state românești, cu eșalonarea acțiunilor concrete ce țin de unificarea armatelor, abolirea actualelor frontiere între frați, aplicarea legislației românești fără excepții pe întreg teritoriul națiunii române reîntregite.

Prin declararea reunificării Republicii Moldova cu România veți intra în istoria națiunii române în calitate de mare om de stat. Suntem siguri că aveți curajul și voința de a face acest gest.

Semnează:

Membrii grupului de inițiativă al partidului unionist DREAPTA

Membrii Blocului Unității Naționale

Scrisoarea poate fi văzută în original pe :

Siteul doamnei Ana Guţu

Cum eu, spre marea mea ruşine, nu am ştiu despre această doamnă cred că mai sunt şi alţii care nu ştiu de dânsa, aş dori să postez mai jos câteva date biografice a acestei frumoase moldovence cu suflet mare, românesc.

Conform Siteului dânsei, doamna Ana Guţu (născută Petrov, în satul Alexandru Ioan Cuza, judeţul Cahul) de naţionalitate română, cetăţean al Republicii Moldova de profesie filolog, trăducător, profesor de limba şi literatura franceză, ocupă funcţea de Prim-Vicerector ULIM (Universitatea Liberă Internațională din Moldova),Vice-preşedinte al Senatului ULIM, Preşedintele Consiliului Educaţional ULIM.

Doamna Guţu a fost  Deputat în Parlamentul RM de legislatura a XVII-a şi a XVIII-a. 

În organisme  organisme academice internaţionale doamna Ana Guţu este:

 – Membru Biroului Consiliului de Asociere al Agenţiei Universitare a Francofoniei din partea Europei Centrale şi de Est (din mai 2009) Paris, Franţa – Montreal, Canada;

– Membru al Consiliului de Administrare a Institutului Francofon pentru Administrare şi Gestionare (IFAG), Soia, Bulgaria

Doamna Guţu deţine un titlu de doctor în filologie romanică (1993) şi a devenit conferenţiar universitar în 1997, iar în 2005, profesor universitar ad interim.

A absolvit Şcoala medie nr.2 din Cahul (1979), U.S.M., facultatea de limbi străine (1979-1984), doctorat la U.S.M. (1985-1990)
Teza teza de doctorat a dânsei se intitulează: “Aspectul sistemic şi funcţional al antonimiei” (studiu lexico-stilistic) (Chişinău, 1993), iar ca domeniul ştiinţific de activitate dânsa este specialist în : Lexicologie, Traductologie, Terminologie, Semiotică, Hermeneutică, Stilistică.

C experienţă profesională putem consemna :

Tiraspol (Institutul pedagogic “T.G. Şevcenko”, lector, 1984-1985;

Şcoala nr. 2, profesor de limbă franceză, 1985-1988),

U.A.S.M. (lector, 1988-1991), A.S.E.M. (lector superior 1991-1995),

U.L.I.M.(din 1995, unde a fost lector superior, conferenţiar, şefa catedrei limbă şi literatură franceză, director de departament, vicerector, prim-vicerector)
Are 150 de lucrări publicate de-a lungul timpului.

A fost conducător ştiinţific a 4 teze de doctorat
Lucrări fundamentale: Despre aspectul structural semantic al antitezei // Cercetări în filologia romano-germanică (Chişinău, 1989, articol); La grammaire francaise en tests et exercices (Chişinău, 1996, manual); Curriculum naţional de limbi străine, ciclul gimnazial şi liceal (Chişinău, 1999, 2000, în colaborare); Aspects systémique et fonctionnel des antonymes (Chişinău, 2000, monografie); Dulce lacrimă de dor (Chişinău, 2001, culegere de versuri); Poezii pentru copii – Poésies pour les petits (Chişinău, 2003, culegere de versuri); Unele probleme de teorie, empirism şi didactică a limbilor – Certains problèmes de théorie, empirisme et didactique des langues (Chişinău, 2004, culegere de articole ştiinţifice); Exegèse et traduction littérare. Méthode de formation en traduction littéraire (Chişinău, ULIM, 2005); Sistemul de gestionare a calităţii la ULIM, ULIM, Chişinău, 2007; Théorie et pratique de la traduction (Chişinău, 2007); Introduction à la traductologie française (Chişinău, 2008);  Fascination (culegere bilingvă de poeme lirice franco-română, autotraducere, Chişinău, 2008).

Cursuri universitare: Limba franceză practică; Limba franceză de afaceri, Lexicul limbii franceze/Exegeza textului, Bazele traductologiei, Teoria şi practica traducerii, Traducerea simultană, Traducerea literară, Traducerea specializată, Monitorizarea documentară multilingvă, Filosofia şi semiotica traducerii (ULIM).
Cele mai marcante realizări: elaborarea tipologiei lexicografice a antonimelor limbii franceze şi tipologiei modelelor semantico-structurale ale actualizării acestora în textul literar francez (studiu semiotic); fondarea sistemului educational (concepţie, planuri didactice, programe analitice) în domeniul formării universitare a traducătorilor-interpreţi în Moldova (fondarea specilităţii respective la ULIM); promovarea noilor tehnologii în predarea/învăţarea limbilor străine şi pregătirea traducătorilor-interpreţi la facultăţile filologice; restructurarea sistemului catedral lingvistic la ULIM; elaborarea curriculumului naţional de limbi străine, ciclul gimnazial şi liceal; elaborarea curriculei universitare şi sstemului de gestionare a calităţii procesului educaţional la ULIM.

• Doamna Guţu a participat la mai multe congrese, simpozioane, conferinţe, foruri internaţionale de specialitate: Colocviu internaţional al FIPF (Paris, 1997); Conferinţa mondială pe problemele învăţământului superior, UNESCO (Paris, 1998); Seminar internaţional pe problemele multiculturalităţii în predarea limbilor străine (Sarajevo, Bosnia-Herţegovina, 1998); Conferinţă internaţională pe problemele minorităţilor francofone “Limbă şi pputere” (Saint-Vincent, Italia, 1998); Colocvium internaţional “Traducerea: alteritate sau echivalenţă?”(ESIT, Paris, Franţa, 2000); Seminar internaţional „Terminologie şi limbaje specializate”, Chişinău, mai 2001; Conferinţă internaţională „Conexiuni şi perspective în filologia contemporană”, Chişinău, 2002; Seminar internaţionale formare în terminologie şi traductologie, Chişinău, 2002; Probleme de lingvistică generală şi romancă, Conferinţă internaţională, in memoriam Grigore Cincilei; Chişinău, 2003; Seminar internaţional „Probleme curente ale învăţământului superior din Moldova, Soros, Chişinău,Moldova, 2002, 2003; Cunoaştere, guvernare şi cercetare, Forum internaţional UNESCO pe problemele învăţământului superior, decembrie 2004; Sensul în traducere, Seminar internaţional, ESIT, Paris-III, Franţa; Guvernarea în învăţământul superior, Consiliul Europei, Strasbourg, Franţa, septembrie 2005; Colocviul internaţional „La francopolyphonie comme vecteur de la communication”, ULIM, 2006; Simpozionul „L’Impressa y il nuovo umanessimo” Roma, Italia, iunie 2006; Conferinţa anuală a Comitetului Director pentru Învăţământ superior şi Cercetare, Consiliul Europei, Strasbourg, Franţa ş.a.

Director de ediţie al revistei Intertext, membră a Asociaţiei Profesorilor de Limbă Franceză din R.M.; Lider în Domeniul Educaţie şi Ştiinţă a Asociaţiei Absolvenţilor programelor Ambasadei SUA în RM (2005).
Distinctii: Profesor Magna cum Laudae al ULIM, 1999; Ordinul ULIM 2002, Ordinul “Gloria Muncii”, 2002; Medalia “ULIM – 15 ani de ascensiune”, 2007.
Personalia: Busuioc L. Pe lângă toate cele…//Universitas, martie, No 3, 1999 ;Bussuioc L. Dincolo de toate celea…//Universitas, martie, No 3, 1999 ; Dragoş Vicol, « Limbile străine nu sunt deloc străine la ULIM » in: Analele ştiinţifice ULIM, seria Filologie, Chişinău, Pontos, 2003; Tudor Palladi, « Diastihul „Lacrimii de dor” între poesis şi catharsis » in: Analele ştiinţifice ULIM, seria Filologie, Chişinău, Pontos, 2003; Dragoş Vicol, « Trecerea inexorabilă a timpului şi permanentizarea valorilor sapienţiale » in: Literatura şi Arta, decembre, 2003 ; Dragos Vicol, Rădăcina veşniciei in: Literatura si arta, 22 aprilie 2004.

• Specializări şi cursuri de perfecţionare peste hotare: Universitatea Rennes-II, stagiu în traducere, redactare şi frazeologie (Rennes, Franţa, 1997); Centrul de perfecţionare a cadrelor didactice, stagiu în problemele sistemului de învăţământ (Jerusalem, Israel, 1998), Universitatea Bordeaux-IV, stagiu în problemele folosirii noilor tehnologii în predrea/învăţarea limbilor străine (Bordeaux, Franţa); ESIT, Universitatea Paris-III Sorbonne-Nouvelle, schimb de experienţă în metodologia predării traducerii (Paris, Franţa, 2000); International Visitors Program (SUA, 2003); Tempus-Tacis pe problemele managementului calităţii în instituţiile universitare, deplasări de documentare în Suedia, Universitatea din Vaxjo, (octombrie, 2006), Franţa, Universitatea Sophia Antipolis, Nisa (2007), Lituania, Universitatea din Vilnus (2007).

• Granturi: participarea la colocviumul internaţional al FIPF, Paris (Fundaţia Soros Moldova, Alianţa Franceză, 1997); stagiu în traducere, redactare şi frazeologie, Rennes, Franţa (Alianţa Franceză, 1997); stagiu în didactica şi noile tehnologii în predarea limbilor străine, Bordeaux (Alianţa franceză, 1998); colocviu internaţional în probleme de traducere, Chişinău, 1998 (Fundaţia Soros, Alianţa Franceză, 1998); organizarea Zilei Internaţionale a traducătorului, ULIM, 1999 (Fundaţia Soros, 1999); schimb de experienţă ştiinţifico-didactică la ESIT, Franţa (Fundaţia Soros, 2000) ; International Visitors Program (SUA, 2003); contribuţia la dezvoltarea grantului instituţional SCM Tempus-Tacis 2006-2007 pe problema dezvoltării sistemului de management al calităţii studiilor universitare.

În afară de limba română, doamna Guţu vorbeşte franceza, rusa, spaniola, italiana, engleza, portugheza.

Toate datele biografice provin de pe

Siteul Doamnei Ana Guţu

P. S. Faptul că Blocul Unităţii Naţionale nu este cineştie ce amărâtă  formaţiune politică formată din aventurieri,ci o formaţiunea care chiar contează ne este relevat de news.russiatoday.ro care publică pe Mai 16, 2015 articolul:

Chişinău: A fost creat Blocul Unităţii Naţionale 

Un articol interesant şi bine scriscare poate fi văzut dând clic pe numele scris cu roşu

CSAT – către magistraţi: „Eşti ofiţer acoperit?”, „Ba” – către SRI „Aveţi ofiţeri acoperiţi ca magistraţi”, „Ba” – Conluzia: „N-au” … nu e banc, să mor io …

19 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Oare îşi poate cineva imagina că dacă îl întreabă pe Ion Iliescu „Eşti omul KGB sau NKVD?” ori pe NKVD sau KGB „Este Ion Iliescu omul vostru?”, ar săspunde careva „DA”?

Dacă nu este membru al CSM, probabil oricine că ar zice că e imposibil…

Treaba, foarte pe scurt, e cam aşa…

CSAT i-a luat la rând, unul câte unul, pe magistraţi de revere, a dat cu ei de perete, apoi le-a pus în ochi lampa  şi a întrebat ferindu-se de licidul gălbui vare le curgea pe picioarele tremurânde: „Bă, recunoşti că eşti ofiţer acoperit?” „Ba”- a răspuns fiecare …

Apoi s-a dus la SRI. „Bă, voi aveţi la noi în sistem ofiţeri acoperiţi?”, „Nţţţ” or fi zis aceştia, aproximativ, că deh …fiind serviciu secret, nu ştim exact câţi de „ţî” foloseşte acesta la negări…

Astfel, cu conştiinţa la fel de împăcată ca cei care au hotârât prescrierea crimelor Loviluţiei din 89, CSAT a concluzionat după care Preşedinţia zice: „Conform declaraţiilor pe care le-am analizat, nu există ofiţeri acoperiţi…”

Oare de ce am senzaţia că, dacă i se mai zbârleşte odată mătreaţa CSAT, se duce la Turcescu, şi dă şi cu el de pereţii televiziunii lui de pe internet şi în întreabă: „Bă, recunoşti că nu eşti şi nici n-ai fost  ofiţer acoperit” acesta va răspunde „Da, recunosc, am glumit şi eu şefu’ şi fraierii e fraieri şi a loat-o de bună…”

Păi, dacă aşa merg treburile, oare dacă dau telefon la CSAT şi la Preşedinţie şi întreb câţi din membrii CSAT şi câţi din consilierii Preşedintelui sunt ofiţeri acoperiţi, mi se va spune că niciunul?

Tot ce se poate …

Oare de ce dracu nu le spune cineva celor de la CSAT şi celor de la Preşedinţia României că cine ar face o astfel de dezvăluire ar înfunda puşcăria? Aşa e legea în Românica.

KLAUS IOHANNIS

Să îţi stea mintea în loc nu alta … I-auzi …

Am aflat că, Consiliul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a verificat declaraţiile magistraţilor şi a stabilit că niciun judecător sau procuror nu este ofiţer acoperit.

Într-un comunicat al Preşedinţiei se spune că:

 „În urma verificărilor efectuate de către instituţiile abilitate, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii“.

Aceastăverificare s-ar fi făcut de către CSAT în urma  solicitărilor Ministerului de Justiţie şi a CSM.

„Din dispoziţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, în anul 2015, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a verificat, în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, prin instituţiile abilitate, la solicitările Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Ministrului Justiţiei, veridicitatea declaraţiilor judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, în sensul că cei în cauză nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Rezultatele verificărilor au fost comunicate atât Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi Ministerului Justiţiei, în funcţie de instituţia care a solicitat efectuarea acestora“.

Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), care a cerut CSM să facă verificări şi să îi elimine pe eventualii ofiţeri acoperiţi din magistratură şi, totodată, să ceară clarificări de la Serviciul Român de Informaţii.  UNJR arăta, într-un comunicat de presă, că a făcut această solicitare, fiind „profund îngrijorată faţă de recentele declaraţii publice potrivit cărora în rândul magistraţilor ar exista ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete, precum şi că instanţele de judecată au devenit «câmp tactic» al serviciilor de informaţii”.

UNJR a solicitat CSM să ceară clarificări publice Serviciului Român de Informaţii, „să explice corpului de magistraţi şi societăţii ce înseamnă concret «câmp tactic», când vine vorba de justiţie, şi care sunt mijloacele prin care serviciul operează în acest «câmp tactic»”. 

„Serviciului Român de Informaţii trebuie, de asemenea, să explice care este cadrul legal ce permite acestui serviciu să îşi menţină «interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze», în ce constă în mod efectiv acest «interes», care sunt limitele sale, de ce garanţii este însoţit şi ce control se exercită asupra sa”, se arăta în comunicat. 

Prima din solicitările UNJR a venit după declaraţii făcute de Traian Băsescu. Acesta zicea că pâna în 2004 au existat „ofiţeri acoperiţi printre magistraţi”, aceştia fiind şantajabili datorită faptului ca au încălcat Constituţia din 1991.

 „Aceste declaraţii ale unui fost preşedinte sunt zguduitoare, deoarece afirmă că până în 2004 se ştie că au existat persoane în rândul magistraţilor care au încălcat legea sistematic, fiind în conflict de interese. Acelaşi fost şef al Consiliului Suprem de Aparare a Ţarii afirmă că după 2004 a cerut serviciilor să îi retragă pe cei acoperiţi din justiţie, însa nu ştie dacă acest lucru s-a întâmplat. Prin folosirea acestei vulnerabilităţi, speculată repetat în spaţiul public, se formează un nou tip de presiune pe justiţie, care afecteaza negativ munca fiecarui magistrat, prin aceea ca se inoculează opiniei publice percepţia ca aceşti magistrati nu ar fi independenţi”, se preciza în comunicatul UNJR. 

Cea de a doua solicitare către CSM a apărut în urma unui interviu dat de directorul Direcţiei Juridice a Serviciului Român de Informaţii, Dumitru Dumbravă, care „escaladează afirmaţiile fostului preşedinte şi afirmă că instanţa de judecată a devenit «câmp tactic» de operaţiuni al serviciilor de informaţii…

În prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”, a mai declarat Dumbravă în interviul mai sus pomenit.

UNJR preciza că „sala de judecată este locul în care fiecare persoană vine să îşi caute dreptatea în mod public şi transparent, locul unde statul şi cetăţenii săi sunt deopotrivă apăraţi şi egali în faţa legii”.

Deci „acest spaţiu nu trebuie şi nu poate fi transformat în «câmp tactic» de operaţiuni al unui serviciu secret a cărui activitate este, prin natura sa, lipsită de transparenţă”. 

„UNJR consideră că declaraţiile menţionate ridică o îndoială întemeiată asupra independenţei întregului sistem judiciar, iar neîncrederea creată poate fi înlăturată numai prin verificarea temeinică şi reală a declaraţiilor date anual de magistraţi cum că nu sunt şi nu au fost ofiţeri acoperiţi, cu consecinţa înlăturării din magistratură a celor ce au încălcat această obligatie. Legea magistraţilor, în vigoare de peste 10 ani, obliga judecătorii şi procurorii să dea declaraţii anuale pe proprie răspundere că nu sunt lucrători de niciun fel ai serviciilor de informaţii. Până în prezent, însă, nu s-a făcut o verificare a acestor declaraţii”, arăta Uniunea Judecătorilor din România. 

Drept să spun, până aici, sunt cam năucit de ceva…

Rezumând. CSM a verificat declaraţiile megistraţilor şi a constatat că nu există niciun ofiţer acoperit şi a cerut clarificări DE LA SRI?

Adică i-o fi întrebat: „Bă tu eşti ofiţer acoperit?” iar ăia ar fi zis „Nu” după care i-a întrebat pe cei de la SRI: „Bă, aveţi voi  ofiţeri acoperiţi pe la noi?” Şi ăia ar fi spus: „Nu” … şi din asta au tras cocluzia că nici usturoi nu au mâncat şi nici cavitatea bucală nu le pute? Incredibil …

Oare de ce consideră cei de la CSAT mai imbecili decât ei pe cei de la SRI şi pe eventualii ofiţeri acoperiţi?

Să mă ierte Dumnezeu, dar asta pare din filme cu proşti … Tare aş vea să văd un serviciu secret care îţi prezintă lista cu spioni dacă le-o ceri sau că un spion îţi va spune că da, este spoin.

Îşi poate oare imanina cineva că dacă ar suna la KGB şi ar întreba dacă Ion Iliescu e omul lor ruşii ar sări să spună că da, ori că dacă îl întrebi pe Iliescu dacă e omul KGB sau NKVD va confirma …

Dumnezeule mare … cei din CSAT sunt nişte oameni care hătărăsc în treburile grele ale României pentru că se spune că ar avea un discernământ cel puţin egal cu cărărezele oilor lui Becali…

Nici nu e de mirare că domna judecător Adina Daria Lupea-Aghinita de la Curtea de Apel Cluj spune pe Facebook că verificarea pe care Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a făcut-o în cazul magistraţilor „acoperiţi” nu lămureşte situaţia din sistem.

Adina Daria Lupea-Aghinita

Reacţia doamnei judecător Lupea-Aghinita a apărut în urma comunicatului de care am vorbit mai sus şi  în care se menţionează că nu există magistraţi care să fie colaboratori ai serviciilor de informaţii.

Doamna judecător spune că că răspunsul oferit de Administraţia Prezidenţială este unul pur şi simplu „năucitor”.

„Ne-a verificat CSAT pe toţi… Suntem curaţi ca lacrima! Nu contează ca nimeni nu a lămurit ce este cu „câmpul tactic”, nu contează nici de ce au fost solicitaţi magistraţii să semneze angajamente, peste jurământul depus la intrarea în profesie. Nu mai contează că nimeni nu lămureşte problema de ce vicepreşedintele ICCJ îşi semnează adresele cu denumirea „Şeful serviciului de securitate” în loc să semneze firesc „Judecător, vicepreşedinte al ICCJ”. Este un răspuns oficial… şi asta este”, scrie pe contul dânsei de Facebook  judecătoarea Lupea-Aghinita de la Curtea de Apel Cluj.

Adina Daria Lupea-Aghinita este de părere că CSAT ar trebui să facă astfel de verificări anual, altfel, se ridică întrebarea: „De ce acum? Să inchidă gura magistraţilor?”.

„M-am inşelat… Nu punem plombe calului troian. Îi facem implanturi de porţelan!”, a fost concluzia trasă de doamna judecător.

Alina Gorghiu vrea uninominal în două tururi … Bravo Alinuţa !!! … :)

18 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

alina gorghiuDe ani de zile tot spun că singurul mod în care alegerile pot fi cu adevărat democrate sunt doar cele în două tururi de scrutin, fără nici un filtru cu liste şi fără nici un fel de prag electoral. La toate scrutinurile de vot.

E singurul mod în care voinţa eletoratului este respectată şi în care o clasă politică, infectă cum e a noastră, se poate curăţa.

Azi am avut realmente o bucurie când am auzit-o pe Alina Gorghiu, copreşedinta PNL spunând:

„Singura variantă realistă pentru a putea face această schimbare este adoptarea unei Ordonanţe de urgenţă. Trebuie să îi propunem premierului Cioloş să ţină cont de solicitările societăţii civile. Am încredere că primul-ministru va rezista oricărei presiuni pe care o va face PSD ca această ordonanţă să nu fie dată”, a declarat Alina Gorghiu.

Gorghiu a mai spus  că liberalii au depus un proiect de lege în acest sens, în sesiunea din toamnă, însă PSD s-a opus adoptării acestuia.

Legea privind alegerea administraţiei publice locale prevede alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, Parlamentul menţinând prevederile care erau în vigoare încă din 2012, atunci când s-a renunţat la două tururi de scrutin. PNL a votat, iniţial, alături de PSD pentru pachetul de legi electorale.

P.S. Când am crezut de cuviinţă am criticat-o pe „domnişorica Go’ghiu”. Azi nu pot să nu spun:

„N-ai cum să nu o iubeşti pe Alinuţa” … 🙂

(rog să nu fie interpretat în nici un fel ca ceva ofensator, pentru că nu e …)

Ceartă ca la gura cortului în emisiunea „Futezătoarei” Andreea Creţulescu la România TV

17 ianuarie 2016 Un comentariu

Andreea Crețulescu

Scandalul MONSTRU din studioul RTV pentru proiectul de salarizare a bugetarilor.

Incidentul s-a petrecut joi seară, în cadrul emisiunii „România la raport”. Realizatoarea Andreea Crețulescu a plecat discuția de la un fax primit de sindicate de la Guvern. Totul se învârtea între salarii și pensii. Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării, jurist specializat pe economie și fost consilier al președintelui Emil Constantinescu, a abordat diferit tema față de Petre Roman și sindicalistul Mircea Dogaru.

Andreea Crețulescu:  O veste foarte proastă primită de sindicalişti aseară, aşa au interpretat faxul primit de la Guvernul tehnocrat. E clar, nu avem aici o soluţie definitivă ca la Băsescu în 2010, când a ieşit de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale şi a transmis Guvernului Boc: de mâine tăiaţi pentru toată lumea salariile cu 25%. Acum se negociază, dar se negociază, spun sindicaliştii, mult mai pervers. Adică nu scrie pe foaie ai 25% mai puţin, ci ai nişte criterii pe care oricum nu ai cum să le îndeplineşti, pentru că teoretic nu intră în fişa postului tău. Cum v-am dat doar exemplul profesorilor, tu predai la oră matematica, nu aduni fonduri extrabugetare. Şi dacă nu le-ai adunat, atunci prin această nouă lege ai un minus 10 la început, pe urmă minus 15, minus 20% din salariu.

Ideea de bază transmisă era că Guvernul a impus criterii de performanță care vor avea drept consecință diminuarea salariilor bugetarilor.  Valentin Ionescu a reacționat.

            Andreea Creţulescu: Eu cred că mult mai grav este dacă această propunere, care este la stadiul de propunere, primită de sindicate, va şi fi adoptată.

            Petre Roman: E o propunere dintr-un document oficial.

            Andreea Creţulescu: Da, da.

            Mircea Dogaru: Şi eu vă arăt un document oficial, nu glumim.

            Andreea Creţulescu: E semnat de la minister, nu vorbim aici că i-a dat cineva pe un colţ de foaie către confederaţiile sindicale. Îl întreb pe domnul Valentin Ionescu, nu ştiu dacă în competenţa dumneavoastră de la minister intră şi partea asta de salarizare, dar poate aţi aflat de la colegii dumneavoastră, ce i-a mânat în această luptă?

            Valentin Ionescu: Stimată doamnă, trebuia să citiţi documentul, nu să îl interpretaţi.

            Andreea Creţulescu: Păi l-am citit. Credeţi că nu ştiu limba română?

            Valentin Ionescu: Nu, trebuia să îl citiţi pe post, nu să îl citiţi dumneavoastră personal. Ca să ştim şi noi ce conţine cap-coadă. Deci nu să fie interpretat pe post, ci citit pe post.

            Andreea Creţulescu: Credeţi că toţi aceşti sindicalişti nu ştiu să citească?

            Valentin Ionescu: Nu, eu mă refer la dumneavoastră, nu la ei. Nu ştiu ce v-au transmis dânşii. Ca să avem o acurateţe a informaţiei.

            Mircea Dogaru: Dacă dumneavoastră nu ştiţi ce conţine documentul, presupun că nici doamna ministru nu ştie şi că cineva şi-a bătut joc.

            Valentin Ionescu: Nu, hai să nu aberăm.

            Andreea Creţulescu: Adică dumneavoastră ne acuzaţi pe noi că ştim să citim.

            Valentin Ionescu: Nu, eu nu v-am acuzat de asta.

            Andreea Creţulescu: Trec mai departe, că mi se pare o jignire.

            Valentin Ionescu: Nu v-am acuzat că nu ştiţi să citiţi, ci v-am acuzat de faptul că trebuie să citiţi documentul…

            Andreea Creţulescu: De ce vreţi să tăiaţi încă o dată, domnule Valentin Ionescu, salariile?

            Valentin Ionescu: Trebuie să citiţi documentul. (…) Nu vă ascundeţi după asta. Spuneţi ce conţine documentul. De ce nu îl citiţi?

            Andreea Creţulescu: O să îl rog pe producătorul meu să îl sune pe domnul Marius Nistor să citească în direct. Şi mie mi l-a citit la telefon. Astea sunt criteriile pentru dânsul.

            Petre Roman: Dar care e problema?

            Valentin Ionescu: Contează foarte mult onestitatea în care prezinţi o informaţie.

            Andreea Creţulescu: Credeţi că aici nu e vorba de onestitate?

            Valentin Ionescu: Păi ce interpretăm noi? Interpretăm o informaţie corectă şi cu acurateţe sau una falsă? Păi nu, eu nu am informaţia asta, eu am alte informaţii.

            (…)

            Andreea Creţulescu: Ce informaţii aveţi?

            Valentin Ionescu: În primul rând, nu se renegociază nicio lege, se negociază un sistem de referinţă la o lege viitoare.

            Andreea Creţulescu: Aşa.

            Valentin Ionescu: Doi, trebuie stabilit în primul rând pe ce sistem de salarizare se va merge, că dumneavoastră discutaţi ca titlu de legea sistemului unitar de salarizare în sectorul public.

DESPRE BÂRFE ȘI INTERPRETĂRI NEOCOMUNISTE

Andreea Creţulescu: Şi dumneavoastră de ce discutaţi?

            Valentin Ionescu: Aveţi cunoştinţă de subiectul ăsta, stimată doamnă?

            Andreea Creţulescu: Nu, noi suntem nişte oameni anapoda care nu ştim să citim.

            Valentin Ionescu: De ce nu veniţi cu oameni care dincolo de bârfa asta să prezentaţi ce sistem de salarizare este propriu pentru ţara asta.

            Andreea Creţulescu: Mă faceţi să mă simt din nou ca în perioada pesedistă, când jurnaliştii erau jigniţi, erau călcaţi în picioare şi li se spunea că mint.

            Valentin Ionescu: Dacă aveţi cunoştinţă minimă de ce înseamnă un sistem de salarizare…

            Andreea Creţulescu: Şi oamenii s-au trezit cu bani mai puţini.

            Valentin Ionescu: Lăsaţi interpretările astea neocomuniste. Noi nu ne comparăm cu ce a făcut domnul Băsescu, care a tăiat din salarii şi nu din fondul de salarii.

            Andreea Creţulescu: S-ar putea să fie mai rău.

            Valentin Ionescu: Dumneavoastră dacă aveţi un minim de onestitate, chemaţi oameni aici întâi să explice ce înseamnă un sistem de salarizare în sistemul public, care este impactul bugetar, care este impactul în piaţa muncii.

            Andreea Creţulescu: Ce are asta legătură cu tăierea?

            Valentin Ionescu: Nu are legătură cu emisiunea dumneavoastră de bârfă, dar are legătură cu o informare onestă a publicului, cum trebuie de fapt creată această lege în mod corect şi explicaţi publicului ce înseamnă sistem public unitar.

            Andreea Creţulescu: L-aţi văzut, documentul?

            Valentin Ionescu: Nu ăsta, ăsta nu, eu cunosc alte documente.

            Andreea Creţulescu: Păi vedeţi? (…) Ce înseamnă să vi se impună ca profesor criteriu de a aduce fonduri extrabugetare?

            Valentin Ionescu: Vă rog să citiţi unde scrie treaba asta.

            Andreea Creţulescu: Asta scrie printre criteriile de performanţă de la învăţământ.(…)      

  Mircea Dogaru: Nu se taie, se bagă nişte criterii pe care nu le îndeplineşti şi atunci nu mai primeşti nimic.

            Andreea Creţulescu: Adică e o metodă perversă.

            Mircea Dogaru: E exact ca la noi, v-am amnistiat de două ori, dar vă luăm banii.

            Valentin Ionescu: Dumneavoastră aţi văzut documentul?

            Mircea Dogaru: Cum să nu? E în circulaţie la noi şi se întâmplă să…

            Valentin Ionescu: Nici dumneavoastră nu l-aţi văzut.

            Mircea Dogaru: Îmi pare rău, e vorba de documentul…

            Valentin Ionescu:  Aţi văzut altceva, de pensii.

            (…)

            Andreea Creţulescu: Haideţi că ne-am îndepărtat groaznic de la subiect.

            Valentin Ionescu: Nu ne-am îndepărtat, nu vă pricepeţi dumneavoastră.

            Andreea Creţulescu: Domnule Valentin Ionescu, vă rog frumos…

            Valentin Ionescu: Habar nu aveţi subiectul ăsta, dar faceţi o bârfă ordinară.

(…)

            Andreea Creţulescu: În primul rând că aveţi un limbaj care în seara asta e sancţionat de CNA. Şi producătorul meu mă roagă frumos să vă invit să părăsiţi platoul pentru că nu vrem să primim o amendă din cauza dumneavoastră.

            Valentin Ionescu: Bun, o să părăsesc platoul.

Autor:  Silviu Tudor

Sursa: evz.ro

La aniversarea a 166 de ani, Mihai Eminescu … mai mult sau mai puţin inedit

15 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Poet genial, personaj inteligent şi nonconformist, Mihai Eminescu ar fi preferat să vorbim despre el ca despre un om şi nu ca despre o maşinărie de făcut poezii, fie ele şi geniale … Şi asta pentru că, geniile adevărate nu se consideră pe sine a fi genii ci oameni cu bune şi cu rele… Ei se simt jigniţi dacă le este prezentată doar o faţetă oricât de onorantă ar fi prezentarea. 

Cred că ipocrizia de complezenţă a  lăudacilor săi  l-ar fi deranjat înrozitor… 

Mihai Eminescu

Dacă ar fi trăit şi azi, Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București), ar fi împlinit 166 de ani.

A fost un poet genial, probabil, din multe puncte de vedere neegalat.

Biografia lui este, în general cunoscută cam de toată lumea, pe cei care nu o cunosc, probabil că nu îi interesează aşa că nu o să mă apuc acum să o mai scriu şi eu încă odată. 

Într-o vreme se stârnise o întreagă discuţie despre Eminescu, dacă e potrivit sau nu să se spună despre anumite lucruri despre biografia lui.

E uşor să îi fabrici o biografie idilică, de băiat bun, genial, pur ca o fecioară, avangardist în gândire… un fel de fată mare, un puritan cu mintea scufundată printre luceferi, împărţită între enigmele Universului şi înţelegerea Teoriei Relativităţii pe de o parte, şi dragostea aproape de divinizaze pe care o avea faţă de Veronica Micle un fel de Diva  Imaculata în viziunea lăudacilor lui Eminescu.

Nţţ, Eminescu nu a fost aşa şi probabil s-ar simţi jignit de o astfel de caracterizare.

Era un individ destul de dus cu pluta ca să accepte despre sine adevărul.

Mihai Eminescu a fost un poet, prozator și jurnalistromân, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelairesau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer,Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Mihai Eminescu – omul

Cum a fost ca om? Unul extrem de dificil şi încăpăţânat cu o mare putere de integrare a informaţiilor, un perfecţionist în ceea ce priveşte munca lui, un pătimaş în ceea ce priveşte viaţa, un greu de asimilat din punct de vedere al regulilor sociale.

Era criticat pentru că era nonconformist până la enervare; într-o vreme în care nu puteai să ieşi din casă cu redingota la nici un nasture ori cu pălăria neaşesată perfect pe cap, de multe ori era văzut cu toţi nasturii descheiaţi cu pălăria în mână sau uitată pe cineştie unde umbla. Nu refuza un pahar sau un chefuleţ.

De asemenea nu era un om sărac, un poet care scria măcinat de foame. În ciuda percepţiei generale, prof Constantin Barbu ne arată că un Eminescu contemporan ar avea azi o leafă destul de bună: „La Timpul, ca redactor-şef, câştiga echivalentul a 1.100 dolari de azi, după calculele unui prozator. Azi, putea să câştige 100.000 de euro pentru o apariţie de o secundă, sau putea să fie tratat ca îngerul lui Marquez!“

Despre perioada petrecută la Blaj (locul unde a locuit, lângă Catedrala Greco-Catolică, este marcat cu o placă memorială pe care stă scris citatul „Soarele românilor de la Bucureşti răsare”), despre corigenţa lui la limba latină petrecută absolt miraculos taman în Blajul, Mica Romă a românilor pe care o saluta cu „Te salut Mică romă” la venire, corigenţă legată de chefurile rămase de pomină de prin cramele de pe dealurile din jurul oraşului,  cu altă ocazie …

De fapt, importanţa perioadei blăjene a lui Eminescu, chiar în pofida faptului că nu se omora deloc după limba latină, constă în faptul că a înţeles importanţa latinităţii românilor şi a legăturilor cu Roma intrând în contact cu Biserica Greco Gatolică, cea fără de care nu ar fi existat vestita Şcoală Ardeleană aflată sub binecuvântare papală tocmai datorită acestei Biserici.

Iar fără Şcoala Ardeleană, azi, în Transilvania s-ar vorbi ungureşte… 

Veronica Micle

Veronica Micle, percepută drept un fel de zână diafană căreia i se închina cu pioşenie Eminescu, nu prea era nici zână şi nici diafană ci o femeie frumoasă,  cât se poate de concretă şi cât se poate de măritată când s-a încurcat (Acesta e cuvântul) cu Eminescu.

Veronica Micle

Veronica Micle

Veronica Micle, născută Câmpeanu la 22 aprilie 1850, la  Năsăud şi  decedată la 3 august 1889 la Văratec,  a fost o poetă română care publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. Ea este cunoscută publicului larg în special datorită relației cu Mihai Eminescu.

Tatăl ei, Ilie Câmpeanu, a murit înainte de nașterea fiicei sale, iar mama, Ana, s-a mutat în 1850, împreună cu cei doi copii, la Târgu Neamț. Fratele Radu moare nu mult după aceea. În 1852 se mută la Iași.

După cursurile primare Veronica se înscrie la Școala Centrală de fete pe care o absolvă în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul ei soț, atunci în vârstă de 43 de ani.

Placa memorială de pe Biserica Bob din Cluj

Placa memorială de pe Biserica Bob din Cluj

La 7 august 1864 are loc căsătoria Veronicăi cu Ștefan Micle, oficiată la Biserica Bob din Cluj. La data căsătoriei Ștefan Micle era profesor universitar, iar mai târziu a devenit rector al Universității din Iași.

În anii 1864 și 1865 Veronica participă, în calitate de martor, la procesul intentat de câțiva membri ai fracțiunii politice liberale lui Titu Maiorescu, pe atunci profesor de gramatică și pedagogie la Școala Centrală de fete și președinte al Comitetului de inspecțiune școlar. I se impută „fapte scandaloase, ba chiar și romanse întregi”. Titu Maiorescu este în cele din urmă achitat, dar postura Veronicăi de martor al acuzării nu va fi uitată cu ușurință

În anul 1866 se naște primul copil al soților Micle, Valeria, pe care mama ei o alinta „Greiere”, iar în 1868 se naște Virginia Livia, alintată „Fluture”.

În 1869 contribuie la înființarea și bunul mers al unei școli profesionale de fete, se implică în îndrumarea unor școli de fete din Iași și începe să fie activă în viața literară.

În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872debutează în revista Noul curier român cu două scrieri în proză.

La 1 septembrie 1874 Eminescu e numit director al Bibliotecii Centrale din Iași. Va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultoasă.

În 1875 Ștefan Micle e îndepărtat de la conducerea Universității și numit director al Școlii de Arte și Meserii, în localul căreia s-a mutat împreună cu familia.

În timpul Războiului de Independență a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul oastașilor români răniți” și i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor.

La 4 august 1879 moare soțul ei, Ștefan Micle. Urmează un lung șir de demersuri pe lângă oamenii politici ai vremii pentru a i se asigura, ei si fetelor ei, o pensie de urmaș (în ciuda promisiunilor, nici în 1883 forurile legiuitoare nu aprobaseră pensia). Rămasă văduvă Veronica reia legătura cu Eminescu. Cei doi încearcă, fără să reușească, să-și întemeieze o familie.

În 1886 Veronica locuiește la București, la fiica sa, Valeria, studentă la Conservatorul din București. Cealaltă fiică îmbrățișează cariera tatălui său și devine profesoară de fizică. Veronica donează casa din Târgu Neamț, moștenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec.

La 3 august 1889 se sinucide cu arsenic la Mănăstirea Văratec.

Un articol inedit despre Eminescu, scris de Mihai Gavrilă şi piblicat la data de  01.14.2009 putem citi pe siteul LUPA:

Eminescu, viu şi cam obscen

Ca să marcăm şi noi 159 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, ne propusesem să avem o discuţie cu eminescologul craiovean Constantin Barbu, una dintre vocile cele mai renumite în domeniu. Din păcate însă, Constantin Barbu s-a supărat pe Lupa, aşa că nu ne rămâne decât să redăm aici, cu adaptările de rigoare, o discuţie cu Constantin Barbu care a avut loc acum doi ani şi pe care săptămânalul Indiscret în Oltenia a avut bunăvoinţa s-o publice, la vremea respectivă.

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu

La 159 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, toate epitetele care proslăvesc opera genialului poet au fost deja folosite. Şi totuşi, în ciuda ofrandelor de vorbe mari pe care Eminescu le primeşte frecvent din partea literaţilor, personalitatea sa e superficial cunoscută marelui public. Profesorul craiovean Constantin Barbu, cel mai documentat eminescolog din ţară, crede că Eminescu ar fi mult mai iubit de tineri dacă aceştia ar cunoaşte toate faţetele personalităţii marelui poet. Una din aceste laturi obscure este pasiunea fierbinte pentru sexul frumos, deseori convertită în versuri pornografice.
Exerciţiul de imaginaţie pe care ni l-am propus, alături de profesorul Barbu, a fost să desenăm viaţa lui Mihai Eminescu presupunând că acesta nu s-a născut la 15 ianuarie 1850, ci la 15 ianuarie 1979, şi ar fi împlinit azi 30 de ani. Ce ar scrie el ca redactor şef la un Timpul de azi? „Probabil ar scrie despre ce înseamnă România şi Europa astăzi, ar fi cel mai ştiutor jurnalist român, ar fi pătimaş şi drept în acelaşi timp. Necruţător cu înalta corupţie şi adâncul dezinteres faţă de România lui lipsită de orice proiect destinal“, crede Constantin Barbu, care are însă dubii că s-ar mai găsi un partid care să-l atragă pe Eminescu: „Partidului Conservator de azi i-ar spune că trebuie să aibă o doctrină vie şi cel puţin 100 de personalităţi de valoare, exigenţă pe care partidul (nu numai Conservator) n-ar putea-o suporta“. Altminteri, liberalii, cu siguranţă, nu l-ar avea nici azi la inimă pe marele poet: „Dacă Eminescu ar avea existenţa asigurată (nu ştiu cum – profesor universitar, să zicem), poate că ar scrie numai literatură. Dar, aşa cum s-a întâmplat şi în 1876, poate că liberalii l-ar lăsa din nou fără mijloace. Acum câţiva ani, un liberal de ocazie nu scria el oare că gândirea politică a lui Eminescu „este nulă”? Scria asta împreună cu încă 10 – 12 oameni de cultură, într-o revistă onorabilă până în anul 2000, anume „Dilema“. Fără îndoială că Eminescu ar fi ştiut că un sfert din detractorii săi sunt simpli plagiatori…“

Salariu de 1.100 USD

În ciuda percepţiei generale, Eminescu nu a fost unul dintre săracii epocii sale. Constantin Barbu ne arată că un Eminescu contemporan ar avea o leafă destul de bună: „La Timpul, ca redactor-şef, câştiga echivalentul a 1.100 dolari de azi, după calculele unui prozator. Azi, putea să câştige 100.000 de euro pentru o apariţie de o secundă, sau putea să fie tratat ca îngerul lui Marquez!“. Liniştiţi în privinţa salariului, continuăm exerciţiul de imaginaţie: care ar fi prietenii şi duşmanii lui Eminescu? „Printre prieteni, ar fi Mihai Şora, Eugen Simion şi eu!“, spune sincer Constantin Barbu. „Iar duşmani… aveţi un ziar prea scurt ca să vă dau lista!“

„’Tui neamul nevoii!“

Dacă Eminescu ar fi trăit alături de noi, opera sa ar fi fost cel puţin la fel de valoroasă. „Ar mai fi scris capodopere, capodopere. Ar fi citit Hawking şi ar fi studiat Einstein (mai ales că şi Einstein ştia frazele cheie din Sărmanul Dionis). Ca jurnalist, ar fi comentat toate afacerile zilei, dar sigur nu l-ar fi părăsit nihilismul funciar. Ar fi scris despre America, despre iubita lui Germanie, despre toată Europa – fiindcă toate manuscrisele lui au pagini splendide despre toate ţările Europei. Şi nu numai: are o antologie de poezie americană, ştia filosofie chineză, sanscrita şi cei mai abisali filosofi ai Indiei“, spune Barbu. Exegetul lui Eminescu crede că marele poet ar fi avut totuşi mari motive de mâhnire între oamenii de cultură de azi: „S-ar fi simţit singur. Fiindcă biata culturică română e o paragină săracă, minoră, falsificată şi plină de ipochimeni care se lustruiesc de zor pe ei înşişi, denumindu-se, pompos, elită vânturată. Eu sunt politicos, dar dacă ţi-ar fi putut răspunde Eminescu însuşi, cred că răspundea scurt, printr-o înjurătură: «’Tui neamul nevoii!». Asta îi era înjurătura cea mai dragă…“

Constantin Barbu pregăteşte publicarea unui volum cu poeziile obscene ale lui Mihai Eminescu, convins că asta le-ar redeschide tinerilor apetitul pentru opera abisală a marelui poet. „Tinerii de azi îl iau la mişto pe Eminescu: Sara pe deal, Somnoroase păsărele, romantism desuet… Însă Eminescu nu a fost deloc aşa. Ca şi prietenul său Ion Creangă, el a scris rânduri foarte porcoase despre relaţiile sale de amor. Devreme ce editura Humanitas a publicat Povestea poveştilor a lui Creangă, o să public şi eu «Irmoasele», adică poeziile obscene ale lui Eminescu“, spune Constantin Barbu. Alături, puteţi citi câteva versuri din aceste poeme, preluate din volumul „Opere Complete – VIII – Poeme mai neştiute“, apărut în 2005 la Editura Europa.

Şezi călare…
…Două guri ai, chip frumos,
Una-n faţă, una-n jos,
Una dulce şi fudulă,
Alta este pentru pulă.
Ia mai saltă-te din perne
Că, puicuţă, m-oi aşterne
Frumuşel deasupra ta
Să adorm de s-a putea;…

 

Culegere de irmoase
…De-aş muri de dor de mure
Nu m-aş duce în pădure
Căci vătavul murelor
Şede-n dosul tufelor
Cum mă prinse,
Jos mă puse,
Cu capul pe-o rădăcină,
Cu curul pe-o căpăţână
Cum o puse, cum se duse
Parc-a fost pustia unsă
Uns-a fost cu unt de oaie
Ce se duse până-n coaie.

 

Pune capul…
Pune capul între craci
Să văd o mie de draci.
Mai că-mi trece şi auzul
Când îmi gâdili bumburuzul

Oliolio pizdă cu dinţi
Cum m-ai scos şi-acum din minţi.
M-ai băgat la cheltuială
Pentru zamă şi scrobeală.

Ah, cum nu-i aicea nime
Ah, cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime,
Să storc boţul între craci,
Să-i sug măduva din saci.

 

Alei puică…
…De când dragă te purcişi
Urlă valea când te pişi
Merge drumul din lindic
Până chiar pe sub buric
Şi buricul frică n-are
Că el merge tot călare.
Da lindicu-i mânios
Că el merge tot pe jos
Pe speteaza pulii late
Pe băşine afumate.
Mult mă mir şi mă gudur
Cum stă pizda lângă cur,
Şi nu moare
De putoare.

Pentru conformitate:

NOTĂ: Pentru articolul importat, (evidenţiat prin culoarea vernil) toate meritele, implicit, toată responsabilitatea, îi revin domnului  Mihai Gavrilă, autorul articolului.

Acest articol, cu numele original Eminescu, viu şi cam obscen publicat la data de  01.14.2009 poate fi văzut pe siteul original: lupamea.ro.

GIGI BECALI ESTE PE CALE SĂ DEVINĂ UNUL DIN MARII SCRIITORI AI LUMII

13 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Gigi Becali, om prevăzător, în vederea viitoarelor eliberări din puşcărie a început de pe acum să îşi scrie cărţie necesare.

Carte, Gigi  Becali

Prima carte scrisă de Gigi Becali numindu-se „OIERII MACHIDONI – de la Mioriţa lu’ Alexandru Machedon la Becali”.

Coperta cărţii este deja tipărită urmând a se tipări şi restul când se va  vedea care profesor universitar doctor va fi nearestat la vremea când va fi nevoie să se folosească lucrarea.

Cartea se dovedeşte a fi o adevărată epopee a oieritului, a neamului machedonesc şi a familiei Becali. O carte cum nu s-a mai văzut care ar putea să îi aducă titlul de doftor al Universităţii Harvard şi alt Bisericii Ortodoxe Greceşti precum şi înscrierea direct în clasa a doua la Şcoala Generală de la Vadul Oii.

Cartea urmează a fi tipărită pe hârtie foarte subţire şi absorbantă de orez pentru ca, după citire filele fale să poată fi folosite ca hârtie igienică şi foiţă de ţigară.

Din prefaţa cărţii, semnată deocamdată de autor, cităm:

„ Machidonii ierea un neam atât de mare că de la iei şi-a luat Alexandru numele de Alexandru Machidon, şi Becali ierea famelia cea mai vitează şi mai de renume din neamul  machidonesc.

Famelia Becali ierea creştină încă de dinainte să se inventeze Creştinismul şi avea o oaie care se chema Mioriţa şi pe care a dat-o lui Alexandru Machidon în semn de preţuire că ierea viteaz, iar iel a iubit-o atât de mult că s-a supărat soldaţii că pe iei nu-i mai iubea piedosnic comandatul suprem.”

Cartea face ca unele mituri să se zdruncine din temelii. De exemplu poezia populară Mioriţa dovedindu-se a fi un fals incalificabil.

Mioriţa nu a fost oaia unui cioban de rând cu tocmai oaia pe l-a făcut pe marele  Alexandru să îşi ia şi numele Machedon în semn de recunoştinţă. Această oaie i-a fost donată de familia Becali în semn de respect pentru vitejia lui.

Mioriţa era o oaie extrem de deşteaptă şi de frumoasă că marele conducător a iubit-o atât de mult încât încât a renunţat la iubirea piedosnică faţă de soldaţi, lucru care a stârnit mari nemulţumiri  în rândul acestora şi a generat o răscoală soldată cu 10.000 de morţi.

Tot din cartea lui Gigi Becali mai aflăm şi multe tehnologii de prelucrare a lânii şi a laptelui şi modul în care mieii machidonilor reuşeau întotdeauna să fie cei mai frumoşi  din târguri.

„Şi cum – scrie Gigi Becali în cartea lui – neamul machidonesc ierea neam de oameni viteji, când se făcea război iei de ducea la luptă loând cu iei berbecii cei mai de seamă din turmele lor. Înainte de a pleca îl desemna pe cel mai vârttos de putirinţă şi îl numea cioban şef şi berbec de montă.

Aşa se face că la târguri mieii machidonilor irea cei mai căutaţi pentru că irea cei mai frumoşi.

Eu, ca păstrătoriu cu mare credinţă a obiceiurilor strămoşeşti, l-am numit pe finul Borcea drept cioban şi berbec la cele 30 de oi pe care le ţin acasă.

Nu mă refer la lotul Stelei că Borcea e dinamovist. Acolo a fost pe post de berbec Meme Stoica până l-au pus la popreală şi pe jucători la post cu abstinenţă.

Oile de acasă, inclusiv nevastă-mea şi fetele sufere tare mult de când a fost arestat Cristi…

Dacă nevastă-mea şi fetele pot înţelege şi se pot descurca altfel, oile săracile nu pot înţelege de ce dragul lor Cristi nu le mai vizitează ca să le trateze de nevroze….”

Deja se pare că secţia de istorie a Universităţii Harvard şi Biserica Ortodoxă Greacă au început să se intereseze care sunt procedurile de acordare a titlului de doftor iar Şcoala Generală de la Vadul Oii a trimis o ofertă scrisă de a-l înscrie pe Gigi Becali direct în clasa a doua.

Surse din apropierea lui Gigi Becali spun că deja marele literat are în proiect şi alte lucrări cam la fel de monumentale care vor constituii repere în literatura ştiinţifică românească.

Cităm doar câteva din titlurile respective.

„Teoria fuziunii la rece a căcărezelor”,

„Legea hazardului în cazul împerecherii dintre oi ciobani şi măgari”,

„Imunitatea caprelor la farmecele berbecilor şi a dinamoviştilor”,

„Soluţii pentru încreţirea părului oilor noatine şi a încârligării coarnelor berbecilor”,

„Teoria relativităţii generalizate aplicată transformării laptelui în brânză”,

„Particula neutrino şi putenţa berbecuţilor de un an”.

Surse din imediata apropiere a lui Gigi Becali spun  că acesta se gândeşte să scrie 120 de cărţi, astfel încât să aibă asiguraţi zece ani de puşcărie anulată.

Clerul și universitarii ajută la evadarea penalilor cu bani

12 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Ieşirea din puşcărie în virtutea unor „lucrări ştiinţifice” care numa’ ştiinţifice nu sunt, e similară cu o evadare.
Cei care îi ajută pe penali să iasă tin puşcărie mai repede decât se cuvine, indiferent dacă sunt profesori universitari sau înalţi prelaţi se numeşte complicitate la evadare şi ar trebui să îşi încheie disciplinar carierele şi să suporte consecinţele legii …

Scriitoriada penalilor

Scriitoriada penalilor

Teoretic vorbind, atunci când cineva comite ceva împotriva societății în care trăiește, este luat, dus în fața unor oameni care, cu atenție, analizează faptele comise după care hotărăsc despre ce prejudiciu e vorba, modul în care omul trebuie şi poate să repare greşala şi ce pedeapsă trebuie să primească.
Deoarece unii din cei care au comis cineştie ce potlogărie pot produce valori, celor care pot scrie o carte cu caracter ştiinţific, datorită faptului că acea carte, prin ceea ce conţine poate si binefăcătoare aducând idei noi, s-a hotărât ca o parte din pedeapsă să fie iertată ca o formă de recunoştinţă pentru munca depusă la scrierea ei.
De aici şi până la considerarea unui album foto cu poze de familie drept lucrare ştiinţifică e drum lung, mai ales dacă pozele acelei familii nu reprezintă nimic impoprtant pentru societate în general.
De asemenea, a considera un plagiat ordinar, cu capitole copiate din diferite cărţi deja existente fără a aduce, de fapt, nimic nou înseamnă furt intelectual de cea mai joasă speţă. Când cartea respectivă, produsul unui furt intelectual ordinar primeşte girul unui cadru universitar cu rang de profesor şi binecuvântarea unui înalt membru al clerului, un mitropolit, înseamnă că lucrurile au luat-o rău de tot prin arătură.
Vorbim deja nu de un „păcătos” faţă de societate care şi-a plătit datoria pentru nelegiuirile comise producând valori de spirit, ci direct despre o nouă faptă gravă, menită să îl ajute pe respectivul penal să evite penitenţa hotărâtă de judecători. Practic putem vorbi de o formă de evadare. Cei care l-au ajutat în acest demers nu sunt decât nişte complici.
Fără intenţia de a-l jigni mai mult decât o face el însuşi, un album de poze cu unele comentarii la unele din ele, comis de Gigi Becali, poze adunate sub numele „Becali şi Steaua”, ar putea fi considerat cel mult un almanah pentru fani, în nici un caz cu caracter de lucrare ştiinţifică.
Această alcătuire literară, pentru mine, ca fan al acelei Stele care uimea Europa la Sevilia punând cu botul pe labe ditamai F.C. Barcelona, este de-a dreptul o mare jignire prin prisma apropierii Stelei de această familie de, cândva onorabili ciobani, a dat câteva specimene de bişnişari ordinari care au considerat la un moment dat că se pot îmbogăţi din fotbal.
Şi ca si cum asta nu ar fi destul, Gigi Becali, căzut într-o adevărată paranoia religioasă, considerând că poate cumpăra bunăvoinţa Divinităţii cu nişte bani cel puţin îndoielnic produşi, a mai comis şi o aşazisă „lucrare”, numită „Iubirea milostivă și mântuitoare”, publicată de editura Saeculum în 2014.
Lipirea de această lucrare a unor nume sonore, de episcopi ai BOR şi chiar unul de mitropolit, IPS Laurențiu Streza, depăşeşte limitele a cea ce se numeşte decenţă.
Cu nesimţirea specifică lui, nesimţire pe care nu odată ne scuipat-o în faţă ca pe o flegmă mucilaginoasă, l-am auzit pe Gigi Becali declarând telefonic la B1tv:
„Noi ne-am făcut un mic avantaj şi am speculat legea. Cred şi eu că nimeni nu poate scrie 10 cărţi aşa, de unul singur. Dacă eşti ajutat şi dacă legea permite să fii ajutat de îndrumător, de ce să nu fii ajutat ca să scapi de pedeapsă mai repede? Eu pot să fac o carte cu un profesor universitar, el o scrie, eu, fără să scriu nimic, sunt coautor şi îmi dă legea 30 de zile pentru că sunt coautor. Eu nu am darul scrisului şi îl chem pe coordonator la puşcărie şi îi povestesc. El scrie cartea şi eu câştig zilele. Până schimbă Parlamentul legea, mi-am luat eu câştig cinci zile.
O scrie îndrumătorul şi tu o copiezi de mână după îndrumător şi dai manuscrisul tău scris de mâna ta, dar dacă legea permite asta, ce? Care e problema? – a declarat Becali la B1tv.
Acesta o fi oare rostul înalţilor membri ai clerului BOR să îşi pună la bătaie prestanţa, pentru a ajuta puşcăriaşii să îşi creeze „un mic avantaj” şi să speculeze legea?
Să fi uitat sfinţiile lor de porunca din Decalog ce spune „să nu furi” şi în numele unei iertări mult clamate să-i împins să participe şi ei la un furt (intelectual ce-i drept, dat tot furt) ordinar în speranţa, poate că astfel faraonica monstruozitate arhitectonică, Catedrala Umilirii neamului va primi din parte averii lui Becali un picios în cur pentru a face un pas înainte pe drumul consturirii?
Dincolo de faptul că mi se pare o aberaţie să consideri a se integra o lucrare cu caracter religios şi Teoria Evoluţiei Speciilor a lui Darwin în conceptul de ştiinţă, nu pun în discuţie nici valoare intrinsecă a unei lucrări în domeniu comisă de cineva care, pe geamul maşinii ziera ca măgarii în văzul lumii intonând cântece religioase cum ar intzona manele unde ar zice jalnic „Aauuu, viaaaţaaa meaaa…”.
Nu, nu aceasta e intenţia mea, are cine să se exprime în acest sens.
Despre tupeul lui Gigi care declara (scuzată-mi fie repetarea citării): „…Dacă eşti ajutat şi dacă legea permite să fii ajutat de îndrumător, de ce să nu fii ajutat ca să scapi de pedeapsă mai repede? Eu pot să fac o carte cu un profesor universitar, el o scrie, eu, fără să scriu nimic, sunt coautor şi îmi dă legea 30 de zile pentru că sunt coautor. Eu nu am darul scrisului şi îl chem pe coordonator la puşcărie şi îi povestesc. El scrie cartea şi eu câştig zilele. Până schimbă Parlamentul legea, mi-am luat eu câştig cinci zile.
O scrie îndrumătorul şi tu o copiezi de mână după îndrumător şi dai manuscrisul tău scris de mâna ta, dar dacă legea permite asta, ce? Care e problema? ”
În primul rând LEGEA NU PERMITE aşa ceva. Rostul existenţei acelor „îndrumători” are exact rostul de a nu se comite asemenea lucruri ci de a se crea noi valori reale.
A-i scrie unui puşcăriaş pentru că la vreme el nu e în stare şi nu ştie să lege două vorbe este cam ca şi cum i-ai oferi puşcăreaşului cheia pentru a evada.
Cred că e o scenă de film SF una în care ditamai mitropolitul Streza se duce la Gigi cu carneţelul şi pixul pentru a-i consemna valoroasele idei, apoi, la bordul unui Merţan de lux, extrem de scump şi de nou, mergând acasă şi punându-se pe scris pentru a da viaţă inestimabilelor ideiale Valorusului…
De fapt, tupeul şi siguranţa lui Gigi vine din faptul că un sistem furidic care pemite aşa ceva este cam la fel de găunos ca o biserică ai căremi mitropoliţi se soboară atât de jos.
Aşa să fie răsplătiră credinţa şi încrederea oamenilor? Permiţând membrilor clerului să se implice în evitarea de un bogătan a penitenţei cuvenite pentru furt?
Consideră oare Miropolitul Streza că punându-și supușii să încropească un simulacru de lucrare academică, în jurul dânsului se plămădeşte o aură de binefăcător? Nţţţ, nici vorbă, prin gestul domiei sale, Mitropolitul Streza contribui le ţeserea în jurul birsicii din care face parte a un nimb al mizeriei moral care transformă tot mai mult „O”-ul de la BOR din O de la „ortodoxă”, în „O” de la „ordinară”.
Unii spun oripilaţi de Catedrala Episcopală din Caransebeş construită la câţiva metrii de un bloc de beton din alte vremuri, într-un spațiu mult prea strâmt, doar din dorința de a pune în umbră vechea biserică a catolicilor, aflată în același loc.
O construcţie haotică, disproporţinată şi vără nici un fel de armonie din punctul de vedere al volumetriei. O construcție fără nici o concepție arhitecturală, făcută la repezeală, în inerția falei de ctitor şi pentru a le tage catolicilor una peste bot.
Ajuns Mitropolit al Ardealului, Streza a continuată să se exprime în calitate de ctitor, la Păltiniș, unde își are „reședința mitropolitană schitul are o frumoasă bisericuță de lemn, acoperită cu șindrilă, construită în anii ҆30 de către mitropolitul Nicolae Bălan. Situat într-un misterios luminiș între brazii falnici, în mijlocul căruia se găseau doar bisericuța și mormântul lui Constantin Noica.
S-au tăiat brazii din jur, s-au construit dependințe și ziduri de beton… Dar ceea ce uluieşte definitiv este că schitul de lemn a fost vopsit grosolan în galben, cu pompa, în vreme ce acoperișul de șindrilă a fost vopsit în… roșu… caz unic în lume unde poţi vedea să vezi un acoperiș de șindrilă spoită într-un roşu sângeriu.
Ba chioar s-a umblat şi la mornntul lui Noica, lespedea originală din piatră, aflată lângă o cruce de din cauză că a crăpat, a fost înlocuită de una nouă, din granit lustruit, cu prporţii disproporţionate.
Lipsa de măsură putând să se vadă şi la reşedinţa mitropolitană aflată ceva mai în vale. Cândva o construcţie discretă şi elegantă în faţa căreia trona o frumoasă poartă maramureșeană. Acum locul a devenit o fortăreaţă care pare a fi pregătită contra atacurilor neamurilor barbare.
Nu mai pare deloc de mirare astfel că sfinţia sa a considerat că trebuie să pună umărul la ieşirea prematură a lui Gigi din puşcărie prin lipirea numelui său pe „opera” penalului.
Poate, acest gen de compromisuri să explice de ce limuzinele cu care înalţii prelaţi au BOR se plimbă.
Poate, similar vom vedea dacă vom căuta cum, edituri sărace, dar autorizate să publice „lucrările ştiinţifice” ale penalilor vor deborda de lux, sau cum vilele şi maşinile unor anumiţi profesori universitari vor deveni palate tot mai impunătoare şi limuzine tot mai mari şi mai scumpe.
Poate, totuşi, DNA-ul va face un efort şi şi va vedea ce se ascunde de fapt în spatele „lucrărilor ştiinţifice” ale penalilor…
Poate cum vedea cum, după ce DNA-ul va lua la puricat această poveste, vom vedea cum, printre politicianii de la DNA vor ajunge şi înalte feţe bisericeşti ori universitare.
Poate … poate se va ajunge ca acei condamnaţi de justiţie pentru faptele lor să îşi ispăşească pedeapsa.
Poate cineva, apropiat lui Becali, va citi. Şi dacă se va citi va afla şi răspunsul la întrebarea lansată de Becali tot la B1tv … pe cine deranjează că a vrut Gigi să iasă mai repede din puşărie? …

Pe mine …

Şi nu mă deranjează că a ieşit doar el atât de repede ci că toţi penalii plini de bani iasă mai repede decât dacă ar fi fost nişte amărâţi arestaţi pentru că au furat o căruţă de fier vechi …
La ei, la megapenalii de teapa lui Becali, pedepsele ar trebui să înceapă de la 15 ani în sus …
Poate, într-o zi, va suna ceasul şi ne vom trezi din coşarul în care Justiţia mimează doar că face justiţie şi vom vedea pe fiecare pedepsit aşa cum merită …

IOHANNIS A ADUS CADOURI. PREŞEDINŢII DE PARTIDE SE VOR PUTEA PUTEA PLIMBA, DACĂ DORESC, CU GIROFARE PE MĂTREAŢĂ ŞI TINICHIAUA ŞI COLOANELOR OFICIALE DE COADĂ

11 ianuarie 2016 Lasă un comentariu

Klaus Iohannis, preşedintele României a semnat decretul de promulgare a legii care prevede şi că SPP poate asigura protecţie şi preşedinţilor de partide parlamentare, la cererea acestora.

Adică liderii de partide vor avea dreptul să se plimbe cu coloana oficială, cu girofare… Deci ci tinicheaua legată de coadă şi tichia de mărgăritar pe mătreaţă.

Interesant. Oare de cine s-or teme liserii de partide de au nevoie de protecţia SPP?

Sau, să fie doar o răsplată pentru faptul că nimeni nu s-a gândit că dumnealui, Preşedintele (după ce în Justiţie i-a fost confisată casa, practic s-a emis acuzaţia că dumnealui ar fi autorul unui fals în acte şi uz de fals), ar putea fi suspendat.

Poate, poate nu …
Iohannis, coloane

Președintele Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii care prevede că SPP poate asigura protecţie şi preşedinţilor de partide parlamentare, la cererea acestora.

În virtutea acestei legi șefii de partide vor putea beneficia de pază la cerere.

Această prevedere a fost introdusă de deputați şi prevede că SPP va putea asigura protecție și în cazul unor demnitari și foști demnitari, inclusiv președinți ai partidelor parlamentare, la cererea acestora și cu aprobarea CSAT.

În prezent, de protecţia SPP pot beneficia doar anumiţi foşti demnitari. Fostii presedinti beneficiaza de protectie pe toata durata vietii, fostii premieri de doi ani, iar fostii presedinti ai Camerei Deputatilor și Senatului timp de un an.

Nici nu mai întreb de cine se tem atât de tare liderii partidelor … bănuiesc …

Ce mi-ar plăcea să ştiu este dacă dumnealui, dom’ Preşedinte îşi plăteşte astfel datoria faţă de cei care nu schiţează nici un gest în direcţia suspendării dumnealui după ce, prin confiscarea casei sale Justiţia a aruncat indirect acuzaţioa de fals în acte publice şi uz de fals. 

ZVON: În drum spre următorul concediu, Klauss Iohannis, ar urma să facă o escală în România

10 ianuarie 2016 2 comentarii

Pe surse aflăm că Preşedintele Klaus Iohannis, în drum spre următorul concediu, urmează să facă o escală în România.
Aceleaşi surse susţin că domnul Preşedinte ar putea vizita şi Bucureştiul în caz că timpul îi va permite …

S-ar putea să revenim …

KLAUS IOHANNIS

Râde

Categorii:Haioşenii Etichete:

Dana Gârbovan (Judecător) despre declarațiile Cancelarului Angela Merkel cu privire la sistemul de justiție din România și a luptei anticorupție.

Dana Girbovan  Judecător

DANA GÎRBOVAN
Judecător

Doamna judecător Dana Gârbovan a făcut câteva remarci legate de declarațiile Cancelarului German, doamna Angela Merkel cu privire la sistemul de justiție din România și a luptei anticorupție.

Doamna judecător spune că precizările sunt necesare deoarece unii formatori de opinie şi analişti din România echivalează eronat, tot mai des, justiţia cu anticorupţia, iar cerinţa respectării stricte a regulilor şi drepturilor omului este înlocuită cu teoria „pagubelor colaterale”.

Doamna Gârbovan se referă la continuarea luptei împotriva corupţiei.

Dânsa mai spune că îmbunătăţirea actului de justiţie necesită garantarea independenţei magistraţilor de orice influenţe din afară, fie că ar veni de la servicii secrete, politicieni sau oameni de afaceri, atât la nivel personal, cât şi la nivel de sistem.

În încheiere, doamna judecător, adăugând că, oricâte eforturi ar depune Justiţia şi oricât de importante ar fi rezultatele, nu este suficient pentru combaterea corupţiei, spune: „Corupţia nu poate fi combătuta doar de justiţie, prin mijloace punitive ce acţionează când răul e de multe ori deja făcut. Combaterea corupţiei implică un efort interinstituţional real şi metode conjugate pentru a-i elimina cauzele. Astfel, e nevoie de transparenţă, de legi clare, de reducerea birocraţiei, de educaţie”.

Iată, în continuare, articolul cu acest subiect: Judecător Dana Gîrbovan: „Este nu doar artificial, ci şi periculos, să izolezi anticorupţia sau să o identifici cu justiţia şi statul de drept” care o are ca autor pa Melania Cincea o jurnalistă pe ale cărei articole le citesc întotdeauna cu mare plăcere:

*************************************

Judecător Dana Gîrbovan: „Este nu doar artificial, ci şi periculos, să izolezi anticorupţia sau să o identifici cu justiţia şi statul de drept”

MELANIA CINCEA

MELANIA CINCEA

Judecătorul Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, spune că se impun câteva remarci după declaraţiile făcute, zilele acestea, de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în privinţa sistemului de justiţie din România şi a luptei anticorupţie. Şi asta, întrucât, explică ea, unii formatori de opinie şi analişti din România echivalează eronat, tot mai des, justiţia cu anticorupţia, iar cerinţa respectării stricte a regulilor şi drepturilor omului este înlocuită cu teoria „pagubelor colaterale”.

O primă remarcă, scrie Dana Gîrbovan pe profilul său de pe o reţea de socializare, vizează focusarea majorităţii presei, „din nou”, doar pe declaraţiile ce privesc continuarea luptei împotriva corupţiei, ignorând şi neexplicând contextul în care au fost afirmate.

Dana Gîrbovan declară că a ascultat întreaga conferinţă de presă a canceralului Angela Merkel, subliniind că declaraţiile acesteia vizând lupta împotriva corupţiei au fost precedate de declaraţii privind întărirea statului de drept şi îmbunătăţirea sistemului de justiţie. „«Am discutat despre statul de drept, despre sistemul de justiţie. Am văzut că există progrese în domeniul combaterii corupţiei. Ştim că Guvernul Dacian Ciolos urmăreşte cu prioritate acest subiect, că vrea să obţină bunăstarea populaţiei din România», a spus Merkel în deschiderea conferinţei, stabilind în acest mod cadrul discuţiilor”, spune Dana Gîrbovan. Subliniind că ordinea menţionată de oficialul geman este pe cât de firească pe atât de importantă: stat de drept, sistem de justiţie, lupta anticorupţie. „Este nu doar artificial, ci şi periculos, să izolezi anticorupţia sau să o identifici cu justiţia şi statul de drept”, explică magistratul.

În plus, menţionează preşedintele UNJR, o justiţie funcţională şi o luptă anticorupţie eficientă nu se pot duce decât atunci când există un stat de drept puternic. Explicând: „Acesta îţi asigură o justiţie independentă şi eficientă, în cadrul căreia, alături de alte infracţiuni, este combătută şi corupţia. Stat de drept, însă, implică şi egalitate în faţa legii, transparenţă, legislaţie accesibilă, previzibilă şi stabilă, responsabilitate instituţională etc.”

Judecătorul Dana Gîrbovan mai spune că insistă în sublinierea acestor nuanţe, pentru că în spaţiul public românesc „diverşi formatori de opinie şi analişti” echivalează tot mai des justiţia cu anticorupţia, iar cerinţa respectării stricte a regulilor şi drepturilor omului este înlocuită cu teoria „pagubelor colaterale”. „Realitatea este că infracţiunile de corupţie, la fel ca toate infracţiunile, trebuie anchetate după regulile specifice dreptului penal şi de procedură penală. Ăsta pe de-o parte. Pe de altă parte, problemele sistemului de justiţie sunt mult mai multe şi mult mai complexe decât cele specifice luptei anticorupţie. Aceste probleme complexe afectează activitatea întregului sistem de justiţie, inclusiv lupta anticorupţie”, explică magistratul. Reamintind, în context, de deficienţele la nivel de resurse umane, de sistemul informatic învechit, de problemele legate de transparenţă, de lipsa unei evaluări eficiente a magistraţilor, de o legislaţia impredictibilă etc.

Dana Gîrbovan declară că îmbunătăţirea actului de justiţie necesită garantarea independenţei magistraţilor de orice influenţe din afară, fie că ar veni de la servicii secrete, politicieni sau oameni de afaceri, atât la nivel personal, cât şi la nivel de sistem. Ca atare, recomandă aceasta, „cine vrea să emită analize şi opinii credibile despre anticorupţie şi justiţie trebuie în primul rând să privească lucrurile detaşat şi în perspectivă”. Adăugând că, oricâte eforturi ar depune Justiţia şi oricât de importante ar fi rezultatele, nu este suficient pentru combaterea corupţiei: „Corupţia nu poate fi combătuta doar de justiţie, prin mijloace punitive ce acţionează când răul e de multe ori deja făcut. Combaterea corupţiei implică un efort interinstituţional real şi metode conjugate pentru a-i elimina cauzele. Astfel, e nevoie de transparenţă, de legi clare, de reducerea birocraţiei, de educaţie”.

Autor: 

Sursa articolului: timpolis.ro

COPILUL VALENTINEI PELINEL CONCEPUT ARTIFICIAL?

Un zvon. Copilul Valentinei Pelinel a fost conceput artificial.

Există şi persoane care spun că asta e imposibil … 

Valentina Pelinel, copil

%d blogeri au apreciat: