Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Inconștiență - Ipocrizie - Nesimţire > Clerul și universitarii ajută la evadarea penalilor cu bani

Clerul și universitarii ajută la evadarea penalilor cu bani

Ieşirea din puşcărie în virtutea unor „lucrări ştiinţifice” care numa’ ştiinţifice nu sunt, e similară cu o evadare.
Cei care îi ajută pe penali să iasă tin puşcărie mai repede decât se cuvine, indiferent dacă sunt profesori universitari sau înalţi prelaţi se numeşte complicitate la evadare şi ar trebui să îşi încheie disciplinar carierele şi să suporte consecinţele legii …

Scriitoriada penalilor

Scriitoriada penalilor

Teoretic vorbind, atunci când cineva comite ceva împotriva societății în care trăiește, este luat, dus în fața unor oameni care, cu atenție, analizează faptele comise după care hotărăsc despre ce prejudiciu e vorba, modul în care omul trebuie şi poate să repare greşala şi ce pedeapsă trebuie să primească.
Deoarece unii din cei care au comis cineştie ce potlogărie pot produce valori, celor care pot scrie o carte cu caracter ştiinţific, datorită faptului că acea carte, prin ceea ce conţine poate si binefăcătoare aducând idei noi, s-a hotărât ca o parte din pedeapsă să fie iertată ca o formă de recunoştinţă pentru munca depusă la scrierea ei.
De aici şi până la considerarea unui album foto cu poze de familie drept lucrare ştiinţifică e drum lung, mai ales dacă pozele acelei familii nu reprezintă nimic impoprtant pentru societate în general.
De asemenea, a considera un plagiat ordinar, cu capitole copiate din diferite cărţi deja existente fără a aduce, de fapt, nimic nou înseamnă furt intelectual de cea mai joasă speţă. Când cartea respectivă, produsul unui furt intelectual ordinar primeşte girul unui cadru universitar cu rang de profesor şi binecuvântarea unui înalt membru al clerului, un mitropolit, înseamnă că lucrurile au luat-o rău de tot prin arătură.
Vorbim deja nu de un „păcătos” faţă de societate care şi-a plătit datoria pentru nelegiuirile comise producând valori de spirit, ci direct despre o nouă faptă gravă, menită să îl ajute pe respectivul penal să evite penitenţa hotărâtă de judecători. Practic putem vorbi de o formă de evadare. Cei care l-au ajutat în acest demers nu sunt decât nişte complici.
Fără intenţia de a-l jigni mai mult decât o face el însuşi, un album de poze cu unele comentarii la unele din ele, comis de Gigi Becali, poze adunate sub numele „Becali şi Steaua”, ar putea fi considerat cel mult un almanah pentru fani, în nici un caz cu caracter de lucrare ştiinţifică.
Această alcătuire literară, pentru mine, ca fan al acelei Stele care uimea Europa la Sevilia punând cu botul pe labe ditamai F.C. Barcelona, este de-a dreptul o mare jignire prin prisma apropierii Stelei de această familie de, cândva onorabili ciobani, a dat câteva specimene de bişnişari ordinari care au considerat la un moment dat că se pot îmbogăţi din fotbal.
Şi ca si cum asta nu ar fi destul, Gigi Becali, căzut într-o adevărată paranoia religioasă, considerând că poate cumpăra bunăvoinţa Divinităţii cu nişte bani cel puţin îndoielnic produşi, a mai comis şi o aşazisă „lucrare”, numită „Iubirea milostivă și mântuitoare”, publicată de editura Saeculum în 2014.
Lipirea de această lucrare a unor nume sonore, de episcopi ai BOR şi chiar unul de mitropolit, IPS Laurențiu Streza, depăşeşte limitele a cea ce se numeşte decenţă.
Cu nesimţirea specifică lui, nesimţire pe care nu odată ne scuipat-o în faţă ca pe o flegmă mucilaginoasă, l-am auzit pe Gigi Becali declarând telefonic la B1tv:
„Noi ne-am făcut un mic avantaj şi am speculat legea. Cred şi eu că nimeni nu poate scrie 10 cărţi aşa, de unul singur. Dacă eşti ajutat şi dacă legea permite să fii ajutat de îndrumător, de ce să nu fii ajutat ca să scapi de pedeapsă mai repede? Eu pot să fac o carte cu un profesor universitar, el o scrie, eu, fără să scriu nimic, sunt coautor şi îmi dă legea 30 de zile pentru că sunt coautor. Eu nu am darul scrisului şi îl chem pe coordonator la puşcărie şi îi povestesc. El scrie cartea şi eu câştig zilele. Până schimbă Parlamentul legea, mi-am luat eu câştig cinci zile.
O scrie îndrumătorul şi tu o copiezi de mână după îndrumător şi dai manuscrisul tău scris de mâna ta, dar dacă legea permite asta, ce? Care e problema? – a declarat Becali la B1tv.
Acesta o fi oare rostul înalţilor membri ai clerului BOR să îşi pună la bătaie prestanţa, pentru a ajuta puşcăriaşii să îşi creeze „un mic avantaj” şi să speculeze legea?
Să fi uitat sfinţiile lor de porunca din Decalog ce spune „să nu furi” şi în numele unei iertări mult clamate să-i împins să participe şi ei la un furt (intelectual ce-i drept, dat tot furt) ordinar în speranţa, poate că astfel faraonica monstruozitate arhitectonică, Catedrala Umilirii neamului va primi din parte averii lui Becali un picios în cur pentru a face un pas înainte pe drumul consturirii?
Dincolo de faptul că mi se pare o aberaţie să consideri a se integra o lucrare cu caracter religios şi Teoria Evoluţiei Speciilor a lui Darwin în conceptul de ştiinţă, nu pun în discuţie nici valoare intrinsecă a unei lucrări în domeniu comisă de cineva care, pe geamul maşinii ziera ca măgarii în văzul lumii intonând cântece religioase cum ar intzona manele unde ar zice jalnic „Aauuu, viaaaţaaa meaaa…”.
Nu, nu aceasta e intenţia mea, are cine să se exprime în acest sens.
Despre tupeul lui Gigi care declara (scuzată-mi fie repetarea citării): „…Dacă eşti ajutat şi dacă legea permite să fii ajutat de îndrumător, de ce să nu fii ajutat ca să scapi de pedeapsă mai repede? Eu pot să fac o carte cu un profesor universitar, el o scrie, eu, fără să scriu nimic, sunt coautor şi îmi dă legea 30 de zile pentru că sunt coautor. Eu nu am darul scrisului şi îl chem pe coordonator la puşcărie şi îi povestesc. El scrie cartea şi eu câştig zilele. Până schimbă Parlamentul legea, mi-am luat eu câştig cinci zile.
O scrie îndrumătorul şi tu o copiezi de mână după îndrumător şi dai manuscrisul tău scris de mâna ta, dar dacă legea permite asta, ce? Care e problema? ”
În primul rând LEGEA NU PERMITE aşa ceva. Rostul existenţei acelor „îndrumători” are exact rostul de a nu se comite asemenea lucruri ci de a se crea noi valori reale.
A-i scrie unui puşcăriaş pentru că la vreme el nu e în stare şi nu ştie să lege două vorbe este cam ca şi cum i-ai oferi puşcăreaşului cheia pentru a evada.
Cred că e o scenă de film SF una în care ditamai mitropolitul Streza se duce la Gigi cu carneţelul şi pixul pentru a-i consemna valoroasele idei, apoi, la bordul unui Merţan de lux, extrem de scump şi de nou, mergând acasă şi punându-se pe scris pentru a da viaţă inestimabilelor ideiale Valorusului…
De fapt, tupeul şi siguranţa lui Gigi vine din faptul că un sistem furidic care pemite aşa ceva este cam la fel de găunos ca o biserică ai căremi mitropoliţi se soboară atât de jos.
Aşa să fie răsplătiră credinţa şi încrederea oamenilor? Permiţând membrilor clerului să se implice în evitarea de un bogătan a penitenţei cuvenite pentru furt?
Consideră oare Miropolitul Streza că punându-și supușii să încropească un simulacru de lucrare academică, în jurul dânsului se plămădeşte o aură de binefăcător? Nţţţ, nici vorbă, prin gestul domiei sale, Mitropolitul Streza contribui le ţeserea în jurul birsicii din care face parte a un nimb al mizeriei moral care transformă tot mai mult „O”-ul de la BOR din O de la „ortodoxă”, în „O” de la „ordinară”.
Unii spun oripilaţi de Catedrala Episcopală din Caransebeş construită la câţiva metrii de un bloc de beton din alte vremuri, într-un spațiu mult prea strâmt, doar din dorința de a pune în umbră vechea biserică a catolicilor, aflată în același loc.
O construcţie haotică, disproporţinată şi vără nici un fel de armonie din punctul de vedere al volumetriei. O construcție fără nici o concepție arhitecturală, făcută la repezeală, în inerția falei de ctitor şi pentru a le tage catolicilor una peste bot.
Ajuns Mitropolit al Ardealului, Streza a continuată să se exprime în calitate de ctitor, la Păltiniș, unde își are „reședința mitropolitană schitul are o frumoasă bisericuță de lemn, acoperită cu șindrilă, construită în anii ҆30 de către mitropolitul Nicolae Bălan. Situat într-un misterios luminiș între brazii falnici, în mijlocul căruia se găseau doar bisericuța și mormântul lui Constantin Noica.
S-au tăiat brazii din jur, s-au construit dependințe și ziduri de beton… Dar ceea ce uluieşte definitiv este că schitul de lemn a fost vopsit grosolan în galben, cu pompa, în vreme ce acoperișul de șindrilă a fost vopsit în… roșu… caz unic în lume unde poţi vedea să vezi un acoperiș de șindrilă spoită într-un roşu sângeriu.
Ba chioar s-a umblat şi la mornntul lui Noica, lespedea originală din piatră, aflată lângă o cruce de din cauză că a crăpat, a fost înlocuită de una nouă, din granit lustruit, cu prporţii disproporţionate.
Lipsa de măsură putând să se vadă şi la reşedinţa mitropolitană aflată ceva mai în vale. Cândva o construcţie discretă şi elegantă în faţa căreia trona o frumoasă poartă maramureșeană. Acum locul a devenit o fortăreaţă care pare a fi pregătită contra atacurilor neamurilor barbare.
Nu mai pare deloc de mirare astfel că sfinţia sa a considerat că trebuie să pună umărul la ieşirea prematură a lui Gigi din puşcărie prin lipirea numelui său pe „opera” penalului.
Poate, acest gen de compromisuri să explice de ce limuzinele cu care înalţii prelaţi au BOR se plimbă.
Poate, similar vom vedea dacă vom căuta cum, edituri sărace, dar autorizate să publice „lucrările ştiinţifice” ale penalilor vor deborda de lux, sau cum vilele şi maşinile unor anumiţi profesori universitari vor deveni palate tot mai impunătoare şi limuzine tot mai mari şi mai scumpe.
Poate, totuşi, DNA-ul va face un efort şi şi va vedea ce se ascunde de fapt în spatele „lucrărilor ştiinţifice” ale penalilor…
Poate cum vedea cum, după ce DNA-ul va lua la puricat această poveste, vom vedea cum, printre politicianii de la DNA vor ajunge şi înalte feţe bisericeşti ori universitare.
Poate … poate se va ajunge ca acei condamnaţi de justiţie pentru faptele lor să îşi ispăşească pedeapsa.
Poate cineva, apropiat lui Becali, va citi. Şi dacă se va citi va afla şi răspunsul la întrebarea lansată de Becali tot la B1tv … pe cine deranjează că a vrut Gigi să iasă mai repede din puşărie? …

Pe mine …

Şi nu mă deranjează că a ieşit doar el atât de repede ci că toţi penalii plini de bani iasă mai repede decât dacă ar fi fost nişte amărâţi arestaţi pentru că au furat o căruţă de fier vechi …
La ei, la megapenalii de teapa lui Becali, pedepsele ar trebui să înceapă de la 15 ani în sus …
Poate, într-o zi, va suna ceasul şi ne vom trezi din coşarul în care Justiţia mimează doar că face justiţie şi vom vedea pe fiecare pedepsit aşa cum merită …

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: