Arhiva

Archive for 8 februarie 2016

ECONOMIA MONDIALĂ ESTE LA UN PAS DE APOCALIPSĂ ?

8 februarie 2016 Lasă un comentariu

Din cealaltă mare criză care a lovit sistemul economic mondial (cea a anilor 30)  s-a revenit prin mijloace nu tocmei vesele. Un război mondial …

Între criza de atunci şi cea de acum există oarecare asemănări. Ambele au fost declanşate de lăcomia „grangurilor” cu mare greutate din sistemul financiar, ambele crize, după ce tensiunile acumulate au atins cote critice, au fost declanşate de „scânteia” de pe Wall Street din zona „colosului” Lehman Brothers.

Ambele crize au revelat anumite lucruri care trebuiau reformate din temelie. Asta nu prea le convine unora deoarece implică mari costuri, aşa că se încearcă „pansamente” care ar putea cel mult să atenueze efectele dureroase fără a vindeca boala.  Cam ca şi cum i-ai da unuia calmante fără a rezolva boala.

Dacă la criza anilor ’30 „boala” a fost rezolvată de Al Doilea Război Nondial, acesta însemnând o puternică terapie de şoc pntru sistemul financiar mondial, schimbând sau resetând multe relaţii dintre diferitele „repere economico-financiare, acum treba e un pic altfel.

Nu avem un astfel de război, relaţiile internaţionale fiind mai strâns, efectele de orice tip, în stransmiţându-se şi chiar amplificându-se. 

Vedem semne de recesiune de neevitat în economia americană, tentativele de salvare a marilor bănci având efecte perverse, acestea reducându-şi constant estimările de creştere diferiţi indicatori arătând că la orizont se vede marginea prăpastiei car se tot apropie. Prăbuşirile estimabile arătând semne de o adevărată apocalipsă economică şi financiară mondială. (Te şi îngrozeşti când te gândeşti că megaeconomia chineză e încinsă la roşu, în anunite zone ale ei fiind vizibile chiar semne ale gripării).

Economia americană este la un pas de o „recesiune iminentă“, iar marile bănci îşi reduc estimările de creştere

Economia americană este la un pas de o „recesiune iminentă“, iar marile bănci îşi reduc estimările de creştere

Economia americană este la un pas de o „recesiune iminentă“, iar marile bănci îşi reduc estimările de creştere

Odată cu cel mai slab început de an pentru bursele americane, unele dintre cele mai mari bănci occidentale îşi reduc estimările de creştere pentru cea mai mare economie a lumii.

Strategii de la BNP Paribas cred că PIB-ul american nu a avansat deloc în ultimele trei luni ale anului trecut, în timp ce analiştii de la JPMorgan au calculat o creştere de doar 0,1%.

În acelaşi timp, pesimiştii de serviciu văd venind o criză mai gravă decât cea din 2008, în special din cauza derapajului economiei chinezeşti, iar marile bănci americane îşi fac „inventarul“ pagubelor provocate de colapsul preţurilor petrolului.

Având în vedere datele dezamăgitoare privind vânzările cu amănuntul din decembrie şi stocurile companiilor din noiembrie, analiştii de la BNP Paribas estimează că PIB-ul SUA nu a crescut deloc în ultimul trimestru al anului trecut, scrie Reuters. Prognoza anterioară a băncii franceze prevedea un avans de 0,5%. Analiştii sunt încre­zători că economia îşi va reveni în prima jumătate a acestui an.

„În timp ce creşterea din trimestrul patru pare să fie într-o formă mai proastă decât ne-am aşteptat, piaţa muncii şi veniturile reale sunt solide, ceea ce va face bine creşterii în prima jumătate a lui 2016“, se arată într-o analiză a BNP Paribas. Vânzările de retail au scăzut cu 0,1% în decembrie după o creştere de 0,4% în luna anterioară.

Tot din cauza datelor slabe, JP Morgan şi-a redus estimarea de creştere economică pentru al patrulea trimestru de la 1% la doar 0,1%.

Şi strategii de la Deutsche Bank şi-au redus proiecţia de creştere pentru ultimele trei luni din 2015, cu un punct procentual, la 0,5%, dar cu precizarea că estimarea lor „ar putea fi prea mare“ în lumina datelor economice mai slabe decât s-au aşteptat.  

Rezerva Federală Atlanta prognozează pentru perioada analizată un avans al economiei de 0,6%. Cu o săptămână înainte, instituţia estima o creştere de 0,8%.

Trei dintre cele mai mari bănci din SUA au prezentat pagubele pe care le-au suferit din cauza prăbuşirii cotaţiilor petrolului: creşterea substanţială a costurilor creditelor devenite toxice acordate în sectorul energiei şi temeri că problemele se vor propaga în alte portofolii, scrie Financial Times.  Citigroup, a patra bancă din SUA în funcţie de active, a anunţat că în trimestrul patru creditele neperformante din sectorul corporate au crescut cu 32%, în ritm anualizat, mai ales din cauza investiţiilor în energia nord-americană.

Wells Fargo, a treia instituţie bancare după active, avea în trimestrul patru credite nerecuperabile de 831 milioane de dolari, faţă de 731 milioane de dolari în cele trei luni anterioare, legate mai ales de sectorul petrolului şi gazelor naturale.

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană, a anunţat că urmăreşte cu atenţie dacă apar efecte de contagiune şi că dacă preţurile petrolului se menţin sub 30 de dolari pe baril va fi forţată să pună deoparte rezerve suplimetare de 750 de milioane de dolari anul acesta.

Din cauza prăbuşirii preţurulor, marii producători de petrol şi de gaze naturale şi-au redus cheltuielile, companiile mai mici au intrat în faliment.

Strategii de la Morgan Stanley şi Goldman Sachs cred că petrolul va ajunge la 20 de dolari pe baril, iar cei de la Standard Chartered au mers şi mai departe spunând că preţurile pot coborî la 10 dolari pe baril.

Până acum, băncile mari au trimis mesaje încurajatoare privind portofoliile lor din sectorul energiei.

„Luaţi aminte că acestea sunt credite garantate cu active. Un faliment nu înseamnă că împrumutul va deveni neperformant“, a explicat Jamie Dimon, CEO-ul JPMorgan, sub asaltul întrebărilor analiştilor.

Problemele marilor bănci sunt mici în comparaţie cu cele ale băncilor locale, în special ale celor cu expuneri mari la sectorul energiei. Spre exemplu, BOK Financial, din Oklahoma, a anunţat că se aşteaptă ca provizioanele constituite pentru trimestrul patru pentru a acoperi pierderile provocate de creditele toxice să sară la 23 de milioane de dolari, nivel de patru ori mai mare decât cel calculat anterior.

Într-o analiză publicată de CNBC, Michael Pento, fondatorul Pento Portfolio Strategies, avertizează că recesiunea „iminentă“ cu care se va confrunta SUA va fi mai dură decât cea din 2008.

Una dintre cauzele principale ale recesiunii vor fi şocurile provocate de rebalansarea economiei chinezeşti. Guvernul comunist a majorat din 2000 de peste 28 de ori datoria acestei ţări, a doua economia va mărime din lume. Datoria totală a fost dusă dincolo de pragul de 300% din PIB într-un interval scurt de timp cu scopul de a construi o bulă masivă dar neproductivă de active fixe care a înălţat prea puţin PIB-ul. Acum, când această bulă se prăbuşeşte, creşterea încetineşte, explică Pento. Scăderea valorii monedei chinezeşti, prăbuşirea burselor de acţiuni şi a transportului pe calea ferată arată clar că economia nu doar că nu creşte cu ritmul de 7% urmărit în planurile guvernului, ci chiar că stagnează.

Problema este că China  contribuie cu 34% la creşterea globală. Dacă este luat în considerare efectul de multiplicare al acesti ţări asupra economiilor emergente, partea Chinei din creşterea globală este de peste 50%.

De aceea, pe măsură ce economia globală continuă să încetinească este de aşteptat mai mult stres pentru companiile multinaţionale la nivelul veniturilor.

De asemenea, în SUA preţurile acţiunilor şi proprietăţilor imobiliare nu mai reflectă venituri şi de creşterea PIB-ului, nu mai sunt spijinite de acestea. Acum, când Fed a pus capăt progranelor de ajutare cantitativă şi politicii cu dobânzi zero, preţurile activelor se prăbuşesc sub forţa gravitaţională a deflaţiei. Raportul median dintre preţul locuinţei şi venit este de 4,1, în timp ce raportul mediu este de 2,6. În pofida ipotecilor mai ieftine ca niciodată, cei care cumpără pentru prima dată o locuinţă nu-şi mai pot permite să plătească un avans. Iar fără aceşti cumpărători, piaţa nu se mişcă.

Valoarea totală a acţiunilor a devenit periculos de detaşată faţă de starea anemică a economiei. Media pe termen lung a raportului capitalizarea pieţei/PIB este de 75, dar în prezent raportul este de 110. Revenirea economiei americane din Marea Recesiune a fost alimentată artificial de banii ieftini ai Fed. Acum, bula de pe burse şi de pe piaţa imobiliară dă înapoi şi ar trebui să cauzeze o contracţie severă a cheltuielilor consumatorilor, principalul motor de creştere al economiei SUA.

Autor: Bogdan Cojocaru

Sursa: m.zf.ro

Data publicării: 18 ian 2016

„Această situaţie face ca Lehman să pară o plimbare în parc“

Analiştii văd semne de recesiune în tot ce mişcă. Economia se află în faţa unei constelaţii de riscuri

Olivier Blanchard, fostul eco­nomist-şef al FMI

Olivier Blanchard, fostul eco­nomist-şef al FMI

Fie că este vorba de com­paniile energetice ameri­cane, de datoriile lumii emer­gente, de burse, de războiul valutar sau de comerţul global, ceva stă să crape. Economia mondială se află în faţa unei constelaţii de riscuri cum n-a mai văzut niciodată.

Indicele Baltic Dry Index, un indicator al costurilor transportului materiilor prime pe mare şi comerţului mondial, este la cel mai redus nivel din istorie. Din august 2015 indicatorul s-a prăbuşit cu 75%. Din august până în prezent au fost zile când nicio navă de transport nu s-a mişcat din port.

Pentru Financial Times, expan­siunea universului de yielduri negative ale obligaţiunilor guvernamentale re­prezintă un semn de recesiune. Ran­damentul mediu al obligaţiunilor emise de guvernul german este sub zero, iar Japonia este pe cale să devină prima mare piaţă de datorii suverane, bonduri cu scadenţa la 10 ani care nu aduc niciun câştig. În SUA, randamentul titlurilor de trezorie cu scadenţa la 10 ani au atins săptămâna trecută 1,8%, minimul ultimelor nouă luni. Bondurile guver­namentale sunt considerate de obicei investiţii sigure în vremuri tulburi.

„La aceste niveluri, pieţele de obligaţiuni prognozează recesiune“, spune Marcus Brookest, strateg la Schroders.

Pentru banca americană Citigroup, economia mondială pare prinsă într-o „spirală a morţii” care poate accentua declinul preţurilor petrolului, poate duce la recesiune şi pesimism de durată pe bursele de acţiuni, scrie CNBC.

„Dolarul american mai puternic, preţuri mai mici ale petrolului şi materiilor prime, comerţ mai slab, creştere mai slabă în economiile emergente şi în cea mondială… şi din nou la fel. La infinit, acest şir va duce la petroapocalipsă, la recesiune globală semnificativă şi sincronizată şi la piaţa bear“, spune Jonathan Stubbs, analist la Citi.

Preţurile petrolului s-au prăbuşit cu 70% din 2014, iar dolarul s-a apreciat cu 20%. Cotaţiile materiilor prime s-au re­dus cu două treimi în această perioadă.

Deşi preţurile mai mici ale pe­trolului şi în general ale materiilor prime înseamnă energie mai ieftină şi pu­tere de cumpărare mai mare în ţări dez-voltate precum sunt cele din zona euro, cotaţiile slabe pun presiuni pu­ternice pe bugetele statelor expor­tatoare şi pe ale companiilor produ­cătoare. Riscul este declanşarea unui val de falimente. 

„Suntem într-o situaţie foarte neobişnuită în care sentimentul pieţelor este de un fel nemaiîntâlnit“, spune Thomas Thygesen, analist la SEB.

Olivier Blanchard, fostul eco­nomist-şef al FMI, crede că economia mondială manifestă simptome îngri­jorătoare în condiţiile în care cele mai mari economii emergente au arătat semne de dete­riorare în ultimele şase luni.

„Creşterea Chinei este probabil mai mică decât spune guvernul. Rusia şi Brazilia o duc foarte rău. Africa de Sud flirtează cu recesiunea. Chiar şi India s-ar putea să nu o ducă atât de bine cum se crede“, a spus Blanchard, citat de The Telegraph.

Creşterea creditării economiilor emergente s-a oprit. Avansul, care a durat 15 ani, poate face loc unui „ciclu vicios“ al dezîndatorării, al turbu­lenţelor financiare şi al recesiunii, aver­tizează Banca Reglementelor Inter-naţionale.

Reacţiile de acum ale pieţei re-prezintă un caz clasic de comportament de turmă, în care „investitorii se tem că alţi investitori ştiu că ceva rău se întâmplă şi vând, deşi nu au nicio informaţie“, a mai spus economistul, care se arată îngrijorat că tocmai aceste temeri vor fi cele care vor perturba fatal economia. În SUA, unde se discută de mult timp de o recesiune industrială în timp ce  autorităţile vorbesc de  ocuparea deplină a forţei de muncă, angajările au încetinit în ianuarie.  Cele mai recente date arată că la baza angajărilor stau posturile slab plătite, adică locuri de muncă de calitate inferioară.

Angajările sunt unul din argumentele solide scoase în faţă de cei care spun că SUA sunt departe de o recesiune.

Descurajante sunt şi datele din transport, care arată că numărul de  comenzi pentru camioane noi de mare capacitate a scăzut cu aproape 50% în ianuarie.

David Folkerts-Landau, analist la Deutsche Bank, spune că din economia americană funcţionează doar un cilindru, consumul, deoarece investiţiile companiilor sunt slabe, iar dolarul puternic afectează exporturile şi profiturile. 

„Nu este o situaţie foarte sănătoasă“, explică Folkerts-Landau.

Tot în SUA, spread-urile randamentelor ridicate ale obligaţiunilor companiilor din sectorul energiei au sărit la niveluri record.

„Această situa-ţie face ca Lehman să pară o plimbare în parc”, crede Thomas Thygesen. 2016 va fi probabil anul în care se va produce primul val de falimente în sectorul petrolului şi gazelor naturale. Companiile din sectorul şistului, puternic îndatorate, vor fi primele care se vor scufunda. Dacă preţurile petrolului continuă să scadă, America ar putea fi izbită de un val tsunami de falimente.

Îndatorarea nu este doar o boală americană. La nivel global, industria petrolului şi gazelor naturale are datorii de 3.000 de miliarde de dolari, potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale. Instituţia avertizează asupra unei „iluzii a sustenabilităţii” care se poate deveni rapid otravă.

„Condiţii care de obicei deschid calea defaulturilor – precum creşterea datoriilor toxice, înăsprirea condiţiilor monetare, înăsprirea standardelor de creditare pentru companii şi volatilitate accentuată – se întrunesc acum în SUA“, spune Bronka Rzepkowski, analist al Oxford Economics.

Autor: Bogdan Cojocaru 

Sursa: m.zf.ro

Data publicării: 08 feb 2016

Tranan Băsescu pe drumul de la politică la politicianism sau de la politician la politruc

8 februarie 2016 2 comentarii

PRECIZARE

În accepțunea acestui text, noţiunea de politician diferă de noţiunea de politruc/politicianist prin fapul că un  politician este minimum 70% consecvent şi maximul 30% oportunist iar un politruc/politicianist se defineşte ca fiind minimum 70% oportunist şi 30% consecvent.

În ceea ce priveşte minciuna, cineva care se ocupă de politică nu are cum să nu o foloseasă.

La politician minciuna nu depăşeşte 40% iar la politruc/politicianist minciuna nu scade sub 60%.

Traian Băsescu

Motto:

Un mare politician ştie când este momentul să se retragă la pensie.

Din păcate, marii politicieni sunt foarte rari…

* * *

Perioada în care am fost suporter aproape necondiţionat a lui Traian Băsescu, fostul Preşedinte al României, este, pentru mine, definită clar de două evenimente.

Primul a fost momentul în care Dinu Patriciu, (fie iertat) ieşea pentru prima dată cu lacrimi în ochi de la D.N.A. (sau, poate, se numea la acea vreme P.N.A.).

Atunci a existat un moment de uluire după care a început furtuna, aşa zisul Război al Palatelor şi a început să se cristalizeze Grupul 322, grup care , în timp, a ieşit la lumină şi a fost miezul care a generat USL. Dinu Patriciu a spus, scrâşnind, sufocat de revoltă că procurorii şi-au permis să pună întrebările care trebuiau puse şi cu lacrimi în ochi: „Este un atac politic, cineva va plăti” ţintind direct spre Monica Macovei care atunci era Ministru a Justiţiei. (Unii poate îşi mai amintesc cum penalul jurnalist Sorin Roşca-Stănescu se sufoca şi el de enervare recitându-şi ca şi cum ar fi fost un început de sfârşit de lume scabroasa litalie. Poate asta a şi fost, de atunci, pe de o parte D.N.A.-ul a început să îşi facă datoria, pe de altă parte a început circul politic care a schindat extrem de clar clasa politică şi electoratul.)

Pe scurt, Triceanu, premier în acea perioadă, se prezintă ca de obicei la Dinu Paticiu pentru a-ş primi ordinele. (Patriciu controla discreţionar Guvernul prin  faptul că sponsorizase atât PNL cât şi PSD, existând zvonul că de la el a plecat indeea creeri unei mari alianţe cu PSD şi PNL pe post de lidei egali şi incontestabili. La în acel moment lucrul părea imposibil, PSD fiind un partid de vreo 40-45% iar PNL cu bătaie dacă atingea 15-17% , 20-22% find scorurile pe care le dădeau până şi sondajele plătite de PNL).

Patriciu îi cere direct lui Tăriceanu să o schimbe pe Macovei. Acesta se prezintă la Guvern şi îi cere Monicăi Macovei să îşi dea demisia, Monica Macovei refuză bazându-se pe susţinerea puternică din partea lui Băsescu şi Războiul Palatelor ibucneşte. Pentru asta l-am admirat sincer pe Băsescu, consecvenţa dumisale fiind detaliul care a generat simpaia faţă de dânsul.

Episodul Macovei, nefiind altceva decât scânteia care a aprins fitilul în Războiul Palatelor. Toate nemulţumirile celor,  din care, până acum unii au putut fi văzuţi la Beciul Domnesc, devenind u eficient combustibil care alimentrază şi azi ura unora faţă de Traian Băsescu.

Tăriceanu face atunci o remaniere guvernamentală comiţând una din cele mai penale trebuşoare din viaţa sa. A schimbat conformaţia arcului guvernamental prin scoaterea PDL de la guvernare… lucru prevăzut de Constituţie şi care impunea prezentarea în faţa parlamentului, or asta ar fi putut însemnat respingerea acestuia.

Guvernul Tăriceanu a fost susţinut pe ascuns de PSD cu condiţia de a-i face jocul. 

Momentul în care am renunţat să mai fiu un susţinător al lui Traian Băsescu a fost acela când am avut confirmarea că din consevcenţa dumnealui nu a mai rămas nimic şi a devenit un oportunist, un politric care se crampona de putere şi ar fi fost să facă orice pentru a o păstra (se îmbolnăvise de putere la care viseazăşi acum să revină testând posibilitatea de a candida pentru Primăria Generală a Bucureştiului, funcţie pe care a mai ocupat-o şi l-a propulsat în funcţia de Preşedinte al României). Era momentul celei de a doua desemnări a lui Ponta pentru funcţia de Premier după ce spusese că nu îl va mai desemna nici picat cu ceară.

Iniţial nu am înţeles de ce a făcut-o.

Dacă privim retrospectiv, vedem un Traian Băsescu aflat în situaţia în care nu ar fi rezistat unei noi suspendări, un PDL în care se profila cu tot mai multă obrăznicie şi ostilitate faţă de Preşedintele care a creat de fapt acest partid, aripa Blaga care urma să ofere pe tavă PNL-ului partidul cu preţul de a fi numiţi câţiva dinte iniţiaţi în această poveste, în nişte funcţii mai mult sau mai puţin importante.

La vremea aceea din zona Elenei Udea s-au tras repetate semnale de alarmă că PDL e în pragul unei trădări care îl va duce la dispariţie, dar nostima  blondă  a fost ridiculizată chiar şi de unii care se declarau susţinători ai ei, susţinători care i-au devenit adeversari când a început să aibă probleme.

Vedem că, în acea perioadă, Crin Antonescu devenea extrem de sigur că el este viitorul  Președinte.  Siguranța aceasta, transformată în aroganţă de-a dreptul paranoică , mai târziu, l-a  dus chiar în situația de a afirma că nu el este cel care ar avea nevoie de ceilalţi, ci că ei (inclusiv  PSD) ar avea neapărată de el şi numai de el.  Se credea, asemeni lui Dan Diaconecu, un personaj providenţial  fără de care România poate trage obloanele.

Această aroganţă a dus la prăbuşirea carierei politice a lui Crin Antonescu, pumnalul fiindu-i înfipt în spinare chiar de cel pe care l-a adus şi l-a plantat cu încălcarea gravă a Statutului PNL. Klaus Iohannis. A fost numit vicepreşedinte fără alegeri şi a fost plantat în funcţie fără a îndeplini criteriul vechimii (minim 3 ani).

În acel moment, USL deja cocheta cu candidatura unui PSD-ist, începând chiar a se pomeni mai pe ascuns numele lui Ponta, aşa că nu şi-ar fi permis o confruntare electorală prezidenţială. Interesant este că USL ŞTIA  că Băsescu nu poate fi obligat să desemneze un USL-ist pentru funcţia de premier. Chiar dacă USL avea o majoritate rală destul de puternică, în Constituţie se vorbea de „un partid” care ar fi obligat Preşedintele să îi ofere mandatul de Premier. O alianţă nu potea emite pretenţii constituţionale.

La rândul său, Preşedintele Băsescu era într-o situaţie stranie.

Pe de o parte, de temea ca de foc de o eventuală suspendare. Pur şi simplu nu mai avea semnale că ar mai fi rezistat. Experienţa spunea că în România Constituţia se poate interpreta oricum, uneori prin uitarea rostului unai simple virgule schimbându-se sensul unui articol sau chiar interpretarea lui exact invers faţă de sensul sub care a fost conceput de creatorii ei.

Băsescu a şi ieşit cu ceea ce părea un fel de joacă pentru enervarea USL. A promis demisia Parlamentului şi a sa şi mergerea la alegeri.

Evident,variantă pe care USL nu o putea accepta. Preşedintele ar fi avut voie la încă un  mandat, şi nu doar în acel moment, ci şi la ocazia următoare când ar fi avut timp să mai dreagă busuiocul în ceea ce priveşte imaginea sa.

Băsescu nu putea fi obligat să desemneze pe cineva. Niciun un partid nu avea 50% în Parlament. Alianţele nu sunt luate în seamă de Constituţie indiferent de câţi parlamentari au. Şi a normal, aceste alianţe pot fi azi iar mâine să nu mai existe dacă un lider de la un partid se ceartă cu un lider de la alt partid al respectivei alianţe.

Cum-necum, Băsescu îl desemnează pe Ponta a doua oară deşi zicea că nu o va face nici dacă se prăbuşeşte cerul.

Motivele lui, au fost pe de o parte că se temea de o supendare (deşi ştia că USL nu poate prezenta în acel moment un candidat puternic, deci avea nevoie de timp). Acest lucru arâtând că Băsescu dipăruse atuul de jucător capabil să vadă cu doi paşi mai departe decât adversarul.

Un alt motiv a fost acela că simţea că Ponta nu poate fi demolat ca imagine decât oferindu-i cât mai multă putere. Funcţia de Premier l-a împins în stuaţia de a se vedea că e un papagal, un mincinos, un incapabil să se idice la nivelul funcţiei.

Greşala din partea lui Traian Băsescu de a nu explica răspicat ce şi cum arată că dândul nu mai are capacitatea de a-şi asuma riscuri (dacă ar fi explicat ar fi oferit adversarului şansa de a contracara), ceea ce l-a făcut să nu mai fie acel preşedinte jucător care fusese, acel preşedinte capabil să lupte de la egal la egal, în acelaşi, timp cu trusturi de presă, cu sinbicate şi paride călcându-i pur şi simplu în picioare.

De aceea, ziceam atunci când l-a desemnat pe Ponta că uneori vine vremea ca oamenii să îşi dea demisia.

Asta nu se rezumă totuşi doar la cele de mai sus ci mai sunt şi alte detalii …

De exemplu, cu ani în urmă, Preşedintele Băsescu spunea că dânsul nu va mai ocupa alte funcţii, se va retrage din viaţa publică şi va pleca pe mare. „După ce ai fost Preşedinte – zicea Traian Băsescu – orice funcţie nu poate însemna decât o scădere în carieră”. Şi avea dreptate. Putea cel mult,aşa, de plictiseală, să devinnă un fel de înţelept din umbră al unui partid.

Asta cu marea mi-a atras atenţia de atunci doarece nu o putea face ,un  fost preşdinte beneficiind toată viaţa de protecţia necesară din partea SPP.

Ziceam că e doar un fel de a spune că de va retrage în linişte undeva unde îşi va îngriji nepoţii şi îşi va mânca pensia în linişte.  

Devenind Preşedinte al unui partid, chiar dacă acest partid e considerat cumva partidul domniei sale, şi cochetând cu ideea de a-şi depune candidatura la Primăria Generală a Bucureştiului, ne arată un altfel de traian Băsescu, unul infectat de boala puterii, oprtunist, lipsit de măsură în ceea ce spune.

Se pare, din fericire, că domnul Băsescu ar avea din teritoriu semnale că dacă va candida la Primăria Generală a Bucureştiului se va face de râs cu un scor cu o singură cifră.

Dacă Băsescu s-ar fi retras undeva să trăiască în linişte ar fi rămas în Istorie ca un fost Preşedinte al României care a avut luciditatea şi curajul de lua, atunci când a fost nevoie şi ţara era deasupra prăpastiei,  măsuri nepopulare pentru a nu permite României să se angajeze pe traiectoria care ar fi dus-o direct cu oiştea în faliment.

Neretrăgându-se şi tot apărând în public încercând să devină iar un individ cu putere, Băsescu ne arată că din  animalul politic Traian Băsescu a mai rămas un gloabă politică ce înearcă să se menţină pe val enunţânt tot felul de lucruri pe car i se pare că evenualii votaci ai domniei sale ar vrea să le audă.

A avut de ales… să rămână un fost preşedinte al României; din păcate a preferat să rămână ca un personaj de duzină, un politruc oportunist care a însemnat ceva…

Nu pot să nu amintesc aici declaraţiile domnului Băsescu privitoare la migranţii arabi care par a fi un fel de sinteză a ceea ce spun babele leşinate de spaină că vin arabi, le violează  şi le fură cratiţele cu smalţul sărit de vreme, declaraţii care, mai apoi, dunt cometate în draci: „Fostul Preşedinte a spus că …”, „Fostul Preşedinte declară că …” , „Fostul Preşedite crede că …”.

N-am vrut să o spun, dar acum cred că se impune. Aşa devine omul din mare politician, ţaţă.

P.S. Oare  cine va mai la în serios ce spune cineva care zicea că,  „După ce ai fost Preşedinte,  orice funcţie nu poate însemna decât o scădere în carieră”?

Gata dom’ Preşedinte … pentru dumneata,  game over.

Sănătate multă să ai ca să îţi poţi creşte nepoatele frumos. Cu bine …

%d blogeri au apreciat: