Arhiva

Archive for 22 februarie 2016

Firmele din Ardeal şi Banat aduc un excedent extren de 1,16 miliarde euro. Firmele din Bucureşti, Muntenia şi Constanţa aduc un deficit extern de 7,5 miliarde euro

22 februarie 2016 Lasă un comentariu

Un articol care ar trebui să îi pună pe mulţi pe gânduri:

De ce Banatul e fruncea și Ardealul mintea?

Marius Ghilezan

Marius Ghilezan

Companiile din axa București-Ilfov-Argeș-Prahova-Constanța asigură 38,6% din totalul exporturilor românești, iar cele din axa Bihor-Arad-Timiș-Sibiu-Brașov 27,8%, relevă ultimele date ale Institutului Național de Statistică.

Renumitul analist economic Nicolae Țăranu a remarcat o vizibilă discrepanță de competitivitate dintre cele două axe. Astfel, dacă în prima zonă valoarea raportului dintre deficitul comercial și valoarea exporturilor reflectă un nivel incredibil de redus al competitivității companiilor exportatoare, în cazul celei de a doua zone valoarea raportului dintre excedentul comercial și exporturi reflectă un nivel de competitivitate foarte bun. Cu alte cuvinte,firmele din zona București-Ilfov-Argeș-Prahova-Constanța au determinat în primele opt luni ale anului trecut un deficit extern de 7,5 miliarde euro, în timp ce companiile din zona Bihor-Arad-Timiș-Sibiu-Brașov au generat un excedent extern de 1,16 miliarde euro.

Practic, companiile din zona Banat și Ardealul de sud sunt mai rentabile decât cele din Muntenia și Constanța.

Ce spun aceste date? Firmele din Banat și Ardealul de sud aduc excedent bugetar. Asta în condițiile în care în Pitești se află cel mai mare producător de automobile, Dacia.

Economia românească este funcțională pentru că lucrul bine făcut e de secole așezat în matricea existenței și a firii Banatului și Ardealui, fără propaganda și emfază publicitară.

Timp de două zile am fost prezent în studiourile Realitatea.tv, care a realizat mai multe emisiuni din Timișoara. Cifrele și datele prezentate de managerii companiilor din oraș (în majoritatea lor românești) evocă și explică de ce timp de mai multe secole Bantul este fruncea.

În județul Timiș sunt 58 de companii germane care realizează exporturi de peste 10 milioane de Euro, pe locul doi fiind cele italiene, în timp ce firmele cu capital integral românesc continuă să fie rentabile.

Marea problemă a Banatului este că din sumele colectate la bugetul național, doar 42% se reîntorc în investițiile publice din zonă. Adică din 1000 de euro vărsat la finanțele centrale se întorc 420. În timp ce Vasluiul varsă 1000 de Euro și primește îndărăt 1520. Asta îi revolt nespus pe bănățeni.

Timișoara nu are centură ocolitoare, nici o sală de sport competitivă pe plan internațional, niciun stadion de mari dimensiuni. În condițiile în care este unul dintre puținele orașe care aduce valoare adăugată economiei naționale. Rata șomajului este de sub 1%. Salariul mediu este de 1770 de lei, în timp ce în București e de 2420. Zgârcenia providențială a bănățeanului care produce mai mult decât cheltuie, ține în viață economia.

Păi și atunci de ce să nu se revolte? Încă din 11 martie 1990 a cerut prin punctul 13 al Proclamației de la Timișoara descentralizarea. Dacă un om vrea să-și facă o casă în orașul luminilor nu trimite bani la București pentru ca cei de aici să decidă cum se va face aceasta. E normal să decidă el.

Sudiștii sunt cei care se sperie de autonomia locală. La Caracal și la Giurgiu există teama de unguri.

Problema maghiară e falsă. Politrucii de la București nu vor autonomie locală pentru a fura mai mult.

Reforma administrativă a fost pe masa tuturor guvernelor de după 1989. Nimeni nu a făcut nimic. Când Parlamentul era pregătit să promulge mult așteptata lege, hop apărea din pălărie câte un iredentist maghiar pe toate posturile.

Românii sunt singurul popor din regiune care știu cel mai bine cum să-și dea cu stângul în dreptul. În același timp, guvernul lui Viktor Orban se pregătește de mari manifestații internaționale prin care să reclame Trianonul, drept un abuz.

Am publicat datele seci economice pentru a aduce un simplu exemplu de ce România are nevoie de reformă administrativă. Fruntașul țărănist Sever Bocu, ucis de comuniști la Sighet, avea să reclame în 1931 că “De şapte ani Banatul varsă anual milioane, contribuind cu cea mai mare cotă – date fiind industria şi comerţul său odinioară în floare – la augmentarea fondului de ucenici. Din cele peste 25 de milioane s-a dat o singură dată, pentru îmbrăcarea ucenicilor (din Timişoara), numai 200.000 lei”.

La aproape 100 de ani de la Unire, situația e identică. Avea dreptate Traian Vuia când susținea că Unirea cu vechiul regat trebuia negociată. Și Regina Maria era de acord cu mutarea capitalei la Brașov, dar sudiștii au decis și în numele celor care continua să se conducă după expresia lucrului bine făcut, până la calendele grecești.

 “Un om care nu-şi iubeşte întâi satul, provincia sa natală restrânsă, nu-şi iubeşte ţara”! Prin centralizare, oraşele de la vest, care “alcătuiesc azi o puternică cultură de granite vor ajunge pe urmele Iaşilor, ruine glorioase în profitul unui singur oraş, al Bucureştilor”, scria Sever Bocu, în perioada interbelică.

Autor:  Marius Ghilezan

Sursa:  romanialibera.ro

O eventuală ridicare a MCV în acest moment ar însemna un dezastru pentru România.

22 februarie 2016 2 comentarii

Este indiscutabil rolul pozitiv pe care Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie l-a avut în ţara asta a noastră.

Se aud tot mai des şi mai puternic voci care cer ridicarea acestui mecanism.  Oare de ce vocile care se aud cel mai puternic sunt exact vocile unora care au şanse mari să vadă um e la Beciul Domnesc?

Încă la noi politicinii mai sunt apăraţi de „agresiunea” justiţiei când sunt acuzaţi în cazuri de corupţie, poscăriaşi celebri scriu ca la balamuc nişte chestii numite cărţi… de fapt nici nu le scriu ei ci alţii pentru a-şi mai reduce pedepsele şi nouă ne arde de ridicarea MCV?  
Oare de ce mi se pare că pute urât de tot chestia asta ?

Oare de ce nimeni, înainte de a cere ridicarea MCV nu îşi aminteşte că avem un articol 16 în Constituţie care spune:

(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege… 

A fi sau a nu fi MCVizaţi ? Aceasta-i întrebarea.

Eva ChitulÎn cursul lunii februarie, în urma unei întrevederi cu Premierul României Dacian Cioloş la Bruxelles, Preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker şi-a exprimat dorinţa de a ridica Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al României până la finele mandatului său din 2019. Declaraţia vine ca urmare a celui mai recent raport MCV publicat pe 27 ianuarie şi a rezultatelor pozitive obţinute de ţara noastră în domeniile problematice de luptă împotriva corupţiei şi reformă a sistemului judiciar pentru un al doilea an consecutiv.

Bazele MCV-ului s-au pus în 2007 odată cu aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, ca urmare a unei nevoi vizibile de eforturi suplimentare în combaterea corupţiei şi reforma sistemului judiciar. Unice în design şi scop, rapoartele MCV-ului au evaluat progresele făcute de România în aceste domenii şi au încercat să asiste autorităţile române la orientarea eforturilor prin recomandări specifice.

Lăsând la o parte sentimentalismele şi preocuparea excesivă a condiţionalităţii aderării României la spaţiul Schengen de raportul MCV, în ce măsură am ajuns într-adevăr la o maturitate suficientă pentru a se putea ridica această monitorizare externă? Acest articol încearcă să prezinte o sinteză a status quo-ului şi să semnaleze câteva puncte nevralgice care încă trebuie soluţionate înainte de a începe trasarea planului pentru ridicarea MCV-ului.

Ultimul raport MCV al României a consemnat, fără echivoc, progrese evidente şi susţinute în mai multe domenii. Dintre acestea, cele mai remarcabile se regăsesc în bilanţul activităţilor DNA, creşterea numărului de sesizări din partea populaţiei, intensificarea măsurilor intermediare de îngheţare a averilor dupa trimiterea în judecată şi numărul de anchete demarate de ANI în materie de conflicte de interese şi incompatibilităţi ale aleşilori locali. Guvernul a contribuit la lista plusurilor prin aprobarea proiectului de lege privind înfiinţarea unei agenţii de administrare a bunurilor indispozabile provenite din activităţi infracţionale în Decembrie 2015 şi a sistemului ‘Prevent’, care are ca scop detectarea automată ex ante a conflictelor de interese în achiziţiile publice.

Deşi per total pozitiv, cel mai recent MCV atrage de asemenea atenţia asupra unor aspecte în care mai avem de muncit.  Printre cele mai problematice se numără lipsa criteriilor obiective de analiză a cererilor de ridicare a imunităţii parlamentarilor în vederea reţinerii sau arestării preventive, lipsa normelor clare de suspendare a ministrilor/parlamentarilor în cazul inceperii urmăririi penale sau a condamnărilor definitive, atacurile politicienilor şi a mass-media asupra magistraţilor, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, iniţierea unor modificări ale codului penal şi de procedură penală de către Parlament (cu scopul de a reduce capacitatea de aplicare a legii şi lupta împotriva corupţiei), şi executarea deciziilor definitive ANI.

Dacă facem un pas înapoi şi privim imaginea de ansamblu, observăm că cel mai mare impediment în calea progreselor României în lupta împotriva corupţiei continuă să-l reprezinte  inconsecvenţa şi ipocrizia Parlamentului, pus, tot mai frecvent, în situaţia de a-şi repudia propriii membri corupţi. Lipsa voinţei politice şi acţiunile întreprinse cu scopul de a intimida şi a bloca activităţile justiţiei pentru a evita tragerea la răspundere a demnitarilor români a fost şi rămâne cea mai mare provocare a luptei împotriva corupţiei în ţara noastră. Cu toate că se constată o mai mare implicare a societăţii civile şi a cetăţenilor, încă nu putem vorbi de o maturitate suficientă pentru eliminarea monitorizării externe MCV atâta timp cât Parlamentul are la dispoziţie metode de subminare a activităţilor sistemului judiciar şi acţiuni care pot arunca în derizoriu progresele înregistrate până acum. În același timp, este nevoie de un echilibru politic pentru a proteja totuși o imunitate parlamentară, la fel ca și in alte state democratice, legată strict de atribuțiile și responsabilitățiile mandatului primit.

De altfel, imunitatea în sine nu este un concept anormal. Ascunderea în spatele imunității parlamentare pentru acuzații penale ce nu au legătură cu mandatul – aceasta este o problemă clară. Un deputat nu ar trebui tras la răspundere pentru declarații făcute în exercițiul funcției dar trebuie să-ți poată totuși apăra drepturile,  la tribunal, în rând cu oricare alt cetățean, pentru acuzații de corupție sau fraudă. Lipsa totală de respect pentru separarea puterilor în stat arătată de legislativ prin refuzuri consecutive de a permite procurorilor să-și facă munca rămâne o vulnerabilitate clară a statului român. Acest obicei, dacă persistă, va întâri imaginea unui Parlament de refugiu pentru cei certați cu legea.

Ce ne rămâne așadar de făcut?

Anul 2016 reprezintă un an ‘test’, primul dintr-o serie lungă de examene-cheie menite să conducă România până în punctul ireversibilităţii în lupta împotriva corupţiei şi a reformei sistemului judiciar iar prin câteva măsuri luate până la finalul mandalului actualei Comisii Europene, ridicarea MCV-ul pentru România ar putea deveni o realitate în viitorul apropiat.

Să trecem în revistă cele mai importante măsuri:

Procesul de numire în posturile de conducere a instituţiilor-cheie ale magistraturii constituie prima cerinţă a examenului de maturitate. Desemnarea procurorului-şef DNA, a procurorului general şi a preşedintelui Curţii Supreme de Casaţie şi Justiţie necesită proceduri clare, transparente şi predefinite, care să nu mai incorporeze nicio componentă politică. În vederea ridicării MCV-ului este de asemenea nevoie de crearea prin lege a unui sistem solid şi independent de numire a procurorilor de rang înalt şi a conducerii magistraturii.

Adoptarea unor criterii şi norme clare şi consecvente de analiză a cererilor DNA de ridicare a imunităţii parlamentară trebuie de asemenea finalizată. Mai mult, trebuie introduse norme constituţionale care să asigure suspendarea miniştrilor în cazul începerii urmăririi penale şi a parlamentarilor în cazul condamnării definitive pentru acte de corupţie sau probleme de integritate.

Un alt reper în evaluarea maturităţii îl constituie modul de organizare al alegerilor locale şi parlamentare din 2016,  care trebuie să fie caracterizate prin transparenţă şi integritate.

Punerea în practică a programului ‘Prevent’ pentru verificarea prealabilă a posibilelor conflicte de interes în cadrul achiziţiilor publice reprezintă alt criteriu.

Per total, ţelul ridicării MCV-ului până la finele anului 2019 nu pare atât de greu de atins dacă se continuă trendul pozitiv de până acum. Deşi încă problematică, atitudinea negativă a Parlamentului poate fi, dacă nu schimbată, combătută prin menţinerea unei presiuni pozitive din partea societăţii civile şi a populaţiei. Evenimentele recente din România au arătat că nimeni nu este mai presus de lege şi că mobilizarea şi implicarea activă a cetăţenilor poate duce la schimbarea unui întreg guvern. Cu toate acestea, experienţa de până acum ne îndeamnă la o atitudine precaută în special când vine vorba de un domeniu atât de important ca lupta împotriva corupţiei. Astfel, pentru a evita repetarea evenimentelor de după 2007 – când aleşii au încercat să submineze activităţile şi independenţa sistemului judiciar după atingerea scopului aderării la UE – este recomandat ca o monitorizare externă să fie totuşi menţinută într-o oarecare formă chiar şi după atingerea scopului ridicării MCV-ului.

Autor: Eva Chitul

Articol publicat pe

 contributors.ro şi pe

 europuls.ro

%d blogeri au apreciat: