Arhiva

Archive for 10 martie 2016

Wow… dacă partidul i-o cere Gabriela Firea candidează la „locale” … Hehehe … nu e banc, Antena 3 a dat-o ca mare noutate

Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele etc

Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele etc …

Până acum ceva vreme aveam un neuron cât de cât activ. 

Când a văzut săracu ce zicea Gabriela Vrânceanu Firea Pandele şi cum s-o mai fi numid în caz că s-a mai încurcat cu cineva în ultima vreme, a căzut săracu în fund şi priveşte lumea dezorientat de emoţie şi surpriză.

Prezentă în emisiunea Antenei 3  „Subiectiv” realizată de Răzvan Dumitrescu senatoarea vicepreşedintă pesedisdă a declarat cu subiect şi predicat. Că va candida la Primăria Capitalei.

Conform celor spuse de ma’am Fierea … pardon Firea  urmează a se lua o decizie în cadrul Comitetului Executiv Național al PSD în privința candidaturilor la Primăria Capitalei și la primăriile de sector.

 

„Dacă partidul va considera că sunt cel mai bun candidat voi intra în competiție. (…) Nu mi se pare corect dacă ești om de echipă să te lași rugat”, a spus Gabriela Firea.

Eu si neuronul meu năuc ne întrebăm dacă există vre-un om în ţara asta care să nu fie convins că respectiva umple vagoane de batiste cu bale şi are orgasme mai multe decât a avut vreodată imaginându-şi cum va fi ea primăriţă.

Drept să spun, nelămurirea cea mare nu îmi vine de la Găbiţa .. cea declarat acum ca mare noutate îi puteam spune de când în noaptea minţii ei s-a născut ideea de a se face primăreasă.

Nelămurirea  vine de la  densitatea de retardaţi din turma de telespectatori antenişti şi antenisde care ar putea pune botul la un teatru atât de ieftin cum e acesta sau cel în care Dana Grecu a căzut în genunchi la mitingul acela uimită că nu vede un şliţ în faţa ochilor…

Oare cât de multă lipsă de respect faţă de inteligenţa telespectatorilor săi spălaţi pe creier o avea Antena 3 de scoate ca mari dezvăluiri nişte lucruri la fel de clare ca şi faptul că Dan Voiculescu e unul din cei mai mari tâlhari din istoria României?

Despre ticăloşii dalmaţieni şi huidumele lor media plătite pentru a linge şi a ucide

10 martie 2016 Un comentariu

Cu subiect şi predicat, cu nume şi prenume, doamna Brânduşa Armanca vorbeşte despre megapenali, despre jurnalişti deveniţi adevărate huidume pe statul de plată al cuiva…

De fapt despre o societate în care penalii fură, manipullează şi mint, plătesc oameni lipsiţi de un minim caracter data să spună orice pentru a-şi simţi conturile tot mai grăsălane …

Pe scurt, despre o ţară controlată de ticăloşi  dalmaţieni şi huidumele  lor media plătite pentru a linge şi a ucide …

Brîndușa Armanca

Pătați, dar latră

Definiția glumeață, în cheie morală, a câinilor de rasă dalmațiană se potrivește multor personaje din vastul vodevil politico-mediatic românesc. Neverosimilă într-o lume echilibrată, unde persistă repere morale, ieșirea publică a unor indivizi pătați, uneori gata condamnați în justiție sau deja încarcerați, a devenit banalitate la noi.Tonul l-a dat mediul politic viciat.

Cel mai concludent exemplu este cel al europarlamentarului Adrian Severin, fost ministru de Externe, recent condamnat la 3 ani și 3 luni închisoare cu executare, pentru luare de mită și trafic de influență. Alți doi parlamentari europeni depistați în aceeași afacere, unul sloven și altul austriac, au demisionat deîndată. Românul, nu. Acasă, el este vicepreședintele Institutului „Ovidiu Șincai” și dă lecții ambsadorului american, acuzând SUA că a instituit un „stat polițienesc” pe plaiurile mioritice.

Nu trece zi ca tata Felix-Voiculescu să nu răcnească din pușcărie la instituțiile statului sau la cine poftește, cum făcea, dealtfel și condamnatul Adrian Năstase, pe vremea detenției.

Gigi Becali, întors din temniță pe tronul său aurit, este mai vocal decât înainte și excesiv de prezent pe ecranele tv.

Este o naivitate să invoci nerușinarea, din moment ce societatea nu-i sancționează, instituțiile sunt anemice, iar indignarea n-a scos încă în piața publică mii de oameni împotriva mânăriei care îi scapă de pușcărie mai devreme pe infractorii „de lux” pe baza unei fraude evidente.

Similitudinea jocului politic cu cel mediatic, complicitățile profitabile, explică de ce mass-media acceptă să dea vizibilitate unor inși care intoxică suplimentar spațiul public, deghizați în profeți, analiști, comentatori sau chiar în candidați, după ce au eludat penitența. Asemănările merg mai departe: jurnaliști dovediți ca infractori sau decredibilizați după ce au încălcat nu doar normele deontologice, ci au la activ fapte de domeniul penalului, stau bine merci pe canapeaua confortabilă a ”păreriștilor” de seară pe la televiziuni sau muștruluiesc nația online. Discuția despre misterioșii agenți acoperiți din presă, dintre care doar doi au mărturisit, e prea lungă ca să fie consumată aici. Tontoroiul politic jucat de câțiva falși jurnaliști e pe bani: Bogdan Chireac, beneficiarul unor grase contracte cu STS în timp ce făcea și pe jurnalistul, poreclit de Cristian Sima „delivery boy” pentru valizele cu bani suspecți, n-a dispărut deși, teoretic, breasla l-a exclus. Dan Diaconescu, fondatorul televizunii-tomberon OTV, maestru al șantajului de presă, a dăruit comunității jurnalistice neprețuite învățături din pușcărie publicând vreo patru opere științifice ca Televiziunea. Menire socială, dezvoltare știintifică și comunitară sau Tehnici științifice de realizare a interviului modern. Și jurnalistul craiovean Constantin Tibi Pătru, condamnat pentru înșelăciune, spălare de bani ș.a. vine cu cinci opere dintre care Evoluție tehnologică și involuție deontologică în televiziune impresionează în mod special prin subiectul etic.

Antena 3, caz-școală al manipulării și propagandei postdecembriste, duce de nas un public captiv, utilizând șabloane justițiare, statutul de jurnalist și libertatea presei – referința absolută a non-jurnaliștilor Gâdea, Ursu, Grecu, Tudor, Badea, Stancu – pentru a servi interese patronale de natură infracțională. „Pentru a-i ține în șah pe politicienii recalcitranți și pentru a-i mulțumi pe cei prieteni, conducerea postului de televiziune plătește analiști, comentatori, dar și jurnaliști”, scria editorialista Sabina Fati. Șantajul, atacul, presiunea, manipularea, linșajul în direct sunt instrumentele lor de tortură. Uzurparea statutului presei se face pe căi diverse, de la campaniile de denigrare duse în emisiuni, la chemări în stradă pentru cauze false, aflieri mânărite și premii cumpărate, până la înscenări perverse care țintesc buna-credință a unor foruri europene apărătoare ale libertății de exprimare. Ultima șarlatanie pusă la cale de anteniști (iar asta e o știre) este o dezbatere la Bruxelles, la Parlamentul European, pe tema libertății presei în 15 martie, unde vor avea ocazia să se dea victime, prostind lumea.

Update. Stelian Negrea citează pe Voxpublica din articolul meu de săptămâna trecută, într-o încercare jalnică de autovictimizare, insinuând că a fost supus unui linșaj mediatic. Să nu mă citeze. Cazul său nu are nicio legătură cu cele scrise de mine, ci cu faptele pentru care Asociația Ziariștilor Independenți, secția românească a AEJ, l-a exclus (el, totuși, se prezintă în continuare pe FB ca membru AEJ) și a depus plângere penală. E simplu: și-a băgat în buzunar în mod cinic, prin firma Gershwin Media srl, o sumă frumușică, între 12.000 și 15.000 de euro, apoi s-a dat la fund cu cardul organizației, ștampila și documentele fiscale. Justiția va face socotelile corecte. Iar acum, printr-un abuz de statut, uzând de vizibilitatea pe care jurnaliștii o au, aruncă praf în ochi cu un contract de comision a cărui clauză de confidențialitate o încalcă și îi amenință cu justiția pe cei care au publicat comunicatul AZIR. Organizația a făcut un exercițiu corect de igienizare a breslei și de avertizare publică. A atras atenția că prin presă mișună „dalmațieni”. Cum spuneam, pătați dar …

Autor: 

Articol publicat în: 

Revista 22 şi Puterea a cincea

Când penalii fac legi, botniţa pusă SRI, o gură de oxigen pentru corupţia mioritică

10 martie 2016 5 comentarii

Faptul că la combaterea corupţiei SRI a avut până acum un rol foarte importanteste indiscutabil.

Dacă nu s-ar fi implicat Serviciul Român de informaţii, 90% din VIP-urile care au vizitat Beciul Domnesc ar fi fost acum lebede virgine  şi lumea s-ar fi întrebat cum dracu de s-au îmbogăţit de vreme ce trăiau din salarii de bugetari.

Stau şi mă întreb, fără intenţia de a sugera vre-un răspuns dacă nu cumva judecătorii de la CCR sunt şi ei oameni şi fiind oameni sunt păcătoşi? Îmi amintesc cum, de exemplu, Mona Pivniceru se plimba cu maşina fostului premier Adrian Năstase condusă de fiul acesteia taman când omul căuta o portiţă de a scăpa de la bulău … nu merg mai departe cu asta pentru că aş ajunge la presupuneri destul de urâte. 

În plus, în timp, despre mulţi de acolo au existat zvonuri care mai de care mai … vesele.  Mă întreb de ce grangurii de la CCR se preocupă de cum să mai îngreuneze lupta anticorupţie şi nu fac nici un fel de efort să clarifice inconcordaneţe aflate chiar în Constituţie.

Avem un Articol 16 care spune că toţi suntem egali în faţa legii … doar că unii sunt mai egali decât ceilalţi. Orice fel de imunitate care se referă la declaraţii politice extinsă asupra unor fapte de corupţie induce deja o discriminare pozitivă pentru anumite categorii .. deh, or avea două perechi şi nu am aflat…

Despre botniţa pusă SRI, un articol scris de   (articol care, ca şi oricare articol al autoarei, merită citit):

Doar SRI pierde?

Melania CinceaDupă decizia de azi a CCR rămâne întrebarea: doar SRI pierde? Pentru că, momentan, nu se ştie în cât timp se va realiza şi se va aplica o nouă reglementare care să fie fumcţională şi care să permită Parchetelor să aibă logistica pentru a prelua aceste atribuţiuni. Şi nu se ştie nici cu câte dosare penale – de mare corupţie, de crimă organizată – se va merge mai departe.

SRI este, de ani de zile, un pilon important în combaterea marii corupții. Nu-i poate contesta nimeni acest rol. Mari dosare de corupție, care au implicat prejudicii imense și care au vizat nume sonore sau rețele întregi de crimă organizată, au pornit de la interceptări făcute de SRI. O dovadă că deranja şi devenise un real pericol a fost încercarea Guvernului Ponta, în toamna lui 2012, de a-l scoate din jocul anticorupţie. Printr-o iniţiativă legislativă, promovată de Ministerul Justiţiei – condus pe atunci de Mona Pivniceru, actualmente judecător constituţional –, prin care s-a încercat modificarea Legii 51/1991, privind siguranța națională, pentru a limita posibilitatea SRI de a valorifica în instanță, ca probe, informații privitoare la marea corupție, obținute pe mandat de siguranță națională. Dacă s-ar fi reușit această modificare a legii, ar fi însemnat că orice informație care viza acte de corupție, de crimă organizată, de criminalitate cibernetică, obținute în baza unui mandat de siguranță națională, nu ar mai fi putut fi utilizată în dosare penale, drept probă. Ceea ce ar fi însemnat că și dosarele de mare corupție începute ar fi fost compromise.

În ultimul an şi jumătate, însă, SRI a ajuns o instituţie care nu numai că şi-a exhibat excesul de putere în detrimentul alteia, dar nici nu a fost sancţionat pentru acest lucru. Şi asta, şi pe fondul lipsei unui control civil real, prin intermediul Parlamentului.

Să ne amintim de episodul care a dus spre ideea că SRI “conducea” meciul în faţa CCR. În ianuarie 2015, după ce CCR respinsese, pe motiv de neconstituţionalitate, controversatul pachet de “legi Big Brother”, susţinute de SRI – Legea retenţiei datelor, Legea cartelelor prepay şi Legea securităţii cibernetice –, oameni de la vârful serviciului au încercat să pună presiune pe judecătorii constituţionali, acuzându-i public de crearea unui vid legislativ. Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, anunţa că unul dintre judecători chiar se plânsese Comisiei Europene, denunţând presiuni şi ameninţări. Câteva zile după aceea, directorul de atunci al SRI, George Maior, avertiza “foarte serios că există o răspundere şi morală undeva, în stat, în legătură cu securitatea naţională a cetăţenilor României – nu a statului, nu mai vorbesc de stat – şi că la momentul în care se va întâmpla o catastrofă, voi şti spre cine să arăt cu degetul”. Declaraţii prin care SRI îşi depăşise cadrul legal. Dar care nu au generat luări oficiale de poziţie.

Sau să ne amintim de episodul “câmpul tactic”. În aprilie anul trecut, directorul Direcţiei Juridice a SRI, generalul Daniel Dumbravă, spunea că „instanţele de judecată au devenit «câmp tactic» al serviciilor de informaţii”. CSM-ul – căruia asociaţii de magistraţi i-au solicitat public să ceară SRI clarificări care să indice cadrul legal ce-i permite să-şi menţină interesul faţă de un dosar, până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze, în ce constă acest interes, care sunt limitele acestuia, de ce garanţii este însoţit şi ce control se exercită asupra sa – nu vedea nicio problemă. Această atitudine a CSM a ridicat semne de întrebare. În condiţiile în care magistraţii susţineau, prin vocea a trei organizaţii profesionale, că aceste declaraţii „subminează atât independenţa Justiţiei şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, cât şi încrederea reciprocă între judecători”. În condiţiile în care o astfel de declaraţie ducea spre ideea depăşirii prerogativelor unei instituţii a statului, spre ideea unei instituţii care îşi arogă puteri mai mari decât îi conferă legea şi spre ideea încălcării independenţei Justiţiei. Mai mult, CSM a refuzat cererea asociaţiilor de magistraţi de a le comunica datele transmise de SRI, la solicitarea Inspecţiei Judiciare, pe motiv că… ar conţine date confidenţiale.

La scurt timp după invocarea “câmpului tactic” şi după ce presă şi societate civilă arătau, la unison, că aici este o problemă, printr-o stranie coincidenţă, în luna mai a anului trecut, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti erau contestate interceptări făcute de SRI, depuse ca probe la dosar. De acolo s-a ajuns la decizia de azi a CCR, care declară neconstituţional articolul 142 din Noul Cod de Procedură Penală – „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului” –, în baza căruia SRI face interceptări în dosarele instrumentate de DNA şi de toate celelalte Parchete.

Decizia de azi a CCR nu implică, însă, doar o modificare a reglementărilor privind realizarea activităților de supraveghere tehnică – un procedeu care, estimativ, va costa doar DNA peste zece milioane de euro –, o aliniere a lor la litera legii fundamentale.

Nu, această decizie nu se opreşte la clarificarea sintagmei declarate neconstituţionale. Ea va afecta toate dosarele aflate pe rolul Parchetelor şi al instanţelor, care au ca probe informaţii obţinute din interceptări, înregistrări ambientale, filaj ori alte mijloace de supraveghere. Şi asta, indiferent că vorbim despre dosare de mare corupţie, de trafic de carne vie, de trafic de armament, de droguri. În plus, deşi nu se aplică dosarelor soluţionate definitiv până la data publicării sale în Monitorul Oficial, poate fi folosită ca temei de revizuire în cauzele în care au fost ridicate excepții de neconstituționalitate similare înaintea publicării deciziei.

O decizie a CCR nu se comentează, e adevărat. Totuşi, în acest caz, scapă logicii acceptarea invocării neconstituţionalităţii într-un dosar penal în care interceptările au fost realizate în baza vechiului Cod de Procedură Penal, care nu a fost declarat neconstituţional, şi în care invocarea neconstituționalității s-a făcut pe un articol din noul Cod. Asta, deşi Legea 42/1992 spune că CCR decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi în vigoare. Şi deşi  neretroactivitatea este un principiu constituţional.

În context rămâne întrebarea: doar SRI pierde? Pentru că, momentan, nu se ştie în cât timp se va realiza şi se va aplica o nouă reglementare care să fie fumcţională şi care să permită Parchetelor să aibă logistica pentru a prelua aceste atribuţiuni. Şi nu se ştie nici cu câte dosare penale – de mare corupţie, de crimă organizată – se va merge mai departe.

Autor:   

Surse: 

Articolul a fost publicat

la data de: 9 martie 2016 în Puterea a Cincea şi

la data de: 10 martie 2016 în TIMPOLIS

%d blogeri au apreciat: