Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri, Presă > Sfântul Klaus Reaîncarnatul – Primul Turist al ţării

Sfântul Klaus Reaîncarnatul – Primul Turist al ţării

Cum deja ne-a demonstrat, când Peşedintele Iohannis pleacă undeva, se ştie când pleacă. Când se întoarce… probabil că atunci când Prima Doamnă consideră că i-au văzut toţi cei de pe acolo genunchii osoşi.

De data aceasta probabil că toţi preacuvioşii evrei umblau toţi ce perciunii în erecţie.

Şi ca şi cum nu ar fi destul, dumnealui Preşedintele a dezvăluit lumii oarece intimităţi legate de discuţiile pe care le poartă cu Prima Doamnă ca omul  cu muierea lui legate de vieţi anterioare …

Când mintea domnului preşedinte pleacă la arat pe câmpiile lumii, se găseşte cuneva să îi tragă vreo două peste bot în speranţa că se va trezi. Când însă articolele muşcătoare respective referitoare la devianţele sale prezidenţiale sunt scrise de două doamne fermecătoare ca Ramona Ursu ori Adriana Mariş în mod normal, ar trebui să îl determine să îşi revizuiască atitudinea. Evident preşedintelui nostru i de rupe de ele… dumnealui ştie că alt mandat nu mai apucă, aşa că îşi trăieşte vacanţa de lux căreia unii îi spun mandat prezidenţial. Aşa că acum revine în ţară doar pentru că o avea pe undeva nişte bilete pentru vacanţa de Paşti.

Aş fi în stare să pariez că după venitea din Israel cuplul prezidenţial va pleca undeva în cealaltă jumătate a planetei de unde va reveni cu o întârziere de minim două săptămâni ca orice preşedinte care îşi iubeşte vaterland-ul dureros de mult.

Nu degeaba zice nemţul „Ein mann ein awort” (păcat că unele aworturi nu reuşesc) …

Oare de e nu îi spune cineva Preşedintelui Iohannis că este preşedintele României şi nu Primul Turist Naţional totuşi, măcar pentru perioada mandatului ar putea încerca să mimeze dragostea faţă de ţară vizitând cu titlu de vacanţă locurile turistice de pe la noi. Aşa, ca să par că le avem.

Ştiu un preşedinte care se ducea în Secuime şi se simţea destul de bine deşi îl înjurau unguri ca la balamuc atunci când spunea că discuţia despre autonomie nu va avea loc pentru că nu permite Constituţia …

 Domnule Iohannis, dar preşedinte în ce viaţă aţi vrea să ne fiţi?

Ramona UrsuDomnule Klaus Iohannis, iertare că vă tot deranjez în vacanţă. Dar, sincer, nici nu ştiu când să vă scriu ca să vă găsesc printre noi. E tot mai greu cu dumneavoastră, ba chiar devine imposibil, mai ales acum, când aflu că sunteţi în călătorie nu doar peste mări şi ţări, ba chiar şi prin vieţi anterioare. Adevărul este, domnule Iohannis, că vă înţeleg.

Şi eu mai umblu prin vieţile mele trecute, îmi mai apar, aşa, amintiri, dorinţe, regrete, tot felul de oameni. Ba chiar am şi trăiri paranormale. Aşa, ca dumneavoastră, când vorbiţi în faţa a milioane de oameni cărora le spuneţi că sunteţi preşedintele României. Când, de fapt, în viaţa asta de acum, sigur nu sunteţi. Dar, cum spuneam, eu vă înţeleg. Ştiu chiar şi de la ce vi se trag halucinaţiile astea că ne sunteţi preşedinte. Ştiu şi de unde vi s-a năzărit aşa, deodată, să spuneţi, de faţă cu atâţia oameni străini, în Israel: „Soţia mea Carmen şi cu mine ne-am gândit de multe ori, în viaţa noastră anterioară, cum ar fi să venim la Ierusalim. Şi iată, am venit într-o poziţie care mă face să stau în faţa dumneavoastră”.

Şi-am să vă spun un secret. Într-una dintre vieţile mele anterioare, despre care îmi amintesc foarte clar, pentru că nici nu îmi pare atât de îndepărtată, se făcea că dumneavoastră candidaţi pentru preşedinţia Românei. Da, culmea, tot în România eram! Iar eu şi câteva milioane de alţi proşti ca mine v-am votat. Nu ştiu dacă vă mai amintiţi despre momentul acela, în care, ca niciodată în vieţile mele anterioare, mi-am convins cunoscuţi să voteze un anume candidat, adică să vă voteze pe dumneavoastră. M-am certat cu alţii care-l voiau pe Ponta (dacă nu vă mai amintiţi de el, staţi liniştit! La cum vă comportaţi, am certitudinea că o să vă mai întâlniţi cu el printr-o viaţă viitoare). Unii, naivi de tot, au ieşit şi în stradă, cu miile, să vă îmbrăţişeze când aţi câştigat. Dar să nu vorbesc de alţii, m-am şi pozat cu dumneavoastră, v-am strâns mâna ca de la alegător credul la candidat care pozează în salvator! Credeam, fără vreun dubiu, că sunteţi omul acela normal ca noi, muritorii de rând, care va face România bine.

Mă rog, în viaţa asta anterioară despre care vă vorbesc, eu, dar şi alţii ca mine, sunt sigură, credeam într-o tâmpenie. Cum că dumnevoastră, ca preşedinte al unei ţărişoare amărâte (aşa era România şi atunci, exact ca şi acum), eraţi genul de om care tace şi face. Numai bine, îmi spuneam. Nici eu nu prea am timp şi nici chef de vorbă sau de ascultat un preşedinte care trăncăneşte aiurea. Ei bine, acum apare paranormalul. Pentru că, altfel, nu îmi pot explica cum de o amintire care părea atât de reală, chiar şi dintr-o altă viaţă, s-a terminat aici. În sensul că aţi fost ales preşedinte şi, parcă din aceeaşi noapte, v-a înghiţit pământul. Sau, mă rog, poate că aţi dispărut prin universuri paralele. E foarte posibil şi asta, mai ales pentru un om special ca dumneavoastră, care călătoreşte în timp, sărind din viaţă în viaţă atât de uşor. Oricum, printre noi, ceilaţi, credulii de rând, clar nu aţi mai fost din noaptea în care aţi fost ales preşedinte.

Au apărut, deodată, tot felul de indivizi pe lângă dumneavoastră, consilieri le zice, cu nişte vieţi anterioare şi karme încărcate până la refuz de păcate din alea capitale. Ba chiar şi dumneavoastră, domnule Iohannis, în viaţa asta anterioară de care vă povestesc, ba eraţi printre noi, ba nu eraţi. Ba tăceaţi-mormânt, ba când vă apucaţi de vorbit spuneaţi numai prostii. Ba vă făceaţi că sunteţi la Cotroceni, ba dispăreaţi iar cu săptămânile prin vacanţe şi vizite de stat degeaba. Ba eraţi cu justiţia şi cu statul de drept, ba eraţi cu toţi corupţii şi puşcăriaşii. Ba făceaţi România bine, ba îi făceaţi rău. Ba vorbeaţi ca un preşedinte, ba ca Voiculescu (pe ăsta sigur vi-l amintiţi, pentru că l-aţi întâlnit în multe vieţi anterioare, dar şi în cea prezentă, sunt sigură).

În fine, cam asta îmi amintesc eu despre viaţa asta anterioară. După care, nu ştiu dacă au mai fost şi alte vieţi, dar, oricum, în asta prezentă în care, iată, iar ne găsim, vreau să vă spun un singur lucru. Şi, ca să nu fie nicio supărare, vă propun să facem un exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem prin absurd, dar prin absurdul absurdului, că noi doi am fi prieteni. Prieteni buni, care mai şi glumesc între ei, se mai şi ciondănesc, îşi spun diverse, sincer. Ca-ntre prieteni, ştiţi cum e. Ei, bine, dacă în viaţa asta, prin absurd cum spuneam, am fi prieteni, v-aş spune un singur lucru: „Klaus, măi, băiatule, revino-ţi, tati, că râde lumea de tine!”.

Autor:

Ramona UrsuRamona Ursu 
Sursa: adevarul.ro

Preşedintele Iohannis, un accident istoric. Nu e singurul, dar asta nu e o consolare


Adriana MarișDomnule Klaus Iohannis, iertare că vă tot deranjez în vacanţă. Dar, sincer, nici nu ştiu când să vă scriu ca să vă găsesc printre noi. E tot mai greu cu dumneavoastră, ba chiar devine imposibil, mai ales acum, când aflu că sunteţi în călătorie nu doar peste mări şi ţări, ba chiar şi prin vieţi anterioare. Adevărul este, domnule Iohannis, că vă înţeleg.

Dar ce aud cel mai des de la străinii care trăiesc şi lucrează în România, cel mai recent de la soţia premierului, Valerie Cioloş Villemin, într-un interviu la Europa FM, este că aici totul e de făcut, de construit, de aşezat.  Doar să vrei. Desigur că între a munci să construieşti ceva şi a te plimba prin ţări însorite, cea din urmă e o opţiune mult mai atrăgătoare. Mi-ar plăcea şi mie, drept să zic. Dar mi-ar fi ruşine!

Mi-ar fi ruşine să stau la plajă când în spitalele pline de mizerie din ţara mea mor copiii, iar medicii rezidenţi nu-şi găsesc loc de muncă din cauza unei legi strâmbe. Când Institutul Cantacuzino stă să moară sub povara datoriilor, la fel ca televiziunea publică, iar eu ies în apărarea unei televiziuni private, care nu e în aceeaşi situaţie gravă. Şi dacă ar fi, tot nu ar fi treaba mea, pentru că nu aparţine statului român. La fel cum, procedural, nu e treaba mea să văd cine sunt revoluţionarii „cu rol determinant“, dar aş putea să verific înainte să semnez decorarea lor, pentru a evita jignirea memoriei celor care au murit atunci, dar şi a opiniei publice.

Mi-ar fi ruşine să mai stau o zi la plajă, în loc să mă întorc în ţară, când CCR dă decizii cu implicaţii asupra dosarelor marilor corupţi şi toată lumea vorbeşte despre efectul întreruperii implicării SRI, ca suport logistic, în aceste cauze. Într-o ţară decentă n-ar trebui să se vorbească atât de mult despre serviciile de informaţii şi ce fac ele. Dar într-o ţară decentă, decenţa începe de la cuplul prezidenţial.

„Într-o viaţă anterioară“ şi noi am crezut că Iohannis ar putea fi preşedinte. Şi că soţia lui, devenită Prima Doamnă a ţării, ar putea să se ocupe mai degrabă de ghidarea unei reforme a sistemului de învăţământ, a susţinerii formării copiilor noştri, de exemplu, decât de poze la Zidul Plângerii sau etalarea poşetelor în vizite oficiale.

„Într-o viaţă anterioară“ zeci de mii de oameni au stat la coadă în ploaie şi frig ca să facă preşedinte dintr-un om. Şi chiar au crezut că-şi iau ţara înapoi, că va fi România „lucrului bine făcut“. A fost doar „ghinion“.


Autor:
Adriana Mariş Adriana Mariş

Sursa: adevarul.ro

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: