Arhiva

Archive for 14 martie 2016

Strategii noi pe energie, legi vechi, schimbare zero

Chiar aşa. Ce rost are să se tot facă strategii pe energie dacă legile care guvernează domeniul sunt neschimbate?

Ana Otilia Nutu

 

Strategia energetică. La ce ne mai trebuie, dacă facem (prost) legile înainte?

De câteva luni bune, se discută prin diverse comisii parlamentare şi prin Ministerul Energiei tot soiul de propuneri de modificare a tuturor legilor primare care privesc sectorul energiei: Legea energiei, Legea energiei termice, Legea regenerabilelor. În acelaşi timp, discutăm de alte luni bune despre noua strategie energetică, facem analize peste analize ale situaţiei actuale, devenim transparenţi, facem consultări, discuţii, dezbateri cu unii şi cu alţii.

Stau şi mă întreb: la ce ne-o mai trebui strategie, dacă singurul motiv pentru care toată lumea cere să apară odată strategia e tocmai ca să nu mai avem politici şi legi imprevizibile, modificate ad hoc şi fără o fundamentare serioasă?

Ideea unei strategii e simplă: ai nevoie de un cadru mare în care să fie viziunea autorităţilor despre cum trebuie să arate sectorul în ansamblul lui. Cum vrea statul să arate cadrul de legi şi reguli în care joacă actorii privaţi? Care să fie regulile de piaţă? Vrem să stimulăm sau să înfrânăm unele direcţii în care merg lucrurile de la sine, de pildă, să sprijinim reducerea de emisii şi creşterea energiei regenerabile, de ce infrastructură publică e nevoie?

Sectorul energiei în România şi oriunde în lumea liberală are pe de o parte actori privaţi şi companii comerciale de stat, care joacă pe o piaţă şi iau deciziile cele mai bune pentru businessul lor; şi pe de altă parte autorităţi publice, guvernul, parlamentul şi reglementatorii, care spun care să fie regulile generale după care trebuie să joace actorii ca să existe concurenţă sau promovează unele servicii de utilitate publică (acces la energie, reducerea externalităţilor negative ca poluarea, securitatea energetică definită ca limitarea dependenţei de puţini jucători care pot face abuz de poziţie dominantă, informarea consumatorilor cu privire la opţiuni, scheme de sprijin social pentru consumatorii vulnerabili etc). Singurele instrumente cu care “statul” poate să intervină în acest joc sunt tocmai legile şi reglementările. Singurele “inputuri” de care au nevoie actorii privaţi sunt să ştie la ce să se aştepte din partea “statului” când îşi deschid afacerea. La ce bun să faci o strategie, pe care înţeleg că o lansăm în toamnă, dacă toate legile primare care contează vor fi schimbate până atunci?

A doua chestiune care mă nelămureşte profund e modul în care se “elaborează” strategia. Sigur, e un lucru bun că Ministerul Energiei face discuţii cu actorii din sector, companii, societate civilă, experţi etc. Dar pe ce anume se discută? Oare o strategie se elaborează prin brainstorming, sau pe baza unor date şi analize serioase? Cum poţi întreba stakeholderii ce preferă, mai mult cărbune sau mai multe regenerabile, câtă vreme nu le pui pe masă nişte analize de policy clare şi simple, avem opţiunea A, B şi C, A ne costă atât, B ne costă atât, C ne costă atât? Câtă vreme nu există nişte analize serioase, nişte simulări, pur şi simplu producătorii termo vor spune că e esenţial cărbunele, producătorii de energie regenerabilă că sunt esenţiale regenerabilele, furnizorii reglementaţi că piaţa nu se poate liberaliza acum, “băieţii deştepţi” că trebuie să se poată face contracte bilaterale directe şamd, iar Ministerul Energiei, fără să aibă date concrete în faţă va putea spune doar, şi tu ai dreptate, şi tu ai dreptate. Ce spun e că în acest moment, fără simulări şi fără date, nu există nicio metodă obiectivă de prioritizare a opţiunilor de policy(regenerabile vs cărbune, liberalizare vs amânare, modelul optim de impozitare a hidrocarburilor, nevoia de simplificare a tranzacţionării în piaţă vs riscurile de corupţie la companiile de stat etc). Fără date şi analize de impact, vom ajunge la soluţia de până acum: cei mai tari în clanţă câştigă. Exact sursa principală de incertitudini şi imprevizibilitate legislativă. Azi sunt unii mai tari în clanţă şi îşi impun punctul de vedere, mâine vor fi alţii. Cel mai clar s-a văzut asta la politica de până acum pe regenerabile: după doi ani de sprijin ultra-generos pentru energia eoliană şi solară, şi-au dat seama şi marii consumatori că vor plăti cam mult, şi producătorii termo că sunt aruncaţi afară din piaţă, aşa că sprijinul ultra-generos a fost tăiat. Nici prima oară, nici la modificare n-a existat vreo analiză de impact înainte de schimbarea legii.

Ca idee despre cum ar trebui făcută strategia energetică, dau două exemple.

1. În UK, strategia “mare”, White Paper, din care se fac strategii sectoriale, porneşte de la nişte simulări serioase. Simulările se fac pe baza unor modele. Găsiţi aici zecile de modele pe care le folosesc Departamentul pentru Energie şi Schimbări Climatice şi alte autorităţi responsabile de strategii sub-sectoriale când îşi fac propriile strategii energetice. Modelele astea arată cam cum ar putea să evolueze sectorul în diverse scenarii şi dacă se ia o măsură sau alta (ex schimbarea policy-ului privind emisiile).

2. În România, avem în cazul transporturilor faimosul Master Plan. În spatele Master Planului se află un model de transport în care se fac simulări de cum ar putea să evolueze traficul în funcţie de diverse scenarii (şi de măsuri de policy).

Înţeleg că la elaborarea strategiei se va folosi, la un moment dat, şi un model. În acelaşi timp, în calendarul pentru strategie se speră ca strategia să fie adoptată în septembrie (iarlegile primare sunt în acest timp modificate până în iunie). Mă întreb la ce fel de model se aşteaptă Ministerul Energiei, care să fie licitat şi contractat într-o lună, gata în 2 luni, ca după aceea să mai fie o rundă de consultări cu toţi stakeholderii, de data asta pe nişte date concrete? Şi la ce ne va mai folosi atunci, dacă singurele instrumente în care statul poate să pună în aplicare strategia din partea lui sunt deja bătute în cuie dinainte?

Nu în ultimul rând, când mă uit la propunerile de modificare a legilor energiei, mă cuprinde o oboseală nesfârşită. Aceleaşi idei împinse de patru ani de zile de aceiaşi băieţi deştepţi de la AFEER (acum bine reprezentaţi, la nivel de ex-vicepreşedinte, chiar în Ministerul Energiei), care vor să se încheie “la liber” contracte bilaterale, inclusiv cu alde Hidroelectrica. Acelaşi prohod cântat de patru ani de zile despre cum lipsa contractelor bilaterale şi obligaţia tranzacţionării pe OPCOM “distruge piaţa”, în ciuda evidenţei că OPCOM funcţionează bine mersi şi tranzacţionarea tot creşte, mult după impactul iniţial al legii din 2012, când toată lumea a fost obligată brusc să intre pe bursă. Aceleaşi argumente pro-piaţă liberă despre cum “actorii privaţi trebuie să contracteze liber cu cine vor”, când toţi actorii ăştia privaţi (regenerabilele) n-ar supravieţui o clipă în piaţa cu adevărat liberă, adică fără ajutor de stat. Şi, totodată, aceeaşi lipsă totală de îngrijorare despre orice altă lipsă din legea energiei, de pildă, că nu scrie nicăieri cine răspunde dacă se produce un blackout.

Autor: Ana Otilia  Nutu

Sursa: contributors.ro

E cam albastră. FMI spune: „O noua criza financiara va veni, e doar o chestiune de timp.”

Situaţia economiei mondiale e cam albastră. Fondul Monetar Internaţional trage un puternic semnal de alarmă:

O noua criza financiara va veni, e doar o chestiune de timp.

Christine Lagarde

După ce criza economică a atins maximumul şi au apărut semne de redresare au existat voci mai mult decât autorizate care atrăgeau atenţia că trebuie multă atenţie şi nu trebuie să se considere că, gata, s-a terminat şi iar încep vremuri de trai pe vătrai.

Se spunea că dacă acea criză va rămâne una în „V” deci cu un singur vârf de maxim pentru criză  e bine şi economia mondială îşi va reveni. Se atrăgea atenţia asupra unor lucruri care pot genera un nou crah ca cel din 2008 care ar fi mai devastator deoarece nu mai există resursele de atunci.

Se vorbea despre pericolul generat de crearea de bani ieftini meniţi să scoată din criză economiile dezvoltate deoarece aceşti bani ar putea inunda economiile emergente unde ar inflama bulele speculative, încurajând guvernele si companiile să profite de împrumuturile anormal de ieftine, lucru care ar duce la creşterea incontrolabilă a datoriilor.

Se mai spunea atunci că un pericol cel puţin la fel de mare părea a veni dinspre China care, realmente inconţient îţi menţonea economia la o turaţie mult mai mare decât era capabilă cu adevărat, deja începuseră a se vedea semne că uriaşa economie chineză se „încinge” şi începea să gâfâie. Se atrăgea atenţia că dacă nu se renunţă la forţarea acestei econimii la un moment dat se va gripa şi va intra într-o contracţie care, ea singură putea să arunce economia mondială în o nouă criză.

Se pare că deja ambele condiţii sunt îndeplinite, recuperările eşuate, noile bule economice şi datopriile găcute cu bani ieftini arată că economia mondială nu a tras învăţămintele necesare. China a intrat deja în o contracţie acelerată, deci se cumulează condiţiile celui mai negru scenariu.

Se pare că este doar o problemă de timp până când va începe noua cădere spre al doilea vârf al crizei, cel despre care nu se prea poate estima cam unde ar putea fi, cât de puternic ar fi lovită economia mondială.

FMI atrage atenţia că  o nouă cădere, de data aceasta una devastatoare est doar o chestiune de timp, un nou crah, mai distrugător decât cel diun 2008 nu doar că este foarte posibil ci este chiar probabil.

Resurse pentru atenuarea prăbuşirii nu prea sunt, economiile în general sunt fragilizate de faptul că erorile din sistem care au fost evidenţiate de criză şi au alimentat-o.

Jurnaliştii de la The Guardian citează, într-o analiză a lor, cel mai recent raport privind Stabilitatea Financiară Globală şi trag concluzii cât se poate de nefavorabile.

Ei consideră că banii ieftini creati pentru salvarea economiilor dezvoltate au inundat deja pieţele emergente şi au inflamat noi bule speculative, încurajând guvernele si companiile sa profite de banii nenatural de ieftini cu care se împrumutau. Britanicii mai spun şi că un nou episod similar celui de la banca Lehman Brother ar putea declansa o noua panica globala şi asta în condiţiile în care încercările de redresare a sistemului financiar mondial prin asigurarea că băncile din economiile emergente deţin un capital suficient pentru a reacţiona şi prin descurajarea înprumuturilor riscante a cam eşuat.

FMI arăta că: „Şocurile pot porni din pieţele avansate  sau emergente şi combinate cu vulnerabilităţi grave de sistem ar putea genera o cădere rapidă şi la brusca dispariţie a lichidităţilor”. Adică exact dispartiţia mijloacelor deatenuare a prăbuşirii.

În acest scenariu, prăbuşirea neputând fi atenuată ar atrage după sine urmări mult mai grave decât cele ale crizei din care speram că am cam ieşit.

Avertismentul FMI vine pe findalul altor puternice semnale trase.

Divizia de comerţ a ONU, Banca Angliei  şi alte importante entităţi bancare au subliniat în mai mlte rânduri că există semne din e în ce mai îngrijorătoare în ceea ce priveşte evoluţua finanţelor mondiale.

*************************************************************

Pe siteul Fondului Monitar Internaţional despre:

RAPORTUL GLOBAL DE STABILITATE FINANCIARĂ

Vulnerabilităţi şi provocări politice

Riscuri pentru pieţele emergente

**************************************************************

Raportul Global de Stabilitate Financiară poate fi văzut, eventual descărcat de aici: 

Raportul General de Stabilitate Mondială

%d blogeri au apreciat: