Prima pagină > Analize - Întrebări - Ipoteze - Păreri > MELANIA CINCEA: „Cristian Panait a fost un tânăr procuror idealist …” … „Marian Godină, un tânăr și la fel de idealist polițist, se luptă și el, la o altă scară, cu sistemul.”

MELANIA CINCEA: „Cristian Panait a fost un tânăr procuror idealist …” … „Marian Godină, un tânăr și la fel de idealist polițist, se luptă și el, la o altă scară, cu sistemul.”

Să nu-i lăsăm singuri!

 

Melania CinceaMarian Godină – și alții ca el –  trebuie susținuți, protejați. Societatea civilă are obligația morală să sprijine astfel de oameni care vor să însănătoșească instituții ale statului, are obligația să protesteze atunci când acești oameni sunt striviți de sistem.

„Toţi cei care încearcă din interior să lupte cu un sistem asfixiant sfârşesc inevitabil prin a fi înghiţiţi, izolaţi, sfâşiaţi în bucăţi…” Sunt cuvinte pe care le-am văzut la finalul filmului lui Tudor Giurgiu, De ce eu?, realizat în memoria procurorului Cristian Panait. Mi-am amintit de acestea și de povestea lui Cristian Panait în timp ce citeam cartea polițistului brașovean Marian Godină, Flash-uri din sens opus, un om care se opune și el, la o altă scară, sistemului.

Sigur, în cele două „povești” este vorba despre vremuri diferite, despre instituții diferite, despre mize diferite. Dar au în comun sistemul și modul în care acesta acționează, după modele tentaculare, pentru a se apăra și a se consolida. Supunând la umilințe, la presiuni inimaginabile, strivind oameni care i se împotrivesc, care nu renunță la propriul lor set de valori și nu se pliază pe așteptările lui, ale sistemului.

Cristian Panait a fost un tânăr procuror idealist care, în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000, a ajuns – colateral unei anchete care i-a fost impusă, cu tot cu soluție – la  un caz de mare corupție cu implicaţii la nivel extrem de înalt. Un caz care viza afaceri ale lui Adrian Tărău, fiul fostului prefect de Bihor. Cristian Panait, procuror la Parchetul General, nu a cedat, nu a acceptat să bage în pușcărie, nevinovat, un om, un alt procuror – doar pentru că acesta devenise incomod pentru sistem în momentul în care intrase pe filiera afacerilor familiei Tărău. Dar procurorul Panait, singur în fața sistemului, a clacat din cauza presiunilor acestuia.

Marian Godină, un tânăr și la fel de idealist polițist, se luptă și el, la o altă scară, cu sistemul. Din Poliție. A ajuns prima dată în atenția publică în vara anului trecut, când un jurnalist i-a descoperit pagina de Facebook pe care relata – cu umor și un argou care l-au făcut popular –, întâmplări de la locul de muncă, din trafic, Marian Godină fiind agent de poliție rutieră. Veleitățile sale literare nu au fost agreate de superiorii săi, care l-au obligat să-și închidă pagina. Valul spontan de proteste din partea opiniei publice i-a determinat să revină asupra hotărârii. Ce nu s-a știut la vremea respectivă a fost modul în care a fost tratat Marian Godină, de șeful Poliției Brașov, chestorul Ioan Aron. Am aflat câteva luni mai târziu, din  Flash-uri din sens opus, că a fost strivit sub disprețul superiorilor, umilit printr-o abordare mitocănească:

Am ajuns în biroul inspectorului-şef, însoţit de şeful meu, iar acolo i-am observat şi pe şeful Poliţiei Municipiului Braşov, adjunctul şefului de inspectorat şi, bineînţeles, şeful de inspectorat, care m-a invitat să iau loc şi a pornit discuţiile.

– Ştii de ce te-am chemat, nu?

– Bănuiesc.

– Tu ai probleme acasă, ceva probleme personale, familiale?

– Nu.

– Atunci ce ai? Ai ceva frustrări, ceva refulări, ai probleme în dragoste?

– Nu.

– Ba da. Eu zic că ai, ceva nu e normal la comportamentul tău. Ce naiba e în mintea ta? Ai văzut ce-ai făcut? Cum ai putut să scrii asemenea prostii? De unde ai tu vocabularul ăla? Ne-ai făcut de tot râsul. Şi mai ales pe tine te-ai făcut de râs. Ai văzut că ai apărut în ziar?

– Am văzut, dar nu e niciun titlu negativ, au fost percepute bine.

– Mă, tu nici măcar nu realizezi că aia râd de tine, fac mişto. Tu crezi că aia din presă au pus titlu aşa pentru că te plac? Au pus aşa, ironic, doar ca să râdă de tine. Băiatule, eu ţi-am zis că tu ai probleme grave. Ai citit vreodată din Freud? Tu ai un com-portament de studiat de Freud.

Toţi din birou râdeau, în timp ce eu mă înroșeam tot mai tare şi îmi venea să intru în pământ.

– De ce te-ai apucat să scrii tu porcăriile alea?

– Pentru că vreau să scriu o carte.

Vorbeam atât de încet, încât mi-am dat seama că m-au auzit doar pentru că au început iar să râdă cu toţii. Primul care dădea tonul rasului era inspec-torul şef, iar ceilalţi râdeau ca, no, dacă şeful râde, înseamnă că e de râs.

– Ce carte să scrii tu, mă? Ce carte? Cu mizeriile alea?

– Dacă îmi permiteţi, sunt oameni care citesc cu drag şi astfel încep să vadă meseria de poliţist şi din alt unghi. Primesc numai mesaje de apreciere.

– Ce oameni, mă? Cine îşi pierde timpul să îţi citească ţie mizeriile? Îţi zic eu cine. Cefe late şi oameni fără carte, ca un om serios nu citeşte aşa ceva. Vrei să îţi arăt eu carte scrisă de mine? Poftim!

Inspectorul-şef s-a ridicat de pe scaun, s-a îndreptat spre un raft cu cărţi de unde a luat o carte şi a venit spre mine.

– Uite! Asta e carte! E scrisă de mine, că d-aia am doctorat. Uită-te în ea, ia-o în mână, ca să vezi ce înseamnă o carte!

Stăteam cu capul plecat, mă abţineam să nu îmi dea lacrimile şi îmi doream să ies cât mai repede din acel birou.

– Ridică-te, mă, de pe scaun! Ia cartea! Poftim!

Mi-a împins cartea spre mine şi m-am văzut obligat să o iau. Eram acum în picioare, cu cartea scrisă de domnul chestor în mână.

– Uite, acum ai o carte adevărată. Dacă vrei, ţi-o dau să o citeşti. Nu porcăriile tale la care se amuză scursurile societăţii.

– Domnule comandant, să ştiţi că sunt scriitori veritabili care mi-au trimis mesaje de apreciere.

– Ia citeşte, mă, un mesaj d-ăla.

Am căutat în telefon unul şi l-am citit. Era de la o scriitoare care îmi transmitea mulţumiri pentru că reuşesc să mai descreţesc frunţile oamenilor şi adăugă că, prima oară când a citit, a rămas uimită că rândurile sunt scrise de un poliţist tânăr şi pe deasupra chipeş. Mă văd foarte bine şi niciodată nu am avut în cap că aş fi chipeş, dar eu îi citisem exact comentariul primit.

– Aia e femeie, care ţi-a scris aşa?

– Da.

– Auzi la ea, că îi descreţeşti fruntea. Dar că i se întăresc sfârcurile, nu ţi-a zis?

Iarăşi ceilalţi şefi au început să râdă.

– Mă, dar acum fii sincer! Tu când citeşti comentariile ăstora, te exciţi? Uite ce te întreb eu, dar tu fii sincer! De câte ori ai citit comentariul ăsta de la asta, de zici tu că e scriitoare? Eu zic că l-ai citit de foarte multe ori acasă. Ia fii sincer, te masturbezi când citeşti comentarii de la femei?

Nu îmi venea să cred ce mi se întâmplă. Eram în stare de şoc şi nu-mi venea să cred ce aud. Iar el continuă, având fundalul asigurat de râsetele celorlalti prezenţi.

– Spune, mă. Te masturbezi?

– Domnule comandant, aş dori să plec dacă se poate. Vă rog.

– Păi oricum o să pleci, dar o să pleci de tot! Până una, alta, acum te duci de urgenţă acasă şi ştergi tot. Închizi mizeria aia de pagina şi ştergi tot! Ai înţeles? Tot ştergi. Şi de mâine, o să discutăm în consiliu despre ce o să facem cu tine.

– Am înţeles. Dacă-mi permiteţi, mă retrag.

– Mai repede!

– Să trăiţi!

Am ieşit din acel birou şi nu mai vedeam să merg, credeam că visez urât. Deşi trecusem prin multe, nu fusesem niciodată umilit în halul ăla. Sau fusesem, dar de către recidivişti, infractori, oameni de ultimă speţă pe care îi întâlneam prin natura serviciului, dar nu de către un chestor de poliţie pe care eu îl respectasem întotdeauna până în acea zi.”

Câteva luni mai târziu, după ce Flash-urile, ironizate de superiorii săi, dar apreciate de Editura Curtea Veche, au fost prinse într-un volum, Marian Godină relata despre presiuni pe care șefi de-ai săi le-au făcut asupra sa, pentru a-l determina să închidă ochii în fața unei ilegalități comise în trafic de una – nu singura –, dintre persoanele protejate, cărora li s-a acordat, prin înțelegeri subterane, imunitate în fața legii. A urmat un nou val de proteste din partea societății civile, pe rețelele de socializare, a presei, fiind solicitată public demisia conducerii Poliției Brașov. Controlul dispus de IGPR, a doua zi, a dus și la sesizarea Parchetului și, implicit, la înaintarea raportului de pensionare a chestorului Ioan Aron.

Cum am mai spus, în cele două „povești” este vorba despre vremuri diferite, despre instituții diferite, despre mize diferite ale sistemului. Dar ele au în comun sistemul, cu anticorpi foarte puternici, și modul în care acesta acționează pentru a se apăra și a se consolida. Supunând la umilințe, la presiuni inimaginabile, strivind oameni care i se împotrivesc. Iar ceea ce înspăimântă mai tare este perpetuarea lui și faptul că la el se aderă indiferent de vârstă ori de poziția în ierarhie. Regula e simplă: cine vrea ca sistemul să facă zid în fața nelegiuirilor comise sau pe care are intenția să le comită trebuie să protejeze sistemul, să închidă ochii în fața altor ilegalități făcute de alți membri ai sistemului ori de cei care-l susțin financiar sau prin numiri politice. La fel procedează oportuniștii, cei care caută binele propriu fără să conteze dacă acesta are ca fundament minciuna, fărădeleagea, suferința altora. Cine nu vrea, cine ține la principii devine inamic al sistemului. Întâi, se încearcă reintegrarea lor, aducerea lor la obediență, cu principiile și dorința de a lupta cu răul din interior amputate. Apoi, se încearcă înlăturarea sau distrugerea lor.

Cristian Panait, la vremea sa – adică, început de ani 2000 –, a fost foarte singur. Marian Godină nu a fost, din fericire, lăsat singur. Probabil, fără implicarea socierății civile, a presei, acest om nu ar mai fi fost azi în Poliția Română. Ar fi fost dat afară. Și nu pentru că a comis vreo ilegalitate, ci pentru că și-a permis să devoaleze abuzuri ale superiorilor săi care îi cereau să acopere și, implicit, să comită ilegalități. Marian Godină – și alții ca el –  trebuie susținuți, protejați. Societatea civilă are obligația morală să sprijine astfel de oameni care vor să însănătoșească instituții ale statului, are obligația să protesteze atunci când acești oameni sunt striviți de sistem. Pentru sanitația unor instituții și, în fond, pentru mai binele din viața de zi cu zi a fiecăruia din noi.

Autor: 

Articol publicat în:

putereaacincea.ro,

la data de 20 martie 2016 şi

timpolis.ro/

la data de 21 martie 2016

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: